Revista Art-emis
Dr. Virgil Răzeşu, art-emis PDF Imprimare Email
Dr. Virgil Razesu   
Miercuri, 27 Noiembrie 2013 23:27

Dr. Virgil Răzeşu, art-emisŞtefan Chiriţescu: Stimate Virgil Răzeşu, am aflat din presa basarabeană că în ziua de 11 octom­brie, Bi­blio­teca Municipală „B.P. Hajdeu” din Chişinău a găzduit o întâlnire al cărui pro­ta­go­nist aţi fost. Despre ce e vorba?

Virgil Răzeşu: Uniunea Scriitorilor şi Asociaţia Chirurgilor „Nicolae Anestiadi”, ambele din Moldova, au organizat „O întâlnire cu cartea şi cu medicul-scriitor Virgil Răzeşu din Piatra Neamţ, Ro­mânia”. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi de primă mă­rime ale Ba­­sa­rabiei. În afara profesorilor Gh. Ghidirim, Eugen Maloman, Romeo Scer­bina, Gh. Rojnoveanu şi a altor chirurgi, cu care ne aflăm în relaţii frăţeşti, concretizate în întâl­ni­rile de specialitate organizate şi de o parte şi de alta a Prutului, am avut marea satisfacţie de a intra în dialog direct cu Vlad Po­hilă, un erudit critic de artă, moderatorul întâlnirii, cu Ion Ungureanu, omul de teatru de mare talent, fost ministru al culturii, cu compozitorul Con­stan­tin Rusnac şi, mai ales, cu cunos­cutul scriitor Nicolae Dabija. Cei prezenţi au prezentat publicului activitatea mea profesională şi nu mai puţin pre­ocu­pările mele scriitoriceşti.

Ş.C.: Fiindcă aţi pomenit de Nicolae Dabija, ştiu că romanul lui „Temă pentru acasă” este con­si­de­rată una dintre ce­le mai cutremurătoare scrieri contemporane, care ar justifica can­didatura sa la un premiu Nobel pentru literatură, aşa cum a fost propus.

V.R.: Nu greşiţi deloc. Şi ca să înţelegeţi ce s-a întâmplat la Chişinău, daţi-mi voie să vă spun câ­te ceva despre subiectul cărţii. Acţiunea acesteia porneşte de la un fapt absolut banal : un pro­­fesor dă elevilor săi, pentru ora viitoare, tema de rezolvat acasă. Din nefericire, ora ur­mă­­toare nu mai are loc, profesorul fiind arestat şi trimis în Si­be­ria să ispăşească vini închipuite. Una dintre elevele dascălului, îndrăgostită de acesta, con­sideră că este de da­toria ei să-l caute, să-i măr­turi­sească preţuirea şi, de ce nu ? dra­gos­tea ei curată şi să îm­păr­tăşească cu el chinurile impuse de oameni. Porneşte de bună voie, într-un îndelungat cal­var, către îndepărtata Siberie, dar nu ca o bezmetică oarecare, ci după ce primeşte bine­cuvântarea părinţilor, plini de durere faţă de mărtu­risirile şi dorinţele copilei lor, pe care o înţeleg. Din chin în chin, după mizerii şi umilinţe fără seamăn, îndurate cu puterea pe care numai iubirea ţi-o poate da, eroina reu­şeşte să se apropie de cel pe care îl iubeşte. Se întâl­nesc, evadează împreună o dată şi încă o dată - în imensitatea Siberiei unde să te poţi ascunde?! - sunt prinşi cu câinii şi des­părţiţi. Dar asta nu înseamnă nimic, fiindcă pentru eroina cărţii destinul s-a împlinit: din cele câteva zile cât au fost fugari, poartă în pân­­­tece copilul lui, al lor.

Puterea sovietică e bine organizată. Există lagăre pentru bărbaţi, altele pentru femei, este firesc să existe şi unele pentru copii. Tânăra naşte într-un lagăr special pentru deţinutele care sporesc poporul sovietic, rămâne acolo doi ani de zile până când copilul îi este luat şi dat în grija altor instituţii. Alungată, tânăra mamă încearcă să-şi răpească propriul copil, este împuşcată şi, în cele din urmă, se prăpădeşte departe de părinţi şi de casa ei, cu gândul şi sufletul către cei dragi. După moartea tătucului Stalin, când se produce un dezgheţ oarecare, şi după multe peripeţii şi alte şi alte chinuri, graţie numelui tatuat de mamă pe mânuţa copilului, tatăl îşi identifică fiul şi după o viaţă dominată de cumplitele condiţii ale Gula­gu­lui sovietic, după 13 ani de umilinţe şi suferinţe, se întorc acasă, limanul cel mai de preţ al tuturor trăitorilor pe acest pământ. Ajuns acasă, dascălul face primul drum, pe întuneric, ca să nu fie văzut de cineva, la şcoala de unde fusese ridicat. Uluitoare surpriză : când aprinde lumina, în clasă, îşi găseşte foştii elevi cu tema pentru acasă făcută. Viaţa de fapt.

Splendid, ficţiunea îşi dă mâna cu realitatea într-o minunată metaforă.

Rep.: Interesant. Cum s-au interferat cartea lui Nicolae Dabija şi scriitorul cu Dvs.?

Ş.C.: Mai interesant decât credeţi şi decât îmi puteam închipui. Nicolae Dabija a prezentat publicului pri­mul meu roman „Prin Vămile Vieţii” şi, neaşteptat pentru mine, a găsit între cărţile noastre o similitudine aparte, pe multiple planuri, pe care le înfăţişez şi cititorului. Şi în una şi în cealaltă, ficţiunea, bine dozată şi împletită cu realitatea, sporeşte inte­resul citi­to­ru­lui ; cartea mea se cris­talizează după o comă prelungită, urmare a unui ac­ci­dent de cir­cu­laţie, în vreme ce „Tema ...” suferă acelaşi proces după o „absenţă” provocată de o că­dere de la înălţime ; şi într-o carte şi în cea­laltă, acţiunea se bro­dează pe urzeala unei iubiri de ado­les­cenţă şi a fructului ei, un copilaş ; ambele cărţi sunt pătrunse de preţuirea fără margini a autorilor pentru femeie, căreia îi recunosc superioritatea faţă de bărbat ; cele două scrieri susţin şi do­ve­desc că şi bărbatul şi femeia sunt capabili să îndure sufe­rinţe de orice natură, oricât ar fi de grele, dar numai femeia, singură ea, este capabilă de sa­cri­ficii fără limite. Nicolae Dabija a evidenţiat în excursul său preţuirea deosebită pentru „Vămile” mele, subliniind că numai un medic care înţelege minunata alcătuire a fiinţei u­mane o putea scrie. Mai mult decât atât, a considerat că întâlnirea noastră nu este deloc întâmplătoare.

Ş.C.: Subscrieţi ?

V.R.: Fără îndoială, mai ales dacă vă dezvălui partea cea mai interesantă, plină de semni­fi­ca­ţie şi tulburătoare pentru mine: eroina lui Nicolae Dabija se numeşte ... Maria Răzeşu! Poartă numele meu de familie.

Ş.C.: Extraordinar! Uluitor!

V.R.: Da, şi eu cred că întâlnirea de la Chişinău poartă în ea o grăunţă de har dumnezeiesc şi nu mă pot considera decât bucuros de o asemenea întâmplare. Eram doi necunoscuţi, la distanţă de sute de kilometri, amândoi am scris cărţile noastre în aceeaşi perioadă şi le-am publicat în acelaşi an, 2008. Cred că, undeva, s-au interferat gândurile şi simţirile noastre. Pentru mine, evenimentul de la Chişinău a fost o gură de aer proaspăt, pe care am sorbit-o cu nesaţ. Dacă contactul cu chirurgii se poate plasa în aria firescului, întâlnirea de la bibliotecă a depăşit aşteptările mele, un ne­cunos­cut pentru cei care i-au dat o strălucire aparte. Îmi face plăcere să mărturisesc că mă simt bine alături de fraţii noştri, mult mai sufletişti şi mai pa­trioţi decât noi. Personal, am şi explicaţia : ei au suferit mult mai mult şi, cum se ştie, sufe­rinţa (confirmă Ni­co­lae Dabija şi eu alături de el) naşte sentimente mai profunde şi mai puternice. Din nefericire, nu am putut continua dialogul cu Nicolae Dabija, care era aşteptat la o altă mani­festare. Dar, fiţi convins, îl vom relua.  

Aş mai vrea să subliniez faptul că vorba „unire” este mult mai frecvent pronunţată în stân­ga Prutului decât la noi şi, apropo de aceasta, pot să spun că noi chirurgii am re­alizat deja adevărata unire. O confirmă faptul că în 2011, Moldova a redevenit o singură entitate, ilustrată de des­făşurarea în tandem, la Chişinău, a dublei manifestări a chirurgilor de o parte şi alta a Prutului, care a reunit „Al XI-lea un Congres al Asociaţiei Chirurgilor „Nicolae Anes­tiadi” cu „A XXXIII-a Reuniune a Chirurgilor Iacomi-Răzeşu”. Cu aceeaşi plăcere amin­tesc un episod de extraordinară semnificaţie : pe când era ministru al Sănătăţii, profesorul Ghidirim a fost ad­mo­nestat de propriul pre­mier că a lipsit de la o şedinţă de guvern. Şi nu doar atât, că a plecat peste graniţă fără încu­­viin­ţarea expresă a D-sale. Profesorul Gh. Ghi­dirim, chirurgul român, a dat o splendidă re­plică domnului prim-ministru : „Dar n-am fost plecat peste gra­ni­ţă. Am fost la Iaşi!”.

Ş.C.: Frumos. Aţi dus ceva cărţi la Chişinău?

V.R.: Negreşit, am făcut Bibliotecii „B.P. Haşdeu” o donaţie de aproape 100 de volume, numai din cărţile mele, dar voi con­tinua şi dialogul şi oferta de carte. Intenţionăm să invităm la noi personalităţile de primă mărime ale Basarabiei, pentru a contribui şi mai mult la adevărata şi mult visata Unire.  

Ş.C.: Domnule doctor, vă dorim să reuşiţi în intenţiile Dvs.

A consemnat Ştefan Chiriţescu

footer