Revista Art-emis
Al treilea drum la Cotul Donului PDF Imprimare Email
  
Duminică, 24 Noiembrie 2013 23:40
Cotul Donului, 1942În data de 24 septembrie anul acesta, preotul Petru Buburuz, parohul Bisericii Ortodoxe Române „Sfin?ii Apostoli Petru ?i Pavel” de la Chi?in?u, m-a solicitat de urgen?? la o mic? discu?ie. Acea întâlnire era între trei persoane: preot. Petru Buburuz, profesorul Vasile ?oimaru ?i subsemnatul. Despre prof. ?oimaru ?tiam multe, dar cel mai mult ?tiam c? mereu c?l?tore?te cu scopul de a l?rgi frontierele ??rii noastre dragi, dac? nu în realitate, m?car în c?r?i ?i pe h?r?i. Am fost surprins când domnul ?oimaru a solicitat permisiunea de la p?rintele Petru s?-l înso?esc într-un pelerinaj, s? ajungem la Stalingrad (azi Volgograd) ?i s? identific?m locurile unde ?i azi înc? mai zac osemintele a peste 150.000 de osta?i români m?cel?ri?i de armata sovietic? în perioada 19-24 noiembrie 1942. Prezen?a mea nu era una simpl?, am fost solicitat s? fac un parastas exact în locul unde se odihnesc eroii neamului nostru, de fapt, eroii uita?i de Statul nostru. Domnul Vasile ?oimaru a întrebat: „P?rinte, putem organiza un parastas o dat? la 70 de ani pentru 150.000 de osta?i români?”. Mi-am dat seama c? profesorul încerca s? m? conving? s? particip cu dumnealui la acest eveniment istoric. Nu m-am l?sat mult rugat ?i, spre surprinderea p?rintelui Petru ?i a domnului ?oimaru, am acceptat întrebând: „Când plec?m?”

Trebuie s? men?ionez c? de mai bine de zece ani sunt pasionat de un studiu care inten?ioneaz? s? scoat? la lumin? numele preo?ilor, diaconilor, monahilor ?i monahiilor, ale cânt?re?ilor ?i credincio?ilor care ?i-au data via?a pentru Hristos în perioada comunist?. Pe parcursul acestui studiu individual am citit ?i am analizat mai multe izvoare, printre ele am cercetat ?i cartea „Preo?i în tran?ee 1941-1944”, editat? de Funda?ia „?tefan Gu??” din România, deci eram un pic informat de calvarul din ’42 de la Stalingrad. Îmi doream mai mult s? ajung pe la Vorkuta, Kazan ?i alte mari lag?re de concentrare ale imperiului bol?evic, unde s-au stins mari personalit??i biserce?ti basarabene. Doream s? v?d locul martirajului lor, a?a c?, auzind propunerea, m-am bucurat, lini?tindu-m?: „E bine s? calc pentru prima dat? în Rusia cu un asemenea scop, mai întâi s? vizitez locul eroilor neamului, dup? care ?i locul eroilor Domnului nostru Iisus Hristos”.

Cu ajutorul Domnului ?i binecuvântarea p?rintelui Petru Buburuz, miercuri, 25 septembrie, am purces la drum. La drept vorbind, nici eu nu ?tiam exact unde merg, de aceea nu am anun?at pe nimeni, doar preotesei mele i-am spus c? plec într-o misiune important? ?i timp de o s?pt?mân? voi lipsi justificat. Mijlocul de transport ne-a slujit ma?ina „misionar?” a domnului ?oimaru, o Toyota, care mergea de parc? ?tia singur? drumul spre Stalingrad. Domnul ?oimaru revenea în acele ?inuturi pentru a treia oar?, deci, eram lini?tit c? sunt cu un expert. În ma?ina noastr? se aflau: hainele personale, instrumentele domnului profesor - aparatele de fotografiat -, precum ?i o cruce dezasamblat?, o coroan? ?i obiectele de cult trebuincioase pentru un parastas. Am trecut Nistrul pe la Dub?sari, apoi, dup? câ?iva kilometri, am trecut frontiera în Ucraina, o alt? ?ar?, al?i oameni. Copacii erau îmbr?ca?i în alte ve?minte, mai ruginii decât la noi. Pân? am ajuns s? trecem Bugul, domnul ?oimaru mi-a povestit istoria fiec?rei localit??i, mi-a spus numele fiec?rei vâlcele sau coline, de fiecare dat? accentuând: „Aceste locuri au fost, ?i mai sunt locuite de români, chiar dac? mul?i sunt rusifica?i sau ucrainiza?i”. Am trecut prin unele ora?e ucrainene mai mari: Kirovohrad, Dnipropetrovsk, cu lume mult? agitat?, cu drumuri care las? de dorit. Dup? câteva sute de kilometri a sosit momentul s? ne odihnim. A?a c? ne-am oprit într-un modest hotel din centrul raional Pavlohrad.

A doua zi de diminea?? am pornit iar la drum, ne propuneam spre sear? s? ajungem la Stalingrad. Domnul profesor mi-a mai povestit despre evenimentele pl?cute ?i nepl?cute din multele lui c?l?torii. Imediat dup? ce a terminat s?-mi spun? cum l-a lipsit de bani poli?ia ruseasc? anii trecu?i în ora?ul Rostov pe Don, imediat ?i pe noi ne opre?te (la Luhansk) poli?ia rutier? ucrainean?. Domnul ?oimaru, în calitate de ?ofer, a discutat cu inspectorul, acesta din urm? a inspectat ma?ina ?i l-a chemat pe ?ofer s?-l înso?easc? în localul de pe marginea drumului. Când a revenit, am în?eles c? evenimentul de la Rostov pe Don s-a repetat ?i la Luhansk. Dup? ce ne-am desp?r?it de ace?ti „vampiri vamali” la drumul mare, ne-am continuat traseul. Vreau s? men?ionez c? pe hainele poli?i?tilor ucraineni, pe spate era scris cu litere majuscule „DAI” (adic? „d?-mi”), deci ne-am f?cut datoria fa?? de ei, am dat tot ce am avut.
 
Am trecut frontiera în ?ara ruseasc?. Vreau s? men?ionez un lucru important, la vam? erau doar dou? benzi: pe una treceau cet??enii ru?i, pe cealalt? band? cet??enii altor ??ri (m-a impresionat faptul c? poli?ia de frontier? rus? mai întâi îi servea pe cet??enii ru?i, apoi pe ceilal?i). Am trecut, cu ajutorul Domnului, frontiera rus?, dup? ce declaraser?m tot ce aveam la noi. Spre sear?, mor?i de oboseal? am ajuns în or??elul Surovikino, la 150 km de Stalingrad. Ne-am odihnit ultima sear? (atât ne-au ajuns banii de cazare) într-un hotel-barac?. Dup? ce am tras un pic de aer, l-am felicitat pe p?rintele Petru Buburuz cu prilejul împlinirii, în acea zi, a frumoasei vârste de 76 de ani, men?ionându-i c? suntem aproape de locul unde zac eroii români. De 71 de ani, nu au fost pomeni?i ?i prohodi?i de nimeni aici.
 
Vineri, pe la ora patru diminea?a, ora Moscovei, am pornit spre Stalingard. Am ajuns, am v?zut ora?ul întins pe o fâ?ie de 70 km pe ambele maluri ale Volg?i. Am trecut câteva poduri prin acest ora? încurcat, ?inându-ne calea spre satul Rosso?ki, unde se afla cimitirul osta?ilor germani, c?zu?i în cel de Al Doilea R?zboi Mondial. Am g?sit cu u?urin?? acest cimitir de onoare, deoarece se afla în preajma unui memorial închinat osta?ilor sovietici. Am vizitat ambele memoriale, care se afl? la o distan?? de 150-200 de metri. Am r?mas profund impresionat de frumuse?ea cimitirului german ?i, spre surprinderea mea, nu am v?zut nimic devastat sau profanat. Într-un unghera? de cimitir am v?zut o plac? comemorativ? de 1m x 0,7m, de culoare neagr?, care amintea c? aici se odihnesc pe veci 600 de eroi români (din cei 150 de mii) adu?i aici din alte p?r?i. Pentru ace?ti eroi am spus o rug?ciune de pomenire. Pe tot complexul german erau încrustate numele osta?ilor germani c?zu?i la Stalingrad între 1942 ?i 1943, înhuma?i acolo, printre care am v?zut ?i multe nume române?ti (probabil erau osta?ii germani din rândurile fo?tilor sa?i transilv?neni), dându-mi lacrimile de durere... Dup? ce domnul profesor a imortalizat clipa, fotografiind toate detaliile, ne-am închinat de trei ori pân? la p?mânt Sfintei Cruci din cimitir ?i am mers mai departe.
 
Ne-am îndreptat spre cel mai important loc, or??elul Kletskaia ?i stani?a Gromki, la vreo 150 de kilometri de Stalingrad, unde a fost spart frontul pe 19 noiembrie 1942, ?i unde au murit osta?ii români. Pe drum, domnul ?oimaru a ?inut s?-mi arate canalul Volga-Don de 100 km lungime, s?pat de prizonierii de r?zboi. Dumnealui m-a rugat s? fiu atent, c? voi vedea cum navigheaz? vapoarele în Stepa Kalmuc?. A?a a ?i fost, la o distan?? de 300 de metri am v?zut un vapor plutind prin Stepa Kalmuc?. Explica?ia este c? malurile canalului nu sunt mai înalte decât orizontul ?i de la o distan?? nu prea mare printre copacii planta?i pe malul canalului se observ? vapoarele. Dac? nu ?tii de acel canal, ?i se creeaz? impresia c? vapoarele se deplaseaz? prin câmpie. Ne-am amintit ?i de canalul nostru, Dun?rea-Marea Neagr?, construit tot de oamenii din gulagurile kominterniste din România ocupat? de ru?i. Aceea?i politic? comunist?, dar în ??ri diferite.

Tot mai mult ne apropiam de locul cel mai important, Cotul Donului. Am ajuns pe la ora ?aisprezece în centrul raional Kletskaia. Dl profesor a mers acas? la un scriitor b??tina?, care a scris o schi?? de istorie a acestei localit??i. Scopul a fost s? întrebe unde se afl? azi stani?a Gromki, acolo fiind înhuma?i o bun? parte din osta?ii români. Dup? biseric? s-a f?cut o groap? uria?? unde au fost îngropa?i osta?ii români c?zu?i sau mor?i pe câmpul de lupt?. Azi nici biserica ?i nici satul nu mai exist?. Am g?sit în acel ora? un b??tina? cherchelit de-a binelea, care ne-a promis c? ne arat? locul unde au fost stani?a ?i biserica, desigur nu i-am spus scopul, pentru a nu avea nepl?ceri. Acesta (mai mult sem?na cu un asiatic) ne-a ar?tat trei drumuri de ?ar? care duceau spre Gromki. Îns?, dup? o ploaie toren?ial? cu vânt puternic nu am izbutit s? ajungem în acel loc sfânt. „Ghidul” nostru, sup?rat c? nu am ajuns la fosta stani?? Gromki, ne-a obligat s? oprim ma?ina pe marginea drumului care ducea spre Kletskaia ?i a încercat s? ne caute un mijloc de transport, ca s? putem ajunge la Gromki. A sunat la un prieten de-al s?u pe care l-a rugat s? vin? repede cu tractorul personal, nu gratis, ci: „Zdes’ nem?î, budem zarabatâvat’ horo?ie denghi” (Sunt cu ni?te nem?i ?i vom câ?tiga bine cu ei). Ne-am schimbat ambii la fa??, ?tiind c? ar putea s? nu ne ajung? bani nici de benzin? pân? acas?, mai aveam dou? pâini, dou? kilograme de ro?ii ruse?ti ?i o sticl? de vin moldovenesc, cu gândul c? îl vom l?sa unui rus bun în calitate de suvenir, s? se conving? c? vinurile noastre sunt bune. Am încercat s?-l convingem c? nu mai dorim pe acest timp urât s? ajungem în Gromki, dar, explic?-i unui rus beat c? ?i-ai schimbat repede planul! Dânsul dorea s? ne „ajute”, s?-i d?m tot ce mai aveam. Cu mari greut??i l-am convins s? coboare din ma?in?, nu simplu cum a urcat, ci cu un mare dar: o sticl? de vin Cabernet de Cricova. Dânsul a zâmbit satisf?cut de dar ?i a r?mas la Kletskaia pentru a-l bea.

Noi ne-am gr?bit s? ajungem la Cotul Donului. În partea dreapt? a or??elului Kletskaia era o colin? înalt? de cret?, de unde se vedea o panoram? excep?ional? a V?ii Donului în partea de nord a Cotului Donului. Anul trecut pe acea colin? domnul profesor a înfipt o cruce din crengi uscate de copac legat? la mijloc cu band? adeziv? ?i ornamentat? cu un tricolor de hârtie - în memoria osta?ilor c?zu?i la datorie. Cu greu am g?sit Crucea de anul trecut, era jos, desf?cut?, ne-am închinat evlavios la ea, am ridicat-o, am pus-o în ma?in? ?i ne-am îndreptat spre cele trei drumuri care duc spre fosta stani?? Gromki. Am ales unul, cel mai scurt, ?i ne-am oprit s? ne facem datoria de români. Am ridicat componentele Sfintei Cruci aduse de la Chi?in?u în portbagajul ma?inii, le-am asamblat. Pe cruce erau încrustate cifrele mai mult decât semnificative: 19.XI.1942 - 150.000, ?i la o distan?? de 3-4 km de locul martirajului am înfipt Crucea Româneasc?, în p?mânt str?in, am depus Coroana Memorial? de la Chi?in?u ?i Sfântul Tricolor adus tot de acas?, pentru cei care nu au mai ajuns acas?. Afar? era deja noapte, vântul cu ploaie toren?ial? te d?dea jos, iar noi am f?cut parastas, am adus omagiu osta?ilor ?i am intonat câteva strofe din Imnul României. Ambii am închis ochii ?i, în loc de vin sau alt? b?utur?, am v?rsat lacrimi pe p?mânt str?in în memoria ?i de dragul osta?ilor români c?zu?i la datorie. Ne-am închinat pân? la p?mânt în fa?a eroilor no?tri. Era o noapte de septembrie, dar foarte friguroas?, eu îmbr?cat sumar, am înghe?at de-a binelea, retr?ind acea tragedie din 1942 ?i aducându-mi aminte de dragii no?tri eroi care au înghe?at aici. 

Frontul de la Cotul Donului a fost rupt din tr?dare ?i din neglijen??. Unii generali s-au f?cut a uita atunci (în primul rând cei din armata german?) c? în Rusia iarna vine mai repede, este geroas? ?i nemiloas?. A?a c? iarna a prins Armatele a III-a ?i a IV-a române total neechipate. Sunt sigur c? mul?i dintre osta?ii de pe front au murit de foame ?i de ger, aceasta o povestesc ?i veteranii care au sc?pat cu via?? din acel m?cel. Tr?darea nu se opre?te aici. Ce am f?cut noi pân? acum pentru sufletele ?i osemintele osta?ilor români c?zu?i în câmp str?in? Nicio Cruce, niciun monument, niciun cimitir de onoare la Gromki. Cu ce ap? ne vom sp?la obrazul în fa?a acestor eroi? Ei nu au mers din ambi?ia personal? pe câmp de lupt?, au onorat Statul Român. Trebuie s? ne trezim, indiferent c? am pierdut sau am câ?tigat b?t?lia, avem osta?i c?zu?i la datorie. De acum înainte ar fi bine ca în fiecare biseric? ortodox? româneasc? din întreaga lume pe data de 19 noiembrie s? fie trase clopotele, s? trezeasc? în inima românului dragostea de Neam ?i de ?ar?. În frumoasele noastre catedrale s? se fac? parastase de pomenire a acestor eroi. În ?coli s? se vorbeasc? în acea zi despre aceste fapte de vitejie. E p?cat s?-i d?m uit?rii, a?a ne desp?r?im de trecut ?i ne pierdem identitatea. S? ne adun?m for?ele, s? trezim conduc?torii statului s? mearg? acolo s? inaugureze un mare cimitir de onoare, a?a cum au f?cut-o Germania, Italia, Ungaria, care au luptat cot la cot cu România. Ace?ti eroi pentru noi ?i pentru copiii no?tri ?i-au v?rsat sângele. S? ne închin?m ?i noi, basarabenii, pân? la p?mânt acestor bravi eroi care ne-au întregit ?ara, chiar dac? pentru pu?in timp. Unirea va fi atunci când vom fi din nou români în inim? ?i fapt?. Atunci când vom m?rturisi public p?catul tr?d?rii de Neam ?i Biseric?, atunci când vom dovedi cu jertf? credin?a în Dumnezeu ?i ?ar?.

Am r?mas neîmplinit pentru c? nu am ajuns s? s?rut locul cu osemintele Martirilor neamului. Am promis atunci c? vom mai veni o dat? în acel loc, voi v?rsa ?i rug?ciuni, ?i lacrimi pentru eroii no?tri români de la Cotul Donului. Cu foarte mari încerc?ri ?i greut??i, am ajuns acas? ?inându-ne ambii treji timp de 42 de ore (nu mai aveam bani pentru hotel).

Ajuns acas?, m-am bucurat nespus de mult c? m-am n?scut în România de Est, azi înc? Republica Moldova. M? bucur c? slujesc Patriarhiei Ortodoxe Române, numai aceast? Biseric? identific? dou? categorii de martiri: martirii lui Hristos pomeni?i în sinaxare, care ?i-au dat via?a pentru credin?a cea adev?rat?, ?i martirii Neamului, care se odihnesc în cimitirele de onoare, pe câmpuri ?i coline de lupt?, dar care ?i-au dat via?a pentru ?ar?, pentru Neam, pentru Limb?, pentru întregirea poporului. Biserica se roag? pentru ace?ti eroi ca Dumnezeu s? le pomeneasc? jertfa.

Pe tot parcursul traseului am dorit s? intru într-o m?n?stire ortodox? ruseasc?, dar în cei circa 4.000 de kilometri (tur-retur) n-am întâlnit nicio m?n?stire. ?i-am întrebat, unde se afl? Sfânta Rusie? Am v?zut biserici d?râmate înc? de pe vremea lui Stalin, nerestabilite înc?, dar pe una din biserici, în stani?a Golubinskaia, pe o plac? era men?ionat: „Biseric? ocrotit? de stat”...
 
Grafica: Ion M?ld?rescu
footer