Revista Art-emis
Norvegia, între „science fiction” şi realitate PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Miercuri, 20 Noiembrie 2013 21:37
NorvegiaAm primit la redacţie două texte care relatează aspecte diferite ale modului de viaţă din labirintul enigmatic al unei ţări europene. Senzaţia de „science fiction" o veţi sesiza abia la finalul lecturii, făcând o retrospectivă a aspectelor de viaţă din acea zonă a continentului. (Redacţia)

Norvegia, ţara care a refuzat intrarea în U.E.

Locuitorii ei nu ştiu ce e criza. Această ţară aflată la periferia Bătrânului Continent nu a cunoscut criza, iar locuitorii ei sunt printre cei mai fericiţi de pe planetă, aceştia având al doilea venit pe cap de locuitor din lume. Norvegia este o monarhie constituţională, care se află în nordul Europei, cu 4,9 milioane locuitori. Bogată în petrol, pește și păduri, Norvegia are unul dintre cele mai ridicate standarde de trai din lume[1]. Spre deosebire de mult ţări europene, inclusiv România, această ţară nu are datorii. România are o datorie externă cu mult peste 100 miliarde de euro. Norvegia este o națiune care deţine o adevărată avere. Ţara controlează un fond suveran de investiţii care depăşeşte 550 de miliarde de dolari. Acest fond, administrat de banca centrală a statului, ocupă locul doi la nivel mondial, Norvegia fiind depăşită la acest capitol numai de Emiratele Arabe Unite, care controlează un fond în valoare de 627 de miliarde de dolari, potrivit datelor Sovereign Wealth Funds Institute. Estimările moderate susțin că până în 2017 fondul va ajunge la 800-900 de miliarde de dolari. Norvegienii au cel mai ridicat raport de rezerve monetare pe cap de locuitor din lume, acestea depăşind 110.000 de dolari. De unde vine bogăția acestui stat? De la natură. În anul 1969 norvegienii au descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coastă. De atunci, țara a început să crească economic. În 2011, 28% din veniturile statului erau generate din industria petrolieră, Norvegia fiind al cincilea exportator de petrol din lume și al treilea de gaz. Norvegia are resurse de ţiţei de 7,5 milioane de barili (aproximativ 1% din totalul mondial).

A spus „Nu!" Uniunii Europene

Populația Norvegiei a votat împotriva aderării la U.E. în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994. Deși are o istorie bogată, Norvegia este de fapt un stat foarte tânăr, independent abia din 1905. În ziua de 7 iunie 1905, Parlamentul Norvegian (Storting) a luat decizia unilaterală de a declara desființată Uniunea cu Suedia ce data din 1814. Fiind o țară mică, cu o densitate scăzută a populației, Norvegia a pendulat fără voia ei, timp de aproape 500 de ani, între cei doi vecini mult mai puternici, Danemarca și Suedia. Nerăbdătoare să își recapete independența după cel De-al Doilea Război Mondial, nu este greu de înțeles de ce poporul norvegian a fost foarte defensiv când a venit vorba ca statul lor să își cedeze parțial suveranitatea către structurile U.E.[2]. Aliații și prietenii Norvegiei sunt Marea Britanie, aliat tradițional în probleme de securitate națională, și S.U.A., care a fost o a doua patrie pentru mulți norvegieni emigrați acolo în cursul anilor. Cu toate acestea, Norvegia cooperează îndeaproape cu U.E. în majoritatea domeniilor, dezvoltarea U.E. prezentând o importanță deosebită pentru Norvegia. Cea mai importantă legătură a Norvegiei cu Uniunea Europeană o constituie Acordul privind Spațiul Economic European (Acordul S.E.E.) , care a intrat în vigoare în 1994. Acordul permite Norvegiei și celorlalte țări S.E.E. să participe la piața internă U.E.. Aceasta presupune faptul că în zonele incluse în Acordul S.E.E., cetățenii și firmele norvegiene beneficiază de același tratament ca și cele din statele membre U.E., pe întreg teritoriul inclus în Acord. În calitate de parte a Acordului S.E.E., Norvegia se implică în elaborarea legislației comunitare în domeniile vizate de piața internă și se supune, totodată, acesteia. Norvegia participă, de asemenea, la programele de cooperare U.E. în numeroase domenii precum domeniul culturii, cercetării, politicilor regionale și educației. Norvegia sprijină, la rândul său, eforturile de reducere a disparităților între țările U.E. prin două programe financiare: Granturile S.E.E. și Granturile Norvegiene. În perioada 2009-2014, Norvegia va oferi circa 14 miliarde de NOK. unui număr de 12 noi state membre U.E., precum și Greciei, Portugaliei și Spaniei. Fondurile vor fi canalizate către domenii prioritare precum protecția mediului și schimbările climatice, întărirea societății civile, conservarea patrimoniului cultural, justiție și afaceri interne.

Populaţia Norvegiei, un sfert din cea a Romaniei

- Norvegia are o populaţie nesemnificativă: vreo 5 milioane de locuitori. O treime dintre acestia locuiesc în capitala Oslo. Alte oraşe rareori depăşesc 30.000: cam cât Olteniţa.
- Norvegienii cunosc atât limba maternă, cât şi cea engleză, în proporţie de 100%. Numai unele persoane, trecute de 75 ani, nu reuşesc s-o vorbească fluent.
- În Norvegia nu există restricţii privid accesul la natură: poţi înota oriunde în mare, poţi vizita orice pădure. În cazul proprietăţilor private, este recomandat să informezi proprietarul, dar acesta nu te poate refuza.
- Nu este un secret ca în Norvegia preţurile sunt ridicate. Cu titlu de exemplu, benzina costa 2 euro/litru, dar nu se plânge nimeni. Într-o pizzerie obişnuită, porţia costa 50 euro (fără băutură).
- Salariile frecvente ale norvegianului de rând se ridica la 5.000-7.000 euro pe lună. Pentru el, preturile sunt accesibile, dar străinilor nu le vine uşor să aibă acces la produse. Unii europeni se aprovizioneaza gratis.
- Pescuitul este liber, fără să fie necesară o autorizaţie specială, iar apele sunt foarte bogate în resurse piscicole. Pescuitul comercial este reglementat şi se organizează numai în nordul ţării, sudul fiind rezervat amatorilor.
- Din acest motiv, unii europeni şi-au format un hobby profitabil: sosesc cu maşinile frigorifice, pescuiesc non stop şi se întorc cu ele încărcate în Germania, Olanda sau Belgia.
- Norvegienii nu culeg fructe şi ciuperci din pădure, preferându-le pe cele de cultură, ca fiind mai sigure. Dar culesul nu e interzis. Cine vrea, poate umple într-o singură oră un sac cu ciuperci.
- Din cauza restricţiilor, nu-i uşor să cumperi băuturi tari în Norvegia. Se vând numai în magazine specializate, de luni până vineri. Prin excepţie, la Oslo, unde circula mulţi străini, exista şi sâmbăta, dar preţul te descurajează: o sticla de vodcă trece de 100 euro, de la cognac sau whisky putem chiar să ne luăm gândul.
- Norvegienii sunt bărbati înalţi, blonzi, supli. Femeile sunt scunde şi grase. Ele au probleme să-si gaseasca perechea, cu atât mai mult cu cât bărbaţii au succes în toata Europa, de unde îşi aduc neveste suple.

Autoservirea de la poartă

- Aproape intreaga populatie a Norvegiei practică sportul pe schiuri şi snowboard. Adesea, femeile se dovedesc mai pricepute decât bărbaţii.
- La intrarea în unele ferme, poţi vedea coşuri cu fructe şi legume, preţul afişat, un cântar şi o legătură cu sacoşe. Un borcan aşezat alături sugerează unde trebuie puşi banii. Este un stil tradiţional de autoservire, care funcţioneaza perfect, fără camera de supraveghere şi fără vanzător.
- Guvernul sprijină initiaţiva particulară. Dacă, de exemplu, ai cumpărat 30 de oi, primeşti sprijin, inclusiv dreptul de a le paşte pe o insulă pustie. Nu le ameninţă nici lupii, nici urşii, nici hoţii. După un an, contabilizezi caştigul şi plăteşti impozitul - statul nu e societate de binefacere.
- Norvegienii sunt reţinuţi, dar amabili. În schimb, imigranţii se comportă arogant, afectând buna convieţuire. Pâna acum zece ani, nu exista aşa ceva în Norvegia.

Ţara tunelurilor

- Norvegia are cel mai mare număr de tuneluri din Europa. Ele au facut să dispară serpentinele de altădată, scurtând drumurile. Accesul prin tunel se plăteşte.
- Din cauza numărului mare de insule, strâmtori şi fiorduri, o bună parte din circulaţie se desfăşoara cu bacul. Bacurile sunt foarte confortabile, iar preţul transportului e derizoriu.
- Deşi Norvegia produce multă energie, energia electrică este scumpă, ca şi benzina de altfel. Plata curentului la un apartament de patru persoane poate ajunge la 1.000 de euro.
- O veche tradiţie cere ca fiecare bărbat sa execute cu mâna lui un cuţit şi o teacă, pe care le păstrează toată viaţa. Marketurile fac vânzare bună, oferind diferite instrumente pentru confecţionarea cuţitului şi a tecii.
- În Norvegia, n-au existat în trecut cerşetori. Aceştia au apărut, mai ales în Capitală, din rândul imigranţilor. Norvegienii nu se arată deloc generoşi cu ei. Baza deverului sunt turiştii străini.

Interviul jurnalistului Andrei Fefelov cu o mamă rusă - Irina Bergset[3]

„Zavtra": Irina, povesteşte despre cum ai ajuns în Norvegia şi impresia pe care ţi-ai făcut-o despre această ţară.
Irina: În anul 2005 m-am măritat cu un cetăţean Norvegian. Fiul meu (dintr-o relaţie anterioară) avea şapte ani. Am plecat să locuim în Norvegia, în Aurskog-Hekland, satul Aurskog. În acel moment, eu încă nu ştiam că acum o jumătate de secol în urmă, Norvegia era o ţară al cărei nivel de civilizaţie putea fi comparat cu cel din statele Africii Centrale. În anul 1905, Norvegia a încetat să mai fie dependentă de Danemarca şi Suedia. Această ţară a fost şi rămâne o ţară de iobagi, iar locuitorii ei nu i-au văzut niciodată pe domnitorii lor. Plăteau doar taxele. Nu a fost nici o dezvoltare a culturii, oamenii vorbeau limba daneză sau suedeză, prin urmare, lmbile exploatatorilor lor. Mai târziu, aceste limbi s-au amestecat într-un limbaj artificial, numit Bukmolu. Chiar şi acum, fiecare familie din Norvegia vorbeşte în dialectul propriu. Până în prezent, nu există limba de stat, standard. S-ar putea spune că ţara doar acum se formează, în acelaşi timp având loc şi un alt proces. Societatea norvegiană este în decădere morală, copiind legislaţia şi ordinea americană. Acum 50 de ani, ei au descoperit petrol în mare, cu ajutorul rezultatelor ştiinţifice şi tehnice străine. Toate acestea le-am aflat mai târziu. Când am plecat din Rusia, ştiam doar atât că, în Norvegia este nivelul de trai cel mai ridicat din lume. În afară de aceasta, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi am fost candidată la ştiinţele filologice, dar în Norvegia nu mi-au recunoscut diploma universitară. Mi-au oferit un loc de muncă de învăţătoare, într-un satuc vecin, la o şcoală de tip nou, după modelul danez, denumit Riddersand, care se traduce "Şcoala cavalerilor". În comparaţie cu sistemul şcolar rus, toate manualele de şcolarizare norvegiene, arată de parcă ar fi tipărite pentru retardaţi mintali. Şcoala primară este până la clasa a 7-a şi rolul programului de stat de predare, este de a învăţa alfabetul şi a socoti, până lavârsta de 13 ani a elevului, pentru a fi în măsură să socotească preţurile în magazine. Nu este voie în clasă să se citească cu voce tare, fiind o ruşine. Profesorul special ia elevul pe hol, să nu-l facă de ruşinea copiilor şi acolo îl ascultă cum citeşte. Profesorul de matematică are dreptul de a explica copiilor două exerciţii pe zi, iar atunci când copiii nu învaţă tema în timp de trei zile, o poate repeta. Tema pentru acasă este 5 sau 8 cuvinte din limba engleză, pe săptămână. Norwegian School este completa degradare a educaţiei. Nu au deloc literatură, fizica, chimie sau ştiinţele naturii. În general, copiii cunosc lumea înconjurătoare întâmplător. Ei ştiu de exemplu că a fost Al Doilea Război Mondial. Mai mult de ştiut sunt interpretate ca fiind violenţă împotriva copiilor şi a psihicului lor. Fiul meu mai mare, a început în Rusia şcoala generală, prin urmare, în Norvegia a devenit wunderkind „copil minune". Până în clasa a 7-a, nu a învăţat nimic. Acolo nu e nevoie să înveţi. În şcoală sunt anunţuri precum: „Când părinţii tăi te roagă să-ţi faci tema, sună-ne! Noi te vom elibera de la astfel de părinţi."

Nivelul medicinii în Norvegia

„Zavtra": Toată această atmosferă duce la anumite probleme, dar din ce moment a devenit viata ta in Norvegia, nesuportabilă şi de ce?
Irina: S-a întâmplat după 6 ani de şedere în Norvegia. Nu ştiam nimic despre sistemul lor „Barnevernet". Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie... Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat. Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar o "mamă normală". De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite. Îmi spuneau că în fiecare casă sătească există o toaletă şi duş. Da, i-am răspuns, dar cu toate acestea, norvegienii au obiceiul să se urineze şi aşa în spatele casei. Trei ani am locuit singură cu copiii. Am luat un împrumut de la bancă, am cumparat apartamentul meu, mi-am asigurat o viaţă normală. Am lucrat şi m-am dedicat copiilor. Copiii au fost doar cu mine. Pentru că tatăl îi făcea rău fiului meu din prima căsătorie, am decis să nu mai aibă loc nici o întâlnire cu acesta. Cu fiul cel mic, el a fost obligat prin lege să se întâlnească. Am încercat din toate puterile ca fiul nostru să nu rămână peste noapte la tatăl său (exista pericolul de bătaie), dar şcoala şi alte instituţii de stat, m-au forţat să las copilul la tatăl lui. Mai întâi a fost înţelegerea pentru două ore, dar mai târziu rămânea aproape o săptămână. Copilul avea febră când tatăl său l-a luat iarna, la -30°, la rudele lui. În anul 2011, m-am dus la poliţia locală, după discuţia mea cu băiatul, care mi-a povestit că mătuşile şi unchii, rudele tatălui, i-au provocat dureri la gurăşi la fund. Îmi vorbea despre astfel de lucruri, pe care nu am putut să le cred la început. Am scris o declaraţie la poliţie. Pe 8 martie, ne-au chemat la secţia pentru protecţia oficială a copiilor Barnevernet. Interogatoriul a durat 6 ore. Am fost acolo eu şi cu cei doi copii ai mei. La ei este numai de formă sistemul creat pentru protejarea copiilor, de apărare a drepturilor acestora. De abia atunci am înţeles că centrele „Barnevernet", care sunt în fiecare sat, sunt numai pentru a descoperi denunţătorii, copii şi părinţi nemulţumiţi şi pentru a-i pedepsi cu izolarea. Din ziare am aflat de cazul în care o fetiţă de 7-8 ani, a fost condamnată de o instanţă la plata cheltuielilor de judecată şi compensaţie financiară pentru perioada şederii bătăuşului în închisoare. În Norvegia este totul pe dos. Pedofilia, de fapt, nu constituie o infracţiune. Prima dată mi-au luat copiii pe 8 martie 2011. Capturarea se face astfel: copilul nu se mai întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală, astfel, practic vi-l fură, dispare, pentru că este ascuns într-un loc secret. În acea zi mi-au spus: „Înţelegeţi, această situaţie s-a ivit, mărturisiţi violenţa împotriva copiilor. Avem nevoie ca să vă controlaţi la medic dacă sunteţi sănătoasă." Nu am protestat. Clinica a fost la 10 min cu maşina. Asistenta socială m-a aşezat în maşină şi a spus: „Te ajutăm, în acest timp ne jucăm cu copiii tăi". Copiii au rămas nu oriunde, ci în centrul de protecţie a tinerilor. Când am ajuns la clinică, m-a sunat Saşa, fiul meu mai mare, atunci avea 13 ani, ... „Mami, ne duc la o familie adoptivă ...". Am fost la 10 km de copii, pe care îi duceau la o adresa secretă. În conformitate cu legislaţia locală, copiii sunt luaţi fără nici un fel de acte. Singurul lucru ce puteam face, era să mă stăpânesc. Plânsul este „interzis" în Norvegia, este considerat o „boală" şi „Autorităţile pentru apărarea copiilor" pot să vă trimită forţat la psihiatrie. Se pare că în Norvegia este plan de stat, cota pentru luarea copiilor de la părinţii lor. Autorităţile de protecţie, chiar se întrec în realizarea acestei cote. Grafice şi diagrame sunt publicate la fiecare 3 luni: câţi copii şi în care cartier au fost colectaţi. Am primit recent documentul raportul suedez. Era un document cu privire la colectarea copiilor de la familii din Suedia şi din ţările scandinave vecine[4].

Este vorba de un fenomen aparte. În acest raport se afirmă că, în Suedia au fost retraşi din familii, 300.000 de copii. Acest lucru înseamnă că este vorba de o generaţie întreagă a copiilor furaţi de la părinţii lor biologici. Oamenii de ştiinţă, criminologii, juriştii, avocaţii - oameni cu valori tradiţionale, care încă îşi amintesc că în Suedia era familia, nu înţeleg. Ei spun că are loc ceva ciudat. Are loc dezvoltarea statului pe familii. Experţii indică 10.000 coroane (suedeze sau norvegiene) pe zi, sumă ce o primeşte familia adoptivă pentru un copil primit. Agentul organizaţiei „Barnevernet", primeşte de la bugetul de stat, sume imense pentru răsturnarea cuibului de familie, pentru copilul furat. Acest lucru se întâmplă în toateţ ările scandinave. În acest sens, părinţii adoptivi pot alege copilul, ca la piaţă. Dacă ţi-a plăcut o fetiţă blondă cu ochii albaştri şi o vrei, ajunge să telefonezi la Barnevernet şi să spui: „Sunt pregătit/ă, am cameră pentru copil" şi să spui numele copilului. Ombudsman, în Norvegia, încearcă să lupte împotriva sistemului Barnevernet. Consideră că acest sistem de tranzacţii cu copii, este corupt. În luna mai, familiile afectate de acest sistem, au organizat un protest împotriva separării copiilor de părinţi. Titlul în ziarul norvegian: „1/5 din copiii norvegieni sunt deja salvaţi de la părinţi", înseamnă că dintr-un milion de copii, în acest stat, cam 200.000 sunt „salvaţi" şi nu mai locuiesc cu mama şi tata acasă, ci într-o instituţie pentru copii. Conform statisticilor publicate în mass-media norvegiană, doi din zece copii sunt născuţi de femei norvegiene, restul fiind copii de emigranţi. Emigranţii dau Norvegiei o populaţie sănătoasă, deoarece la ei nu sunt aproape deloc practicate căsătoriile. Cei mai mulţi copii au primit Barnevernet de la părinţii ruşi.

„Zavtra": Atunci când un copil este luat de la părinţi, ei ce pot face?
Irina: Aproape în fiecare lună, în Norvegia se sinucide o mamă rusă. Pentru că atunci când vin să-ţi ia copiii, eşti lipsită de putere. Eşti singură împotriva sistemului. Ei îţi vor spune de exemplu: „Faci omleta altfel decât în Norvegia, forţezi copilul să-şi spele mâinile, mergi strâmb, prin urmare, nu poţi sta aici cu copilul pe nisip. Asta înseamnă că eşti o mama rea şi de aceea îţi luăm copilul." Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia, se bazează pe principiul prezumţiei vinovăţiei părinţilor. Părintele este conştient vinovat. Pe părinţi se aruncă o grămadă de minciuni. Totul începe cu o afirmaţie simplă: „Vreţi să vă întoarceţi în Rusia" şi nu puteţi nega, doar aveţi rude acolo. Sau: „Vreţi să asasinaţi copiii voştri", asta pentru că ruşii obişnuiesc să spună „te omor!" Sistematic, te pun în situaţii când trebuie să te aperi. Un singur om nu poate să oprească maşinăria de stat, bazată pe recompense fabuloase oferiteavocaţilor de la birourile de protecţie a copiilor, judecătorilor, psihologilor, psihiatrilor, părinţilor adoptivi şi altor asemenea. Recompensele se dau pentru fiecare copil cu ochii albaştri, luat. Tu nu ai nici o şansă de a-ţi salva copilul de la adăposturile norvegiene pentru copii. Am trecut prin toate instanţele judecătoreşti norvegiene. Totul este susţinut, corupţia este peste tot. Copiii sunt bunuri, pe care ei nu le restituie.

------------------------------------------------
[1] Andreea Dogar conform greatnews.ro
[2] Ibidem
[3] Traducere din limba rusă a unui articol din ziarul „Zavtra” (Mâine) din 9 iunie 2013; vezi:
footer