Confruntarea cu realitatea - căutarea unui loc de muncă

„Ne confruntăm cu vremuri grele!” Sunt cuvinte pe care le auzim zi de zi. În fiecare an, de pe băncile facultăţilor, ies sute de studenţi dornici să profeseze în domeniile alese (nu sună rău până aici). Investiţia este una consitentă: bani pentru plata facultăţii (taxa căminului/chiriei, transportul, mancarea), sănatate (convieţuirea cu încă 4/5 studenţi în aceeaşi cameră, caractere greu de împăcat, împărţirea grupului sanitar cu 100 de persoane, lipsa unui loc amenajat pentru pregătit hrana zilnică, muzică până la ora 2 dimineată, timp (participarea la cursuri şi seminarii, ore de practică şi activităţi de voluntariat pe care studenţii se prefac că le realizează, iar profesorii se prefac ca le evaluează). Şi astfel ajungem să fim absolvenţi de studii superioare, dornici să avem o cariera de succes şi un salariu decent. Acesta este studentul cuminte, harnic, integralist şi ascultător care, dintr-o dată, se confruntă cu realitatea - căutarea unui loc de muncă. Şi începe să îşi completeze C.V.-ul, să apeleze la site-urile de recrutare. Participă cu entuziasm şi emoţii la primul interviu. Se îmbracă frumos, ştie răspunsul la toate întrebările, este sigur că va fi sunat să ocupe postul, că e făcut pentru el. Însă apare prima şi cea mai des întâlnită problemă - experienţa de muncă. Aşa vor decurge şi următarele 20-30 de interviuri până când ajunge să facă alte cursuri de specializare şi să lucreze alături de persoane cu studii medii, sau profesionale, în locuri unde se plafonează, se blazează şi unde este exploatat.

Un „şut în fund” din partea statului

Cu un „şut în fund” din partea statului, din partea angajatorilor şi cu disperarea în braţe trece graniţele ţării în căutarea unui loc potrivit să-i satisfacă, în primul rând, nevoile de bază (casă, masă). Cât ţine de celelalte nevoi din piramida lui Maslow: siguranţă, respect de sine, dezvoltare personală, fericire - acestea sunt aproape intangibile, ţinând cont de statutul românilor în străinătate. Aşa ajunge să lucreze în afară, în diferite domenii pe care nu le-ar fi ales niciodată în ţara noastră, dar cu speranţa că în câţiva ani se va întoarce acasă şi îşi va dezvolta propria afacere. Vise!

Studentul integralist

Fac referire la studentul român modest, care se găseşte în orice facultate din ţară: trai modest, cu părinţi bugetari sau salariaţi ai vreunor firme care abia supravieţuiesc în jungla fiscală, oameni cu venituri modeste. Acesta este studentul integralist - nici şoarece de bibliotecă, nici activist al cluburilor de noapte sau purtător al hainelor de firmă.

Statul român ar trebui să aibă mai multă grijă pentru viitorul Ţării

A cui este datoria să îndrume aceşti tineri pentru ca ei sa aibă o „carieră de succes” (conform cărţilor de dezvoltare personală)? Ei nu au nici bază materială solidă, nici relaţii care să îi pună în contact cu angajatorul. Studenţii au tinereţea, demnitatea şi ambiţia de a căuta un loc de muncă, de a câştiga bani în mod cinstit prin forţe proprii. Ei nu sunt încă atinşi de patimile sistemului, de lăcomie şi de înşelăciune. Pot fi modelaţi uşor de către angajatorul care îi apreciază şi care le oferă siguranţă financiară. Un angajator interesat de angajaţii săi poate fi un mentor pentru studenţii noi veniţi în câmpul muncii. Atunci va şti că toată învestiţia depusă la început va avea roade pe parcursul colaborării. Şi va avea şi satisfacţia de a modela un angajat pe placul său.

Statul român ar trebui să aibă mai multă grijă pentru viitorul Ţării, dar nu o face!