Revista Art-emis
Armata României nu mai are cu ce să îşi îngroape morţii PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacsu   
Duminică, 10 Noiembrie 2013 21:22

Bang-Bang-Bang, n-avem cartuşeAcum trei ani trimiteam ministrului Apărării Naţionale de atunci, domnului Gabriel Oprea o scrisoare deschisă în care îl rugam să oprească bătaia de joc la adresa Armatei Române bătaie de joc care se manifesta începând de la rezervişti şi terminând cu activii şi personalul civil, sau invers. Îi recomandam atunci să scoată capul dintre urechi şi coada dintre picioare şi să salveze distrugerea şi umilirea armatei române, distrugere care e adevărat nu a început sub domnia lui, dar a fost intensificată şi desăvârşită sub domnia sa. Au urmat apoi alte scrisori, trimise în nume personal sau în numele filialei Craiova a S.C.M.D. filială din care făceam parte, atât domnului Oprea cât şi celor ce i-au urmat. Apoi după venirea la conducerea Ministerului Apărării Naţionale a lui Dobriţoiu pe care îl cunoscusem personal încă din perioada cât am fost în activitate, am întocmit un material mai amplu în care nu abordam doar problemele specifice rezerviştilor ci şi alte aspecte care ţineau de problematica armatei şi cu ocazia celor 3 interviuri luate am abordat şi direct o serie de aspecte. Încă de atunci se profila un dezastru în ceea ce priveşte perspectivele armatei, dacă nu se luau măsuri imediate şi radicale. În intervenţiile sale, ministrul de atunci Dobriţoiu a recunoscut grava stare a armatei şi a tras un semnal de alarmă clasei politice. A promis că va încerca să rezolve gradual şi treptat problemele şi a început prin crearea unei comisii comune Minister - asociaţii ale rezerviştilor - interne - servicii secrete, să pună la punct câteva legi legate de apărare. A ordonat chiar şi un audit în cadrul ministerului, prin care au ieşit la iveală lucruri deloc plăcute. Cum auditul şi măsurile care se impuneau duceau către naşul din sufletul şi familia domnului Ponta, după alegerile din decembrie, domnul prim ministru proaspăt coabitat a renunţat la serviciile singurului ministru fost militar de la apărare din toţi câţi am avut după 1989, care a vrut să repună armata pe picioare şi l-a pus pe molcomul Duşa la apărare, dar supervizat de naşu ajuns între timp viceprim ministru cu atribuţiuni şi „expertiză” în demolare pe apărare, care să poată acoperi tot ce descoperise Dobriţoiu. În timpul acesta Dobriţoiu fusese găsit „vinovat” şi implicat într-un dosar cu apartamente, iar fiul său vitreg judecat politic pentru implicare în campanii electorale ca să îi treacă domnului Dobriţoiu grija de audit. Şi aşa, cele sesizate au rămas ca-n tren. Am îndrăznit totuşi să îi înmânăm şi domnului Duşa un documentar cu problemele pe care le avea armata, cu ocazia unei vizite prin Craiova, dar eram sigur că cu toată „determinarea” domniei sale de „ardelean”, bate din călcâie în faţa lui Oprea. Şi aşa a fost, am mai scris despre asta în câteva articole. Dar nu am primit răspuns la problemele ridicate, deşi serviciile speciale ale armatei fac parte din cititorii cei mai fideli ai paginilor mele, doar promisiuni în timp ce semnele din interiorul armatei erau din ce în ce mai îngrijorătoare. Am scris trei articole vizavi de intenţiile legate de viitoarea Lege de Funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale în care arătam că armata a ajuns să fie aservită intereselor politice, de clan şi nicidecum intereselor naţionale. Citind proiectul în forma afişată de minister nu poţi să nu observi faptul că politicul se înrădăcinează adânc şi irecuperabil în problemele militare, că funcţiile de conducere în departamente şi structurile militare încep să fie preluate din ce în ce mai adânc şi mai puternic de civili iar domeniile armatei şi logistica armatei date pe mâna clienţilor şi feciorilor de casă ai domnului Oprea. Am tras un semnal de alarmă, dar cu o floare nu se face primăvară. Cei mai mulţi generali şi colonei ai armatei române sunt prea preocupaţi de promovări şi avansări, de menţinerea pe funcţii, de lustruit epoleţi, ca să îi mai intereseze capacitatea de luptă a armatei, iar cei pe care îi mai interesează sunt prea puţini pentru a conta în peisaj şi a risca să fie maziliţi pentru ceva ce nu mai interesează pe nimeni.

Aşa s-a ajuns ca acum, să citim o Carte Albă a Apărării care ne anunţă că Armata Română are diminuată capacitatea de luptă cu 60%. Este un act de trădare naţională! Interesează pe cineva? În orice armată sau ţară din lume o asemenea performanţă se lasă cu Tribunal Militar, Curte Marţială, puşcărie pentru sabotarea suveranităţii şi slăbirea capacităţii de apărare a ţării. La noi, nu se întâmplă nimic, este o simplă raportare a situaţiei, nimeni nu este vinovat, este ceva normal, apărarea ţării a devenit o simplă propoziţie în bilanţurile guvernelor, nişte date care nu au nici o legătură cu ţara, cu independenţa, suveranitatea, supravieţuirea neamului. Ne-am culcat pe o ureche, ne apără americanii. Ne tragem scut la Deveselu şi cumpărăm nişte sicrie zburătoare de la portughezii domnului Barroso, care vor putea şi folosite în câţiva ani când vom avea piloţii instruiţi, combustibil să le alimentăm, dar încă nu ştim ce facem cu muniţia, cu întreţinerea şi upgradarea, care s-ar putea să ne coste cât toate avioanele alianţei.

Numai bine, până să le putem folosi, realizăm că s-a prescris termenul ca şi în cazul faptelor de acordare a unor avize prin exploatarea minieră şi trebuie să cumpărăm altele. În timpul acesta, prietenii de la răsărit fac exerciţii de invadare şi reduc termenele de la 4 la 2 ore, în conformitate cu riposta posibilă a armatei române. De trei ori au încercat să treacă Prutul, de trei ori au fost opriţi dar acum nu mai avem nici un Antonescu să pregătească apărarea, dar avem o grămadă de Aldea, Sănătescu şi Mihai Racoviţă, dar nici un Guşă care să se opună trădării politice şi să spună: „Nu avem nevoie de ajutor, Armata Română este în măsură să se apere singură!”. Eu nu spun că trebuie să ieşim din alianţă, dar nici să ne lăsăm apărarea ţării doar pe baza sau sprijinul alianţei pentru că până la urmă tot doar pe noi putem conta cu adevărat.  Ce vor face americanii, partenerii noştri strategici dacă de exemplu  Putin vrea „să unească România cu Basarabia” şi trage graniţa mai spre vest un pic? Cine ne apără în decurs de 4 ore cât le trebuie Ruşilor să ajungă în Bucureşti dacă nu mai avem nici avioane să se ridice de la sol nici combustibil să le alimentăm? În cât timp poate lua Alianţa Nord Atlantică decizia de a interveni într-un stat aliat? Ce se va întâmpla până atunci cu România?

Dar ce va face România dacă mâine şi S.U.A. şi Rusia vor avea alţi conducători care îşi vor da mâna şi vor decide aşa cum au mai decis şi părinţii lor că România trebuie să rămână în sfera de influenţă a Rusiei, N.A.T.O. primind o ţară arabă sau sud americană la schimb? Cu ce ne mai apărăm şi împotriva cui, cât timp ne va lua să repunem pe picioare industria naţională de apărare, dotarea, echiparea, înzestrarea, instruirea şi reorientarea strategică, tactică a dispozitivelor de apărare? O să spuneţi că nu se poate nu? Acum o lună nimeni nu ar fi spus că este posibil ca doamna Merkel, cancelarul Germaniei să fie spionat de S.U.A., cel mai bun „prieten” şi totuşi uite că s-a putut. Învaţă cineva din greşeli? Se gândeşte cineva la apărarea ţării? Mă îndoiesc. Dacă tot vorbim de Frau Merkel şi apărare, tratate şi jocuri politice să amintim ce spunea prin Iunie Philipp Missfelder, preşedintele organizaţiei de tineret al C.D.U. din Germania, junele lider al partidului Angelei Merkel, prezent la o reuniune a Y.E.P.P. de la București: „România trebuie să îşi îndeplinească promisiunea făcută în noiembrie 2010, de a semna tratatul de frontieră cu Moldova” sau, cu alte cuvinte să renunţe definitiv la orice pretenţie asupra Basarabiei sau şi mai clar, amintind că Rusia şi Germania au reluat relaţiile de prietenie, au dat de înţeles că s-au înţeles pe această temă semnând, probabil, de ce nu, un alt „Pact Ribentrop-Molotov”. A tras cineva concluziile de rigoare? Se gândeşte cineva că acest lucru se poate întâmpla oricând cu oricare alt actual aliat?

Pe Ceauşescu l-am omorât pentru mult mai puţin decât au făcut toţi cei care au urmat după el cu ţara asta. Cei care au adus apărarea şi armata ţării în starea de incapacitatea de luptă nu au nici o jenă, nici o teamă, pe ei nu îi poate judeca nimeni, procurorii şi judecătorii sunt la mâna lor, atâta vreme cât sunt menţinuţi în activitate după ce conduc băuţi maşinile şi nu păţesc nimic, se bat cu poliţiştii şi dau cu maşinile peste cetăţeni şi nu le pune nimeni frână, sunt prinşi cu şpaga şi sunt lăsaţi să meargă mai departe.

Situaţia Armatei Române este, nu gravă, ci dramatică. la fel ca şi Sănătatea, Educaţia, Cultura, Justiţia, iar cei care le-au adus şi le menţin în această stare fac vizite de curtuazie şi se bat între ei pentru favorurile Înaltelor porţi. promit marea cu sarea, munţii şi subsolul Ţării, numai să rămână la Putere. Şi ca mizeria să fie mai mare, ne e dat să aflăm că în Oradea, un rezervist decedat, înmormântat cu onoruri militare, nu a mai avut parte nici măcar de salvele de armă prevăzute de regulament în cinstea unei vieţi dedicate armatei şi ţării, pentru că unitatea care a asigurat garda de onoare, nu mai are în depozit muniţie de manevră. Ei, ce spuneţi, unde a ajuns Armata Română, pe mâinile cui, cine are interes ca militarii să nu mai aibă nici măcar cartuşe de manevră? Cu ce se instruiesc militarii când merg în poligoane, ce fac, strigă „pac, te-am împuşcat! Ba eu pe tine! Uitaţi, nu vrea să cadă şi eu am tras primu!”

Culmea ironiei în toată această mare dramă este că cel care a fost înmormântat, era un fost ofiţer de A.T.A.M., adică toată viaţa se ocupase de asigurarea cu muniţie a unităţilor unde lucrase. Umilitor! Cineva se întreba pe bună dreptate dacă familiei celui decedat i-a fost înmânat Drapelul Naţional aşa cum cere tradiţia militară şi regulamentul de gardă şi garnizoană. Nu m-ar mira să aflu că unitatea nu a mai avut fonduri să cumpere un drapel sau că are unul singur pe care nu îl poate da. La fel, nu m-ar mira ca în toată povestea asta să fie găsit vinovat „acarul Păun”, adică acel comandant de gardă trimis „să se orienteze” Nu a fost în stare nici să simuleze că are muniţie, nici să mintă că a avut „incident” nici să le spună la militari  măcar să facă Poc! Poc! Poc! de trei ori, sau Bang! Bang! Bang! că de, suntem în N.A.T.O..

Ruşine domnilor miniştrii! Ruşine domnilor funcţionari ai statului român! Nu v-aţi depus încă demisiile? Nu mai căutaţi „acari Păun”! Starea în care se află armata vă incriminează! Domnule Ponta, domnule comandant suprem domnilor care formaţi C.S.A.T. ce faceţi, dormiţi? Până când? Dar românii ? Dar statul major al armatei? Gornist, sună odată deşteptarea că de nu, dau dracii în tine!

Citind actualele prevederi ale jurământului militar, m-am oprit la un paragraf:

„Jur să nu-mi precupețesc sângele și viața pentru a apăra pământul strămoșesc, independența și suveranitatea patriei.”

Oare cu se poate realiza apărarea independenţei şi a suveranităţii României cu 40% din potenţial?

L-am auzit pe ministrul Duşa spunând senin ca răspuns la situaţia în care se găseşte apărarea ţării, că nici o armată din lume nu are asigurată capacitatea operativă sută la sută. Inconştienţă, incompetenţă sau un plan criminal? Ce căutaţi acolo domnule Duşa?

Atenţie militari, politicienii oricând pot spune - ca şi civilul Duşa care joacă împuşcatea cu ruşii -, că nu e nici o problemă, că ceea ce au spus ei este o declaraţie politică şi nu pot fi incriminaţi pentru ea, dar voi, aţi depus un Jurământ Militar, iar Legea 80, mai prevede la Art 8 punctul b, alin 3: „Cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi conventiilor internaţionale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage raspunderea penală şi civilă a subordonaţilor.”

Avem o ţară, o datorie… vă amintiţi?

Pentru starea în care se află armata nu sunt responsabili numai civilii care au condus-o ci mai ales sau mai bine spus cu atât mai mult cadrele de conducere care nu au luat măsuri ca specialişti şi experţi să păstreze capacitatea de apărare a ţării ridicată să ia atitudine înainte de a fi prea târziu. Acest „Bang Bang Bang” poate face mai multe victime decât 60% din  Armata Română. Se impune o moţiune pe apărare. Asta dacă îi pasă cuiva.

 

footer