Revista Art-emis
Dragoste de Neam ?i ?ar? PDF Imprimare Email
Dr. Vlad Pohil?, Chi?in?u   
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 21:50

Vlad Pohil?, Chi?in?uVlad Pohil?, publicist, traduc?tor, lingvist-practician, redactor-?ef al revistei „BiblioPolis” a Bibliotecii Municipale „B. P. Ha?deu”din Chi?in?u, cavaler al Ordinului Republicii.

„Ru?ii nu cred c? se vor resemna vreodat?. Pentru asta noi trebuie s? fim mai fermi, mai consecven?i, pentru c? duelul este inegal. ?ansa noastr? de a învinge este numai prin inteligen??. (Vlad Pohil?)

Ionel C?pi??: Drag? Vlad, nici nu-mi vine a crede c? parc? mai ieri eram studen?i la Universitatea de Stat din Chi?in?u ?i visam s? devenim jurnali?ti..., azi, uite frate c? faci 60 de ani. Î?i vine a crede?

Vlad Pohil?:Da… parc? mai deun?zi p??team caprele pe malul Cuboltei, un afluent al R?utului care seca verile, pe atunci. Mânam caprele pe o insul?, foarte bogat? în iarb?, iar eu îmi f?ceam astfel o „insul?” a mea, a lecturilor fascinante… c?ci puteam citi nestingherit cât era ziulica de mare ?i nu conteneam s? m? mir: cât de frumos scrie poetul (nuvelistul, romancierul, dramaturgul) cutare sau cutare. Eram prin clasele IV-VI. Mai târziu, citeam cele mai bune ziare ?i reviste din acei ani: Tinerimea Moldovei, Cultura, Moldova, Nistru etc. ?i m? minunam ce m?iestrit î?i mai ticluiesc articolele unii autori! Deopotriv? cu Radio Chi?in?u, ascultam Radio Bucure?ti ?i Radio Europa Liber? (în român?, desigur, c?ci alte limbi nu ?tiam), ?i r?mâneam frapat, uimit: cum mai vorbesc reporterii acolo! ?i m? fr?mântam: oare voi putea scrie / vorbi ?i eu cândva ca ei?!... S? ajung la Universitate, la jurnalism, îmi p?rea, vorba cântecului, “un vis frumos, chiar prea frumos s? poat? fi ?i-adev?rat”… Anii de studen?ie au zburat îns? primii aidoma unor p?s?ri speriate de ?uieratul unui glon? vr?jma?. Apoi, parc? s-au prins într-o competi?ie a grabei, a nelini?tii, a zbuciumului, ?i celelalte segmente temporale, marcate prin vreo ?apte locuri de munc?. Nu am s?rb?torit cu fast anivers?rile, dar m-am mirat când am ajuns la 40 de ani – era în 1993 ?i îmi p?rea c? sunt prea în vârst? pentru spectaculoasele schimb?ri ce se produceau. Dar ?tiam – ?i din c?r?i, ?i din experien?a unor oameni apropia?i: dac? nu de la 35, apoi de la 40 de ani la sigur orice om începe num?r?toarea invers?, pe care e bine s? o accep?i ra?ional, folosind la maximum anii pe care ?i-i mai sloboade Cel de Sus.

I.C.: ?tiu c? te-ai n?scut în comuna Putine?ti, din câmpia Sorocii... Dar de unde ai crede c? ?tiu? De la tine. Pentru c? întotdeauna, cu prima ocazie, vorbe?ti cu atâta dragoste ?i cu atâta patim? despre satul în care te-ai n?scut, despre cons?tenii t?i, despre înv???torii de acolo, despre familia ta numeroas?, încât am impresia c? locuie?ti în Chi?in?u, dar acas? e?ti... la Putine?ti. Sau poate eu nu în?eleg ceva? Dar dac? e a?a cum presupun eu, te dest?inuie?te lumii de ce-i a?a?

V. P.: Poate s? par? cuiva ciudat, dar fiind ??ran din talp?, m-am rupt u?or ?i se pare c? definitiv de via?a de la ?ar?. Cunosc oameni, care nu se simt bine dac? nu v?d o dat? pe lun?, m?car, satul natal, ?i cel mai edificator exemplu ni-l ofer? economistul, publicistul, maestrul fotograf Vasile ?oimaru care, colindând lumea larg?, mereu se întoarce, mânat de dor, la Cornova-i natal? din codrii Orheiului. Mi-e ru?ine s? o spun, îns? adev?rul e c? nu simt ceva similar raportat la satul meu de ba?tin?. Totu?i, trei „segmente umane”, ca s? le zici a?a,

de la Putine?ti, m? înso?esc pretutindeni ?i mereu, de când m? ?tiu. Încep cu biblioteca s?teasc?, unde lucra o rud?, o veri?oar? de a tatii, ce f?cuse câ?iva ani de ?coal? Normal? la Ia?i. Când eram prin clasa a VII-a, o oboseam cu solicit?rile mele de noi ?i noi c?r?i ?i într-o bun? zi mi-a încredin?at cheile de la bibliotec?: intram acolo când doream, st?team printre c?r?i, ziare ?i reviste – cât îmi poftea inima… Alte dou? “spa?ii” de importan?? major?, pentru mine, de la Putine?ti le-ai ?i numit: casa p?rinteasc?, surorile ?i fra?ii; apoi – ?coala din satul natal. Din cei vreo 25-30 de înv???tori ?i profesori de la ?coala mea, vreo zece f?cuser? studii în România Mare ?i ei creau atmosfera, ei dau tonul pentru bunul mers al lucrurilor la ore ?i chiar în afara lor. Pân? a lua îns? ceva – foarte mult! – de la ?coal? medie de cultur? general?, am avut “?coala de acas?”, ?i nu numai proverbialii ?apte ani. Mama credea în Dumnezeu sincer ?i adânc; era o fire blând?, avea o memorie fenomenal? ?i ne-a dat ?i nou?, generos, a? zice, din aceste virtu?i; alta e cum am putut s? le purt?m noi, fiecare, în via??. Tata era un excelent gospodar, era cu adev?rat priceput la toate, dar când a vrut s? ne înve?e ?i pe noi, fiii, în cazul meu a suferit un e?ec dureros, c?ci de mic nu aveam nici atrac?ie, nici îndemânare pentru muncile de gospodar. Îns? tata fusese osta? în Armata Român?, a murit cu mândria c? a depus jur?mânt de credin?? celui mai mare mare?al dintre to?i, cum îl califica el pe Ion Antonescu… (De altminteri, a plecat tata, din ast? lume, ?i cu speran?a spulberat? de a vedea „cum iar îs t??i românii la un loc” – cum numea el, metaforic, ?ansa Reunirii). Într-o abordare ??r?neasc?, simpl?, dar curat?, tata avea un admirabil românism, ne?tirbit în niciun fel de anii grei de ocupa?ie. Aceast? abordare era mereu alimentat?, consolidat? ?i de luxul pe care ?i-l permitea – aproape c? anual – de a merge în România, unde se refugiaser? o sor? ?i doi fra?i ai lui, dar ?i de vizitele f?cute destul de des de c?tre cei doi unchi ?i de m?tu?? la noi. E?ecul de a fi înv??at de la tata a fi bun gospodar a fost recompensat, cred eu, prin preluarea iubirii de România, a atitudinii pioase fa?? de tot ce este românesc, “al nostru adic?”, ?i îl citez din nou pe tata. Consider, totu?i, c? cele mai importante lec?ii primite acas? au fost cele din care am înv??at, biblic vorbind, s? putem iubi ?i ierta; s? ne respect?m reciproc, s? trecem repede peste posibile sup?r?ri; s? fim uni?i, ?i la bucurie, ?i la durere.  

I.C.: Ascultându-te în repetate rânduri cu cât? inim? ?i cu cât suflet vorbe?ti despre to?i acei de-acas?, n-a? mai ?ti niciodat?, dac? nu-mi spui, care dragoste în via?a ta e mai mare, cea fa?? de ba?tin?, de p?rin?i, de fra?i ?i surori sau cea de Limba Român?? Ai editat chiar ?i o carte foarte impun?toare ?i totu?i, Limba Român?...

V. P.:Nu ezit nici o dat? s? spun o vorb? bun? despre p?rin?ii mei, Dumnezeu s?-i odihneasc? în pace, ?i al?turi de ei, pe fratele ?i sora care au p?r?sit aceste t?râmuri. Fra?ii, mai mari sunt în putere; s? le dea Domnul s?n?tate ?i s? se descurce cât mai bine în aceste vremuri rele. Surorile, dou? mai mari ?i dou? mai mici, îmi sunt deosebit de scumpe pentru c?, elementar, sunt ale mele, dar ?i pentru c? mi-a fost drag întotdeauna omul cuminte, corect, blajin, fragil la încerc?rile vie?ii, dar care nici nu se las? ap?sat, înfrânt, de necazuri ?i dureri. În plus, ca ?i mine, au patima cititului… M? rog de s?n?tatea lor mereu, avem o comunicare continu?, deas? ?i consistent?, exact a?a cum se cade s? fie între fra?i ?i surori.

Nu fac deosebire între condi?ia uman? (familial?, personal?, individual?) ?i cea na?ional? - le g?sesc organic unite, greu sau imposibil de desp?r?it, aidoma vaselor comunicante. Le recomand ?i altora s? nu le delimiteze, cel pu?in s? nu le contrapun?. Cum am m?rturisit mai sus, am fost un mare norocos, un mare avantajat -?i în casa p?rinteasc?, ?i la ?coala de cultur? general?. Am mai avut îns? un privilegiu de care nu ?tiu câ?i al?ii au mai beneficiat la noi: rudele noastre din dreapta Prutului, refugiate în 1944, la a doua venire a hoardelor ruse?ti. Un unchi era înv???tor, altul dasc?l (ulterior, contabil), tanti a ajuns profesoar? de istorie la Universitatea din Bucure?ti. Vizitele lor, la noi, erau adev?rate s?rb?tori. Da, ne aduceau ?i ceva haine, înc?l??minte, dulciuri, dar ne donau c?r?i ?i discuri ?i, esen?ial, ne d?ruiau ni?te discu?ii fire?ti, calme, accesibile ?i extrem de conving?toare despre limba român?, despre istoria adev?rat?, despre identitatea noastr?. Astfel ni se cultiva dragostea de ce este frumos ?i românesc, inclusiv o aten?ie sporit? fa?? de felul cum vorbim, ca s? nu tulbur?m comunicarea cu rudele dragi. Faptul acesta mi-a acutizat interesul, pasiunea pentru limba, literatura, cultura ?i istoria românilor, iar concomitent m-a f?cut s? fiu mai atent la exprimarea corect?, încât, într-un târziu, s? ajung la o team?, apoi ?i o aversiune fa?? de rusisme. Pe urm?, am ales eu s? fiu cât mai aproape de valorile spirituale ale Neamului nostru: la facultate ?i la Sala de literatur? str?in? (româneasc?!) a Bibliotecii Republicane; în munca de translator pentru turi?tii români ce veneau în Rusia, când am cunoscut numero?i intelectuali de marc?; la Academie, printre cercet?tori distin?i ?i multe c?r?i rarisime; prin colabor?ri la diferite ziare, reviste, edituri ?.a.m.d. Men?ionez c?, în pofida unor opinii eronate, dragostea pentru limba român?, pio?enia fa?? de valorile noastre na?ionale nu m-au împiedicat - ba poate chiar dimpotriv?! - s? m? familiarizez ?i cu alte limbi, cu alte culturi…      

I.C.: Nu e un secret c? academicieni, savan?i lingvi?ti, istorici, critici literari, scriitori, poe?i, oameni de cultur?, politicieni din acest col? de lume ?i-ar dori s? te aib? redactor, lector, consultant a tot ce a?tern ei pe hârtie, atunci când tu nu ai niciun grad ?tiin?ific, de?i ai f?cut doctorantura, nu e?ti m?car doctor în ?tiin?e. Cum de-a?a? Te mul?ume?ti cu atâta c? elita de la Chi?in?u te consider? academician, f?r? a fi membru al vreunei Academii?

V. P.:Aici, nu pot s? nu evoc un caz ce mi s-a întâmplat cu vreo trei decenii în urm?. Admiram articolele ?i c?r?ile de cultivare a limbii scrise de Valentin Mândâcanu, ?i când l-am cunoscut personal, discutând câte în lun? ?i în stele, la un moment l-am întrebat, sincer mirat: „Cum de nu sunte?i m?car candidat (doctor în ?tiin?e), când s-ar p?rea c? trebuie s? fi?i profesor doctor în domeniu?!...” Mi-a r?spuns râzând, molipsitor, cum numai V. Mândâcanu putea: „Prefer s? fiu întrebat de ce nu sunt doctor în ?tiin?e, decât s? fiu întrebat de ce sunt profesor doctor…” Dar nu a? vrea ca aceast? butad? s? fie aplicat? cu referire la to?i cercet?torii titra?i sau la cadrele didactice cu grade, doar în cele mai dese cazuri, în spatele acestor titluri ?i grade st? recunoa?terea eforturilor f?cute zile ?i nop?i, a unor munci de-a lungul anilor. Mai simplu spus, s? nu fie pu?i în aceea?i oal? cercet?torii one?ti cu cei care au avut noroc, pile, situa?ie ori bani pentru ob?inerea unor demnit??i nemeritate. În ceea ce m? prive?te, trebuie s? recunosc franc: mi-a jucat festa felul propriu de a m? risipi în mai multe activit??i concomitent; lipsa spiritului de organizare, dar ?i lipsa de ambi?ii. În plus, tocmai era fierberea din 1988-1989 când ar fi trebuit s? iau doctoratul în lingvistic?, or a?a ceva mi se p?rea cu totul nesemnificativ, atunci.

Nu ?tiu care elit? m-ar considera academician… c?ci elita „oficial?”, consacrat?, cu actele în ordine, altfel de academicieni promoveaz?: mai ales din cei care ?tiu a vorbi mult ?i frumos, dar în esen??, g?unos – dac? e s? m? refer la domeniul care îmi este cel mai apropiat. O întâmplare a f?cut s? parcurg recent lista de membri de onoare ai Academiei Române, promova?i dup? decembrie 1989. Incredibil, dar adev?rat: numai str?ini sunt în acea list?, inclusiv dintre cei care nici nu-?i mascheaz? ura visceral? fa?? de români ?i de valorile noastre na?ionale, alde Elie Wiesel; iar pe lâng? ace?tia, ?i unii români, inclusiv basarabeni, cu un statut intelectual incert ?i un trecut suspect, printre care te ?i miri cum de au nimerit savan?i precum criticul literar Mihai Cimpoi sau istoricul Andrei E?anu… Desigur, nu a? dori nici unui savant onest, nici unui om de treab? s? completez asemenea liste.

I.C.: Chiar dac? a trecut ceva vreme din 2007, îmi st?ruie ?i acum în memorie cuvintele marelui Grigore Vieru, re?inute ?i în paginile s?pt?mânalului Literatura ?i Arta privind eul t?u ca personalitate: „Un remarcabil lingvist, dar ?i str?lucit publicist este Vlad Pohil?, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnit? la noi”. În acest context, a? vrea s? te întreb: cum se împac? modestia ta cu obr?znicia din jur?

V. P.:Ciudat, îns? faptul c? sunt mai retras ?i-mi potolesc la timp impertinen?a, „înaripeaz?” obr?znicia unora. Îns?, nu e aceasta o problem?… deh, vorba cântecului, “rabd? inim? ?i taci”… de?i, slab cum sunt la pumni ?i la caracter, ?tiu, totu?i, a da ?i replica, cu demnitate ?i t?rie. Problema cea mare o constituie modestia, smerenia, cumsec?denia, acea cumin?enie a p?mântului (surprins? ?i înve?nicit? în piatr? de Constantin Brâncu?i), tradi?ionala, legendara, dar ?i proverbiala cumin?enie a românilor în genere ?i poate în special a basarabenilor. Pe de o parte, aceste valori, sfinte cândva, pân? nu de mult, pentru oamenii no?tri de la ?ar?, cel pu?in, acum degradeaz? vertiginos, m? tem s? spun c? dispar chiar, în rela?iile dintre noi, cei de aceea?i limb?, de aceea?i sim?ire etnic?. Pe de alt? parte, ce a mai r?mas din aceste valen?e, devine obiectul unor penibile perversiuni, cum ar fi o cumplit? exploatare din partea str?inilor: studiind, din curiozitate, fenomenul raportului dintre b??tina?i ?i venetici, pot spune cu maxim? precizie c? nic?ieri în spa?iul colonial rusesc, ex-sovietic, nu este un abuz mai penibil de aceste calit??i, nu exist? mai mult? batjocur? a str?inilor fa?? de cumin?enia destoinic?, profund omeneasc? a cona?ionalilor no?tri. Din p?cate, a?a ceva se resimte ?i în dreapta Prutului, unde ajung la cote însp?imânt?toare obr?znicia ?i agresivitatea celor dou? minorit??ii tradi?ional orientate de liderii lor spirituali spre h?r?uirea, umilirea, complexarea românilor; spre ?ubrezirea, apoi ?i demolarea, din nou, ca în 1940, a Statului Român.

I.C.: Orice-am zice, drag? Vlad Pohil?, 60 de ani e o vârst?... care are tot dreptul s? te întrebe: Ce ai f?cut, ce ai reu?it pân? acum, ce n-ai reu?it, ce mai ai de gând s? faci, ce te bucur?, ce te întristeaz??

V. P.:M? gândesc acum c? oricare ar fi cântarul, oricare ar fi contabilii, cu certitudine am f?cut aici mai mult bine decât r?u – ?i în comunicarea cotidian?, ?i în munca pentru binele cona?ionalilor. Sunt un mare norocos, ce mai: în linii mari, mereu am f?cut ceea ce am dorit, ce mi-a pl?cut; am sprijinit pe cei dragi (?i pe cei mai nec?ji?i, poate ghinioni?ti, dar cumin?i). Bunul Dumnezeu ?i p?rin?ii mi-au d?ruit atâta iubire, încât nu ?tiu de voi avea ani ?i de voi cunoa?te atâ?ia oameni vrednici s? le-o împ?rt??esc. O surs? vie de mari bucurii a fost mereu dragostea infinit? pentru Limba Român? pe care, în plus, cât am putut, am cultivat-o ?i am ap?rat-o. Tr?iesc din plin marea bucurie a c?r?ii, a lecturii, a cunoa?terii ?i, desigur, cu nimic comparabila satisfac?ie a scrisului. Prin scris, am adus multor semeni bucurie, altora le-am adus satisfac?ia revela?iei… Despre ce m? întristeaz? a? prefera s? vorbesc cu alt?, proxim?, ocazie, dar dac? nu e bine s? evit r?spunsul, o spun extrem de concis, c?ci nu am pl?cere s? vorbesc despre lucruri întrist?toare. Sunt decep?ionat ?i îndurerat c? la Chi?in?u, dar nici la Bucure?ti! nu se g?sesc lideri pe potriva a?tept?rilor pe care le nutream prin 1989…

I.C.: ?i o ultim? întrebare, la fel dintre ci pe cei ele banale, dar greu de omis într-un dialog: ce mai a?tep?i de la via??, ce ai dori s? mai vezi cu ochii t?i?

V. P.:Dac? num?r?toarea invers? de care am amintit mai sus este atât îng?duitoare încât îmi permite s?-mi exprim ?i unele speran?e sau proiecte, recunosc, o fac cu pl?cere, ?i pe câteva planuri distincte. La nivel global (nu globalist!), doresc mult s? lumineze Domnul acele for?e obscure care de decenii ?i secole lupt? pentru dezbinarea, pentru pr?bu?irea noastr? ?i a altor nec?ji?i ca noi în h?u. S?-i cumin?easc? Cel de Sus, iar de nu - s? dea for?e altora ca s?-i pun? la punct. Sub aspectul na?ional, mi-a? dori, recurgând la spusa lui tata, s? fie iar??i to?i românii împreun?, ?i dac? a tr?i într-un stat pare a fi imposibil, acum, împreun? s? fim în vecii vecilor sub aspect spiritual, cultural, lingvistic, adic? pe acel palier dat de Dumnezeu ?i de care nimeni nu ne poate lipsi. La nivel „local”, individual, personal, vreau s? îndrept gândul meu cel mai bun ?i mai luminos spre surorile ?i fra?ii mei, spre alte rude, spre prieteni, colegi, oameni pur ?i simplu dragi. De asemenea, inten?ionez s? scot în acest an, mai deosebit pentru existen?a mea sub soare, dou?, poate chiar trei c?r?i noi, c?ci „materie prim?” am pentru vreo cinci volume. Ca orice om al scrisului, ?in s?-mi apar? ni?te tip?rituri ce ar trezi interesul ?i ar fi utile altora. În fine, doresc ani mul?i presei române?ti de la Chi?in?u ?i din alte ora?e basarabene, inclusiv frumoasei, captivantei reviste Natura, cu toat? recuno?tin?a c? ?i-a amintit ?i de mine acum când marchez înc? o crest?tur? pe r?bojul existen?ei mele.

A consemnat: Ionel C?pi??

footer