Rosia Montană - ce nu spun televitiunileConcluzii
Din datele prezentate în articolele anterioare dar și informațiile și evenimentele legate de Roșia Montana în ultimul timp se pot trage unele concluzii. Gabriel Ressources  L.T.D., mama lui R.M.G.C., ca și Gabriel Ressources NL Australia, a fost înființată la plezneală de un individ cu un trecut nu doar dubios ci de-a dreptul penal, judecat pentru tot felul de delicte, de la consum și distribuire de droguri până la fals și uz de fals, înșelăciune și nu e de mirare că cei care au intrat în afacere și au devenit acționari sunt de aceeași teapă (vezi cazul Beny Steinmetz), cu dosare penale și probleme cu legea. Că sunt printre ei și oameni care au crezut că investind în această companie se vor pricopsi și habar nu au ce face compania, este adevărat, ei doar așteaptă profitul și urmăresc bursa, dar asta nu îi face nici îngeri, nici criminali, asta înseamnă bursa: specularea și profitul. Prima grijă a acestor investitori  este să facă bani, indiferent cum, în nici un caz să salveze economia vreunei țări, să o ducă spre prosperitate, să rezolve probleme de şomaj prin ţări aduse în stare de colaps de proprii conducătiri, sau să protejeze mediul şi vestigiile istorice.
Se pare  că avem de-a face cu trădare la nivel înalt
 
Statul român, serviciile secrete, cei care au semnat contractele și actele cu R.M.G.C. ar fi trebuit să cerceteze atât bonitatea, profilul moral al firmei, al acționarilor principali ai firmei cât și activitățile acestora în alte zone ale lumii în domeniul mineritului.  Așa ar fi aflat despre minele din America, Peru, Grecia, Haiti. Dacă au știut și totuși au acceptat în condițiile date, atunci înseamnă că și-au însușit principiile și metodele acționarilor, iar actele și documentele secrete  sau secretizate pot  scoate în evidență exact acest aspect pe care astfel încearcă să îl acopere. Este exclus să se creadă că serviciile specializate nu au cunoscut situația sau nu ar fi informat pe cei din fruntea statului. Dacă serviciile secrete au știut și informat și totuși a fost luată decizia la nivel guvernamental să se dea curs propunerii R.M.G.C., se pare  că avem de-a face cu trădare la nivel înalt, trădarea intereselor statului român,  care nu se suprapun pe  interesele celor care sunt la conducere;
Faptul că în câteva situații au fost persoane sau instituții care au atras atenția asupra faptului că statul român va pierde din această afacere (și nominalizez aici Tribunalul Alba, Agenția Națională a Resurselor Minerale, Institutul Geologic Român, Academia Română) ne poate face să sperăm că nu toți sunt orbi sau vânduți. Dacă nici la scrisoarea extrem de documentată şi fundamentată a celor 12 membri ai A.S.E., înaltele foruri cărora le-a fost trimis materialul nu au reacţionat, înseamnă că sumele „învestite” de R.M.G.C. sunt foarte mari şi acoperă o gamă largă de factori decidenţi;
Televiziunile deşi se prefac că prezintă ambele puncte de vedere echidistant, de fapt prezintă la infinit răspunsurile unor trecători „oarecare” la întrebarea de ce vreţi să se dea ok proiectului R.M.G.C. dar nici o dată, măcar punctul de vedere al specialiştilor de la A.S.E. sau I.G.R.. Banii vorbesc! Dar pentru a contrabalansa  atitudinea unor specialiști onești, guvernele și parlamentul au fost populate cu yes-mani care mai de care mai corupt, coruptibil, șantajat și șantajabil care la ordinul celor care conduceau țara sau guvernul, au inițiat și votat legi care nu doar ajutau ci favorizau R.M.G.C. în defavoarea statului, anulând legi și prevederi pe care aceasta le încălcase, sau care puteau împiedica implementarea proiectului.
Exemple:
- refuzul Băncii Naționale de a mai cumpăra aur din minele românești, decizie luată nu din superstiție căci este de râsul lumii să avem un guvernator al Băncii Naționale care să ia decizii după cum cântă cucul. Mai degrabă aș crede că ia decizii după cum cântă licuricii, pentru a falimenta societățile miniere românești și a aplica „privatizarea”;
- refuzul administrației de a acorda aviz de dezvoltare a oricărei afaceri în zonă, făcând din R.M.G.C. singura „investiție” posibilă pentru „supraviețuirea” localnicilor;
„pierderea” documentației privind resurselele din Munții României. Nici până azi nu se știe cum s-au pierdut acele documente din strada Coralilor. Serviciul special ce face, nu cumva este încă cu nasul în lenjeria fetelor de liceu montând  microfoane? Să nu facă microfonie cu piercing-urile fetelor;
- modificarea în 2003 a  legii privind descărcarea de sarcină arheologică,  prin care avizul de descărcare arheologică era preluat din sarcina Comisiei Naționale pentru Arheologie (deci o comisie de specialiști, neînregimentați politic) și trecut în sarcina Ministerului Culturii condus de un om politic de cele mai multe ori afon în domeniu. Dar în 2004 Curtea de Apel Alba și apoi I.C.C.J. au anulat definitiv și irevocabil avizul de descărcare arheologică dat de Ministerul Culturii pentru descărcarea de sarcină a masivului Câlnic. Neținând cont de această decizie, Ministerul Culturii condus la vremea aceea de Kelemen Hunor dă în 2011 un nou aviz, pentru același obiectiv, urmând să scoată masivul Câlnic de pe lista monumentelor istorice dând astfel câștig de cauză R.M.G.C. prin încălcarea unei decizii judecătorești;
- schimbarea legislației privind Registrul Comerțului în 2010, deoarece un judecător tocmai decisese că majorarea de capital declarată de R.M.G.C. nu era legală, lege care apoi a admis ingineria financiară a R.M.G.C. ca fiind legală, deși la data comiterii faptei nu era legală. În vechea lege competența privind stabilirea  legalității unei cereri de majorare de capital, revenea unui judecător delegat dar după ce judecătorul delegat stabilise ilegalitatea majorării declarate de R.M.G.C., guvernul de la acea  dată a dat o nouă lege prin care transfera autoritatea directorului Registrului Comerțului din județ, deci iarăși om numit politic care bineînțeles a făcut jocul celor care bătuseră palma cu RMGC. Din nou se schimbă legile pentru a netezi afacerile Gabriel Ressources;
- votul dat de Parlament la cererea guvernului, în 1996 (la fel cum se va întâmpla și acum tot la cererea guvernului) deoarece Agenția Naționala a Resurselor Minerale denunțase contractul cu R.M.G.C. ca fiind dezavantajos pentru statul român. Parlamentul politicienilor nu a ținut cont de părerea specialiștilor și a menținut contractul. Și acum, aceeași instituție va „legaliza” din nou o ilegalitate care a plecat chiar de la înființarea societății ( prin faptul că primul contract de asociere între Gabriel Ressources și Regia Autonomă a Cuprului Deva a fost semnat pe data de 4 Septembrie 1995 iar anunțul prin care R.A.C. Deva căuta investitori și aștepta depunerea ofertelor, a fost dat în presă pe data de 5 Septembrie). Deci la data anunțului, palma era bătută. Câte abuzuri acceptă și comit  guvernanții  și de ce?
Modificarea succesivă a contractului de cesiune şi drepturilor de exploatare. Astfel dacă la început contractul prevedea doar exploatarea de suprafaţă pe un singur munte, ulterior exploatarea a fost extinsă pe patru munţi şi la adâncimi de 300-400 m. În acțiunea de la Tribunalul Alba Iulia, R.M.G.C. a fost reprezentată în instanță, dar și ulterior de casa de avocatură Țucă și Asociații care,coincidență sau nu, se ocupa și de procesele domnului Băsescu Traian, printre care unul cu deputatul Surupățeanu. Ulterior R.M.G.C. a apelat la altă firmă, cea din care - altă coincidență - făcea parte mama vitregă  a  domnului Șova. Întrebare: Cine a ales aceste case de avocatură ? Sau cine le-a recomandat și de ce ?Este o simplă coincidență faptul că R.M.G.C. și-a angajat  firme de avocați cu conexiuni la persoane influente la palate sau i-au fost „recomandate”?
De ce tace Guvernul în ceea ce privește metalele rare de la Roșia Montana?
Din datele prezentate până în astăzi, contractul prevede numai redevențe și înțelegeri privind exploatarea aurului și argintului. De altfel metoda propusă de R.M.G.C. nici nu dă posibilitatea obținerii altor metale  care se mai găsesc în sol, cum ar fi molibdenul, seleniul titanul uraniul, telurul și altele care toate împreună valorează de 4 ori mai mult decât aurul și argintul. Poate părea ciudat cum o companie care vrea bani, aruncă pe apa sâmbetei un câștig de patru ori mai mare decât valoarea metalelor pe care le exploatează. De ce ar face așa ceva ? Dar reprezentanții  statului român de ce ar accepta așa ceva? Este exclusă varianta că nu ar ști, atâta vreme cât știe toată lumea, datele sunt oficial cunoscute. Cum a intrat R.M.G.C. în posesia lor este o altă întrebare la care ar trebui să răspundă specialiștii de la Institutul de Mineralogie și topograful militar care i-au pus în mână lui Franck Timiș datele și harta minelor.  S.R.I.-ul ce are de spus despre asta? Până acum a tăcut. Hai să vedem de ce tac R.M.G.C. și Guvernul în ceea ce privește metalele rare de la Roșia Montană.
Documentul semnat (vorbesc de cel aflat la vedere nu de cele secrete) nu specifică nimic despre alte metale sau mai bine spus despre împărțirea beneficiului pe alte metale. Contractul,   licența de exploatare vorbesc despre împărțirea banilor doar pe aur și argint,dar nici nu interzic exploatarea celorlalte metale. După unele surse, prin documentele încă secrete se menționează că orice alte metale care se găsesc în sol intră în proprietatea celui care le exploatează, recte R.M.G.C.. Deci practic dă voie R.M.G.C. să le exploateze, dar nu o obligă să plătească ceva sau să dea cotă parte părții române deoarece contractul sau obligațiile R.M.G.C. față de statul român se aplică numai pe exploatarea aurului și argintului.  Foarte frumos nu? Oare cine a semnat acele documente? S.R.I. ce spune despre asta că tot s-a lăudat domnul premier că serviciile secrete i-au dat vânt din pupa. Chiar așa să fie? Cu toate aceste date? Cine conduce serviciile secrete, R.M.G.C. ?
Ce va face R.M.G.C.?
Dacă intenționează să le exploateze va trebui să renunțe la procedeul prin cianuri,să treacă la cel prin flotație  și să investească mult mai mult decât ar investi prin cianurare masivă, să angajeze mai mulți oameni, să lungească perioada de exploatare. Așa ceva nu intră în intențiile lui GR Limited. De regulă ei merg  pe obținere de profit cât mai rapid cu investiții cât mai puține, așa au făcut și în Grecia și în Peru, și în Haiti, unde ca și aici au mânjit tot ce se putea mânji pentru a obține aprobările necesare, fără a ține cont de riscurile de mediu sau de ce rămâne în urma lor.
- Există varianta puțin probabilă  ca interesul să fie de fapt pentru celelalte metale. Asta ar  însemna că odată cu obținerea aprobării, R.M.G.C. să schimbe placa, fie din motive „ecologice” fie pentru că descoperă „brusc” valoarea celorlalte metale și atunci vor exploata aurul așa de ochii lumii, iar celelalte metale vor fi extrase la capacitate maximă cu atât mai mult cu cât concentrația acestora la tona de rocă este mai mare de zeci, sute sau  mii de ori decât aurul. În cazul acesta am scăpa de contaminarea  masivă prin cianuri dar am pierde economic imens. Personal nu cred în această variantă.
- Dacă R.M.G.C. intenționează să exploateze doar aurul și argintul îngropând în lacul de resturi cianurizate toate metalele grele și rare care se găsesc în subsol, atunci fie urmărește doar un câștig ușor fără investiții, fie urmărește de fapt mai mult contaminarea solului dar  și distrugerea metalelor care se mai găsesc în pământ pe lângă aur și argint, ceea ce nu este de loc exclus. Să ne amintim de „privatizările” și promisiunile făcute de mari „investitori” care imediat ce au luat marile combinate siderurgice și chimice care reprezentau un rival pentru propriile companii, le-au adus pe ale noastre la faliment și apoi le-au vândut pe un dolar. Nu ar fi exclus ca intenția să fie nu doar  exploatarea aurului ci și  îngroparea celorlalte resurse în lacul  de decantare de unde nu ar mai putea fi niciodată exploatate, plus că ar contamina pământul și pânza freatică pe sute de ani, cu uraniu și cianuri  deci odată cu luarea aurului ar mai îndeplini încă două sarcini : contaminarea solului și eliminarea  unei posibile exploatări a celorlalte metale rare de către statul român, exploatare  care ne-ar acoperi datoriile către FMI. Astfel toată lumea e mulțumită: România rămâne în continuare tributară „porților” euroatlantice, conducerea țării își păstrează scaunele, F.M.I. dă ordine în continuare, R.M.G.C. ia aurul pe care îl dă cui plătește mai mult, românii rămân ca proștii iar greviștii din Roșia Montana se bucură și ei, dar nu pentru mult timp. Cei 30 care au făcut grevă sunt de fapt primii care au semnat contract cu R.M.G.C. , garda veche cum se spune, cei care au făcut propagandă printre ceilalți să se înscrie și să-și dea casele și sănătatea pentru un salariu care încă nu se știe dacă îl vor primi, căci nu se știe pe cine va angaja firma după ce va primi toate aprobările.
O mare trădare a intereselor statului român
Metoda propusă de R.M.G.C. nu creează doar un dezastru ecologic, ci şi unul financiar-economic de o gravitate egală cu contaminarea. A susţine un astfel de proiect, prin prisma aspectelor menţionate nu este doar o mare prostie, ci o mare trădare a intereselor statului român. În ceea ce privește guvernul sau semnatarii din partea României ai contractului, aici situația este mai gravă. Dacă R.M.G.C. nu are nici o obligație față de România, ceilalți semnatari ai contractului, de la  cei care au semnat contractele și actele adiționale, trecând pe la cei care au semnat legi și hotărâri de guvern în favoarea R.M.G.C.  până la președinte care susține „mineritul” pentru 300 locuri de muncă, toți au și alte obligații în afară de extragerea aurului, și prima este protecția vieții cetățenilor, sănătatea pământului, protecția zonei sub toate aspectele. Ei nu pot trece cu vederea sub nicio formă potențialul mineral al celor patru munți și nu au voie să accepte nici contaminarea solului nici pierderea financiară și economică prin îngroparea atâtor metale de importanță economică de patru ori mai mare decât aurul și adoptarea unei metode de exploatare  de sute de ori mai ecologică. Una e să ai un lac de decantare de 13 hectare și alta este un lac de 300 de hectare. Parcă nu e tot una. Și una e să se obțină 11 miliarde de euro și alta 55. Parcă sună altfel nu? Și una este ca 90% din beneficiu să revină unei companii care practic nu riscă nimic și alta e ca acest beneficiu să aparțină celor care dețin pământul, îl muncesc și suportă consecințele contaminării. Ia cineva în calcul aceste aspecte? Varianta acceptată de autorități este cea mai dezastruoasă din toate punctele de vedere și numai un inconștient sau un trădător ar accepta proiectul R.M.G.C.. În ce categorie se încadrează cei care joacă alba-neagra cu viețile oamenilor și viitorul acestei națiuni? Cine decantează actele lor, cine îi pune în două temniți large și cine așează lucrurile pe făgașul normal? Domnul Ponta a declarat că structurile de informații ar fi de părere că proiectul este un proiect bun. În cazul acesta este cazul să ne întrebăm dacă șefii celor două structuri sunt buni pentru România.
O afacere dezastruoasă pentru România
 
Există alte procedee de exploatare a aurului, care ar avea avantajul  că ar da posibilitatea exploatării și a celorlalte metale rare ceea ce ar multiplica cu 5 câștigul și ar micșora      de câteva sute de ori impactul ecologic;
Proiectul RMGC este nu numai cel mai nesănătos și neecologic este și păgubos financiar pentru statul român. În plus, compania se află în ilegalitate. Oare asta contează atât de puțin în ochii premierului Ponta? Dacă da, nu pot decât să repet întrebarea pusă de domnul Băsescu: „cu câți bani ați    fost plătit domnule Ponta, ca să sprijiniți un proiect asasin și păgubos?” Dacă se va da verde proiectului R.M.G.C. în actualele condiţii, se poate trage concluzia că au fost mituiţi prea mulţi oficiali, s-au făcut prea multe compromisuri. Prea mulţi vor fi aduşi în faţa instanţelor de judecată şi va fi arătat noroiul cu care s-au mânjit. Nu vor să rişte, dar ştiu în mod sigur că proiectul este o afacere dezastruoasă pentru România, care va pierde enorm.
Se acoperă făcând pe democratul
 
Multă lume se întreabă și primul care a sesizat șmecheria, a fost vulpoiul Băsescu, de ce amestecă Ponta afacerea Roșia Montana cu Parlamentul și serviciile secrete? Răspunsul e simplu: pentru același motiv pentru care a refuzat să semneze ca ministru interimar și privatizarea C.F.R. marfă: nu a vrut să fie găsit răspunzător mai târziu pentru o afacere cu atâtea „semne de întrebare”. A lungit privatizarea până a apărut un ministru care de fapt nici el nu a semnat personal, că nici el nu a fost prost, dând astfel și timp protejatului să strângă bani. A trimis privatizarea C.F.R.  în C.S.A.T. şi  dacă era nevoie  o trimitea și la L.P.F., numai să nu semneze el și să dea timp marelui câștigător să facă rost de bani.  Așa și acum. Cu cât mai multe comisii și structuri implicate, cu atât mai multe posibilități pentru Ponta de a spune: „Eu? Eu vinovat? Bine dar comisiile serviciilor secrete și ale Parlamentului au dat aviz favorabil, ei aveau specialiști, ei au verificat tot, ei au « recomandat ». Eu nu am făcut altceva decât să pun în practică deciziile comisiilor.” Acesta e Ponta. Se acoperă făcând pe democratul chiar şi în aspecte care sunt atribuţii numai ale guvernului;
Să încercăm să vedem care ar fi avantajele proiectului?
Nimeni, nici șeful de sindicat, nici directorul de la R.M.G.C., nici Ponta și nici Băsescu nu au putut să spună mai mult decât că:
- se vor face locuri de muncă dar nimeni nu a spus câte;
- se va exploata aurul din Roșia Montana din care statul român va lua doar 6%  și apoi poate și din alte mine, cu același procedeu. Dar dacă în 2005 minele de aur au fost sigilate și s-a întrerupt exploatarea oficial din lipsă de aur, ce mai caută acum R.M.G.C. la Roșia Montana? Ce scoate dacă mina a fost închisă pentru companiile românești din lipsă de minereu? Răspunsul este minciuna.
Autoritățile au mințit fie companiile românești și pe amărâții de români cărora le-au spus că nu mai este aur în mine, pentru a păstra resursele pentru alte companii străine, fie au mințit investitorii străini dându-le documente false care susțin că totuși minele sunt rentabile. Ce spune S.R.I. despre acest aspect? Dacă adăugăm și contractul total păgubos pentru România, care cu banii de la R.M.G.C. nu acoperă nici a suta  parte din costurile post-mining,  avem în față un contract dezastruos, aș putea spune distrugător pentru România.Costurile post mining sunt egale cu banii rezultaţi din exploatare, adică 10 miliarde de lei şi atunci de ce exploatează R.M.G.C. dacă nu ar câştiga nimic? Vă amintesc: cheltuielile post mining sunt asumate de către Statul Român! Buna afacere!?
Asta e balanța câtorva argumentepro și contra R.M.G.C. Nu am pus în discuție nici mineritul nici exploatarea aurului, am pus în discuție Proiectul Roșia Montana Gold Corporation și nu m-a plătit nimeni să îmi expun punctul de vedere, nici nu am fost în Finlanda ca să fac propagandă unei afaceri dar nici în excursie în țări exotice. Mirosul R.M.G.C. se simte mai bine de acasă decât din afară.
Bibliografie:
Grafica - Ion Măldărescu