Revista Art-emis
Adrian Marino, ultima carte PDF Imprimare Email
Gabriel Dragnea   
Miercuri, 02 Octombrie 2013 21:26

27 dialoguri, Adrian Marino„Ultima mea carte va apărea la cinci ani după moarte” (Adrian Marino - 5 septembrie 1921 - 17 martie 2005) 

Cineva spunea la un moment dat că, dacă Adrian Marino ar fi fost autor doar al lucrărilor închinate lui Alexandru Macedonski, „îşi merita cu prisosinţă locul de frunte între marii restauratori de valori literare incontestabile. Cel căruia îi datorăm în bună măsură cunoaşterea dimensiunilor celor adevărate ale personalităţii şi operei lui Macedonski este Adrian Marino”.

Gabriel Dragnea: Domnule Adrian Marino, activitatea dumneavoastră literară a cunoscut de-a lungul anilor o serie de neajunsuri şi obstacole de tot felul. V-aţi gândit vreodată să renunţaţi la scris?

Adrian Marino: Chiar dacă au fost opt ani de închisoare, şase de deportare şi 20 de ani cu interdicţie de semnătură a vreunui articol, nu m-am gândit o clipă că aş putea să mă retrag din activitatea literară. Mulţi ani, după 1963, când am fost eliberat din deportare, n-am avut nici o poziţie socială în România, slujbă sau sarcină oficială. Din contră, am refuzat să fiu numit academician, doctor honoris causa sau să mi se facă volume omagiale. Toate aceste consacrări sau distincţii sunt sub egida unor instituţii conduse de oameni care aparţin sferei politice nociv dominante.

G.D.: Spuneaţi cu ceva timp în urmă că încercaţi să profitaţi cât mai mult de ultimii ani de activitate intelectuală pentru a transcrie în volume toate ideile dumneavoastră. Au existat proiecte pe care nu le-aţi finalizat?

A.M.: Nu, dar ipoteza nu poate fi total exclusă. De exemplu, acum lucrez la o carte, care se va numi „Libertate şi cenzură în România”, lucrare foarte importantă pentru mine, pe care am început-o acum un an. Ea conţine pagini de istorie a ideilor, care urmăresc să demonstreze că tradiţia gândirii liberale în ţara noastră este mai veche decât momentul 1848.

G.D.: Ce v-a determinat să scrieţi această carte?

A.M.: Am dorit s-o scriu din două motive. Primul este experienţa personală. Am fost cenzurat cu „Viaţa lui Macedonski”, care fusese anunţată în 1946, în „Editura Fundaţiilor Regale” şi a apărut 21 de ani mai târziu, în 1967. Al doilea motiv este acela că, în paginile cărţii vreau să realizez o demonstraţie, care să dovedească existenţa obstacolelor împotriva libertăţii de expresie. Ea va apărea, posibil, la sfârşitul acestui an sau sigur la începutul lui 2005. Fragmente din lucrare au fost deja publicate în revista „Observatorul cultural”.

G.D.: În ce relaţii sunteţi cu lumea literară actuală?

A.M.: Aceste relaţii sunt aproape inexistente, sunt foarte reci. Mulţi dintre scriitori au rămas cu reflexele epocii ceauşiste. Nu spun că este vina lor personală, ci este efectul anilor în care s-au format. Eu m-am format într-o altă epocă, într-un climat din perioada interbelică, total diferit de al lor. La ora actuală există preocuparea aceasta pentru publicitate, pentru ideea punerii în valoare a unui autor sau altul. Cărţile sunt recenzate în funcţie de autori, de poziţia lor în viaţa literară sau în societate. Bătălia se dă, în ultimă instanţă, între cultura oficială şi cultura liberal-alternativă, care trebuie să ţină piept cenzurii, încă prezente, directivelor şi ierarhiilor oficiale.

G.D.: Care este cel mai important titlu scris de dumneavoastră şi care vă este cel mai aproape de suflet?

A.M.: Cea pe care am scris-o acum trei ani şi care nu am publicat-o nicăieri: „Viaţa unui om singur”. Cartea este o biografie culturală, este viaţa mea intelectuală, pornind de la debutul din 1939, în „Jurnalul literar”, şi până în 1999. Lucrarea este una dintre cele mai lungi autobiografii româneşti şi nu va fi publicată decât la împlinirea a cinci ani de la moartea mea. Este un mod de a mă apăra, deoarece paginile conţin o lume proprie, dură, neadaptată, plină de adevăruri netrunchiate din lumea literară, care cu siguranţă că vor deranja. Ea va fi publicată postum, pentru că nu vreau să nasc polemici, care la noi eşuează întotdeauna în dispute personale, pline de insulte şi atacuri joase, care nu se ridică la nivelul discuţiilor de idei.

A consemnat Gabriel Dragnea, 2004

footer