Revista Art-emis
Naţionalism, patriotism sau trădare? PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacsu   
Duminică, 29 Septembrie 2013 17:34

Col.(r) Marin Neacşu, art-emisCe este naționalismul? Ce este patriotismul? Unde se termina unul, unde începe altul? Sunt diferențe între ele? Nu știu, nici marii sociologi filozofi, teoreticieni, avocați, judecători, analiști, politicieni nu știu, fiecare îmbrățișează sau adoptă o definiție sau alta, dar cine poate spune sau dovedi că a lui este cea corectă? Opiniile diferă, există diferențe nu numai de nuanță ci chiar de concept, de principii, unele teoretice, alte practice. Chiar și cei care se cred naționaliști se împart în naționaliști moderați sau extremiști, tocmai pentru că nu se regăsesc în interiorul aceleiași definiții. Unii spun că naționalismul ar fi o născocire a partidelor sau ideologiilor de dreapta și asta din cauza faptului că cel mai „de dreapta” partid a fost N.S.D.A.P., partidul naționalist german al lui Hitler. Ei uita însă că partidul lui Hitler a pornit de la concepții și principii de stânga mergând apoi pe un naționalism împins către extrem. Alții spun că mai naționaliști decât comuniștii nu există dând exemplu stalinismul. În România cele două curente extreme s-au manifestat sub diverse forme în timpul și după cel de-Al doilea Război Mondial și nu e nevoie să fii doctor în politologie ca să vezi că practic au folosit aceleași metode, de la propagandă la crime pentru atingerea scopurilor, a câștiga aderenți, a scăpa de dușmani și a conduce. Și atunci la ce bun să spui că naționalismul face parte dintr-o latură a vieții politice sau alta? Ceea ce poți spune este că termenul este folosit astăzi pentru a-ți blama adversarul şi pentru a-ți justifica propriile acțiuni. Așa că nu am să fac o comparație sau expunere a diferitelor definiții pentru că în mod cert mi s-ar spune fie că am dat-o pe aia pentru că o susțin sau nu am menționat-o pe cealaltă pentru că nu îmi convine. Ce acceptă însă toată lumea este că termenul are legătură cu nația, țara, sau poporul deci cu o anumită formă de organizare statală care are la bază o comuniune de spațiu, tradiții, limbă, idealuri, cultură, educație, formă administrativă.

Cel mai mare procent al românilor acceptă că patriotismul este ceva bun în timp ce naționalismul este ceva rău, deși nu cunosc nici definițiile cele mai acceptate, nici faptul că teoretic și practic înseamnă același lucru. Numai că marea majoritate a oamenilor, a românilor, când se gândesc la naționalism se gândesc la Hitler așa cum atunci când se gândesc la comunism se gândesc la Stalin. De aici ideea că naționalismul este un ceva cu încărcătură negativă. Așa cum spuneam, există nuanțe, forme de manifestare a patriotismului, a naționalismului care pot merge până la extrem. Cei care condamnă naționalismul dar acceptă patriotismul spun că naționaliștii sunt cei care instigă la ură de rasă, șovinism, acțiuni îndreptate împotriva altui stat sau popor. Greșit, aceștia sunt extremiștii fie de stânga, fie de dreapta, ei nu au culoare politică, nu dragostea de patrie îi animă ci dorința de a conduce, de a fi în conflict, de a își impune de cele mai multe ori cu forța, ideile și metodele. Asta nu are nici o legătură cu sentimentul național, cu datoria sau dragostea față de națiune, patrie, popor. Pentru ei patria este doar argumentul, motivația sau metoda prin care încearcă să își mascheze intențiile și scopurile.

Unii spun că e bine să fii patriot, că patriot este naționalistul acela mai mic care de cele mai multe ori doar spune că își iubește țara dar de fapt nu face nimic pentru a arăta sau dovedi cu ceva, el doar spune, nu face rău nimănui. Ei sunt un fel de naționaliști - emo. Alţii spun că patriotismul e una, naționalismul alta, patrioții sunt cei care își iubesc țara și sunt gata să moară pentru ea, dar numai dacă li se cere, că așa este frumos, ei să aștepte să vină țara la ei și să-i întrebe dacă nu vor să moară puțin pentru ea. Așa suntem noi, ne place să ne jucăm cu termenii să ne jucăm de-a patrioții, de-a naționaliștii, de-a „hoții și vardiștii”, de-a „roșii și albii”. Și totuși diferențele sunt atât de mici uneori, încât multora le e teamă să accepte că sunt patrioți, pentru a nu fi numiţi naționaliști, iar cei care au înclinații extremiste se declară patrioți.

Așa se face că la noi, numai la noi, atunci când nu îți convine de cineva  îl aștepți să afirme ceva despre drepturile lui ca român, despre patrie, despre tradiții, despre apărarea siturilor arheologice, despre amestecul altor guverne sau state în politica națională, despre vânzarea intereselor naționale și bunurilor națiunii, despre cedarea suveranițății țării, odată cu pământul și economia, ca apoi să îl faci naționalist și cu asta l-ai compromis.

Așa se face că la noi, atunci când întrebi de ce Uniunea Europeană cere referendum fără limită de prezență la vot în toată Europa dar în România trebuie neapărat 50%plus 1 pentru validare, ești naționalist, antieuropean, șovin.

Așa se face că toate principiile de drept, toate legile, toate definițiile din lume sunt unanim acceptate și aplicate, dar dacă ceri să fie aplicate și în România, ești naționalist.

Așa se face că în toată lumea civilizată sunt interzise exploatările care produc pagube mediului și pun în pericol sănătatea sau viitorul oamenilor, dar la noi sunt recomandate cu căldură de aceeași „lume civilizată” plină de griji față de „independența noastră energetică”. Când în alte state oamenii protestează împotriva acestor exploatări statul opreşte exploatările.  Dacă tu ca român protestezi ești naționalist.

Așa se face că la noi, numai la noi, nu ai voie să pedepsești un extremist sau un șovin care spânzură demonstrativ, ostentativ și provocator simbolurile naționale, dar ai voie să îl blamezi pe cel care cere să fie respectată legea și să-l numeşti naționalist.

Așa se face că la noi, numai la noi, cei care susțin autonomia teritorială, divizarea țării pe criterii etnice, segregarea, primesc „Steaua României” fără a fi întrebat cineva, dar dacă cineva cere pedepsirea trădătorilor și retragerea ordinului conferit pe nedrept, este naționalist, șovin, instigă la ură, nu respectă valorile democrației.

Așa se face că la noi, numai la noi, dacă spui că partidul comunist a fost înființat de evrei, care reprezentau 80% din conducerea partidului la nivel național, se cheamă că asmuți la ură de rasă, ești naționalist. O să ajungem, să fim declarați antisemiți numai dacă pomenim cuvântul evreu fără a-l însoți de termenul „poporul ales” (de cine?) sau „slăvit fie-i numele”.

Așa se face că la noi, dacă Papa Ioan Paul al doilea a declarat că România este „Grădina Maicii Domnului”, toată lumea se luminează și minunează, se bate cu cărămida în pieptu-i de aramă. Dacă tu, ca simplu român, faci greșeala să amintești acest lucru vorbind despre România, ești „naționalist”, exagerezi, ai mintea întunecată, susții aberații, ai porodici pe creier.

Așa se face că numai la noi, în România, dacă critici  un preot, care bea peste măsură, „își iubește aproapele pro-fund” își însușește bani din cutia milei, nu dă chitanță pentru serviciile oferite, bagă în buzunarul propriu banii pe care îi primește fără a-i declara de Paști și de Crăciun, se cheamă că ești anticreștin și lovești în ușa bisericii.

Așa se face că la noi, numai la noi, dacă pomenești despre originile poporului român dacă ai pronunțat cumva cuvântul dac, get, sau Burebista, Decebal, Zalmoxes, sau civilizația dacă, de susții cumva că înaintașii tăi au reprezentat o civilizație de referință în istoria omenirii,  că nu au fost ultimele râme de pe scoarţa terestră, că nu au fost nişte sălbatici  sau că existența neamului tău nu se datorează altor naţiuni, indiferent cine ar fi ei, ești naționalist, bolnav, exagerat, fabulezi, nu știi ce vorbești.

Numai la noi, parlamentarii nu au rostit niciodată în cuvântul lor la o tribună cuvântul dac, la nici o sărbătoare națională, cu nici o ocazie, dar pe unde se duc vorbesc de Uniunea Europeană de Angela Merkel, de Manuel Barroso, cum vorbeau înaintașii lor despre Ana Pauker, Stalin sau Mao Tse Dun, pe vremuri. Dacă spui ceva despre aceşti noi „făuritori de neam”  fără a-ți ridica căciula, ești, naționalist.

Numai la noi, cei care vorbesc despre țara lor, laudativ sau critică atacurile împotriva ei, sunt naționaliști, sunt blamați, sunt arătați cu degetul ca Iuda, iar trădătorii adevărați, cei care au devalizat țara, i-au vândut pământul cu petrol, gaze, aur, păduri cu tot, stau în fruntea țării, a guvernelor, uneori prin pușcării, dar numai așa de ochii lumii, ca să aibă cu ce se lăuda peste ani și își bat joc de noi, „naționaliștii.”

În Germania dacă pomenești de reîmpărțirea țării o furi nemțește, în Franța dacă te-ai legat de cocoșul galic, rămâi fără ouă, în America dacă îi spui unuia care are steag la poartă că e naționalist, nu mai treci pe strada aia decât în patru labe sau în şuturi, în Anglia dacă te dai la familia regală, ai accident prin tunel, la Tel Aviv, nici nu apuci să arăţi portretul lui Yasser Arafat, că eşti deja la doi metri sub nivelul solului... La noi, numai la noi, trădătorii primesc „Steaua Republicii”, asasinii sistemului naţional de apărare primesc „Onoarea Armatei Române”, iar cei care întreabă de ce?, primesc pietre în cap, şuturi în locuri discrete și eticheta: naționalist. Celor cărora le e teamă să își apere, să-şi laude, să-şi respecte țara, istoria, neamul, strămoșii, tradițiile, rădăcinile, pentru a nu fi făcuți naționaliști, le spun un lucru: mai bine să fii învinuit de naționalism decât de trădare.

footer