Revista Art-emis
Benedict Popescu - un om care „tace şi face” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Joi, 19 Septembrie 2013 21:07
IDr. Benedict Popescu, art-emison Măldărescu: Bine v-am găsit domnule Benedict Popescu! Având în vedere activitatea dumneavoastră mai puţin obişnuită, sunt convins că aveţi noutăţi. Le putem afla?
 
Prof. dr. Benedict Popescu: Toate-s vechi şi noi îs toate. Parcă cine a „spus” asta? Eminescu, nu? Se cam potriveşte şi în cazul meu. Întrebarea dumneavoastră mă duce cu gîndul la Domnul Constantin (Titi) Cristescu. Prin 1975, dînsul realiza emisiuni în Redacţia pentru copii şi tineret a Televiziunii Române. Într-o bună zi l-am întîlnit undeva pe Strada Academiei din Bucureşti (aproape de Institutul de Arhitectură). Era cu un prieten. M-a prezentat acelui prieten, recomandîndu-mă: „Benedict Popescu - un tînăr care tace şi face”. Ei bine, „caracterizarea” de atunci a domnului Titi Cristescu cred că are şi acum un sîmbure de adevăr: Îmi văd liniştit de treburile mele, fără face prea mult „tam-tam” în jurul meu.
 
I.M.: Puteţi fi puţin mai explicit?
 
B.P.: Păi, activitatea mea se desfăşoară simultan pe mai multe planuri. Am revenit întrucîtva la prima mea „dragoste” - muzica folk, mă ocup de o muzică instrumentală mai aparte (cîntînd la trei instrumente neobişnuite), mi-am „configurat” propriul meu studio de înregistrări, mai fac din cînd în cînd cîte un videoclip pe care îl postez pe internet…
 
I.M.: Să o luăm pe rând. Fiţi amabil şi oferiţi-ne câteva detalii.
 
B.P.: Aş începe cu muzica folk. E drept că nu am mai fost „activ” ca folkist, dar am reuşit să scot „de la naftalină” piesele mele de folk înregistrate în studiourile Radiodifuziunii şi Televiziunii Române în perioada 1974-1983. Sunt 30 la număr. Am avut prezenţa de spirit să păstrez, pentru fiecare dintre ele, cîte o „copie de siguranţă”. Ceea ce a trebuit să fac în ultima vreme a fost să convertesc înregistrările din format „analogic” (pe bandă magnetică”) în format „digital” (pe compact-disc). Am reuşit astfel să salvez aceste înregistrări, care, altcumva, s-ar fi pierdut pentru totdeauna.
 
I.M.: Cam ce „gen” aţi abordat în muzica dumneavoastră folk ?
 
B.P.: Prin 1978 poeta Constanta Buzea (pe atunci redactor de poezie la revista „Amfiteatru”) scria despre mine în revista „Viaţa Studenţească” un articol al cărui titlu era: „Benedict Popescu - creatorul unui folk ce sună româneşte”. O bună parte dintre piesele mele de folk îşi au rădăcinile „adînc” înfipte în folclorul românesc. Altele sunt compoziţii originale pe versurile unor poeţi români mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Vedeţi dumneavoastră, la acest capitol am fost foarte „încăpăţînat”, mergînd pe principiul: „Eu îmi aleg poeziile şi nu poeţii”. (În cenaclul „Amfiteatrul Artelor” se spunea despre mine” „Cîntă numai atunci cînd găseşte frumuseţe în vers”). Am piese de folk compuse pe versuri ale marilor poeţi români (Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Goga, Topîrceanu, Cincinat Pavelescu, Minulescu, Arghezi), dar şi pe versuri ale unor poeţi mai puţin cunoscuţi (Vasile Zamfir, Nicolae Rusu, Luca Onul, Roman Istrati, Anton Stanciu, Rodian Dragoi).
 
I.M.: Cum „valorificaţi” acum aceste piese?
 
B.P.: Deşi nu le-am mai cîntat în concerte sau la vreo televiziune, am găsit totuşi o cale de a le valorifica: Internetul. Am realizat pînă acum mai multe videoclipuri pe care le-am postat pe YouTube. Pentru unele dintre acestea am colaborat cu o doctoriţă de familie. Este cunoscută pe internet sub numele de Ella. Dînsa face acest lucru pur şi simplu din pasiune. Mi-a ilustrat - cu imagini din propria-i „arhivă” - patru piese şi pot să spun că a reuşit să dea o nouă viaţă acestor piese. Ca dovadă videoclipurile au numai „Like”-uri. La alte piese am furnizat eu imaginile, pe care dînsa numai le-a „asamblat”. În fine, am făcut şi videoclipuri în care eu apar cu imaginea de acum.
 
I.M.: Alte detalii despre piesele folk compuse de dumneavoastră?
 
B.P.: Vreau să ştiţi că nu tot ce am compus prin anii ¢70 şi începutul anilor ¢80 am reuşit să şi înregistrez în acea perioadă. Au mai rămas vreo 20 de piese pe care, dintr-un motiv sau altul, nu le-am înregistrat. Este ceea ce îmi propun să fac acum. Dispun de condiţiile tehnice necesare şi va fi nevoie numai de ceva eforturi. Sper să finalizez o astfel de muncă în următorii 2-3 ani.
 
I.M.: Vorbeaţi mai la începutul acestui dialog despre o muzică instrumentală mai aparte. Vreţi să dezvoltaţi acest subiect?
 
B.P.: Cînt la 3 instrumente, pe cît de ciudate, pe atît de minunate. Primul, la care am început să cînt în anul 1982, este ferăstrăul muzical. Al doilea, pe care l-am descoperit în timp ce eram în Anglia în anul 1999, este teraminul. Al treilea, descoperit în urmă cu patru ani, este cunoscut sub numele de „Ondes Martenot”. Vreau să vă spun că fiecare dintre aceste trei instrumente îmi oferă satisfacţii…
 
I.M.: Exemplificaţi, vă rog.
 
B.P.: În toamna anului 1982 am găsit să cumpăr un ferăstrău muzical, pe care am dat cam jumătate din salariul meu lunar de atunci. Nu ştiam cum să încep… Cel care mi l-a vîndut m-a pus în legătură cu cineva care cînta la ferăstrău: se numea Costache Gheorghe. Abia ieşise la pensie ca percuţionist din Orchestra Filarmonicii din Bucureşti şi cînta la Teatrul Naţional în piesa „Caligula” (cu Ovidiu Iuliu Moldovan în rolul principal). Era pus într-un spot de lumină, scotea numai cîteva note din ferăstrău, dar crea o atmosfera nemaipomenită. Domnul Costache mi-a „acordat” o singură lecţie, care nu a durat mai mult de o jumătate de oră: cum să ţin lama de ferăstrău, cum să o atac cu arcuşul… A urmat o perioadă de intense exerciţii. După un an am reuşit să înregistrez prima piesă în studiourile Televiziunii Române: o romanţă spaniolă, avîndu-l ca inginer de sunet pe maestrul Paul Enigărescu. La scurt timp după aceea, piesa a fost difuzată pentru prima dată la Radio într-o emisiune pentru tineret. Înainte de emisiune l-am sunat pe omnul Costache şi l-am invitat să o asculte. L-am sunat şi la scurt timp după emisiune şi ştiti ce mi-a spus ? „Fugi, Domnule, ca ăla nu e ferăstrău!” Nu i-a venit sa creadă. A fost una dintre cele mai mari satisfacţii din viaţa mea!
 
I.M.: Ce puteţi spune despre teramin?
 
B.P.: Nu am să vă povestesc împrejurările în care l-am descoperit. Vreau să vă spun numai că, în cîntatul la teramin, mi-am folosit abilităţile şi experienţa acumulate pînă atunci pentru ferăstrăul muzical. Astfel am reuşit să creez propriul meu stil de interpretare la teramin. Folosesc două antene pentru controlul înălţimii sunetului, lucru care mi-a permis o intonaţie cu mai multă precizie a melodiilor pe care le cînt. Daca vă uitaţi pe internet, o să observaţi diferenţele între stilul „Benedict Popescu” şi stilul „Clasic” de a cînta la acest instrument…
 
I.M.: Ca teramin, folosiţi instrumente produse de fabrică?
 
B.P.: Nicidecum. Folosesc instrumente proiectate şi construite chiar de mine. Îmi place să construiesc şi am făcut din asta o pasiune. Am construite, pînă în momentul de faţă, patru prototipuri de teramin şi sper ca, pînă la sfîrşitul acestui an - 2013 -, să-l finalizez şi pe al cincilea. Am spus prototipuri. Asta înseamnă că fiecare exemplar este diferit de celelalte. Aş vrea să fac aici o precizare: dacă, în cazul viorii, există una aproape perfectă (şi aici mă refer la viorile „Stradivarius”), nu acelaşi lucru se întîmplă în cazul teraminului. Nimeni nu a fost capabil, pînă acum, să proiecteze şi să realizeze un teramin perfect. În cazul prototipurilor mele, fiecare exemplar are părţile lui bune, dar şi părţi mai puţin bune, ce necesită încă îmbunătăţiri.
 
I.M.: Aţi realizat şi videoclipuri în care vă produceţi împreună cu acest instrument - teraminul?
 
B.P.: Dacă vă uitaţi pe YouTube o să găsiţi mai multe astfel de videoclipuri - nu toate realizate de mine. De cel mai mare succes se bucură o înregistrare scurtă făcută în urmă cu şase ani în centrul istoric al oraşului Braşov. Videoclipul a depăşit 108.000 de vizionări. Dintre videoclipurile realizate de mine, de cea mai mare audienţă se bucură „Romanian Romance”, care este de fapt o interpretare la teramin a bine-cunoscutei romanţe „Pe lîngă plopii fără soţ” inspirată de versurile lui Eminescu. Menţionez că există chiar piese instrumentale avînd mai multe versiuni video postate pe YouTube: a se vedea piesa Hosanna (în româneste „Osana”) cu o înregistrare video făcută de mine la Poiana Braşov şi o altă versiune - aparţinînd doamnei Ella - cea care a reuşit să ilustreze atît de frumos piesele mele de folk.
I
.M.: Printre cele trei instrumente pe care le utilizaţi aţi menţionat şi pe cel cunoscut sub numele de „Ondes Martenot”…
 
B.P.:Mmmda… Instrumentul a fost dezvoltat în Franţa de către Maurice Martenot şi a avut o evoluţie oarecum paralelă cu cea a teraminului. Vreau să vă spun că, la origine, instrumentul este destul de sofisticat şi cam scump - cel puţin pentru „buzunarul” unui român: 12.000 Euro. În timpul vieţii sale Maurice Martenot a realizat şi furnizat, „la comanda” diferiţilor muzicieni, vreo 85-90 de instrumente de acest tip. După moartea sa, în anul 1980, „afacerea” cu astfel de instrumente oarecum a stagnat. În ultimii cîţiva ani, unul dintre virtuozii acestui instrument, Thomas Bloch, împreună cu cel mai bun inginer de sunet al lui Jean-Michel Jarre (este vorba de Jean-Loup Dierstein), l-au reproiectat cu componente moderne, astfel încît acum instrumentul este din nou disponibil pe piaţă.
 
I.M.: Folosiţi un instrument „Ondes Martenot” produs în Franţa?
 
B.P.: Nu. Ca şi în cazul teraminului, am optat pentru o versiune originală - un instrument proiectat şi construit de mine. Am plecat de la unul produs de fabrică (în Anglia) sub numele de „French Connection”. Am venit cu mai multe idei originale: am eliminat complet claviatura, am restrîns registrul de la patru octave la ceva mai mult de două octave, am crescut sensitivitatea controlului de volum, folosesc pentru intonaţie degetul mijlociu şi nu pe cel arătător etc. Am lucrat la acest instrument timp de vreo doi ani şi i-am dat numele de Martenoton - în româneşte - sau Martenottone - în limba Engleză. Numele conţine de fapt două cuvinte: „Martenot” - cel care l-a realizat pentru prima dată şi „ton” - adică sunet sau timbru. Am înregistrat cu ceva timp în urmă două videoclipuri cu acest instrument. Le puteţi găsi pe YouTube sub titlurile: „Old Romanian Romance on My Weird Instrument” şi, respectiv, „Ondes Martenot and French Connection: My Version”. Pentru edificarea dumneavoastră vă edificaţi, vă invit să le vizionaţi…
 
I.M.: Care sunt intenţiile dumneavoastră pentru viitorul apropiat sau chiar pentru o perspectivă ceva mai îndepărtată?
 
B.P.: În momentul de faţă sunt întrutotul pregătit să abordez şi un alt gen de muzică: cea ambientală. Dispun de o sursă aproape infinită de sunete (cred că mai mult de o jumătate de milion). Am mai mult de 30 de piese în faze de idei. Dar, ca să le dau viaţă, va fi necesară foarte, foarte multă muncă. Să sperăm că „Cel-de-Sus” mă va ţine în putere pentru ca aceste idei să devină realitate.
 
I.M.: Vă mulţumesc pentru lămuriri şi aşteptăm cu nerăbdare noutăţile promise.
footer