Revista Art-emis
Dialoguri privilegiate - Umoristul Dan Norea PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 14 Iulie 2013 16:35

Dan Norea, art-emis„În capitalism, cultura este tratată la fel ca o fabrică de mezeluri.” (Dan Norea)

MDP: Stimate Dan Norea, putem cuprinde în cîteva rînduri identitatea dumneavoastră existenţială şi scriitoricească?

Dan Norea: Mai întâi trebuie să-mi manifest uimirea că Doamna Maria Diana Popescu, ziaristă cunoscută, Redactor șef-adjunct la revista „Agero”, Stuttgart, Director al revistei de cultură „ART EMIS” și, nu în ultimul rând, Redactor-șef la „AG pe Rime”, și-a îndreptat privirile către mine când, e știut, există în spațiul cultural românesc umoriști cu o carte de vizită mult mai bogată. Revin la dialog. La vârsta mea am învățat că un răspuns bun trebuie să repete mare parte din întrebare. Identitatea mea cuprinde trei planuri distincte. Acasă, sunt un familist convins, dovada vie sunt cei patru copii. Profesional vorbind, am fost toată viața programator în domeniul I.T., o meserie care mi-a adus mari satisfacții, ținând cont că acolo îți poți manifesta creativitatea la fel de mult ca în oricare (altă) artă. Spun „am fost”, pentru că peste un an ies la pensie. Al treilea plan este cel scriitoricesc. În adolescență, ca orice român care se respectă, am umplut un caiet cu versuri. După care, timp de peste treizeci de ani am avut alte preocupări, nu-i ușor să crești patru copii. Prin 2002, de când am început să folosesc internetul și am intrat, îndemnat de un coleg, pe câteva site-uri literare, a început să bată un vânticel al cărui suflu a transformat, la rândul lui, vechea scânteie într-o adevărată vâlvătaie. Mi-am încercat puterile în multe genuri literare – poezie, proză scurtă, epigramă, pagini de jurnal, haiku. Dar la mine toate au un numitor comun - umorul. Anul 2008 a fost un an de cotitură. Am fost primit în Uniunea Epigramiștilor din România, am fondat Clubul Umoriștilor Constănțeni (la îndemnul domnului George Corbu și al câtorva colegi, printre care Ion Diviza), am început să trimit colaborări la reviste de epigramă („AG pe Rime” a fost prima dintre ele, la recomandarea lui Mihai Moleșag), să particip la festivaluri de umor... Într-un cuvânt, am deschis ușa și am trecut din lumea virtuală în lumea reală. La modul autoironic, mă prezint pe scurt astfel:

„Profesiune de credință”: Cu lapte de catren m-au înțărcat/ Și de-asta-n epigramă sunt model:/ Sunt chel în maniera Cincinat/ Și beau la fel de mult ca Păstorel!

MDP: Va rog, o declaraţie pe propria răspundere, cu privire la averea spirituală: cărţi, antologii, premii, club, concursuri, prieteni, duşmani. Fără omisiuni, tot ceea ce aţi realizat pînă la borna kilometrică a prezentului.

Dan Norea: Averea mea spirituală e mică și mare în același timp. Am un singur volum personal, „Epi…gramatica”, tipărit în 2011. Dar am apărut în peste treizeci de antologii și volume colective și am texte trimise la încă zece antologii. Revistelor în care am fost publicat le-am pierdut numărul. Am sub tipar un volum de proză scurtă umoristică și în “sertar” materiale pentru încă șapte-opt volume - de poezie, proză scurtă, jurnale de călătorie, haiku. Sper ca în următorii trei ani să vadă toate lumina tiparului. De la concursuri am un teanc de diplome, la epigrame mai puține, la celelalte genuri mai multe. Dar eu mă mândresc cu toate premiile colegilor de la Clubul Umoriștilor Constănțeni, ca și cum ar fi ale mele - Ananie Gagniuc, Leonte Năstase, Petru Brumă, Loredana Dalian, Ionuț-Daniel Țucă, Ion Ruse, Ion Tița-Călin... Se spune că numărul dușmanilor îți confirmă valoarea. Din acest punct de vedere, sunt de-a dreptul mediocru.

„Aurea mediocritas”: N-am nevoie-n viaţă de armură,/ Nu stârnesc în oameni primitivul,/ Patimă, invidie sau ură.../ Stau şi mă întreb: care-i motivul ?

MDP: Aţi zis ceva în umorul scris de cei da la putere? V-aţi dat la primar, la consilieri, la Gardă, la Pompieri, la Poliţie, la Jandarmerie, la Fisc? Doamne fereşte! Dan Norea ar fi spus adio afacerilor…

Dan Norea: Nu e umorist adevărat cel care nu satirizează, în scrierile lui, năravurile personajelor de la putere. Prostia, hoția, corupția, demagogia – toate sunt subiecte grase, suculente, mult mai des întâlnite și cu manifestări mai variate decât temele clasice precum soacra sau birocrația. Puteți găsi în „Epi…gramatica” întregi capitole despre parlament, guvern, președinte, primar, poliție, fisc.

„Gramatica e tare grea”: În țara-n care, neclintit,/ E hoțul mare campion,/ Spui: politician cinstit/ Și iată un oximoron.

Din fericire (sau din păcate, luați-o cum vreți) nu e niciun pericol. Cei mai mulți nu citesc și, celor care o fac, nu le pasă.

MDP: Cine vine pe la clubul lui Dan Norea din Constanţa şi ce isprăvi se fac acolo?

Dan Norea: Clubul Umoriștilor Constănțeni (C.U.C.) are mulți scriitori valoroși - membri ai Uniunii Scriitorilor, ai Uniunii Epigramiștilor din România, ai Ligii Scriitorilor. Am enumerat o (bună) parte dintre ei când am amintit premiile de la concursuri. Sunt abordate toate genurile literare cu tentă umoristică. Vârstele au două extreme: Mioara Vineș, o epigramistă de 84 ani, contemporană cu celebrul Sorin Beiu și Ionuț-Daniel Țucă, de 35 ani, cel mai valoros epigramist din tânăra generație. C.U.C. are rubrici permanente de umor la ziarul „Cuget Liber” și la revista literară „Agora”, are întâlniri lunare la Cercul Militar, participă activ la viața județului. Membrii C.U.C. au dat recitaluri și au înveselit publicul la Academia de Marină, Azilul de bătrâni, la câteva licee, precum și în alte localități din județ - Medgidia, Năvodari, Corbu, Săcele... Deși are doar puțin peste patru ani - puișor în comparație cu alte cluburi - C.U.C.-ul a „zburat” de la început cu propriile aripi la mari distanțe în afara județului. „Prăvălia cu umor” are apariții regulate în toate revistele și antologiile de epigramă, în reviste literare și de cultură din întreaga țară, are participanți la mai toate festivalurile de umor. Membrii săi au adunat în cei patru ani o întreagă colecție de diplome și medalii la concursurile de umor din cele două țări surori, România și Moldova. În afara volumelor personale ale membrilor săi, C.U.C. a scos în 2010 un prim volum colectiv intitulat „Caietele Clubului Umoriștilor Constănțeni”, iar în această primăvară - volumul II.

MDP: Cum aţi caracteriza tendinţele literare ale vremii noastre ?

Dan Norea: Așa cum vă spuneam, am pierdut contactul cu literatura pentru o lungă perioadă, de peste treizeci de ani. Când am revenit, am constatat că poezia, mai mult decât proza sau teatrul, s-a depărtat într-o oarecare măsură de publicul larg. Se scrie poezie pentru inițiați, poeții se citesc între ei și... cam atât. Astăzi, mai mult decât altădată, s-a creat o falie între elitele culturale și restul lumii. Și, atenție!, de partea cealaltă a faliei se găsesc nu doar analfabeți și iubitori de manele, ci și ingineri, medici, avocați, profesori de matematică, o bună parte din absolvenții de liceu, toți cu o cultură generală peste medie. Îmbucurător este faptul că în literatura umoristică nu se întrevede acest fenomen. Nu numai din punct de vedere al formei -prozodie clasică- dar și al conținutului, poezia umoristică este o poezie accesibilă marelui public. Ce-i lipsește literaturii umoristice pentru a ajunge cu adevărat la marele public este marketingul.

MDP: Cum s-a întîmplat că, dintr-un spaţiu propriu zis de cultură, am devenit un spaţiu de animaţie, „şou” păcătos şi umor violent?

Dan Norea: Am un pseudoeseu pe tema aceasta, „Despre cultul dezastrelor”. Motivele sunt multe și, din păcate, nu întrevăd altceva decât o înrăutățire a situației. Din motive de audiență, media marșează pe subiecte de senzație: sex, crime, violențe, dezastre, inclusiv politice sau conjugale. Important este un fenomen pe care mulți se feresc să-l amintească: sporul diferit de natalitate în diferitele clase sociale. Dacă iei în considerare și plecările în occident ale absolvenților eminenți, media gradului de educație scade văzând cu ochii. Mulți dau vina pe internet, motivul pentru care tinerii din familiile educate citesc din ce în ce mai puțin. După mine, învățământul este total depășit din acest punct de vedere. Internetul este o unealtă extraordinară, dar în educație nu e folosit nici pe departe la adevărata lui putere. S-a dus epoca în care cultura generală se obținea prin efort intensiv de memorare. Acum, la școală trebuiesc evidențiate legăturile interdisciplinare, trebuiesc intensificate lecțiile de logică, de înțelegere a fenomenelor, de creare a unui cadru general. Cert este că, datorită televiziunii în special, falia dintre elitele culturale și restul populației se lărgește și se adâncește și, din păcate, media își adaptează conținutul ținând cont de cantitatea publicului și nu de calitatea lui. E un cerc vicios aici, din care singura ieșire (una destul de îngustă) este promovarea culturii adevărate prin subvenții de la stat.  

MDP: Deşi cultura e o toană pentru capitalişti, umoriştii continuă provocarea, aşa cum dai cu cheia sau cu manivela la o maşină pînă se aprinde motorul…

Dan Norea: E adevărat că în capitalism, cultura este tratată la fel ca o fabrică de mezeluri - trebuie să aducă profit. Teatrele și cinematografele fără spectatori dau faliment. Televiziunile și posturile de radio fără audiență dau faliment. Cărțile nevândute falimentează edituri, tipografii, librării. În condițiile acestea, umoriștii scriu, publică, scot reviste, organizează festivaluri de umor, au emisiuni la radio și TV. Dau cu cheia sau cu manivela până se aprinde motorul. Dacă nu reușesc, dau alarma: „Oameni buni, mașina e defectă, faceți ceva!”   

MDP: Umorul nu lasă societatea în pace, dar nici nu omoară pe nimeni…

Dan Norea: Umorul, prin componenta complementară - satira, zgâlțâie societatea, trage semnale de alarmă, luminează colțuri întunecate, pune sub reflector prostia, ridicolul, corupția, demagogia... Mă rog, reflectorul e o figură de stil, e mai degrabă o biată lanternă. Audiența literaturii umoristice e mult mai mică decât ar putea fi.

MDP: Vă împăcaţi cu ideea că românii sînt astăzi dominaţi şi remorcaţi de alţii? Scăpaţi din braţele pan–rusismului, ne-au luat în primire globalismul pan–american, alt Big Brother şi imperialismul european.

Dan Norea: Când n-au fost românii dominați și remorcați de alții? Credeți că a fost o întâmplare faptul că revoluțiile de la 1848 s-au iscat simultan în toate colțurile Europei? Credeți că Unirea de la 1859 sau cea din 1918 s-ar fi putut realiza fără acceptul marilor puteri europene? Poate că în perioada monarhiei, hamurile erau mai largi și mai puțin vizibile, dar existau cu siguranță. Nici nu se poate altfel, trăim pe același glob și, ca în toate domeniile, dimensiunea contează. Cei mari dictează și cei mici iau notițe. Diferența este alta: lipsa totală de decență. Tonul l-au dat sovieticii, iar occidentalii profită de precedent și se comportă în același mod. Astăzi suntem dominați fără pic de menajament, cu mitocănie din partea lor și cu slugărnicie din partea noastră. Politicienii noștri au renunțat să mimeze demnitatea, demonstrează fățiș că șeful lor nu e poporul român ci acela pe care îl consideră superior ierarhic, de la Bruxelles sau Washington.

MDP: De ce francezii rîd mereu de români şi nimeni n-are ac de cojocul lor? Cum am ajuns de rîsul lumii?

Dan Norea: Intrăm cu discuția în zone care, aparent, contrazic conceptul „political correctitude”. Suntem țara europeană cu cel mai mare număr de țigani. Fenomenul țiganilor înrobiți de boierii români seamănă mult cu cel al sclavilor negri din America. Diferența este că, odată eliberați, țiganii noștri circulă, nu stau acasă. Și ne fac de râsul Europei, unde sunt percepuți drept români. La confuzie a contribuit mult și nefericita idee de a-i denumi „romi”. În America problema pare rezolvată, dovadă Obama. Când președintele României va fi un țigan, vom putea spune că s-a rezolvat și la noi.

MDP: În calitate de scriitor de umor, încercaţi, vă rog, o încadrare teoretică a fenomenului, privit atît strict, cît mai ales prin prisma extensiilor..

Dan Norea: Dacă aruncăm o privire în istorie, ce constatăm? Comediile lui Shakespeare sunt la fel de apreciate ca și tragediile sale. La noi, Caragiale și Creangă au fost totdeauna fel de apreciați ca și Eminescu. Primul președinte al Societății Scriitorilor Români a fost, în 1908, Cincinat Pavelescu. Și între cele două războaie, umoriștii erau apreciați. Abia odată cu instaurarea comunismului, umorul a început să-și piardă rolul său de ridiculizare a moravurilor și năravurilor, devenind mai degrabă un fel de unealtă a propagandei, prin brigăzi artistice și gazete de perete. Nici nu se putea altfel, câtă vreme era interzis subiectul principal – politica. Dar comuniștii au plecat, năravurile au rămas. Umorul nu mai are astăzi loc în așa numita “literatură serioasă”. Una din explicații, cât se poate de plauzibilă, este lipsa de umor a diriguitorilor literaturii. Talentul nu presupune inteligență, dar umorul da. Ori, acolo sus, cineva e complet lipsit de umor.

O altă posibilă explicație este teama. Teama scriitorilor “serioși” că își pierd locul pe o piață unde și așa cererea este destul de mică. Umorul este mai accesibil publicului larg, este mai citit și mai iubit. Auzi peste tot replici din comediile lui Caragiale, dar puțini pot aduce citate din dramele lui Camil Petrescu. Oricine îți poate recita o strofă din Topârceanu, dar puțini din Bacovia sau Blaga. După părerea mea, a venit momentul ca literatura umoristică să-și reocupe locul de frunte în literatura română, pe care îl ocupa cândva. Nu există niciun motiv serios de a-i refuza accesul spre piscuri.

MDP: Cum se simte epigrama, ca gen literar, în literatură română?

Dan Norea: Epigrama este un caz complet particular. Unii spun că este nu marginalizată, ci eliminată din literatură, câtă vreme cu epigrame ți se interzice accesul în Uniunea Scriitorilor. Faptul este totalmente absurd. Epigrama este genul literar definitoriu pentru români. Este unanim cunoscut faptul că, astăzi, epigrama există de facto numai în spațiul cultural românesc. Este punerea în practică a conceptului “haz de necaz”, și el definitoriu pentru poporul român. Ar trebui să fim mândri pentru asta, așa cum sunt japonezii pentru haiku. Epigrama mai are un atu în comparație cu alte genuri literare. În epigramă, criteriile sunt atât de exacte (prozodie, poantă, construcție), încât o epigramă slabă iese automat din competiție. În poezie nu e la fel, aprecierea unei poezii va fi totdeauna mult mai subiectivă.

MDP: Îi mai este cuiva frică de umorişti?

Dan Norea: Din păcate, nu! Pe lângă celelalte defecte ale societății de azi, unul a crescut și s-a dezvoltat precum o tumoare care invadează întregul corp – nesimțirea. Dar asta nu înseamnă să renunțăm. Acceptarea, obișnuința cu răul e mai periculoasă decât răul însuși.

MDP: Ce va nemulţumeşte în lumea umoriştilor? E ceva de evacuat de aici, astfel ca umorul să fie contagios?

Dan Norea: În lumea umoriștilor, ca în oricare altă comunitate de artiști sau oameni de știință, sunt multe orgolii. Apar acuze și discuții în contradictoriu care, uneori, degenerează în certuri și jigniri. Este bine că ies la iveală diverse nemulțumiri, dar din păcate (cam des am folosit expresia asta, din păcate) nu le-am văzut niciodată însoțite de propuneri de îmbunătățire, de soluții reale și viabile. Umorul este totdeauna contagios dar, ca și bolile, se transmite prin contact. Ori acest contact între umoriști și publicul larg nu prea există. Vă puteți imagina că nu numai „AG pe Rime”, dar nici măcar revista „Epigrama”, portdrapelul UER, nu apare în chioșcurile de presă? În primii mei ani de epigramist, am intrat în multe librării și am căutat cărți de umor. La nivel de proză, există o colecție a Editurii Humanitas, dar n-am regăsit acolo niciun umorist din UER. La nivel de epigrame, când am folosit cuvântul catren, vânzătoarea s-a luminat la față și mi-a adus un volumaș de Omar Khayam. Bun și-ăla, l-am cumpărat, dar nu era exact ce căutam eu. Trăim, vrem-nu vrem, în capitalism, unde totul depinde de management și marketing. Ori în România nu există nicio editură specializată în cărți de umor, nu există librării sau măcar raioane de umor, nu există promovare... Au trecut peste douăzeci de ani și lucrurile stau exact ca pe vremea lui Ceaușescu - toți așteptăm ceva de la stat. Nu ne dă - murim de foame. Culmea, unii consideră asta demnitate: „Noi nu cerșim!”. Umoriști din România, treziți-vă!

MDP: Şi o întrebare cu umor: De ce credeţi că Universul este atît de mare?

Dan Norea: Ca să ofere umoriștilor subiecte nenumărate în operele lor. Un Univers mic ar fi plictisitor, dar redevenind serioși: Voi spune că e mare Universul/ Când nu se va-ntâmpla în veci demersul/ Rostit cu vorbe aspre și haine:/ „Ia fugi de-aici, că nu am loc de tine!”

footer