Revista Art-emis
Apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru & col. (r) Ion Petrescu   
Miercuri, 22 Mai 2013 18:15
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, art-emis
- Un dialog între col.(r) Ion Petrescu şi comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru -

În urmă cu două săptămâni, într-un schimb de mesaje, prin computer, magistrul Gheorghe Buzatu promitea profesorului Jipa Rotaru că va fi prezent, şi în acest an, la sesiunea anuală a istoricilor, organizată la Maia. Brusc, marele istoric a plecat la cele veşnice... Ultima oară l-am văzut pe Gheorghe Buzatu - apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român, aşa cum a fost, în cel de-Al Doilea Război Mondial -, la Maia, acolo unde, anual, unul dintre discipolii săi, distinsul profesor Jipa Rotaru, organizează reuniuni de excepţie, pentru mintea, inima şi adevăratul trecut al devenirii naţiunii noastre. Magistrul Gheorghe Buzatu stătea în aer liber, la o masă, pe un tăpşan cu iarbă verde, nu departe de cortul militar, în care îi plăcea să îi asculte pe mai tinerii confraţi. Privirile sale erau ale unui om împăcat cu soarta lui. Răbdător cu cei din jur. Când a primit, în semn de supremă cinstire, a întregii sale cariere de istoric naţional, sabia înmânată celor distinşi cu titlul simbolic de Cavaler de Clio, a scos-o printr-un singur gest, viguros, aidoma felului în care a mânuit condeiul, cu care a descătuşat lucrurile tăinuite despre idealurile şi finalul vieţii mareşalului Ion Antonescu. Semn al unui luptător, până în ultima clipă a existenţei sale. De Român Demn. Dintr-o asemenea perspectivă a fost realizat scurtul dialog, cu distinsul profesor Jipa Rotaru.

Un orator desăvârşit

Col. (r) Ion Petrescu: Când şi cum l-aţi cunoscut pe marele istoric Gheorghe Buzatu?

Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru: A fost decembrie 1989. Pentru noi, cei aplecaţi asupra studiului istoriei, se deschideau orizonturi noi sau cel puţin aşa credeam atunci. Eram directorul Muzeului Militar Naţional şi chiar, din 1990, am iniţiat un proiect pentru aprofundarea studierii participării României şi a armatei sale la campania din est, a celui de-Al doilea Război Mondial, cu aplecare predilectă pe un mai vechi subiect drag mie - Mareşalul Antonescu, conducătorul statului şi comandant suprem al Armatei. În iunie 1992 am organizat, la Muzeul Militar Naţional, cu o participare de excepţie, în memoria mareşalului, poate prima sa mare comemorare: 1882-1992, 110 ani de la naşterea Mareşalului Ion Antonescu. S-au adunat, atunci, la Muzeul Militar, cei mai competenţi cercetători civili şi militari, ai perioadei celui de-Al Doilea Război Mondial, a rolului şi locului Mareşalului, în istoria contemporană a României. Au fost prezenţi regretatul Florin Constantiniu şi alături de el Gheorghe Buzatu. Atunci l-am cunoscut personal. De la început m-a impresionat erudiţia şi francheţea cu care a abordat subiectul comun şi predilect nouă, cel referitor la personalitatea Mareşalului Ion Antonescu. Un studiu vast, care, peste ani, avea să fie mult aprofundat şi să se constituie în conţinutul a numeroase volume, semnate Gheorghe Buzatu. Mareşalul ne-a apropiat şi de atunci ne-am întâlnit pe aceleaşi baricade ale fundaţiei „Mareşal Ion Antonescu", atâta timp cât ea a existat, pentru că, numai după câţiva ani, a fost mârşav desfiinţată, prin O.G.31/2002. Ne-am întâlnit, apoi, cu prilejul a numeroase sesiuni ştiinţifice la Bucureşti, Focşani, Ploieşti-Seciu, Iaşi, Cluj, Craiova, Constanţa ş.a. Între noi doi s-a statornicit o profundă afecţiune bazată pe respectul reciproc. Era pentru mine o mare satisfacţie şi iniţiam chiar activităţi în acest sens. Aşa am început să-l invit la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I", în calitatea de referent ştiinţific, în comisiile de susţinere a tezelor unor doctoranzi pe care-i îndrumam. Fiecare astfel de întâlnire se transforma într-o adevărată şi fascinantă Gheorghe-Buzatu-Maia-2012lecţie de istorie, pentru întregul auditoriu. Era un orator desăvârşit şi un nesecat izvor de cunoaştere. Cu timpul ne-am apropiat şi mai mult, domnia sa invitându-mă în comisiile de susţinere a tezelor unora dintre doctoranzii dânsului, la universităţile din Craiova şi Constanţa. Aşa l-am cunoscut pe cel ce acum urcă la ceruri întru deplină odihnă...

Şcoala istorică de toamnă Maia Catargi

I.P.: În fiecare an, acolo unde locuiţi acum, departe de zbuciumul Capitalei, organizaţi o reuniune inedită a istoricilor, la care, de regulă, cum s-a întâmplat şi ultima dată, participa şi marele dispărut. Toamna trecută, a fost distins cu sabia acordată împreună cu titlul de cavaler de Clio. Cum percepea această suită de întâlniri, în aer liber, sub un cort militar, în apropierea unei bisericuţe deloc întâmplător alese? Ce vă mărturisea în clipele când rămâneaţi să discutaţi între patru ochi?

J.R.: În urmă cu nouă ani, la o sesiune de comunicări ştiinţifice, desfăşurată la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, împreună cu Gheorghe Buzatu, din dorinţa de a ne spori numărul întâlnirilor şi a confruntărilor directe pe vastul teren al istoriei moderne şi contemporane, al celei militare în special, am puse bazele unei sesiuni anuale, sub genericul Retrări istorice în veacul XXI, care să se desfăşoare în luna septembrie la Maia - Ialomiţa, reşedinţa familiei mele, pe locul unde se află ruinele castelului şi lângă biserica unde sunt rămăşiţele pământeşti ale lui Barbu Catargiu, întâiul prim-ministru al României, creând astfel „Şcoala istorică de toamnă Maia Catargi", cum îi plăcea profesorului să numească acţiunea de la Maia. Ineditul desfăşurării activităţilor de la Maia l-au încântat pe mentorul, de fapt, al acestora, care se află printre cei care nu au lipsit de la nici una din cele opt ediţii consumate până în prezent. Ne strângeam la Maia în jurul său şi-i sorbeam cuvintele vreo 60-80 de profesori, cercetători, doctori, doctoranzi, cadre didactice şi oficialităţi locale. Lansa în discuţie probleme dintre cele mai actuale, dar şi dintre cele mai controversate ale istoriografiei. Îşi prezenta preocupările şi strădaniile de peste ani, concretizate în volume din ce în ce mai numeroase. De cele mai multe ori lua atitudine împotriva detractorilor, care, pentru un pumn de arginţi, au fost în stare să ciuntească, ba chiar să falsifice istoria naţională. Cu aceştia era necruţător şi totdeauna bine informat, îşi transforma discursurile în adevărate rechizitorii la adresa acestor epigoni şi a tuturor incompetenţilor sau rău-voitorilor, care au adus România în starea de colonie, în care se află astăzi, cum se exprima. Asculta, cu multă atenţie, pe cei ce-şi prezentau intervenţiile bucurându-se mai ales când aceştia erau tineri cercetători, doctoranzi, masteranzi sau studenţi. Îl găzduiam, întotdeauna, în casa noastră, modestă, de la Maia şi clipele de răgaz petrecute împreună le consacram unor momente de relaxare sau din nou interminabilelor discuţii, pe tema Mareşalul, valoarea acestuia, rolul şi rostul său în istoria noastră şi universală. Cu prilejul unor alte întâlniri ale istoricilor îi plăcea şi vorbea cu multă satisfacţie despre Maia, Barbu Catargiu şi acţiunile desfăşurate aici. Era deschis şi în clipele de răgaz cu vorbe de duh, glume şi de ce nu, un pahar de vin bun crea o atmosferă deosebită de linişte şi bună dispoziţie. În urmă cu două săptămâni, conversându-ne pe calculator, a ţinut să mă asigure că va fi şi în acest an la Maia, la sesiunea anuală. Acum, a plecat spre cele veşnice, iar noi am rămas mult, mult mai săraci Col (r) Ion Petrescu, art-emisşi ne întrebăm cum va fi în septembrie, la Maia, fără Gheorghe Buzatu. Sesiunea din acest an o vom dedica memoriei domniei sale.

Autor al unei opere monumentale

I.P.: Ce anume va rămâne, în patrimoniul naţional, din opera mentorului dumneavoastră, Gheorghe Buzatu?

J.R.: În momente atât de triste, nu putem să nu aducem în memorie munca depusă, vastitatea operei realizate, sacrificiul pe altarul istoriei, dăruirea totală şi responsabilitatea care i-a apăsat umerii, mai ales în anii din urmă, când s-a dedicat întru totul cercetării în arhive şi editării unui număr impresionant de lucrări - dificil de imaginat pentru un singur om. Profesorul Gheorghe Buzatu, ca istoric, a fost autorul unei opere monumentale. Una alcătuită din sute de tomuri cuprinzând ample sinteze, volume de documente, monografii, culegeri de studii şi articole, ediţii critice etc., iar participările domniei sale, la manifestările ştiinţifice se transformau adesea în adevărate „regaluri" savurate cu deosebit respect şi satisfacţie intelectuală, de toţi cei ce aveau şansa să-i fie aproape. Nu putem apoi să nu ne amintim de activitatea didactică a profesorului Gheorghe Buzatu, atât la catedră, cu studenţii, cât mai ales în calitate de conducător de doctorat, pentru îndrumarea primilor paşi, în cercetare, a zeci de tineri, care apoi au devenit, în majoritate, personalităţi de marcă ale cercetării istoriografiei româneşti. Pentru toate acestea şi încă multe, multe altele, cu dragoste şi recunoştinţă, mă alătur şi eu celor ce îl vor conduce, pe ultimul drum, pe împământenitul într-ale istoriei, îndrăznesc să spun prietenul, dar mai ales OMUL Gheorghe Buzatu. Să-i fie ţărâna uşoară şi Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace![1]
----------------------------------------------
Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4 [1] http://www.ionpetrescu.ro/   adev.ro/mn53ly /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:"Times New Roman"; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;} footer