Revista Art-emis
Iaşul de altădată PDF Imprimare Email
Petru Iosipescu   
Joi, 18 Noiembrie 2010 15:04
Iosipescu PetruVechile hanuri

Înfiinţate încă din perioada medievală a Iaşilor, folosite ca locuri unde drumeţii îşi aveau asigurate cazarea şi masa, hanurile din vechiul tîrg au devenit cu timpul centre comerciale importante. Clădirile de un cat sau două se deosebeau puţin de casele boiereşti de la ţară, fiind prevăzute cu pivniţe încăpătoare în care erau depozitate alimentele şi butoaiele cu vin şi cu ţuică. Şurile, pline cu fîn pentru caii care trăgeau căruţele cu care soseau muşterii, făceau şi ele parte din peisajul hanurilor. Vremea a înghiţit multe din vechile hanuri ale Iaşului de altădată. Să încercăm o incursiune în atmosfera plină de pitoresc a vechilor hanuri ieşene, ridicate la intrările în oraş sau pe uliţele prăfuite ale tîrgului.

Drumul spre Socola, la Trei Sarmale

Pe podul din drugi de lemn, pe sub care curgea apa Bahluiului ce transporta protector dejecţiile tîrgului, carele cu osiile scîrţîind, apăsate de grutatea încărcăturii, se îndeptau spre Socola şi Trei Sarmale, unde datina vinului generos constituia nu un obicei, ci o adevărată preocupare. Uliţele, pe măsura locuitorilor, strîmbe şi hidoase, se înghesuiau paralel cu malurile sordide ale Bahluiului. Pe drumul colbăit şi înfierbîntat de dogoarea soarelui, carele şi căruţele urcau cu greu dealul Socolei. Odată ajunşi la Trei Sarmale, drumeţii se întîlneau cu alţi călători veniţi de prin părţile Focşaniului ori cine ştie de pe unde, care pînă să ajungă în tîrg să-şi rostuiască treburile, se opreau la vestitul han să guste cîteva sarmale. Porţile hanului erau deschise din zori şi pînă-n noapte şi în zi de lucru şi de sărbătoare. Hangiţa cu catrinţă era pregătită tot timpul de musafiri, dornică să le stingă arşiţa şi să le potolească foamea. În vreo două cuptoare se rumeneau colacii. Cighirurile din măruntaie şi mirodenii, învelite în prapuri subţiri, sfîrîiau voios în tingirile cu costiţă şi pui. Pe mormane de jăratec, în vetrele încinse se rumeneau fripturi hiduceşti. În oale burduhănoase de lut, sarmalele din carne grasă, mărunţită meştejugit cu satîrul pe trunchiul căsăpiei de alături, bolboroseau morocănos îngînînd şoşotitul borşului de pui cu tocmagi, ce fierbea în chiupuri de lut încinse. La hanul din marginea pădurii Socola, în văzul trecătorilor, la mese întinse, era totdeauna lume multă. Căruţaşii zăboveau aici ca să se mai usuce năduşeala de pe cai, în vreme ce ei trăgeau o duşcă, iar telegarii, osteniţi de opinteala în oişti, erau răsplătiţi cu o grămadă bună de fîn. Aici opreau caleştile domneşti şi boiereşti, cetele de haiduci, harabalele negustorilor, dar şi faimoasele diligenţe moldoveneşti care în goana lor nebunească stîrneau vîrtejuri de colb, încît pasagerii prăfuiţi erau nevoiţi să zăbovească ceva vreme lîngă fîntînă pentru a se curăţa. Pentru că nu puteau apărea colbăiţi la celălalt han denumit Pîrlita, aflat pe Uliţa Mare, unde se adunau ieşenii să aştepte poşta, veştile şi gazetele.

"Clubul ciocănarilor"

Într-o vreme hanul Pîrlita, situat chiar pe Uliţa Mare, din ce pricini, nu atrăgea atenţia muşteriilor. Pentru că era în vremea construirii căii ferate Suceava-Paşcani-Iaşi, unui hangiu şugubăţ i-a venit ideea să atîrne deasupra uşii locantei din colţul uliţei o firmă pe care era scris: "La drumu' de fier". Ideea nu a fost chiar proastă, pentru că în zilele următoare localul s-a umplut, iar nori groşi de fum de la lulelele muşteriilor ieşeau pe ferestre. Mai mult, meşterii străini care lucrau la drumul de fier, veniţi din Polonia şi Austria, au transformat încăperile într-un fel de club al "ciocănarilor", unde-şi fumau liniştiţi luleaua alături de o halbă gulerată cu bere.Strada Stefan cel Mare - Iasi

Un simbol şi un loc de referinţă al Iaşului: Bolta Rece

Ospeţie cunoscută de pe la 1786, aşezată deasupra unor pivniţe ramnificate, zidite în piatră, Bolta Rece este locul unde în răcoarea hrubelor, la lumina străvezie a flăcării de opaiţ, muşterii se delectau cu aroma vinurilor de Cotnari, de Bucium, de Uricani sau de la alte podgorii renumite. Într-o atmosferă de intelectualism, aici au zăbovit mulţi junimişti, care au dezbătut chestiuni de cultură, în general şi de literatură, în special.
"La Junimea n-am avut cu nimeni nici un raport sufletesc. L-am avut, dar tîrziu, cînd a venit adus de mine, Creangă, pe care-l întîlnisem la Bolta Rece într-o seară". Aşa îi scria Mihai Eminescu, într-o scrisoare, Veronicăi Micle. După această întîlnire,de multe ori au mers la Bolta Rece Creangă şi Eminescu. După ce, cîteodată, cei doi prieteni dispăreau cîte trei-patru zile, de nu mai ştia nimeni de ei, obosiţi de peregrinările prin Galata, pe la Moara de Vînt, spre Ciric, pe la Copou şi Aroneanu ori pe la hanul lui Chirilă, Creangă şi Eminescu se aciuau într-o hrubă la Bolta Rece, unde la lumina slabă a opaiţului povesteau vrute şi nevrute pînă-n zori de zi.

Şi un scurt popas la hanul lui Topor

Altădată urcau spre Ţicău prin Sărărie. În calea lor se afla hanul lui Topor, un soi de hanul Ancuţei, unde o pastramă de oaie şi o carafă de vin erau binevenite. Şi, tare se mai amuza Eminescu cînd Creangă, năduşit din cale-afară, îşi făcea vînt cu poala de la cămeşoi. Cam aşa era viaţa prin hanurile de altădată ale Iaşului. Dar timpul se rostogolea spre vremurile moderne în care hotelurile de lux aveau să ia locul vechilor hanuri. footer