Revista Art-emis
„Tot ce e românesc nu piere!” PDF Imprimare Email
Ing. Laurenţiu Bănuţ   
Vineri, 30 Noiembrie 2012 22:05
29 noiembrie 2012, Cimitirul Eroilor„Suntem aici, de mii de ani, la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor!..."
(Nicolae Iorga)

Cândva, poziţionată geografic la graniţa imperiilor hulpave, Roman, Otoman, Austro-ungar, Ţarist şi/sau Sovietic, România se găseşte astăzi prinsă între Imperiul European şi cel American, dar întotdeauna la intersecţia evenimentelor. Imperiile i-au au fost şi îi sunt ostile României. Unele s-au înfruptat din comori, altele din pământul Ţării. De-a lungul secolelor românii nu au vrut altceva decât pace, deşi au fost obligaţi să accepte implicarea în conflicte şi războaie, de nevoie, numai pentru a nu fi sfârtecaţi. Astăzi, la comandă supremelor puteri, ne occidentalizăm, ne globalizăm în pas alergător, fiindu-ne foarte greu să discernem minciuna de adevăr, să deosebim istoria fabricată de cea reală, trăită. Au apărut, precum ciupercile după ploaie, „eseiştii" de trei parale, intoxicând naţia cu aberaţiile lor. Poporul român s-a săturat de minciuni. Cred că este momentul să vorbim şi despre amintirile grele ale Neamului Românesc, nu doar despre campanii electorale, porţii de sarmale la cazan şi cârnaţi cu fasole serviţi la zile „festive" sau la circurile electorale.

Amintiri dureroase date uitării

Am fost dirijaţi şi controlaţi să ne adunăm cu prilejul balamucurilor electorale perpetue sau al sărbătorilor, fie ele comerciale sau tradiţionale. Dar cu amintirile dureroase ale istoriei cum rămâne? Nu fac parte din cartea naţiunii române? Cotul Donului a însemnat cea mai mare catastrofă din istoria Armatei Române. Asupra acestui moment important, subliminal, a fost instalată şi impusă o reţinere, o „muţenie" controlată, o „lege a tăcerii". Qui prodest? Nu românilor! Prin diverse comentarii obscure, unele fabricate post-factum (cazul memoriilor controversate ale generalului Sănătescu) sau prin ungherele junglei virtuale, apar comentarii ale celor care, neavizat îşi „dau cu părerea". Ni se distribuie cu generozitate temele preferate ale celor interesaţi: debarcarea „romanţată" din Normandia, relatarea, mai mult sau mai puţin corectă a conflictelor militare de pe Frontul de Vest şi războiul submarinelor din Atlantic. Ni se livrează cu tona problematica, uneori reală, alteori premeditat deformată şi brodată a holocaustului, dar se ocultează cu rea intenţie bombardamentele sălbatice ale aliaţilor asupra civililor din Dresda şi se vor uitate bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. S-a pus voalul peste tragedia vasului „Wilhelm Gustlof", torpilat de ruşi în Marea Baltică în timp ce aducea 10.000 de refugiati civili germani din Prusia Orientală, dar şi peste scufundarea vasului „Struma", care transporta evrei plecaţi din România cu avizul autorităţilor, de către un submarin sovietic. Se vorbeşte mult de Katyn, dar nu se grăieşte mai nimic de masacrului-măcel de la Bălţi, unde, în toamna lui 1944, 50.000 de prizonieri, mai mult de 45.000 români, restul germani, 29 noiembrie 2012, Cimitirul Eroilor-2unguri ş.a., au fost împuşcaţi de N.K.V.D. şi aruncaţi în mlaştini. Autorităţile româneşti tac şi stau în poziţie de „drepţi"...

Nedorind sau neputând să se transpună în atmosfera vremii, mulţi neavizaţi întrebă: „Ce-a căutat Armata Română dincolo de Nistru - graniţa de Est a României?" Acelora le răspund: ce-a căutat Armata Română dincolo de graniţa de vest a ţării? Ce-a căutat în Ungaria, în Cehoslovacia, în Irak, în Iugoslavia şi Afganistan? Legile aspre ale războiului au obligat-o! În 1877 românii au trecut Dunărea, s-au dus la turci şi s-au bătut pentru Independenţă. Dacă am fi stat pe linia Dunării nu am fi obţinut-o. În Primul Război Mondial am marşat alături de Anglia, Franţa şi Rusia. Toate trei ne-au abandonat, lăsându-ne singuri în faţa inamicului. Dacă în timpul celui de Al Doilea Război Mondial ne-am fi oprit pe linia Nistrului şi Germania ar fi câştigat războiul, consecinţele ar fi fost dezastruoase. Că războiul s-a întors împotriva noastră, este altă poveste, dar ne-am păstrat demnitatea. Din păcate, la 23 august 1944,  „majestatea sa" a trădat atunci când soarta războiului nu era încă decisă, iar românii, prin trădare, au ajuns sub cizma rusească. Şi astăzi îi simţim urma.

În 1916, românii a luptat cu baioneta împotriva mitralierelor germane. Sunt considerţi eroi. În 1939, cavaleriştii polonezi au şarjat împotriva tancurilor germane. Sunt consideraţi eroi. La Stalingrad, prost echipaţi şi hrăniţi, zdrobiţi de tancurile ruseşti şi fără armamentul promis de aliaţii germani, românii nu şi-au pierdut onoarea. Au rezistat cât a fost posibil. Este nedrept ca militarii români de la Cotul Donului - chiar dacă au pierdut - să nu fie consideraţi eroi, mai mult, decenii de-a rândul au fost daţi uitării.

La 19 noiembrie 1942 a fost declanşată cea mai mare bătălie de pe Frontul de Est, încleştarea de la Cotul Donului. 150.000 de militari români au plătit cu preţul vieţii îndrăzneala de a fi înfruntat Imperiul Roşu, pentru a întregi România în fruntariile ei fireşti, aşa cum suna chiar ordinul către armată, de la 22 iunie 1941, al Conducătorului Statului, generalul Ion Antonescu: „Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul!"

O lacrimă pentru cei căzuţi la datorie

Râmnicu Vâlcea, 29 noiembrie 2012. La iniţiativa Societăţii culturale ART EMIS, „Cimitirul Eroilor" a fost locul de întâlnire al reprezentanţilor unor organizaţii nonguvernamentale şi al unor intituţii de stat: Garnizoana M.Ap.N.- Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor"- filiala Vâlcea, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din S.R.I. - Sucursala Vâlcea şi Şcoala „I. Gh. Duca". Sfidând ploaia măruntă şi rece, cei prezenţi s-au adunat pentru a aduce Cruce romaneasca la Cotul Donuluiomagiul lor eroilor români căzuţi pe Frontul de Est, în Stepa Calmucă şi la Stalingrad, cu prilejul împlinirii a şapte decenii de la declanşarea bătăliei de la Cotul Donului.

Câteva înalte feţe bisericeşti, pr. Ion Mihalache de la Garnizoana Vâlcea, pr. Nicolae State-Burluşi, pr. Constantin Mănescu şi pr. Mihail Pretorian, au slujit un parastas de pomenire a eroilor români. Au fost rostite scurte alocuţiuni: Ion Măldărescu (Societatea Culturală ART-EMIS), Eugen Petrescu (A.N. „Cultul Eroilor"), Col.(r) Grigore Predişor (A.C.M.R.R.-S.R.I.), Dr. Mihai Sporiş (Grupul Informal „România - Grădina Maicii Domnului". După depunerea coroanelor de flori la Mormântul Eroilor Militari, două subunităţi ale Garnizoanei M.Ap.N. şi Inspectoratul de jandarmi au prezentat Onorul la Drapel. Au fost trase salve de armă de infanterie.

Emisiunea de la postul local de televiziune Vl.1 a întregit lecţia de istorie oferită celor care au uitat sau nici măcar nu au ştiut despre tragicele evenimente, asemenea impresionantului gest al conf. univ. dr Vasile Şoimaru de la Chişinău, care a intreprins o deplasare privată la Cotul Donului. Ajuns acolo a improvizat o cruce din crengi şi a înfipt-o în pământ. În acel loc, singurul monument care domină împrejurimile este statuia de 87m a „Maicii Rusia". Niciun mormânt românesc, german, italian sau maghiar. footer