Revista Art-emis
Şcolile româneşti din Transnistria PDF Imprimare Email
Eleonora Cercavschi, Tiraspol   
Joi, 15 Noiembrie 2012 01:04
Prof. Eleonora Cercavschi, Transnistria
Şcolile româneşti din Transnistria
- ultimul bastion în războiul de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe,
declanşat cu 200 ani în urmă de către Rusia

O treime din teritoriul actual al Republicii Moldova se găseşte în stânga Nistrului. Această zonă geografică este numită Transnistria, adică aria de dincolo de Nistru. Din cele mai vechi timpuri, spaţiul transnistrean a fost populat de reprezentanţi ai diferitelor etnii, una dintre primele care a populat acest teritoriu liber, fiind populaţia de origine românească. Aceasta a fost în trecut şi este în momentul de faţă, cel mai numeros grup etnic. Populaţia românească, conform datelor recensământului din 1989, adică până la ocuparea forţată a regiunii transnistriene de către forţele separatiste, susţinute şi organizate de Moscova, constituia în jur de 40%. Celelalte etnii deţin procente inferioare: ucrainenii 28%, iar ruşii 25% . E necesar de menţionat că în 4/5 din cele peste 130 de localităţi rurale din regiune românii sunt majoritari - de la 40% până la 95%. De asemenea românii sunt majoritari în 3 din cele 5 structuri teritorial administrative (regiuni), care se numesc aici raioane.

Realizându-şi politica de extindere a hotarelor, Rusia ţaristă a ocupat, prima data, spaţiul transnistrian în 1792 şi de atunci procesul de deznaţionalizare a populaţiei româneşti din zonă nu s-a mai oprit. Pentru ca teritoriile ocupate şă nu creeze probleme, pentru ca aici să domine o atmosferă politică prielnică şi binevoitoare faţă de Imperiu era nevoie ca populaţia băştinaşă să fie strâns legată de Rusia, din punct de vedere etnic, spiritual şi politic, inclusiv administrativ. În scopul realizării acestei idei expansioniste a fost elaborată, încă pe timpul ţarului Petru I al Rusiei, la sfârşitul secolului al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea, o politică specială de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe. Pentru aceasta s-a recurs la colonizarea teritoriului dat, ca şi în întregime a Basarabiei, cu ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari şi reprezentanţi ai altor etnii. Ei au ocupat locul românilor băştinaşi, convinşi şi favorizaţi să plece la locuri mai „bune" de trai în Caucazul de Nord, în spaţiul dintre Bug şi Nipru, în Asia Mijlocie şi Orientul Depărtat, unde unii au primit gratuit terenuri mari de pământ şi surse financiare pentru a-şi organiza traiul în aceste locuri noi, alţii încadrându-se în diferite servicii, inclusiv cel militar, ale Imperiului Rus. Astfel, treptat, a început să scadă ponderea românilor în teritoriul transnistrean.

Din momentul ocupării Transnistriei, Rusia, în scopul deznaţionalizării populaţiei băştinaşe, a purces la rusificarea ei, promovând limba rusă în toate domeniile vieţii: în administraţie, biserică, justiţie ş.a.m.d. Au fost deschise şcoli cu predare în limba rusă, ignorându-se componenţa etnică a populaţiei şi necesităţile ei de dezvoltare spirituală şi culturală. Şcolile ruseşti se deschideau şi funcţionau, în primul rând, în oraşe şi centre judeţene. În aşa fel, administraţia ţaristă, timp de 126 de ani de ocupaţie a Transnistriei, a făcut tot posibilul ca populaţia de origine română de aici să rămână în întuneric şi necărturară, cu intenţia premeditată de a-şi pierde, definitiv, entitatea naţională.

Primele 25 de şcoli româneşti (moldoveneşti) în Transnistria au fost fondate în 1918, având la bază, hotărârea Congresului corpului didactic din judeţul Tiraspol, care şi-a desfăşurat lucrările la 27 mai 1918. Acelaşi Congres a hotărât ca, pe lângă Asociaţia corpului didactic, să fie organizată Secţia Naţională Moldovenească. De aici, practic, începe învăţământul naţional, în limba română, al populaţiei băştinaşe. Aparent, crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.A.S.S.M.) în componenţa Ucrainei, în 1924, a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării etnoculturale a populaţiei româneşti din Transnistria. În această perioadă au fost deschise şcoli naţionale în toate localităţile populate de români, au apărut primele ziare şi cărţi în limba maternă, şi-au început activitatea Institutul Pedagogic şi Teatrul Dramatic Naţional din Tiraspol, mai multe instituţii culturale şi de pregătire a cadrelor didactice. Aşa stau lucrurile numai la prima vedere. În realitate, autorităţile sovietice ale Rusiei şi Ucrainei, cu mult înainte de crearea Republicii Autonome Moldoveneşti, au pus la cale continuarea politicii de deznaţionalizare a populaţiei româneşti din spaţiul ocupat. În acest scop a fost reanimată vechea teorie a Imperiului Rus despre existenţa a două entităţi naţionale şi a două limbi diferite - moldovenească şi română. În laboratoarele ideologice sovietice a fost elaborată o limbă artificială, inexistentă, cea moldovenească. Şi ca bază a noii limbi literare a fost luat graiul uzual al moldovenilor transnistreni, ucrainizat şi rusificat, respingându-se normele gramaticale şi ortografice ale limbii române, limbă oficial recunoscută de către comunitatea ştiinţifică internaţională şi înregistrată în atlasul lingvistic al popoarelor europene.

În 1932, în conformitate cu hotărârea organelor supreme de conducere ale U.R.S.S., s-a decis trecerea limbii moldoveneşti în Transnistria la alfabetul latin, fapt care a jucat un rol pozitiv în dezvoltărea limbii şi culturii în acest spaţiu, însă în anul 1938 politica lingvistică din U.R.S.S. a luat un nou aspect. În Transnistria s-a revenit la alfabetul rusesc, cu grafie cirilică. Astfel, campania de deromânizare, de la sfârşitul anilor '30 ai secolului trecut, a avut consecinţe dezastruoase pentru limba şi cultura şi spiritualitatea din Republica Autonomă Moldovenească. În anii 1938-1939, marea majoritate a funcţionarilor de partid sovietici din învăţământ şi cultură, care vorbeau şi predau în limba română, au fost executaţi, fiind învinuiţi de promovarea românismului. De atunci, timp de 50 de ani, în şcolile naţionale se promovează o idee şi o politică falsă, bazată pe teza antiştiinţifică precum că limba română şi cea moldovenească sunt limbi diferite, că românii şi moldovenii sunt etnii diferite. Această aberaţie a durat până la 1 septembrie1989, când Parlamentul Republicii Moldova a aprobat limba moldovenească în calitate de limbă de stat, care funcţionează în baza grafiei latine.

Începând cu anul 1989, toate instituţiile de învăţămînt din ţară, inclusiv din regiunea transnistreană, şi-au început activitatea didactică, utilizând grafia latină. La 27 August 1991, Republica Moldova şi-a declarat independenţa faţă de fosta Uniune Sovietică, rezultat al recunoaşterii nulităţii pactului Molotov-Ribbentrop. Această acţiune a Republicii Moldova nu a fost pe placul Moscovei care a pornit război împotriva Republicii Moldova, război declanşat din Transnistria, unde Rusia are baze militare puternice şi unde până astăzi se află dislocată o armată numeroasă şi bine dotată a Rusiei. În urma acestui război, Rusia şi-a format pe teritoriul Republicii Moldova din stânga Nistrului Republica Moldovenească Transnistreană (RMN) - dirijată de Moscova, unde şi în prezent staţionează un numeros contingent militar rusesc, iar regimul instaurat în această zonă este unul totalitar şi antinaţional. Cu alte cuvinte: Rusia, a treia oară, a pus stăpânire pe teritoriul din stânga Nistrului, areal gândit de Rusia ca un cap de pod spre Balcani.

Din 1992 regimul separatist din Transnistria, care promovează interesele geo-strategice ale Moscovei, a interzis predarea în şcoli în baza grafiei latine, utilizarea manualelor şcolare contemporane, editate în Republica Moldova şi România. Astfel, în şcolile din Transnistria a fost introdus din nou alfabetul rusesc. De 20 ani, instruirea copiilor se efectuează cu aplicarea unor manuale învechite, editate încă de pe vremea U.R.S.S., care nu mai corespund realităţii, schimbărilor social-politice radicale ce s-au produs în spaţiul ex-sovietic. Studiul în şcoli, pe baza unei limbi inexistente (moldovenească), nu este altceva decât un genocid cultural, care îi frustrează pe copiii băştinaşilor de identitate culturală şi de viitor.

Deznaţionalizarea populaţiei autohtone din Transnistria, pe care Rusia ţaristă a început-o în urmă cu 220 de ani, continuă, încălcându-se grav drepturile fundamentale ale omului. Populaţia de origine latină din acest areal geografic, desigur, nu a putut să se împace cu o atare constrângere a drepturilor cetăţeneşti şi, pedagogii, susţinuţi de părinţii copiilor de vârstă şcolară şi de mai mulţi localnici, au căutat o ieşire din situaţie. S-a considerat că este o datorie sfântă ca pedagogii şi părinţii să lupte pentru democraţie şi învăţământ în limba maternă, adică în limba română. Puşi în faţa faptului încălcării grosolane a drepturilor cetăţeneşti ale populaţiei de origine română şi demnitatea de oameni, partea cea mai conştientă a societăţii, în primul rând, cadrele didactice au hotărât să opună rezistenţă farădelegilor regimului antinaţional, antidemocratic şi dictatorial, instaurat aici.

Prin lupte dure şi diferite confruntări acerbe, în perioada 1992-1996, în şapte localităţi transnistrene (cinci oraşe şi două sate), s-a obţinut dreptul de revenire la predarea cu grafie latină. Nu în şcolile naţionale existente, ci în instituţiile de învăţământ nou create de către pedagogi şi părinţi, cu statut de şcoli nestatale. Şi iată, după mai mult de 16 ani, în regiunea transnistreană, activează opt şcoli naţionale: Liceul Teoretic „Lucian Blaga" - Tiraspol, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun" - Tighina, Liceul Teoretic „Evrica" - Râbniţa , Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt" - Grigoriopol , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" - Dubăsari , gimnaziul-internat pentru copii orfani din Tighina, gimnaziile din satele Corjova şi Roghi, raionul Dubăsari, care nu sunt subordonate regimului ilegal de la Tiraspol şi activează în baza Curriculumului Ministerului Educaţiei de la Chişinău. Aceste şcoli româneşti, precum le numesc înseşi separatiştii, practic nişte insule ale latinităţii în regiunea transnistreană, activează în condiţii extraordinar de dificile, create artificial de către autorităţile neconstituţionale secesioniste. Şapte din cele opt şcoli nu au sedii proprii, iar sediile închiriate nu asigură condiţii elementare de activitate şcolară. În majoritate, din ele lipsesc sălile sportive şi de festivităţi, unităţile alimentare, laboratoarele speciale pentru predarea fizicii şi a chimiei, săli pentu informatică şi multe altele.

Se face tot posibilul ca aceste instituţii de învăţămînt să fie lichidate. Pentru aceasta este folosit tot arsenalul de forme şi metode antiumane ale organelor de reprimare din acest spaţiu, susţinute şi dirijate de către Moscova. Din acelaşi scenariu face parte şi cazul liceanului din osraşul Tiraspol, Alexandru Bejan, prin care autorităţile din regiune vor să demonstreze că în instituţiile menţionate anterior elevii primesc o educaţie orientată spre violenţă şi din acest motiv nu au dreptul la existenţă. În perioada respectivă s-a trecut prin mai multe încercări: terorizarea şi maltratarea pedagogilor, părinţilor şi copiilor, care au opus rezistenţă în faţa administraţiei de la Tiraspol, devastarea şi lichidarea şcolilor naţionale, destituirea nelegitimă din funcţii şi/sau arestarea profesorilor şi a unora dintre părinţi, inclusiv interzicerea activităţii profesionale pentru cei care aveau o altă viziune decât cea declarată de Tiraspol.

Această politică antinaţională şi antidemocratică a fost confirmată recent şi de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului prin hotărârea din 19 octombrie 2012, prin care a condamnat Federaţia Rusă pentru violarea drepturilor la educaţie a copiilor din regiunea transnistreană. Declaraţiile ostile, din ultimul timp, ale aşa-zisului ministru al afacerilor externe al autoproclamatei „R.M.N.", Nina Ştanski, îndreptate contra acestor licee şi gimnazii, confirmă cele afirmate anterior şi că actuala conducere transnistreană, la indicaţiile Moscovei, continuă politica de lichidare a şcolilor româneşti din stânga Nistrului. Dacă politicenii de la Chişinău şi comunitatea internaţională nu vor întreprinde măsuri concrete şi urgente, dorinţa Moscovei poate să se realizeze. În scurt timp poate fi bătut ultimul cui în şcoala şi graiul românesc din Transnistria şi oraşul Tighina. Cu toate aceste vitregii, spiritul dragostei faţă de neam şi sacrificiul, demonstrat timp îndelungat prin fapte concrete de către pedagogii acestor licee şi gimnazii, nu poate fi anihilat, el ne insuflă încredere în ziua de mâine şi în viitorul nostru european.

Articol trimis redacţiei de rbnpress.info footer