Revista Art-emis
O poveste adev?rat? PDF Imprimare Email
Aurel Sasu   
Duminică, 04 Noiembrie 2012 16:27
Pr. Dumitru Ichim-art-emisZborul spre Statele Unite urma s? aib? loc în 21 iunie 2012. Un drum lung ?i obositor, pân? pe Coasta de Vest, în ora?ul îngerilor. Cu biletul de avion în buzunar, cum se spune, m? adâncisem deja cu gândul în ideea de tihnit? vacan?? californian?. Când, a?a, deodat?, telefonul, care avea s? schimbe cursul a?tept?rii mele ?i a evenimentelor, cu iz de aventur?, tr?it? mai întâi la Cluj, apoi la New York, al?turi de comunitatea româneasc? din marea metropol? american?. Ce se întâmplase? În 10 iunie, din îndep?rtata Canad?, p?rintele Dumitru Ichim, poetul îmbr??i??rilor de umbre ?i al cuvintelor de laud? îndurerat? î?i f?cea drum, cu sufletul bolnav, în chilia t?cerii mele. Avea vocea trist?, resemnat?, înf??at? într-o durere de lacrim? uscat?. Dorea, f?r? vreo introducere, s?-?i ia r?mas bun pentru ora întoarcerii în ve?nicie. Plecase înaintea lui, în urm? cu doi ani, Florica, poet? ?i ea, dup? aproape dou? decenii de rug?ciune la por?ile disper?rii, ca s? poat? vedea, de dincolo, începutul de speran?? a celor r?ma?i s? împlineasc?, prin jertfa iubirii ?i a credin?ei, rostul c?derii lor în lume. Fiindc?, ce altceva era biserica ortodox?, ridicat? din temelii la Kitchiner, lâng? Toronto, decât bucuria de a celebra singur?tatea, când toate în jur p?reau s? se cearn?, arghezian, ca o cenu?? a ??rânii. Pe scurt, p?rintele se afla în fa?a mor?ii. O vedea, îi sim?ea respira?ia, îi auzea fo?netul de întuneric. De la mine dorea doar s? m? gândesc cu dragoste la el. Au urmat clipe, c?rora îmi este imposibil, acum, s? le m?sor pustietatea. Le-am tr?it atunci ca pe un imens de?ert al min?ii. Ce s? spun, cui s? vorbesc? Cum po?i fi, în astfel de momente, slujitorul disper?rii celuilalt ?i cum po?i d?rui celuilalt din ceea ce î?i lipse?te ?ie însu?i? Nefireasca t?cere a fost un lung priveghi al inimii. ?i mi-am dat seama, pentru întâia oar?, ce-nseamn? s? fii fericit cu Duhul, cu lumina din tine, cu umilin?a tulbur?rii tale. Era ca o ispit?: s?-i spun c? Dumnezeul în care crede nu este al mor?ilor, ci al viilor ?i c? adormirea din întristare este ea îns??i un p?cat? Prin urmare, p?rinte, i-am zis, preg?te?te-te de biruin??, nu de înfrângere, gânde?te la ve?mintele puterii de sus, nu la iarba câmpului de jos. „Bucura?i-v?" este cuvântul Învierii, ?i cine ?i-ar permite s? intre cuprins de spaim? în acest templu al f?g?duin?ei? P?rinte, am încheiat, e?ti poet, lupt? împotriva resemn?rii, ia de pe cuvinte fâ?iile de pânz?, scoate-le din pe?tera t?cerii ?i trimite-le s? vorbeasc? lumii despre bucuria pream?ririi prin durere. Ca o neîn?eleas? r?zvr?tire a suspinelor lui Iov. Ai nevoie de ajutor? Te voi sprijini s?-?i faci cunoscut? pricina împov?r?rii sufletului într-un volum de versuri. Iar promisiunea s? fie aceasta: dac? voi avea mâine manuscrisul, vei primi, în zece zile, cartea tip?rit?. Las? moartea s?-?i îngroape mor?ii ei. Cum spuneam, era 10 iunie. Uitasem c? în 21, a aceleia?i luni, urma s? traversez dou? continente ?i un Ocean, cu o destina?ie în care, dintru început, poeziei nu-i rezervasem nici un loc.

A doua zi am primit manuscrisul unui excep?ional volum intitulat Psaltirea apocrif? a dreptului Iov. Puteam s? nu-mi joc rolul bunului samarinean pân? la cap?t? Cu sau f?r? doi dinari, ideea c?r?ii luase chipul harului de vindecare ?i odihn?. În tain?, se-mplinesc feluritele slujiri! Ce era s? fac? Duc vestea poetului Vasile G. Dâncu, directorul Editurii Eikon, ?i-i prezint întâmplarea ca pe o mare descoperire a puterii sufletului viu ?i a împ?c?rii cu noi în?ine prin ne?tiuta tain? a cuvântului. Îi explic, pe îndelete, mica dificultate în care m? aflu ?i-l rog, împreun?, s? g?sim solu?ii pentru aceast? fericit? strâmtorare a unui rar prisos de laud? în sl?biciuni. A fost în?eleg?tor, generos ?i sincer. Cele câteva zile de lucru la carte nu mi s-au p?rut mai lungi decât o plimbare îngândurat? prin anotimpul plin de îndoieli al propriei mele vie?i. În 19 iunie, volumul era tip?rit, într-o formul? grafic? de excep?ie. Expediez autorului primele treizeci de exemplare, în 20 iunie, pentru o ipotetic? lansare a lor la „S?pt?mâna culturii române?ti", de la Hamilton (Canada). Celelalte vor fi expediate, în absen?a mea, prin bun?voin?a editurii. Cât de elementar? ?i, totu?i, cât de sublim? aceast? poveste. Acest popas al mor?ii, în care un poet î?i odihne?te inima în plin?tatea de lumin? a propriei sale poezii. Ca un Iov îmbr?cat în trufia nefericirii lui. În trufia neputin?ei de a în?elege, blagian, nu atât drama noastr?, cât „singur?tatea ascuns?" a lui Dumnezeu în noi. Exist? în volum, ca ?i în textul biblic, o cutremur?toare nedezlegare a lui Dumnezeu de om, a?a cum exist? ?i o înfrico??toare nedezlegare a lui Hristos de suferin?? (agonia în versiunea lui Pascal). O scen? memorabil? din carte! Hristos coboar? de pe cruce ?i se adreseaz? lui Iov, celui din gunoi: „nu de ap?, ci de tine mi-a fost sete". De vaietele tale vrea s? spun? versul! Fiindc?, trec spre înviere prin pustia r?nilor tale ?i beau, la Cina cea de tain?, paharul f?cut din lutul t?u. S? m?rturisim, i-am spus, într-un final, p?rintelui Dumitru Ichim, trufia des?vâr?irii acestui lut. Pe care se afl? urma s?rutului de dou? mii de ani al lui Hristos.

Se schimbase ceva în via?a, în „moartea" p?rintelui? Cu siguran??. Trecuse o lun? de la apari?ia volumului. La sfâr?itul lui iulie, în drumul spre cas?, fac un popas strategic la New York. Scopul: s?-l aduc în State, la „Întâlnirile de vineri", ale Cenaclului „Mihai Eminescu". ?i, iat?, minunea: acolo unde demersurile prietenilor e?uaser?, izbute?te recuno?tin?a (toate sunt ale lui Dumnezeu!). A fost o sear? de vis la „Romanian Garden". Doamne, cum se frângeau euharistic cuvintele ?i cum, în negrul ve?mintelor, se cuib?rea lumina cea neînserat?. Cum se desena poezia în hieroglifa trupului duhovnicesc ?i cum se sculpta vocea, cu de la sine bucurie, într-o fericit? lep?dare de sine. Poetul vorbea din adâncul inimii lui Iov. C?uta „limanul ultim din cuvânt" ?i ne ar?ta nou?, celor mul?i, cum s? nu ne sc?dem lui Dumnezeu prin umilin??. Cândva, omul a purtat, spre Golgota, crucea lui Hristos. Acum, acolo, în acele clipe de tâlh?rire a cerului, Hristos, cu siguran??, purta crucea p?rintelui Dumitru ?i-i încuraja „gustul de a fi". Ce mul?umire mai mare puteam avea? Ne-am desp?r?it spre ora miezului de noapte. Îi rodise pe fa?? un zâmbet de pustnic pentru care via?a începea din nou s? fie un tot al st?rilor de vis. Se întorcea în Canada, pus ca un Iov, în starea lui de început.

Duminica, la Biserica „Sfin?ii Apostoli Petru ?i Pavel", a p?rintelui Theodor Damian, are loc, în sala social?, obi?nuita liturghie de dup? liturghie. Sunt orele de socializare, de cunoa?tere, de tr?ire spiritual? ?i de vindecare sufleteasc? unii prin al?ii. Cele de-acum sunt dedicate lecturii din Psaltirea apocrif?. Mi-am amintit un mai vechi dialog cu p?rintele Dumitru Ichim. De câteva luni, îi plecase, în „eternitatea preexistent?" (D. St?niloae), so?ia Florica Ba?u, sensibila poet? a „înaltelor strig?ri de albastru" ?i a luminilor înf??urate-n vânt. Îl întrebasem pe p?rinte, de ce se pleac? argilei spicul, de ce-?i pleac? „genunchiul de lumin?" înaintea seceri?ului! E ultimul gest de reveren?? pentru ceea ce va fi, a fost r?spunsul. Pentru ceea ce, ca „schimbare la fa??", va fi pâinea euharistic?. Bobul de grâu devenit biseric?, vedere care vorbe?te ?i ?oapt? care tace. Na?terea de lumin?, de la cap?tul na?terii din lut. La ineditul recital de poezie, am hot?rât, prin urmare, s? citesc Hieroglifa spicului ?i La frângerea pâinii. Prima: „Nu lacrima,/ ci steaua unghiului m? toarce:/ «P?mânt e?ti/ ?i în p?mânt te vei întoarce...»/ Taci, cugete / pustiului splendoare de ciulin? / chiar ?i din aur buchea de ?i-ar fi,/ s? nu-ndr?zne?ti s?-mi spui/ c?-n lut am fost ?i-n lut am s? reviu,/ c? inima mi/ mai bine eu mi-o ?tiu;/ tot timpul dup? chipul Lui / în str?vezimi - Lumina/ mi-am limpezit-o strecurând p?mântul,/ iar de-a r?mas din el vreun pic,/ e c? m-asem?n cu Cuvântul/ ce L-a semnat pe Dumnezeu/ chiar ?i pe por?ile de iad/ cu hieroglifa aplecat?-n spic." A doua (fragmente): „... dar nu de greutate,/ la amiaz?,/ spicul de grâu/ se apleac? argilei/ ?i nici de povara de raz?/ a minutarului./ Nimeni nu i-a z?mislit/ cunoa?terii/ clipa ce ?i-o clipe?te cântarului/ când c?tre tin? î?i coboar?/ genele de fecioar?./ Ce face atunci – se închin??/ Au e r?pit? în note înalte de cle?tar/ na?terii de lumin??/ «... poate fi, poate fi...»/ peste um?r ?opte?te duhul din glie/ zvârlind pân? la cer,/ din crengile singuraticului p?r -/ o ciocârlie/ .../ «Spicul î?i pleac? într-o parte capul/ s? aud? nev?zute stele în amiaz/ vibrându-?i lacrima-n amar ca roua.»/ Era la ora a noua,/ dar vorba e ascuns? de norod,/ c? nu e sunet, ci fr?mânt luminii/ ce-a mai r?mas de la potirul Cinii/ când spicul de grâu/ îi slujea cu al inimii rod./ Numai în clopotni?a paiului/ mai pâlpâiau grelele/ pe care le desferic?/ stelele,/ nop?ilor noastre zicu-le./ Spicule,/ când bobului dai form?/ ?i-l faci biseric?,/ Mirelui care te aduce/ s? i aminte?ti c? ne-am cunoscut/ la frângerea Pâinii/ pe cruce."

Am fost oprit de sunetul strident al unui telefon. Suna, tocmai din Canada, p?rintele Dumitru Ichim! Întâmplare, coinciden??? Nu ?tiuse nimic nici despre improvizatul nostru salon de poezie, nici despre minunata-mi pescuire liric?. „Fericit? petrecere în sfin?enia bobului de grâu" au fost, totu?i, cuvintele lui de desp?r?ire. ?i mi-am zis: cât de frumos ?tie înflori, uneori, necunoscutul dintre noi! footer