Revista Art-emis
Petre Țuțea, un gânditor naţionalist PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Miercuri, 24 Octombrie 2012 21:44
Petre Ţuţea-art-emisMemoriu adresat Ministrului de Interne în februarie (?) 1989

Stimate tovarășe Ministru,
Subsemnatul Ion Coja, lector la Facultatea de filogie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, vă rog să binevoiți a lua în considerație următoarele în legătură cu ancheta pe care în momentul de față organele de securitate o fac în jurul domnului Petre Țuțea:
Îl cunosc de aproape 20 de ani pe domnul Petre Țuțea, de câțiva ani fiindu-i chiar prieten apropiat. Ceea ce m-a atras la domnia sa au fost, în primul rând, două calități evidente: inteligența fermecătoare și patriotismul fără margini. La fel, multor prieteni și colegi le-am făcut cunoștință cu dl Petre Țuțea, spre a se bucura și ei de spectacolul inegalabil al acestei inteligențe scăpărătoare, care a intrat de mult în legenda vie a Bucureștiului. M-am simțit dator să și scriu despre dânsul, printre altele făcându-l personaj principal în romanul Salonul de reanimare depus spre publicare la Editura Cartea Românească. Prezint în acest roman conținutul unor lungi discuții purtate cu domnul Petre Țuțea de-a lungul anilor. Firește, soarta personajului meu nu-mi este indiferentă și acesta este un motiv în plus ca să mă adresez Domniei Voastre. De altfel, cei care au scris despre Petre Țuțea extrem de elogios, în presă sau în cărțile lor, nu sunt puțini, începând cu Eugen Barbu sau Costache Olăreanu și terminând cu Emil Cioran.

În primăvara anului 1977, „Europa liberă" a anunțat la buletinul de știri aderarea domnului Petre Țuțea la „grupul Paul Goma". Urmare a acestui anunț provocator, domnul Petre Țuțea a fost anchetat de Securitate, anchetă încheiată cu percheziționarea locuinței și confiscarea tuturor manuscriselor din casă: circa 1000 (o mie) de pagini. Petre Țuțea a resimțit acea anchetă ca pe o jignire personală. Dacă-mi îngăduiți să-l citez, Petre Țuțea era supărat pe cei de la Securitate că, după atâția ani și după atâtea anchete făcute în jurul său, tot nu au reușit să-l cunoască.

Părerea mea este că domnul Petre Țuțea nu este capabil să intre în grup cu nimeni, fiind o personalitate extrem de originală și de puternică. Din câte știu, nici aderența sa la mișcarea legionară - care i s-a reproșat în anii '50, nu a fost o înregimentare propriu zisă, efectivă, tradusă prin fapte și acțiuni.

Atunci, în 1977, m-am simțit dator, ca membru de partid și ca om de cultură, să fac cunoscute autorităților noastre părerea mea despre domnul Petre Țuțea și ancheta desfășurată asupra sa, anchetă pe care am considerat-o pripită și neavenită. M-a mirat foarte mult că organelor de securitate nu le era cunoscut disprețul neascuns pe care d-l Țuțea l-a avut întotdeauna pentru „Europa liberă" și, în general, pentru politica Occidentului. Cu atât mai mult că a-l cunoaște pe Petre Țuțea nu este pentru nimeni greu, fiind dânsul un om extrem de sociabil, dornic de vorbă, care nu are nimic de ascuns.

Domnul Petre Țuțea este un gânditor naționalist, un patriot fără de întoarcere de pe acest drum. În anii '50 a avut de suferit de pe urma acestei naturi a dumisale. Erau anii de ocupație sovietică, anii în care ministerul de interne era condus de oricine, numai de români nu! Ani când partidul însuși lupta pentru a deveni un partid propriu zis românesc.

De aceea, domnul Petre Țuțea a resimțit cu mare satisfacție dovezile că guvernul și partidul nostru devin românești, ale poporului român, ale României. Aceste dovezi, care au sporit brusc după anii 1964-65, l-au determinat pe d-l Petre Țuțea să se adreseze, în 1968, cu un lung memoriu către Președintele Țării, memoriu prin care a încercat să se facă util conducerii de partid și de stat, politicii noastre de independență națională.

Pentru cine vrea să afle ce crede Petre Țuțea despre cele ce se petrec în România, ar fi suficient să citească acel memoriu și să vadă, după 20 de ani, că el coincide, prin propunerile făcute, cu înfăptuirile cele mai de seamă ale societății noastre în acești ani. Ceea ce, firește, îi dă domnului Țuțea o satisfacție deosebită.

Cunosc conținutul acestui memoriu din relatările domnului Țuțea și ale domnului Simion Ghinea. Ideile de care era însuflețit, ca să nu mai vorbesc de intenții, sunt idei și intenții care nu fac din Petre Țuțea un opozant la politica Partidului nostru, ci, dimpotrivă, un susținător. Am avut lungi discuții cu dl Petre Țuțea despre cele ce se petrec în lume și mai ales în țară, despre persoana Președintelui Țării etc. N-am fost întotdeauna de acord între noi, cum n-am fost totdeauna de acord nici cu ce se petrece în lume și în țară. Uneori din pricina unor informații greșite pe care le dețineam, alteori greșind noi, alteori având dreptate. Ceea ce a animat de fiecare dată aceste discuții a fost dorința vie a d-lui Petre Țuțea de a afla vești bune despre țară, despre lucrurile și faptele din țară. Personal, în aceste discuții, deseori am exagerat veștile bune, știind că-i fac plăcere. În același scop l-am plimbat deseori prin București ca să se bucure de înnoirea Capitalei și l-am văzut fericit că Bucureștiul devine o metropolă „cum nu sunt nici Berlinul, nici Moscova", orașe pe care le-a cunoscut mai bine în tinerețea sa. „Numai socialismul putea să facă astea! Numai socialismul putea să investească atât de mult în lucrări publice", mi-a spus domnul Țuțea de nenumărate ori.

În sesizarea ce am adresat-o în 1977 organelor de securitate, îmi permiteam să atrag atenția asupra valorii manuscriselor confiscate. Cunosc cam tot ce a scris domnul Petre Țuțea și, cu puterile mele limitate, am încercat să-l ajut, fie pentru a le publica, fie pentru a le continua. O parte din aceste manuscrise se află la Editura „Cartea Românească", altele am încercat, fără succes, să le public prin editura Nagard a domnului I.C.Drăgan. Probabil că în puținii ani care-i mai are de trăit, domnul Petre Țuțea n-o să-și vadă publicată nici una din cărțile sale. Domnia sa nici nu ține foarte mult la asta. M-a avertizat că mă lasă, prin testament, să fiu, împreună cu domnul Marcel Petrișor, editorul scrierilor sale, post-mortem. M-am simțit onorat de această încredere.

Nota bene: în aceste scrieri nu există nici o referință politică sau de istorie politică. Sunt eseuri filosofice și estetice, ale unui om extrem de citit, de inteligent. Sunt unul dintre cei care încearcă să-l ajute pe acest venerabil bătrân lipsit de familie să-și trăiască ultimii ani de viață în așa fel încât, peste ani de zile, să nu ne fie rușine de soarta sa. Acest ajutor a căpătat diverse forme. În ultimele luni, lovit de neputința de a mai ieși din casă neînsoțit, domnul Petre Țuțea are nevoie de un însoțitor. A încercat să tocmească o persoană plătită care să-i aibă de grijă câteva ore pe zi, să-l îmbrace, să-l însoțească la plimbare... N-a găsit. În aceste condiții, eu și alți apropiați ai săi, ne-am gândit să-l dăm în grija unor tineri care, cu rândul, să-l scoată la plimbare. Eu i-am recomandat doi studenți, Marcel Petrișor a adus și el un tânăr, de profesie muzician, Ioan Alexandru a trimis și el un tânăr, la fel și Liviu Petrina.
Dom,nul Petre Țuțea a fost foarte emoționat că se găsesc asemenea tineri, generoși și omenoși, în stare de acest sacrificiu. Personal i-am prezentat acest gest tineresc ca pe încă o dovadă că-n societatea românească valorile specific românești, Omenia, nu dispar. Ci dimpotrivă. Se întăresc.

Când, în vara anului trecut, stând de vorbă la Paris cu Emil Cioran despre Petre Țuțea, i-am povestit cât de mulți sunt tinerii care-l îndrăgesc pe Petre Țuțea, Emil Cioran s-a arătat foarte mirat, așa ceva la Paris fiind de neconceput. Și m-a rugat să-i transmit lui Petre Țuțea „invidia" sa.

Din nefericire, faptul că s-au găsit acești tineri de suflet, de adevărată omenie, care să-și sacrifice timpul fără nici un câștig, altul decât satisfacția unui comportament uman, a stârnit suspiciunea organelor de securitate care un inițiat și dus până la capăt o vastă anchetă în jurul d-lui Petre Țuțea și a persoanelor care îl vizitează, anchetă care a ajuns la concluzia că locuința domnului Petre Țuțea este „un cuib de legionari", că domnul Petre Țuțea face prozelitism legionar, pregătind acțiuni anti-guvernamentale ș.a.m.d.

Felul cum s-a desfășurat ancheta nu onorează instituția în a cărei subordine se află autorii anchetei. Tinerii anchetați au fost supuși unor lungi interogatorii, amenințați, jigniți. Li s-a pus la îndoială, fără nici un temei, simțăminte profunde, care le-au orientat până acum viața și, probabil, le-o va orienta și în viitor. Elanul lor generos n-a găsit nici o urmă de înțelegere. Gestul lor, care onorează tineretul nostru, a fost interpretat în modul cel mai greșit cu putință. În cursul anchetei le-a fost dat să audă proferându-se înjurături grosolane la adresa unor oameni cu care cultura noastră se mândrește: istoricii A. Mușat și I. Ardeleanu, poetul Ioan Alexandru și alții.

Cele spuse mai sus despre Petre Țuțea se potrivesc și domnului Simion Ghinea, pomenit și el în timpul anchetei ca „alt bandit". Am învățat multe de la Petre Țuțea și Simion Ghinea și în primul rând am învățat să înțeleg mai bine vremurile pe care le trăim, să le raportez mai exact atât la ce a fost înainte, cât și la ce se petrece în alte părți ale acestei lumi! E păcat că oameni ca ei nu au acces la mijloacele de propagandă, căci ceea ce ar avea de spus sunt lucruri cu o eficiență educativă extrem de mare, de care ar avea nevoie mulți tineri, care se amăgesc azi prea ușor în mrejele propagandei occidentale. Discuțiile ce le-am purtat cu domnii Petre Țuțea și Simion Ghinea m-au ajutat mai mult ca orice să înțeleg minciuna propagandei occidentale. Întotdeauna am regretat că propaganda noastră, în replică la cea occidentală, nu utilizează argumente de soiul celor pe care le-am discutat cu Petre Țuțea și Simion Ghinea. (lipsesc din ciorna păstrată paginile 9 și 10) [...] că n-ar strica să verificați și suspiciunea mea cu privire la buna credință a celor sau a celui care a orientat anchetarea acestui „caz" de o manieră care, dacă altele ar fi fost persoanele implicate, ar fi putut duce la ivirea unui subiect gras pentru „Europa liberă". Dacă ar fi fost altcineva în locul lui Petre Țuțea, e posibil că s-ar fi simțit constrâns să devină un „opozant", de care să se vorbească la „Europa liberă". Petre Țuțea n-o va face niciodată! Căci el dacă se poate înșela în privința detaliilor, în esența sa fenomenul românesc de astăzi îi satisface imensul său orgoliu de român, ceea ce îl face să se numere printre cetățenii cei mai loiali ai R.S.R.. Această loialitate o are de învățat oricine se apropie de Petre Țuțea printr-un contact uman normal.

Cu nădejdea că mă fac astfel util tuturor celor implicați în această poveste, vă rog să luați cunoștință de încrederea deplină ce o am în cei care conduc dificila muncă de apărare a securității nostre de stat și naționale, a independenței românești. Din această încredere a pornit imboldul scrierii acestor pagini cu care sper că nu v-am inoportunat.
Ion Coja

1. Mult mai convenabil pentru toată lumea ar fi ca unul dintre tinerii plini de zel care au participat la anchetă să ia asupra sa, ca sarcină de servici, îngrijirea domnului Petre Ţuțea, în locul tinerilor pe care ancheta i-a alungat din preajma nevoiașului bătrân.
2. Ei n-au trăit niciodată în condiții atât de precare cum trăiesc Petre Țuțea sau Simion Ghinea, iar dacă sunt pensionari, apoi au pensii mult mai mari, răsplată pentru cât rău au făcut și ar mai face acestei țări.
3. Înseamnă lipsă de experiență, poate chiar de aptitudini profesionale. Dar mi-e teamă că mai înseamnă și incapacitate sufletească de a concepe sacrificiul de sine, ceea ce mi se pare total incompatibil cu statura morală a unui luptător în rândurile forțelor de securitate ale Țării.

Post scriptum septembrie 2012:

Petre Burlacu: Domnule profesor, ce vă face să publicați acest text după mai bine de 20 de ani?

Prof. Univ. dr. Ion Coja: Textul de mai sus este numai ciorna, scrisă de mână, care mi-a rămas. Textul dactilografiat și expediatProf. Univ. Dr. Ion Coja către ministrul de atunci al Securității cred că prezintă unele mici modificări, pe care obișnuiam să le fac de obicei când rescriam textul la mașină. Textul trebuie să se afle prin vreo arhivă. Am tot sperat să găsesc o copie a dactilogramei. Negăsind-o, mi-am zis că, faute de mieux, decât nimic, e bună și ciorna asta să vadă lumina Internetului. Am mai vorbit de acest memoriu, de ancheta securității, așa cum se înțelege și din memoriu. Precizez că acest memoriu l-am scris când am aflat de anchetă că este în plină derulare, așteptam să fiu și eu chemat, m-am dus cu memoriul meu la Uniunea Scriitorilor și i l-am dat lui Dumitru Radu Popescu, ultimul președinte autentic al Uniunii. Am contat pe el că se va implica și am calculat bine. Nu știu nici până azi ce a făcut, ce n-a făcut D.R.P.-ul, dar ancheta s-a oprit, studenții au fost lăsați în pace, iar Uniunea Scriitorilor a plătit unui angajat să se îngrijească de nevoile lui Petre Țuțea. A fost fain de tot domnul academician.

P. B.: Care au fost tinerii pe care i-ați recomandat dumneavoastră?

I.C.: Erau Marian Munteanu și Mihai Gheorghiu, studenți în grupa pe care eu, ca membru P.C.R. și cadru didactic, o păstoream, ca un fel de diriginte. Mi se pare că mă numeam îndrumător de grupă. O singură dată mi s-a acordat această încredere și a fost ca un semn de undeva de sus, căci în grupa aceea am dat peste cei doi viitori lideri ai Ligii Studenților. I-am dus la Țuțea, iar ei, la rândul lor, au dus alți colegi, pe Mircea Gherboveț, Mugur Vasiliu și alții. La fel au făcut și ceilalți tineri, au mai adus alți colegi. Dar din dar... Câțiva studenți de la Medicină a adus și Mihai Neagu Basarab, pe care văd că nu l-am pomenit în ciorna memoriului. În total s-au adunat un număr de vreo 15-20 de tineri. Fiecare, când îi venea rândul cam o dată pe săptămână, stătea cu domn profesor o juma de zi. Țuțea era încântat că are pe cine să catehizeze, iar tinerii au fost la înălțimea amfitrionului. Gestul lor trebuie păstrat în conștiința publică românească. Este un gest care aparține istoriei, care onorează conștiința românească. Cred că cineva ar merita să-i caute pe toți și să le adune amintirile! Repet: când i-am povestit lui Emil Cioran, în vara lui 1988, despre acești tineri, a rămas foarte încântat. Printre alte comentarii a fost și acesta: acești tineri din București confirmă încrederea lui Mircea Eliade în tineretul din Estul Europei, din România în mod special.

P. B.: Cum vedeți acest text după 20 de ani?

I.C.: Transcriindu-l pentru publicarea pe Internet, l-am recitit acum prima oară... Sunt ușor mirat că în acel memoriu am emis ipoteza unui sabotaj în interiorul Securității legat de această anchetă. Am avut mare dreptate. În loc securitatea să se ocupe de cei care pregăteau trădarea și dezastrul de peste câteva luni, din decembrie 1989, niște securiști amărâți îl anchetau pe un bătrân minunat ca om și ca român și pe niște tineri de mare ispravă, băgându-i în sperieți cu fel și fel de amenințări. Incompetenți sau diversioniști? Oricum, nu-și meritau leafa pe care o primeau să apere țara. Nu-ți trebuia multă minte ca să pricepi că Țuțea nu era un pericol pentru nimeni. Dar îți trebuia o inimă de român. Și așa ceva nu au avut mulți dintre cei care au mâncat pâinea albă a securității.

P. B.: Ce este cu acel memoriu depus de Petre Țuțea în 1968?

I.C.: Țuțea îl pomenea deseori, de regulă pentru a sublinia că ce se întâmplă în economia românească, în industrie îndeosebi, sunt lucruri preconizate de legionari, în programul lor economic, dacă pot spune așa! Era un memoriu de susținere a ideii de industrializare a României, cu propuneri și argumente de ameliorare a politicii demografice și altele. Conform proiectelor interbelice discutate în cercurile legionare, în 1980 România trebuia să aibă o populație de 40 de milioane și o industrie puternică, fără de care nu se putea concepe o Românie suverană. Memoriul a fost trimis de la CC al PCR la Academia Română, spre a fi evaluat de specialiști. După știința mea, o copie a acelui memoriu se află acum la unul dintre tinerii care l-au frecventat pe Țuțea în condițiile amintite mai sus. L-a obținut după 1990... O să-l caut ca să publicăm textul, acel memoriu ne va ajuta să înțelegem frământările prin care a trecut sufletul, conștiința civică a lui Petre Țuțea, care avea toate motivele să-i disprețuiască pe guvernanții comuniști. Și-a călcat pe inimă scriind acel memoriu, dar gestul său era al unui veritabil naționalist. Guvernul, chiar dacă încape pe mâna adversarilor politici, trebuie ajutat să performeze, dacă-mi îngădui acest cuvînt care nu-mi place nici cu poliția! România și poporul român nu au culoare politică! Așa au gândit legionarii și atunci când Antonescu a intrat în razboi! O mulțime de legionari s-au înrolat voluntari, Țara era la nevoie! În plus, cum spunea Simion Ghinea, dacă rămâneau la guvernare alături de Mareșal, legionarii ar fi susținut până la moarte ideea Cruciadei anti-bolșevice!... Cine știe? Cu câteva sute de mii de legionari pe frontul de Est, poate altfel se încheia Cruciada!... Oameni serioși legionarii, nu ca haimanalele de azi, care își dau unii altora peste mână, nu cumva să ducă guvernul până la capăt un proiect și să obțină astfel capital politic! Electoral!

P. B.: Publicarea acestui text ar putea fi interpretată ca o laudă de sine. Nu miroase a bine!

I.C.: Este posibil acest efect, dar nu asta am urmărit! Dacă aș avea astfel de slăbiciuni, publicam de mult acest text. Și încă multe altele! Când se va deschide arhiva PCR, blocată din motive stranii, se vor găsi acolo vreo douăzeci de memorii pe care le-am depus eu!
Am ajuns la o vârstă destul de înaintată. Puteam de mult să fiu oale și ulcele. Nu m-ar fi deranjat că acest text ar fi rămas pentru vecie necunoscut!... Din fericire, am motive medicale să trag nădejde că mi se vor acorda câteva minute de prelungire a meciului... Le voi folosi lăsând de-o parte modestia, ar fi falsă modestie! La Vérité avant toute chose...

P. B.: Vă veți scrie memoriile?

I.C.: O bună parte din memorii sunt în Marele Manipulator, carte recent tipărită... Voi mai scrie și alte memorii, dar nu pentru a fi publicate postum, ci le voi publica pe Internet pe măsură ce le voi scrie. Voi publica curând și dosarul meu de Securitate. Mă supun astfel verificării și judecății celorlalți, inclusiv a celor care vor fi cuprinși în aceste memorii... Firește, care mai sunt în viață. Sunt atât de mulți cei care nu mai sunt... Unde sunt?!

P. B.: O ultimă întrebare: ce este cu cele trei texte numerotate 1, 2, 3?

I.C.: Fac parte din ciornă. Au fost intercalate în textul final, dactilografiat, probabil în textul din cele două pagini de ciornă care s-au pierdut. E interesant mai ales textul (2), prin care mă refer, probabil, la torționarii și liderii politici din anii când au zburdat la București cominterniștii Anei Pauker! Acum tot ei fac cărțile, adică le măsluiesc cum vor, în jocul la cacialma care se numește democrația românească de după decembrie 1989! Nu cred că am fost premonitoriu, ci am interpretat corect disidența, așa zisa disidență a unuia ca Brucan. Mă tulbură fraza „cât rău au mai făcut și ar mai face acestei țări"! Ar mai face... I-am simțit bine că sunt în stare de orice. Și au dovedit că sunt în stare să depășească și cele mai pesimiste, mai catastrofice scenarii!

A consemnat Petre Burlacu footer