Revista Art-emis
Republica Populară Chineză 1949-2012 PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Miercuri, 10 Octombrie 2012 15:52
Republica Populară Chineză
1 octombrie 1949 - Mao Zhedung proclamă Republica Populară Chineză[1]

La 1 octombrie 1949, după trei războaie civile revoluţionare (1924-1927; 1927- 1937; 1946-1949), a fost proclamată Republica Populară Chineză. Peste numai patru zile, la 5 octombrie 1949 s-au restabilit relaţiile diplomatice dintre România şi China, la nivel de ambasadă la Bucureşti şi Beijing. Anterior, din 3 iulie 1939 şi până la 21 iulie 1941, între România şi China au existat relaţii diplomatice la nivel de legaţie.

23 august 1968 - „România poate conta în apararea independenţei sale pe sprijinul poporului chinez".

În momente hotărâtoare ale istoriei sale, din a doua jumătate a veacului trecut, România a avut în China un mare şi devotat prieten, care a sprijnit necondiţionat aspiraţiile de independenţă ale poporului român. Dar nu numai atât. China a fost singura mare putere a lumii dispusă la un angajament de război cu Uniunea Sovietică, în august 1968, pentru a apăra România în faţa pericolului extrem şi iminent de agresiune şi ocupaţie militară din partea forţelor Tratatului de la Varşovia. La 23 august 1968, mesajul Chinei, transmis de Zhou Enlai, Premierul Consiliului de Stat a fost: „România poate conta în apărarea independenţei sale pe sprijinul poporului chinez". Concomitent, la Moscova, Leonid Ilici Brejnev a primit din partea Beijingului avertismentul că dacă România va fi atacată, Armata Populara de Eliberare a Chinei va intra pe teritoriul Uniunii Sovietice, în regiunile cu graniţele „incerte", unde eliberarea Chinei nu este încheiată. La rândul său, generalul de Gaulle, preşedintele Republicii Franceze a avut o luare de poziţie categorică, oportună ca moment şi echivalentă în termeni cu suspendarea oricăror relaţii ale Franţei cu Uniunea Sovietică. După cinci zile de la avertismentul Chinei, la 28 august 1968, preşedintele S.U.A., Lyndon B. Johnson l-a convocat pe ambasadorul U.R.S.S., la ranch-ul său din Texas (locul este semnificativ pentru natura gestului!), pentru „a obţine asigurări din partea Moscovei că intervenţia asupra Cehoslovaciei nu se va mai repeta şi asupra altor ţări". Cu prilejul respectiv, secretarul de stat, Dean Rusk i-a invederat ambasadorului Anatoli Dobranin: „În numele omnenirii, vă cerem să nu invadaţi România, întrucât consecinţele sunt de neprevăzut". Desigur, consecinţele erau de neprevăzut, în principal, ca urmare a atitudinii exprimate de China.

După acest necesar arc în timp, câteva cuvinte despre China. În cei 63 de ani de republică populară, despre care ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Excelenţa Sa Doamna Dr. Huo Yuzhen spunea, la recepţia aniversară, că nu sunt decât o clipă în istoria de cinci ori milenară a celui mai numeros popor al lumii, China a realizat cel mai mare salt în istorie, din medievalism la statutul de putere spaţială.

Armata de teracotă, Dinastia Qin, cca. 210 i.e.n. Figurile celor peste 8.000 de războinici seamănă cu zece dintre caracterele Armata de teracotăalfabetului chinez, ceea ce se interpretează că ar avea semnificaţia unui mesaj secret

Contribuţiile excepţionale aduse de China umanităţii au devenit fundamente ale civilizaţiei moderne

Istoria „de o clipa" a Republicii Populare Chineze a fost marcată de cuprinzătoare şi profunde experienţe politico-economice şi sociale, cu valoare de unicate istorice. Nici nu se putea altfel. Cea mai veche civilizaţie pământeană care dăinuie de peste cinci milenii, contemporană cu celelalte trei mari civilizaţii antice dispărute - Egiptul antic, Babilonul antic şi India veche -, a dat umanităţii contribuţii excepţionale (fabricarea hârtiei, tiparul, busola, praful de puşcă, sistemul serviciilor civile, sistemul civil de evaluare, sisteme filosofice, conceptul sistemului binar, ceramica, mătasea, ceaiul, medicina chineză tradiţională, craniotomia (cca 1.000 i.e.n.) utilizarea petrolului şi a lichidelor anestezice (dinastia Han), numărul „pi", sistemul zecimal, crearea şi aplicarea lacului, tapetul, umbrela şi multe altele, despre care savantul american Derke Bodde remarca: „[...] toate ne-au schimbat stilul de viaţă şi au devenit fundamente ale civilizaţiei moderne".

China nu a cunoscut nici un război religios. Budhismul a fost invitat, creştinismul (în varianta nestoriană) a pătruns aproape în acelaşi timp cu islamismul (sec. al VII-lea), fiind acceptaţi emisarii religiilor, cărora li s-a îngăduit contruirea lacaşurilor şi oficierea serviciilor de cult. În întreaga sa istorie China a combinat culturile create de toate grupurile etnice ale naţiunii, dar, în acelasi timp, a continuat să asimileze punctele forte ale culturilor străine, care au devenit parte a propriei civilizaţii.

Doua secole de declin şi dramatism

În pofida acestor extraordinare resurse de civilizaţie, ultimele două secole din istoria Chinei au fost marcate de un dramatism aparte. „Lumea nouă" pare să nu fi înţeles China şi marile ei ziduri. Căci China nu are doar Marele Zid, vizibil din spaţiul extraterestru, ci şi ziduri interioare ale spiritualităţii, mult mai puternice şi durabile, precum limba şi scrierea, apoi cultul secretului, poate cel dintâi zid, specific, urmare a influenţelor chineze, şi vecinilor coreeni şi japonezi. Contactele şi deschiderea agresive ale porţilor Chinei de către Marea Britanie, Franţa şi S.U.A., prin intervenţie în forţă (războaiele din 1840-1842 şi 1856-1860) au pus China la dispoziţia capitalului străin. Marea Brtitanie ocupa Hong Kong-ul. Franţa îşi impune protectoratul asupra Vietnamului şi Coreii. Japonia anexează Taiwanul, Rusia şi Germania primesc şi ele teritorii, Turcia fondează un regat independent în bazinul Tarim, iar în 1899-1901, în urma răscoalei Yihetuan (Războiul boxerilor) are loc intervenţia militară în China a celor opt puteri, care vor institui condominioanele - unităţi teritoriale cu dublă administraţie. Timp de 40 de ani, destinul Chinei a stat în mainile unei împărătese manciu, o femeie cu idei conservatoare, egoistă şi crudă.

Se impune a observa că, deşi, are valoroase idei strategice în cultura militara şi prima strategie militară generală , „Arta Războiului" codificată de Sun Tzu, (n. 544 î.Hr. - d. 496 î.Hr.), potrivit căreia „Arta războiului este de o importanţă vitală pentru stat. Este o problemă de viaţă şi moarte, fie un drum către siguranţă, fie un drum spre înfrângere. Prin urmare este un subiect de cercetare care nu poatefi neglijat", China, urmare a dragostei poporului sau pentru pace, a fost prudentă în faţa războaielor. Revoluţia burghezo-democratică din 1911 a înlăturat dinastia manciuriană, urmată de proclamarea, la 1 ianuarie 1912, a Republicii Chineze. La scurt timp, diverse facţiuni militare vor prelua puterea şi aservi China intereselor străine. Din 1924 şi până în 1949, un sfert de secol, China s-a aflat in permanentă stare de răboi civil, antiimperialist şi împotriva ocupaţiei japoneze. În primul război civil revoluţionar, precum şi în războiul împotrina ocupanţilor japonezi (1937-1945) comuniştii conduşi de Mao Tzedung şi naţionaliştii condusi de Cian Kai Şi au fost aliaţi. După capitularea Japoniei, între comunişti şi naţionalişti (Gomindandul, sprijinit de S.U.A.) are loc un nou război civil revoluţionar (1946-1949), la încheierea căruia a fost proclamată Republica Populara Chineză.

România mediator între Marea Britanie, S.U.A. şi China

La Bucureşti a existat un lider politic cu uşile secrete ale Chinei permanent deschise, fapt remarcat atât la Londra, cât şi la Washington. L-am numit pe Emil Bodnaraş. Aflat în misiune specială la Moscova, Emil Bodnaraş l-a cunoscut pe Kang Sheng, dar şi pe alţi viitori lideri chinezi, care studiau la Universitatea Sun Yat-sen din Moscova sau reprezentau, în anii '30, Partidul Comunist la Comintern. Cu Kang Sheng, viitorul responsabil politic pentru securitatea Chinei , Bodnaraş a legat o bună relaţie de prietenie. Din Anglia, Lordul Julien Amery, fost coordonator al secţiei Intelligence Service la Bucureşti în anii '30-'40 ai veacului trecut, a sosit la Bucureşti pentru o audienţă discretă la Emil Bodnaraş. Scopul audienţei a fost acela de a face uz de bunele sale oficii pe lânga liderii chinezi Kang Sheng şi Zhou Enlai, în vederea stabilirii relaţiilor diplomatice cu Republica Populară Chineză. Urmând exemplul „vărului mare" britanic, S.U.A. au recurs la aceiaşi cheie secretă pentru deschiderea porţilor, atunci ferecate, ale Beijingului. Ambele demersuri au fost de succes. Numai de la Washington, peste ani, s-a comentat ca s-ar fi preferat o mediere pakistaneză pentru stabilirea legăturilor diplomatice cu China.

Amintiri si simţăminte personale

Am avut marele privilegiu de a fi de doua ori oaspete al Chinei, la interval de 18 ani. În 1988 am cunoscut Beijingul, cu tot ce trebuia obligatoriu văzut, Oraşul Interzis, Palatul de Vara, Templul Soarelui, Marele zid la Badaling, Mormintele imperiale Ming şi provincia Shandong-Jinan, Tai'an, Muntele Tai Shan, Jinin, Qingdao şi am fost şi acasa la Confucius.

Marele zid-Tren rapid chinezescMarele Zid la Badaling

Am descoprit o lume cum nu-mi imaginasem că poate exista şi pe care nu mi-au descris-o aivea nici-un călător celebru, de la Nicolae Milescu Spătaru la contemporani. Nu aveam termeni de comparaţie. Am întâlnit o lume în mare viteză şi nici nu bănuiam unde va ajunge în 2006, când am revenit în China şi am ajuns până la Shanghai.

Shanghai, municipalitatea cu o populaţie cât a României, este doar unul dintre simbolurile reuşitei conceptului „O ţara, două sisteme"

Drumul până la Shanghai a trecut prin Nanking, fosta capitală imperială, situat pe malul drept al fluviului Yangtze. Oraşul a căpătat notorietate mai recentă ca urmare a masacrului populaţiei civile de către ocupanţii japonezi, timp de şase săptămâni, începand din 9 decembrie 1937. În timpul acestei perioade, sute de mii de civili au fost uciși și zeci de mii de femei au fost violate de către militarii imperiali japonezi. Masacrul rămâne o problemă de contencios politic, cu numeroase aspecte disputate și contestate de unii revizioniști istorici și naționaliștii japonezi, care au susținut că masacrul a fost intenționat exagerat sau fabricat în totalitate în scopuri de propagandă. Ca rezultat al eforturilor naționaliștilor japonezi de a refuza sau a raționaliza aceste crime de război, controversatul Masacru din Nanking rămâne o piatră de încercare în relațiile chinezo-japoneze, dar și în alte relații cu națiunile asiatice ale Pacificului, cum ar fi Coreea de Sud sau Filipine.
La Nanking, care în 1912 a fost prima capitală a Republicii Chineze fondate de

Sun Yat-sen, pe o parte a Muntelui Purpuriu este înalţat impunătorul mausoleu, cu 392 de trepte, al primului preşedinte, venerat ca părinte al Chinei moderne. De la Nanking la Shanghai am trecut prin Yangzhou, capitala de vara a imperiului, legată de Beijing, din secolul al V-lea, prin Marele Canal chinezesc, lung de 1776 km. La Yangzhou am fost întâmpinat cu urarea: „Bine aţi venit în China de Sud!" Sensul şi semnificaţiile urării aveam să le înţeleg mai deplin la Suzhou şi pe deplin la Sanghai. La Yangyhou am vizitat, între altele, Muzeul Tiparului, unde, în mai puţin de zece minute, am fost atestat ca manufacturier de hartie şi tipograf.

Gradinile clasice din Suzhou, intrate în patrimoniul UNESCO, ctitorii ale unor foşti mai dregători, puşi pe acte de caritate benevole ori silite, pentru a li se ierta mari păcate de corupţie, te transpun în istoria milenară a Chinei şi nu poţi să nu observi ce înseamnă lemnul, piatra şi apa, legate în armonii arhitecturale şi peisagiste, migălite cu „răbdarea chinezească". Dar în Suzhou se află unul din marile parcuri industriale ale investitorilor străini şi lacul Jinji cu orga de fântâni multicolore, unde seara pot fi vizionate spectacole de sunet şi lumina pe muzică clasica, a căror senzaţional fac mulţimile de spectatori să izbucnească în ovaţii de admiraţie şi uimire.

În Shanghai am trăit sentimentul că am intrat în tunelul timpului şi călătoresc din trecut în viitor. Într-una din „bilele" Perlei China, Shanghai şi Hong KongOrientului (Turnul televiziunii) la sute de metri înăltime, la nivelul norilor, se află un muzeu cu diorame, al „figurilor de ceară", unde călătoreşti în istorie, iar panorama Shanghaiului în dezvoltare, un alt muzeu, al viitorului, te face să te intrebi: „China, incotro?"

China este un nou şi temerar lider mondial. Împreuna cu Rusia, India, Brasilia şi Africa de Sud formează organizaţia informală „BRICS GROUP", a ţărilor cu economii emergente, care au propus şi o nouă monedă. China este, de asemenea, principalul pilon al centrului de putere Asia-Pacific, cu o forţă navală în plină expansiune tehnologica. Nu întâmplător, chiar zilele acestea Pentagonul a anunţat relocarea a unor importante forţe militare navale şi a peste 20.000 de puscaşi marini la vest de Hawai şi in Insula Guam.

Relaţiile economice bilaterale (documentar)

Între 1970 şi 1984, România şi China au convenit un numar de 24 de instrumente bilaterale de conlucrare, aproape fără excepţie în domenii economice şi tehnico-ştiinţifice, precum şi pentru dezvoltarea cooperării în mai multe domenii industriale. În 1983, volumul relaţiilor comerciale bilaterale era de 10.286,9 milioane lei, din care 4. 976,9 export în România (cocs metalurgic, feroaliaje, cauciuc natural, ţesături bumbac şi lână, tricotaje, încălţăminte ş.a) şi 5.310,0 import (utilaj energetic, utilaj electrotehnic, utilaj petrolier, vagoane, autocamioane, utilaj naval, laminate, ţevi, îngraşăminte ş.a.) Dinamica relaţiilor de comerţ exterior (mil. lei valută) - 1960, 1970, 1980): 341,6 (141,6 export şi 200,0 import) 803,3 (372,1 export şi 431,2 import) 5033,3 (2796,6 export şi 2.236, 7 import ). R.P. Chineză ocupă un loc prioritar în politica României de dezvoltare a relaţiilor cu ţările din Asia, iar în plan comercial ocupă locul 1 în zona asiatică la total schimburi comerciale (locul 1 atât la export, cât şi la import). Până în anul 1990, relaţiile economice româno-chineze au fost reglementate de acorduri guvernamentale, care au asigurat un echilibru al schimburilor economice şi comerciale.

Încetarea livrărilor pe piaţa chineză a produselor noastre ce intrau în cadrul compensării creanţelor dintre cele două ţări au determinat scăderea drastică a exporturilor în anii '90, coborând în anul 1998 la nivelul de 22,8 milioane USD.
În anii 2000 s-a înregistrat o tendinţă de redresare, astfel încât la finele anului 2008, exportul românesc în R.P. Chineză a atins 270,1 milioane USD. În schimb, datorită competitivităţii produselor chineze pe piaţa internaţională, mai ales din punct de vedere al preţurilor, importurile din R.P. Chineză au crescut puternic atingând în 2008 valoarea de 3,53 miliarde USD, generând o balanţă comercială negativă, care s-a accentuat în ultimii ani.

Deşi efectele crizei economice globale au fost resimţite în perimetrul economic şi social al României, exporturile româneşti în R.P. Chineză şi-au continuat trendul ascendent în anul 2009, depăşind rezultatele finale înregistrate în anul 2008 încă de la începutul lunii octombrie 2009. Această evoluţie pozitivă a avut loc într-un an în care valoarea exporturilor Uniunii Europene pe piaţa chineză au scăzut cu aproximativ 4 %. Comparând situaţia comerţului bilateral din 2009 cu cea din 2008 se poate constata o scădere a volumului comerţului bilateral (25 % faţa de anul 2008) în special datorită scăderii importurilor din R.P. Chineză (aproximativ 25 % faţă de anul 2008). Începutul anului 2010, confirmă trendul ascendent al exporturilor româneşti în R.P. Chineză (o creştere de 168 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut).

La 31 octombrie 2011, conform statisticii vamale chineze, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu R.P. Chineză s-a situat la 3.650 milioane USD (a crescut cu 18,1% faţă de 31 octombrie 2010), din care exportul românesc în R.P. Chineză a fost de 790 milioane USD, iar importul din R.P. Chineză de 2.860 milioane USD, soldul fiind de 2.070 milioane USD. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, exportul românesc în R.P. Chineză a crescut cu 25,1%, iar importul românesc din R.P. Chineză a crescut cu 16,3%.

Grafica - Ion Măldărescu

---------------------------------------------------------------------------
[1] http://www.cotidianul.ro/ziua-nationala-a-chinei-reflectii-asupra-istoriei-195598/ footer