Revista Art-emis
Lecţia de patriotism PDF Imprimare Email
Duminică, 09 Septembrie 2012 15:56
Nabucco, Va pensiero 1Înainte de a citi textul care urmează, oferiţi-vă opt minute şi jumătate din timpul dumneavoastră. Daţi click pe linkul de la finalul acestui paragraf şi veţi vedea/audia celebra arie „Va pensiero" din opera „Nabucco"[1] de Giuseppe Verdi. Vă asigur că nu este o reprezentaţie obişnuită a Operei din Roma, ci una care poate oferi românilor o înaltă lecţie de patriotism. Din nefericire, exemplul ar fi aproape imposibil de realizat, astăzi, în România, pentru că nici preşedintele Ţării, nici demnitarii ei, nu cunosc drumul care duce la Opera din Bucureşti. Au alte gusturi. Politicienii noştri preferă comoditatea fotoliilor posturilor de televiziune, întâlnirile „umede" la vreun Golden Blitz ori la sindrofii mondene, unde îşi încarcă bateriile pentru premeditate şi interminabile scandaluri. Cât priveşte bugetul alocat culturii, Marele Maestru Riccardo Muti ar strica „orzul pe gâşte" adresându-se guvernanţilor din România, pentru că „De unde nu-i (minte), nici Dumnezeu nu cere!" . În cazul în care ceea ce veţi vedea şi auzi activând linkul, nu vi se va părea important, vă rog să închideţi şi renuntaţi să mai citiţi relatarea evenimentului. (Ion Măldărescu)

http://www.youtube.com/embed/G_gmtO6JnRs

La 12 martie 2011 Italia a aniversat 150 de ani de la unificarea statală, prilej cu care, la Opera din Roma a fost organizat un spectacol cu una dintre cele mai simbolice lucrări dedicate acestui eveniment istoric, opera „Nabucco", de Giuseppe Verdi; dirijor - Riccardo Muti. Celebra piesă „Va pensiero", cântată de corul robilor, reprezintă în Italia, simbolul căutării libertăţii poporului, care, în 1840 - anul când a fost compusă opera - se afla sub dominaţia Imperiului habsburgic.

Înainte de începerea spectacolului, Gianni Alemanno, primarul Romei (membru al partidului de guvernământ şi fost ministru în guvernul Berlusconi), a urcat pe scenă unde a rostit un discurs în care denunţa reducerile din bugetul culturii aplicate de către guvern. Intervenţia politică făcută într-un moment cultural dintre cele mai simbolice pentru Italia, a produs un efect neaşteptat, mai ales ca Sylvio Berlusconi era prezent la spectacol. Riccardo Muti afirmă că a fost o reacţie de revoluţie: „La început, am fost ovaţionat de public. Apoi am început spectacolul de operă. Totul mergea foarte bine, dar când am ajuns la celebrul cântec « Va Pensiero », imediat am simtit ca atmosfera audtoriului a devenit tensionată. Există lucruri pe care nu le poţi descrie, dar le simţi. Anterior, tăcerea publicului era preponderentă, dar atunci când oamenii au realizat ca « Va Pensiero » va începe, tăcerea a fost schimbată cu o agitaţie reală. Se putea simţi reacţia profundă a publicului la lamento-ul sclavilor cântând « Oh ţară, atât de frumoasă şi de pierdută! ». În timp ce corul se apropia de sfârşit, audienţa deja striga « Bis! » Publicul a început să strige: « Trăiască Italia!" şi « Vive Verdi! » Oamenii din balcoane au început să arunce cu mesaje patriotice, unii solicitand chiar: « Muti, senator pe viaţă »"![2]

Deşi Riccardo Muti a mai acordat doar o singura dată - la La Scala din Milano în 1986, un „BIS" -, cu acest prilej s-a arătat reticent în a-l acorda a Nabucco, Va pensiero 2doua oară. „O operă ar trebui cântată de la început până la sfârşit şi nu am vrut să se interpreteze un bis.", a declarat Muti. Dar în public sentimentul de patriotism se emancipase deja. Aria „Va pensiero" a iscat în publicul deja surescitat reacţii de entuziasm, iar când ovaţiile s-au mai liniştit, cineva a strigat „Trăiască Italia!". Muti s-a întoars pe podium, confruntându-se atât cu publicul cât şi cu Berlusconi, aflat în sala. Atunci, Riccardo Muti a replicat: „Da, sunt de acord, „Trăiască Italia!"... (aplauze) dar nu mai am 30 de ani şi mi-am trăit viaţa, dar ca italian care a călătorit mult prin lume mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă în ţara mea. Eu, Muti, am tăcut prea mulţi ani, aşa că acum mă supun cererii voastre de „bis" pentru „Va pensiero". N-o fac numai din emoţia patriotică pe care o resimt, ci pentru că astă seara, în timp ce dirijam corul care cânta „Oh, ţara mea, frumoasă şi pierdută", m-am gândit că dacă vom continua aşa, vom ucide cultura pe care s-a clădit istoria Italiei. Şi într-un astfel de caz, patria noastră ar fi cu adevărat „frumoasă şi pierdută"... (Aplauze, inclusiv ale artiştilor de pe scenă). Permiteţi-mi, acum ar trebui să dăm un sens acestui cântec! Suntem în casa noastră, pe scena capitalei, împreună cu un cor care a cântat magnific şi care a fost acompaniat magnific, şi, dacă vreţi cu adevărat, vă invit să vă alăturaţi nouă pentru a cânta împreună."

„Nu m-am așteptat ca întreaga asistenţă să ia parte. Toată lumea știa cuvintele. Apoi, asemenea unei situații suprarealiste, de pe podium am văzut cum grupuri mici de oamenii se ridică, până când, toată lumea, până la ultimele rânduri a fost în picioare. Toata opera din Roma s-a ridicat. Şi, de asemenea, corul. A fost un moment magic de operă. A fost un cor trist și sfâșietoare, un strigăt-apel pentru revenirea la lumenă a culturii, coloana vertebrală a Italiei, rădăcinile noastre. Da, am văzut, în primele rânduri, mulți oameni cu lacrimi în ochi. Acesta a arătat că dincolo de orice sloganuri poporul nostru este încă puternic unit, a arătat extraordinara relevanță, actuală şi viitoare, a lui Verdi." [3]

În acea seară nu a fost doar o obişnuită reprezentare a operei Nabucco. A fost o splendida lecţie de patriotism, şi, în acelaşi timp, o declaraţie dură la adresa politicienilor.[4]

Grafica - Ion Măldărescu

-----------------------------------------------------
[1] „Nabucco", opera muzicală compusă de Giuseppe Verdi în 1841, pe un libret de temistocle Solera. Premiera a avut loc la Teatro alla Scalla (Scala) din Milano, la 9 martie 1842. Nabucco este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului, Nabucodonosor al II-lea (în original Nabucadneţar), care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr. Temele principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu din timpul robiei lor în Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal, Nabucco, ajunsă până la autoproclamarea sa drept Dumnezeu unic și la pedepsirea cu pierderea minților. Spre sfârșitul operei își revine, elibrerând pe cei aflaţi în robie. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nabucco
[2] The Times.
[3] Riccardo Muti.
[4] The Times. footer