Revista Art-emis
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu - Doctor Honoris Causa al universităţii OVIDIU din Constanţa PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Miercuri, 03 Noiembrie 2010 18:24
Buzatu Gheorghe- Revista Agero din Stuttgart este interesată de personalităţile care au marcat cultura şi istoria poporului român, în speţă şi domnia voastră, domnule Gheorghe Buzatu. Fiţi bine venit! Dar de unde veniţi cu fruntea plină de lauri? Care sînt treptele pe care le-a străluminat trecerea personalităţii dumneavoastră prin timp?

- În primul rând, stimată Doamnă Maria Diana Popescu, vă mulţumesc pentru iniţiativa de a-mi lua acest interviu, vă solicit scuze pentru prea îndelunga întârziere ... dar au fost, vă asigur, obligaţiile rezultate din angajamentele luate în privinţa proiectelor mele ştiinţifice. Vă rog să-mi îngăduiţi a vă felicita pentru chestionarul expediat, pentru sagacitatea întrebărilor formulate, ca şi pentru realismul şi actualitatea lor stringentă. Vă rog să admiteţi valabilitatea clasicului adagiu că, schimbând ce-i de schimbat, nu numaidecât stilul e omul, ci, nu mai puţin, seria întrebărilor Dv. Nu-mi rămâne, de aceea, decât să-mi doresc ca şi replicile mele să fie pe măsura aşteptărilor Dv. Pentru a ajunge, cum se spune, la... cestiune, vă mărturisesc dintru început că nu-s/nici n-am fost obişnuit cu laurii, dar, oricum, sunt convins că aţi recurs la o frumoasă figură de stil, pentru care vă mulţumesc. Ceea ce înseamnă că-mi place, deşi e... periculoasă, dacă, Doamne, fereşte!, aş începe să cred în ea. Ajungând, acum, la treptele afirmării, trebuie să precizez că ele au fost precise şi de fel fabuloase, dimpotrivă, mai precis: 1) în 1953-1956, studiile liceale la Râmnicu Sărat, cu profesori (de română, istorie şi geografie) cu totul deosebiţi; 2) apoi, în 1956-1961, studiile la Universitatea din Iaşi, în domeniul istoriei, cu profesori şi modele extraordinare; 3) iar din 1962 şi până astăzi, stagiul necontenit în cercetare la Filiala din Iaşi a Academiei Române, în cursul căruia am aflat toate condiţiile de studiu şi de afirmare, dar şi Oameni, aşa precum Academicienii Cristofor Simionescu, Mihnea Gheorghiu, Constantin C. Giurescu, M. Petrescu-Dâmboviţa, Dan Berindei, Florin Constantiniu, Profesorii Janeta Benditer, Vasile Neamţu, D. Ciurea, N. Grigoraş, Constantin Cihodaru, Leonid Boicu, V. F. Dobrinescu, Emil Emandi ş.a., mulţi dintre ei, din nefericire, trecuţi de-acum în lumea umbrelor. A nu se înţelege că, pe parcurs, n-am... beneficiat şi de oprelişti, dar – privind acum în urmă – ce-au contat ele în raport cu faptul că am ajuns expert în anume probleme ale istoriei contemporane ori că studiile şi cărţile mele n-au încetat să apară, iar unele cu mare succes la cititori, mai precis cu tiraje între 100 000 şi 200 000 de exemplare, ceea ce în prezent ar putea părea incredibil... Dar, nu insist...

- Dacă istoria ne este ascunsă în parte, dacă ea ar dispărea în atacul colonizării lumii, al globalizării ei, ce ar mai rămâne din identitatea poporul român în plan fiinţial? – căci, evident, sînt multe încercări de această natură... sau poate mă înşel...

- Iată o întrebare foarte bună, mai ales în contextul actual. Câţi nu vorbesc despre sfârşitul istoriei, mai cu seamă prin SUA sau Anglia? Vor să şocheze sau vor să se înscrie în tradiţia lui Nostradamus? De reţinut, că unii vorbesc chiar la modul serios, în vreme ce alţii, cei mai numeroşi, se gândesc doar la posibilităţi, la variante, la scenarii. Dar, atenţie, aşa ceva a mai fost! După Războiul Mondial din 1914-1918, de pildă, se vorbea insistent despre „declinul civilizaţiei", iar azi, după Războiul Rece, în plină „epocă a haosului planetar", de ce n-am discuta despre ireparabil? Dv. faceţi o conexiune logică între asemenea ... discuţii, care, dacă sunt fără efect în planul real, totuşi nu-s lipsite de anume consecinţe, ajungându-se – cum sugeraţi - la „ascunderea istoriei, a trecutului, a tradiţiilor unor popoare" etc., etc. ... Şi, aici, aveţi perfectă dreptate, întrucât, făţiş ori nu, chiar se urmăreşte aşa ceva, în unele locuri cu o agresivitate sporită. În ţară, de exemplu, în emisiunile TV au dispărut temele de istorie, iar în şcoli se preconizează reducerea la limita de jos (o oră pe săptămână) a disciplinei, în vreme ce Facultăţile de Istorie intră în agonie, iar la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti, Istoria, pur şi simplu, a dispărut, fiind „înghiţită" de Geopolitică, Geostrategie ş.a., deşi lucrurile trebuie să stea exact pe dos! Toate acestea, desigur, pe moment, în sensul tendinţelor actuale integratoare, globalizatoare, dar nu numai atât. Se va reveni la cursul firesc, întrucât din istorie nu pot dispărea, nu pot fi desfiinţate popoare şi, deopotrivă, nici cel român. Domnii care se gândesc la aşa ceva, în fond, au viziuni „de laborator", şi aşa ceva, vai!, au mai practicat Hitler sau Stalin, Truman la Hiroşima şi Nagasaki, Gorbaciov la Cernobîl ş.a.m.d. Dar e cazul să mă
opresc... Dv. m-aţi provocat...

- Stimate domnule profesor Gheorghe Buzatu, dacă una din marile puteri ale lumii ar fi procedat la o reîmpărţire a zonelor de influenţă (dacă nu cumva s-a şi petrecut), cărui stat european credeţi că i-ar fi trasat ordinul: „Ocupă-te de Europa!, cu restul lumii mă descurc eu !"...

- Din nou, excelent pusă problema şi în concordanţă cu adevărurile rezultate din aprofundarea studiilor istorice! Dacă nu mă înşel, Lordul Palmerston - şi, după el, câţi alţii nu l-au imitat – s-a exprimat cât se poate de franc şi de ... nuanţat: Marile Puteri au numai interese, sentimente - nu! Sfârşitul mileniului trecut, (dar nici cu debutul celui actual nu trebuie să ne fie ruşine !) a fost plin de împărţiri/reîmpărţiri ale aşa-ziselor zone de influenţă pe mapamond, detaliile şi actorii fiind, graţie istoricilor, bine cunoscuţi azi de mai toată lumea – Bismarck şi Wilhelm II, Churchill şi Roosevelt, Hitler şi Stalin, Bush şi Gorbaciov. Acţiunile lor au fost şi sunt, evident, blamate de opinia publică, căci cine se mai poate îndoi de faptul că toate „târgurile" au condus sau conduc lumea la război, de regulă la conflicte mondiale. Dv. îmi propuneţi un „scenariu" precis şi lapidar formulat. Aşa ceva a survenit în ultima vreme: cineva (?) a dat, iar altcineva (?) a primit. Voi fi obligat, aşadar, să vă răspund la fel: Târgul (şubred din toate punctele de vedere) a intervenit în ultimii 2-3 ani: SUA au avut iniţiativa şi, dacă-i aşa, ele nu concep să transmită ceva altcuiva ci decât Marii Britanii. Aşadar, „în familie", nicidecum Uniunii Europene, Japoniei ş.a. Numai că, în perspectivă istorică, ce contează, din cel puţin două puncte de vedere: 1) China deja este dincoace de limitele orizontului; 2) Regretatul mare istoric francez Jean-Baptiste Duroselle a dovedit în chip strălucit că orice Imperiu este menit să dispară!

- Care ar fi, pe scurt, istoria organizaţiilor non-româneşti (eventual, secrete) care, din interiorul statului, au influenţat, de-a lungul timpului sau într-un moment anume, soarta naţiunii noastre?

- Este de la sine înţeles că nu voi intra în detalii. De altfel, observ că Dv. personal aţi formulat o parte din răspuns, întrucât mă chestionaţi în privinţa Grupului Bilderberg. Mă voi referi, în rest, la organisme şi instituţii ale căror intervenţii şi rosturi s-au desprins cu exactitate în urma investigaţiilor istorice şi vă rog să aveţi în vedere că am făcut cercetări asupra perioadei de după 1918 în toate marile biblioteci şi arhive din lume, mai precis din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Rusia, iar rezultatele le-am valorificat în bună măsură. În atare condiţii, răspunsul meu are în vedere, în ordinea lor strict cronologică şi dezordinele provocate: Masoneria, B´nai B´rithul, Cominternul şi Cominformul, Coloana a 5-a nazistă, Alianţa nocivă ultra-secretă Washington-Moscova. Despre rest, trimit la o carte ce se bucură de mare succes chiar în aceste zile în ţară: Istoria societăţilor secrete a lui Michael Streeler (traducere, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2009, 240 p.).

- Ce nu ştie prea bine cetăţeanul roman sau ce nu ştie deloc despre istoria noastră?

- Foarte multe lucruri şi realităţi. Dintre acestea, voi reţine, în acest context, numai două. În prima ordine, mă gândesc la faimosul American dream neîmplinit, cât timp românii tot visează de peste o jumătate de veac să vină americanii, dar ei doar s-au arătat, manevrează politica Bucureştilor, România e în NATO şi luptă în Irak sau în Afganistan, dar yankei – not yet! În cel de-al doilea rând, după aproape 300 de ani de la vizita lui Petru cel Mare la Iaşi în 1711, succedată de nu mai puţin de 13 invazii şi ocupaţii (?!), cetăţeanul român încă nu realizează semnificaţia unei butade celebre în sensul că: Suntem prea aproape de Rusia, şi prea departe de Dumnezeu! Cât priveşte situaţia prezentă, după prăbuşirea comunismului şi revoluţie, după intrarea în NATO şi în UE, după evenimentele recente din Basarabia, ce mai - în urma unor atâţia de după, cred că epigramistul (George Zarafu) a surprins cel mai bine esenţa faptelor şi fenomenelor:

Pe soldatu-acela rus,
Ridicat atât de sus,
L-am mutat şi-a doua oară
Însă... nu l-am scos din ţară!

- Au habar naţiunile lumii asupra a ceea ce le pregătesc interesele oculte din zona invizibilă a politicii mondiale? Sau e numai exerciţiul meu de imaginaţie?

- Nu, cu siguranţă, nu vă înşelaţi! Este cu totul adevărat că, în domeniul politicii mondiale, interacţiunea forţelor oculte rezervă umanităţii un viitor nesigur. Certitudinile nu se mai află, din păcate, în raza speranţelor noastre. Faptul reprezintă o probă esenţială în sensul că am intrat – aşa cum am mai subliniat – în epoca haosului. Criza actuală îi aparţine... De altfel, în urmă cu mai mulţi ani, am tipărit volumul România sub Imperiul Haosului, 1939-1945 (Bucureşti, Editura RAO, 2007, 700 p.). Menţionez că a fost vorba de primul volum dintr-o serie, străduindu-mă acolo să justific că, în fapt, de la 1914, o dată cu declanşarea Primului Război Mondial, omenirea a intrat în era haosului, căreia îi sunt proprii mai multe faze, adică: 1914-1939; 1939-1945; 1945-1989; după 1989, astfel că ciclul complet se încheie peste 4-5 ani, deci la împlinirea unui secol de la debutul celei dintâi conflagraţii mondiale din 1914-1918. Sub acest raport, argumentam eu, vom consemna (dacă va fi cazul!) sfârşitul celui de al doilea război de o sută de ani, desfăşurat integral sub zodia haosului planetar. La urma urmelor, nu este aşa, suntem în deplin acord cu d-l Alain Joxe, profesor la Şcoala de înalte Studii de Ştiinţe Sociale din Paris şi fiul fostului ministru al lui Charles de Gaulle, în privinţa faptului că – după cum am mai precizat – trăim sub Imperiul Haosului, factor decisiv ce semnifică cum, în raport cu „barbaria" conflictelor anterioare, „se poate şi mai rău, totul este posibil"; comparativ cu epoca actuală, însăşi lumea Războiului Rece ne apare drept una... „ordonată", astfel că, din ea, mai mult decât sigur, „va muşca Istoria cu poftă" (vezi Alain Joxe, Imperiul Haosului, Bucureşti, Editura Corint, 2003, passim – traducere după ediţiile apărute simultan în Franţa şi SUA: L´Empire du Chaos/ Empire of Disorder, 2002).

- Ce probleme grave pentru omenire ar mai putea fi stopate?

- În situaţia existentă, nici una. Fiind o nenorocire că s-au acumulat atâtea surse esenţiale de conflict, agravate de problema terorismului mondial, care – pusă prost şi fără şanse de soluţionare corespunzător – conduce la un război al tuturor împotriva tuturor... Ce se poate rezolva într-un atare context? Nu mai vorbesc de fapt că, spre deosebire categorică de alte momente decisive din trecut, în prezent lipsesc liderii mondiali, cei de veritabilă capacitate şi autoritate. Aşa că soluţionarea problemelor rămâne în atenţia tuturora, mai precis a nici unui factor responsabil.

- Stimate domnule Gheorghe Buzatu, á propos de intrarea în UE (de parcă nu am fi fost de istorii stat în Europa şi am fi luat România în spate să intrăm cu ea pe poarta Europei), ce implicaţii pe termen lung are pentru ţara noastră mult trîmbiţata aderare?

- Înainte de-a ne gândi la consecinţele „pe termen lung" ale primirii României în UE, trebuie să avem în vedere soliditatea pe viitor a organismului, seriozitatea abordării integrării de către ambele părţi, eliminarea multor bariere (reale şi ireale). Aşa după cum a dovedit-o Charles de Gaulle, unul dintre marii fondatori, Europa Unită, (posibil) de la Atlantic şi până la Urali, s-a făurit greu şi, evident, se va menţine şi mai greu... Abia după aceea vom putea vorbi de fapte, de realizări, de consecinţe... Nici nu îndrăznim a ne gândi şi la o cale întoarsă... Fără discuţie, tragedia Europei!

- UE, „patria naţiunilor" sau toţi o apă şi-un pămînt?

- Aşa ar trebui să fie, cum s-a negociat şi s-a stabilit din prima şi până în ultima clipă. Altfel, altfel tocmai ce-am vorbit despre tragedia Europei... Să-nţelegem că nu va fi un nou sacrificiu al bătrânului continent?

- Ce ne poate învăţa istoria despre eventualitatea instaurării unei noi ordini mondiale unice, pe care de exemplu, o avansează grupul Bilderberg?

- Nu am încredere. După exact 55 de ani de la fondarea Clubului, dar având în seamă şi experienţele anterioare, am putea consemna că trecutul în ansamblu a atestat pilduitor cum că, pretutindeni şi oricând, Marii Luminaţi au dovedit suficientă fantezie, penurie de forţă în acţiune şi lipsă de imaginaţie în practică; de unde şi realizările... Ca să răspund precis la întrebare, de ce v-aş ascunde că mă gândesc uneori la „eventualitatea" – vorba Dv. – a unei instalări a „ordinii unice", da, cum să nu, dar numai atunci când, pe planetă, va rămâne... un singur om! O, nu!

- Întorcîndu-mi atenţia spre biografia de plumb a personalităţii dumneavoastră, ştiu că vă poartă cu onoare numele un impresionant număr de titluri: peste 55 de cărţi în nume propriu; 70 de volume coordonate sau în colaborare; sînteţi autor a peste 500 de studii şi micromonografii, articole, eseuri, prefeţe, note et caetera. Coordonaţi de mulţi ani prestigioasa colecţie „Românii în istoria universală", ediţie ajunsă la volumul cu numărul 138. Aşadar, stimate domnule Gheorghe Buzatu, o viaţă dedicată ştiinţei, cercetării, catedrei, poporului roman şi valorilor istorice care l-au consacrat ca naţiune în universal. Cum aţi reuşit aceste performanţe de prestigiu?

- Vă mărturisesc, iarăşi, cu sinceritate şi admiraţie: Să ştiţi că-mi place expresia Dv. - „biografie de plumb"... N-am folosit-o niciodată, deşi m-am ocupat de biografiile unor lideri „grei" ai istoriei noastre – N. Iorga, N. Titulescu, Ion Antonescu, Vintilă I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, N. Ceauşescu ş.a. Cât priveşte raţiunile performanţei, voi fi cât se poate de sincer şi concis: muncă şi consecvenţă în studiul istoriei, plus aceea ce (dar cine ştie, precis, cât?) am primit de la natură.

- Ce trebuie să cunoască naţiunea română la ceas de cumpănă mondială?

- ... Să se acomodeze condiţiilor iar nu să îngenunche în faţa împrejurărilor, să valorifice la maximum lecţiile desprinse din trecut, să impună şi să-şi urmeze liderii politici veritabili, să abjure trădările, să lupte pentru cauzele proprii, să nu se epuizeze de dragul unor proiecte ambiţioase sau ireale...

- Vă rog, în final o întrebare la care aţi dori să răspundeţi şi nu am fost inspirată să o formulez...

- Aţi fost, dimpotrivă, extrem de inspirată... Voi preciza, totuşi, în final că, în prezent, după editarea primului tom (1940-1941) în 2008, lucrez la definitivarea pentru tipar a volumelor II (1942-1943) şi III (1943-1944) din Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, incontestabil unul dintre Marii Români cârmuitori ai destinelor lor permanente, cum l-a calificat definitiv un sondaj naţional de acum trei ani.

Mult Stimată Doamnă Maria Diana Popescu,

Vă asigur că am fost onorat să răspund întrebărilor dumneavoastră pentru prestigioasa publicaţie la care lucraţi. Trebuie să ştiţi că am fost sincer, mulţumindu-vă şi în cadrul interviului acordat, după cum, din nou, vă prezint scuze pentru întârziere. Cu alt prilej, îmi voi lua... „revanşa". Cu mulţumiri, cu urări de sănătate şi fericire şi asigurări de deosebită consideraţie,
Gh. Buzatu
footer