Revista Art-emis
Ştefan cel Mare - Împăratul întregii ortodoxii PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gică Manole   
Joi, 30 August 2012 08:43
Prof. Gică Manole-Stefan cel Mare, coperta„Ştefan cel Mare" este titlul volumul istoric reeditat la Editura Geea, 2011. Aparţine profesorului de istorie Gică Manole, director al Casei Corpului Didactic din Botoşani. Cartea reprezintă o abordare originală a vieţii domnitorului Moldovei, care, de fapt, în opinia autorului, a fost un împărat al întregii ortodoxii. Pe ce se bazează el când afirmă asta şi alte câteva lucruri mai puţin cunoscute despre „Ştefan cel Mare şi Sfânt", canonizat după 1990 de Biserica Ortodoxă Română, citiţi în acest interviu.

Sergiu Bălăşcău: Domnule professor, ce v-a determinat să scrieţi această carte?

Prof. Gică Manole: Încă din copilărie am iubit din toată fiinţa simbolurile noastre mari, naţionale, eorii noştri naţionali. Sunt probabil demodat, pentru că trăim într-o lume care,deja a demitizat totul, orice. Nouă, românilor, ne este ruşine să punem în evidenţă pentru marea comunitate, pentru tinerii acestei naţiuni simblourile noastre naţionale, care au fost în stare să clădească un destin istoric neamului românesc. Dintre toate personalităţile neamului nostru eu - şi cred că nu sunt deloc subiectiv - consider că personalitatea cea mai importantă a destinului istoric românesc din toate timpurile a fost şi va rămâne în veac Ştefan cel Mare. Ei bine, port o dragoste profundă, un respect dincolo de margini faţă de Ştefan cel Mare şi timpurile sale, de ţara sa, ţara Moldovei ca o ţară românească.

Într-o jumătate de secol Ţara Moldovei lui Ştefan cel Mare a reuşit să devină, prin muncă, prin efort militar, prin sacrificiu, o putere europeană de temut. În câteva decenii a reuşit să înfrunte puteri militare ca Regatul Ungariei, Regatul Poloniei, Marele Imperiu Mongol sau teribilul Imperiu Otoman şi tuturora, la un loc, să le facă faţă şi să le aplice corecţii militare. Niciodată în istoria românilor poporul român nu au dobândit o victorie mai covârşitoare, totală decât cea de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475.

S.B.: Cât timp a durat documentarea la această carte şi de ce documente, v-aţi folosit, de unde le-aţi procurat?

G.M.: Documentele epocii lui Ştefan cel Mare au fost publicate cu decenii în urmă, dacă n-aş spune chiar cu secole. Am folosit colecţia de documente a lui Ion Bogdan, „Documentele lui Ştefan cel Mare", apărută în 1913, în două volume şi de asemenea, un istoric ieşean, Mihail Costăchescu, „Documente moldoveneşti de la Ştefan cel Mare". Nu doar atât! M-am folosit pentru documentare de toate sursele, de izvoarele narative externe şi interne, de cronicile noastre cele mai vechi, însăşi „Cronica lui Ştefan cel Mare" scrisă la porunca sa, dar şi altele ungureşti, italiene, turceşti.

S.B.: Şi unde le-aţi găsit, de unde le-aţi luat?

G.M.: Aceste izvoare narative sunt editate de către specialişti români în limba română. Un rol important în ceea ce priveşte cronicile poloneze, turceşti, ruseşti, ucrainiene, străine în general, l-a avut volumul publicat în 2004 la Mănăstirea Putna, „Ştefan cel Mare şi Sfînt - portret în cronică".

S.B.: Cartea menţionată reprezintă un rezumat al acestor surse sau veniţi şi dvs. cu ulele elemente noi?

G.M.: N-aş fi scris un rând dacă eu aş fi fost un oarecare scrib, aş fi preluat documente şi m-aş fi apucat de această carte. Cartea poartă în proporţie de 85-90% pecetea originalităţii mele. Am avut curajul să îmi exprim puncte de vedere de la întemeierea Moldovei până la moartea lui Ştefan cel Mare, opinii proprii, analize istorice proprii, speculaţii proprii, toate pe marginea documentelor. Într-un cuvânt, cartea este cu totul neobişnuită şi nu seamănă cu celelalte care s-au scris despre Ştefan cel Mare.

S.B.: Şi ce are neobişnuit faţă de celelalte?

G.M.: A scos în evidenţă puterea unui popor şi exemplul unui bărbat în destinul nostru naţional, Ştefan cel Mare, de a crede nelimitat în Dumnezeul poporului lor, de a lucra, munci şi jertfi pentru dreptate, de a avea nobleţea demnităţii proprii. Nicăieri nu se găseşte un exemplu mai cutremurător ca la Ştefan cel Mare. Zice el, după biruinţa copleşitoare de la Vaslui, când am reuşit să răpunem peste 100.000 de turci în trei zile. Pe fugari, călăreţii moldoveni i-au izgonit până la vărsarea Siretului în Dunăre, zice deci unui cronicar contemporan neamţ, „peste 100.000 de turci au fost ucişi". Biruinţa asta copleşitoare, o armată de războinici din 45.000 de oameni, după ce a biruit, Ştefan cel Mare zice „nu vă lăudaţi, biruinţa asta am dobândit-o cu ajutorul Dumnezelui Nostru Atotputernic. Smeriţi-vă! Post, pâine şi apă patru zile şi apoi veniţi alături de mine şi haideţi să mergem pe câmpul de luptă, desculţi". Aşa au mers după bătălie, desculţi, să vadă miracolul pe care l-au realizat ei. Ori această victorie, atenţie, este cea mai importantă pe câmp deschis obţinută vreodată de o oaste creştină. Nu e întâmplător că o parte a poporului român est-carpatic a biruit atunci o armată otomană de peste 120.000 de războnici de elită. „Toţi mitropoliţii ortodoxiei răsăritene l-au ridicat la rang imperial pe Ştefan cel Mare"

S.B.: Spuneţi-ne unu-două lucruri despre care românii, moldovenii nu prea le ştiu despre Ştefan cel Mare şi eventual le pot descoperi în această carte.

G.M.: Am un capitol special dedicat ideii imperiale la Ştefan cel Mare. Toată lumea, manualele de istorie care nu mai există astăzi, vorbesc de domnul Ţării Moldove, dar Ştefan cel Mare n-a fost doar un simplu domn. Şi aici există probe, documente: la 1469, la 15 august, la Mănăstirea Putna, a fost încoronat Împărat al Ortodoxiei Răsăritene.

S.B.: De către cine?

G.M.: Toţi mitropoliţii ortodoxiei răsăritene, Halici, Kiev, Târgovişte, Constantinopol, Antiohia, din toată ortodoxia europeană au venit la Suceava, au mers la Putna şi acolo tot acest conclav ortodox l-a ridicat la rangul imperial pe Ştefan cel Mare. De ce? Era singurul stat ortodox care a fost şi era în măsură să îşi asume responsabilităţi imperiale de luptă împotriva celor ce distrusese a doua Romă, Bizanţul, deoarece la 29 mai 1453 Imperiul Bizantin a căzut sub turci. În izvoarele turceşti Ştefan cel Mare este denumit „Împărat", într-o cronică ucrainiană de la Kiev se spune „Împăratul Ştefan cel Mare a ieşit la război împotriva Împăratului Baiazid al doilea". „Împăratul Ştefan cel Mare" a fost numit şi de cronicarul Grigore Ureche şi de cronica sa proprie. De altfel, el a întemeiat o dinastie imperială. Căsătoriile lui, cele trei, sunt imperiale. Prima, cu Evdochia de Kiev, sora Împăratului de Kiev, a doua, cu Maria de Mangop, urmaşă a dinastiilor imperiale bizantine a asan-paleologilor, a treia căsătorie, e adevărat, nu e imperială, dar prin faptul că o ia pe moştenitoarea Basarabilor, unifică cele două dinastii domnitoare româneşti, Bogdăneştii şi Basarabii. Polonezii prima oară i-au spus „cel Mare"

S.B.: Aţi amintit de căsătorii. Sunt multe voci care contestă calitatea de sfânt a lui Ştefan cel Mare tocmai prin faptul că a fost căsătorit de mai multe ori.

G.M.: Este ruşinos, degradant pentru contemporanii mei care cu atâta inconştienţă şi mârlănie de secol al XXI-lea pot să murdărească o icoană morală a neamului nostru. Trei căsătorii, atât permitea Biserica Ortodoxă, dar primele două căsnicii s-au desfăcut prin moartea soţiilor sale. Evdochia de Kiev a murit în 1467 şi se căsătorise în 1463. Maria de Mangop s-a căsătorit în 1472 şi moare în 1477. El s-a căsătorit fiindcă a intrat în rând cu legea, ori la români legea însemna credinţa ortodoxă. Nimic mai degradant, nimic mai murdar decât a te crampona de asemenea lucruri cu totul şi cu totul irelevante şi a pune în balanţă sacrificul unui popor, munca şi efortul său cu aceste chestiuni cu totul şi cu totul lipsite de relevanţă. Practic, Ştefan cel Mare n-a fost demitizat. Şi nu numai el. Şi Antonescu, şi Mihai Viteazu, şi Petru Rareş, şi Traian, şi Decebal, şi Avram Iancu, n-au fost demitizaţi. De ce? Pentru că nu sunt cunocuţi. Demitizezi ceva când scazi pe cineva în anvergura sa eroică când îl cunoşti cu adevărat, ori tu nu ai ce demitiza când nobilul român, ca să nu zic cuvinte dure, nefericitul popor român, prostit, manipulat printr-o diversiune cretinoidă nu mai crede în nimic, nici în Dumnezeu. Marii noştri oameni au fost în stare să ne căldească cândva un destin istoric excepţional, care astăzi este astăzi aruncat în derizoriu. Nu eu, Xenopol, istoricul nostru important, în marea lui sinteză, „Istoria românilor din Dacia Traiană", când sfârşeşte capitolul cu Ştefan cel Mare spune: „Ştefan cel Mare este unic în felul lui în istoria lumii. Poate fi comparat cu Carol al XII-lea al Suediei, cu Cezar şi chiar cu Alexandru Macedon". Ce spune cronica de la Mânăstirea Hustînskaya - Kiev, atunci când a murit Ştefan cel Mare, pe 2 iulie 1504? „A murit Împăratul Ştefan ca un al doilea Alexandru Macedon ce a fost". Asta o spun străinii. Şi pentru că tot abordăm chestiunea demitizării, încă o dată, nu este demitizare, ci dispreţ faţă de propriile valori, „cel Mare" l-au făcut străinii. În 1531, pe 3 februarie, Sigismund, Regele Poloniei, îi scrie lui Petru Rareş într-o scrisoare „noi nu ne-am înţeles în privinţa Pocuţiei în timpul tatălui domniei tale Stefanus ide Magnus". Polonezii prima oară i-au spus „cel Mare". El a fost un bărbat mic, 1,56 metri, după măsurătorile din cripta voievodală de la Putna, locul nostru sacru.

S.B.: Se spunea că avea nevoie de ajutor ca să urce pe cal.

G.M.: Şi ce, e o ruşine să ceri ajutorul cuiva? Sufletul lui a fost... nu ştiu cum să spun... el n-a murit... documente, câte cărţi s-au mai scris, îl simt viu, îl simt că el a iubit poporul acesta, credinţa acestui popor, dreptatea. A urât trădarea! Şi a fost în stare, şi de asta este bine să amintim, a fost în stare să pedepsească pe oricine a atentat la demnitatea şi libertatea noastră. Praf şi pulbere s-au ales de toate armatele care au invadat Ţara Moldovei.

S.B.: De ce acum, la peste 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, nu mai avem conducătorii de atunci? Noi moldovenii, noi românii.

G.M.: Din nefericire, la 500 de ani, în 2004, România era condusă de un agent K.G.B., Ion Iliescu. Un individ care a vândut din nou Basarabia în 1991 prin tratatul cu ruşii, a abandonat-o, a avut obrăznicia şi infamia să pozeze în conducător patriot român, să omagieze pe unicul nostru împărat. Dar aşa de bine a omagiat personalitatea lui Ştefan cel Mare încât în momentul celor cinci secole, cât s-au împlinit pe 2 iulie 2004, pictura interioară a Bisericii Mănăstirea Putna nu exista, era doar ciment negru. O ruşine naţională! De ce nu avem conducătorii pe măsura celor din trecut? Pentru că aceştia nu ştiu, nu cunosc istorie? Aşadar, nu ştiu, nu cunosc istorie, n-au avut nimic comun cu neamul acesta, doar atâta au în comun cu noi: vorbesc aceeaşi limbă. Nu cunosc munca şi sacrificiile acestui popor, nu ştiu cât de multă umilinţă am suportat noi şi nu ştiu că libertatea şi demnitatea noastră, trebuiesc ocrotite de ei.

A consemnat Sergiu Bălăşcău footer