Revista Art-emis
Pretenţiile Budapestei - Refuzul bunei vecinătăţi PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Miercuri, 15 August 2012 12:29
Prof. Univ. Dr. Ion CojaPetre Burlacu: De curând, aflat în România, Viktor Orban a reluat câteva dintre ideile de bază ale revizionismului maghiar. A afirmat net, tranşant, că autonomia teritorială pentru maghiarii din România este ţinta cea mai importantă a politicii guvernului de la Budapesta! În plus, şi-a permis să se amestece şi-n jocul electoral, îndemnându-i pe maghiari să-l susţină pe Băsescu! Cum comentaţi, domnule profesor Ion Coja?

Prof. Univ. Dr. Ion Coja: Hai să examinăm puţin pretenţia la autonomie teritorială, despre care fac atâta caz ungurii. Propaganda în sprijinul autonomiei teritoriale ei o întemeiază pe ideea că în Europa mai funcţionează asemenea formulă administrativă şi că toată lumea este mulţumită în ţările respective. Se dă exemplul Cataluniei, al unor insule nordice, al Tirolului... Exemplele acestea se potrivesc ca nuca-n perete! Nici vorbă să semene situaţia din Catalunia, de exemplu, cu cea din secuime!... Sau situaţia suedezilor din Finlanda! Sunt enşpe motive pentru a nu invoca asemenea modele!

P.B.: Luaţi-le pe rând, câteva numai!

I.C.: În primul şi în primul rând e de luat seama la relaţiile dintre cei în cauză, dintre suedezi şi finlandezi, bunăoară!... Sunt relaţii normale, de sute de ani se împacă între ei, nu s-au tăiat, nu s-au spânzurat, nu s-au otrăvit unii pe alţii!... Suedezii care se bucură în Finlanda de toate drepturile pe care le-au cerut, nu au săvârşit niciodată, în istorie, vreun gest de adversitate faţă de statul finlandez! Loialitatea lor civică este deplină, fără reproş! Aşa cum şi cele două state şi popoare nu au nimic de împărţit, nu au nimic important să-şi reproşeze. În vreme ce între români şi maghiari există un contencios extrem de încărcat, rivalităţi vechi, netranşate, spirit revanşard, răni nevindecate şi mai ales lipseşte dorinţa de a aplana, de a stinge vechile conflicte. Din fericire – sau din nefericire!, refuzul bunei vecinătăţi vine numai şi numai din partea ungurească! A Budapestei! Există o întreagă literatură maghiară a urii, ură stupidă şi tâmpă, faţă de români, faţă de germani, faţă de slovaci, faţă de ceilalţi!... Nimeni nu repudiază în Ungaria această mizerie, acest şovinism manifest la toate straturile sociale, generalizat ca un cancer al sufletului maghiar!... Nu putem avea nicio încredere în Ungaria, ca stat, şi nici în aşa zişii reprezentanţi ai maghiarimii din România nu putem avea încredere. Şi, fără încredere, nimic nu se poate face durabil! Priviţi comportamentul UDMR!... Jalnic! N-au pic de demnitate! Ca şi politicienii noştri, desigur! Numai că opinia publică românească nu agreează nicicum acest comportament, noi românii ne-am dezis cu vehemenţă de această clasă politică. În vreme ce opinia publică a maghiarilor din România practic nu îndrăzneşte să critice, necum să înfiereze politicianismul şi oportunismul udemerist, atât de jalnic, de josnic şi de dezgustător! Deh, UDMR luptă pentru autonomie locală!... I se iartă orice golănie! Orice matrapazlîc, mai ales dacă păgubitul este statul român!

După 1996 au fost miniştri udemerişti în fiecare guvern. Nici unul nu s-a putut abţine să nu dea o copită de măgar la vreun interes românesc, să nu facă pe ascuns ceva care să lezeze drepturi sau valori româneşti! Pot să fac un lung pomelnic cu asemenea răutăţi meschine, mici sau mari sabotaje ale unor funcţionari publici maghiari! Fenomen care s-a petrecut şi înainte de 1990, când structurile PCR şi ale statului socialist român erau împănate, în poziţii cheie, de comunişti maghiari. N-a existat niciun maghiar să ia calea codrilor, a munţilor, ca să lupte împotriva ocupantului străin bolşevic. Cumva, în adâncul sufletului lor, maghiarii se simţeau sufleteşte mai apropiaţi de ocupantul străin, sovietic, decât de românii pe care-i ştiau că-s oamenii locului, pământeni, băştinaşi, autohtoni?!... Repet, printre partizanii din munţi – fenomen politic de rezistenţă unic în lagărul comunist, nu s-a aflat niciun maghiar, niciun secui, niciun sas sau svab, niciun minoritar! Este un adevăr care trebuie să ne dea de gândit, mai ales în zilele noastre, când a fi minoritar în România este o afacere foarte rentabilă, minoritarii fiind discriminaţi pozitiv prin lege, printr-o serie întreagă de avantaje cu totul şi cu totul nejustificate!... Mai rău ca în anii de după război! Să ne aducem aminte că la un moment dat, pe la mijlocul anilor 1950, în închisorile politice din Transilvania nu era niciun maghiar! Nu le displăcea maghiarilor regimul de teroare instituit de comuniştii maghiari şi alţi minoritari! Era un regim anti-românesc, mai presus de orice alt calificativ! Trebuia susţinut! Regimul comunist făcea victime numai printre români!...

Unde este recunoaşterea cu regrete sincere a crimelor regimului horthyst, din perioada august 1940-octombrie 1944? În perioada interbelică savanţii maghiari au pus la punct un atac bacteriologic asupra României!... Era foarte probabil că ne vom găsi în tabere adverse!... S-a aflat târziu despre această ticăloşie! Nicio reacţie publică sau oficială, niciun cuvînt maghiar rostit spre a dezavua asemenea preocupări demente! Mereu clocesc ceva împotriva noastră! Mi-e şi lehamite să le fac inventarul, un inventar incomplet, desigur, căci cele mai multe ticăloşii şi mizerii rămân necunoscute!... Cu un asemenea trecut în relaţiile dintre noi şi maghiari, nu putem copia modelul finlandez. Suntem încă departe de a avea relaţii normale. Iar zburdălniciile neobrăzatului Viktor Orban pe plaiurile româneşti sunt o dovadă în plus!...

P.B.: Aţi scris multe texte pe tema acestor relaţii, a acestui contencios româno-maghiar. Consideraţi că textele dumneavoastră au avut ca efect normalizarea acestor relaţii sau, dimpotrivă, le-au stricat şi mai tare?

I.C.: Am, în sinea mea, încă din copilărie, o simpatie vie pentru maghiari. La Constanţa afli târziu, din cărţi, despre fricţiunile dintre români şi unguri, nu le trăieşti. Limba maghiară mi se pare dintotdeauna o limbă plăcută la ureche, muzicală... Am rămas cu această impresie de la primele filme ungureşti. Filmul Mattyas Coţcarul l-am văzut de mai multe ori, iar personajul a fost un reper în copilăria mea, în dezvoltarea mea!... Nu mi-a părut bine când maghiarii au pierdut campionatul mondial la fotbal!... Pe Puskas şi Grosics i-am iubit cu mult înainte să aflu că a mai existat şi un Horthy... Nu am niciun parti-pris anti-maghiar imposibil de depăşit... Nu sunt nicio clipă tentat să explic eşecurile noastre prin sabotajul şi intrigile Budapestei, ale UDMR!... Dar ştiu bine că există această adversitate şi ostilitate sistematică din partea Budapestei! şi când zic Budapesta mă gândesc la şovinismul maghiar! E teribil de activ şi de stupid! N-are egal în Europa! Viktor Orban a fost, zilele trecute, purtătorul de cuvînt al acestei ruşinoase componente a mentalului comunitar maghiar.

Poate că, de câteva ori, să fi sărit şi eu calul! Cunosc reproşul pe care mi l-au făcut nişte tineri maghiari naţionalişti, după apariţia cărţii Transilvania – Invincibile Argumentum. Mi l-au transmis prin Marian Munteanu. Un reproş întemeiat, în sine. Poate că am greşit când am făcut anumite aprecieri cu privire la căsătoriile mixte, apelând la comparaţia cu modelul sabinelor din vechime. Era mai degrabă un truc literar, stilistic! Dar parcă nu-mi mai vine să fiu prea exigent cu mine însumi când aflu, zilele acestea, că activiştii maghiari ai revizionismului fac propagandă disperată împotriva căsătoriilor mixte. Au constatat ei că din aceste căsătorii copiii care se nasc trag mai mult spre a fi şi a se considera români!...
Voi fi greşit uneori la nuanţe, dar nu m-am depărtat propriu zis de adevăr! În niciun caz cu bunăştiinţă! Adică nu am minţit niciodată! Nu am falsificat datele! Aşa cum fac mercenarii istoriografiei maghiare fără să clipească! şi fără excepţie!

P.B.: Altceva?

I.C.: Dă-mi voie să continui cu răspunsul la întrebarea dumitale!... Dimpotrivă, pot să spun, pot să mă laud că prin publicistica mea, de dragul adevărului şi cu riscuri mari pentru numitul Ion Coja, le-am luat apărarea maghiarilor, etniei bozgoreşti, aşa cum nu ştiu s-o mai fi făcut cineva. Mă refer la textul pus de mine pe internet, pe site-ul meu, prin care exoneram maghiarimea de „crima cea mai abjectă din istoria lumii": trimiterea la moarte, la exterminare, a peste cinci sute de mii de evrei! Am preluat demonstraţia de la alţi autori, istorici serioşi ai Holocaustului, care susţin şi dovedesc implicarea sionistă în deportarea evreilor din Ungaria, jocul murdar şi criminal al unor evrei nebuni, a căror responsabilitate a fost trecută pe umerii maghiarilor. Am produs un text în care am vorbit mai clar decât alţii despre nedreptatea care li se face maghiarilor de către cei care pun pe seama autorităţilor ungureşti şi a maghiarimii, în general, exterminarea a sute de mii de evrei!.. Eu nu ţin nici cu maghiarii, nici cu evreii!... Aş putea spune că nu ţin nici cu românii! În sensul că nu sunt în stare să deformez adevărul în favoarea sau defavoarea cuiva! Nici tată să-mi fie! ...Am eu păcate destule, dar pe acesta, al minciunii, nu-l am!... Recunosc adevărul chiar şi atunci când acesta este favorabil adversarilor mei! şi sunt foarte mulţumit că prin acest comportament normal şi onorabil mă înscriu în tradiţia istoriografiei române, a mentalului comunitar românesc! A sufletului etnic românesc!... Nu cred că există publicist maghiar de anvergura mea care să poată spune şi el, despre sine, asemenea cuvinte!

P.B.: Frumoase cuvinte!

I.C.: Ar mai fi multe de spus. Mă limitez la teza maghiară potrivit căreia la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, românii ar fi făcut o serie de promisiuni maghiarilor pe care apoi le-au uitat!... Un reproş prostesc, complet neîntemeiat! L-a reluat şi acest Orban zilele trecute. Desigur, nu-i vina lui că spune aşa de mari prostii, are şi el nişte consilieri, probabil. Deci, pe adresa acestor consilieri budapestani fac următoarele precizări colegiale: la Alba Iulia românii au prezentat, prin Proclamaţia solemnă rostită în faţa a 100.000 de „congresmeni" ardeleni, un program politic generos, prin care doreau să îngroape definitiv contenciosul româno-maghiar! Acel program nu putea fi aplicat însă unilateral, ci numaidecât prin însuşirea lui şi de către celălalt partener, adică prin asumarea solemnă a acelui program şi de către reprezentanţii magiarimii. În urma tratatului de la Trianon mai rămâneau câteva sute de mii de români în nou înfiinţatul stat ungar. Cu gândul la acei fraţi ai lor, românii au formulat la Alba Iulia un program politic generos pentru orice minoritate etnică. Un program prin care minoritarii să-şi poată salva fiinţa naţională! Ce a urmat după 1 Decembrie în Ungaria şi în România?

Domnule Orban, numărul maghiarilor din România a crescut după 1 Decembrie 1918, a crescut într-un ritm şi într-o proporţie care depăşeşte ritmul de creştere al populaţiei maghiare din Ungaria aceleiaşi perioade de timp: 1919 - 1940! Sau, dacă vreţi, 1919 - 1990! În schimb, numărul românilor din Ungaria a scăzut dramatic, nu prin exterminare fizică, ci prin aplicarea celei mai agresive politici de deznaţionalizare din Europa modernă, o maghiarizare forţată, pe toate căile imaginabile, la care s-au dedat patrioţii maghiari din Ungaria! Ţinta au fost în primul rând românii şi germanii din Ungaria, din Transilvania... Numărul românilor, al cetăţenilor unguri care mai aveau curajul să se declare români, a scăzut de la aproape o jumătate de milion, la câteva zeci de mii... Cum comentaţi aceste cifre, domnule prim ministru?!

Cum mai aveţi obraz, domnule Orban, să deplângeţi soarta maghiarilor din România?! Vă bate Dumnezeu pentru atâta minciună şi neruşinare! Veţi avea mult de pierdut dacă nu reuşiţi să vedeţi legătura dintre declinul demografic al maghiarimii şi practicile incorecte, deseori criminale, ale politicii ungureşti de deznaţionalizare a altor popoare! Politică pe care o duceţi de peste un veac şi jumătate. N-aţi reuşit prin aceste metode barbare să vă sporiţi cifra demografică! Ci doar atâta aţi reuşit: să stârniţi repulsie în jurul vostru şi să vă faceţi vouă înşivă răul cel mai mare! Sunteţi, în momentul de faţă, poporul european cel mai expus extincţiei demografice, dispariţiei! Şi continuaţi totuşi să mergeţi pe aceeaşi cale, folosind aceleaşi metode şi sloganuri care v-au dus pe marginea prăpastiei! Explicaţia este pentru mine una singură: nu aţi reuşit să vă creştinaţi nici până azi, domnule Orban! Acolo, la Budapesta.

P.B.: Spuneţi-mi, ce ecou a avut printre maghiari demonstraţia pe care aţi făcut-o cu privire la adevăraţii vinovaţi de deportarea la Auschwitz a sute de mii de evrei din Ungaria?

I.C.: Nu cunosc. Ştiu doar că am primit două mesaje pe site semnate de doi maghiari! Relativ respectuoase şi amicale. Pentru început nu-i rău! Mi-ar fi plăcut să fie măcar trei... Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

Bucureşti, 8 august 2012
A consemnat Petre Burlacu footer