Revista Art-emis
Jurnal personal de amintiri - Milton Friedman PDF Imprimare Email
Dr. Alex Berca, S.U.A.   
Sâmbătă, 11 August 2012 14:24
Milton Friedman„Aș vrea ca lumea să își amintească de mine ca de un prieten al libertății. Dacă analizezi istoria, vezi că, oriunde există creștere economică și unde capitalismul înflorește, oamenii trăiesc mai mult și mai bine" (Milton Friedman)[1]

Preambul

Contrar previziunilor lui Milton Friedman, realitatea ne arată, nu înflorirea, ci veştejirea capitalismului demonstrându-ne că, la nivel planetar nivelul de trai al umanităţii s-a degradat alarmant, concomitent şi proporţional cu adâncirea prăpastiei dintre potentaţii banului şi restul lumii.

Am primit la redacţie un articol semnat de distinsul dr. Alex Berca din Anapolis, MD, S.U.A. dedicat lui Milton Friedman, evreu-american, unul dintre economiştii secolului al XX-lea şi laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Se spune că „ceea ce a fost Adam Smith pentru secolul al XVIII-lea, a fost Milton Friedman pentru cel de al XX-lea. El a adus contribuţii notabile la politica monetară şi la teoria consumului, fiind eminenţa cenuşie din spatele schimbărilor dramatică în politicile economice de după 1980. Inspirat de ideile lui Friedman, Ronald Reagan, Margaret Thatcher, şi mulţi alţi lideri de stat au început să demonteze restricţiilor guvernamentale şi reglementări care au fost construite de-a lungul deceniilor, în detrimentul economiei private."[2] Perspectiva Friedman subestimează foarte mult premisele instituţionale ale pieţelor. După concepţia sa, dând frâu liber economiei de piaţă, totul ar decurge de la sine. Eroare! Economiile moderne nu se auto-creează, auto-reglementează, auto-stabilizează sau de auto-legitimează. Guvernele trebuie să investească în suprastructură, în reţelele de de comunicare, să controleze şi să contracareze informaţiile asimetrice, externe şi posibilităţile inegale de negociere, să atenueze, apoi să anuleze panica pricinuită de oscilaţii şi crize financiare şi/sau de recesiune, să reacţioneze cererilor populaţiei asemenea unei plase de siguranţă şi asigurare socială. „Pieţele constituie esenţa economiilor de piaţă, în acelaşi fel cum lămâile sunt esenţa limonadei. Sucul de lămâie pur nu este uşor acceptat, iar pentru a-l face agreabil, trebuie amestecat cu zahăr şi apă. Desigur, dacă ai pus prea multă apă în amestec, va dilua prea tare limonada (sau invers), la fel cum intervenţiile guvernului pot face pieţele disfuncţionale. Soluţia nu este debarasarea de apă şi zahăr, ci păstrarea rezonabilă a proporţiilor. Hong Kong, dat exemplu de către Friedman, drept societate de piaţă liberă rămâne excepţie de la regulă, dar şi în acel caz guvernul a jucat un rol foarte important. China a procedat la o soluţie hibridă, diminuând planificarea centralizată şi permiţând pieţelor să prospere - mai întâi cu produse agricole, apoi cu bunuri industriale, însă fără a elimina reglementările guvernamentale. America Latină a redus barierele comerciale dintre economia de stat şi cea privată..."[3]

Trebuie precizat că Friedman a lăsat şi o moştenire mai puţin fericită. În excesul său de zel pentru promovarea puterii pieţelor, a construit în mod eronat un baraj artificial între piaţă şi stat, prezentând politica guvernului ca pe un inamic al pieţei libere. Obligaţi să recunoaştem realitatea, este evident că toate economiile de succes sunt, de fapt, un amestec echilibrat între cele două componente de bază ale economiei unei ţări. Din păcate, astăzi, la nivel mondial economia se confruntă cu rezultatul erorilor şi abuzurilor comise de către un capitalism sălbăticit şi scăpat de sub control, „criza" declanşată în urmă cu patru ani fiind cea mai convingătoare dovadă. Să fie simplă coincidenţă declaraţia lu David Rockfeller: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială!"? În China, succesul a fost asigurat de politicile de industrializare ale guvernului, iar realitatea este imposibil de negat, ceea ce nu coincide întocmai afirmaţiilor lui Friedman. Din păcate, gânditorii de genul său lasă, pe lângă ideile benefice şi o moştenire ambiguă şi destul de incertă.

Deşi nu totdeauna părerile autorilor coincid cu cele ale specialiştilor şi/sau ale redacţiei, din respect pentru opiniile cititorilor noştri, publicăm acest text aşa cum ne-a fost expediat, nu înainte de a aminti că în lucrarea „Viaţa lui Aristotel", scrisă de filosoful alexandrin Ammonius Saccas, autorul scria: „Amicus Platon, sed magis amica veritas!".[4] La fel credem şi noi. (Ion Măldărescu)

Dr. Alex Berca - Jurnal personal de amintiri - Milton Friedman

În urmă cu puţină vreme, America avut prilejul să aniverseze 100 de ani dela nașterea celui care a fost Milton Friedman. Născut la 31 iulie 1912, la New York, din părinți de origine evreiască. La întretăierea secolului al XIX-lea cu cel al XX-lea au emigrat mai întâi în Austria, apoi în Statele Unite. Tatăl său a murit când Milton avea 15 ani. Pentru a putea să-și ajute familia Milton a început să dea meditații copiilor din cartierul Brooklyn, unde locuia. La vârsta de 16 ani a primit o bursă în cadrul Universității Rutgers din New Jersey, unde l-a avut ca mentor pe Dr. Arthur Burns (Președintele FED înbtre anii 1970-1978). Cu planuri concrete de a ajunge specialist în calcule statistice în domeniul finanțelor, Friedman a studiat, inițial, matematica, însă a renunțat la acest domeniu ca urmare a unor exemple pe care le pierduse. Ulterior, a devenit tot mai interesat de științele economice, iar, în 1932, a ales să studieze științele economice în cadrul Universității din Chicago. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a lucrat la Ministerul de Finanțe al Statelor Unite. În același timp și-a adus contribuția la studiul statisticii, prin așa numitul Test Friedman, pentru controlul calității prin eșantioane.

În 1946 și-a susținut teza de doctorat și a primit titlul de doctor în științe economice în cadrul Universității Columbia, N.Y. În același an a devenit profesor de economie la Universitatea din Chicago, unde a rămas până la pensionare. Încă din 1930 a devenit colaborator al unor centre de cercetare, printre care și Biroul Național de Cercetare Economică, în care a activat până în 1981. În 1982, venind în Statele Unite l-am căutat pe Profesorul Nicholas Georgescu Roegen, pe care îl întâlnisem mulți ani înainte când venise în România la lansarea celebrei lucrări „Legea Entropiei și Procesul economic". La un anumit moment dat, Profesorul Georgescu Roegen mi-a spus, trebuie să vorbești cu Milton Friedman, precis el se va bucura să te cunoască. Am vorbit cu Dr. Friedman și a fost o adevărată plăcere conversația pe probleme economice și în special pe cele legate de teoria crizelor economice. El a fost unul dintre cei ce mi-au sugerat realizarea unei lucrări cu o asemenea tematică, pe care am finalizat-o mulți ani mai târziu. Era deosebit de interesat de evoluția economică a României și îmi spunea că după opinia sa situația economică internațională nu poate să nu aducă unele schimbări și în România. Și într-adevăr după câțiva ani, în 1989, s-a produs ceea ce el gândise. Ulterior îmi spunea că după așa zisa „revoluție", vor trebuii să treacă mulți ani până cînd România să intre pe drumul unei economii care să dovedească progresul așteptat, dar acest lucru v-a fi posibil. După cum se vede, concepția sa futurologică, nu a fost deloc greșită.

Milton Friedman a fost unul dintre cei mai influenți economiști americani, statistician, şi autor al unui număr mare de articole și studii socio-economice. Timp de peste trei decenii a predat la Universitatea din Chicago, creând o adevărată școală de economiști, cunoscut sub numele de Școala de la Chicago. Unele sondajele de opinie efectuate pe un larg eşantion de economiști teoreticieni și practicieni au confirmat fără nici o ezitare că Milton Friedman a fost al doilea mare economist al secolului 20 după John Maynard Keynes. Pentru întreaga sa viziune economică și pentru multiplele soluții preconizate în domeniul economic și statistic, printre care: analiza consumului, istoria şi teoria monetară, precum şi complexitatea politicii de stabilizare, bazele unui sistem fiscal de reținere la sursă și altele, în 1976, Friedman a primit Premiul Nobel pentru economie.

Acordarea Premiul Nobel nu a fost primită cu mare bucurie nici în Statele Unite și nici în Stockholm, unde au avut loc mari demonstrații, participanții criticându-l pentru sfaturile economice pe care Friedman le acordase guvernului lui Augusto Pinochet, care timp de 17 ani, a condus statul Chile în urma dictaturii militare impusă de acesta și în care și-au pierdut viața peste 3.000 de militanți socialiști. Opinia sa privind cauzele esențiale ale inflației economice se referea la cheltuielile enorme și de cele mai multe ori total nejustificate ale guvernelor, la creșterea nejustificată a mărimii guvernului și la creerea și impunerea unor reglementări nejustificate pentru activitatea practică economică. Friedman considera că rolul guvernului nu este de a se implica în activitatea economică ci de a urmării ca piața liberă să acționeze în modul cel mai corect posibil. Existență pieței libere nu elimină rolul guvernului; din contra, spunea Friudman, guvernul are un rol esențial, ca o instituție al cărui scop este determinarea „regulilor jocului" precum și interpretarea și aplicarea regulilor de acțiune ale pieței libere. Referitor la politica financiară, soluția preconizată de Friedman era aceea de menținere a ratelor de interes la un nivel moderat, care să permită o mai ușoară mișcare de capitaluri, stimularea împrumuturilor cu caracter economic, marcând o mică inflație și tot odată continua creștere economică. Cu câțiva ani înainte de a muri (2006), dr. Friedman, a atras atenția în cadrul unor conferințe, prin articole și prin consultanța pe care a oferit-o guvernului, arătând că Statele Unite și apoi întreaga lume vor intra într-o perioadă lungă și grea de criză economică.

Profund cunoscător și susținător al conceptului și rolului economiei libere de piață, Friedman în colaborare cu economista Anna Schwartz au elaborat o lucrare, ce rămâne ca una din lucrările de bază ale economiei teoretice despre istoria crizei economice din 1929 și despre Marea Depresie. Punctele de vedere al celor doi economiști Friedman-Schwartz, conclud că aplicarea unei politici economice de creștere a ratelor de interes în momente de criză economică nu face decât să ducă la o și mai mare adâncire a crizei și cu șanse sigure și destul de rapide de a se transforma într-o profundă depresie economică. Ideile lui Friedman privind politica monetară, concepția privind nivelul taxelor, problemele legate de necesitatea sau eliminarea unora dintre efectele privatizării anumitor domenii de activitate economică și de acordare a unor stimuli economice, au jucat un rol esențial în politica guvernamentală americană în anii '80 și în politica financiară aplicată de fostul prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Theatcher. Lucrările lui Milton Friedman nu au fost întotdeauna acceptate de către toți economiștii perioadei în care a trăit și nici după moartea sa, în special cele în care și-a exprimat punctul de vedere referitor la perioada în care cheltuielile guvernamentale și intervenționismul erau considerate ca fiind metodele prin care se spunea că se pusese capăt marii crize economice din anii 1929-1933. Din păcate cei care au avut și încă mai au marea responsabilitate a conducerii Rezervelor Federale nu au ținut cont de punctele de vedere ale lui Milton Friedman și ca atare prin concepția lor economică au afectat într-un mod negativ situația economică a Statelor Unite. Un exemplu în acest sens l-a oferit Alen Greenspan, care a dus o politică a FED ținând ratele de interes mult prea mult timp la un nivel foarte scăzut, și astfel a creat o piață a așa numiților „bani ieftini", care în final s-a reflectat în criza financiară, în criza imobiliară și a enormelor împrumuturi oferite de bănci fără nici un fel de acoperire.

La sărbătorirea a 90 de ani ai lui Milton, în 2002, Dr. Ben Bernanke în cuvântarea pe care a ținut-o a spus: „Referitor la Marea depresie la care v-ați referit împreună cu Dna Anna Schwarts, ați avut absolut dreptate. Noi (FED - n.a.), am greșit. Ne pare rău pentru ceea ce s-a întîmplat. Dar mulțumindu-vă pentru că ne-ați atras atenția, vom căuta să nu se mai repete." Fostul președinte american George W. Bush referindu-se la personalitatea lui Friedman, spunea: „El a contribuit la extinderea demnității și libertății umane." Iar Reuters Gary Becker, câștigătorul Premiului Nobel pentru economie în 1902, remarca: „Dacă rogi diferite persoane din lume să numească un economist de care au auzit, numele lui Friedmanva fi - de departe, cel mai cunoscut". Din păcate, nici în prezent nu sunt luate în considerație multe dintre punctele de vedere și soluțiile preconizate de Milton Friedman. Unii din conducerea FED și din departamentele de consultanță ale Casei Albe fac glume, spunând: „fiecăruia i-ar place să poarte dezbateri cu Fiedman, acuma când el nu mai există"; ca atare nimănui în prezent nu-i mai pasă de viziunea economică a lui Milton Friedman. Timpul, însă, v-a fi cel mai bun judecător și v-a confirma dacă Milton Friedman sau cei care acuma îi nesocotesc opiniile au dreptate.

Dr. Alex Berca
------------------------------------------------
[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Milton_Friedman
[2] Ibidem
[3] Ibidem
[4] „Mie-prieten Platon, dar mai prieten mi-este adevărul!" footer