Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Miercuri, 25 Iulie 2012 17:07
Dialoguri privilegiate IVMaria Diana Popescu: Stimate Prof. Dr. Adrian Botez, bine a?i venit la revista ART EMIS! S? vorbim, v? rog, despre atmosfera care v-a zidit ca Om, Profesor ?i Scriitor.

Prof. Dr. Adrian Botez:
Bine v-am g?sit ?i Doamne, ajut?! „Atmosfera care m-a zidit"...M-am n?scut, ca bucovinean din Bucovina de Sud, într-o vreme vitreg?, pe care, probabil, n-am con?tientizat-o decât par?ial, atunci - prin b?rba?i cunoscu?i (mul?i, din acela?i sânge ?i Duh cu mine), b?rba?i maturi ?i cu priviri blânde, dar înc?p??ânate, cu guri destinse în zâmbete sincere, vizionare ?i temerare, cu frun?i înalte ?i demne - care disp?reau, dintr-odat? (ca luate de vânturi rele), din lumea asta, precum personajele din Maestrul ?i Maragareta al lui Bulgakov (înc? nu plecase Armata Sovietic? din „casa noastr?"), ?i într-o familie cu o istorie foarte încordat?, marcat? de martiri na?ionali?ti însângera?i. De mic am fost educat s? fiu responsabil fa?? de ace?ti oameni „trecu?i" ?i fa?? de aceast? istorie: asta mi-a marcat toat? via?a, chiar dac? au existat perioade în care nu m-am exprimat cu glas îndestul de limpede ?i vibrând de toate revoltele strânse. Mama ?i bunicii dup? mam? m-au înv??at s? m? rog, cu tot sufletul - asta fac ?i azi, nu pentru mine doar, ci pentru ca lumea s? se lumineze. Tata m-a înv??at s? m? revolt, tot din întreg sufletul. Eram prins de multe ori între nedumeriri, ca între sloiuri. Dar Dumnezeu nu a l?sat s?-mi fie strivit sufletul: de mic, de pe la patru-cinci ani, am c?p?tat patima cititului - cumplit? patim?, pe m?sura realit??ii în care tr?iam. Cititul a fost atât refugiu pentru „regruparea" for?elor, cât ?i „zon?" de l?murire ?i limpezire a sinusoidalelor lumii. B?nuiesc c? destinul de profesor de Român? ?i profesor de crezuri, date fiind cele zise mai sus, era unul foarte logic, pentru mine, a?a s-au str?duit s? m? conving? ?i mentorii mei din liceu: profesorul de latin?, Nicolae Popescu ?i profesoara de român?, Eleonora Murariu - dar eu m-am împotrivit, oarecum, ?i mi-am dorit s? fiu medic vindec?tor. N-a fost s? fie, în forma pe care eu mi-o închipuiam, dar tot un fel de vindec?tor (de întuneric ?i de ignoran??) este ?i un profesor/ravi/rabuni. Eh, m? rog, asta se poate spune doar despre cel care este profesor, care, precum preotul cel osârdnic, este con?tient de Misiunea sa înalt? ?i autosacrificial?. Pentru c?, din p?cate, în/spre ?coli, vin prea mul?i nechema?i: la?i, iresponsabili, yesmani, care mai curând stric?/distrug sufletele tinere, decât le c?l?uzesc spre lumin?. De fapt, ?coala de azi (din România, dar nu numai) asta ?i vrea: s?-i distrug? ?i s?-i distrag? de la misiune, atât pe dasc?li, cât ?i pe cei care trebuie lumina?i-d?sc?li?i. A?a c?, s? fii profesor adev?rat, în România de azi, presupune s? fii, în primul rând, foarte bine zidit în crezurile tale ?i neclintit lupt?tor pentru aceste crezuri. ?i asta, chiar dac? obrajii amândoi î?i vor fi pâng?ri?i, zi de zi, de scuipa?ii întregii lumi. ?i, care va s? zic?, din aceste scrâ?nituri ?i încruci??ri de s?bii, s-a ivit scriitorul. Profesorul cel cu crezul în inim? ?i sabia în mân? trebuia s? ?in? un jurnal, g?fâit ?i, din când în când, extatic - al duelurilor ?i înc?ier?rilor sale cu demonii lumii. Acum, când privesc în urm?, lucid ?i f?r? nostalgii zadarnice – m? ?i mir, ba chiar grozav m? minunez - cât de linear ?i de logic s-a legat, cam totul, în via?a mea, pe care, la nivelul „solului", eu o resim?eam ca pe-o aventur? „fiin?ial?" – nu totdeauna limpede, în victorii ori înfrângeri - brutal?, plin? de zgârieturi (cicatrizate de înc?p??ânare!) ?i teribil de smucit?.

MDP: Cum a luat fiin?? CONTRAATAC ?i c?ror ideologii sluje?te?


A.B.:
„Ideologie" este un cuvânt atât de compromis, în veacul acesta (ca ?i în cel trecut!, dar, în acesta, miasmele semanticii sale sunt mult mai grele, otr?vitoare), încât v? voi spune, pe ?leau: revista „Contraatac" (numit?, la primul ei num?r: „Manifestul Eminescu"), care aproape de la sine s-a întemeiat, în 1999 - dispre?uie?te, cu scârb?, orice ideologie! - ?i pre?uie?te orice gest spiritual, întru Duh Românesc de întreag? ?i sincer? omenie, cinstit-truditoare întru aflarea Luminii. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, am ctitorit-o, apoi, am „înmul?it-o", dup? pilda hristic? a „talan?ilor", ca r?spuns la mizeriile scârbavnice permise de fardatul intelectual Ple?u, în revista sa, „Dilema", împotriva Tat?lui Limbii ?i Neamului Românesc Con?tient - Mihai Eminescu. Am ctitorit-o, ca gest de suire pe crucea destinului de Neam. N-am atacat, noi to?i, ca Neam – nu atac?m, noi cei pu?ini, nici ca revist?, de cultur? ?i atitudine: noi r?spundem, precum cei provoca?i la duel. Mereu ?i numai - am „contraatacat" (în toat? istoria: atât a Neamului Românesc, cât ?i a revistei). Numai c?, în loc de spadasini, veacul nostru ni-l umplur? ciom?garii ?i ?ti?i cât a p?timit Don Quijote-spadasinul ?i l?ncierul onest, de pe urma zdravenilor mârlani, care-i r?spundeau cu m?sc?ri ?i bâte b?tucite, precum Duhul lor înghesuit! El nu s-a l?sat de crezuri - nici noi n-o vom face, cu ajutorul Lui Dumnezeu. Pân? la „ultima suflare", cum se zice. Din p?cate, aceast? „ultim? suflare" se cam apropie, ?i lumea nu-i schimbat? în bine (nici de noi, fire?te – cine suntem noi, decât ni?te fire de nisip? - dar, din p?cate, n-o schimb?, vizibil, nici nenorocirea, nici rug?ciunile de foc ale Sfin?ilor P?rin?i) - nu-i schimbat? nici „nici cu-o iot?, nici cu-o cirt?"! Poate c? doar aparent nu-i schimbat?, cine ?tie? Dumnezeu ?tie.Bine, a?a-i: probabil c? n-am schimbat nimic, în lume, e-adev?rat - dar, prin aceast? revist?, cei care au participat la ridicarea meterezelor ?i la s?parea tran?eelor ei n-au putut fi schimba?i, de furtunile s?lbatice, turbate, cu gust apocaliptic, ale acestei lumi! Trebuie s? recunoa?te?i c? ?i aceasta poate fi o mângâiere: Neclintirea crezurilor - într-o lume a cameleonilor, a permanentei clintiri a caracterelor, a alunec?rilor hâde, f?r? stavila credin?ei în Stâlpii Cuvântului Sfânt - spre genunile beznei.

M.D.P.: Ca profesor, ca fondator ?i director al unei reviste de cultur?, cum evalua?i starea înv???mîntului ?i a culturii dup? 1989?


A.B.:
Cei care „diriguiesc" înv???mântul ?i cultura (în România ?i în Lume), azi, vor s? distrug? Duhul Dumnezeiesc, Duhul Lui Hristos. Sunt porni?i ?i stârni?i, ca duhuri distructive, dintr-un „afar?" diabolic - probabil, dup? 2000 de ani de „prostire" ?i intoxicare a cre?tinilor (?i nu doar - dar cre?tinismul a fost „croit", special, ca religie a „excesului mistic", sigur c? benefic, în nev?zut - exces de toleran??, ?i de iertare, ?i de iubire... ?i pentru to?i - deci ?i pentru cei mai crânceni du?mani - Rugare Fierbinte), sigur pe ei, foc de obraznici, ?an?o?i ?i arogan?i, precum Lucifer! „Pleca?i din p?mântul ??rii voastre! Descurca?i-v?, cum ?ti?i ?i cum v? vine mai la-ndemân?!" - a?a ni se spune, din partea „diriguitorilor" acestora (atât de suspicionabili de genocid spiritual), ap?sat ?i repetat, ca pentru handicapa?i mental. Pref?cându-se, respectivii m?celari, c? uit? de sfin?enia acestui p?mânt de Patrie, z?mislit nu doar din p?catele gloatelor, ci ?i din autosacrificiul gloatelor ?i ne-gloatelor (care autosacrificiu n-a ?inut cont, niciodat?, de „extrac?ia" social?, ci de capacitatea de autojertfire, întru Duhul Hristic: ??ran ori cioban, lâng? boier - analfabet luminat, lâng? condeier fierbinte-exasperat - totul ?inea ?i totul ?ine de Revela?ie, nu de „surtuc" ori „opinc?"). Slujba ?i Misiunea îmi sunt la Adjud, chiar lâng? M?r??e?ti, acolo unde nu cre?te fir de iarb? decât din p?mânt sfânt, fr?mântat ?i fr?gezit/rodit cu sânge de martiri, deci, ?tiu c?, chiar asumându-mi riscul de a fi dat afar? din „înv???mântul" de azi – trebuie s? nu respect programul de îndobitocire, al „statului" (cu st?pâni ?i c?l?uzire dinafar?!) - s? nu-i îndemn pe elevi s? se „potriveasc?"/adapteze lumii, ci s? strâng? (zi de zi ?i ceas de ceas!) for?e, spre împotrivirea fa?? de demonii din lumea contemporan?! O lume care-i îndeamn? s? fie ho?i, escroci, tr?d?tori (fa?? de Dumnezeu ?i de ?ar?/Patrie ?i de oameni/semeni, dar, pe cale de consecin??, ?i fa?? de ei în?i?i, egoi?ti, pleziri?ti, într-un cuvânt, ne-oameni. Iar o „cultur?" româneasc?, ce este condus?/administrat? ?i „obl?duit?" (?!), în România, de c?tre unguri, este ceva absurd (m-am convins pe pielea mea) - cum la fel de absurd este s? nu existe, pentru aceast? „cultur?", un zdrav?n „m?turoi" al Spiritului Critic. Unde sunt criticii acestui morman sufocant de maculatur? - poreclit, insidios - „cultur?"?! ?i tot de domeniul absurdului: s? existe o Uniune a Scriitorilor, format?, 80%, din impostori obraznici (uneori, chiar analfabe?i/agrama?i), dar care n-au, prin compensa?ie" (?), nici m?car un strop de talent - ori, m?car, de bun-sim? ?i cultur?. Ambele, bunul-sim? ?i cultura autentic?, cresc din aceea?i r?d?cin? sfânt?: cultul - nu, ??tia n-au niciun Dumnezeu ?i, deci, nicio ru?ine ?i nicio fric? s? fac? absolut orice mâr?evie ?i din cca 20% de creatori autentici, h?r?ui?i ?i umili?i, parc? mai cinic ?i sadic decât înainte de 1989. U.S.R. îl refuz? ?i abia îl a?teapt?, în România, pe Paul Goma, ca s?-l scalpeze ?i, apoi, s?-l ard? pe rug, în schimb, le înghesuie în poal?, cadouri ?i premii („na?ionale", cic? asta este o blasfemie), unor pornografi, de felul lui Mihail G?l??anu, unor mediocrit??i „cu ?taif ?i rude la Ierusalim", de tipul lui Mircea C?rt?rescu (cu care Nicolae Manolescu vrea s?-l înlocuiasc? pe Mihai Eminescu), ?i îi cocoa?? în cele mai înalte posturi de decizie, pe ni?te mon?tri a-morali, de felul lui Pa(s)tapievici, c?ruia îi d?, drept „director de onoare" al ICR-ului, pe cel mai sadic ?i cumplit anti-român, care a fost „inventat", cel pu?in, pân? acum: pe Traian B?sescu! Auzi, „Onoare" la B?sescu! N. Manolescu, ?eful USR, este principalul instigator (al?turi de Paul Cornea ?i de Andrei Marga) al înf?ptuirii „manualelor alternative"- dezna?ionalizante ?i despiritualizante, prin lipsirea poporului român de Istorie ?i prin distrugerea viziunii evolutiv-diacronice, asupra Duhului Creator Românesc. Nu, nu trebuie s? se mai poat? a?a, adic?, „s? spunem R?ului Bine ?i Binelui, R?u. S-a scos pân? ?i ora de Dirigen?ie, din orar - ?i mai avem preten?ie s? se fac?, în România, cultur? ?i educa?ie.

M.D.P.: „Dar oare-n toate, în lume, deodat? ce lipse?te"? Se întreba Saint-John Perse. Ce-i lipse?te românului ca s? poat? tr?i omene?te?


A.B.:
Nu-i lipse?te nimic. Are de toate, în Duhul lui, în Patria lui - dar nu le ?tie, pe toate câte le are. Habar nu are de ele sau ?tie mult prea pu?in despre aceste sfinte daruri, fa?? de cât i-a dat/d?ruit Dumnezeu. Deci, s?-i dea Dumnezeu românului (dac? mai merit?) puterea ?i curajul ?i discern?mântul de a-?i cunoa?te darurile ?i Harurile de la Dumnezeu – ?i de a ?i le ap?ra ?i înmul?i, prin str?dania Duhului s?u ales. Dup? cum vede?i, Sadoveanu avea dreptate, în opinia mea, când îl „cita" pe Dumnezeu, în debutul Baltagului, referitor la a?a-zisa „impoten??" divin? de a-i d?rui pe Oamenii Muntelui Kogaion/Muntenii-Valahii/cei negri/mistici: „R?mâne?i cu ce ave?i. Nu v? mai pot da într-adaos decât o inim? u?oar?, ca s? v? bucura?i cu al vostru..."

M.D.P.: De la Pericles încoace, în toate epocile, idealul uman a fost „învingerea omului de c?tre om". Uciderea diferen?ei, „divide et impera"..., toate acestea cum s-ar traduce în context?


A.B.:
Ia s? se roage, deasupra capului fiec?rui om de pe p?mânt, un Iustin Pârvu, s? zicem, ?i s? vede?i cum vor disp?rea toate tendin?ele de învr?jbire tâmp? ?i egotist?, de la?itate, de lips? de solidaritate spiritual? întru Bine ?i tendin?ele egoisto-hr?p?re?e - ?i vor ap?rea Duhul cel Bun ?i de-tine/sine-d?ruitor, ?i Frumuse?ea Gândului ?i a Sim?irii. „Divide et impera" a fost o formul? valabil?, mii de ani, doar pentru cei care au uitat s? mai priveasc? spre Cer - ?i au stat, numai, încrunta?i, nev?zând nici m?car p?mântul, cu raiul s?u miraculos! „Divide et impera" nu poate fi valabil, spre pild?, într-un schit, acolo unde e atâta rug?ciune ?i treab? a mâinilor ?i slav? de Dumnezeu al Crea?iei Lumii: „Ora et labora"! Nici m?car de manipulat nu-l po?i manipula, pe omul care, prin Rug?ciune, are în el „Calea, Adev?rul ?i Via?a".

M.D.P.: Este bine cunoscut? afirma?ia eminescologului Acad. Dimitrie Vatamaniuc: „Ar trebui s? ne tremure condeiul în mân?, cînd ne apuc?m s? scriem despre Eminescu, înainte de-a cunoa?te, cât de cât, biografia sa intelectual?.": Agresat la el acas?, c?utîndu-i-se defecte imaginare, lui Eminescu i-au fost atribuite calificative la care un om cinstit cu greu poate r?mîne insensibil: vetust, imoral, „nulitate literar?", xenofob, anacronic, „geniu impus", corup?tor al tineretului, pericol na?ional, „cadavrul din debaraua românilor"... Ce ave?i de spus?


A.B.:
Ce am de spus? A? putea r?spunde scurt: citi?i cartea mea, „Spirit ?i Logos, în poezia eminescian? - pentru o nou? hermeneutic?, aplicat? asupra textului eminescian - Ed. Rafet, Rm. S?rat, 2005 (a se vedea ?i pe site-ul: www.adrianbotez.com - al?turi de ?i complementar cu c?r?ile: Loja Iohanic? Româneasc?: Ion Creang?, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici – pentru o nou? hermeneutic? aplicat? asupra textelor lui Ion Creang?, Ion Luca Caragiale ?i Ioan Slavici, Ed. Rafet, Rm. S?rat, 2006, precum ?i Cei Trei Magi ai Prozei Române?ti - ?i Epoca Mihaelic? - pentru o nou? hermeneutic?, aplicat? asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu ?i Mircea Eliade, Ed. Rafet, Rm. S?rat, 2007, dar chiar ?i noua mea carte, deocamdat? publicat? (din pricini financiare), doar de revistele, „Jurnalul de Vrancea" ?i „Singur": „Normalitatea reac?ionar?: sinergia scris-f?ptuire-fiin?are cosmic?, la Grigore Ureche, miron Costin, Ion Neculce - pentru o noua hermeneutic?, aplicat? asupra textelor cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce". Dar ?tiu c? asta ar mirosi, multora, dintre cei care se ?tiu pe ei cum gândesc ?i simt - a arogan?? ?i trufie ?i de?ert?ciune f?r? de hotar. ?i, totu?i, numai în vremurile noastre pline de ignoran?? spiritual? ?i de împ?unare tehnologic? (deci, ie?ite de sub „aripa" Arhanghelului Spiritului-Mihail, ?i intrate, iar??i, ca în veacurile al XVII-lea ?i al XIX-lea, sub obl?duirea Arhanghelului Tehnicii-Gabriel), a putut ?i poate, în continuare, s? se întâmple „minunea invers?" (iluzionarea de la Diavol): s? nu citim c?r?i esen?iale, trudite cu sânge, decenii ?i chiar vie?i întregi, închinate - c?r?i prin care ne-am „aerisi"-elibera Duhul, spre înalturi ?i t?rii - ?i, în schimb, s? ne d?m „intelectuali", pentru c? pierdem vremea ?i energia dumnezeiasc?, stând, pe jum?tate adormi?i, în fa?a Spectacolului De?ucheat al Tâmpeniei Ne-Omene?ti. La ce bun ?i Internetul (care, folosit cu chibzuin??, este o arm? redutabil?, pentru cei care au discern?mânt ?i cultur?, deja format?, prin „Galaxia Gutenberg"), dac? tineri ?i b?trâni, îl folosesc, cu ochii sticlind, ca lupii, pentru portalurile porno, ori pentru a juca pocker ori, pur ?i simplu, pentru a-?i comunica fleacuri „senza?ionale", f?r? nicio reverbera?ie de/pentru/întru Duh?! În cartea mea „Spirit ?i Logos, în poezia eminescian?", spuneam (?i demonstram, cu ajutorul unei discipline pe care, f?r? fals? modestie, am ctitorit-o: hermeneutica religioas? - dup? cum afirma ?i doamna Roxana Sorescu, cercet?tor ?tiin?ific principal I, Institutul de Istorie ?i Teorie Literar? „George C?linescu"-Bucure?ti: „În critica literar? româneasc? nu exist?, deocamdat?, lucr?ri de acest tip. Prin lucrarea «Spirit ?i Logos, în poezia eminescian?...», Adrian Botez este un precursor. Pe drumul pe care înainteaz? se vor buluci multe personae, ce vor confunda bolboroseala extatic?, cu foarte severele discipline, care sunt Mistica ?i Ini?ierea în domeniul spiritual - dar acesta este riscul oric?rei cercet?ri înnoitoare. Dl. A. Botez repune în discu?ie, dintr-un unghi inedit, întreaga viziune asupra poeziei eminesciene ?i a st?rii de revela?ie poetic?, în general (...)" conform Aprecierile Comisiei de doctorat, 14 februarie 1997, în cadrul Facult??ii de Filologie a Universit??ii „Al.I.Cuza", Ia?i, în leg?tur? cu lucrarea Spirit ?i Logos, în poezia eminescian?, devenit? cartea Spirit ?i Logos, în poezia eminescian? - pentru o nou tip de hermeneutic?, aplicat? asupra textului eminescian - Ed. Rafet, Rm.S?rat, 2005): „El, Eminescu, este Zoroastru, Buddha, Hristos. De fapt, este Anonimul Revelator. Este spiritul omenirii, reîndumnezeite ?i recuperate întru Unu, prin revela?ia „de?tept?torilor" ei. (...) Eminescu este, pentru români, în mod cert, „Superlativul Anonimului", superlativul st?rii de Maestru, în sensul de cel mai perfect ordonator al stimulilor-semne, c?tre Firea noastr?, a celor din expresia-Logos românesc - c?tre Ritualul Cosmic Românesc.(...) Eminescu va crea, prin antumele sale (dar ?i prin multe dintre postume!), ?ansa soteriologic?, pentru revelarea, în omul fenomenal, a Omului Transcendental, despre care vorbe?te N. Berdiaev. Fiin?a-Om Transcendental este provocat? spre ritualul de comuniune cu Logos-ul sacru. Fiin?a ?i opera?iunea soteriologic? de re-îndumnezeire a eului este ?inta suprem? a rug?ciunii-poezie eminescian? (re-îndumnezeire prin teurgie poetic?).[1] Rug?ciune întru Spiritul Românesc. Suprem-anonima rug?ciune întru starea de Neam Românesc. Sau, cum spunea N. Berdiaev [2] : «Singur acel Logos nu distruge omul, care este, El însu?i, Omul Absolut» Rug?ciunea-Neam Românesc-Eminescu este Logos-ul sacru ?i «repet? în sine, în limitele sale de în?elegere, experien?a unui Zoroastru, a unui Buddha, a lui Hristos: momente ale unei revela?ii»(...) În illo tempore al românilor, domne?te Eminescu. Hristosul românilor este Eminescu[3]. [...] Eminescu ?i Hristos au în comun faptul c? sunt recunoscu?i reali tocmai când sunt considera?i în anistoria arheilor. Normele morale ale lui Hristos sunt percepute ca singurele des?¬vâr¬?ite în orice zon? a temporalit??ii umane. La fel, Eminescu este perceput ca lumin? a supremei purit??i ?i demnit??i, a (re) învierii române?ti, indiferent fa?? de vreo circumscriere temporal? [4].Cu cât este cunoscut mai profund Spiritul-Hristos, cu atât sunt cunoscute mai esen?ial iubirea, adev?rul, binele, frumosul. Cu cât este cunoscut mai profund Spiritul-Eminescu, cu atât sunt mai exact cunoscute esen?ele semnificative (metafizice) «om»?i «român». Amprenta Spiritului eminescian este mai puternic? decât oricare for??, în modelarea ?i recunoa?terea adev?ratului spirit românesc, profund. Nu trebuie considerat c? «spiritul românesc» l-a conformat, prin ac?iune exclusiv?, pe Eminescu: ci Eminescu a descoperit, prin for?a clarviziunii sale ?i a decantat, din Logos-ul sintetic*, exact ceea ce sunt dimensiunile Logos-ului specific* (creator ?i ordonator) românesc. Eminescu a ales, a adunat ?i a topit împreun?, a «copt» (în sens alchimic) pl?mada-spirit ce s-a numit ?i se nume?te acum «spiritul românesc». El a intuit, a scormonit, a extras din unghere de neb?¬nuit, a cânt?rit ?i a potrivit for?e spirituale (anistorice) care, datorit? lui, s-au conjugat, s-au armonizat - ?i astfel, s-a alc?tuit, prin Eminescu. Logos-ul românesc [5].

Eminescu, apercetiv ?i intuitiv totodat?, intr? în stare de revela?ie a fiin?ei sale - intrând în comuniune cu fondul spiritului arhaic al acestor p?mânturi. Hiperboreean, dacic ?i cristic, în acela?i timp - Spiritul-Eminescu, spunând, adic? intrând în starea de Logos, creator ?i ordonator, se spune pe sine, pentru a re-crea lumea conform viziunilor din adâncuri, din anistorie.(...) Eminescu-Logos-ul oblig? pe oricare cititor-discipol s? se purifice pentru re-sacralizare, pentru dobândirea st?pânirii supreme: asupra chinului suprem ?i asupra dispari?iei formale - ca victorie, prin revitalizarea for?ei-Logos, a Spiritului. Eminescu nu accept? ca discipoli decât pe poten?ialii zei. ?i neamul care l-a n?scut (sau poate Eminescu a n?scut, prin sinteza spiritual?, ade¬v?¬ratul neam românesc?) trebuie s? accepte aceast? unic? clauz? a contractului - victo¬ria ini?ierii, sau, cum spune însu?i Eminescu: „Mai bine stinge, Doamne, via?a gin?ii mele" - I-213. Eminescu este numele profilului moral, al matricei de comportament arhetipal, de la care trebuie s? se revendice oricare om (în sensul invoca?iei ini?iatice indiene, Om, de fapt Aum, triada personific?rii elementelor fundamentale: A-Agni-focul, U-Uaruna-apa, M-Marut-aerul[6]. ?i oricare român. Este un creuzet-Eminescu, în care dacul, nordicul-hiperboreeanul, indicul... ?i ... valahul etern, adic? tradi?ional ?i modern totodat?, sincronic ?i diacronic, echilibrat ?i egal cu sine însu?i, fuzioneaz? într-un miraculos elixir, cu func?ie soteriologic?. [...] Eminescu, ca ?i oricare geniu poetic, dep??e?te disperarea individual?, intrând în conven?ia metafizic? a umanit??ii: glasul nu este un glas identificabil în fenomenologic, ci glasul (care transcende ?i sunet, ?i sens) profetului, al celui care reveleaz? confrunt?rile adâncului metafizic al Spiritului: imperfec?iunile acestui glas nu sunt vini individuale, ci expresii ale imperfec?iunii voin?ei soteriologice, a voin?ei de (re) ini?iere ale omenirii istorice. El cheam? ceea ce omenirea cheam?: cuvintele nu trebuie judecate dup? form? ?i circumstan?e, dup? înrudiri de sens ?i perturb?ri prin înrudire; ele trebuie judecate în func?ie de starea de disperare a Spiritului omenesc, dup? gradul de expresie religioas? la care a ajuns Spiritul uman prin Eminescu (re-ligios în sensul cel mai profund, mistic, al re-leg?rii întru Unul).[7] Poetul de geniu este, mereu, un Samson care simte c? templul se pr?vale peste el - ?i el trebuie s?-l ?in? înc? sus prin cuvinte - singur? for?a Logos-ului poate ?ine sufletul în lumin?. El le-a provocat (cuvintele), tot el trebuie s? le insufle, iar??i, for?a verticalei divine a crea?iei. Între viziunea eminescian? ?i viziunea popular? româneasc?, pare a fi o diferen?? destul de mare, în unele privin?e. Dar Eminescu, pe de o parte, exprim? posibilitatea unei viziuni de adâncime ?i mult mai veche decât cea valah? (getico-indic? sau/?i gotico-getic?, daco-hyperboreean?) - pe de alt? parte, Eminescu pre-simte (intuie?te) profunzimile adev?rate (neperturbate de parazi?ii istoriei) ale Logos-ului românesc (ca ordine adânc? a lumii) ?i îl exprim?. El exprim? acest Logos (imperceptibil ?i profund), iar noi îl sim?im, doar. ?i sim?im c? expresia lui de?teapt? în noi un sine nou, adev?rat: oricât ne-am împotrivi, dac? suntem de bun?-credin??, trebuie s? m?rturisim c?, atunci când îl citim pe Eminescu, abia în acel moment ne recunoa?tem a fi noi în?ine: spusa lui ucide lenea de spunere a noastr? - ?i sim?im c? tocmai a?a am fi spus ?i noi, dac? el nu ne-o lua înainte cu un efort: efortul-Logos.

Eminescu ne-a impus Logos-ul? Poate. Mai curând, el a luat pulsul Logos-ului na?ional mai corect, mai abisal, mai aproape de inim?. Inima sa.(...) Logos-ul acestui p?mânt, Logos-ul eminescian, are, ca specific al verbului, CURGEREA. O parte dintre verbe sunt ale stop?rii (momentan? sau transcendental?). Extrem de rar este, la Eminescu, verbul a avea. Nu se acumuleaz?, ci se scurge, întru A FI. Este o bucurie trist? a transform?rii ce?ii, scurgerii formelor în?el?toare (M?y?), pân? la avertismentele stop?rii (scap?r?, r?sai, apui, r?mâi - acum, dar pentru totdeauna!). A fi - este, la Eminescu, verb al privirii ?i al transcenderii. Nu avere, ca depozit-depozitare (al imaginilor Fiin?ei), ci trecere, necesar?, prin blestemul purificator al M?yei. Totul se lichefiaz?, se transform? în picuri, unde, valuri, ce?uri - pân? ce totul î?i afl? muntele. Infernala scar? a Luminii.(...) Cel revelat de Logos ?i, deci, anonim (uneori, paradoxal, un anonim cu nume; e vorba, deci, de anonimitatea întru divin, recuperatoare - iar nu de banala anonimitate social-civil?), exclude, în mod firesc (excludere acceptat? de "jertfele" înse?i - de fapt, rat?rile ce-?i con?tientizeaz? ratarea, nu mai sunt rat?ri, ci revela?ii ale împlinirii întru Logos-impersonalitate), orice existen?e colaterale, false (demascate, ca act revelatoriu, de maxim? senin?tate - ca fiind false). Eminescu transform? în existen?e epigonice nu doar to?i poe?ii, ci, în primul rând, sinele-s?u-c?ut?tor-de-sine - ?i, evident, pe to?i cei care rat?m-întru-române?te (dar sper?m întru rezonarea-Logos specific-Eminescu). El ?i-a asumat Responsabilitatea Logos-ului, deci ?i-a asumat toate eurile-de-criz? , trecând, cu Curajul Logos-ului Asumat, în El Transcens (El Adev?rat). Trecând, cu ini?ia?ii întru Logos, în eternitatea (ritualic?) a Logos-ului sintetic (divin), soteriologic..." etc. etc. etc. Asta ?i mereu altele, de acest fel, "am de spus", despre Eminescu - Aminul Neamului Românesc.

M.D.P.: M? întreb cum ar ar?ta un top al celor care trebuiesc evacua?i din cultura ?i literatura prezentului, întocmit de domnia voastr?...


A.B.:
„Pe?tele de la cap se-mpute". Deci, primii de pe „lista neagr?", nu a lui Adrian Botez, neap?rat - ci a Duhului Înviat Românesc - ar fi cei mai vinova?i de „genocid spiritual românesc", prin instigare ?i stimulare a distrugerii Spiritului Neamului Românesc. Printre primele nume de pe list?, ar trebui s? fie, bineîn?eles, ?i cele ale lui H.R. Patapievici - „criminal în serie", cu totul lipsit de discern?mânt -, Lucian Boia (cel care-?i trâmbi?eaz?, proste?te, dar cu obr?znicie tipic luciferic?, pe unde vrei ?i pe unde, mai ales, nu vrei - condi?ia sa de „asasin" al arheilor române?ti - ?i N. Manolescu („telpiz" ?i cameleonic, un demagog influent ?i cu o bun? retoric?, pus? în slujba r?ului/distrugerii - deci, cu atât mai periculos).

M.D.P.: Care ar fi gre?elile fecunde ale timpului pe care îl tr?im, gîndindu-ne la Jules Henri Poincare, matematicianul, care vrînd s? elimine o gre?eal?, a creat ?tiin?a haosului?


A.B.:
Bun? ?i „fecund?" întrebare. Hmmm. „?tiin?a Haosului". Din punctul meu de vedere, domnul Jules Henri Poincaré putea s? nici nu existe pe fa?a P?mântului - pentru c? mai maestru în „?tiin?a Haosului" decât Pre?edintele României - nu se afl?, pe toat? fa?a „multului rotund". Într-o discu?ie serioas?, se poate începe, eventual, cu „gre?eala fecund?" a romanilor lui Traian, care, abia prin „cucerirea" (vorb? s? fie!) Daciei, au realizat... „re-dacizarea" Romei! - ...sau cu „gre?eala fecund?" a cronicarilor - „to?i de la Râm ne tragem" - care a creat „dorul" românilor (foarte discutabil) nu doar de iluminismul vestic laicizant (cu început regicid ?i deicid, ca în Anglia lui 1648 ?i, mai cu seam?, în Fran?a lui 1789!), greco-catolicizant ?i... de epopee „pe dos"! - ci, mai cu seam?, „dorul" de Uniunea European?, cea autofag?. În „timpul pe care îl tr?im", toate gre?elile poprului român tind s? devin? „gre?eli fecunde"! Ve?i vedea, în timpii ce vin, cum românii vor învia, cu atât mai impetuos (m? uit în urm?, s? v?d dac? nu m-am, cumva... „iga?izat"!), cu cât au r?bdat mai mult! Probabil, „gre?eala" r?bd?rii limpezind mai bine ?i mai s?n?tos (cre?tine?te!) germenii Învierii Neamului. Iat?, un exemplu tipic ?i viu de „gre?eal? fecund?": dac? românii au comis gre?eala de a nu-l numi, pe amicul nostru comun ?i frate întru duh, atât de profund talentatul poet ?i poeseist Eugen Evu - iat? c? el a putut deveni membru al unei academii în Italia. „Accademia Internazzionale Il Convivio - Italy". Nici nu mai face pentru ca s? continu?m acest mult prea „fecund" subiect.
M.D.P.: Dac? ar fi s? formula?i cîteva capete de acuzare pentru puterile mondiale ?i pentru clasa politic? autohton?.
A.B.: Sunt atât de multe („capetele" astea de acuzare!), cât nu le-ar înc?pea hârtia ori pagina web. Numai c? nu-i de vin? numai str?inul, c? tu accep?i s? fii c?lcat în picioare: el, în necuviin?a lui milenar?, încearc?, tu n-ai dreptul s?-l la?i, n-ai dreptul s? nu-i pui hotare, clare ?i definitive. Din ce, oare, s-au alc?tuit palatele ?i catedralele cele falnice ?i obraznice, din Anglia, Fran?a, Spania, Portugalia, Austria, decât din jefuirea criminal? ?i sfruntat?, din partea „socio"-luciferilor lumii - a celor prea blânzi ?i revolt?tor, de „non-reac?ionari!" - pentru mul?i comentatori ai istoriei. În definitiv, eu nu-s prea bun cre?tin, deci îi admir pe inca?ii „de rând" (care s-au p?strat în „legea" sufletului/Duhului lor, cu pre?ul vie?ii p?mânte?ti!), mai mult decât pe împ?ratul lor, Atahualpa, cel care a preferat s? se cre?tineze, lep?dându-se de credin?a str?mo?ilor s?i, pentru ca s? nu se chinuie, ars pe rug, de c?tre spaniolii cei mârlani, ho?i ?i porcari, ci doar s? fie spânzurat. Dac? Max Rich î?i cere, spre pild?, Ro?ia Montan?, tu, politician, dar ?i tu, român „de rând", nu i-o dai. Nu pentru c? e?ti lacom ?i tic?los, precum Max Rich, ci pentru c? nu-i a ta. Le-a l?sat-o traco-dacilor, ca dar sfânt, Zalmoxis - iar traco-dacii au l?sat-o ca d?ruire mistic? ?i hristic?, valahilor. Deci, Ro?ia Montan? „n-a fost a str?mo?ilor mei, n-a fost a mea ?i nu e a voastr?, ci a urma?ilor vo?tri ?-a urma?ilor urma?ilor vo?tri, în veacul vecilor!" Minciuna voiculesciano-b?sist?, cu „locurile de munc?" este o imbecilitate pentru imbecili, fire?te: dac? am avea/p?stra, pentru „urma?ii urma?ilor no?tri", ?i aurul-argintul-uraniul-wolframul de la Ro?ia Montan?, executând extrac?ia cu români din România, pentru Statul Român. Ce boal? am c?p?ta/"ne-ar umple", oare...?! Deocamdat?, suntem bolnavi cam a?a: politicienii „români" (de fapt, to?i aflându-se în r?zboi, deschis ?i tic?los, cu poporul român) - de Tr?dare, iar noi, cei „simpli" (dar cât de „compu?i" întru Duh am fost, în aceste Akes Samenos, sau în aceast? Gr?din? a Maicii Domnului!) - de Lene Spiritual?, de Lips? de Responsabilitate, de Egoism Îng?lat ?i de Lips? de Reac?ie Vitalist? ?i de Duh. Poate, cum am zis mai sus, s? fie o încercare pentru neamul nostru, spre a da m?rturie mai limpede, despre Duhul nostru cre?tin - dar pân? ?i Hristos-Dumnezeu a pus mâna pe Biciul-fulger transfigurator, când a dat piept cu înr?irea f?r? de leac a zarafilor/"demonul Mamona".

M.D.P.: În capitalismul românesc, cultura a devenit ?i ea un fel de business? Mai putem vorbi ast?zi despre unitatea dintre cultur? ?i societate, despre calea spre universal prin na?ional?


A.B.:
„Calea spre universal prin na?ional", preconizat? de iluminatul mason Wolfgang Johann Goethe, r?mâne valabil?, oricâte eforturi de negare face, azi, Francmasoneria U.E.. „Pacea Europei înseamn?: p?mânt na?ional ?i cer comun" (cf. art. Ras? ?i religiune, articol ap?rut în „Gândirea", anul XIV, nr.2, februarie 1935) – afirma, pe bun? dreptate, Nichifor Crainic. În ce prive?te cultura ca „business" – da, este un fenomen tragic ?i grotesc: scriitorul-creatorul autentic este dat la o parte, pentru c? nu se supune „legilor pie?ei" - legi care, la rândul lor, pentru „sectorul" Adev?r al Crea?iei, se supun „cocoanei" numit?, cic?: „political correctness" - iar pentru pseudo-scriitorul, la? ?i cu suflet de slug? ?i de tâlhar, „punga" capitalistului murdar (de sânge din abatoarele de Via?? ?i Duh ale Lumii!) se deschide larg...De ce anume ar fi în stare pseudo-creatorul, pentru a face s? triumfe impostura asupra autenticit??ii Harului, autenticitate care trebuie nu doar umilit?, adus? „înpatru labe", la condi?ia de "cer?etor cu Har"? R?spuns: De orice. Iat? ce declar? (cu veselia ?i u?ur?tatea handicapatului mental!) un oarecare mucos, infatuat ?i cu un tupeu pe m?sura amoralismului ?i prostiei sale - Petre Fluera?u, a?a-?i zice:
„- Detergen?ii ?i c?r?ile trebuie s? fie tratate la fel pe pia??".
- Las? dracului principiile morale; când ai de vândut c?r?i care trebuie s? se cumpere, nu trebuie s? te împiedici de ni?te prostii cum sunt principiile morale".
- Eminescu, azi, ar fi un nimeni, care s-ar coco?a pe computer ?i Internet. La fel ?i Hristos".
- Hitler ?i Stalin trebuie lua?i azi ca model, în ce prive?te dictatura publicit??ii".
- Ast?zi, totul se vinde! ?i sufletul se vinde".
- E?ti liber cu cât e?ti mai dependent ?i mai manipulat de lucruri/obiecte ?i de reclamele TV.
- Dac? vrei s? ai succes pe România Cultural, las?-l dracului pe Verdi ?i pune maneaua!" (o îndemna «fluiera?ul» pe realizatoarea emisiunii, o doamn? excesiv de re?inut? în exprimare).
- Via?a e frumoas? pentru c? nimic nu conteaz?!
- Dac? a? scrie o carte ?i editorul mi-ar zice c? nu se vinde, ?i ar spune s? schimb ceva ca s? se vând? - eu a? schimba totul! D?-le dracului de idei, cea mai tare carte e Codul lui Da Vinci, ?i c?r?ile lui Sandra Brown sunt tari, ?i St?pânul Inelelor - pentru c? se vând! Vânzarea e totul, nu m? intereseaz? personalitatea scriitorului !
- Totul este s? m? simt eu bine! Cultura secolului nostru este senza?ia!
- Eu nu vreau decât bani, prin care s? cap?t puterea în lume!" etc. etc. etc. (vineri, 11 iulie 2008, în cadrul emisiunii radiofonice Chef de vorbe - România Cultural).

M.D.P.: Este vremea s? re-punem pe tapet un concept relativizat în ultima vreme: Patriotismul. Considerati c? este un sentimet perimat, pentru c? a fost exploatat? cu asupra de m?sur? în perioada anterioar? loviturii de stat din '89? Ce este patriotismul democrat, stimate Profesor Doctor, Adrian Botez, ?i cine mai scrie azi literatur? patriotic??


A.B.:
Pentru a v? r?spunde, cu vorbe mai clare ?i mai în?elepte ?i rezolute, decât poate/pot pl?m?di inima mea/buzele mele, îl voi cita pe multregretatul ?i autenticul intelectual valah - Octavian Paler: „Omul are o singur? patrie, restul sunt ??ri". Ca ?i în cazul mamei: ai o singur? mam? (f?ptur? sacr?) - restul sunt (cel mult) femei. „Patriotism democrat", drag? ?i stimat? doamn? Maria Diana Popescu - nu exist?, azi: „democra?ia" masonic?, din contemporaneitate - vrea s? desfiin?eze grani?e („dintre state", zic ei - „dintre Categorii Divine de Duhuri", zicem noi), precum ilumini?tii - „ilumina?i", din veacul al XVIII-lea, doar pentru ca s? nu pl?teasc? taxe (pentru m?rfuri multe ?i mult „plimbate", pentru vânzare ?i profit maxim!) ?i s? nu-i pl?teasc? nici pe muncitorii lor (creatorii acestor m?rfuri „plimbate" pe suprafa?a Terrei), e mai ieftin, fire?te, s?-i transformi în sclavi. ?i, atunci, nu le pas? c?, odat? cu apa pentru baie, arunc? ?i copilul din baie - c?, odat? cu „uniunile" (europene, asiatice, americane) de bani, desfiin?ând patriile de duh - se autodesfiin?eaz?, se sinucid identitar ?i, apoi, vital. Nu po?i ucide to?i p?mântenii, toat? via?a de pe P?mânt - iar tu s? pretinzi c? mai exi?ti. Vidul tot vid r?mâne, cu martori sau f?r?. „Literatur? patriotic?" scrie oricine se revendic?, prin scrisul s?u, de la o Limb? ?i de la un Logos Specific/Orânduial? de Duh specific exprimat (care-i cât o Patrie), imposibil de identificat la alte popoare. Nu e nevoie s? pronun?i, de 60 de ori pe minut ?i de 3600 de ori pe or?, cuvântul „patrie", ca s? se ?tie c? e?ti român, din Patria România. Tot a?a cum nu e nevoie s-o por?i, prin lume, ?inând-o de mân?, pe mama ta, pentru ca lumea s? afle c? nu e?ti ouat, ci n?scut.

M.D.P.: Omenirea tr?ie?te marile cataclisme ale civiliza?iei. Crize, r?zboiae, manifest?ri violente de strad? în multe ??ri ale lumii, violen??, sex, manipulare, corup?ie, ?antaj, s?r?cie, ?omaj, crim? organizat?. Autointitulatele „elite mondiale", ele vor s? schimbe lumea din r?d?cini, a?a cum a vrut Marx s? devieze sensul de deplasare al societ??ii, sau cum Rimbaud a vrut s? schimbe via?a. Încotro este dirijat? lumea?


A.B.:
Încotro este dirijat?, azi, lumea, de c?tre „elitele" ei, de fapt, de pseudo-elitele luciferice?! Spre bezn?, spre auto-desfiin?are. Dar aceasta, pentru c? sunt tot mai pu?ini sau mai pu?in vizibili rug?torii c?tre Hristos - „Calea, Adev?rul ?i Via?a". ?i tot mai vizibili „yesmanii" ?i tic?lo?ii cu suflet de „Hanibal the Canibal", cei peste ori?ice m?sur? de obraznici. Franc-Masoneria Mondial?, prin c?m?tarii ei, dar ?i prin „savan?ii criminali" ordon? „teracidul", reducerea popula?iei P?mântului, de la cca 7 miliarde la cel mult 240 de milioane de „humanoizi", sclavi ai Corpora?iilor Multina?ionale/Transna?ionale. Iat? ce zic, ?i nu sunt decât dou? dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale, aceste pseudo-elite luciferice: „În scopul de a stabiliza populatia lumii, trebuie s? elimin?m 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie s? îl spun, dar este la fel de r?u s? nu-l spun "[9] Sau: -„Ast?zi lumea are 6.8 miliarde de oameni. ?i ar putea cre?te pân? la aproximativ nou? miliarde. Acum, dac? am face o treab? foarte eficient? cu noile vaccinuri, cu asisten?a medical?, cu serviciile de s?n?tate ?i control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la sut?" - zice însu?i Bill Gates. ?i sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice".

M.D.P.: Care ar fi cîteva din adev?rurile cutremur?toare de care v-ar fi team? în viitor?


A.B.:
Adev?rul nu-i sperie decât pe tic?lo?i. Nu zic c? n-am în mine, ?i eu, „ca tot omul", un anume grad de tic?lo?ie - dar nu pân? într-atât încât s? fiu „cutremurat" (cel mult - profund, smerit emo?ionat) de Adev?r, dac? El poart? numele Singur Adev?rat: Hristos.

M.D.P.: Ce a înf?ptuit Prof. Dr. Adrian Botez, valoric vorbind, în timpul prezentului, ca viitorul s?-l recunoasc??


A.B.:
Când voi ajunge în fa?a Lui, la Scaunul de Judecat?, voi ?ti dac? am f?cut vreo „brânz? valoric?", tr?indu-mi traiul, pe acest P?mânt. De vrut s? fac bine, am vrut. C? nu mi-a ie?it cine ?tie cât, asta-i alt? poveste, care ?ine de p?catele mele, de slaba mea credin??, care mi-a „înmuiat" t?ria Cuvântului de pe buze ?i din „peana" scrisului; de muncit, ca s? nu pierd vremea d?ruit? mie, pe acest P?mânt, de El - am muncit, deh - poate nu chiar pe brânci, poate nu cât ar fi trebuit ?i încotro ar fi fost cu cale ?i cât/cum se cuvenea, dar nici nu pot s?-mi repro?ez multe, în privin?a asta. De avut Har, ?tiu c? El mi l-a dat, dar dac? l-am folosit bine, nu ?tiu, parc? n-a? zice c? lumea e bun? (cât/cât? e), pentru c-a? fi ajutat-o eu, nu-i a?a?! N-am vrut s? fac r?u (cel pu?in con?tient), am tot zis, în sinea mea cea „rânzoas?", c? fac bine ce fac (vorbind, înv??ând - înv??ându-m? pe mine, c?utând c?i s?-i înv?? pe semenii mei, citind, judecând, scriind - cu patim?/p?timire ?i cinstit, pân? la durere), dar s-a strâns, în ceruri, cam prea mult gunoi de-al meu, hâzenii de-ale sufletului meu - nu ?tiu când ?i cum ?i de ce ?i pentru ce. Nu se prea v?d urmele „înf?ptuirilor" mele, în lumea asta - nici cât o urm? b?loas? de melc. Un biet p?c?tos, cu gur? mare, cu fapt?/f?ptuire mic?/neglijabil?, poate - cu dorin?e ?i n?zuin?e, f?r? dreapt? m?sur?, - asta am fost, pe acest P?mânt. A?a simt, acum, cel pu?in. Înc? o dat?: s? a?tept?m, pentru concluziile asupra utilit??ii vie?ii ?i trudei noastre, pe acest P?mânt, în aceast? Lume - Judecata Lui. Nu v? teme?i c? nu ve?i afla r?spunsul la aceast? întrebare: ve?i fi ?i domnia voastr?, acolo, nu departe de mine. Ve?i auzi totul. Poate mult mai harnic? ?i binef?c?toare Lumii, decât mine ?i decât mul?i „muncitori ai Lui", din „via" Lui ?i ve?i fi ?i „decretat?", final ?i definitiv, astfel, dar sub acela?i cântar ?i la aceea?i Judecat?, dimpreun? cu mine, p?c?tosul ?i pulberosul. La o bun? vedere aici sau/?i „dincolo". Doamne, ajut? omului care, de mult, nu mai este „capodopera" pe care ai întruchipat-o în cea de-a ?asea zi a Facerii, ajut?, rogu-Te, Neamul care ne-a n?scut, prin Bun?-Voirea Ta. Ajut?-ne, ca rebegi?i fii ai T?i, ?i pe noi, neputincio?ii, slabii ?i atât de trudit-p?c?to?ii.
------------------------------------------------------

[1] N. Berdiaev, Sensul crea?iei, Humanitas, Buc., 1992, p. 12.

[2] N. Berdiaev, Sensul crea?iei, Humanitas, Buc., 1992, p. 61. Teurgie = fapt? în care lucrarea omului se întrep?trunde cu lucrarea lui Dumnezeu.

[3] Ioan Slavici, Amintiri, Minerva, Buc., 1983, p. 86:”…el se înduio?a ?i era r?pus de dorin?a de a lua asupra sa durerile tuturor oamenilor ?i a da tot ceea ce avea ca s? fericeasc? pe toat? lumea”.

[4] Idem, p. 33:”Dispre?ul lui fa?? cu unii era manifestarea iubirii lui c?tre to?i” ?i p. 29:”Eminescu nu era în stare s? mint?, s? trec? cu vederea reaua-credin?? a altora(…)”. Iar la p. 99:”Doi du?mani primejdio?i avem în fa?a noastr?, zicea Eminescu: r?utatea ?i prostia omeneasc? (s.n.). În lupt? cu ace?ti du?mani n-avem s? discut?m, ci s? lucr?m ?i s? mergem înainte”( s.n.).

[5] A se consulta Addenda, p. 362.

[6] Mioara C?lu?i??-Alecu, Zamolxis, Ed. Gemenii SRL, Buc., 1993, p. 14

[7] Cf. I. Negoi?escu, Ist. lit. române, Minerva, Buc., 1991, p. 108: „Eminescu este unul din cei mai fabulo?i ilumina?i din literatura universal?, dac? acord?m vocabulei ilumin?rii aura religioas?”.

[8] Eu - este starea de limitare expresiv? a lui el/ea (vezi M. ?ora, Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat, Cartea Româneasc?, Buc., 1990): el/ea este infinitul amorf-neiritat, suficient sie?i, neutral. Eu: a) deschidere nostalgic? în fa?a originarului (el/ea), pentru a activa func?ia de recuperare a Logos-ului, b) închidere tem?toare întru un sine ciuntit, niciodat? suficient sie?i, totdeauna marcat de starea de criz? (eu-de-criz?), de groaza responsabilit??ii de a-l exprima-cuprinde pe nem?rginitul el/ea; rezult? o permanent? teroare a la?it??ii: atât groaz? fa?? de responsabilitatea expresiv?, cât ?i groaz? fa?? de renun?area recuperatoare întru divin - activarea func?iei expresive a Logos-ului. Tu - este zona de fug? la?? de responsabilitate, a lui eu, un refugiu temporar, pân? la “curajul” de a se re-dizolva în neutralitatea el/ea.

[9] J. Y. Cousteau, 1991 -  explorator ?i reprezentant UNESCO.

footer