Revista Art-emis
Hiroo Onoda - locotenentul samurai PDF Imprimare Email
  
Miercuri, 04 Iulie 2012 01:21
Hiroo Onoda
R?zboiul unui singuratic
din serviciile secrete japoneze[1]

Relat?rile despre bravura ?i faptele, uneori de-a dreptul incredibile, ale militarilor niponi în timpul celui de-Al Doilea R?zboi Mondial, nu mai sunt demult o noutate. Foarte mul?i dintre ace?ti adev?ra?i samurai de secol al XX-lea, fideli pân? dincolo de moarte împ?ratului ??rii Soarelui R?sare, nu au vrut s? se predea nici dup? semnarea actului capitul?rii Japoniei. Unii dintre ei ?i-au continuat lupta singuri, chiar izola?i de lume, fiind în situa?ia de nu fi informa?i c? r?zboiul a luat sfâr?it. Nu c? asta ar fi contat prea mult pentru modernii r?zboinici niponi - care s-au ridicat deseori la în?l?imea ilu?trilor lor înainta?i - celebrii samurai. Hiroo Onoda a fost probabil cel mai redutabil militar din rândurile lor.

Casa sa cea de toate zilele nu a fost s? fie vreun apartament din Tokyo, ci jungla impenetrabil? din Insula Lubang. Nu s-a hr?nit cu orez sau sushi, ci a supravie?uit consumând nuci de cocos ?i banane, iar principalii s?i du?mani nu au fost pu?ca?ii marini americani, ci roiurile agresive de ?ân?ari. Niciuna dintre greut??ile întâmpinate nu l-au f?cut s? dea înapoi ?i cu atât mai pu?in, s? capituleze. Acesta a fost ?i înc? este Hiroo Onoda, locotenent în Armata Imperial? Japonez?, în prezent având venerabila vârst? de 90 ani. Eroul nonagenar, adev?rat recordmen al supravie?uirii în condi?ii vitrege, s-a n?scut pe data de 19 martie 1922 în satul Kamekawa, districtul Kaiso, din prefectura Wakayama. Dac? la doar 17 ani lucra deja ca agent comercial în birourile sucursalei din Wuhan, China, ale companiei comerciale Tajima Yoko. La vârsta de 20 ani f?cea parte din Armata Imperial? Japonez?. De fapt, era un. La scurt timp dup? momentul recrut?rii, superiorii s?i au remarcat calit??ile native de r?zboinic înn?scut ale tân?rului Onoda ?i au recomandândul pentru înscrierea la cursurile de comando ale unit??ii „Futamata", din cadrul ?colii militare din Nakano. Acolo a fost instruit în tehnicile ?i metodele specifice spionajului ?i contraspionajului militar, precum ?i în tainele r?zboiului de gheril?. Cum R?zboiul din Pacific era în toi, pe data de 26 decembrie 1944 superiorii s?i l-au trimis în îndep?rtata insul? Lubang din arhipelagul Filipinelor. Misiunea încredin?at? era distrugerea pistei de aterizare ?i a micului port, ambele obiective fiind construite de Alia?i. Paradoxal, Onoda ?i camarazii s?i au primit ordinul expres de a nu se preda sub nici o form? ?i mai ales de a nu-?i lua via?a, ci de a continua s? lupte cu orice pre?. „Î?i este interzis cu des?vâr?ire s?-?i iei singur via?a...", scria clar în încheierea ordinului militar primit de Hiroo Onoda în diminea?a acelei zile de decembrie. Acest ordin, al?turi de educa?ia ?i cultura în care a tr?i Onoda, aveau s?-i schimbe definitiv via?a.

Debarcarea japonezilor in FilipineOrdinele de lupt? confuze primite de la ofi?erii s?i superiori au f?cut ca Onoda s? nu ajung? în timp util pentru a putea mina pista de aterizare ?i portul din insul?, iar în luna februarie a anului urm?tor, 1945, for?ele americane ?i filipineze au reu?it s? ocupe insula. Majoritatea solda?ilor japonezi au fost fie uci?i în lupte, fie au fost lua?i prizonieri. În situa?ia nou creat?, calit??ile lui Onoda ?i-au spus cuvântul: locotenentul a reu?it s? scape al?turi de al?i trei camarazi (soldatul Yuichi Akatsu, caporalul Shoichi Shimada ?i frunta?ul Kinshichi Kozuka). Cei patru niponi r?ma?i liberi în jungla ostil? ?i-au g?sit un refugiu temporar pe un deal, unde au f?cut un popas în timpul c?ruia au jurat s?-?i continue lupta. În perioada când au r?mas ascun?i pe dealul împ?durit, Onoda ?i camarazii s?i ?i-au continuat lupta de gheril? ucigând peste 30 de filipinezi în conflictele armate cu poli?ia filipinez?. Insula Lubang are dimensiuni mici, circa 30 kilometri lungime ?i 9 în l??ime. Cu toate acestea, era o insul? extrem de dificil de str?b?tut, fiind acoperit? cu o vegeta?ie tropical? luxuriant? ?i impenetrabil?, astfel încât grupul de militari niponi avea o ascunz?toare excelent?.

De?i r?zboiul se sfâr?ise, solda?ii Maiest??ii sale Imperiale nu aveau nici o surs? de informare asupra evenimentului. Pentru prima dat? au aflat de capitularea Japoniei, în decursul lunii octombrie a anului 1945, când au descoperit un manifest aruncat din avion peste insul?, de c?tre americani, ace?tia fiind con?tien?i c? în jungl? se mai ascundeau militari japonezi care nu ?tiau de cursul evenimentelor istorice. Pe bilet scria clar, în limba japonez?: „R?zboiul s-a sfâr?it pe data de 15 august 1945. Pute?i coborî din mun?i în deplin? siguran??." Onoda nu a crezut. Nu putea s? cread?. Nu avea permisiunea s? cread?! În sinea sa era convins c? totul nu era decât propagand? american? de dezinformare, menit? s?-i fac? s? se predea. Peste alte câteva luni, Onoda ?i oamenii s?i au mai g?sit întâmpl?tor un alt manifest distribuit prin acela?i procedeu. De data aceasta, era o copie a unui ordin de predare semnat chiar de c?tre Generalul Tomoyuki Yamashita, Comandant al Corpului de Armat? 14. Nici de data aceasta dârzul locotenent nu s-a l?sat convins, de?i ambele mesaje erau cât se poate de adev?rate.

Singur în jungl?

Onoda ?i cei trei supravie?uitori din subordinea sa ?i-au continuat rezisten?a, fermi ?i credincio?i ordinelor ?i educa?iei primite. Au mai trecut astfel patru ani de zile, r?stimp în care niponii au reu?it s? supravie?uiasc? în condi?iile dificile din jungl?. Dup? patru ani de izolare, Yuki Akatsu a decis c? nu mai poate rezista. Într-o noapte ?i-a abandonat camarazii ?i s-a predat autorit??ilor filipineze, fiind trimis imediat în Japonia. Dup? ce s-a predat, a anun?at armata filipinez? c? trei dintre camarazii s?i sunt înc? în via??, nu ?tiau c? r?zboiul se sfâr?ise ?i hot?râser? s? continue lupta. În anul 1952, autorit??ile filipineze ?i nipone au hot?rât para?utarea Insula Lubangde mesaje ?i fotografii de familie, astfel încât „samuraii" moderni s? se conving?, în cele din urm?, c? r?zboiul se teminase demult, iar familiile acestora îi a?teptau s? se întoarc? cu bine. Onoda a descoperit mesajele, dar din nou nu a dat crezare, fiind convins c? se afl? în fa?a unei intoxic?ri. Al?turi de ceilal?i doi camarazi, au r?mas credincio?i în continuare ordinelor primite. Nu mai aveau nici echipamente, nici provizii, dar supravie?uiau hr?nindu-se cu banane ?i nucilor de cocos pe care le g?seau din abunden?? pe insul?. Rareori, reu?eau s? fure câte o vit? ?i atunci se bucurau de un aport binevenit de proteine.

Condi?iile de trai erau deosebit de dificile, aproape imposibile. Temperaturile ridicate ?i umiditatea constant?, ploile nesfâr?ite, asaltul bacteriilor ?i, nu în ultimul rând, invaziile ?obolanilor, care le atacau bruma de provizii, erau tot mai greu de îndurat. Anii au început s? se adune, iar militarii au început s? resimt? efectele îmb?trânirii. Cum un r?u nu vine niciodat? singur, Shoichi Shimada a fost ucis în anul 1954 în urma unui schimb de focuri cu localnicii. Kinshiki Kozuka a avut o soart? asem?n?toare, fiind ucis de for?ele de poli?ie filipineze pe data de 19 octombrie 1972. Onoda r?m?sese complet singur, dar convins în continuare c? r?zboiul trebuia purtat. Nu ?tia c? trecuser? peste 27 ani de la încheiera p?cii între SUA ?i Japonia.

Recuperarea

9 martie 1974 Onoda se predaÎn Japonia fusese declarat mort înc? din anul 1959; cu toate acestea, existau mul?i japonezi care erau convin?i c? dârzul locotenent se afla înc? la datorie, undeva, acolo, în adâncul junglei. Unul dintre ace?tia, studentul japonez Norio Suzuki a demarat o expedi?ie pe cont propriu, o expedi?ie-reportaj destinat? descoperirii adev?rului cu privire la Onoda, care devenise o legend?. Expedi?ia lui Suzuki s-a dovedit a fi încununat? de succes. Temerarul student s-a para?utat în jungle insulei Lubang ?i, dup? patru zile de c?ut?ri, pe data de 20 februarie 1974 l-a întâlnit pe Onoda. Acesta era ocupat (cu ce altceva?) cu planificarea unor noi raiduri de gheril? ?i nu a crezut nicio clip? c? r?zboiul luase sfâr?it, iar Japonia capitulase cu 29 de ani în urm?. I-a spus în mod direct lui Suzuki c? nu se va preda decât în momentul în care va primi ordin de la un ofi?er superior nipon un în acest sens. Suzuki s-a întors în Japonia cu fotografii care îl prezentau al?turi de Hiroo Onoda, iar cazul a explodat instantaneu în mass-media. Autorit??ile nipone au reu?it s?-l g?seasc? pe comandantul direct al lui Onoda, maiorul Yoshimi Taniguchi, iar acesta s-a urcat de urgen?? la bordul unei aeronave care l-a transportat direct pe Insula Lubang.

Pe data de 9 martie 1974, maiorul Taniguchi s-a întâlnit cu eroul din jungl?, c?ruia i-a confirmat încheierea r?zboiului ?i eliberarea sa prin ordin expres. Hiroo Onoda ?i-a ?inut promisiunea ?i nu s-a predat niciodat?, ci a a?teptat revocarea ordinului de lupt?. I-a predat maiorului pu?ca de asalt, muni?iile ?i grenadele de care mai dispunea. Trist, s-a desp?r?it inclusiv de sabie ?i chiar de pumnalul dat ca amintire de mama sa în anul 1944.

Supravie?uitor mâhnit, dar mândru

Mâhnit, dar mândru c? nu se predase inamicului, iar armele sale ajunseser? în custodia unui cadru militar superior japonez, Hiroo Onoda in JaponiaOnoda nu se putea împ?ca cu felul în care istoria î?i urmase cursul. Dup? ce s-a convins c? Japonia capitulase, bravul locotenent era deopotriv? uluit ?i oripilat: „Cum adic? am pierdut r?zboiul? ?i mai ales, cum de am capitulat? Atât de incapabil? a ajuns armata noastr??", continua el s? se întrebe, mult timp dup? ce ajunsese înapoi în Japonia. Cu toate c? s-a angajat în repetate schimburi de focuri cu autorit??ile filipineze în timpul c?rora a ucis cet??eni ai acelui stat, Hiroo Onoda a beneficiat de circumstan?e atenunate, iar pre?edintele de pe atunci al Filipinelor, Ferdinand Marcos, l-a gra?iat f?r? reticen?e. Întors în Japonia, a fost primit ca un adev?rat erou, dar sobrul r?zboinic nu a agreat niciodat? celebritatea ?i flash-urile aparatelor de fotografiat. Numai la insisten?ele admiratorilor s?i, Onoda a acceptat s?-?i scrie autobiografia intitulat? „Nu m? predau: R?zboiul meu de 30 ani", carte devenit? imediat bestseller în Japonia. Cu toate acestea, Onoda era trist. În opinia sa, Japonia anilor '70 nu era decât o copie palid? a nobilului imperiu în care crescuse. Era profund afectat s? vad? pierderea treptat? a valorilor tradi?ionale japoneze în fa?a post-modernismului ?i t?v?lugului globaliz?rii.

Dezam?git, a urmat exemplul fratelui s?u mai mare, Tadao Onoda, care a plecat în Brazilia, unde devenise cresc?tor de vite.Convertit de la statutul de r?zboinic-supravie?uitor la cel de „cowboy" brazilian, Onoda s-a c?s?torit în anul 1976 ?i a devenit liderul comunit??ii nipone din Terenos, în statul brazilian Mato Grosso do Sul. Dup? ce a citit în presa japonez? despre o adolescent? care ?i-a ucis ambii p?rin?i în anul 1984, vajnicul militar a fost ?ocat s? vad? nivelul la care ajunsese societatea nipon?. Prin urmare, s-a întors în ?ar?, unde a fondat o ?coal? de supravie?uire destinat? tinerilor. Intitulat? Onoda Shizen Juku, ?coala s-a bucurat de succes, astfel încât au fost deschise sucursale în tot arhipelagul japonez. Fire generoas?, Hiroo Onoda a revenit în Insula Lubang în anul 1996, pentru a dona suma de 10.000 $ ?colii locale din insul?. În prezent, are venerabila vârst? de 90 ani ?i tr?ie?te circa trei luni pe an în Brazilia. A primit numeroase distinc?ii ?i decora?ii prestigioase, iar via?a sa a fost ecranizat? în mai multe filme ?i seriale TV. De curând, a declarat c?-i r?mâne pe veci recunosc?tor maiorului Taniguchi, f?r? de care ar fi luptat probabil ?i în prezent, acolo, în junglele din Lubang, unde au r?mas o bun? parte din amintirile sale.
Grafica - Ion M?ld?rescu
------------------------------------------
[1] http://www.descopera.ro/cultura/9796511-hiroo-onoda-locotenentul-samurai-din-junglele-filipineze footer