Revista Art-emis
Gheorghe Dican - Preşedintele U. A .P. R. - Filiala Vâlcea PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 24 Octombrie 2010 22:23
Dican GheorgheMaria Diana Popescu: Stimate domnule Gheorghe Dican, fiţi binevenit în paginile revistei Agero! Am presentimentul unui dialog de zile mari, pentru că am în faţă un interlocutor redutabil. Mi-ar fi plăcut să intru pe furiş în atelier, să cercetez comorile din lăzile dumneavoastră de zestre. Cum mi-e cu neputinţă să fiu hoţ, dumneavoastră veţi fi bun să-mi vorbiţi despre ele. Mai întîi, vă rog, haideţi să răsfoim un pic biografia pînă la borna prezentului.
Gheorghe Dican: Atelierul unui artist este lumea în care acesta trăieşte, este chiar viaţa lui. De acolo îi vin toate energiile, reacţii în care el este actorul principal, iar opera devine întruchiparea a tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. A pătrunde în sufletul unui artist nu este un lucru simplu. Mai simplu este să-i „citeşti" opera. Asta pentru că artistul nu este un om în afara lumii în care trăieşte, el este pur şi simplu un cronicar al vremii sale. Folosind limbajul specific artei sale, el redă nu neapărat ceea ce vede ci, mai degrabă, ceea ce ştie despre lumea în care trăieşte.

Opera artistului este legată de biografia lui, de stările, de emoţiile, de întâmplările prin care trece. De aceea, de multe ori, simpla înşiruire de date ce constituie biografia unui artist poate părea şi chiar poate fi destul de puţin interesantă. Dacă biografia priveşte activitatea artistului, parcursul şi devenirea sa, atunci cred că cel mai important lucru nu ar fi multitudinea evenimentelor la care acesta a participat şi pe care în mod obligatoriu le găsim în C.V.-ul oricărui artist, ci consistenţa creaţiei lui.

Imersaţi într-o lume a grijilor cotidiene, zapînd existenţa de la un program la altul, uităm de artiştii de lîngă noi. Dilogul nostru vine să amintească iubitorilor de artă şi de frumos, că printre noi trăieşte, cu mare artă, maestrul Gheorghe Dican, care a realizat în sfera monumentalului lucrări de probă şi de rezistenţă în timp. Am în vedere cupola Bibliotecii Judeţene Vâlcea, considerat cel mai mare vitraliu în formă de cupolă, din România...
Cupola vitrată de la Biblioteca Judeţeană Vâlcea a fost o mare provocare pentru mine. Cred că orice artist şi-ar dori ca, pe parcursul vieţii sale, să aibă şansa realizării unei astfel de lucrări. Eu am avut acest noroc deşi nu mi-a fost foarte uşor deoarece din punct de vedere tehnic o astfel de lucrare nu se mai realizase în România. Cupola are 142 mp şi este realizată în tehnica veche a vitraliului, iar noutatea constă în faptul că această cupolă vitrată este chiar acoperiş, atât ca funcţiune cât şi ca poziţionare. Pentru a rezista intemperiilor şi pentru a realiza efectul de termo şi hidroizolare vitraliul este introdus între două geamuri termopan, aceste două geamuri fiind geamuri duplex. Lucrarea se intitulează „Facerea lumii" şi are în centrul ei motivul solar, acesta fiind înconjurat de douăsprezece module ovale cu tot atâtea tipuri de scrieri arhaice, scrieri care au influenţat cunoaşterea, cultura în general, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi.

Brâncuşi spunea că, dacă vrei să fii artist bun, trebuie să munceşti ca un sclav, pentru ca apoi să stăpîneşti ca un rege. Maestre, cum stau lucrurile în cazul domniei voastre?

N-am ajuns încă să stăpânesc ca un rege, dar sigur, de foarte multă vreme, muncesc ca un sclav. În atelierul său, artistul este simultan sclav şi rege. Este însă adevărată afirmaţia pe care nu mai ştiu cine a făcut-o, că în actul de creaţie 1% înseamnă inspiraţie sau talent, restul de 99% fiind fiind transpiraţie, adică muncă. Consider că, indiferent de cât talent ţi-a dat Dumnezeu, fără muncă şi fără perseverenţă nu poţi face performanţă. De-a lungul activităţii mele am cunoscut persoane foarte talentate dar care n-au confirmat aşteptările pe parcurs, tocmai din cauza lipsei de consecvenţă, de perseverenţă, de efort susţinut.

Că sînteţi dăruit cu har, e o certitudine. Opera dumneavoastră este o dovadă situată deasupra evidenţelor, dar întotdeauna au existat oameni care ne-au luminat rădăcinile devenirii. Puteţi „da vina", metaforic, pe ei sau amintiţi-vă încă o dată de ei, spre cinstirea lor.

Cel mai important rol în afirmarea oricărui artist îl au, bineînţeles, profesorii. Ar fi nedrept însă din partea mea să-i amintesc pe unii, uitându-i pe alţii, cum sigur s-ar întâmpla, pentru că niciodată nu ţi-i poţi aminti pe toţi. Am să fac o singură excepţie şi o să-l amintesc pe unchiul meu, profesorul Gheorghe M. Dican, care a fost primul meu dascăl şi care, din nefericire, nu se mai află printre noi. El a avut un rol foarte important în formarea mea ca artist şi este cel care mi-a îndrumat paşii către acest domeniu, fapt pentru care îi voi rămâne veşnic recunoscător.

Maestre, ce cuprinde patrimoniul dumneavoastră artistic?

Patrimoniul oricărui artist este opera lui. Pentru că mă apropii de vârsta de 50 de ani, cred că am suficiente motive să consider, în virtutea faptului că abordez munca mea cu o foarte mare seriozitate, că patrimoniul personal conţine destul de multe lucrări care vor trece ceea ce se numeşte proba timpului. De altfel cred că nu există artist care să nu cocheteze, într-un fel sau altul, cu eternitatea.

Consideraţi că actuala critică de artă reflectă cu loialitate atributul valorii?

Din păcate în România nu se întâmplă acest lucru. Majoritatea criticilor de artă de la noi sunt istorici de artă şi nu critici de artă. Acesta este şi motivul pentru care în arta românească ierarhiile nu sunt tocmai corect stabilite. Dacă sunt.

Care este datoria unui pictor faţă de el însuşi şi faţă de cultura poporului din care face parte?

Aceea de a fi sincer cu sine. Restul vine firesc.

Cum arată atelierul maestrului Gheorghe Dican? Am citit că Cezanne folosea un perete de sticlă orientat spre Nord, acoperit cu tente gri, pentru a modera soarele puternic din Provence. Aveţi o metodă de lucru anume?

Pictez noaptea, fac desene chiar şi la crâşmă uneori, în pat, deci atelierul meu este pretudindeni dacă am inspiraţie. M-am eschivat glumind puţin, fără însă ca să mint, deoarece atelierul meu este în lucru şi sper că anul acesta va fi gata. Asta dacă recesiunea nu ne va afecta într-un mod categoric.

Maestre, integrarea europeană oferă mari perspective pentru artiştii români?

Cel mai important lucru este dreptul la libera circulaţie a persoanelor şi a bunurilor. În rest există aşteptarea noastră şi speranţa de a fi introduşi în „cărţile" artei plastice europene contemporane.

Pe unde, prin lume, a poposit încoronată de lauri, arta maestrului Gheorge Dican?

Am expus în foarte multe galerii din întreaga lume: Franţa, Belgia, Germania, Olanda, China, America, Cehia, etc.

Ca să funcţioneze optim, ce ar trebui evacuat din societatea culturală-artsistică?

Festivismul şi prostul gust.

Dumnezeu, perseverenţa, harul sau cine face parte din ecuaţia reuşitelor dumneavoastră artsistice? Sau credeţi, precum ilustrul Cioran, în „totala predestinare"?

Tot ceea ce amintiţi sunt valabile pentru creaţia oricărui artist. Nu-mi permit să-l contrazic pe Cioran dar, după cum am explicat mai devreme, pentru reuşită este nevoie de toate: Dumnezeu, har, perseverenţă. Poate că există şi această „totală predestinare", dar consider că acest fel de a pune problema este acelaşi lucru cu recunoaşterea prezenţei divine în tot ceea ce se întâmplă în Univers, inclusiv în actul de creaţie.

Fiţi bun, dezvăluiţi cîte ceva despre participările, interne şi internaţionale, despre succesele repurtate, despre premiile pe care le-aţi primit... ştiu că sînt multe şi ele vă înscriu onorant şi cu majusculă numele pe frontispiciul artei plastice româneşti. Opera vă este aşezată în numeroase colecţii private din ţară şi din străinătate. Aveţi o frumoasă şi impresionantă fişă biografică!

Ceea ce îmi cereţi se află în C.V.-ul meu, e greu însă să desprinzi din biografie momentele mai importante. Asta pentru că fiecare întâlnire cu publicul este un moment special, fie că se întâmplă în galerii din România sau din străinătate. Momentul întâlnirii cu publicul tău este, de fiecare dată, unic. Poate că expoziţia de la Parlamentul European unde am expus alături de nume ilustre ale artei plastice româneşti să fi fost un astfel de moment; poate expoziţia artiştilor vâlceni pe care i-am reprezentat la Kromeriz, în Cehia, organizată la Palatul Arhiepiscopal; sau, poate, expoziţia personală itinerantă, în care am expus alături de prietenul meu, sculptorul Vasile Soponariu, în trei muzee din România: Muzeul de Artă „Jean Mihail" din Craiova, Muzeul de Artă Constanţa şi Muzeul Judeţean Vâlcea. Premii? Au fost. Mai mult sau mai puţin importante. Unul mi se pare a fi foarte important, căci pentru mine este mai mult decât un premiu: faptul că am fost invitat de către scriitorul George Astaloş, unul dintre cei mai importanţi scriitori români din diaspora, să ilustrez cu picturile mele setul de şapte volume intitulat „Etic şi estetic" care va apărea la Paris anul acesta, în ediţie de lux, în limba franceză şi care va cuprinde o culegere de poezii ale unor poeţi români din diaspora.

Maestre, vă rog, daţi-mi argumente, ca eu, călător prin muzee, să vă achiziţionez o pictură.

Borges avea dreptate şi eu am afirmat mai sus unele lucruri în sensul acesta. Criticii de specialitate m-au încadrat într-un curent definit ca fiind gestualist-abstract. Întradevăr, am mari legături cu curentul abstract şi cu gestualismul şi cred că recuperarea nonfigurativului se poate încadra în tipul de căutări ale artistului actual, chiar dacă atunci când se vorbeşte despre curente contemporane în arta plastică artistul este adesea plasat în rolul de „artist militant", de intelectual care reacţionează prin arta sa, într-un mod foarte direct şi foarte evident, la societatea în care trăieşte. Personal nu cred în acest gen de activism, nu cred în acest gen de „artă militantă", dar nici n-o neg şi nici n-o dispreţuiesc. Cred că atunci când un artist spune sincer ce are de spus, indiferent de maniera în care lucrează, arta lui rezistă. Cred că noutatea cu care vine artistul contemporan în vremea în care trăim este simţirea, sinceritatea.

Care este lumina care ar rămîne cu dumneavoastră, indiferent de schimbările din viaţă?

Lumina cunoaşerii. Aceasta este lumina divină.

Maestre, ce se va întîmpla sub trăsătura de penel şi semnătura dumneavoastră, în viitorul foarte apropiat?

Nu ştiu dacă alţi confraţi ai mei pot previzona întâmplările personale viitoare în plan artistic. Cu siguranţă eu nu pot. Ce pot însă afirma este faptul că eu cred în ceea ce fac cu toată tăria şi sper ca efortul susţinut şi căutările permanente în plan artistic să aibă în continuare ca rezultat ceea ce orice artist îşi doreşte: o operă consistentă, autentică, universală. Care să rămână indiferent de „moda" dintr-o anume epocă, efemeră precum tot ceea ce este definit de acest cuvânt. Să lăsăm timpul să vorbească. footer