Revista Art-emis
200 de ani de la Raptul Basarabiei PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Vineri, 18 Mai 2012 07:54

Nicolae Iorga ?i Maresalul Ion Antonescu

La 200 de ani de la Raptul Basarabiei - Nicolae Iorga ?i Ion Antonescu.
Studiu de Caz prezentat la Conferin?a ?tiin?ific? Interna?ional? Basarabia - 1812, Problem? na?ional?, implica?ii interna?ionale"
(National problem, International Implications).
Agenda Chi?in?u-Ia?i, 14-16 mai 2012. [1]

Nenum?rate au fost împrejur?rile ?i considerentele care, în deceniile II-IV ale veacului XX, i-au apropiat pe N. Iorga ?i I. Antonescu. Dup? cum au existat tot atâtea condi?ii ?i temeiuri care, din nefericire, i-au desp?r?it. Ceea ce îns? a r?mas, mai presus decât orice, a fost respectul reciproc fa?? de propor?iile, în afar? de orice dubii, ale personalit??ilor implicate în „joc", cum ?i fa?? de cele mai multe dintre laturile activit??ii lor. Dac? este adev?rat c?, la un moment dat, Istoricul a intervenit pentru a bloca primirea Generalului în Academia Român?, fapt pe care acesta l-a re?inut înver?unat pe r?bojul nemul?umirilor sale, el, totu?i, ajuns Conduc?tor al Statului Român, solicitat de prietenul N. Miclescu, a avizat în 1941 creditele necesare pentru continuarea activit??ii de traducere ?i terminarea tip?ririi în limba francez? a monumentalei Istorii a Românilor în zece volume din 1936-1939. Trecând peste extrem de numeroase elemente ce pot fi luate în considera?ie, vom re?ine c?, la 7 septembrie 1940, savantul a publicat în cotidianul „Universul" articolul intitulat simplu Un Minister Antonescu, în care-l evoca pe militarul de excep?ie din cursul R?zboiului Unit??ii Na?ionale din 1916-1919 ?i-?i exprima convingerea în privin?a a ceea ce trebuia s? fie - ?i a fost! - regimul Generalului. Tocmai, având în vedere acest material, cel mai adesea neglijat, îl reproducem integral:
Un Minister Antonescu

Regele a numit Pre?edinte de Consiliu pe Generalul Antonescu. Acest nume aminte?te rezisten?a mândriei române?ti din timpul Marelui R?zboi, sfaturile pe care tân?rul colonel de atunci le-a dat neînfrico?atului General Presan, apoi severul director al ?coalei de R?zboi, formând ofi?eri pentru lupt?, nu pentru parad? ?i onoruri, pe acela care, în clipa când armata noastr? pornea pe calea unei organis?ri gre?ite, opunea o concep?ie diametral deosebit? într-un memoriu pe care trebuie cândva s? îl publice ca s? se vad? r?spunderile, pe omul modest care, neputând atinge ?inta sa, nu s-a gândit decât s? se întoarc? la datorie, în sfâr?it pe omul de caracter care n-a cunoscut mijloacele prin care se ajunge mai u?or. Acesta este Generalul Antonescu pentru noi, afar? de speran?ele pe care le treze?te marea sa valoare militar?.

A încerca s? se fac? din el, pentru nedreptatea pe care a suferit-o, ?eful unei revolu?ii în favoarea unei singure grup?ri politice (Mi?carea Legionar?), în momentul când se cere solidaritatea româneasc?, e mai mult decât o gre?eal?. Generalul Antonescu nu poate primi acest rol. ?i, dup? cum se ?tie, Generalul Antonescu n-a primit „rolul" despre care a f?cut vorbire N. Iorga. Desigur, în prima etap? a guvern?rii sale (septembrie 1940 - ianuarie 1941), Antonescu a cooperat cu legionarii. Dar nu ?i la crimele acestora, c?rora, mai cu seam? la 26-28 noiembrie 1940, le-au c?zut victime zeci de personalit??i, în primul rând N. Iorga însu?i. Pentru toate cele întâmplate, care au amplificat tragedia României dup? pr?bu?irea grani?elor în iunie - septembrie 1940, se poate stabili indiscutabil responsabilitatea guvernului I. Antonescu - Horia Sima, dar nu ?i una personal?, a Generalului. Este adev?rat c? Generalul, în ce-l prive?te, a f?g?duit c? avea s? se preocupe de aflarea ?i pedepsirea responsabililor asasinatului. Obiective irealizabile, în condi?iile r?zboiului mondial; ca ?i ulterior. Dar, în acela?i timp, nu se poate neglija c?, în ?edin?a din 28 noiembrie 1940 a Cabinetului, Ion Antonescu a declarat categoric c? el nu putea tolera „crimele ordinare", fiind decis s? se „retrag?". Iar când la Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri a sosit, în diminea?a de 28 noiembrie 1940, ?tirea uciderii lui N. Iorga, I. Antonescu – dup? ce în seara precedent? îl avertizase pe Horia Sima s? vegheze ca istoricului, r?pit de „necunoscu?i" de la domiciliul s?u din Sinaia, s? nu i se întâmple ceva - a fost „foarte impresionat ?i numai r?spunderea ce avea de viitorul ??rii l-a împiedicat - relateaz? fostul ministru N. Mare? - de a p?r?si conducerea Statului" (subl. ns.). Din câte ?tim, a fost primul avertisment categoric dat de Antonescu în sensul c? divor?ul de legionari, survenit în practic? abia urma rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941, avea cu obligativitate s? se produc?. Pe de alt? parte, prea pu?in se cunoa?te c?, în anul 1941, Ion Antonescu a preg?tit pentru tipar edi?ia a II-a a micro-sintezei Românii. Originea, trecutul, sacrificiile ?i drepturile lor. Pentru cea dintâi edi?ie, ap?rut? în 1919, autorul beneficiase de concursul lui N. Iorga, fapt pe care l-a men?ionat în Postfa?a lucr?rii. Edi?ia din 1941 beneficia, în raport cu evenimentele petrecute în r?stimp, de o nou? Prefa??, în care autorul î?i motiva decizia ?i explica transform?rile (în fapt, adaosurile) operate. Din motive lesne de în?eles, prefer?m s? apel?m nemijlocit la textul inedit:

Prefa?? la a doua edi?ie

În vremuri atât de grele pentru ?ara ?i Poporul Românesc, am hot?rât retip?rirea acestei lucr?ri care, în 1919, a constituit o sintez? a revendic?rilor noastre na?ionale. Cu toate angajamentele formale ale alia?ilor de atunci, numai parte din aceste revendic?ri au fost realizate prin Tratatele de Pace care au urmat R?zboiului din 1914-19. Arbitrajul de la Wiena (sic!) 1940 a reactualizat problema, deschizând o ran? ce nu se încheiase definitiv, cu toat? bog??ia ?i m?rimea de jertfe care au sângerat na?iunea în R?zboiul pentru Întregire. Lucrarea apare rev?zut? ?i completat? pentru a fi într-adev?r util? cercet?torului actual. Un capitol special asupra Românilor de peste hotare întrege?te lucrarea. Pentru to?i acei care se intereseaz? de problema sfintelor noastre drepturi, cump?rând aceast? carte, ?in s? se ?tie c? toate veniturile rezultate din vânzarea ei vor servi pentru hr?nirea copiilor s?raci ?i refacerea bisericilor d?râmate de cutremur.
Copiii ?i Credin?a asigur? viitorul ?i eternitatea neamul. Lor s? le d?m totul.
Mare?al Antonescu

S? mai re?inem c? Mare?alul a stabilit drept motto la Prefa?a din 1941 câteva din excep?ionalele sale îndemnuri desprinse din Apelul „C?tre Români", datat 26 februarie 1941, mai precis:

„Eu m-am înclinat în fa?a unei situa?ii g?site. Împreun? cu poporul, nu am acceptat-o ca definitiv? ?i nu o vom accepta niciodat?. Nu va fi lini?te în acest col? al Europei ?i nu va fi dreptate adev?rat? în lume cât nu se va face sau nu-?i va face dreptate poporul românesc. ?i se va face. Acest lucru îl afirm? prin mine ?i odat? cu mine to?i acei care au vie?i de jertfit. Popor român, por?ile veacurilor ?i drumurile drepturilor î?i stau deschise, dac? ?tii s? dovede?te întâi prietenilor ?i apoi du?manilor c? e?ti în stare s?-?i st?pâne?ti destinul. Din motive ?i în împrejur?ri asupra c?rora vom reveni, reeditarea Românilor s-a amânat pentru anul 1944, iar, atunci, Mare?alul va renun?a definitiv."

Înainte înc? de-a fi implicat ?ara în conflagra?ia mondial? din 1939-1945, Ion Antonescu n-a manifestat vreun dubiu, dup? ce legase România de Pactul Tripartit, cum c? r?zboiul în perspectiv? ar fi lipsit de ?anse. Dimpotriv?. Iat?-l, a?adar, pe proasp?tul premier ?i Conduc?tor al Statului român revenind la Bucure?ti dup? prima vizit? ce i-a f?cut lui Adolf Hitler la Berlin, unde parafase aderarea României la Axa Berlin-Roma-Tokyo, declarând la 25 noiembrie 1940 pe peronul G?rii de Nord: „România va merge la biruin??. România va avea drepturile ei (subl. ns.)". Dup? declan?area R?zboiului Sfânt la 22 iunie 1941, în tab?ra Germaniei, ?i în urma succeselor înregistrate mai ales în primul an al ostilit??ilor pe Frontul de Est, credin?a lui Antonescu în victorie a sporit, chiar s-a transformat în convingere. Este adev?rat c? evolu?ia în continuare a evenimentelor, cu reversul lor dup? 19-20 noiembrie 1942 la Stalingrad, avea s?-l determine pe Mare?al, uneori, s? fac? considera?ii ambigui în privin?a ?anselor. Dar, ca element determinant, optimismul nu l-a p?r?sit nici un moment. Poate c? de aici a rezultat ?i decizia lui de-a r?mâne aliat al lui Hitler pân? la sfâr?it. Chiar în seara de 22 august 1944, primindu-l pe liderul na?ional-??r?nist Ion Mihalache, Mare?alul a admis c? nu mai credea „de mult" în victoria Germaniei, dar, pentru a înf?ptui volte-face-ul, considera ca fiind absolut necesare din partea anglo-americanilor „garan?ii" pentru viitorul României. Nefiind cazul, a?a se explic? de ce, în ceasurile imediat urm?toare, Antonescu n-a acceptat vreo „mi?care în front", lucru pe care i l-a comunicat Regelui Mihai I în cursul ultimei întrevederi, decisive, din dup?-amiaza de 23 august 1944. În context, cum se ?tie, îns? a?a cum avertizase Antonescu, cotitura Bucure?tilor n-a salvat România. Din contra, cu ?i, mai ales, f?r? Mare?al, catastrofa României s-a precipitat chiar atunci, prin lovitura de stat, care s-a limitat în esen?? la demiterea ?i încarcerarea principalilor reprezentan?i ai regimului antonescian. Pentru România, îns?, n-a rezultat vreun avantaj, în afar? de ocupa?ie, r??luiri teritoriale, imense datorii de r?zboi, teroare ?i, mai cu seam?, comunismul asiatic de import sub ?enilele tancurilor ro?ii.

Pân? atunci, Antonescu, încrez?tor în victorie, nu s-a dovedit nicicum un idealist, fiind mai degrab? un lider realist, chiar oportunist. Un document recent descoperit atest? o perspectiv? extraordinar? ?i categoric? pentru a-i deslu?i pozi?ia. Ne referim la scrisoarea inedit? adresat? de I. Antonescu ata?atului militar german la Bucure?ti, Alfred Gerstenberg, la 26 noiembrie 1942. În documentul respectiv, dup? ce, printr-o interven?ie personal? de excep?ie pe textul dactilografiat, Mare?alul a fixat în chip esen?ial rolul ?i locul ??rii în r?zboiul statelor Axei - considerând România „Cel mai mare din cei mai mici din Ax?" - sublinia: „... Cred c? nu m? în?el în credin?a ce am c? vom smulge, dup? lupte grele, victoria (subl. ns.), oricare ar fi greut??ile prin care trecem împreun? cu cei mari din Ax?, cu care avem acelea?i idealuri ?i riscuri". A fost remarcabil îns? c?, totodat?, Mare?alul Antonescu n-a ezitat s?-i comunice ata?atului Reichului la Bucure?ti ?i rezervele sale, sub aceast? form?: „Sunt îns? convins c?, dac? sondele ?i rafin?riile române?ti ar fi distruse chiar par?ial, vom pierde r?zboiul oricât de genial? este conducerea german? ?i oricât de mare este (sunt) bravura, tenacitatea, preg?tirea, organizarea, energia ?i puterea poporului ?i armatei germane, în fa?a c?rora ?i eu, ca ?i to?i, m? înclin cu admira?ie". Dup? cum s-a stabilit, nemaifiind necesar s? revenim, petrolul nu a putut fi ap?rat, soarta României ?i a alia?ilor ei - periclitat?, iar catastrofa Axei - inevitabilul în viziunea lui Antonescu - nu a mai întârziat mult timp!

Dependent, a?adar, de victoria Axei în r?zboi, Mare?alul Antonescu nu a reu?it s?-?i domine cunoscutele-i patimi ?i orgoliul nem?surat. Din postura sa de lider militar ?i politic, el ajunse s? nu-i mai fie, pur ?i simplu, indiferent modul în care avea s? fie prezentat posterit??ii. De altfel, Antonescu avea la îndemân? propria-i experien??. ?i anume c?, în cursul anilor 1916-1919, ca ?ef al Biroului Opera?ii al Marelui Cartier General Român, el avusese un rol adeseori determinant în proiectarea ?i executarea ac?iunilor, dar, atunci ?i îndeosebi dup? r?zboi, gloria a revenit (dac? nu cumva ?i-au asumat-o!) ?efii s?i: Constantin Prezan, Al. Averescu ?.a. În acest context, trebuie avut în vedere c? în 1941-1942 colec?ia oficial? a Istoricului campaniei din 1916-1919 demarase (fiind deja editate primele trei volume), iar, în paginile masivei lucr?ri, rosturile ofi?erului de odinioar? nu au fost puse în eviden?? dincolo de zona penumbrelor. Or, de aceast? dat?, în cazul R?zboiului din R?s?rit, în care evident Antonescu avusese rolul hot?râtor în toate privin?ele (planificare, declan?are ?i execu?ie), lucrurile nu aveau cum, ?i nu trebuiau, s? se mai repete. În fond, de la un cap?t la altul, noul r?zboi pentru România Mare, purtat - este adev?rat, precum ?i la 1916-1918 - de o Românie Mic?, era într-o m?sur? ?i al s?u. Se în?elege ce propor?ii c?p?ta acest aspect în imagina?ia ?i în comportamentul Mare?alului, pentru el, care - oricând ?i oriunde - obi?nuia s? vorbeasc? despre sine exclusiv la persoana a III-a!

Am socotit necesare aceste considera?ii, cel pu?in pentru a afla sensul deciziei Mare?alului Antonescu de-a se trece, dup? modelul existent pentru primul r?zboi mondial, la elaborarea unui istoric al campaniei declan?ate la 22 iunie 1941. Sub acest aspect, preparativele s-au desf??urat rapid ?i, într-o privin??, eficient. Avem în vedere faptul c?, deja în luna octombrie 1942, la solicitarea expres? a Mare?alului, s-a trecut la întocmirea Istoricului campaniei din Est. S-a prev?zut ca „prima redactare" s? se termine la 31 decembrie acela?i an, urmând ca textul definitiv s? fie predat în ianuarie 1943. Dup? numai un an de zile, în ianuarie 1944, s-a raportat c? „redactarea definitiv?" se încheiase, rezultând volumul România ?i expansiunea ruseasc?. Armata Român? în r?zboiul contra bol?evismului. În raport cu obiectivele istoriografice asumate, colaboratorii Cabinetului Militar ?i ai Serviciului Istoric al MStM-ului au organizat, bineîn?eles, materialul arhivistic disponibil ?i, concomitent, au preg?tit conferin?e ?i diverse bro?uri, ca forme ale unei valorific?ri... anticipate a operei finisate.

Pe parcurs, Mare?alul Antonescu a avut meritul de-a repune pe tapet – aten?ionat fiind de membrii Cabinetului Militar, în spe?? de maiorul Eugen Niculescu – problema Istoricului campaniei din 1916-1919. Pe bun? dreptate, era inacceptabil ca Istoricul campaniei în plin? desf??urare (în Est) s? devanseze în vreun fel proiectul aflat pe rol. Concluzia nu putea fi decât una singur?: Intensificarea eforturilor pentru definitivarea volumelor restante (IV-VI) ale Istoricului consacrate Marelui R?zboi din 1916-1919. De unde au rezultat ini?iativele ?i deciziile reflectate ?i, deopotriv?, concretizate în documentele, mai precis:
1) Conformându-se ordinului Mare?alului Antonescu, maiorul adjutant Eugen Niculescu, dup? ce s-a interesat la Serviciul Istoric al MStM, a prezentat Conduc?torului Statului dou? referate ale fostului ?ef al Biroului Opera?ii al Marelui Cartier General de odinioar? (nimeni altul decât lt. col. Ion Antonescu!) relativ la declinarea r?spunderii Armatei a II-a Române (a generalului Alexandru Averescu) de-a angaja b?t?lia cu inamicul în iulie-august 1917. La 20 februarie 1942, direct pe text, Antonescu a apreciat c? „nu sunt acestea actele pe care le cer", ele urmând „s? se g?seasc? în arhivele mele [ale Mare?alului] sau la [Serviciul] Istoric".
2) Drept urmare, acela?i Eugen Niculescu a înaintat Mare?alului Antonescu o alt? Not? ce trimitea la urm?toarele documente: a) Raportul nr. 1 807 din 1 august 1917 al Armatei a II-a; b) Ordinul confiden?ial nr. 2 854 din 6 august 1917 al Marelui Cartier General, semnat de generalul Constantin Prezan, dar întocmit de lt. col. I. Antonescu. Mare?alul, prin rezolu?ia sa, a admis c? „este ceva dar nu totul".
3) În urma cercet?rilor efectuate, la 26 februarie 1942 a rezultat Nota maiorului adjutant Eugen Niculescu care - tot la ordinul Mare?alului - stabilea obiectivele concrete în definitivarea Istoricului campaniei din 1916-1919 ?i departajarea volumelor restante (IV-V-VI), cu recomandarea de-a se lua m?suri „în cel mai scurt timp" pentru a se dep??i stadiul ?i ritmul existent de „încetineal? atât de mare".
4) În sfâr?it, la 27 februarie 1942, Eugen Niculescu a transmis direct Serviciului Istoric al M.St.M. adresa Cabinetului Militar prin care prindeau via?? dispozi?iile Mare?alului relativ la Istoricul campaniei din 1916-1919. Este îns? iluzoriu s? admitem c?, în felul acesta, problema se încheiase cu adev?rat. În baza dispozi?iilor Mare?alului Antonescu, lt. col. R. Dumitrescu, de la Serviciul Istoric al MStM, a întocmit în perioada urm?toare un amplu ?i temeinic Dosar cuprinzând ordine de zi ?i referate ale Marelui Cartier General c?tre Armata a II-a (mai - noiembrie 1917, un document complet, care a?teapt? înc? a fi cercetat ?i valorificat de istoricii militari.

În ceea ce-l prive?te pe Mare?alul Antonescu, acesta se impusese - dup? cum am relevat dintru început - drept un istoric ?i comentator avizat al campaniei din 1916-1919, rezervându-i un spa?iu ?i o semnifica?ie adecvat? în men?ionata micro-sintez? din 1919 Românii. Origina, trecutul, sacrificiile ?i drepturile lor, elaborat? dup? consultarea (poate ?i la îndemnul) neîntrecutului N. Iorga. Dup? cum se ?tie, edi?ia a II-a, preg?tit? de Mare?al pentru condi?iile specifice din 1941, a amânat-o, din motive necunoscute. Va relua proiectul peste trei ani, dar, pe coperta acelei edi?ii, Mare?alul a consemnat la 20 mai 1944: „Este actual? dar NU este politic a o republica (subl. lui I. A.)". Fapt cu totul semnificativ, N. Iorga ?i I. Antonescu s-au mai „întâlnit" într-un rând în privin?a unei probleme fundamentale a României Mari: pr?bu?irea construc?iei din 1918 ?i necesitatea absolut? a refacerii ei grabnice. Antonescu a ales calea r?zboiului, purtat al?turi de Germania dup? 22 iunie 1941 ?i care, pân? la cap?t, la 23 august 1944, a avut un caracter drept. Istoricul, asasinat în noiembrie 1940, nu avea cum s? se pronun?e asupra deciziei lui Antonescu. Avem îns? convingerea c? N. Iorga, ?inând seama de scopul ac?iunii în Est, nu avea s? resping? drumul urmat, mai ales c?, de îndat? dup? notele ultimative ale lui V. M. Molotov din 26-27 iunie 1940, el a observat – într-un adagiu – singurul introdus atunci – al microsintezei Adev?rul asupra trecutului ?i prezentului Basarabiei, publicat? pe atunci în române?te (dup? versiunea francez? din 1922) – c? partea de ?ar? ocupat? de URSS reprezenta „un teritoriu de istorie na?ional? ?i de drept na?ional" ?i care, net?g?duit, urma a fi reluat la „cel dintâi prilej favorabil"[2]. În concluzie, am putea discuta despre un proiect e?uat? Nicidecum, mai ales c?, dup? 1989, Românii... lui Ion Antonescu s-au bucurat de nenum?rate edi?ii ?i de o binemeritat? pre?uire din partea speciali?tilor. Îns?, mai presus de orice, r?mân paginile de istorie privind destinele celor dou? personalit??i de anvergur? - trecute în condi?ii din cele mai tragice în rândul „oamenilor cari au fost" - Nicolae Iorga ?i Ion Antonescu.

În esen??, oameni de stat ?i militari de elit?, scriitori ?i diploma?i, istorici ?i geopoliticieni, ziari?ti de imens prestigiu ?i autoritate, dintre care-i re?in în prima ordine pe M. Eminescu ?i N. Iorga, pe M. Kog?lniceanu, I. I. C. Br?tianu ?i N. Titulescu, pe S. Mehedin?i, Pamfil ?eicaru, Emil Cioran sau pe Mare?alul Antonescu, s-au exprimat adeseori ?i în mod categoric în sensul c?, pentru ultimele trei veacuri ale istoriei na?ionale, a func?ionat cu putere de lege acest blestem neiert?tor în privin?a pozi?iei noastre geopolitice:

Românii ?i România s-au aflat „prea aproape de Rusia ?i prea departe de Dumnezeu"!

Aceast? situa?ie geopolitic? a stat - cine mai pune la îndoial? faptul? - la temeiul atâtor dezastre din trecutul nostru, mai cum seam? în 1812, 1940, 1944... Astfel, conchidem, c? sesiunea noastr?, nefiind una aniversar?, este consacrat? analizei dezastrelor men?ionate în consecin??, ?i nu numai, asupra originilor, desf??ur?rii ?i urm?rilor lor, pe termen scurt ori de durat?. Revin în aten?ie ?i aspectele fond?rii României Mari, men?inerea, consolidarea ?i, apoi, pr?bu?irea ei în 1940 ?i 1944, dup? cum ?i perspectivele actuale ori de mâine, dac? acestea, realmente, mai pot/ori merit? a mai fi luate în considera?ie? S? re?inem c?, indiferent de solu?iile avansate, trebuie a se avea în vedere revenirea „acas?" a provinciilor noastre istorice!

Nu spun o noutate c?, în toate aceste probleme, str?lucitul nostru polihistor N. Iorga s-a întâlnit - de fel întâmpl?tor! - cu Ion Antonescu ... Între altele, cel dintâi, în lucrarea Adev?rul asupra trecutului ?i prezentului Basarabiei, retip?rit? în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 26-27 iunie 1940, a observat dup? cum am constatat - într-un adagiu de obicei ignorat - c? partea României ocupat? de U.R.S.S. reprezenta „un teritoriu de istorie na?ional? ?i de drept na?ional", care, net?g?duit, urma a fi... „reluat la cel dintâi prilej favorabil"! Acel prilej favorabil avea s? intervin? gra?ie actului de voin?? ?i ac?iunii al lui Ion Antonescu ce a coincis clipei astrale a istoriei na?ionale - 22 iunie 1941! Data de 22 iunie 1941 r?mâne negre?it în istoria românilor legat? de numele Mare?alului Ion Antonescu. Multe din documentele sale, de regul? neglijate chiar de istorici, s-au aflat la temeiul ac?iunilor sale pe Frontul de Est. Dintre acestea, f?r? a intra în detalii, men?ion?m: Ordinul de zi adresat la 1 ianuarie 1944 lupt?torilor de pe front; ordinul din 6 februarie 1943, deci de îndat? dup? e?ecul de la Stalingrad, transmis tot unit??ilor operative din Est, în sensul de a lupta „cu toat? hot?rârea, acolo unde ne g?sim, spre a feri ?ara de cotropire [...] Dac? vrem s? reconstruim o Românie Mare trebuie s? o merit?m prin lupte ?i prin sacrificii"; declara?ia confiden?ial? f?cut? ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru „Il Tempo" la 26 ianuarie 1943 (?i ap?rut? abia dup? r?zboiul mondial din 1939-1945) în sensul c?: „... M? gândesc la ziua de mâine a României ?i la eventualitatea c? r?zboiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ??rii mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub amenin?area Rusiei putem sucomba [...] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfâr?itul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul ?i poate s? ajung? acolo numai traversând sau înghi?ind România [...] Eu nu fac un joc de tri?or, ca vecinii mei unguri, visând pr?bu?irea germanilor ?i sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta ?i ei nu au motive s? se team? de Rusia. Noi avem. Noi ?tim c? du?manul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare ?i a Ecaterinei a II-a, c?rora Stalin le-a r?mas credincios ?i (pe care), trebuie s? recunoa?tem, îi continu? genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înve?mântându-se ast?zi în comunism, înainteaz? în numele unei ideal care corupe intelectualitatea ?i, ascunzându-?i col?ii dup? o zdrean?? ro?ie, atrage masele de muncitori ?i ??rani. Eu voi arunca în r?zboi, spre a-i z?g?zui pe ru?i, toate for?ele pe care voi izbuti s? le înarmez, convins c? acesta este supremul bine pentru România: z?g?zuirea ru?ilor..."[3]

Dar sunt atâtea probleme asupra c?rora ar trebui s? insist?m. Tocmai de aceea, se în?elege, în context, valoarea testamentar? a ultimei declara?ii a Mare?alului, din dup?-amiaza de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execu?ie de la Jilava. Atunci, Antonescu, desp?r?indu-se de mama sa, a asigurat-o f?r? ezitare: „Dac? mor - este pentru Bucovina ?i Basarabia. De ar fi s? reîncep, a? face la fel!" Ce încheiere se impune, ne întreb?m, chiar ?i în cadrul unei prestigioase reuniuni ?tiin?ifice, alta decât aceasta:
Basarabia ?i Bucovina - A nu se uita!
________________________________________
[1] Conferin?a Interna?ional? a istoricilor pe tema raptului Basarabiei prin Pacea de la Bucure?ti din 16(28) mai 1812 de la Chi?in?u - Ia?i, 14-16 mai 2012.
[2] Vezi N. Iorga, Adev?rul asupra trecutului ?i prezentului Basarabiei, Bucure?ti, Tipografia „Universul", 1940, p. 78. De altfel, în anii care au precedat la 1912 centenarul r?pirii teritoriului dintre Prut ?i Nistru de c?tre Rusia ?arist? N. Iorga, extrem de activ, s-a pronun?at identic de pe pozi?iile iridentei române asupra Basarabiei, care - mai devreme ori mai târziu - trebuia s? revin? Patriei-Mam?, cum s-a ?i petrecut în 1918! Re?inem câteva dintre formul?rile celebrului istoric: „Ru?ii vor serba ca o zi de bucurie centenariul anex?rii [Basarabiei]. Noi va trebui s? o comemor?m ca o zi de durere ?i ca o zi de trezire a speran?elor pe care le d? totdeauna dreptul ve?nic, care nu poate fi învins, nici cucerit (subl. ns.)" (1909); „Suntem noi oare prea slabi pentru a lua asupra noastr? sarcina de a ne restitui în drepturile noastre" (subl. ns.) (1912); „Ne-am sim?it un popor, un singur popor. ?i furia urgiei din urm? ne mân? pe to?i iute c?tre limanul dreptului îndeplinit, al drept??ii s?vâr?ite... Nu vom cru?a nici o silin?? ca s? ajungem acolo..." (subl. ns.) (apud N. Iorga, Pagini despre Basarabia de ast?zi, în Basarabia Român?. Antologie, edi?ie Florin Rotaru, Bucure?ti, Editura Semne, 1996, pp. 44, 52-53).
[3] Apud Gh. Buzatu, ed., Mare?alul Antonescu la judecata istoriei, Bucure?ti, Editura Mica Valahie, 2002, p. 378-379.

footer