Revista Art-emis
Arhive secrete (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Miercuri, 02 Mai 2012 01:18
Strict secret 5 august 1977
Conspectul întâlnirii şi a tratativelor purtate de Leonid Ilici Brejnev şi Nicolae Ceauşescu, în Crimeea, la 5 august 1977

Realizat de V. I. Potapov, şeful Sectorului România al Secţiei C.C. al P.C.U.S.

„Exprimându-şi încă o dată nedumerirea faţă de pretenţiile sovietice, Nicolae Ceauşescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înţelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică şi, mai ales, în cea moldovenească se denaturează - ca şi mai înainte - următoarele trei grupuri de chestiuni:
1) se reabilitează politica ţarismului în Balcani şi în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).
2) este tratată incorect, ca şi până acum, chestiunea privind existenţa poporului moldovenesc, limbii moldoveneşti şi naţiunii moldoveneşti aparte.
3) ca şi mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiţi incorect moldoveni.
În opinia lui N. Ceauşescu, este absolut incorectă şi sub aspect istoric, social şi al luptei de clasă, şi sub aspect marxist afirmaţia că includerea, în 1812, a Basarabiei în componenţa Rusiei a fost legitimă şi conformă voinţei popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma N. Ceauşescu. Alipirea s-a produs împotriva voinţei poporului şi împotriva dorinţei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume."

Probleme de natură teritorială, politică şi economică au marcat timp de mai multe secole istoria relaţiilor româno-ruse, respectiv româno-sovietice, dar parcă niciodată nu au fost atât de complexe ca în perioada în care acelaşi sistem politic „împărăţea", atât la Moscova, cât şi la Bucureşti. Indiscutabil relațiile diplomatice între cele două state au fost destul de dificile pe tot parcursul secolului al XX-lea, „Nodul Gordian" al acestei relații constituindu-l Problema Basarabiei. Divergenţele s-au acutizat în anii '60, îndeosebi după ce la conducerea României a venit Nicolae Ceauşescu.[1] Preşedintele României, era descris de către mijloacele de informare occidentale, ca un rebel care încerca să ducă o politică externă autonomă faţă de Moscova şi care avea un ataşament sincer faţă de valorile naţionale româneşti. În perioada dată a fost stimulată apariția diferitor lucrări cu caracter istoric în care a fost abordată deschis problema Basarabiei şi a populaţiei care locuia în acest teritoriu. Materialele au trezit reacţii negative atât în URSS, cât şi în R.S.S.M., fiind calificate drept declaraţii naţionaliste.

Tov. V. I. Potapov mi-a comunicat că stenograma tratativelor purtate de Leonid Ilici Brejnev şi Nicolae Ceauşescu şi a rezultatelor acestora este deja gata şi, probabil, va fi examinat în cadrul Biroului Politic al CC al PCUS. Însă dat fiind faptul că secretarul Secţiei C.C. al P.C.U.S. a început deja pregătirea unei noi întâlniri a secretarilor ce coordonează afacerile străine ai ambelor partide, lucru asupra căruia, în principiu, au convenit Leonid Ilici Brejnev şi Nicolae Ceauşescu, s-a decis informarea, în prealabil, a C.C. al P.C. al Moldovei cu privire la rezultatul tratativelor sovieto-române desfăşurate în Crimeea, pentru ca, în măsura posibilităţilor, să ne aducem contribuţia la pregătirea materialelor pentru întâlnirea planificată.

În cele ce urmează, vă prezentăm un extras al discuţiei între Leonid Ilici Brejnev[2] şi Nicolae Ceauşescu purtate la 5 august 1977, în Crimeea, unde sunt reliefate motivele acestor divergenţe. Este demn de remarcat că această discuţie a avut cea mai mare durată din cele existente într-o perioadă de cinci ani. A durat patru ore. La ea au participat: din partea sovietică: Cernenco, Blatov, Potapov, partea română: Andrei, Mitea, Ciolac. În cadrul convorbirilor au fost abordate mai multe probleme printre care: - - „Poziţia României la negocierile din Belgrad", „Atitudinea partidului comunist din România referitor la «eurocomunism» şi faţă de antisovietismului lui Carillio";
- „Poziţia C.C. al P.C.R. în legătură cu manifestarea partidelor comuniste din Europa împotriva intenţiilor americanilor de a dezvolta fabricarea bombei cu neutroni" etc.
Au fost de asemenea examinate, detaliat, relaţiile economice şi comerciale sovieto-române, tovarăşii români insistând asupra extinderii participării U.R.S.S. la construcţia unor mari centre de cercetare ştiinţifică şi întreprinderi industriale în R.S.R. (printre altele, şi a unei staţii electrice atomice, precum şi a unor uzine de aparatură electronică sau atomică la Iaşi etc.).
- Tovarăşii români au insistat de asemenea asupra necesităţii de a desfăşura lucrări de adâncire a albiei râului Prut în avalul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca. Despre rezultatul acestor tratative, tov. Potapov m-a informat doar în linii mari, subliniind, totodată, că Leonid Ilici Brejnev a demonstrat, în mod binevoitor, dar insistent şi convingător, vulnerabilitatea şi dezavantajul pentru socialismul mondial şi, în special, pentru R.S.R., ale poziţiei tovarăşilor români referitoare la multe probleme interrnaţionale.

Tov. Nicolae Ceauşescu încerca aproape întotdeauna să iasă din încurcătură, să demonstreze că poziţia P.C.R. şi a R.S.R. nu este atât de negativă precum o prezintă Leonid Ilici Brejnev, subliniind adesea că impresia e provocată de lipsa de informaţie sau din cauza unei informări incorecte. La sfârşitul discuţiei, la iniţiativa lui Leonid Ilici Brejnev, au fost examinate chestiunile legate de divergenţele noastre privind tratarea unor probleme ruso-române, sovieto-române şi moldo-române, formării şi dezvoltării poporului moldovenesc, naţiunii moldoveneşti etc., care, ca şi anterior, sunt interpretate incorect de literatura ştiinţifică şi de presa periodică română contemporană.

Leonid Ilici Brejnev a declarat că, după întâlnirile şi discuţiile de anul trecut (1976), la nivel de secretari generali (în Crimeea şi Bucureşti), precum şi după acordurile respective dintre secretarii responsabili de afacerile străine, s-a conturat o anumită tendinţă de corectare a greşelilor admise anterior de partea română în interpretarea unor aspecte ale relaţiilor sovieto-române şi moldo-române, dar asta nu a fost decât o tendinţă, una de scurtă durată.

În ultimele luni, în literatura română au început să apară, tot mai frecvent, articole şi materiale care conţin atitudini antiruseşti şi antimoldoveneşti, exprimate într-o formă nu numai bombastic voalată, ci şi destul de directă şi întotdeauna perseverentă. Totodată, ele sunt publicate nu doar în reviste şi buletine prin excelenţă ştiinţifice, cu un tiraj mic, care influenţează puţin opinia publică, dar şi în paginile unor reviste istorice şi de partid solide, cu un tiraj de masă; în manuale pentru elevi, studenţi, auditori ai învăţământului politic etc. Declaraţiile antiruseşti, antimoldoveneşti răsună până şi în rapoartele şi discursurile autorilor români în cadrul unor sesiuni şi conferinţe ştiinţifice, simpozioane şi congrese.

Dialogând cu Nicolae Ceauşescu, Leonid Ilici Brejnev a menţionat că noi am apreciat foarte pozitiv declaraţia sa justă privind faptul că România nu formulează nici un fel de pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică şi faţă de alte ţări socialiste şi, în acelaşi timp, suntem nedumeriţi când găsim în presa română declaraţii care conţin revendicări asupra teritoriului sovietic.

Tov. Nicolae Ceauşescu l-a întrerupt pe Leonid Ilici Brejnev şi a declarat că nu înţelege despre ce este corba, că el e convins că tot ce a vorbit aici Leonid Ilici Brejnev este rezultatul unor informaţii incorecte. Toate înţelegerile noastre la care s-a ajuns în anul trecut, a declarat N. Ceauşescu, sunt respectate întru totul de către partea română, nu însă şi de partea sovietică.

Cu mult tact, Leonid Ilici Brejnev i-a cerut lui Nicolae Ceauşescu să manifeste răbdare şi să-l asculte până la capăt. A început prin a-i demonstra caracterul dăunător şi negativ al unor atare opinii ce vizează relaţiile noastre, educaţia poporului român, îndeosebi a tineretului, opinii favorabile duşmanilor noştri.

Exprimându-şi încă o dată nedumerirea faţă de pretenţiile sovietice, Nicolae Ceauşescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înţelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică şi, mai ales, în cea moldovenească se denaturează - ca şi mai înainte - următoarele trei grupuri de chestiuni:
1) se reabilitează politica ţarismului în Balcani şi în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).
2) este tratată incorect, ca şi până acum, chestiunea privind existenţa poporului moldovenesc, limbii moldoveneşti şi naţiunii moldoveneşti aparte.
3) ca şi mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiţi incorect moldoveni.
În opinia lui Nicolae Ceauşescu, este absolut incorectă şi sub aspect istoric, social şi al luptei de clasă, şi sub aspect marxist afirmaţia că includerea, în 1812, a Basarabiei în componenţa Rusiei a fost legitimă şi conformă voinţei popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma Nicolae Ceauşescu. Alipirea s-a produs împotriva voinţei poporului şi împotriva dorinţei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume. Pentru a-şi confirma argumentele, NicolaeCeauşescu a evocat afirmaţiile lui K. Marx, mai ales cele conform cărora turcii au cedat ceea ce nu le aparţinea. În plus, susţinea NicolaeCeauşescu, sunt profanatoare afirmaţiile autorilor moldoveni, care consideră că includerea Basarabiei în componenţa Rusiei nu a fost decât un lucru pozitiv, că această includere nu a jucat pentru regiune decât un rol pozitiv. Cum rămâne, se întreba N. Ceauşescu, cu definiţia pe care o folosea V. I. Lenin, că Rusia e închisoarea popoarelor?

Aici Leonid Ilici Brejnev l-a întrerupt pe NicolaeCeauşescu şi a spus că afirmaţiile acestea nu au nici o logică, pentru că anul trecut el a declarat că România nu are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică şi, în acelaşi timp, cere să recunoaştem că ţarismul a ocupat cândva nelegitim teritoriile române. „Aveţi cumva pretenţii teritoriale faţă de noi?", a întrebat Leonid Ilici Brejnev.

NicolaeCeauşescu a declarat numaidecât că ei nu cer nici un fel de teritorii de la Uniunea Sovietică, ci doar să se spună că ţarismul a ocupat pe timpuri pământuri româneşti.

Atunci Leonid Ilici Brejnev a replicat că această poziţie e asemănătoare cu cea a Chinei referitoare la teritoriile Siberiei şi Extremului Orient: „astăzi de la noi se cere să recunoaştem că acest teritoriu este al lor, iar mâine vor cere ca noi să-l şi restituim. Însă noi nu vom face niciodată una ca asta." „Ţarismul, a continuat Leonid Ilici Brejnev, urmărea scopuri de cotropire, dar, în afara lor, obiective şi aspiraţii nobile - izbăvirea popoarelor de jugul turcesc extrem de reacţionar şi alipirea acestora la societatea social-economică şi culturală rusă, mai progresistă la acea vreme. În ciuda faptului că ţarismul a fost într-adevăr închisoarea popoarelor, în comparaţie cu iadul turcesc, această închisoare era un rai: altminteri popoarele n-ar fi tins, veacuri la rând, către Rusia. Acesta e un adevăr istoric care nu trebuie negat. Noi am scris mereu despre asta şi vom scrie la fel şi în continuare."

Referitor la a doua chestiune, anul trecut, a subliniat NicolaeCeauşescu, ei au promis să recunoască R.S.S. Moldovenească şi să nu o ignore. Am făcut aceasta, dar nu vom fi niciodată de acord cu ideea şi nu vom recunoaşte niciodată că există o oarecare naţiune şi o limbă moldovenească separate. (Aici el a făcut trimitere la Dimitrie Cantemir, la unii miniştri ţarişti şi la lucrările unor autori sovietici, publicate în perioada 1927-1930, precum şi la Marea Enciclopedie Sovietică editată după război, în care se spunea că în spaţiul dintre Prut şi Nistru, al URSS, locuiesc români).

Leonid Ilici Brejnev a opinat că nu trebuie să ne bazăm doar pe autori sau pe momente din lucrările acestora sau ale unor personalităţi, inclusiv Cantemir, care conţin teze avantajoase pentru români; lucrurile trebuie privite în mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, conştiinţa lui naţională există în mod real, a declarat şi, oricât am nega acest lucru, el nu va înceta să existe. „Dumneavoastră, tov. Ceauşescu, printre altele, aţi fost la moldoveni şi v-aţi putut convinge că ei există în realitate", a subliniat L. I. Brejnev.

„Da, a ripostat Nicolae Ceauşescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine româneşte!"

Leonid Ilici Brejnev l-a îndemnat să nu se agaţe de limbă, chiar dacă limbile moldovenească şi română ar fi absolut asemănătoare (deşi nu e deloc aşa), nici atunci nu va fi vorba de o naţiune unică. Căci în multe alte ţări popoarele vorbesc aceleaşi limbi, dar sunt naţiuni diferite (Austria şi Germania, SUA şi Anglia, ţările arabe etc.). „...Şi, în această chestiune, a conchis Leonid Ilici Brejnev, dumneavoastră, Nicolae Andreevici, nu vă situaţi pe poziţii marxiste."

Referitor la a treia chestiune, Nicolae Ceauşescu a declarat ca dovadă ce confirmă că limba, naţiunea moldovenească nu există de sine stătător e şi faptul că moldovenii fură clasicii români şi îi numesc moldoveni. Până şi pe Mihai Eminescu, adept înverşunat al unirii Moldovei şi Munteniei, care întotdeauna s-a considerat român, este fondatorul poeziei române, a făcut foarte mult pentru dezvoltarea limbii şi literaturii române, moldovenii îl numesc moldovean.

Leonid Ilici Brejnev nu a făcut în această chestiune nici o remarcă, pentru că, după cum a menţionat tov. V. I. Potapov, noi nu aveam suficiente contraargumente.

NicolaeCeauşescu a propus ca secretarii ambelor noastre partide, responsabili de afacerile internaţionale (tov. Rusakov şi Andrei) să se întâlnească şi să se pună de acord asupra tuturor chestiunilor care ne preocupă. În sfârşitul discuţiei, el a declarat că, deşi problemele abordate de Leonid Ilici Brejnev au fost neplăcute, s-a bucurat şi i-a plăcut că acestea au fost exprimate în mod sincer, fără reticenţe.

În drum spre reşedinţă şi, în continuare, în incinta ei, timp de câteva ore, NicolaeCeauşescu şi V. I. Potapov au discutat cu privire la un cerc mai larg de probleme legate de evoluţia relaţiilor ruso-române şi sovieto-române, schimbul de păreri purtându-se sub forma unei polemici aprinse, cu argumente şi altercaţii, fără convenienţe diplomatice.
Au fost supuse dezbaterii aspecte ce vizează:
- aşezarea vechilor daci;
- rolul şi influenţa slavilor asupra formării popoarelor balcanice şi dunărene;
- atitudinea lui Petru I faţă de independenţa Principatului Moldovei;
- evaluarea rolului României în anii Primului Război Mondial conform literaturii sovietice şi române;
- caracteristica activităţii lui N. Titulescu de către autorii sovietici şi români;
- evaluarea contribuţiei României la distrugerea hitlerismului de către autorii români şi sovietici;
- consecinţele editării în România a unor lucrări ce îl reabilitează pe Antonescu şi pe alţii.

Referitor la toate aceste chestiuni, Nicolae Ceauşescu nu a recunoscut niciodată că ei se situează pe poziţii incorecte şi îi acuza întotdeauna pe autorii sovietici că nu reflectă corect evenimentele.

Vorbind despre vechii daci, NicolaeCeauşescu - ca şi întreaga istoriografie actuală - demonstra că populau pământurile până dincolo de Bug şi că, pe timpuri, acest teritoriu aparţinuse regelui Burebista. În opinia lui, slavii au jucat pentru popoarele balcanice şi dunărene aproape acelaşi rol pe care l-au jucat şi triburile tătaro-mongole. El afirma că, la încheierea tratatului dintre Cantemir şi Petru I, acesta din urmă a promis că va păstra integritatea şi independenţa de stat a Principatului Moldovei; ţarii care i-au succedat la tron au încălcat însă aceste promisiuni şi au cotropit pământurile moldoveneşti.

Ceauşescu demonstra foarte insistent că literatura sovietică nu tratează corect nici rolul şi contribuţia României în cel de-Al Doilea Război Mondial. El consideră că dacă n-ar fi existat victorioasa răscoală armată din 23 august de la Bucureşti, operaţia Iaşi-Chişinău nu s-ar fi încheiat atât de strălucit, iar dacă armata română nu ar fi întors armele împotriva fasciştilor şi nu ar fi luptat cu atâta bărbăţie şi eroism, fapt ce a contribuit la accelerarea cu şase luni a terminării războiului, ar fi greu de spus cum s-ar fi încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial, deoarece, după cum este îndeobşte cunoscut, afirma Nicolae Ceauşescu, hitleriştilor nu le-au ajuns cele câteva luni pentru a termina bomba atomică şi atunci e puţin probabil să fi fost nimiciţi.

Demonstrând că noi reabilităm acum ţarismul, NicolaeCeauşescu a declarat că această reabilitare se simţea, chipurile, chiar şi la ultimul congres al partidului nostru. Întrebat de către Potapov unde a descoperit acest fapt, el a răspuns că nu în raportul de dare de seamă al Secretarului General şi nu în hotărâri, ci în discursul unui oaspete străin, care a declarat că, în repetate rânduri, soldatul rus a salvat popoarele balcanice, inclusiv poporul bulgar, de la pieire inevitabilă.

Referindu-se la problemele teritoriale, NicolaeCeauşescu a declarat că, „deşi România nu are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică, un aspect, deşi neînsemnat, al problemei teritoriale nu a fost rezolvat nici până acum. Este vorba de platforma continentală, bogată în ţiţei, din Marea Neagră. Românii vor să schimbe astfel frontiera pe mare, astfel încât Insula Şerpilor să le rămână lor."

Subliniind lipsa de raţiune a cerinţelor românilor privind recunoaşterea faptului că ţarismul a ocupat, cândva, în mod nelegitim, pământurile româneşti, tov. Potapov i-a amintit tov. Nicolae Ceauşescu că ele (dorinţele românilor - n.r.) pot da naştere unor consecinţe dăunătoare. Ele pot genera dorinţele altor ţări europene, vecine ale României, pentru ca P.C.R. să recunoască de asemenea, că foştii cârmuitori au ocupat la vremea lor, în mod nelegitim, teritorii străine. Tov. Ceauşescu a întrebat imediat: „Pe cine îi aveţi în vedere, pe unguri?" Tov. Potapov a răspuns că nu avea pe nimeni concret în vedere şi că e inutil să răscoleşti trecutul.

Pe parcursul discuţiei, tov. Nicolae Ceauşescu a demonstrat că are o bună cunoaştere a esenţei problemelor abordate. Numea incorect unele date şi nume de familie, dar îşi exprima precis şi cuprinzător opiniile, care erau similare concepţiilor promovate de istoriografia română contemporană. Se creează impresia că fie le studiază meticulos, fie participă la elaborarea lor.

La sfârşitul discuţiei noastre, tov. V. I. Potapov a spus că, în linii mari, trebuie să continuăm munca privind îndeplinirea hotărârilor respective ale C.C. al P.C.U.S. şi C.C. al P.C. al Moldovei referitoare la tendinţele naţionaliste în propaganda română.
El a sugerat să se efectueze cercetări, să se inaugureze publicaţii, să se organizeze sesiuni, conferinţe ştiinţifice etc. care să demonstreze adevărul despre relaţiile ruso-române, sovieto-române şi moldo-române; să se şteargă şi să se măture un anumit strat de pasivitate aşternut peste savanţi şi organele de informaţie cu începere de anul trecut, după întâlnirile sovieto-române şi după declaraţiile lui N. Ceauşescu. Însă această muncă trebuie continuată ca şi mai înainte, dar fără a polemiza deschis cu românii, fără a eticheta pe cineva, ci expunând, în principal, esenţa lucrurilor sub aspect pozitiv.

Tovarăşii români - a spus tov. Potapov - îşi menţin poziţiile în toate chestiunile, nu fac decât să manevreze, caută poziţii mai avantajoase pentru ei, încearcă să obţină unele cedări, în timp ce ei nu doresc să facă nici o cedare.C.C. al P.C.U.S. consideră că, în prezent, e puţin posibil să se aştepte vreo schimbare a poziţiilor române în multe probleme. De aceea, politica elaborată mai înainte de C.C. al P.C.U.S. de a-i opri pe tovarăşii români să lunece pe făgaşul antirusismului este justificată şi trebuie continuată, dar mai insistent, mai chibzuit, mai eficient, prin toate mijloacele de comunicaţie.Tov. Potapov şi-a exprimat de două ori temerea că dacă, anterior, românii nu recunoşteau Moldova Sovietică, acum ei încearcă tot mai vădit să-i linguşească şi să-i îmbuneze pe moldoveni, lucru demonstrat, în opinia sa, de sosirea în Moldova a Linei Ciobanu, membru al Comitetului Executiv Politic al C.C. al P.C.R., precum şi de dorinţa insistentă a românilor de a introduce tranzitul fără vize al persoanelor în zona de frontieră.

În legătură cu întâlnirea dintre tov. Rusanov şi tov. Andrei, programată pentru sfârşitul anului (1977 - n.r.), tov. Potapov a rugat să fie pregătite argumente privitor la:
- particularităţile formării şi dezvoltării principatelor moldovenesc şi valah;
- particularităţile formării şi dezvoltării popoarelor român şi moldovenesc, limbilor şi naţiunilor lor;
- de ce unele personalităţi din trecut sunt considerate deopotrivă române şi moldoveneşti.
Toate aceste materiale urmează să fie expuse concis (2-3 p. pentru fiecare problemă), laconic şi convingător, prezentate către luna noiembrie şi expediate pe adresa C.C. al P.C.U.S.
Locţiitorul Secţiei Informaţionale şi Relaţii cu Ţările Străine a C.C. al Moldovei

17. 08. 1977
Semnătura:
N. Mumji
[3] [4]
-------------------------------------------------------------
[1] Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti - d. 25 decembrie 1989, Târgoviște). Membru al Partidului Comunist din România  din anul 1932, Preşedinte al Republicii Socialiste România între anii 1965-1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu, a fost constituit un Tribunalul Militar Excepţional. La 25 decembrie 1989, soţii Ceauşescu au fost „judecaţi" într-un process-simulacru, condamnaţi la moarte şi executaţi.
[2] Leonid Ilici Brejnev (rusă: Леонид Ильич Брежнев) (n.19 decembrie 1906 – d. 10 noiembrie 1982) Conducător efectiv al Uniunii Sovietice şi Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, din 1964 până în 1982. Între 1960 şi 1964, respectiv, între 1977 şi 1982, preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem (Şef al statului, poziţie din care a promovat o politică rigidă, o politică de stagnare economico-socială. A fost urmat la preşedinţie de către Iuri Andropov.
[3] Gheorghe Buzatu, Nicolae Ceauşescu - Biografii Paralele. Stenograme şi Cuvântări Secrete. Dosare Inedite. Procesul şi Execuţia. Iaşi, Editura TipoMoldova, 2011
[4] Arhiva Organizaţiilor Social Politice ale Republicii Moldova (A.O.S.P.- R.M.) Fond 51, inv.44. dos 12, p.126-135
footer