Revista Art-emis
Institutul Român de la Saranda PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu   
Duminică, 22 Aprilie 2012 13:20

Prof. Univ. Dr. Adina Berciu-DrăghicescuUn deceniu după încheierea Tratatului de Pace de la Paris din 1920, în 1931, profesorul N. Iorga a primit din partea poporului albanez şi a regelui Zogu al Albaniei un teren pe malul portului Saranda (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda) aflat pe malul Mării Adriatice, în faţa insulei Corfu, ca recunostinţă pentru sprijinul dat de marele istoric român în obţinerea şi recunoaşterea independeţei statului albanez. Recunoştinţa regelui era aşa de mare încât acesta s-a implicat direct în acţiunea de donare şi alegere a terenului. Astfel, Vasile Stoica, Ministrul Plenipotenţiar al României la Tirana scria în telegrama din 24 august 1931 trimisă Ministrului Afacerilor Străine, domnului Ghika următoarele: „Regele Ahmed Zogu şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Pandelie Evanghelie, în înţelegere cu mine, au hotărât ca, drept recunoştiinţă pentru sprijinul pe care, prin scrisul său, domnul Preşedinte al Consiliului Iorga l-a dat naţiunii albaneze să ofere Excelenţei Sale la a 60-a aniversare un teren cu o căsuţă şi grădină pe malul Mării Adriatice şi urmează să aleg eu acest teren. M-am pronunţat pentru împrejurimile oraşului Saniti Quaranta, ţinut sănătos şi cu comunicaţiuni uşoare, cu vegetaţie sudică, în faţa insulei Corfu. Plec peste 3 zile împreună cu d-l Evanghelie spre a fixa la faţa locului terenul de a cărui amenajare se îngrijeşte însuşi Regele. Planul este ca Domnului Preşedinte al Consiliului să nu i se aducă la cunoştinţă această intenţie, ci să i se facă o surpriză şi actul de donaţiue să-i fie adus de misiunea care va prezenta M. Sale Regelui Colanul Albaniei."[1]

O nouă telegramă s-a trimis de la Legaţia din Tirana, în 31 august 1931, mentionandu-se că din cauza manifestărilor dedicate Sărbătorii naţionale a Albaniei din 1 septembrie, Preşedintele Consiliului de Miniştri şi Ministrul Plenipotentiar al României la Tirana, Vasile Stoica au trebuit sa amâne vizita la Santi Quaranta, urmând ca[2] actul de donaţie sa fie transmis ulterior. În aprilie 1932,cu toata dorinta de a i se face o surpriza profesorului,era nevoie de o serie de acte pentru a se realiza formalitatile juridice.Astfel, o alta Telegrama, trimisa de Vasile Stoica, pe 25 aprilie 1932, solicita consimţământul lui N.Iorga pentru a-i trece în proprietate terenul din Saranda şi o procură pentru a îndeplini formalităţile cerute. De asemenea se preciza inca o data, că Regele Albaniei şi Guvernul sunt profund recunoscători lui N.Iorga pentru sprijinul oferit naţiunii albaneze: „Regele Albaniei şi Guvernul albanez, în semn de recunoştinţă pentru simpatia ce Excelenţa Voastră a arătat şi ajutorul ce Excelenţa Voastră a dat Naţiunii albaneze în zilele ei grele oferă Excelenţei Voastre un teren de casă şi grădină la Santi Quaranta pe malul Mării Adriatice, în faţa insulei Corfu. Sperând că Excelenţa Voastră nu va refuza această manifestaţiune a recunoştinţei unei Naţiuni, rog pe Excelenţa Voastră a binevoi să transmit prin Ministerul Afacerilor Străine, telegrafic urgent, o procură autorizându-mă a îndeplini formele juridice necesare. Pentru trecerea acestui teren in proprietatea Excelentei Voastre"[3]

Profesorul N.Iorga a primit cu multă bucurie donaţia şi era încântat de locul ales, de peisajul de la Santi Quaranta: „Răsăritul cu soarele lui cald, cu albastra lui Mare, cu dumbrăvile lui de portocali, cu zâmbetul Adriaticii şi cu munţii unde s-a născut mitologia elenică, prin această ereditate sunt deci aşa de adânci ai mei, şi cum soarta a făcut ca din darul graţios al regelui Albaniei să-mi am moşioara mea la Santi Quaranta, în faţă cu vechea Corcira, picioarele-mi vor atinge, poate, un pământ cunoscut strămoşilor."[4]

Interesul cercurilor româneşti pentru această zonă a Peninsulei Balcanice era mare. Astfel că în 13 iulie 1934, Carol al II-lea emitea un Decret Regal, prin care se crea o Misiune ştiinţifică în Albania cu scopul cercetării filologice, etnografice, arheologice şi istorice. Această Misiune avea să aprofundeze cunoşterea legăturilor între Nordul şi Sudul Dunării, şi va fi susţinută de cercetători de la Şcolile Române din Roma şi Paris:
„Art.1. Se creează o misiune ştiinţifică în Albania.
Art.2. Ea are de scop cercetări filologice, etnografice, arheologice şi istorice.
Art.3. Membrii ei, în număr de doi pe un termen în raport cu cercetările întreprinse vor fi delegaţi de la Şcolile Române din Roma şi de la Fontenay- aux-Roses, precum şi de Ministrul de Instrucţie
Art.4. Un regulament va fixa condiţiile de funcţionare." [5]

Profesorul N.Iorga a dăruit acest teren, în 1934, statului român, cu condiţia înfiinţării unui Institut român în Albania şi construirea pe terenul de la Saranda a unui edificiu propriu, destinat institutului şi a unui spaţiu anume rezervat profesorului. Înfiinţarea unui Institut în Albania răspundea unei preocupări permanente a marelui nostru cărturar: aceea ca între oamenii de ştiinţă români şi cei din ţările balcanice cu aceleaşi preocupări să se stabilească o legătură cât mai strânsă cu scopul de a cunoaşte cât mai bine trecutul străvechi şi viaţa prezentă a Europei sud-estice în legătură cu originile de civilizaţie şi de rasă ale poporului nostru şi de a realiza o strânsă colaborare a învăţaţilor de la noi şi a celor din Balcani cu aceleaşi preocupări. „Institutul este o chezăşie a identităţii de obârşie a raporturilor de prietenie ce unesc naţiunea noastră de cea albaneză" - se prevedea în art.2 al Legii de înfiinţare a Institutului. N. Iorga a imprimat în viaţa Institutului o activitate ştiinţifică interdisciplinară. Pe lângă cercetarea arheologică, prioritară la început, urma să se efectueze de asemenea cercetări de lingvistică, etnografie, folclor, de istorie etc. N.Iorga avea în vedere desigur, comunităţile noastre de aromâni (fărşeroţi) şi conservarea identităţii lor naţionale.

Înfiinţarea unui Institut Roman în Albania s-a situat de asemena pe linia concepţiei sale generale privind locul şi raporturile poporului român cu celelalte popoare din sud-estul Europei. Tot N.Iorga înfiinţase în anul 1914 la Bucureşti, Institutul de Studii Sud-Est Europene care a avut şi are un caracter pluridisciplinar de cercetare, caracter pe care l-a imprimat de la bun început şi Institutului Român din Albania. Actul de donaţie a fost autentificat la Judecatoria Mixtă Valenii de Munte, sub.nr.6006 din 13 august 1934. Anul următor, pe 2 decembrie 1935, tânarul, pe atunci, Dumitru Berciu primea la Roma (unde se afla pentru studii) o scrisoare prin care profesorul Nicolae Iorga îl anunţa că va putea merge la Saranda, să se instaleze acolo ca delegat al lui, imediat ce va fi gata clădirea intitutului şi va putea „începe lucrul" ulterior, probabil prin luna mai 1936. Aşa după cum reiese din scrisoarea din 18 martie 1936, N. Iorga îl anunţa pe profesorul Dumitru Berciu că perspectivele acestui proiect nu sunt prea clare. În primul rând ministrul de externe trebuia să dea banii pentru institut şi „nu mi-au dat încă" iar în al doilea rând „trebuia să meargă cineva la faţa locului". La 28 aprilie 1936, Nicolae Iorga revenea însă anunţându-l pe profesorul Berciu că urmează să i se trimită de la externe 20.000 lei „pentru începerea unei construcţii cât mai ample".

Dând curs indicaţiei din scrisoarea din 18 martie, D. Berciu s-a deplasat în primăvara anului 1936 în Albania, pentru a lua legătura cu autorităţile albaneze, în vederea începerii construcţiei localului institutului, ale cărui planuri fuseseră deja făcute de arhitecul Petre Antonescu. Cu această ocazie a oferit regelui Zogu un costum naţional românesc, ca dar din partea profesorului Iorga pentru regina Albaniei (fiica premierului maghiar Appony). Statul român acceptase condiţiile puse in actul de donţie aşa încât demersurile pentru inceperea construcţiei localului de la Saranda trebuiau făcute cât mai repede. Dar prof.D.Berciu nu se putea deplasa imediat la Saranda spre a începe construcţia, deoarece în perioada 1935-1936 era reţinut cu o bursă de studii la Viena şi la Roma. Guvernul albanez a primit cu multă solicitudine înfiinţarea unui asezământ de cultură şi stiinţă românească în Albania. S-a întâmpinat însă multă rezistenţă din partea Ambasadei Italiei la Tirana care se opunea, în special localizării Institutului în sudul ţării. Se ştia că exista o convenţie ştiinţifică franco-albaneză în Albania de Nord şi una italo-albaneză în Albania de sud, tocmai unde urma să se amplaseze Institutul. De aceea profesorul D. Berciu a trebuit să încheie o înţelegere cu guvernul Albaniei prin intermediul Misiunii franceze care le-a cedat italienilor ca zonă de cercetare ţinutul din jurul oraşului Skutari, în nord.

După călătoria din Albania, profesorul Dumitru Berciu l-a informat amănunţit pe N. Iorga despre acţiunea din Albania şi s-a întors la Viena unde se afla la studii. Aici a primit o scrisoare de la N. Iorga, datată 24 noiembrie 1936, în care îşi arăta mulţumirea faţă de primele rezultate: „Ai lucrat admirabil - îi scria N. Iorga - îţi sunt foarte recunoscător. Eşti, nu numai un tânăr învăţat ci şi un excelent organizator. Vom mai lucra împreună." Îl anunţa de asemenea că „după Lege, Institutul este al statului român." Şi că în primăvara anului 1937 Ministerul De Externe va elibera şi sumele de bani necesare construcţiei localului de la Saranda.

În primăvara anului 1937 D. Berciu a plecat din nou în Albania pentru începerea lucrărilor. Nu a reuşit să încheie un contract de construcţie cu întreprinderile italiene care cereau sume foarte mari de bani. A căzut însă de accord cu meşterii locali albanezi şi fărşeroţi dintre care mulţi trăiseră în România, cu care a încheiat un contract. Acesta a fost trimis profesorului N. Iorga la Bucureşti, spre aprobare. În iunie 1937, profesorul răspundea: „Primesc bucuros contractul. E bun. Lucraţi cu zel spre a mă mulţumi." În continuare profesorul se referea la noua formulă de organizare şi conducere a tuturor şcolilor române din străinătate şi era entuziasmat de descoperirea arheologică (un mormânt de înhumaţie roman sec. II d..Hr.), făcută de D. Berciu chiar în timpul săpării temeliilor clădirii institutului de la Saranda: „Pentru frumoasa descoperire de bun augur, te felicit. Bun scopul!". În încheierea scrisorii, profesorul îi trasa ca nouă sarcină de cercetare ştiinţifică a Institutului şi probleme legate de cultura bizantină şi folclor, în felul acesta lărgindu-se profilul acestuia. S-a lucrat la ridicarea cladirii din vara anului 1937 si până în primavara anului 1938 cand localul Institutului era terminat, respectandu-se proiectul realizat de arhitectul Petre Antonescu; lemnaria utilizată a fost adusă, toată, din România. Când Mussolini a invadat Albania, în aprilie 1939, clădirea era în faza de finisări. D. Berciu s-a întors în ţara în cursul anului 1938 pentru a redacta, la indicatiile lui N. Iorga textul Decretului-Lege şi a Statutului. Amândouă au fost văzute şi aprobate de N. Iorga. Astfel prin Decretul nr.2695 din 25 iulie 1938[6] Statul român înfiinţa Institutul Român din Albania de Studii şi Cercetări Arheologice cu sediul la Santa Quaranta (Saranda). Scopul acestuia era „...De a cunoaşte cât mai bine trecutul străvechi şi viaţa prezentă a Europei de sud-est în legătură cu originile de civilizaţie şi de rasă ale poporului nostru şi de a realiza o strânsă colaborare a cercetătorilor de la noi şi a celor din Balcani, cu aceleaşi preocupări. Institutul este o chezăşie a identităţii de obârşie şi a raporturilor de prietenie ce unesc naţiunea noastră cu cea albaneză." Pe lângă institut se crea o misiune arheologică, se puteau întreprinde cercetări de istorie, filologie, etnografie ce puteau fi publicate în Buletinul institutului Illyrica. Institutul era dotat cu o bibliotecă şi un Muzeu unde urmau să fie expuse cele mai importante descoperiri arheologice .

Prin Legea de înfiinţare, terenul şi clădirea Institutului de la Saranda devenea proprietatea Statului român. Conducerea a fost încredinţată marelui istoric Nicolae Iorga, cel care elaborase prima istorie a Albaniei[7] şi care l-a desemnat ca director delegat pe prof. univ. Dumitru Berciu. Rezultatele obţinute în cercetarea arheologică, contribuţiile sale ştiinţifice au făcut să fie numit Şef al misiunii arheologice române din Albania, apoi secretar şi apoi director delegat al Institutului român, care a fost ridicat prin strădaniile depuse de prof. Dumitru Berciu. Când a plecat din Albania, în primăvara anului 1939, D. Berciu a predat clădirea Institutului şi modestul său Inventar în grija Primăriei din Saranda, primarului I. Dumitrescu (fărşerot) care a şi comunicat acest „act official" Prefecturii din Argirokastro. După ce Albania a fost ocupată de armata mussoliniană, în aprilie 1939, au crescut mereu greutăţile întâmpinate în desfăşurarea activităţii Institutului. Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei a devenit şi regele Albaniei; s-au introdus instituţii fasciste etc.. Cercetarea arheologică începută „sub un foarte bun augur" după cum mărturisea N. Iorga, a trebuit să înceteze. Nu s-a mai putut încheia nici Convenţia de cercetare cu guvernul albanez, iar evenimentele din România din anul 1940, culminând cu asasinarea profesorului N. Iorga în noiembrie 1940 au facut ca noul guvern al României să desfiinţeze Institutul, din lipsă de fonduri.[8]

Prin activitatea depusă vreme de câteva luni bune, înaintând memorii după memorii, Institutul a fost reînfiinţat de către Mareşalul Ion Antonescu prin Decretul nr.1354 din 13 mai 1942. Profesorul D.Berciu a fost numit mai întâi Secretar şi apoi director al Institutului. În această calitate D. Berciu s-a deplasat în toamna anului 1942 la Saranda (via Viena-Bari-Tirana-Saranda; întoarcere prin Yugoslavia, via Bitolia-Belgrad-Bucuresti), în condiţii excepţional de grele, în plin război şi neîntrerupte bombardamente anglo-americane. La Saranda a găsit clădirea Institutului ocupată de armata italiană şi tot inventarul dispărut. Aici avusesera loc lupte între italieni şi greci, în cursul unui bombardament aerian grecesc aripa din partea stângă a clădirii fusese afectată dar au fost deteriorări nesemnificative. În aceste condiţii, noul director a încheiat o Întelegere-Contract cu generalul comandant al Garnizoanei Militare italiene de la Saranda şi a revenit în România. În februarie, 1943, profesorul Dumitru Berciu arăta într-un Memoriu că institutul fusese transformat în spital de campanie şi bombardat în mai multe rânduri de aviaţia italiană. Întregul inventar al institutului, în valoare de peste 1000000 lei dispăruse. Profesorul Dumitru Berciu propunea transferarea sediului institutului, la Tirana, unde se găsea un puternic centru aromânesc (fărşeroţi) din Albania; se propunea de asemenea ca pe lângă Institut să se înfiinţeze un Liceu Românesc la Tirana, pe lânga scoala primară. Propuneri, doar propuneri, deoarece, la scurt timp, dupa 23 august 1944 nu s-a mai vorbit absolut nimic despre Intitutul Român din Albania. Din toamna anului 1945 şcolile, bisericile şi Institutul din Albania, a cărui clădire suferise distrugeri serioase, au fost închise iar Institutul desfiinţat şi terenul şi clădirea intrată în patrimoniul statului albanez din ordinul lui Enver Hogea. Profesorul D. Berciu a menţionat în nenumărate rânduri, ori de câte ori a avut ocazia, mai ales după 1990, faptul că „în realizarea Institutului şi în general în toată activitatea desfaşurată de el pe teritoriul Albaniei a avut în permanenţă un sprijin efectiv şi sincer din partea autorităţilor şi a poporului albanez în faţa căruia N. Iorga se bucura de un sprijin şi o preţuire deosebită" În 2004, statul român a alocat sume importante pentru cheltuielile de judecată şi pentru alte cheltuieli aferente procesului intentat pentru recuperarea imobilului Institutului Român de la Saranda.[9]

Bibliografie

Fonduri de arhivă:
- A.N.I.C, Bucureşti, fondurile: Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Preşedinţia Consiliului de Miniştri;
- Fonduri personale Vasile Stoica.
- A.M.A.E., Bucureşti, fondurile:
- Problema 15 (1874-1944) - Şcoli şi biserici din Balcani.
- Berciu, Dumitru, Mărturii inedite despre activitatea profesorului N. Iorga privind înfiinţarea unor centre culturale în Peninsula Balcanică: Institutul Român din Albania, „Albanezul", Anuar, Bucureşti, nr. 401, 1996, p.101-103;
- Berciu-Drăghicescu, Adina, Constituirea Institutului român din Albania, „Albanezul", anuar, Bucureşti, an III, 1993, p.104-106
- Bujduveanu,Tanase, Institutul Român din Albania, Constanţa, Ex Ponto, 2010, passim.
- Tănăsescu, Bogdan, Păunescu, Emil, Dumitru Berciu şi Institutul Român din Albania, „Caietele Dumitru Berciu", publicație anuală a secției de istorie memorială a Muzeului Județean „Teohari Antonescu" din Giurgiu, tomI, septembrie 2011, Giurgiu, Edit. Pelican, 2011,170p.
-------------------------------------------------------------
[1] AMAE, fond problema 15,vol.63f.1.
[2] Ibidem, f.2.
[3] 49.Ibidem. f.3.
[4] 50 Ibidem,f.4, 51. . N.Iorga,O viaţă de om aşa cum a fost, vol.1,Bucureşti, 1934, p.8
[5] Monitorul Oficial, nr.162 din 17 iulie 1934,p.4643
[6] Monitorul Oficial, an CVI, nr.175 din 1 august 1938, p.3564
[7] Breve histoire de l'Albanie et du people albanais, Vălenii de Munte, 1919.
[8] Monitorul Oficial din 4 noiembrie 1940
[9] 56. Monitorul Oficial, an.172, nr. 417, Bucuresti, 2004.

footer