Revista Art-emis
4 Aprilie 1944 - Nu trebuie uitat! PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.?.R.   
Sùmbătă, 31 Martie 2012 16:54
Prof. Univ. dr. Ioan Scurtu
„Au venit americanii!"

Au trecut 68 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucure?tii, capitala României, au fost victima unui masiv bombardament al avia?iei americane. Au fost vizate ?inte civile, cu deosebire zona G?rii de Nord, dar ?i partea central? a ora?ului. Ele nu aveau o justificare militar?, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Ia?i-Chi?in?u, iar luptele încetaser? de la sfâr?itul lunii martie. Ostilit??ile aveau s? se reia abia la 20 august.

Contextul istoric

La 22 iunie 1941, România a intrat în r?zboi al?turi de Germania împotriva Uniunii Sovietice, având ca obiectiv eliberarea Basarabiei ?i a nordului Bucovinei, ocupate de Armata Ro?ie în urm? cu un an. R?zboiul a continuat ?i dincolo de Nistru, armata român? ajungând pân? la Stalingrad. SUA ?i Marea Britanie au venit în ajutorul Uniuniii Sovietice, constituindu-se astfel Coali?ia Na?iunilor Unite. Ca urmare a alian?elor realizate, Marea Britanie a decis ruperea rela?iilor diplomatice cu România (decembrie 1941), iar ?ara noastr? a declarat r?zboi SUA (iunie 1942). Mare?alul Antonescu nu s-a considerat în r?zboi efectiv cu cele dou? ??ri occidentale ?i nu a întreprins nici o ac?iune militar? împotriva acestora. La rândul lor, avioanele americane ?i engleze au executat în 1942-1943 mai multe raiduri aeriene împotriva României, vizând cu prec?dere zona petrolifer? din Valea Prahovei, dar rezultatele au fost mai curând modeste. De exemplu, la 1 august 1943, din cele 177 de avioane americane plecate din Libia, au ajuns în România un num?r de 162; au fost doborâte de artileria antiaerian? român? 41 aparate, s-au întors la baz? doar 88, dintre care 55 cu avarii (unele au aterizat pe parcurs). Au fost omorâ?i 147 aviatori, iar 116 au fost lua?i prizonieri. În martie 1944, trupele sovietice au trecut grani?a de stat a României, dup? care frontul s-a stabilizat pe linia Ia?i-Chi?in?u. În acest context se desf??urau negocieri secrete între emisarii români ?i reprezentan?ii Na?iunilor Unite în vederea încheierii armisti?iului. La 17 martie 1944, Barbu Stirbey (împuternicit de opozi?ia democratic? din România, dar având ?i consim??mântul mare?alului Antonescu) a ajuns la Cairo cu mandatul de a negocia armisti?iul. La rândul lor, guvernele de la Washington, Londra ?i Moscova au decis, înc? din 1941, s? impun? Germaniei ?i alia?ilor ei (inclusiv României), capitularea necondi?ionat?.

La 2 aprilie, guvernul sovietic a declarat c? intrarea Armatei Ro?ii pe teritoriul României „nu urm?re?te scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul acesteia, ci era dictat? exclusiv de necesit??i de r?zboi." Peste dou? zile a avut loc marele bombardament american asupra Bucure?tilor.

Alarma

Pe la ora prânzului, un num?r de 220 bombardiere B-17 (numite Fort?re?e zbur?toare) ?i 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spa?iul aerian al României, venind din Italia. Cu pu?in timp înainte de apropierea lor de capital?, autorit??ile au dat alarma. Dup? 22 iunie 1941 s-au f?cut zeci de exerci?ii, pentru ca popula?ia s? se ad?posteasc?, astfel c?, pentru mul?i bucure?teni, alarma din 4 aprilie p?rea a fi un exerci?iu. Era o zi de mar?i, iar oamenii se g?seau la lucru sau cu diverse treburi în ora?. De exemplu, conferen?iarul universitar Ion Hudi?? nota c? în cursul dimine?ii a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, dup? care a decis s? se întoarc? acas? în cartierul Vatra Luminoas?. „De-abia m-am urcat în tramvai - era unu ?i un sfert - ?i s-a auzit alarma. Când s? trecem de Pia?a Br?tianu, sergen?i de strad? ?i un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea s? se ad?posteasc? unde poate. M? îndrept spre Pia?a Rosetti ?i v?zând toat? lumea alergând îngrozit?, m-am ad?postit în gangul unei cl?diri vechi."

Gheorghe Zane, profesor la Universitatea din Ia?i, se afla de câteva zile în Bucure?ti; s-a dus la Sta?ia C.F.R. Basarab pentru a-?i ridica bagajele pe care le expediase din „Capitala" Moldovei. În Memoriile sale, el avea s? scrie: „Alarm? ca ?i în zilele precedente. Popula?ia a crezut c? este vorba de un nou exerci?iu ?i s-a ascuns în ad?posturi." S-a conformat ?i el, neb?nuind ce avea s? urmeze.

Ivor Porter, spion englez re?inut din decembrie 1943 în localul Comandamentului Jandarmeriei, împreun? cu colegul s?u (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge. Peste mai mul?i ani avea s? noteze c? în ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vân?toare trecând deasupra noastr?, dar nu le-am dat nici o importan??; zece minute mai târziu, primul covor de bombe a c?zut în direc?ia G?rii de Nord. Ne-am uitat pe fereastr? pân? a sunat telefonul ?i i s-a spus subofi?erului s? ne conduc? la ad?post. Prima oar? am stat acolo doar patruzeci de minute. Nu era un ad?post în adev?ratul sens al cuvântului, era doar un coridor la subsol. Femei plângeau într-un col?, convinse c? rudele lor care locuiau în zona G?rii de Nord fuseser? omorâte. Gardienii sim?eau nevoia s? ias? s? vad? ce se întâmpl?, dar erau obliga?i s? stea cu noi; ca prizonieri eram în aceea?i barc? cu ei. Chas [Chastelain] cânta la muzicu?? ?i noi p?l?vr?geam despre r?zboi, prizonieri sau gardieni la fel de excita?i de aceast? schimbare în plictisul cotidian." În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacua?i, pentru a nu r?mâne sub ocupa?ia sovietic?, de unde urmau s? fie repartiza?i în diferite loca?ii din Bucure?ti, precum ?i din provincie. Erau mai ales femei, copii ?i b?trâni, într-o stare de total? deprimare ?i derut?. Î?i p?r?siser? casa ?i averea agonisit?, iar acum a?teptau, fl?mânzi ?i obosi?i, într-o gar? pe care cei mai mul?i nu o v?zuser? niciodat? în via?a lor. Când s-a dat alarma, aproape to?i au r?mas în vagoane, deoarece nu aveau unde se ad?posti.
Bombardamentul a fost descris de mai mul?i contemporani

În Jurnalul s?u, Ion Hudi?? scria c? a v?zut cu ochii s?i avioanele „care treceau în valuri str?lucind în lumina soarelui ca ni?te p?s?ri de argint lucios. Aud zgomot de bombe care explodau în apropiere, precum un fum alb în direc?ia avioanelor, de pe urma exploziei ?rapnelelor trase de artileria antiaerian?, de pe acoperi?ul blocului Societ??ii Mica."
Gh. Zane a tr?it ?i el emo?ia bombardamentului: „Deodat? a început s? cad? o ploaie de bombe dinspre Gar? înaintând în faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam, f?r? s? ne d?m seama de primejdia acestui fel de ad?post. Bombele c?deau în jurul nostru, continuu... Afar? p?rea c? un infern se declan?ase. În ad?post, copii au început s? plâng? ?i unele femei s? scoat? ?ipete. Încet, încet, bubuiturile s-au r?rit, pân? când, dup? vreo or?, nu s-au mai auzit."

Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu era împreun? cu so?ul, compozitorul ?i dirijorul George Enescu, în palatul din4 aprilie 1944 - Calea Victoriei (Casa cu Lei). Peste mai mul?i ani, ea avea s? scrie: „Pe cerul senin de prim?var?, huruit, salve de artilerie nea?teptate, explozii care ne smulg u?ile din balamale, deton?ri formidabile f?când ??nd?ri geamurile în locul în care George Enescu î?i compunea cvartetul în mi bemol major. Alt cutremur, provocat de aceast? dat? de nebunia ucig?toare a oamenilor, r?stoarn? ?i d?râm? peste tot în jurul nostru casele peste locatarii lor, porumbeii zboar? înnebuni?i în str?lucirea metalic? a rachetelor luminoase. Ultimul r?cnet al geniului tehnic al secolului... progresele civiliza?iei ! Care întunec? albastrul cerului, acoper? soarele."

Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resim?it bombardamentul cu aceea?i intensitate: „La început crezusem c? e un exerci?iu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urm?, cînd au început bubuiturile, am crezut c? sunt ale artileriei. Au fost vreo dou? zguduituri mai puternice, dar parc? nu de bomb?."
Efectele au fost devastatoare. Dup? încetarea bombardamentului, oamenii au început s? ias? din ad?posturi. Mihail Sebastian nu p?rea prea mult afectat. În Jurnalul s?u, nota: „Când am ie?it în curte am v?zut plutind nenum?rate hîrtii colorate (manifeste probabil) ?i am crezut c? într-adev?r avioanele nu aruncaser? altceva decît manifeste... Primele zvonuri venite din ora? (o bomb? pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au p?rut n?scociri. Cînd am ie?it spre centru, o stranie agita?ie nervoas? însufle?ea str?zile, parc? mai mult din curiozitate decît din groaz?. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului."

Gh.Zane a constatat foarte rapid propor?iile dezastrului: „se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte p?r?i ale ora?ului. Am ie?it cu Lena din hotel ?i cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, fl?c?ri ie?eau de prin fiecare fereastr?; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am v?zut fumegând hotelul Splendid, aproape complet d?râmat, pe trotuare numai sticl? sf?râmat? de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expozi?iei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga ?i pe dreapta, din loc în loc, cl?diri d?râmate. Pân? în str.Frumoas?, mai toate geamurile f?cute f?râme; c?lcam cu pruden?? ?i ocoleam gr?mezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul f?cuse îngrozitoare ravagii. Am v?zut un tramvai surprins în mers; conduc?torul mort st?tea c?zut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe."

A ie?it din ad?postul improvizat ?i Ion Hudi??, care ?i-a continuat drumul spre cas? pe jos, deoarece tramvaiele nu mai mergeau: „am v?zut pe Bulevardul Pake, aproape de Calea Mo?ilor, ambele trotuare pline de geamuri sparte, iar sergen?ii de strad? încercând s? împiedice trecerea pietonilor, de fric? s? nu se pr?bu?easc? pere?ii cl?dirilor. Am v?zut casa lui Ta?c?; avea toate ferestrele sparte ?i un balcon d?râmat. Am ajuns acas? pe la ora trei. Ai mei observaser? de la fereastra sufrageriei, împreun? cu soacr?-mea, sutele de avioane care str?luceau în soare. De la Calea Mo?ilor pân? la Vatra Luminoas? n-a c?zut nici o bomb?. Pân? la ora 4 am aflat la telefon dezastrul din ora?, în special cartierul Grivi?a ?i Gara de Nord. Pe la 5 vine Mielu Mih?iescu cu ma?ina s? vizit?m atelierele ?i garajele Societ??ii pentru a vedea ce stric?ciuni a produs bombardamentul. În Cob?lcescu, cladirea n-a suferit nimic afar? de ferestre, sparte toate. La Hotel Ambasador, a c?zut o bomb? chiar pe trotuar, sp?rgând toate ferestrele fa?adei, precum ?i ale Centralei noastre."

Maruca ?i George Enescu au ie?it pe terasa palatului Cantacuzino, de unde au privit teribilul spectacol: „La cincizeci de metri distan??, ardeau oamenii pe acoperi?, unde se refugiaser? v?zând c? imobilul - hotelul Splendid, cu dou?zeci de etaje - ia foc, f?r? putin?? de sc?pare; ma?ini în fl?c?ri, cu ?oferul mort la volan, cu ocupan?ii ma?inii calcina?i în adâncul ei, trecând în zigzag cu o vitez? nebun?, prin fa?a por?ii noastre, zdrobindu-se la prima cotitur? a str?zii; trec?torii fugeau f?r? ?int?, unde s? se duc?? F?cu?i f?râme sub ochii no?tri, de explozii ce î?i accelerau ritmul din minut în minut, zgâl?ânau din temelii casa pe care nu ne hot?ram s? o p?r?sim, cu toate rug?min?ile disperate ale personalului nostru devotat, preferând s? murim pe teresa noastr?, sub cerul liber, decât s? ne îngroape de vii d?râm?turile vreunui ad?post nesigur. Dar mai ai no?iunea mor?ii în astfel de momente? Gândul la aceste ad?posturi m? îngrozea mai tare decât exploziile ?i pr?p?dul f?cut de bombe, chiar dac? la picioarele noastre, la etajul al cincilea, suflul arunca buc??i smulse din pavaj, mari cât ni?te pietre funerare de mormânt de copil, ?i doi pere?i ai s?lii de baie s-au pr?bu?it cu un zgomot infernal, într-un nor de mortar ?i de praf, la câ?iva pa?i de noi. Atunci când s-a l?sat din nou lini?tea - ce lini?te ! ...prin telefonul dat de o prieten?, am aflat c? familia George Florescu, rude apropiate ale mele, care ne erau foarte dragi, erau îngropa?i de vii în pivni??, sub d?râm?turile casei lor cu trei etaje, din care nici un zid, nici m?car scheletul, nu r?m?sese în picioare, se str?duiau cu disperare s? le scoat? cadavrele de acolo, sau pe cei ce mai tr?iau înc?, poate. Când, pe la sfâr?itul celei de a doua zile, cu mare greutate, familia cumnatului meu Nicolae a fost scoas? de acolo, una dintre cele patru fete, un înger de ?aptesprezece ani, blond? ca o zân?, murise, dup? o agonie ce a durat cât ziua precedent?, horc?ind sub c?r?mizile ?i mortarul ce o striveau, cu mama ei la câ?iva metri, ?i ea imobilizat?, neputând face nimic pentru copila pe care o auzea gemând, de?i era, prin ce minune? nev?t?mat?, sub o gr?mad? de d?râm?turi."

Dezastrul

Dezastrul din Gara de Nord ?i din cartierul Grivi?a a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu prec?dere, Gara de Nord, institu?ie civil?, în care se aflau sute de oameni, mai ales refugia?i din Moldova. Profesorul Hudi?? s-a deplasat chiar în dup? amiaza acelei zile s? vad? situa?ia la fa?a locului: „Vizit?m cartierul G?rii de Nord ?i Calea Grivi?ei. Case d?râmate, copaci sco?i din r?d?cin?, str?zi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu ma?ina. Cordoane de solda?i ?i sergen?i de strad? caut? s? dirijeze circula?ia. Ambulan?e ?i medici alearg? transportând r?ni?i. Grupuri de solda?i ?i cet??eni caut? s? scoat? de sub d?râm?turi cadavrele celor mor?i ?i pe cei care mai pot fi în via??. Mergem pe Calea Grivi?ei pân? la camera pe care o aveau închiriat? Mircea ?i Lizeta. G?sim în locul casei, o imens? groap? cu ap?. Bomba c?zuse chiar pe cas?. Am aflat pe urm? c? ei erau în ora?, în timpul bombardamentului, c?ci altfel ar fi fost f?cu?i praf, ca toate cele vreo 7 persoane, din celelalte camere, care au fost toate mutilate îngrozitor." A doua zi Hudi?? era înc? sub impresia celor v?zute în Gara de Nord: „Vai de bie?ii refugia?i din Moldova, care dup? ce ?i-au p?r?sit gospod?riile, î?i v?d acum pierdute în Gara de Nord pu?inele lucruri pe care le mai putuser? salva."
Gh. Zane a fost ?i el în zon?: „Gara de Nord, Gara Basarab M?rfuri, Calea Grivi?ei grav lovite. Gara de pasageri, la acea or?, dou? dup? amiaza, era în?esat? de c?l?tori, to?i sau aproape to?i refugia?i din Basarabia ?i Moldova. Pribegia lor lua aici sfâr?it. Ivor Porter a vizitat ?i el zona respectiv?: „Gara ?i casele ceferi?tilor din împrejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau în?esate de refugia?ii din Basarabia ?i Bucovina, astfel c? pierderile de vie?i omene?ti au fost mari."

Mihail Sebastian nota la 8 aprilie: „Ieri dup?-mas? am fost în cartierul Grivi?a. De la Gar? la Bulevardul Basarab, nici o cas? - nici una - n-a sc?pat neatins?. Priveli?tea e sfâ?ietoare. Se mai dezgroap? înc? mor?i, se mai aud înc? vaiete de sub d?râm?turi. La un col? de strad? trei femei boceau cu ?ipete ascu?ite, rupându-?i p?rul, sfâ?iindu-?i hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase pu?in diminea?a ?i peste toat? mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de co?mar. N-am mai fost în stare s? trec dincolo de Basarab - ?i m-am întors acas?, cu un sentiment de sil?, oroare ?i neputin??."
O serie de crime inutile...

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logic?. A fost m?cel?rit? popula?ia civil?, lipsit? de ap?rare, au fost distruse importante bunuri materiale.

Gheorghe Zane nota: „Bombardamentul din 4 aprilie ?i cele urm?toare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; r?zboiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia public? ?i frunta?ii politici aveau la aceast? dat? atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliber?rii Europei."

Maruca Cantacuzino-Enescu ?i-a scris memoriile la vreo zece ani de la acel bombardament, fapt ce-i permitea s? reflecteze asupra momentului: „Stând de veghe, al?turi de mama împietrit?, la c?p?tâiul tinerei moarte, în frumoasa cas? a lui Nicolae Cantacuzino, aproape intact?, în timpul nop?ii de dinaintea înmormânt?rii, pe când lumân?rile scoteau fum din bel?ug, luminând sau umbrind, rând pe rând, fa?a dulce, de marmor?, încadrat? de codi?e de aur, magnifice, ?i gândindu-m? la miile de adolescen?i, de adolescente, de copii mici uci?i sau mutila?i în acea zi de patru aprilie - de sinistr? amintire - mi-au revenit în minte lacrimile v?rsate de toate mamele românce, cu câ?iva ani în urm?, pentru copilul furat ?i asasinat, al lui Lindberg. Bucure?tii, ora? înfloritor, zâmbind cu toate gr?dinile, cu buna sa dispozi?ie, încrez?tor chiar în acel timp, ora? deschis, f?r? ap?rare anti-aerian?, ajuns în trei sferturi de or? în stare de ruine fumegânde, din ordinul ilustrului pre?edinte Franklin Roosvelt; alt «bogat» subiect de medita?ii, amare sau condescendente, dup? dispozi?ia fiec?ruia. Pretextul?... declara?ia de r?zboi a României f?cut? Statelor Unite. Dar ce-am gândi oare despre un om mare ce ar ucide un copil pentru ca acestuia din urm? i-a sc?pat un ?ip?t de furie sau de fric?? În tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare ?i revolt?, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, s? deschid? bra?ele Armatelor Ro?ii «eliberatoare» care înaintau, amenin?ându-ne c? altfel, ne vom cufunda, noi ?i bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud ?i acum vocea lugubr? ?i tonul r?stit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acela? speaker, f?r? îndoial?, care, ast?zi la Radio Interna?ional, dojene?te ??rile ocupate c? «se las? conduse» de «tiranii de la Moscova», a?a cum îl nume?te Occidentul pe fostul s?u aliat din est. Ce logic?!... Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, pân? la urm?, n?scute din necesit??ile cauzei lor."

În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârteca?i de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost r?ni?i. Un moment tragic, care nu trebuie uitat. footer