Revista Art-emis
Patrimoniul imaterial fărşerot, moscopolean şi meglenoromân (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu & Dr. Virgil Coman   
Sâmbătă, 31 Martie 2012 16:45

Prof. Univ. dr. Adina Berciu

- Cercetare de teren 2010-2012 -

Patrimoniul cultural imaterial al unui popor sau al unei comunităţi este constituit din manifestări aparţinând practicilor sociale, ritualurilor şi obiceiurilor (naştere, botez, căsătorie, înmormântare), evenimentelor festive, jocuri, cunoştinţe şi practici referitoare la natură, la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale (frământatul pâinii, arta ceramică, ţesături, cusături, încondeiatul ouălelor, etc.), expresii şi tradiţii verbale şi nonverbale, (jocul, dansul) ş.a. El se transmite din generaţie în generaţie, este recreat permanent de comunitate şi îi conferă acesteia sentimentul de apartenenţă identitară. În opinia noastră, acest patrimoniu cultural imaterial, alături de cel imobil şi mobil trebuie protejat, conservat, valorificat cu atât mai mult dacă se doreşte continuitatea identitară a comunităţilor românilor sud-dunăreni, în speţă a comunităţii aromâne din Albania si a celei meglenoromane din Grecia şi Republica Macedonia. Pornind de la cerinţele europene privind protejarea Patrimoniului imaterial, de la legislaţia românească (Legea 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial) şi având în vedere obiectivele activităţii Departamentului Pentru Românii de Pretutindeni, aflat pe lângă Guvernul Romaniei, i-am solicitat acestuia, şi am obţinut, finanţarea Proiectului: „Fărşeroţi, moscopoleni şi meglenoromâni"- valorificarea on-line a patrimoniului cultural. Considerăm de asemenea necesar să mai precizăm că informaţii referitoare la evoluţia aromânilor din Albania şi a maglenoromanilor, după Al Doilea Război Mondial din perspectiva etnografică, sociologică şi culturală sunt destul de restrânse. În consecinţă, echipa a investigat pe teren realitatea cu privire la aceste comunităţi, cu scopul de a culege cât mai multe date pe baza cărora să se propună o serie de măsuri menite a prezerva patrimoniul lor cultural, în special al celui imaterial. Nu este însă mai puţin adevărat că astfel de cercetări, cu caracter interdisciplinar, care să aibă o astfel de finalitate pentru aromânii din Albania nu s-au realizat până în prezent. În general, cercetătorii s-au aplecat asupra studierii dialectului aromân din Albania şi a celui meglenoroman din Grecia şi Republica Macedonia.

Au existat şi preocupări privind adoptarea alfabetului latin de către albanezi; au apărut lucrări privind relaţiile româno-albaneze, privind istoria Albaniei; s-au publicat documente privind şcolile şi bisericile din Albania, Grecia şi Republica Macedonia (secolele XIX-XX), lucrări care tratează problematica aromânilor din Albania până în primele decenii ale secolului trecut ş.a. De altfel, pentru a putea cunoaşte mai bine necesitatile culturale ale comunitatii aromâne şi meglenoromâne din Balcani, era necesară şi o astfel de cercetare de teren, cu caracter interdisciplinar. Aceasta cu atât mai mult cu cât în Albania a funcţionat un Institut de Studii Sud-Est Europene, la Saranda, înfiinţat în 1938, prin donaţia terenului de către istoricul N. Iorga şi strădaniile prof. univ. Dumitru Berciu şi care, din păcate, după 1948, a fost desfiinţat. Este bine cunoscut faptul că pe teritoriul actual al Albaniei al Greciei şi al Republicii Macedonia au funcţionat (din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până către jumătatea secolului al XX-lea), cu sprijinul statului roman, zeci de şcoli şi biserici care au jucat un rol important în afirmarea şi menţinerea identităţii comunităţii aromâne de aici, cu tot „bagajul" patrimoniului ei cultural imaterial. Sigur, toate acestea s-au realizat cu destule sacrificii din partea aromânilor. Prin investigaţiile noastre am dorit să reactualizăm în memoria urmaşilor comunităţii aromâne, dar şi în memoria românilor nord-dunăreni aceste aspecte, deloc minore, care s-au realizat prin strădania înaintaşilor. Instituţii precum familia, şcoala şi biserica, au avut rolul de a păstra identitatea românească a aromânilor cu o componentă importantă, cea a patrimoniului cultural imaterial. Educaţia primită de înaintaşi în familie, la şcoală, dar şi în cadrul bisericii le-au permis să acumuleze tradiţii, obiceiuri, cântece, jocuri, îndeletniciri. La faţa locului, am constatat că, în ciuda vicisitudinilor istoriei, aceste instituţii şi-au îndeplinit misiunea: patrimoniul imaterial, în mare măsură, este prezervat în cadrul comunităţii aromâne din Albania, dar şi al celei meglenite din Grecia şi Republica Macedonia, deşi în mai mică măsură; dar este patrat mai cu seamă şi în România unde regimul politic instaurat la finele celui de-al Doilea Război Mondial a fost mult mai permisiv, după cum vom vedea. Cu toate acestea, pericolul pierderii este însă evident.

Informaţii privind patrimoniul imaterial al fărşerotilor din Albania şi al meglenoromanilor, modalităţile de prezervare al acestuia nu s-au realizat şi, implicit, nu s-au publicat până în prezent. Prin urmare, un astfel de studiu realizat de o echipă interdisciplinară de cercetători ai problemelor se impunea. Iată de ce, considerăm că el este util nu numai aromânilor şi meglenoromânilor din Albania, Grecia şi Republica Macedonia sau a celor din România, dar şi unor departamente şi instituţii care funcţionează în cadrul Ministerului Culturii şi al Patrimoniului, Ministerului Afacerilor Externe, Muzeului Ţăranului Român, Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti" ş.a. Prin punerea în valoare a patrimoniului imaterial aromânesc n-am propus să stimulăm şi iniţiativele comunitare de revitalizare şi conservare a elementelor de patrimoniu imaterial care pot deveni o sursă de dezvoltare economică (ex. turismul cultural) şi identitară. De altfel, rezultatele cercetării noastre vor putea susţine politicile europene privind multiculturalismul în Balcani, prin promovarea unor informaţii culturale adecvate referitoare la aromânii (fărşeroţi, moscopoleni) şi meglenoromânii din Albania, Grecia şi Republica Macedonia. De altfel, patrimoniul imaterial, neidentificat, neinventariat într-un registru/catalog sau fără a fi prezentat într-un studiu adecvat, nu poate fi nici protejat şi nici conservat. Echipa de proiect a avut un caracter interdisciplinar, incluzând cercetători din domeniile: istorie, etnologie, lingvistică, sociologie, muzeologie, arhivistică, muzicologie, dar care lucrează şi în medii de promovare a culturii tradiţionale; a fost alcătuită din: prof. univ. dr. Adina Berciu - istoric, coordonator de proiect, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Dr. Virgil Coman - istoric, arhivist, şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale şi conf. univ. dr. Facultatea de istorie, Universitatea Ovidiu din Constanța, Dr. Dorin Lozovanu - etnograf, cercetător ştiinţific superior la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, lector la Facultatea de Istorie - Geografie a Universităţii de Stat Moldova din Chişinău, preşedinte al Asociaţiei de Geografie şi Etnologie din Moldova, Dr. Maria Magiru - istoric-etnolog, muzeograf, director al Muzeului de Artă Populară din Constanţa, Prof. univ. dr. Rodica Tanţău - istoric, profesor la Facultatea de Management, Academia de Stiinte Economice din Bucureşti. lector dr. Mirela Kozlovski-muzicolog, etnograf, Universitatea Națională de Muzică din Constanța, Lector dr. Luciana Octavia Madge, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti - bibliolog, documentarist, a asigurat documentarea

Aspectul de noutate al Proiectului a constat într-o cercetare comparativă, istorico-etnografică a patrimoniului cultural, imaterial în mod special, al aromânilor și meglenoromânilor din: România: (Constanţa, Palazu Mare, Ovidiu, Nisipari și Cerna) şi a celor din Republica Macedonia (Skoplije, Ghevghelia, Huma), Albania (Pogradeţ, Corcea, Moscopole, Divjaka, Elbasan, Permet, Fier, Saranda, Gjirokaster, Andon Poci şi Grecia: (Kalambaka, Glykomilia, Hrisomilia, Cupa (Koupa), Liumnitza, Perivole (Birislav), Oşin, Lungutza, Arhanghelos). Concluzia esenţială a echipei a fost clară: între aceste două comunităţi, de fărseroţi, moscopoleni si meglenoromâni din România şi aceea din Albania, Grecia şi Republica Macedonia, nu există un aspect de similitudine ci de identitate deplină, atât în ceea ce priveşte patrimoniul imaterial, cat şi în privinţa identităţii culturale. Subiecţii intervievaţi din Republica Macedonia, Albania, Grecia şi România au fost selectaţi din diferite categorii de vârstă (între 10-80 de ani), respectiv categorii sociale diverse: profesori din învăţământul univesitar şi preuniversitar, învăţători, preoţi, artişti plastici, artişti populari, ingineri, jurişti, contabili, funcţionari, proprietari de microintreprinderi, comercianţi, femei casnice ş.a., oferind posibilitatea echipei să tragă concluzii cât mai obiective. Obiectivele Proiectului au constat in realizarea unei cercetări privind valorile de patrimoniu cultural, imaterial în mod special, aromânesc şi meglenit existent în Republica Macedonia, Albania şi Grecia imaterial specific acestei; depistarea componentelor dispărute din patrimoniul imaterial aromânesc şi meglenit, identificarea soluţiilor optime privind protejarea acestor valori patrimoniale comunitare: realizarea unor mici centre muzeale patrimoniale în cadrul comunităţilor fărşerote, moscopolene şi meglenite din Pogradeţ, Divjaka, Fier, Corcea, Skoplije, Ghevghelia, Perivole, Karpi, Huma, Osani, Hrisomilia, Glykomilia, Axiopolis; realizarea unui volum (cca. 600p) cuprinzând studii şi hărţi etnografice - care să reflecte situaţia identitară a fărşeroţilor, şi moscopolenilor și a meglenoromânilor din Albania, Grecia şi Republica Macedonia; imortalizarea într-un Portal şi pe CD-uri a unor imagini din zonele cercetate, cu elemente privind tradiţiile, obiceiurile, cântecele şi jocurile, portul, inventarul gospodăresc, meştesugurile ş.a.; interviuri cu subiecţi de sorginte fărşerota şi meglenoromână din Republica Macedonia, Albania, Grecia şi România; Clarificarea problemelor privind componentele identitare aromâneşti, partea de patrimoniu, cultural, imaterial în mod special.

Proiectul a avut drept componentă esenţială arhivarea/înregistrarea unor mărturii de istorie orală precum: obiceiurile din ciclul familial (naşterea, nunta, înmormântarea) şi cele din ciclul calendaristic (sărbători şi obiceiuri cu dată fixă: Crăciunul, Anul Nou; sărbători şi obiceiuri cu dată mobilă: Paştele; sărbători şi obiceiuri din calendarul agro-pastoral; sărbători şi obiceiuri comunitare; reprezentări mitice), cântece şi jocuri tradiţionale, apoi date despre moştenirea meşteşugurilor tradiţionale ş.a. La toate acestea se adaugă numeroase imagini cu biserici, cimitire, dar şi aspecte din viaţa cotidiană a aromânilor din Albania şi a meglenoromânilor din Grecia şi Republica Macedonia. În prima etapă am realizat o documentare în bibliotecile şi arhivele din Bucureşti, Constanţa, Bacău şi Tulcea în vederea depistării de documente arhivistice privind comunitatea aromânească şi meglenită din Dobrogea şi a stabilirii problematicii şi a instrumentelor de cercetare interdisciplinară de teren pentru Republica Macedonia, Albania şi Grecia. Tot acum am efectuat şi o cercetare de teren la fărşeroţii din Constanta, Palazu Mare, Ovidiu la moscopolenii din Nisipari precum şi la megleniții din Cerna. În a doua etapă am efectuat cercetarea de teren la fârşeroţii şi moscopolenii din Albania care trăiesc la: Pogradeţ, Librazhd, Elbasan, Golem, Divjaka, Fier, Saranda, Gjirokastro, Andon Poci, Permet, Corcea, Moscopole ce a constat în colectarea principalelor componente de patrimoniu imaterial aromânesc prezent încă în zonele locuite de comunităţile fărşerotă şi moscopoleană; depistarea elementelor patrimoniale dispărute. Am efectuat deasemenea cercetări la megleniții din Republica Macedonia din localitățile: Skoplije, Ghevghelia, Huma (Uma), Bitolia, Krușevo și la cei din Grecia din localitățile: Kalambaka, Hrisomilia, Glykomilia, Cupa (Koupa), Liumnița, (Skra), Oșin/Oșani (Arhanghelos), Berislav (Perikleia), Lungutza (Langkadia), Țărnareaka (Karpis). Cercetările de teren s-au efectuat atât în mediul urban cât şi în mediul rural, având caracter interdisciplinar: etnografie, folclor, istorie, sociologie. În investigaţiile noastre am utilizat Ghiduri de interviu.

Principalele concluzii rezultate în urma cercetării de teren la fârseroții și moscopolenii originari din Albania care s-au stabilit în România, în judeţul Constanţa. Cu ocazia cercetărilor de teren efectuate aici între 15 mai -15 iunie 2011 am constatat că aromânii originari din Albania care au emigrat în România şi au fost, iniţial, împroprietărţi în Dobrogea de Sud, iar mai apoi reîmproprietăriţi în judeţul Constanţa, ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, au avut o soartă mai bună, comparativ cu confraţii lor rămaşi în locurile de baştină. De altfel, regimul politic instaurat la data de 6 martie 1945 a fost mult mai permisiv decât cel din Albania, astfel încât tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la înaintaşi au fost practicate în mod nestingherit. Prin urmare, persoanele în vârstă (60-80 de ani), cele mature (30-59 de ani), dar şi tinerii (16-29 de ani) şi copiii au moştenit şi transmit mai departe principalele tradiţii şi obiceiuri. În continuare, rolul cel mai important revine familiei în cadrul căreia se desfăşoară ceremonialurile şi ritualurile specifice, cu ocazia sărbătorilor din ciclul familial şi cel calendaristic. Astfel, botezurile, nunţile şi înmormântările se desfăşoară, în mare măsură, în mod tradiţional, sigur acestea adaptându-se unor condiţii impuse de societate şi progres. În cazul familiilor mixte, situaţia este asemănătoare celei din Albania, după cum vom vedea, în sensul că primează moştenirea culturală din partea soţului. Această situaţie este întâlnită, însă, şi în cazul căsătoriilor între fărşeroţi şi grămoşteni. Legat de sărbătorile şi obiceiurile cu dată fixă (Crăciunul, Anul Nou ş.a.) şi cele cu dată mobilă (Paştele ş.a.) ele se practică, în bună măsură, fiind cunoscute atât de persoanele în vârstă şi mature, cât şi de tineri şi copii. În ceea ce priveşte cântecele şi jocurile tradiţionale, acestea sunt cunoscute, cântate, respectiv dansate inclusiv de tineri, care cunosc o parte din repertoriu tradiţional. Copiii cunosc şi ei unele cântece şi jocuri tradiţionale învăţate atât în familie, dar şi în cadru organizat (grădiniţe, acolo unde educatoarele sunt de origine aromână şi îmbină în mod armonios în cadrul programului serbărilor organizate cu diverse ocazii, obiceiurile românilor nord-dunăreni cu cele ale aromânilor, şcoli, acolo unde cei din ciclul primar au optat pentru frecventarea cursurilor opţionale de cultură şi tradiţii aromâne şi ansambluri folclorice). Ele sunt interpretate la nunţi, botezuri, sărbători, petreceri organizate cu prilejul aniversării zilei de naştere sau onomastice, cu prilejul unor vizite la rude şi prieteni, dar şi în cadru organizat, la serbări şcolare sau festivaluri de folclor.

În trecut nu au existat ansambluri folclorice însă, în anul 1991, un grup de opt aromâni din Palazu Mare împreună cu un grup de aromâni din Mihail Kogălniceanu au pus bazele ansamblului folcloric „Muşeată armână" al cărui repertoriu era specific fărşeroţilor din Albania şi Grecia. Între 2000-2006 grupul din Palazu Mare s-a desprins de cel din Mihail Kogălniceanu şi a interpretat repertoriul tradiţional fărşerotesc, în mod independent. În anul 2006 acesta a fuzionat cu un grup de aromâni din Constanţa, în prezent activând aici şi interpretând atât repertoriul specific fărşeroţilor, cât şi cel al grămostenilor. La Nisipari, în ultimii ani, în cadrul şcolii, activează un ansamblu folcloric al cărui repertoriu cuprinde şi unele cântece şi jocuri tradiţionale aromâneşti, dar predomină cele ale grămoştenilor, nu cele specifice moscopolenilor. Referitor la moştenirea meşteşugurilor tradiţionale, după 1940 acestea au mai fost practicate de aromânii din Nisipari, Palazu Mare şi Ovidiu, până în anii '80-'90 ai secolului trecut, cu precădere ţesutul la război, respectiv confecţionarea de textile şi îmbrăcăminte. Astăzi, aceste produse manufacturiere au fost înlocuite cu cele moderne. Există însă unele familii în care acestea sunt păstrate fără a fi expuse. Pe măsură ce unităţile industriale s-au dezvoltat, micii meseriaşi care lucrau individual, (tâmplari, zidari ş.a) au devenit salariaţi ai acestora renunţând, treptat, la practicile tradiţionale. Alţii au ajuns să conducă trusturi de construcţii, regii autonome şi servicii ale administraţiei publice locale. Ca şi în cazul aromânilor din Albania, cei din judeţul Constanţa desfăşoară o serie de activităţi lucrative tradiţionale ca: oieritul - mult sub nivelul de altă dată, prelucrarea laptelui, agricultura, legumicultura, altele în formă evoluată. Comerţul şi turismul, ocupă şi ele un loc important în rândul acestor aromâni. Unii sunt renumiţi patiseri şi cofetari, alţii contabili sau finanţişti. Lor li seadaugă o serie de angajaţi ai unor bănci sau companii, apoi medici, profesori, jurişti ş.a.

Între propunerile privind măsurile ce ar trebui întreprinse pentru perpetuarea sărbătorilor şi obiceiurilor moştenite de la înaintaşi, respectiv a meşteşugurilor tradiţionale, fără îndoială cel mai important rol revine familiei. Cum bine se ştie, copiii de origine aromână au posibilitatea de a frecventa cursurile opţionale de cultură şi tradiţii aromâne. Muzeul de Artă Populară din Constanţa organizează periodic expoziţii temporare care au ca subiect aromânii, în general, inclusiv cei din Albania. De altfel, acest muzeu deţine un inventar important achiziţionat şi de la unii fărşeroţi. În opinia noastră, pentru mai buna prezervare a patrimoniului imaterial al aromânilor originari din Albania ar trebui diverisificate programele disciplinelor opţionale privind cultura şi tradiţiile aromâne, prin introducerea unor cursuri practice astfel încât elevii să cunoască şi să deprindă o serie de îndeletniciri tradiţionale (ţesutul la război, împletitul ş.a.). O altă propunere care ar trebui avută în vedere se referă la atragerea de fonduri guvernamentale şi europene prin elaborarea de proiecte cu tematică referitoare la comunitatea aromânilor în general şi, în special, a fărşeroţilor şi moscopolenilor. Nu în ultimul rând, considerăm că este necesar să se organizeze în localităţile Constanţa, Palazu Mare, Ovidiu şi Nisipari ansambluri folclorice al căror repertoriu de cântece şi jocuri să fie specific aromânilor originari din Albania.

Principalele concluzii rezultate în urma cercetării de teren la meglenoromânii care s-au stabilit în România, în localitatea Cerna, judeţul Tulcea

Cu ocazia cercetărilor de teren efectuate aici în zilele de 25 iunie şi 9 septembrie 2011 s-a constatat că meglenoromânii originari din Grecia care au emigrat în România şi au fost, iniţial, împroprietăriţi în Dobrogea de Sud, iar mai apoi reîmproprietăriţi în localitatea Cerna, judeţul Tulcea, ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, treptat, s-au adaptat noilor condiţii impuse de regimul politic instaurat în România, la data de 6 martie 1945. Din păcate, odată cu trecerea timpului, ei au renunţat la multe din sărbătorile şi obiceiurile tradiţionale din ciclul familial, preluându-le pe cele ale românilor nord-dunăreni. Prin urmare, ceremonialul de la botez, nuntă şi înmormântare s-a armonizat cu stilul de viaţă al societăţii contemporane, atât în familiile cu ambii soţi de origine meglenoromână, cât şi în cele mixte. Situaţia este asemănătoare şi în cazul sărbătorilor şi obiceiurilor din ciclul calendaristic. Astăzi, meglenoromâncele mai pregătesc turta la trei zile de la naşterea unui copil şi la împlinirea vârstei de un an, turta din seara de dinaintea cununiei, apoi la înmormântare turta din seara de priveghi, cât şi turta cu ban (mgl. turtacu pară) din Ajunul Crăciunului (mgl. Boadnic). Un alt obicei perpetuat este prinsul de către copii a unui ou fiert legat cu o aţă de grinda casei, fără ajutorul mâinilor (mgl. lăţcăitul).
Referitor la cântecele şi jocurile tradiţionale, ele sunt cântate şi dansate inclusiv de tineri, care cunosc în bună măsură repertoriul tradiţional, acesta fiind dobândit într-o oarecare măsură în familie, dar şi într-un cadru organizat, deoarece unii dintre ei sunt membri ai Formaţiei artistice „Altona". Acestea sunt interpretate la serbările şcolare sau cele organizate cu diverse alte ocazii, dar şi la festivaluri de folclor din ţară şi de peste hotare.
- va urma -

footer