Permisiunea acordată de statul român oamenilor politici, armatei şi valorilor materiale şi culturale ale Poloniei, înfrântă în 1939, de a traversa pământul românesc, nu a determinat o atitudine prietenească a acestei ţări şi a aliaţilor săi, Anglia şi Franţa, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946. În schimb, atitudinea României faţă de Polonia, aflată în impas, a stârnit, aşa cum era firesc, aprehensiunile deja nutrite de Germania faţă de ţara noastră. Aceste acte de politică externă au fost singurele potrivite şi, mai ales, necesare, în contextul colaborării germano-sovietice, când Bucureştiul, dând dovadă de un al şaselea simţ, a încercat şi chiar a reuşit timp de aproape un an , să împiedice ciuntirea hotarelor ţării, desigur ajutat şi de contextul politico - militar european. Împotriva tuturor pericolelor potenţiale pentru România, aceasta a permis, aşa cum raporta la Londra un diplomat britanic aflat la post la Bucureşti ca „întregul tezaur polonez să traverseze ţara în câteva ore şi să fie îmbarcat la Constanţa pe un distrugător britanic, sub nasul unui Gestapo infuriate" (după mărturia lui Grigore Gafencu). A permis, de asemenea, traversarea ţării a circa 80 000 militari polonezi care vor servi, ulterior, la campania împotriva Germaniei. După un respiro de mai puţin de un an, prilejuit de angajarea sovietică în războiul cu Finlanda (noiembrie 1939-martie 1940), urmată de capitularea Franţei (mai 1940), în iunie 1940 scadenţa a sosit şi pentru România, începând cu notele ultimative ale guvernului sovietic din 26 iunie şi 27/28 iunie 1940, privind ocuparea Basarabiei, continuate cu Dictatul de la Viena din 30 august 1940, în baza căruia Ardealul de nord a trecut la Ungaria, sfârşind cu Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940 când Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) a fost încorporată la Bulgaria. Era sfârşitul a ceea ce fusese România Mare.

Reputatul istoric, academicianul Florin Constantiniu, face următoarele aprecieri: „Clasa politică, dezbinată, intrată în panică, ruptă de realitate, fără a înţelege direcţia de evoluţie a evenimentelor, nu a înţeles că interesul Germaniei pentru petrolul şi grâul românesc este o miză importantă în jocul istoriei. Germania nu era interesată de dezmembrarea României (ca şi în zilele noastre de fapt - a se vedea soarta Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, n.a.) şi a temperat „ardoarea revizionistă a Ungariei şi Bulgariei (la Viena a impus Ungariei o soluţie sub minimum revendicărilor solicitate). Dacă România ar fi rezistat cu armata Uniunii Sovietice, Germania nu ar fi permis Moscovei să treacă Prutul (sudul Bucovinei a fost salvat de Hitler). Abandonarea fără luptă a teritoriului naţional a putut fi o soluţie pragmatică, dar a rămas dezonorantă. Ion Negoiţescu, scriitor, martor al retragerii trupelor române din Ardealul cedat, notează în amintirile sale: « România Mare se dusese de râpă. Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situaţia n-ar fi fost atât de groaznică. Umilinţa suferită avea să aibă consecinţa fatale pentru sufletul naţiei. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, în momentul în care ceea ce este eroic şi tragic trebuie neapărat să-şi spună cuvântul, aveam să plătim scump, vreme de generaţii »". La 26 august 1940, Secţia Operaţii din Marele Stat Major avertiza: „Ne considerăm complet izolaţi şi lipsiţi de sprijinul material şi politic al oricărei puteri străine, dar nu se putea pretinde nimănui „să fie mai român decât românii", adică să se bată pentru noi, dacă noi nu eram hotărâţi să ne batem". Aceasta a fost în mare,situaţia geopolitică în spaţiul de referinţă european, situaţie în care România a trebuit să-şi urmeze destinul. Dacă la această stare de fapt adăugăm şi situaţia din ţară, starea economică, faptul că, la declararea războiului, ţara se afla la al treilea regim de dictatură, la care se adaugă şi degradarea mentalului colectiv şi acea „poltronerie generală" a societăţii, se poate deduce situaţia în care România trebuia să facă faţă provocărilor acelei perioade. În contextul dat, România avea altă soluţie decât participarea la un război pentru eliberarea unui pământ românesc, dar, în sens mai profund, pentru apărarea fiinţei şi identităţii sale naţionale.

„O naţiune nu se poate afirma ca atare decât pe câmpul de luptă şi nu se poate mântui decât prin sine însăşi". (Nicolae Bălcescu)

Acum, la început de secol XXI, în ceea ce priveşte România, analizând evenimentele petrecute începând cu declanşarea celui de-aAl Doilea Război Mondial, experimentul prin care a trecut Ţara în perioada 1945-1989 - comparând tratativele de la Teheran şi Yalta (1943-1944) cu înţelegerea de la Malta (septembrie 1989) -, concluziile şi învăţămintele pot fi de un real folos pentru generaţiile viitoare, puse în slujba Neamului şi a Ţării. În acest sens, detaşat de orice urmă de subiectivism, apelând numai la raţiune, la analiza evenimentelor petrecute, nu poţi să nu observi că România a fost „reglată" ca să ofere date despre suportabilitatea populaţiei într-un viitor plan de înrobire a naţiunilor. După Al Doilea Război Mondial şi după războiul rece, participăm la războiul economic, în care România este una dintre victimele sigure. Revoluţiile de la 1848, acea „stafie" care a cutreierat şi a schimbat faţa Europei, au reprezentat primul episod dintr-un serial malefic, care continuă şi astăzi. La rândul lui, comunismul a fost considerat un experiment care a dat o serie de concluzii asupra limitelor de suportabilitate ale popoarelor, referitor la hrană, la libertăţile fundamentale, la dictatură, care se pot aplica în orice moment. Când lumea s-a împărţit în două - cea capitalistă şi cea comunistă - Ocultele Mondiale au efectuat două experienţe, fiecare ţară având parte de un sub-experiment. La sfârşitul anilor '80 ai secolului al XX-lea şi primul deceniu al secolului al XXI-lea, pentru Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, cei care conduc destinele planetei au decis că ambele experimente pot să continue. Peste tot în Europa, pe aşa-zisul fond al crizei, se reduc salariile, se distrug firmele private, deşi alternativă există.

România a fost şi încă este o ţintă perfectă pentru continuarea experimentului: are o populaţie medie ca număr în Europa, a fost tot timpul asuprită de-a lungul istoriei, rata de şomaj a devenit insuportabilă, pensionarii sunt prea mulţi, distrugerea sentimentului naţional este intens întreţinută. Din pricina deteriorării premeditate a sistemului educativ şi cultural, coeficientul de inteligenţă medie al populaţiei a coborât la un nivel destul de scăzut şi astfel condamnată la subcultură. Una dintre cauzele care au amplificat acest proces este şi exodul de materie cenuşie românească, în special al tinerilor, spre Occident. O mare parte din forţa brută a fost extrasă din ţară şi îndreptată spre economiile occidentale (Spania, Italia, Germania etc.), ceea ce a contribuit la disproporţia accentuată între populaţia activă şi numărul pensionarilor. Ca atare, România a devenit o ţară medie din toate punctele de vedere. Faţă de unele practici europene de a se tăia veniturile populaţiei active şi de a se distruge firmele private, României i s-a dat ceva în plus - şi pensiile. Guvernanţii, manipulaţi de cozile de topor „la ordin", execută cu abnegaţie planul ordonat. Guvernanţi nu au soluţii, pentru că nu ei decid. Niciun individ nu se va mai gândi la revoltă, ci la cum să supravieţuiască, la ce să pună pe masă, la cum să-şi plătească întreţinerea, gazul, curentul... Ca aspecte de interes operativ care explică situaţia grea în care se găseşte România la această etapă, atât din punct de vedere economic, social şi politic, pot fi enumerate: falsa privatizare, în fapt, jaful şi distrugerea unor ramuri industriale de importanţă strategică: industria cimentului, industria metalurgică feroasă şi neferoasă, industria energetică, sistemul financiar bancar, agricultura. Toate reprezintă încălcarea voită a securităţii şi siguranţei naţionale.

S-a vândut totodată şi bogăţia cea mai de preţ a Naţiei, pământul ţării, aflat acum în mare parte în proprietatea unor mafioţi arabi, italieni, evrei, greci şi unguri (niciodată în istorie, până în 1996, la apariţia legii, pământul Ţării, nu a putut fi înstrăinat prin vânzare). Guvernanţii de după 1990 au creat un „curent organizaţional al mediului vieţii colective" care a dus la formarea „subspaţiilor neguvernabile". Pârghiile statului au fost preluate şi sunt folosite de carteluri organizate într-un complicat mecanism al crimei organizate a „gulerelor albe"şi infracţionalităţii. Are loc o luptă crâncenă pentru conversia puterii politice a statului în putere financiar-politică a unui grup hegemonic, transpartinic, transnaţional şi vădit antinaţional. Obţinerea controlului României nu este însă o întreprindere privată, particulară, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale, pe cale să se realizeze în prezent, ca o consecinţă a modului de acţiune al actorilor respectivi. În aceste cazuri, influenţa externă a fost extrem de puternică, fiind exercitată prin agenţi, grupuri, actori de influenţă şi serviciile de informaţii ale ţărilor de origine (C.I.A., Mossad, F.S.B., Avo etc.). Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul României. Marea parte a actualei clase politice, este caracterizată prin rapacitate şi prin faptul că nu-şi mai ascunde în nici un fel manevrele politico-economice. Toată lumea îşi dă seama că democraţia nu funcţionează în România, exerciţiul parlamentar este o mascaradă care nu mai păcăleşte nici pe cei neavizaţi, corupţia extinsă la toate nivelurile face imposibilă funcţionarea eficientă a statului şi a economiei „albe", iar „economia subterană" depăşeşte cu mult 50% - 70% din P.I.B. România este un experiment care trebuie să ducă la prăbuşirea statului, însă aceasta a devenit incontrolabilă şi periculoasă pentru Ocultele Mondiale, prin factorii perturbatori ce nu pot fi cuantificaţi şi previzionaţi.

Acesta este războiul actual prin care trece şi România, aceasta este situaţia de fapt, care trebuie conştientizată la nivel de colectivitate; în fapt, se impune ca o condiţie sine qua non a existenţei,- continuarea războiului de apărare a fiinţei naţionale. Miza este mare: dacă suflarea românească nu conştientizează starea de fapt existentă, dacă nu se realizează coeziunea de grup ca un element imperios necesar, în jurul ideii de cinste, muncă şi dreptate, riscăm să dispărem din istorie, ca atâtea şi atâtea civilizaţii. Conştiinţa românească trebuie să se trezească din letargie şi să reacţioneze cu vehemenţă, altfel vor dispărea cultura, tradiţiile, trecutul, o istorie întreagă şi cu ele, Ţara şi Neamul Românesc. Acum, a trece „în adormire" spiritul Naţiei şi a crede - cum vor unii - că poţi supravieţui pe mâna altora, fie bănci, străine (instrumentele moderne de sclavie în masă), sau diverşi binevoitori, este o utopie, o nebunie, o condamnare sigură la neantizare. Acesta este mesajul istoriei, la 71 de ani de la intrarea României în Războiul pentru Apărarea Fiinţei Naţionale şi pentru supravieţuirea Naţiei.

Bibliografie

1. Gl. dv. (r) Negulescu Victor - România şi nerăbdarea istoriei Târgovişte, Editura Bibliotheca,, 2005.
2. Broker Christopher, North Richard - Uniunea Europeană sau Marea Amăgire - Istoria secretă a construcţiei europene , Bucureşti, Editura Antet, 2004.
3. Emandi E.J., Buzatu Gh., Cucu V.S. - Iaşi, Editura Glasul Bucovinei, 1994.
4. Institutul Naţional de Informaţii - Memorie socială şi identitate naţională. Bucureşti, Editura INI, 1998.
5. Toffler Alvin - Previziuni, premise , Bucureşti, Editura Antet, 1999.
6. Baciu Nicolae - Agonia României 1944-1948 Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1990.
7. Hatchet D.D., Springfield G.G. Ialta - înţelegeri pentru 50 de ani. Colecţia Istoria rescrisă Bucureşti, Casa de editură Excelsior-GS, 1990.
8. Gârz Florian Expansiunea spre est a NATO - Bătălia pentru Europa, Bucureşti, Editura Coruţ Pavel, 1997.
9. Toffler Alvin Power Shift, Puterea în mişcare Bucureşti, Editura Antet, 1995.
10. Ambasador dr. Preda Aurel Memoriile unui diplomat oarecare Bucureşti, Editura Victor, 2009.
11. Col. Sava Dumitru Războiul împotriva României Mari, vol.2, manuscris, Bucureşti, Biblioteca SMG, 2000.
12. Toffler A., Fukuyama F., Gates Bil Schimbarea ordinii globale Bucureşti, Editura Antet, 1998.
13. Istoria economiei. Prelegeri Bucureşti, Editura ASE, 1999.
14. Academician Constantiniu Florin De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2007.
15. Manoliu Valentin Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a noii ordini mondiale, Bucureşti, Editura Sapienţia, 2006.
16. Chomski Naom Ambiţii imperiale, Bucureşti, Editura Antet, 2005.
17. Fukuyama Francis Construcţia statelor – Ordinea mondială în secolul al XXI-lea Bucureşti, Editura Antet, 2004.
18. Kuhlen Os. Istoria secretă a umanităţii, Bucureşti, Editura Saeculum, 2004.
19. Brătianu G.I. O enigmă şi un miracol istoric: Poporul Român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988.
20. Magherescu Nicolae Privind în trecut... Însemnări din istoria secolului XX, Total Publishing, 2003.
21. Puric Dan, Cine suntem, Bucureşti, Editura Plotytera, 2008.
22. Bădescu Ilie, Dungaciu Dan, Sociologia şi geopolitica frontierei, Bucureşti, Editura Floarea Albastră, 1995.
23. Constantiniu Florin, O istorie sinceră a poporului roman, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997.
24. Zaharia Gheorghe, Botoran Constantin Politica de apărare a României în contextul european interbelic 1919-1939, Bucureşti, Editura Militară, 1981.
25. Popescu Ilie, Războiul psihologic în concepţia principalelor state imperialiste. Contracararea acţiunilor de război psihologic ale agresorilor. Arhiva M.Ap.N., Bucureşti, 1985