Revista Art-emis
Basarabia ?i iar Basarabia (1812 - 2012) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
MarĹŁi, 27 Martie 2012 19:55
Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu - Paradigme1812 - 2012

Oameni de stat ?i militari de elit?, scriitori ?i diploma?i, istorici ?i geopoliticieni, ziari?ti de imens prestigiu ?i autoritate moral?, dintre care-i re?inem în prima ordine pe M. Eminescu sau N. Iorga, pe M. Kog?lniceanu, I. I. C. Br?tianu sau N. Titulescu, pe S. Mehedin?i, Pamfil ?eicaru sau Emil Cioran, s-au exprimat adeseori ?i în mod categoric în sensul c?, pentru ultimele trei veacuri ale istoriei na?ionale, a func?ionat cu putere de lege acest blestem neiert?tor în privin?a pozi?iei noastre geopolitice: Românii ?i România s-au aflat „prea aproape de Rusia ?i prea departe de Dumnezeu". Sub acest aspect, câteva date s-au impus ca puncte de referin??, nu numaidecât pentru evolu?ia/involu?ia raporturilor româno-ruse ori sovietice, ci ?i pe planul istoriei Europei de Sus-Est sau continentale, chiar universale. S? re?inem, în context, anul 1711, când ru?ii ?i Petru cel Mare, au dep??it grani?a de apus desp?r?ind Imperiul de Moldova pe Nistru, angajând, avându-l al?turi pe Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, b?t?lia cu turcii de la St?nile?ti (iulie 1711), pierdut? în câteva zile. În consecin??, Cantemir fu silit s? se retrag? în Rusia, dar nu putem neglija c?, anterior confrunt?rii de la St?nile?ti, domnul Moldovei a fost acela care a redactat integral textul Tratatului de alian?? cu Petru cel Mare, ce avea s? fie semnat la Lu?k în 13/24 aprilie 1711. Fapt cardinal în desf??ur?rile istorice, Cantemir, în spiritul "str?vechilor legi" ale ??rii Moldovei dar prev?z?tor la maximum, a inclus în Tratat respectul integrit??ii teritoriului Moldovei, ale c?rei fruntarii au fost stabilite cu precizie în toate direc?iile, inclusiv, dac? nu cumva în rândul întâi, spre Est, pe Nistru. Drept care, articolul 11 prevedea f?r? rezerve c?: "P?mânturile Principatului Moldovei, dup? vechea hot?rnicie moldoveneasc?, asupra c?rora domnul va avea drept de st?pânire, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameni?a, Bender, cu tot ?inutul Bugeacului, Dun?rea, grani?ele ??rii Muntene?ti ?i ale Transilvaniei ?i marginile Poloniei, dup? delimit?rile f?cute cu acele ??ri". Este lipsit de orice îndoial? c?, având în seam? evolu?iile ulterioare, linia româno-rus? pe Nistru impus? de Cantemir la 1711 prezint? din toate punctele de vedere o relevan?? cu adev?rat istoric?. Cu atât mai mult cu cât, dup? exact un secol, mai precis în anul 1812, Rusia Imperial? reu?e?te, în urma unui r?zboi epuizant de ?ase ani cu Turcia, s?-i impun? acesteia în ultimul moment, atunci când se afla chiar în preajma campaniei lui Napoleon pân? la Moscova, Tratatul de Pace de la Bucure?ti (16/28 mai). ?i în raport cu care grani?a apusean? a Imperiului de la R?s?rit a fost împins? mai departe spre Vest, în detrimentul Moldovei, din trupul c?reia a rupt teritoriul dintre Nistru ?i Prut, denumit integral, în cursul dar mai ales în urma faptelor survenite, Basarabia.

Imperiul Otoman, ca putere suzeran?, nu era nicicum îndrept??it s? cedeze ceva din teritoriile Moldovei ?i ??rii Române?ti, care, nefiind provincii turce?ti, nu puteau fi - integral sau par?ial - transmise ?i pe care, totu?i, le negociase anterior anului 1812 cu Rusia, care le pretinsese pe ambele provincii. Numai iminenta campanie a lui Napoleon a determinat Petersburgul s?-?i modereze cererile, astfel c? Imperiul Rus, prin mijlocirea Marii Britanii la Poart?, prin tr?darea diplomatului turc care a condus tratativele, ulterior executat, prin cump?rarea boierilor localnici ?i a domnului Moldovei, deja deposedat? la 1774 de Bucovina, a ocupat întreg teritoriul dintre Prut ?i Nistru. Basarabia a devenit gubernie, fiind supus? unui intens proces de rusificare, înf?ptuit metodic în r?stimp de mai mult de un secol. În acest sens, articolele IV ?i V ale Tratatului ruso-turc din 16/28 mai 1812 delimitau cu precizie concesiile admise pe seama Moldovei:
„Art. IV: Prutul, de unde acest râu p?trunde în Moldova, pân? la v?rsarea lui în Dun?re, apoi din acest loc malul stâng al acestui fluviu pân? la Chilia ?i la v?rsarea sa în Marea Neagr?, vor forma hotarul celor dou? Imperii: Rusia si Turcia. Art. V: Partea din Moldova a?ezat? pe malul drept al Prutului este p?r?sit? ?i dat? Sublimei Por?i, iar Înalta Poart? las? Cur?ii Imperiale a Rusiei p?mânturile din stânga Prutului, împreun? cu toate fort?re?ele, ora?ele ?i localit??ile care se g?sesc acolo, precum ?i jum?tate din râul Prut, care formeaz? frontiera dintre cele dou? Imperii". Pentru Rusia, Tratatul de la Bucure?ti a marcat un mare succes, în vreme ce pentru Moldova - un dezastru, soldat cu pierderea unui teritoriu de peste 45 600 km2 ?i a 482 630 de locator, 5 cet??i, 17 ora?e ?i aproximativ 700 de sate. Dup? o sut? de ani de la consumarea tragicului eveniment, care a divizat ?i o na?iune în plin proces de constituire, incomparabilul nostru istoric care a fost Nicolae Iorga a consemnat: „Am ?tiut noi to?i, cel de sus ca ?i cel de jos - afar? de câteva usc?turi trândave, care se laud? cu stearpa lor m?rire, - cel bogat ca ?i cel s?rac, cel cu înv???tur? din carte ?i cel cu în?elepciune din via??, am ?tiut s? ni ar?t?m, cuviincios ?i lini?tit, dar hot?rât ?i puternic, jalea pentru c?, acuma o sut? de ani, rusul, biruitor asupra turcului, a rupt ?i a tras la dânsul jum?tate din vechea noastr? Moldov?". ?i, tot atunci, acela?i Nicolae Iorga, într-un alt studiu remarcabil, înregistra cu triste?e dar ?i cu încredere în viitorul ce avea s? survin? la 27 martie/9 aprilie 1918 atunci când Sfatul ??rii de la Chi?in?u avea s? voteze Unirea Basarabiei cu ?ara-Mam?: „...La Pacea din Bucure?ti, deci, Rusia, care nu purta r?zboi cu noi, Rusia ai c?rii osta?i fuseser? primi?i totdeauna bine la noi, în ?ar? ospitalier?, primi?i cu crucea ?i Evanghelia de clerici, poate ?i pentru a se aminti astfel acestor vân?tori de p?mânt str?in dreptatea ?i cru?area cre?tineasc?, ni-a luat Basarabia pentru c? avuse o socoteal? cu Turcia. Crezuse c? poate opri amândou? ??rile române?ti întregi, cu binecuvântarea lui Napoleon I, care numai Dumnezeu ?tie de câte ori ne-a dat ?i unora ?i altora: au fost câ?iva ani când numele Împ?ratului Alexandru Pavlovici, ?i nu al unor voievozi români, a fost pomenit la liturghie ?i scris deasupra u?ii bisericilor ce se ridicau. Francezii p?trunser? îns? în Rusia, ?i atunci vecinii se mul??mir? ?i cu o prad? mai mic?. Tr?darea fanariotului Moruzi din neam de domn român i-a ajutat la aceasta. Ru?ii vor serba ca o zi de bucurie centenarul anex?rii. Noi va trebui s? o comemor?m ca o zi de durere ?i ca o zi de trezire a speran?elor pe care le d? totdeauna dreptul ve?nic, care nu poate fi învins, nici cucerit". Pentru ca, în cuvântarea ?inut? la Bucure?ti în 16 mai 1912, cel care avea s? fie proclamat Apostolul Unirii tuturor Românilor se socotea îndrept??it s? dea asigur?ri în privin?a "secolului pierdut" în urma raptului Basarabiei:
„Ne-am sim?it un popor, un singur popor. ?i furia urgiei din urm? ne mân? pe to?i iute c?tre limanul dreptului îndeplinit, al drept??ii s?vâr?ite".

Marea Unire din 1918 a reprezentat incontestabil cel mai seam? act din întreaga existen?? a poporului român. S-au pronun?at în aceast? privin?? Nicolae Iorga, Gh. I. Br?tianu, David Prodan, ?tefan Pascu sau Constantin C. Giurescu. Din nefericire, România Mare, datorit? unor condi?ii interne ?i interna?ionale adverse, n-a dep??it condi?iile unei existen?e de 22 de ani. S-a pr?bu?it, mai ales, în urma ac?iunilor imperialismelor mari ?i mici, vecine ori nevecine. Nefiind defel straniu ca faptele s? se fi declan?at, în situa?ia în care locul Rusiei ?arilor a fost preluat de URSS, tot pentru chestiunea Basarabiei,marcat? de câteva momente decisive intervenite în istoria celui de-al doilea r?zboi mondial, a?a precum: 23 august 1939, 26-28 iunie 1940, 22 iunie 1940 ?i 23 august 1944. Dintr-un atare complex de procese ?i fapte istorice, re?inem în mod deosebit:

Viaceslav Molotov-I.V.Stalin1. F?r? îndoial? c?, într-un moment de vârf al mariajului sovieto-german inaugurat de Pactul din 23 august 1939 ?i într-un punct de cotitur? al primului an al conflagra?iei mondiale din 1939-1945 (pr?bu?irea Fran?ei), agresiunea „pa?nic?" a U.R.S.S. la 26-28 iunie 1940 împotriva statului român, soldat? cu ocuparea Basarabiei, Nordului Bucovinei ?i ?inutului Her?a, a detonat procesul pr?bu?irii României Mari, dup? numai 22 de ani de existen??. Provinciilor istorice men?ionate le-au succedat curând Nord-Vestul Transilvaniei ?i Cadrilaterul, subjugate de Ungaria ?i, respectiv, Bulgaria, iar, dac? pierderile s-au limitat la „atâta", reprezentând îns? câte 1/3 din teritoriul ?i popula?ia României, faptul s-a datorat esen?ialmente lui Adolf Hitler, care, atunci ?i ulterior, mai ales în noiembrie 1940, la Berlin, a reu?it s? st?vileasc? zelul expansionist spre Sud-Estul Europei al lui V. M. Molotov, ?eful Consiliului Comisarilor Poporului ?i al diploma?iei sovietice, emisarul preferat al liderului ro?u de la Kremlin, I. V. Stalin. Pe atunci, Adolf Hitler, se ?tie, a beneficiat consistent de suportul des?vâr?it ?i eficace al generalului Ion Antonescu, Conduc?torul României ?i ?eful cabinetului de la Bucure?ti care s-a angajat din primul moment al guvern?rii, în septembrie 1940, s? repare nedrept??ile de la R?s?rit. În atare condi?ii, în func?ie de amploarea pierderilor teritoriale ?i materiale intervenite, de groz?via dramei a milioane de cet??eni, în marea lor majoritate - români, precum ?i în dependen?? de derularea îns??i a evenimentelor sau de consecin?ele lor vaste ?i profunde, departe str?b?t?toare în timp, unele nefiind nici pân? ast?zi stinse ori corectate, 1940 a ajuns s? se confunde dintru bun început cu anii fatidici ai trecutului nostru, net?g?duit unul dintre cei mai sumbri ai întregii istorii na?ionale. Este bine s? re?inem, în context, c? Pamfil ?eicaru, renumitul ziarist, dublat de istoricul ce s-a afirmat, adeseori a comentat ?i a respins categoric, în ?ar? ori dup? 1944 în exil, pierderea Basarabiei, Nordului Bucovinei ?i ?inutului Her?a, cedarea lor f?r? lupt? de c?tre regimul regelui Carol al II-lea, ceea ce a constituit ulterior un „model", din care aveau s? rezulte capitularea = tr?darea de la 23 august 1944, când „statul român s-a pr?bu?it". Pentru a conchide c? „tot ce s-a ab?tut, dup? 23 august [1944], asupra nenorocitei noastre patrii era virtual cuprins în actul loviturii de stat".

2. Momentul ales de Kremlin pentru a prezenta oficial României cererile ultimative privind cedarea neîntârziat? ?i integral? a Basarabiei ?i Bucovinei a fost extrem de atent ales. Mai precis, era chiar a doua zi dup? capitularea la 22 iunie 1940 a Fran?ei, aliatul Nr. 1 al României în Europa, la 22 iunie 1940, când V. M. Molotov a socotit necesar s?-l convoace pe ambasadorul german la Moscova, contele Friedrich von der Schulenburg, pentru a-i aduce la cuno?tin?? c? U.R.S.S. se decisese ca, potrivit paragrafului 3 din Protocolul auxiliar secret al Pactului de neagresiune din 23 august 1939, s? se adreseze Bucure?tilor pentru a impune „solu?ionarea" problemelor Basarabiei ?i Bucovinei. Dând asigur?ri c? guvernul sovietic va face tot posibilul pentru a „proteja interesele germane în România", Molotov ?i-a exprimat convingerea c? Reichul „nu se va opune desf??ur?rii ac?iunii sovietice, ci o va sus?ine". Ini?iativa sovietic? a provocat iritare la Berlin. Nu era vorba numai de condi?iile în care Kremlinul provocase criza, ci ?i de faptul c? preten?iile sovietice excedau în?elegerii Molotov - von Ribbentrop din noaptea de 23/24 august 1939. Ministrul de Externe al Reichului a întocmit un memorandum special pentru A. Hitler, precizând limitele negocierilor cu Molotov la semnarea pactului de neagresiune, mai precis: acord în privin?a includerii Basarabiei în „sfera de interese" a U.R.S.S., dar nimic despre Bucovina. În consecin??, Hitler, bine informat, „a tunat ?i a fulgerat" contra lui Stalin, care-?i înc?lca propriile angajamente asumate. Ceea ce l-a determinat pe Führer ca, de îndat? dup? încheierea campaniei din Vest ?i, de?i Marea Britanie nu fusese subjugat?, s? se gândeasc? la o expedi?ie punitiv? contra U.R.S.S. Solu?ia preconizat? reprezenta, oricum, o chestiune de timp, astfel c? planificarea opera?iunii în Est a debutat practic la confluen?a lunilor iunie-iulie 1940, planul opera?iunii „Barbarossa" (atacul prin surpriz? a U.R.S.S.) fiind apoi întocmit ?i avizat de A. Hitler personal la 18 decembrie 1940. În consecin??, la 25 iunie 1940, Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei, l-a împuternicit pe contele von der Schulenburg s?-i afirme lui Molotov „consecven?a" Reichului în îndeplinirea angajamentelor asumate prin protocolul adi?ional secret din 23 august 1939 în privin?a Basarabiei; cât privea revendicarea Bucovinei de c?tre U.R.S.S., aceasta constituia „o noutate". Condi?iile erau întrunite pentru o nou? întrevedere Molotov – von der Schulenburg, tot la 25 iunie 1940, un prilej de reverificare a punctelor de vedere, inclusiv despre Bucovina. U.R.S.S. a reafirmat recunoa?terea „intereselor Germaniei fa?? de chestiunile economice ale României", dar nu putea admite „t?r?g?narea" de c?tre Bucure?ti a diferendului teritorial legat de Basarabia ?i Bucovina. Prin Molotov, guvernul sovietic s-a angajat s? ?in? la curent Berlinul cu formularea preten?iilor teritoriale fa?? de România, dup? cum, tot astfel, a promis s? nu încurajeze preten?iile Ungariei ?i Bulgariei. Este neîndoielnic c?, urmare a celor dezb?tute la 25 iunie 1940 de contele von der Schulenburg cu Molotov, U.R.S.S. ?i-a „moderat" preten?iile la adresa României, limitându-?i cererile la Basarabia ?i Nordul Bucovinei (cu ora?ul Cern?u?i). Ceea ce Molotov i-a comunicat deschis Molotov lui von der Schulenburg, în dup?-amiaza zilei de 26 iunie 1940. Ambasadorul german a primit tot sprijinul guvernului s?u pentru a „convinge" de urgen?? România s? cedeze, altfel un r?zboi în zona est-central european? – dup? cum rezult? din cele mai recente cercet?ri – ar fi devenit „inevitabil". Molotov, la rândul s?u, s-a angajat ca, pe tema preten?iilor agresive ale Kremlinului împotriva Bucure?tilor, s? nu men?in? Reichul în ignoran?? în ac?iunea proiectat? pentru „zilele imediat urm?toare".

3. Nici acest calendar al propriilor ac?iuni, asumat de Kremlin fa?? de Berlin, n-avea s? fie respectat... De vreme ce, doar peste câteva ceasuri, mai precis chiar în seara zilei de 26 iunie 1940, la ora 22,00, V. M. Molotov l-a convocat pe ministrul român la Moscova, Gheorghe Davidescu, pentru a-i înmâna cea dintâi not? ultimativ? privind cedarea Basarabiei ?i Bucovinei de Nord c?tre U.R.S.S. Cercet?rile istoricilor români au surprins desf??urarea general? ?i în detaliu a evenimentelor intervenite. Se cunoa?te c?, în cursul nop?ii de 26/27 iunie 1940, Gheorghe Davidescu a reu?it s? trimit? la Bucure?ti textul notei ultimative ?i, concomitent, cu mari dificult??i legate de transmitere, raportul pe marginea întâlnirii sale cu V. M. Molotov. Din acest ultim document deducem, în chip necondi?ionat, c? diplomatul român a adoptat, în asemenea împrejur?ri hot?râtoare, o atitudine demn? ?i curajoas?, c? a ap?rat cu vehemen?? drepturile ?i interesele ??rii sale ?i c? a comb?tut deschis, f?r? menajamente, tentativele lui Molotov de a justifica raptul teritorial. În acest sens, re?inem din finalul telegramei cuprinzând raportul: „... În argumentarea mea m-am m?rginit a expune drepturile imprescriptibile ?i mai tari decât orice acord interna?ional ale României asupra Basarabiei, drepturi care, dac? pot fi confirmate de un tratat, nu pot suferi nici o ?tirbire prin faptul c? unul dintre semnatari (referire la Japonia, care n-a ratificat tratatul interna?ional privind Basarabia din octombrie 1920) n-a efectuat ratificarea. Am comb?tut, apoi, observa?iile sale (ale lui Molotov) în ceea ce prive?te condi?iile interne din Basarabia. Am ar?tat, în fine, c? termenul de 24 de ore mi se pare insuficient pentru guvernul român s? poat? lua o hot?râre într-o problem? atât de important? pentru viitorul neamului nostru".

Pozi?ia demn? a lui Gh. Davidescu o desprindem nu numai din propria-i relatare, dar ?i din documentele sovietice. Potrivit stenogramelor întocmite la M.A.E. din Moscova, s-a redactat a?a-zisul jurnal de cabinet al lui V. M. Molotov de c?tre un anume Boris F. Pod?erob. Potrivit consemn?rii acestuia, Gh. Davidescu, dup? ce a ascultat ?i a primit textul notei ultimative sovietice, a dezvoltat în fa?a lui V. M. Molotov o temeinic? demonstra?ie pe tema drepturilor române?ti în Basarabia ?i Bucovina de Nord, un prilej de a sublinia cu energie: „Basarabia a fost de cinci secole româneasc? [...]. Bucovina niciodat? n-a apar?inut Rusiei [...] Era - a continuat diplomatul român - în interesul U.R.S.S. ca, la grani?a de Vest, s? existe „o Românie puternic?, unit? în frontierele ei etnice ?i istorice". V. M. Molotov a exprimat dezacordul guvernului sovietic, ceea ce n-a fost suficient pentru Gheorghe Davidescu, care a lansat acest îndemn: „S? l?s?m istoria s? judece". De asemenea, el a refuzat s? preia harta preg?tit? de Molotov, pe care fusese trasat? „noua grani??" pe Prut dintre U.R.S.S. ?i România. Documentul respectiv, ata?at textului nostru, l-am descoperit în copie fotostatic? în arhivele britanice în 1984 ?i l-am publicat în premier? în 1991, cu prilejul Conferin?ei interna?ionale de la Chi?in?u consacrat? Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939 ?i consecin?elor sale. Revenind la întrevederea Molotov-Davidescu din noaptea de 26 iunie 1940, re?inem c? liderul diploma?iei sovietice i-a precizat la un moment dat plenipoten?iarului român cum c?, pentru ziua de 27 iunie 1940, care tocmai avea s? înceap?, U.R.S.S. a?tepta r?spunsul guvernului de la Bucure?ti la nota ultimativ? predat?. În viziunea guvernului sovietic, care preg?tise în am?nunt ac?iunea declan?at?, România n-ar fi trebuit s? dea decât un r?spuns favorabil preten?iilor sale, sec formulate, în ace?ti termeni:
„Guvernul sovietic - citim în nota din 26 iunie 1940 - propune Guvernului Regal de la Bucure?ti:
1. S? înapoieze cu orice pre? Uniunii Sovietice Basarabia;
2. S? transmit? Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta al?turat?. Guvernul sovietic î?i exprim? speran?a c? Guvernul Român va primi propunerile U.R.S.S...."
Bucovina de Nord nu reprezenta, în viziunea agresorului care mima c? era b?nuit de inten?ii... pa?nice, decât o repara?ie par?ial?, un „mijloc de desp?gubire" a pierderii suferite, chipurile, de U.R.S.S., prin „ocuparea" Basarabiei de c?tre România vreme de 22 de ani!
În spiritul tradi?ional al politicii externe staliniste, prezentarea notei ultimative s-a f?cut sub amenin?area cu recurgerea la for?? în cazul neaccept?rii ei. Formula consacrat? era cuprins? în prevederea ce trimitea la situa?ia existent?, marcat? de faptul c? „sl?biciunea militar? a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului".

4. Nu este greu de închipuit care a fost efectul notei Molotov din 26 iunie 1940 la Bucure?ti. Au urmat intense consult?ri între reprezentan?ii for?elor politice ?i regele Carol al II-lea. În mod concret, la 27 iunie 1940, s-au întrunit dou? Consilii de Coroan?, iar, în baza deciziilor de cedare adoptate, guvernul Gheorghe T?t?rescu a transmis Moscovei - ca r?spuns la nota ultimativ? sovietic? din ajun - un prim mesaj care vorbea de „discu?ii amicale". Or, în condi?iile date, Moscova exact de a?a ceva nu avea nevoie. De aceea, în seara zilei de 27 iunie 1940, cu începere de la orele 23,00, Molotov l-a convocat din nou pe Davidescu. Cu câteva ceasuri înainte de-a se întâlni cu Molotov, Davidescu aflase c? omologul s?u german la Moscova, contele von der Schulenburg, intervenise la Kremlin pentru a ob?ine prelungirea termenului stabilit în nota ultimativ? sovietic?, ceea ce Molotov n-a admis, dimpotriv?, a ad?ugat c?, în lipsa unui r?spuns pozitiv, „trupele sovietice î?i vor începe opera?iunile la miezul nop?ii". În atare situa?ie, primindu-l pe Davidescu, care aducea nota de r?spuns a Bucure?tilor la primul ultimatum, Molotov respinse tentativele de tergiversare, precizând c?, pe moment, nimic altceva nu era de negociat decât „numai asupra evacu?rii trupelor române?ti din Basarabia ?i nordul Bucovinei". Retragerea trupelor române trebuia s? înceap? chiar a doua zi, trebuind s? fie simultan? cu intrarea trupelor sovietice între Prut ?i Nistru. Pentru aceasta, Molotov urma s? se consulte cu liderii Armatei Ro?ii, iar, dup? aceea, avea s? se revad? cu Davidescu, pentru a-i comunica în scris r?spunsul Moscovei - în mod practic, un al doilea ultimatum! – la nota tocmai adus? de diplomatul român ?i cuprinzând replica Bucure?tilor la cel dintâi ultimatum, din ajun. În adev?r, la 28 iunie 1940, la ora 1,25, Gh. Davidescu avea s? revin? la sediul Ministerului Afacerilor Externe al U.R.S.S. pentru a primi din mâinile lui Molotov personal textul celui de-al doilea ultimatum sovietic. Predându-i documentul, liderul sovietic a încheiat, pe un ton amenin??tor, c? guvernul s?u nu admitea „nici o amânare. Toate termenele deja au expirat"!

5. Revenit la Lega?ie, Davidescu s-a îngrijit de transmiterea notei ultimative la Bucure?ti, la care guvernul român i-a cerut, prin telegram?, s? în?tiin?eze în cursul zilei, la ora 11,00, partea sovietic? în privin?a acceptului României de-a evacua teritoriul dintre Prut ?i Nistru. Decizia se explica prin voin?a guvernului român de a evita „gravele urm?ri pe care le-ar fi avut recurgerea la for?? ?i deschiderea ostilit??ilor în aceast? parte a Europei", ac?iuni care, evident, c?deau în responsabilitatea U.R.S.S., ceea ce putea constitui un blam al comunit??ii interna?ionale ori pentru judecata istoriei, ceea ce, totu?i, era prea pu?in în raport cu r?ul deja admis de c?tre autorit??ile de la Bucure?ti - sfârtecarea par?ial? a teritoriului na?ional. Iar evacuarea Basarabiei ?i a Nordului Bucovinei a reprezentat, într-o perspectiv? de numai 60-70 de zile în raport cu Dictatul de la Viena ?i Tratatul de la Craiova, începutul pr?bu?irii României Mari. ?i a c?rei responsabilitate, întreag?, c?dea în seama imperialismelor vecine mari ?i mici ?i, nu mai pu?in, în aceea a minoritarilor revizioni?ti (unguri, ru?i, bulgari, evrei etc.) ?i a Bucure?tilor, care decisese abandonarea f?r? lupt? a Basarabiei ?i Nordului Bucovinei.

Gheorghe Tatarescu6. A constituit ?i r?mâne o problem? cardinal? atitudinea liderilor politici ?i militari care, în 1940, au optat pentru/împotriva ced?rilor teritoriale. În privin?a Consiliilor de Coroan? din 27 iunie 1940, detaliile au fost comunicate ?i examinate mai demult, stabilindu-se c?, la prima reuniune (imediat dup? ora 12,00), voturile au fost astfel repartizate: pentru - 10, rezervat - 1, pentru discu?ii - 5, împotriv? - 11, în vreme ce la ?edin?a urm?toare (dup? ora 21,00) op?iunile au reprezentat: pentru - 19, expectativ - 1, neexprimate - 2 voturi, împotriva – 6. Despre ace?tia din urm?, regele Carol al II-lea a exprimat, în Jurnalul s?u, cele mai m?gulitoare aprecieri: „... Numai ?ase voturi din cei 28 prezen?i au fost pentru rezisten??. Numele lor (N. Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, ?tefan Ciobanu ?i Ernest Urd?reanu) merit? s? fie înscrise cu litere de aur în cartea demnit??ii române?ti ..." Numai atât, de vreme ce suveranul însu?i ?i colaboratorii s?i apropia?i (inclusiv Ernest Urd?reanu, în primul rând) au ac?ionat pentru a for?a acceptarea ultimatumului ?i cedarea provinciilor istorice! Trebuie re?inut c?, în zilele ?i s?pt?mânile ulterioare (chiar peste ani!), au survenit clarific?ri, mai cu seam? din partea politicienilor care, prin for?a lucrurilor, la 27 iunie 1940 nu erau ori n-au ajuns la Bucure?ti. Astfel, în prima ordine, re?inem din însemn?rile premierului în exerci?iu Gheorghe T?t?rescu: „Consiliul de Coroan? (din 27 iunie 1940, ora 12,20) se deschide sub pre?edin?ia Regelui într-o atmosfer? cople?itoare. Consilierii Regelui, membrii Guvernului ?i ?efii armatei sunt prezen?i. Suveranul expune scopul convoc?rii Consiliului ?i îmi d? cuvântul. Expun pe larg istoricul raporturilor noastre cu Sovietele, precum ?i toate negocierile duse de Guvern pentru a înl?tura agresiunea rus?. Într-o lini?te grea citesc textul ultimatumului primit în cursul nop?ii ?i sfâr?esc prin a enumera primele m?suri militare ?i administrative luate, cerând apoi voie Guvernului s?-mi spun p?rerea dup? ce vor fi vorbit to?i membrii Consiliului..." Dup? 23 august 1944, acela?i Gheorghe T?t?rescu, dispus s? coopereze cu comuni?tii, se va dest?inui, într-un interviu acordat ziarului „Drapelul" din 17-18 ianuarie 1945, asupra faptelor din iunie 1940, denaturându-le grosolan, c?ci interpreta cedarea ca o dovad?... de prietenie fa?? de U.R.S.S. ?i, totodat?, lansa atacuri contra lui Iuliu Maniu, atacuri convenabile cercurilor comuniste ?i comunizante cu care avea s? pactizeze curând la formarea guvernului dr. Petru Groza: „Declar c? voi putea dovedi cu acte ?i cu relat?ri de fapte, r?zimate pe document?ri purtând Benito Mussolini-Adolf Hitlergaran?iile oficialit??ii, c? un guvern Iuliu Maniu nu ar fi putut întru nimic împiedica desf??urarea implacabil? a evenimentelor istorice din 1940. În schimb, îns?, este sigur c? dl. Maniu ar fi adoptat nu solu?ia guvernului meu, adic? solu?ia p?cii (sic!), ci, a?a cum rezult? din toate declara?iile ?i manifest?rile sale, solu?ia rezisten?ei armate, adic? solu?ia r?zboiului, care ar fi atras nimicirea vremelnic? a Statului român [...]. Drama României din 1940 – se disculpa politicianul traseist - a fost nu consecin?a politicii noastre, ci rezultatul inevitabil al r?zboiului european, provocat de Germania hitlerist?".

De partea cealalt?, adic? a adversarilor evacu?rii Basarabiei ?i Nordului Bucovinei, vocile ce s-au f?cut auzite au fost redutabile, mai relevante ?i mai vehemente. Au fost angrenate personalit??i de excep?ie, care au dat – se în?elege – greutate pozi?iilor prezentate. Câteva exemple le consider?m memorabile, fapt pentru care ?i insist?m asupra lor: În ?edin?a Consiliului de Coroan? din zorii zilei de 30 august 1940 ?i care a luat în dezbatere problema Transilvaniei în leg?tur? cu „arbitrajul" la care îndemnau Hitler ?i Mussolini prin delega?ii lor la Viena, Victor Iamandi a revenit la un moment dat la întâmpl?rile survenite anterior ŕ propos de preten?iile Kremlinului asupra Basarabiei ?i Nordului Bucovinei. El s-a adresat Regelui: „Sire, consecvent cu cele ce am sus?inut în Consiliul de Coroan? de la 27 iunie, consecvent cu ce am sus?inut în al doilea Consiliu de Coroan? (din aceea?i zi), când mi-am exprimat nedumerirea c? suntem pe drumul concesiunilor permanente ?i nu se poate prevedea un sfâr?it favorabil pentru ?ara noastr?, pentru toate aceste argumente ?i motive, care fac parte integrant? din con?tiin?a mea de român, ?i ast?zi sunt împotriva primirii arbitrajului. Nu cred în garan?iile care se dau ?i socot c? politica noastr? de ast?zi n-a dus la nici un rezultat pozitiv. Pentru aceste considera?iuni, nu trebuie s? primim arbitrajul. Trebuie s? rezist?m, pentru c? r?zboiul nu s-a terminat". Tot în acela?i cadru, dar în Consiliul de Coroan? din 31 august 1940, cu prilejul lu?rii în dezbatere a „arbitrajului" impus României la Viena în ceasurile imediat precedente, liderul P.N.?., Iuliu Maniu, nu s-a ab?inut s? trimit? la consult?rile ini?iate de suveran în luna iunie ?i la care vorbitorul nu participase: „Cred c? cedarea Basarabiei, f?r? nici un fel de rezisten??, a fost o profund? gre?eal?, ale c?rei urm?ri le suferim ast?zi. Trebuia, cu orice pre? ?i cu orice sacrificiu, chiar cu sacrificiul de a suferi o înfrângere, s? rezist?m. Na?iunile sufer? înfrângeri pe câmpul de lupt?, r?zboiul are ?ansele sale bune sau rele, mari ?i puternice na?iuni au fost înfrânte, poporul românesc a pierdut ?i el r?zboaie, dar prin vitejia solda?ilor s?i ?i prin puternica con?tiin?? na?ional?, a prins puteri de viitor, pentru în?l?area ??rii, în viitor. A?a, am pierdut în Basarabia peste 2 milioane de români, f?r? nici cea mai mic? rezisten??. De aici, v? pute?i Dv. închipui descurajarea care a cuprins toate provinciile, pe to?i românii, ?i umilirea care a cuprins armata român?, care ar fi voit s? aib? ocazia ca s? arate c?, dac? diploma?ia româneasc? n-a ?tiut a lucra, ea ?tie s? sângereze pe câmpul de lupt?, pentru salvarea onoarei na?ionale".

Cu acela?i prilej, istoricul Gheorghe Br?tianu a observat de asemenea: „Eu nu vreau nici s? îngreunez aceste dezbateri ?i nici s? fac procesul trecutului, de?i odat? va fi f?cut; dac? nu-l vom face noi, al?ii îl vor face, dar ?in s? amintesc un lucru: am luptat pentru o anumit? politic?, în afar? de ceea ce era în ultimii ani. ?in s? spun c?, dac? am luptat pentru c? aveam n?dejdi ?i convingere, ?i eu am f?cut chiar declara?ii în aceast? privin??, [a fost] c? prin aceast? politic? puteam p?stra grani?ele ??rii". Neîntrecutul Nicolae Iorga, la reuniunea Comisiilor de politic? extern? ale Parlamentului, din 2 iulie 1940, a intervenit cu preciz?ri nuan?ate, prezentând finalmente pozi?ia celor mai de seam? politicieni ai ??rii, consemnat? într-un memorabil document: „Noi avem de ales dou? proced?ri: Procedarea Dietei Poloniei la împ?r?irea ??rii. A vorbit unul, altul, a fost o lupt? oratoric? între dân?ii ?i s-a terminat printr-un vot care a însemnat admiterea de c?tre na?iune a sfâ?ierii teritoriului. Aceasta este o hot?râre pe care, dup? p?rerea mea, nu o putem lua ?i r?spunderea va fi pentru to?i cei care se vor ralia la dânsa. Sau s? facem ce-a f?cut în?eleptul Rege Carol I ?i acel mare ministru al lui, Ion Br?tianu: fa?? de un act de nedreptate, asem?n?tor cu cel care se face azi României, retragem armata din teritorii, retragem func?ionarii. Nu lu?m nici o hot?râre care s? lege viitorul".

Este neîndoios îns? c?, în epoc?, cele mai incisive ?i decisive au fost demersurile generalului Ion Antonescu. În urma unor demersuri insistente, generalul a ob?inut s? fie primit în audien?? de c?tre Carol al II-lea, la 1 iulie 1940. F?r? nici un efect evident îns?. C?ci, la plecare, solicitantul a predat suveranului o scrisoare de protest vehement fa?? de cele intervenite dup? abandonarea Basarabiei, Nordului Bucovinei ?i ?inutului Her?a în robia comunist? ruseasc?. Acest document, redactat în termeni radicali, dar exprimând corect realit??ile, a fost rapid difuzat ?i perceput ca atare de opinia public? na?ional?. Generalul Antonescu a fost cel dintâi pedepsit, fiind, din ordinul personal al Regelui, trimis într-un surghiun de aproape dou? luni la M?n?stirea Bistri?a din Oltenia (iulie-august 1940). În perioada ce a urmat, Ion Antonescu avea s? revin? adeseori asupra erorilor din iunie 1940 privind evacuarea f?r? lupt? a Basarabiei, Nordului Bucovinei ?i ?inutului Her?a. La 1 octombrie 1940, de pild?, el considera: „Pentru salvarea ??rii, pentru p?strarea onoarei, pentru mândria tradi?iilor ei ?i pentru respectul mor?ilor ei, armata s-ar fi luptat. Ea s-ar fi sacrificat, chiar f?r? folos, dac? i s-ar fi cerut. Conducerea i-a refuzat îns? aceast? suprem? satisfac?ie". Dar, în bilan?ul activit??ii lui Ion Antonescu, ceea ce finalmente a contat în chip cople?itor a constat în faptul c? generalul/ulterior mare?alul a dovedit prin fapt? c? r?m?sese pe deplin ata?at libert??ii provinciilor pierdute ?i fidel reîmplinirii idealului României Mari.

grigore-gafencu7. Pe acest t?râm, al refacerii României Mari, N. Iorga s-a întâlnit - defel întâmpl?tor - cu Ion Antonescu. A?a dup? cum este cunoscut, N. Iorga s-a impus la confluen?a secolelor XIX-XX printre liderii luptei pentru unitatea na?ional? a tuturor românilor, fiind proclamat ?i recunoscut la un moment dat, net?g?duit, drept Apostolul cauzei Marii Uniri din 1918. Str?lucitului istoric i-a fost rezervat rolul major ?i simbolic de a prezida, la 29 decembrie 1919, ?edin?a Camerei Deputa?ilor în care s-au adoptat legile unirii Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei, Cri?anei ?i Maramure?ului cu ?ara-Mam?, context în care a proclamat neamul românesc „pentru vecie unit". În 1940, pr?bu?irea României Mari - care avea s? coincid? în chip tragic dar simbolic cu sfâr?itul însu?i al istoricului – nu putea s?-l lase indiferent. Nu insist?m asupra împrejur?rilor, dat fiind, mai ales, c? numero?ii biografi ai lui N. Iorga au examinat deja faptele survenite. În condi?iile în care pr?bu?irea României Mari a debutat practic cu ocuparea Basarabiei ?i Nordului Bucovinei de c?tre U.R.S.S., istoricul a reac?ionat imediat ?i plenar, în articolele politice tip?rite în presa zilnic?, în interven?iile la Parlament ?i la Academia Român? sau în conciliabulele oficiale ?i, nu mai pu?in, în lucr?rile sale ?tiin?ifice. Sub acest ultim aspect, se impune a re?ine c? una dintre micro-sintezele sale bine cunoscute, în spe?? Adev?rul asupra trecutului ?i prezentului Basarabiei, care se bucurase deja de dou? edi?ii în limba francez? (1922, 1931) a fost imediat reeditat? ?i, mai mult, tradus? ?i difuzat? în limbile român? ?i rus?. Semnifica?ia deosebit? a apari?iei simultane a Adev?rului..., în condi?iile date, în mai multe limbi ?i sub semn?tura prestigioas? a unui mare istoric, s-a impus de la sine, iar ulterior, o dat? cu impunerea cenzurii comuniste, prin 1944-1947, cartea avea s? fie interzis?, pentru ca abia în ultima vreme, dup? 1989-1990, s? revin? în aten?ie.

Fapt de o remarcabil? semnifica?ie, în anul 1940, la prima edi?ie româneasc? a Adev?rului..., autorul - în raport cu evenimentele survenite, ocuparea Basarabiei ?i Bucovinei de Nord de c?tre U.R.S.S. - a considerat necesar s? fac?, finalmente, modific?rile ce se impuneau; în fond, el a ad?ugat dou? paragrafe simbolice. Apreciem c?, în acest fel, în mod concret, N. Iorga ?i I. Antonescu s-au „reîntâlnit" în privin?a unei probleme fundamentale a României Mari: pr?bu?irea construc?iei din 1918 ?i necesitatea absolut? a refacerii ei grabnice. Antonescu a ales calea r?zboiului, purtat al?turi de Germania dup? 22 iunie 1941 ?i care, pân? la cap?t, la 23 august 1944, a r?mas unul drept. Istoricul, asasinat în noiembrie 1940, nu avea cum s? se pronun?e în devans asupra deciziei lui Antonescu. Avem îns? convingerea c? N. Iorga, ?inând seama de scopul ac?iunii în Est din 1941-1944, nu avea cum s? resping? drumul urmat, mai ales c?, de îndat? dup? notele ultimative ale lui V. M. Molotov din 26-27 iunie 1940, el a observat – în adagiul men?ionat al micro-sintezei Adev?rul asupra trecutului ?i prezentului Basarabiei – c? partea de ?ar? ocupat? de U.R.S.S. reprezenta „un teritoriu de istorie na?ional? ?i de drept na?ional" ?i care, net?g?duit, „va fi reluat la cel dintâi prilej favorabil". Acel prilej favorabil a coincis clipei astrale a istoriei na?ionale - 22 iunie 1941!

8. Dac? din genera?ia str?lucit? a „?colii diplomatice" fondate de N. Titulescu, la 26-27 iunie 1940 Gh. Davidescu a fost acela care l-a amendat st?ruitor ?i pilduitor pe V. M. Molotov în ce prive?te contestarea drepturilor istorice ale României asupra Basarabiei ?i Bucovinei, atunci, dup? declan?area R?zboiului din Est la 22 iunie 1941, a fost rândul remarcabilului Grigore Gafencu s?-i expun? liderului sovietic originile reale ale conflictului, în mod precis responsabilitatea nemijlocit? a U.R.S.S. în derularea ostilit??ilor. Astfel, motivând angajarea României în R?zboiul din R?s?rit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord ?i a ?inutului Her?a, la 24 iunie 1941, când a fost primit de c?tre V. M. Molotov în vizit? de r?mas bun, cu prilejul restituirii actelor de acreditare ca ministru plenipoten?iar la Moscova (august 1940 – iunie 1941), Grigore Gafencu, întrebat fiind de liderul diploma?iei sovietice ce c?uta România în tab?ra Germaniei, a replicat cu demnitate: „În ce m? prive?te, nu pot avea fa?? de evenimentele de azi, pe care istoria le va judeca, decât o atitudine de diplomat, adic? de soldat al ??rii mele. S?-mi fie îng?duit în aceast? calitate s?-mi exprim p?rerea de r?u c?, prin politica lui urmat? în timpul din urm?, guvernul sovietic nu a f?cut nimic pentru a împiedica între ??rile noastre durerosul deznod?mânt de azi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei ?i chiar a unei p?r?i din vechea Moldov?, despre care am avut prilejul s? vorbesc d-lui Molotov în mai multe rânduri, prin înc?lcarea teritoriului nostru, prin actele de for?? care au intervenit pe Dun?re [...], Uniunea Sovietic? a distrus în România orice sim??mânt de siguran?? ?i de încredere ?i a stârnit îndrept??ita team? c? îns??i fiin?a statului român este în primejdie. Am c?utat atunci un sprijin în alt? parte [...] Lovitura cea dintâi, care a zdruncinat temelia unei asemenea Românii, chez??ie de siguran?? ?i de pace, acoperire fireasc? ?i atât de folositoare a unui hotar întins ?i însemnat al Rusiei, a fost dat?, din nenorocire de guvernul sovietic. Cele ce se întâmpl? azi sunt urm?rile acestei nenorociri care a dus acum la un r?zboi între cele dou? popoare care niciodat? în istorie nu au luptat unul împotriva altuia".

9. Data de 22 iunie 1941 a purtat ?i va r?mâne în istoria românilor legat? de un nume: Mare?alul Ion Antonescu. Pr?bu?irea, în condi?iile cunoscute, a României Mari în 1940 l-a propulsat pe Antonescu pe prima scen? politic? ?i militar? a statului român, devenind pe plan continental al III-lea om al Axei, dup? Hitler ?i Mussolini. A fost ?i s-a men?inut indiscutabil la rangul de aliat iar nicidecum de vasal al acestora, iar aceasta în condi?ii geopolitice concrete, care impuneau respingerea prin for?? a imensului pericol reprezentat de U.R.S.S., mai cu seam? în urma agresiunii barbare din iunie 1940 care a marcat debutul pr?bu?irii României Mari. Riposta lui Antonescu la agresiunea lui Stalin poart? un nume: R?zboiul Sfânt. O denumire care, la atâtea decenii dup? derul?rile istorice, nu reu?e?te s? mai intrige pe cineva, în afara necunosc?torilor ?i r?uvoitorilor. De vreme ce, de exemplu, cu totul recent la Moscova a ap?rut biografia semnat? de Mihail O?lakov, dedicat? lui Stalin - Înving?torul. R?zboiul sfânt al Conduc?torului (Stalin - pobeditel. Svia?cennia vojna vojdia), Moskva, Elsmo, 2010, 288 p. Este indiscutabil c?, vizavi de aceast? carte, putem vorbi de R?zboiul Sfânt al Mare?alului Antonescu! Care, în repetate rânduri, ?i-a expus rosturile campaniei sale în Est al?turi de Hitler în 1941-1944. Dar mai cu seam? în Ordinul de zi adresat la 1 ianuarie 1944 lupt?torilor s?i de pe front, în sensul c?: „... În zilele tr?ite de voi, de noi ?i de p?rin?ii no?tri, în ultimii 120 de ani, de la 1820 la 1940, ??rile Române?ti au fost de nenum?rate ori invadate ?i ocupate, dominate ?i exploatate, s?r?cite ?i umilite, jefuite ?i ciuntite de o?tile ruse?ti. Reamintesc tuturor c? 1828, 1848, 1853-1854, 1877-78, 1916-18, 1940-41 sunt pumnale înfipte, numai într-un veac, în ultimul veac, în inima ?i în mândria româneasc?, în cinstea ?i în glia str?mo?easc?. Lua?i aminte ?i nu uita?i. Nu uita?i ?i nu v? teme?i c? ve?i putea fi pedepsi?i fiindc? v? face?i datoria. Fi?i încredin?a?i c? este pe p?mânt o justi?ie suprem?. Noi nu vom putea fi pedepsi?i de aceast? justi?ie fiindc?, fiind provoca?i, umili?i ?i ciunti?i în 1940, am c?lcat în 1941 p?mântul altora pentru a libera pe al nostru. Noi nu am fi atacat niciodat? pe nimeni dac? 3 milioane de fra?i nu ar fi fost lua?i în robie ?i dac? Basarabia ?i Bucovina noastr? nu ne-ar fi fost smulse într-un moment când Europa s-a g?sit la o Ion Antonescur?spântie fatal?, când nimeni nu ne-a putut s?ri în ajutor"(subl. ns.). Ceea ce, la 6 februarie 1943, deci de îndat? dup? e?ecul de la Stalingrad, Antonescu transmisese unit??ilor operative din regiunea frontului, ?i cu acest îndemn: „... Dac? nu contribuim cu toate puterile noastre la lupta alia?ilor no?tri pentru a înfrânge comunismul ?i pe ru?i, nu putem s? asigur?m nici via?a copiilor no?tri, nici existen?a ??rii noastre. De aceea, s? lupt?m cu toat? hot?rârea acolo unde ne g?sim, spre a feri ?ara de cotropire ?i la vremea ce va veni s? fim gata a înfrânge du?manul nostru de moarte [...] Dac? vrem s? reconstruim o Românie Mare trebuie s? o merit?m prin lupte ?i prin sacrificii".

Indiferent de orice inten?ii ?i ini?iative nenorocite ce i s-au atribuit în epoc? ori continu? a-i fi imputate, Ion Antonescu, cel de-al III-lea Mare?al al României dup? 22 august 1941, a fost singurul lider politic ?i militar de la Bucure?ti capabil a preg?ti, declan?a ?i purta R?zboiul din Est (1941-1944), al?turi de Germania ?i alia?ii ei, împotriva U.R.S.S. ?i a Na?iunilor Unite. Un r?zboi condus, înainte de orice ?i mai presus de toate, pentru refacerea României Mari ?i zdrobirea comunismului. ?i, nu mai pu?in, pentru Basarabia ?i Bucovina. Nu a fost nicidecum întâmpl?tor c?, în dup?-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execu?ie din Valea Piersicului de la Jilava, Mare?alul Antonescu s-a desp?r?it de mama sa, asigurând-o f?r? pic de ezitare: „Dac? mor, este pentru Bucovina ?i Basarabia. De ar fi s? reîncep, a? face la fel!" footer