Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Gelu Neam?u   
Sùmbătă, 17 Martie 2012 21:40
grafica roMereu mi-am pus întrebarea ce a însemnat cu adev?rat 15 Martie 1848 pentru românii din Transilvania, deoarece istoriografia maghiar? ?i aceea impus? de Mihail Roller la noi, în perioada stalinist?, au f?cut din aceast? zi un mit. În fapt, momentul 15 Martie a fost expresia împletirii unor idei liberale cu idei conservatoare-na?ionaliste cultivate cu mult înainte de 1848 ?i care atunci au atins apogeul. Programul revolu?iei ungare elaborat în 15 Martie 1848 con?inea 12 puncte, dintre care 11 se reg?seau ?i în programul revolu?iei românilor din Transilvania, formulat în 15 Mai 1848 la Blaj. Al 12-lea punct prevedea alipirea Transilvaniei la Ungaria, adic? anexarea unui teritoriu care nu f?cea parte din Ungaria ?i care a ?i constituit germenele unui r?zboi civil nimicitor. Uniunea for?at? avea drept scop s? salveze domina?ia etnic? a aristocra?iei maghiare din Transilvania care se g?sea într-o net? inferioritate numeric? fa?? de români. De altfel, Kossuth Lajos con?tient de inimenta pr?bu?ire a feudalismului, prevestea (înc? din 16 august 1846) c? „Dac? miile de nobili ?i-ar pierde averea, iar na?ionalitatea lor s-ar reduce, cea mai mare parte a milioanelor care i-ar ocupa locul, nu va mai fi maghiar?"[1] .Se impunea deci intensificarea dezna?ionaliz?rii celorlalte etnii ?i concomitent intensificarea na?ionalismului maghiar atât în Ungaria cât ?i în Transilvania. Ve?tile despre izbucnirea de la 15 Martie ajung în Transilvania cam în 6-7 zile. La Cluj, o prim? manifesta?ie are loc în 21 martie când studen?ii maghiari demonstreaz? cu 12 steaguri ro?u-alb-verde pentru a-?i sublinia adeziunea la cele 12 puncte de la Pesta. De atunci încolo, culorile ro?u-alb-verde s-au identificat în a?a m?sur? cu uniunea încât maghiarii ?i românii de o potriv? le-au ?i numit: „simbolul uniunii". Exaltarea na?ionalist? din ora?ele maghiare ?i secuie?ti nu cunoa?te margini: se fac demonstra?ii zgomotoase sub lozinca: „uniune sau moarte!" De cele mai multe ori aceste demonstra?ii iau forme ?ovine; demonstran?ii nesocotesc sentimentele na?ionale ale românilor ?i sa?ilor, for?ând pe români ?i pe sa?i s?-?i pun? cocarde maghiare care simbolizau uniunea[2] .În timpul r?zboiului civil, secuii executau pe loc orice persoan? care nu purta cocarda simbolic? „ro?u-alb-verde", considerând c? respectivul se opunea uniunii[3] .

Realitatea demonstrat? de documente ar?ta îns? c? 70 % din popula?ia Transilvaniei se opunea la uniunea care la urma urmelor era un act de tr?dare izvorât din frica de adev?rata democra?ie care se pr?v?lea ca un ?unami peste grofii ?i baronii feudali ce înc?lcau de secole orice drept omenesc al iobagilor.Un exemplu relevant de cum în?elegeau autorit??ile principiul democratic al libert??ii presei este scrisoarea guvernatorului Teleki care la 23 martie 1848 îi scria cancelarului Jósika: „Unii tineri nechibzui?i au vociferat pentru libertatea presei dar dup? ce le-am explicat celor cu mai mult? judecat? c? cenzura nu se poate desfiin?a, din cauza presei române ?i germane, chiar în interesul maghiarilor, tinerii s-au lini?tit"[4]. Aristocra?ia ?i autorit??ile maghiare intuind c? uniunea va fi o nuc? prea tare pentru ea, încearc? s? lege desfiin?area iob?giei, de acceptarea uniunii. Reac?ia nu s-a dovedit a fi cea scontat? de autorit??i. Au fost sate care au refuzat desfiin?area iob?giei dac? ea este legat? de uniunea Transilvaniei la Ungaria. Refuzul de a mai presta robota începe în fapt imediat dup? Adunarea Na?ional? de la Blaj din 3/15 Mai 1848 ?i în popor se consider? c? iob?gia a fost desfiin?at? de c?tre împ?rat, de c?tre Simion B?rnu?iu ?i de c?tre episcopul Andrei ?aguna. De?i oficial iob?gia a fost desfiin?at? în 18 iunie 1848 de „Dumineca Sfintei Treimi", dat? fixat? de c?tre diet?, românii n-au vrut s? accepte ideea c? evenimentul s-a produs din mila domnilor, ci pentru c? în epoca modern? deschis? de revolu?ie, ace?tia nu o mai puteau men?ine, sau cum spunea poporul „i s-a plinit timpul!", „i-a venit vremea". ?edin?a dietei de la Cluj în care s-a proclamat formal desfiin?area iob?giei (6/18 iunie 1848), este descris? extrem de plastic ?i sugestiv de c?tre un martor ocular (Ioan Oros alias Rusu).

Iat? cum o prezint? acesta: Cu o voce metalic? tun?toare aproape, Wesselény Miklós î?i roste?te discursul. Dup? terminarea discursului, î?i aminte?te Oros, corpul dietal ?i publicul numai printr-o strigare n?du?it? ?i scurt?, a?a zicând printr-o mârâitur? de „s? tr?iasc?" (ejen) au dat expresiune bucuriei sale silite. Wesselényi s-a iritat ?i le-a zis c? la cuvintele de ?tergere a robotelor ?i dijmelor a crezut c? o s?-i crape urechile de strig?tele de „s? tr?iasc?" pe care le va auzi; îns? cu p?rere de r?u a observat c? aceea numai printr-o mârâitur? lin? („lossu morai altal") a?i exprimat-o, din care trebuie s? conchid c? ?i în viitor a?i voi a sus?ine robotele"[5]. Multe speran?e sincere s-au legat de 15 Martie 1848, mul?i români erau educa?i la ?coli maghiare ?i în spirit maghiar ?i credeau, dac? nu în „Prim?vara popoarelor", cel pu?in în „spiritul timpului". Masa mare a românilor ardeleni a îmbr??i?at îns? drumul ar?tat de Simion B?rnu?iu ?i Avram Iancu, drumul propriei revolu?ii ?i al egalit??ii reale între fostul st?pân ?i fostul iobag. Dar trebuie în?eles ?i momentul istoric. Nu se putea transforma dintr-o dat? mentalitatea unui st?pân de iobagi obi?nuit s? domine, într-o mentalitate de simplu cet??ean.

Punctul 12 (uniunea), mentalitatea de st?pân ?i ?ovinismul exacerbat au influen?at ?i au gr?bit izbucnirea r?zboiului civil din Transilvania. Blestemul acestui r?zboi civil s-a concretizat în circa 40.000 de mor?i (cifra e în curs de cercetare), în sute de sate devastate ?i incendiate.Ca expresie a intoleran?ei religioase fa?? de români au fost arse complet 41 de biserici ortodoxe ?i 30 de biserici greco-catolice (?i 12 biserici greco-catolice arse par?ial). Biserici ortodoxe jefuite în întregime 319, iar biserici greco-catolice 396.Deci rase de pe suprafa?a p?mântului 71 de biserici române?ti, numai pentru c? erau române?ti ?i complet jefuite 715 biserici române?ti, numai pentru c? erau române?ti[6].

Nu e de mirare c? un jude primar, Buci Mihái intrând cu pipa aprins? în biserica din Hunedoara, în 11 aprilie 1849, sp?rgând ?i stricând totul în jur, printre sudalme, zicea c? „Dumnezeul românilor o murit"[7]. În 25 martie 1848 când ?tirea despre evenimentele de la Pesta ajunge ?i la Târgu Mure?, cancelistul român Samoil Poru?iu se adreseaz? colegilor s?i maghiari: „Fra?ilor, pentru ce pretinde?i c? toate sunt numai ungure?ti? Haid' s? zicem ?i s? jur?m pe Dumnezeul popoarelor! Aceste pu?ine cuvinte au fost respinse cu dispre? ?i zgomot teribil"[8]. Cele dou? documente (cu Buci ?i Samoil Poru?iu) nu sunt întâmpl?toare; la 1848 dar ?i mai târziu, Dumnezeu era perceput de maghiari ca fiind exclusiv „Dumnezeul mare al ungurilor".Iat? cum consemneaz? aceasta un document inedit pân? azi ?i emis dup? un an de la 15 Martie 1848. Documentul ordon? s?rb?torirea zilei de 15 Martie 1849 ?i bisericilor ortodoxe ?i greco-catolice (un fel de „dragoste cu de-a sila").Reproducem documentul care poate fi gr?itor nu numai pentru etnia lui Dumnezeu ci ?i pentru clarificarea etniei libert??ii care s-a câ?tigat la 15 Martie 1848. Este ordinul comisiei militare din Târgu Mure? c?tre consiliul ora?ului Târgu Mure? pentru a s?rb?tori ziua de 15 Martie (documentul este din 12 martie 1849).

C?tre consiliul ora?ului liber regesc Târgu Mure?

15 Martie 1848, ziua de na?tere a libert??ii ungure?ti (sb.n.) e însemnat? fiindc? a acordat drepturi umane milioanelor ?i a scos în eviden?? o na?iune, care s-a impus de atunci în aten?ia Europei. A f?cut s? r?sar? un semizeu (e vorba de Kossuth Lajos – n.ns.), care punând st?pânire pe mâna dreapt? ?i prin aceasta pe puterea na?iunii, a fost în stare s? apere timp de un an f?tul libert??ii ?i s? p?streze na?iunea în puterea ei plin? de curaj ?i în neistovit? preg?tire. Ziua aceasta a creiat patrio?i, care în curând s-au pref?cut ca prin farmec în washingtoni maghiari ?i au devenit în r?zboiul pentru libertate distrug?tori de o?ti. Un an s-a strecurat ?i aceast? na?iune tr?ie?te înc? ?i va mai tr?i, c?ci are un dumnezeu, care a d?ruit s?la? str?bunilor s?i, care a sus?inut-o timp de un mileniu în mijlocul milioanelor de b?t?lii, care i-a restituit libertatea jefuit? ?i care nici anul trecut n-a l?sat-o s? se scufunde în potopul plin de intrigi al pismei. C?tre aceast? fiin?? cereasc?, c?tre dumnezeul mare al ungurilor (sb.ns.) trebuie s? se îndrepte la apropiatul 15 martie cererea ?i rug?ciunea de mul?umire, implorând ajutorul s?u pentru fericirea na?iunii. Aceasta urmeaz? s? se aranjeze de c?tre consiliu prin intermediul preo?ilor respectivi. Se dispune totodat? ca ora?ul s? fie luminat în acea zi seara, iar ducheanurile s? se închid?.Din ?edin?a comisiei de ocârmuire militar? din Târgu Mure?, la 12 martie 1849.conte Lazar Dionisie, locot. Colonel
[9]

?i ca s? încheiem cu aceast? ciud??enie pentru noi românii s? vedem ce spune marele ziarist slovac Gustav Augustini la sfâr?itul secolului al XIX-lea (1899). Într-un articol intitulat „Ura na?ional?"[10] Gustav Augustini arat? c? pentru un popor cre?tin este o adev?rat? „abera?ie" a avea „Dumnezeu na?ional" - adic? un „Dumnezeu al maghiarilor" („a magyarok Istene"). F?când o incursiune în psihologie, Gustav Augustini se întreab? dac? nu cumva în acest fenomen al Dumnezeului na?ional se g?se?te explica?ia pentru „ura na?ional??" Ura, dispre?ul pentru alte popoare, ?ovinismul, indiferent ce sus?ine istoriografia na?ional? maghiar?, s-a manifestat din plin în r?zboiul civil.Am putea da numeroase exemple, dar nu e locul aici. Vom men?iona doar 2-3 mai gr?itoare ?i mai pu?in cunoscute. Unul ni s-a p?rut extrem de eclatant, acela al execu?iilor de la Uioara, când 150 de români au fost împu?ca?i. Dup? fuecare împu?c?tur?, românului mort i se striga: „No, acuma cânt? De?teapt?-te române!"[11] (Acest cântec na?ional era deja cântat peste tot în Transilvania începând cu vara anului 1848).Un alt exemplu zguduitor care denot? ?i el dispre? pentru „dreptul gin?ilor", este executarea prizonierilor de r?zboi români. Reiter?m: cazurile au fost numeroase. Aici îl d?m doar pe cel din Iernut. Bethlen János junior, comisarul gubernial al scaunului Mure? sesizeaz? pe comandantul trupelor militare c? în 28 octombrie 1848, la Iernut au fost spânzura?i 23 de români prizonieri de r?zboi (f?r? aprobarea unui consiliu militar)[12] .

Comisarul atrage aten?ia c? astfel de practici „ar putea degenera într-un r?zboi de exterminare etnic?". Din p?cate din octombrie 1848 ?i pân? în 13 august 1849 r?zboiul acesta a ?i devenit un r?zboi de exterminare etnic? (sau, dac? vre?i, un r?zboi pentru „libertatea ungureasc?"). În acest sens am mai putea men?iona dou? momente semnificative. Sunt destul de bine cunoscute luptele din Mun?ii Apuseni ?i mai ales tratativele lui Ioan Drago?, ca ?i atacul mi?elesc al maiorului Emeric Hatvani. Silviu Dragomir n-a avut voie s? spun? direct cine s-a f?cut vinovat de respectivul atac al lui Hatvani chiar în timpul tratativelor de pace cu românii, dar printre rânduri o face destul de l?murit: „Drago? - scrie S. Dragomir - îl conjurase (pe Kossuth) s?-i publice ultima scrisoare, în caz c? desf??urarea ac?iunii i-ar fi fatal?" [...] „Kossuth îns? nu s-a socotit dator a servi dreptate crainicului p?cii nici chiar dincolo de mormânt..." ?i S. Dragomir încheie cu o concluzie surprinz?toare din care reiese c? I. Drago? a fost pur ?i simplu o victim?: „Nu încape nici o îndoial? c? deputatul român era sincer hot?rât s? serveasc? interesele politicii de împ?care chiar cu jertfa vie?ii, dar a c?zut înfrânt datorit? dublului joc al lui Kossuth"[13] (sb.n. G.N.).

Dublul joc al lui Kossuth în aceast? tragedie este confirmat mai nou, pe baz? de documente de arhiv? ?i de o surs? care pân? acum nu a intrat în circuitul istoriografic. Este vorba de memoriile generalului Henryk Dembinski, care l-a cunoscut bine pe Kossuth ?i, care în memoriile sale, i-a analizat cu obiectivitate calit??ile ?i defectele. Referindu-se la tratativele de pace româno-maghiare, Dembinski consemneaz?: „Pu?ina franche?e a caracterului s?u îl înf??i?eaz? ca în acest caz, în care el s-a f?cut vinovat de un act de rea credin?? din cele mai nedemne, când, în dispre?ul deplinelor puteri date deputatului Drago? pentru a trata cu românii din Transilvania, el autoriza pe foarte faimosul Hatvany s? atace f?r? veste pe aceia?i români care, v?zându-se tr?da?i, masacrar? pe propriul lor compatriot Drago?, crezându-l în mod necesar un complice al lui Kossuth ?i Hatvany, ?i puser? pe acesta din urm? pe fug?, exterminând deta?amentul care-i fusese încredin?at de Kossuth pentru aceast? josnic? întrebuin?are, încredin?at numai pentru c? Hatvany, un veritabil ?arlatan, l-a asigurat c? românii cu u?urin??, puteau fi supu?i. Astfel deci, nici o considera?ie, lips? de loialitate, de calm pentru viitorul ??rii, pentru a termina cu prietenie discu?iile cu o parte notabil? a popula?iei"[14]. Cel?lalt moment a fost ordinul lui Kossuth c?tre generalul Josef Bem de a lua ostateci pe principalii conduc?tori ai „r?zvr?tirii s?se?ti", care vor trebui „neîntârziat condamna?i la moarte", precum ?i ordinul de a rade de pe suprafa?a p?mântului ora?ul Sibiu. Bem nu a executat cele dou? ordine, ba mai mult, i-ar fi declarat colonelului Kiss: „Am cucerit un ora? ?i vreau s? st?pânesc un ora?, nu un morman de cenu?? ?i d?râm?turi"[15].

În închisoarea Prim?riei de la Cluj, remarcabilul scriitor Alecu Russo a petrecut ceva timp ?i înafar? de a redacta memorii c?tre autorit??i ?i scrisori c?tre prieteni, a redactat ?i o serie de cuget?ri, mai toate în leg?tur? cu revolu?ia ungar?, dar ?i cu „semizeul" din fruntea ei (desigur, f?r? s? declare acest lucru pentru c? în acel caz n-ar mai fi ie?it de acolo). Iat? câteva cuget?ri extrem de semnificative:
- „Oamenii libert??ii sunt pentru respectul ?i neviolabilutatea omului; fal?ii patrio?i sunt pentru m?surile de sânge, de inchizi?ie, de turburare („turbare").
- „Zelul degener? în patim? ?i patima în nedreptate. Judec?torii extra-ordinari, tribunalele excep?ionale, puterile discre?ionare, etc. nu fundeaz? libertatea, ci terorismul". [În aceast? cugetare este evident c? se refer? la „tribunalele de sânge" din Transilvania].
- „Terorismul na?te despotismul în numele libert??ii! Despotismul na?te o suferin?? surd? ce deschide în inimi izvoare nesecate de ur? ?i de r?zbunare"[16].

Recapitulând ?i concentrând tema dezb?tut? trebuie s? constat?m c? pentru români, 15 Martie 1848 a însemnat un pas spre a declan?a propria lor revolu?ie. S-a alc?tuit un program revolu?ionar în 16 puncte. S-au afirmat conduc?tori destoinici care au reu?it s? blocheze maghiarizarea ?i s? resping? uniunea. S-a realizat desfiin?area iob?giei între 15 mai ?i 18 iunie când formal a fost acceptat? ?i de diet?. Revolu?ia democratic? a românilor din Transilvania nu a reu?it îns? din p?cate s? ocoleasc? r?zboiul civil deoarece punctul 12 al programului maghiar era menit s? salveze domina?ia etnic? a aristocra?ia maghiare, o minoritate care a fost sprijinit? cu trupe militare din afar?. Toate aceste puncte, ?i altele pe care nu le-am cuprins aici, au fost îns? sintetizate genial de acela?i distins scriitor Alecu Russo care a ajuns s? cunoasc? temeinic adev?rata situa?ie din Transilvania. El îi scrie lui Vasile Alecsandri: „În Ungaria liber? mi-am pierdut libertatea! Strig?tul maghiar: „Ellyen sabadcág însemneaz? lan?uri pentru români"[17]. În concluzie, mesajul lui 15 Martie 1848 pare a fi: „lan?uri pentru români!"A?a a ?i fost din 1867 pân? în 1918 ?i din 1940 pân? în 1944. Din 1989 ?i pân? azi de nenum?rate ori politica a învins istoria.

Dar dac? românii au înv??at ceva din istorie, cu ocazia anivers?rii zilei de 3/15 Mai 1848, ziua Revolu?iei românilor, va trebui s? fie s?rb?torit? grandios iar preo?ii ambelor confesiuni române?ti vor trebui s? se roage pentru zecile de mii de români care ?i-au v?rsat sângele pentru libertate, egalitate ?i fraternitate, deoarece, a?a cum spunea George Bari?iu, sângele lor nu este cu nimic mai pu?in pre?ios decât al altor popoare. Cele câteva gânduri sintetizatoare adunate pentru aceste eseu sunt bazate pe documente; aceasta a fost situa?ia istoric? real? din acea vreme ?i noi istoricii nu trebuie s? mai l?s?m s? ni se falsifice istoria sau s? fim aburi?i, iar fra?ii maghiari este politic corect s?-?i asume ?i ei trecutul lor ?i s? se împace cu el. Aceasta este istoria ?i nu poate fi schimbat?.

Ce putem schimba totu?i, este rela?ia de azi dintre maghiari ?i români care trebuie s? fie una de respect ?i toleran??. Respectul ?i toleran?a s? fie îns? reciproc?, pentru c? a?a cum a prezis Ioan Slavici, „va veni o vreme când va trebui s? lucr?m împreun?"[18] ?i acea vreme a venit, deci socot c? acum ne putem ruga împreun? la „Dumnezeul popoarelor".

Note bio-bibliografice
Dr. Gelu Neam?u, Cercet?tor ?tiin?ific I (n. martie 1939, Mintiul Gherlii)

- 1961 - Absolvent al Universit??ii „Babe?-Bolyai" din Cluj-Napoca;
- 1977 - Doctor în istorie; Domeniul de cercetare ?tiin?ific? - Istoria modern?
- 1978 - Premiul na?ional „Nicolae Iorga" al Academiei Române
- 2003 - Conduc?tor de doctorat
- 2007 - ?ef de colectiv la Institutul de Istorie al Academiei Române „George Bari?iu" din Cluj-Napoca

Este membru al colegiului de redac?ia al revistei Academiei Române: „Anuarul Institutului de Istorie «G. Bari?» din Cluj-Napoca". Seriile Historica

Men?ionat în:
- Bibliografia istoric? a României, vol. I-XI
- Dan Fornade, Personalit??i clujene (1800-2007), dic?ionar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa C?r?ii de ?tiin??, 2007, p. 406-407.
- ?t. ?tef?nescu (coord.) Enciclopedia istoriografiei române?ti, Bucure?ti, 1978, p. 234
- Ioachim Laz?r, în „Sarge?ia", 1999/2000, 28-29, nr. 8, p. 9-18
- Clujeni ai secolului 20. Dic?ionar esen?ial, Cluj-Napoca, 2000, p. 224
- 2000 Outstanding intellectuals of the 21st Century, IBC Cambridge, Anglia, 2000, 28-29 nr. 2
- Cronici de istorie româneasc?, Cluj-Napoca, 2003, p. 61-62
- O. Vin?eler, Portrete ?i c?r?i, vol. II, Editura EIKON, Cluj-Napoca, p. 177-198

Autor de c?r?i ?i studii de specialitate, traduceri:

Coordonator al volumelor:
- Documente privind revolu?ia de la 1848 în ??rile Române. C. Transilvania, vol. VII, (17-26 iunie), introducere de Camil Mure?anu, Bucure?ti, Ed. Academiei Române, 2005, 744 p. (coautor).
- Zeno Draia, Note critice privind istoriografia maghiar? ?i român?, Text îngrijit, note ?i introducere de Gelu Neam?u, Ed. Argonaut, 2006, 140 p.
- Biografii pa?optiste, Bucure?ti, Ed. Academiei Române, 2006, 207 p. (coautor ?i coordonator) (studiul Simion Balint la începuturile revolu?iei române din Transilvania la 1848, p. 44-54 ?i Argument, p. 5-6).
- Documente privind revolu?ia de la 1848-1849 în Transilvania, vol. VIII, Bucure?ti, Edit. Academiei Române, 2007, 468 p. (coeditor).
Grafica - Ion M?ld?rescu, ART-EMIS
----------------------------------------------------------------------
[1] Silviu Dragomir, Studii ?i documente privitoare la revolu?ia românilor din Transilvania în anii 1848-49, V, Cluj, 1946, p. 14.
[2] V. Chereste?iu, Adunarea Na?ional? de la Blaj, Bucure?ti, Editura politic?, 1966, p. 194.
[3] G. Neam?u, Simboluri na?ionale în timpul Revolu?iei de la 1848 din Transilvania, în D. Prodan. Puterea modelului, Cluj-Napoca, 1995, p. 173-189.
[4] Arhiva istoric? Filiala Cluj, fondul Jósika fidei comisionale. Apud V. Chereste?iu, op. cit., p. 190.
[5] Ioan Oros alia Rusu, Memorii, Text îngrijit de I. Ranca, Bucure?ti, 1989, p. 46.
[6] Gelu Neam?u, "Religia român?" în Transilvania 1848-1849, Ed. Argonaut, 2010, p. 27.
[7] Arhiva Consistoriului Sibiu, nr. 265.
[8] Ilie D?ianu, Cronica anului 1848, [f.a.], p. 11-12.
[9] Serviciul Jude?ean Târgu Mure? al Arhivelor Na?ionale, Fond Prim?ria ora?ului Tg. Mure?, Dosar Nr. 1799/1849.
[10] Tribuna Poporului, III, nr. 20 din 28 ianuarie/9 februarie 1899, p. 1.
[11] Enea Hodo?, Din coresponden?a lui Simion B?rnu?iu ?i a contemporanilor s?i, 1944, p. 120.
[12] Elena Mihu, Pagube materiale ?i umane la 1848-1849 în protopopiatul ortodox al Târgu Mure?ului, (lucrare în manuscris).
[13] Silviu Dragomir, Avram Iancu, ed. a II-a, Ed. ?tiin?ific?, Bucure?ti, 1968, p. 186.
[14] Anastasie Iordache, Din memoriile generalului Henryk Dembinski. Despre rela?iile dintre români ?i unguri la 1848-1849, în "Revista istoric?", tom IV, 1993, nr. 11-12, p. 1137.
[15] Ela Cosma, Presa s?seasc? ?i revolu?ia în Transilvania la 1848/1849, Presa Universitar? Clujean?, 2002, p. 130.
[16] Al. Russo, Scrieri postume, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, [f.a.], p. 149-150.
[17] Idem, ibidem, p. 144.
[18] Albina, Pesta, VIII, nr. 67 din 2/14 sept. 1878, p. 2-3.

footer