Revista Art-emis
Pledoaria nobilimii basarabene (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Dinu Poştarencu, Chişinău   
Marţi, 06 Martie 2012 22:40
Dr. Dinu PoştarencuPledoaria nobilimii basarabene pentru studierea limbii române
în instituţiile de învăţământ din provincie

După încorporarea teritoriului dintre Prut şi Nistru al Principatului Moldovei în Imperiul Rus, pe parcursul câtorva decenii, reţeaua de şcoli din provincia românească anexată a evoluat extrem de lent. Această situaţie s-a produs din cauza dezvoltării slabe a sistemului de învăţământ din cadrul imperiului. Datele statistice sunt elocvente în acest sens: la mijlocul secolului al XIX-lea, conform unor „calcule generoase", cota ştiutorilor de carte din Imperiul Rus constituia 6% din numărul total al populaţiei[1]. Pe deasupra, instruirea în puţinele şcoli înfiinţate în Basarabia după anul 1812 se efectua în limba rusă, aceste focare de cultură servind, astfel, drept instrument de rusificare. Cu toate acestea, procesul de instruire în limba maternă, în mediul românesc basarabean, s-a manifestat, precum a remarcat Petre Cazacu, graţie aplicării în Principatul Moldovei a învăţământului particular şi familial[2], care a persistat în stânga Prutului şi după actul fraudulos din 1812. Ca dovadă serveşte următorul exemplu. În 1815, „văzând că mulţi copii ai slujitorilor bisericeşti rămân analfabeţi, pe când fiii mirenilor învaţă şi intră în tagma duhovnicească, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni porunceşte slujitorilor bisericeşti ca să-şi înveţe acasă copiii a citi în limbile rusă şi moldovenească sau, cel puţin, moldoveneşte, ameninţându-i cu pedepse, iar pe copiii rămaşi în neştiinţă de carte până la 15 ani îi va exclude din tagma duhovnicească şi-i va trece la angarale ca toţi mirenii"[3]. Prin urmare, în timp ce în provincia anexată lipseau şcoli cu predarea în limba română, unii mireni găseau posibilităţi de a-şi învăţa copiii să citească şi să scrie. Şi o altă mărturie. În 1835, împăratul Nicolae I a promulgat Regulamentul privind instruirea primară a copiilor din sate, care a creat baza legală pentru instituirea şcolilor parohiale. Tradus în română, Regulamentul a fost expediat în 1842, din ordinul arhiepiscopului Dimitrie Sulima, protopopilor pentru a fi aplicat, însă s-a constatat prezenţa unui impediment, despre care a raportat protoiereul Mihail Sineacevski din judeţul Iaşi: „Clerul moldovean cu desăvârşire nu are nevoie să introducă învăţământul în ruseşte. Chiar şi locuitorii moldoveni preferă, în locul instruirii în ruseşte gratuite, învăţământul moldovenesc cu plată, practicat de învăţători particulari şi efectuat în limba maternă"[4]. Deci, anume învăţământul particular şi familial a contribuit, în cea mai mare măsură, la existenţa în Basarabia a ştiutorilor de carte în limba română, deşi aceştia reprezentau un număr neînsemnat în raport cu întreaga populaţie românească din regiune. „Că boierimea ştia carte moldovenească şi grecească, menţionează acelaşi Petre Cazacu, se dovedeşte din actele scrise şi semnate de ei în acele timpuri, din toate dosarele şi condicile administraţiei şi justiţiei moldoveneşti, ţinute de cărturari moldoveni până la 1830 şi mai târziu chiar. Despre clericii moldoveni din acele timpuri şi despre călugări nu se poate vorbi ca despre agramaţi; ei toţi ştiau a citi, a scrie şi a cânta moldoveneşte, altfel n-ar fi fost admişi la funcţiile lor. Dovadă sigură despre acest lucru sunt condicile bisericeşti toate scrise moldoveneşte în Basarabia până la 1872, cu toate că este sigur, chiar după istoricii ruşi, că în Basarabia nu a fost deschisă de ruşi nici o şcoală specială moldovenească"[5].

Din categoria ştiutorilor de carte în limba română au făcut parte şi persoanele care au urmat cursul şcolilor deschise în Basarabia de către oficialităţile ţariste, deoarece iniţial, până în anii '60 ai secolului al XIX-lea, în aceste şcoli, puţine la număr şi cu predarea în ruseşte, s-a studiat şi limba română. Ea a fost introdusă ca obiect de studiu chiar în prima instituţie de învăţământ public deschisă în provincie de către administraţia imperială / Seminarul Teologic din Chişinău, inaugurat la 31 ianuarie 1813. Un aport considerabil în privinţa menţinerii ca obiect de studiu a limbii române în sistemul de învăţământ public din Basarabia a avut-o boierimea basarabeană. De remarcat în acest context că diriguitorii de la Sankt Petersburg i-au cooptat pe boieri în rândurile nobilimii ruse, acordându-le aceleaşi drepturi şi privilegii de care beneficia această stare socială superioară şi cârmuitoare din Rusia. Astfel, autocraţia rusă a urmărit scopul ca boierimea din Basarabia, reprezentând elita locală, să devină un important suport sociopolitic al regimului ţarist în provincie. Fără a ţine seama de aceste circumstanţe intervenite în viaţa socială a elitei locale, în mediul nobilimii a dăinuit, un timp, sentimentul naţional românesc. Alexandru Boldur a afirmat în această ordine de idei: „Nobilimea Basarabiei mult timp nutrea un fel de repulsie faţă de funcţionărimea rusă din Basarabia. Exista în această provincie, aproximativ până la eşecul revoltei poloneze împotriva ruşilor din 1863, o atmosferă naţională, o rezistenţă în apărarea intereselor populaţiei moldoveneşti. Nobilimea continua să reprezinte provincia, ca fragment din corpul statului moldovenesc"[6]. Treptat, manifestând loialitate vizavi de puterea acvilei bicefale, o bună parte din nobilimea de origine română s-a rusificat şi, ca urmare, s-a înstrăinat de neam, pe când o altă parte, într-un număr neimportant, a rămas fidelă tradiţiilor româneşti până în anul reunirii Basarabiei cu România. Aşadar, care au fost acţiunile nobilimii basarabene în vederea păstrării în programele de învăţământ a limbii române ca obiect de studiu. Prin raportul Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse privind înfiinţarea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, aprobat de Alexandru I la 21 august 1813, a fost adusă la cunoştinţă şi dispoziţia imperială „ca în seminarul teologic care se întemeiază în Basarabia să înveţe şi tineretul laic, până la deschiderea şcolii civile"[7]. Respectându-se această dispoziţie imperială, în seminarul chişinăuean era admis şi tineretul laic. După cât se pare, opinează Axentie Stadniţchi, instruirea în comun a copiilor săraci din tagma bisericească şi a celor proveniţi din familii bogate nu prea le-a convenit ultimilor, din care motiv boierimea basarabeană s-a adresat mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni cu solicitarea de a funda pe lângă seminar o instituţie de învăţământ privilegiată, numită Pensionul Nobilimii, în care instruirea să decurgă în conformitate cu „metoda seminarială"[8]. Mitropolitul a dat curs cererii şi la 16 noiembrie 1816 a fost deschis pensionul[9].

Conform regulamentului pensionului, elaborat de către Direcţia Seminarului Teologic din Chişinău, elevii urmau să însuşească următoarele obiecte: „religia, gramatica, poezia, retorica, filosofia; limbile rusă, greacă, latină, moldovenească, germană şi franceză; pe lângă aceasta – istoria, geografia, matematica şi arta desenului"[10]. În 1823 este adoptat un nou regulament al pensionului, în care, în mare parte, au fost enumerate aceleaşi discipline de studiu: religia, gramatica limbilor rusă, moldovenească (recte română), greacă, latină, germană şi franceză; literatura: retorica şi poezia rusă şi moldovenească; geografia universală şi a Rusiei, istoria universală şi a Rusiei, matematica, filosofia şi dreptul; artele frumoase: desenul, cântul bisericesc pe note şi muzica[11]. Această instituţie de învăţământ cu caracter laic a existat până la 1 septembrie 1831, când a fost închisă[12]. Pe parcurs, în Basarabia au fost deschise şcoli de învăţământ reciproc (din 1824), numite şcoli lancasteriene, şi şcoli judeţene, iar la 12 septembrie 1833 – Liceul Regional din Chişinău. Un timp, procesul instructiv în şcolile lancasteriene s-a efectuat în limba română. Pe când în cele şase şcoli judeţene, deschise în 1828, limba populaţiei băştinaşe nu a fost admisă decât în două dintre ele (în hotărârea Comitetului de Miniştri cu privire la înfiinţarea în Basarabia a şcolilor judeţene, promulgată de împărat la 8 noiembrie 1827, s-a specificat că învăţătorii şcolilor din oraşele Chişinău şi Bălţi trebuiau să posede limba română şi „să poată preda regulile acestei limbi"[13]). În liceu, limba română a figurat în programa de studiu din ziua inaugurării acestei prime instituţii de învăţământ mediu din Basarabia. Treptat, însă, ca urmare a politicii de rusificare promovată de funcţionarii ţarişti, limba română a fost exclusă din sistemul guvernamental de instruire din cadrul provinciei, ea rămânând, o perioadă, doar în liceu şi în Şcoala Judeţeană din Chişinău.

Această situaţie deplorabilă a limbii române din cadrul învăţământului a provocat o anumită reacţie din partea nobilimii basarabene. Alarmaţi, reprezentanţii acestei categorii sociale privilegiate au intervenit pe lângă autorităţi prin intermediul memoriului din 30 noiembrie 1839 al mareşalului provincial al nobilimii din Basarabia, Iordache Dimitriu, adresat tutorelui Circumscripţiei de Învăţământ Odesa, Dimitrie M. Kneajevici, din care cităm: „În urma consfătuirilor pe care le-am avut, nobilii şi moşierii din Basarabia mi-au încredinţat datoria plăcută de a prezenta Excelenţei Voastre un memoriu în numele întregii nobilimi cu privire la următoarea problemă importantă, care, la drept vorbind, trebuie să fie luată în consideraţie de către conducerea care tutelează şcolile din această provincie. Din momentul deschiderii în Basarabia a liceului şi a şcolilor judeţene, experienţa a demonstrat că, deşi în cea mai mare parte dintre instituţiile de învăţământ respective este introdusă predarea limbii moldoveneşti, totuşi succesul în acest domeniu de educaţie socială, însemnat pentru autohtoni, nu corespunde pe deplin intenţiilor binefăcătoare ale guvernului şi aşteptărilor noastre. Examinând cauzele ce îngreuiază predarea acestui obiect, nobilii au avut ocazia să se convingă că succesele slabe în privinţa studierii limbii moldoveneşti se înregistrează din cauza insuficienţei profesorilor şi manualelor, şi anume: gramatici, lexicoane, crestomaţii ş.a. Excelenţa Voastră ştie că pentru studierea, în general, a limbilor şi ştiinţelor nu este o altă metodă decât cea prin care elevii sunt instruiţi, treptat, de la cunoscut la necunoscut, de la obiectele, noţiunile şi cuvintele ştiute de copii la cele străine şi complicate pentru ei. În conformitate cu acest adevăr real, noi ne convingem că predarea intensivă a limbii materne în şcolile primare şi superioare va servi, fără îndoială, la răspândirea rapidă şi temeinică în mediul nostru a cunoaşterii limbii ruse, atât de necesară pentru noi şi urmaşii noştri. Nu mai vorbim despre posibilităţile apropiate şi strânse ale ambelor limbi, scrisului, legendelor din bătrâni şi amintirile istorice comune. Însăşi religia, legislaţia locală şi necesităţile vitale ale regiunii indică în mod evident folosul şi importanţa predării unite a limbii ruse şi istoriei Rusiei, cu ajutorul limbii şi letopiseţelor moldoveneşti. Călăuzindu-mă de această convingere unanimă, am onoarea să mă adresez Excelenţei Voastre cu rugămintea să luaţi în consideraţie gândurile expuse mai sus. Dacă Excelenţa Voastră le consideră juste, atunci binevoiţi a dispune şi să faceţi demersul necesar în vederea atingerii scopului dorit de noi. Pentru aceasta trebuie să fie intensificată predarea limbii moldoveneşti, adică: a) Să se acorde o atenţie deosebită asupra alegerii unor profesori cultivaţi; b) Să se solicite un număr trebuincios de gramatici, lexicoane, cărţi pentru citirea începătoare şi biblii; c) Cu scopul de a evita viitoarele dificultăţi în ceea ce priveşte comandarea manualelor, trebuie să fie găsite posibilităţi de a tipări ediţii noi la tipografia din Chişinău.

Toţi ne amintim că în anii 1818-1819, când în Basarabia nu erau niciun fel de şcoli, cu excepţia celor duhovniceşti, Guvernul grijuliu a pus bazele învăţământului local, editând la Sankt Petersburg tăbliţe pentru citire, caligrafie şi aritmetică în limba moldovenească, după metoda de învăţământ reciproc; a cerut să vină în capitală trei studenţi de la Seminarul Teologic din Chişinău şi, furnizându-le o informaţie deplină despre structura şcolilor lancasteriene, a deschis la noi, prin intermediul acestora, primele şcoli publice. Ca urmare a acestei dispoziţii înţelepte şi binefăcătoare a conducerii, s-a pus, ca să zicem aşa, piatra de temelie a sistemei de predare în comun tineretului a limbilor rusă şi moldovenească. Noi şi acum îndrăznim să nădăjduim că Excelenţa Voastră, graţie grijii faţă de instruire, va realiza în Basarabia ideea principală, de la care se poate aştepta urmările râvnite. În încheiere am onoarea să adaug că la început se prevăd unele dificultăţi în privinţa alegerii profesorilor competenţi şi a unor manuale bune, însă, Excelenţa Voastră, uşor veţi reuşi să evitaţi aceste obstacole stabilind relaţii în acest sens cu Înalt preasfinţia sa Dimitrie, arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, ale cărui calităţi de păstor iubitor de turmă întrunesc şi o cunoaştere profundă a limbii şi literaturii moldoveneşti, care ia fiinţă"[14].

În aceeaşi zi de 30 noiembrie 1839, Iordache Dimitriu i-a scris şi lui Alexandru Sturdza. Aducându-i la cunoştinţă că, potrivit dorinţei comune a nobililor şi moşierilor indigeni din provincie, i-a înaintat un memoriu lui D.M. Kneajevici, prin care i-a cerut să intervină în privinţa desemnării în şcolile din Basarabia, pentru învăţarea „limbii naţionale", a unor cadre didactice capabile şi punerii la dispoziţia tineretului local a manualelor în limba respectivă, mareşalul nobilimii i-a adresat rugămintea să acorde sprijin în vederea soluţionării problemelor formulate în memoriu[15]. La 23 decembrie 1839, Dimitrie M. Kneajevici i-a răspuns lui Iordache Ioan Dimitriu referitor la „necesitatea intensificării predării limbii moldoveneşti în Basarabia" că este întru totul de acord cu opinia expusă privind folosul pe care poate să-l aducă ameliorarea situaţiei în acest domeniu didactic, dar, conform părerii sale, guvernul face totul ce depinde de el. În continuare, demnitarul de la Odesa a ţinut să-l informeze ce se efectuează în legătură cu problema abordată în memoriu:
1. Limba moldovenească (română) se predă în Şcoala Judeţeană din Chişinău şi în liceul tot de aici, „cu succese destul de bune", ea fiind studiată de 57 de elevi din şcoala judeţeană şi 128 de elevi din liceu.
2. Profesorii angajaţi pentru a preda această limbă sunt selectaţi, după posibilităţi, dintre cei mai buni şi tutorelui, până la acea oră, nu i-a fost adusă nicio reclamaţie în această privinţă[16]. Totodată, tutorele i-a dat asigurări că într-un viitor apropiat, cu ocazia unei vizite pe care urma s-o întreprindă la Chişinău, va discuta cu arhiepiscopul Dimitrie Sulima problema referitoare la profesori şi manualele de limbă română. Desigur, îi mai scria Kneajevici, „ar fi de dorit ca predarea limbii moldoveneşti să fie introdusă şi în celelalte şcoli, atât lancasteriene, cât şi judeţene, dar pentru aceasta sunt necesare cheltuieli importante. Nu cred că guvernul, care şi aşa face mult pentru instruirea tineretului, îşi va asuma astfel de cheltuieli. În această situaţie eu nu văd o altă posibilitate decât doar în cazul când nobilimea din Basarabia va fi de acord să prezinte soluţii în acest scop"[17].

La 25 septembrie 1841, mareşalul provincial al nobilimii din Basarabia, Ioan Sturdza, a întreprins un nou demers din partea nobilimii pe lângă administraţia imperială. De această dată, memoriul cu privire la predarea „limbii moldoveneşti" a fost depus pe numele guvernatorului militar al Basarabiei, P.I. Fiodorov, prin care i-a fost comunicată decizia nobilimii basarabene din 1 martie 1841. Iniţial, şefului provinciei i s-a explicat următoarele: „Încă în 1819, având grijă fără preget de fericirea supuşilor Rusiei de diferite seminţii, Guvernul a deschis în regiunea noastră trei şcoli publice primare de învăţământ reciproc adaptat la limba moldovenească, cu predarea după metoda lancasteriană[18]. Dar de atunci până la perioada deschiderii şcolilor judeţene şi a Liceului Regional din Chişinău s-au scurs aproape zece ani, astfel că tineretul autohton din toate categoriile sociale, care a crescut în acest interval de timp, a fost lipsit de mijloace de a învăţa temeinic limba rusă, la fel şi de a se perfecţiona în limba maternă scrisă. În 1833 au fost înfiinţate instituţiile de învăţământ de gradul întâi şi doi, dar în şcolile judeţene lipsesc profesori de limbă moldovenească, nu sunt manuale şi materiale didactice la acest obiect. Fiind înmatriculaţi în liceu, copiii nobililor basarabeni nu pot întrebuinţa limba moldovenească, deşi un asemenea obiect se predă în liceu, din următoarele motive:
1. În şcolile primare nu s-a realizat predarea de la cunoscut la necunoscut, de aceea ei sunt slab pregătiţi în privinţa limbilor rusă şi maternă pentru cursul liceal.
2. Lipsesc cu desăvârşire cărţi şi manuale în limba moldovenească"[19].
Concomitent, mareşalul nobilimii l-a mai pus la curent pe guvernator că nobilii, ciocnindu-se de aceste inconveniente, au apelat deja la tutorele Circumscripţiei de Învăţământ Odesa. Considerând necesar să reînnoiască intervenţia, ei au formulat următoarele cerinţe:
1. Să fie numiţi profesori de limbă română în fiecare şcoală judeţeană.
2. Să fie comandate manuale în Principatul Moldovei şi Ţara Românească.
3. În cazul dacă diriguitorii învăţământului vor întâmpina dificultăţi în privinţa alocării mijloacelor financiare pentru remunerarea profesorilor şi cumpărarea cărţilor, atunci nobilimea îşi va asuma misiunea să cumpere manuale şi materiale didactice din banii obşteşti, percepuţi anual de la moşieri, în timp ce salarizarea numărului suplimentar de profesori din cadrul judeţelor să fie permisă de a o efectua anual din impozitul de 10%, stabilit prin dispoziţie imperială pentru susţinerea unor acţiuni de utilitate publică în cadrul Basarabiei[20].

Peste trei zile, P.I. Fiodorov a transmis memoriul mareşalului spre examinare Consiliului Regional al Basarabiei[21], care, abia la 21 martie 1842, şi-a expus punctul de vedere, el constând în următoarele: „Pentru început să fie admisă predarea doar a limbii moldoveneşti în şcolile judeţene din Hotin, Bălţi şi Chişinău, ca fiind mai necesară tineretului moldovean de aici, iar apoi, la aprecierea conducerii învăţământului, să se introducă în toate şcolile publice din provincie şi predarea altor limbi străine, trecând cheltuielile pentru remunerarea profesorilor în contul capitalului de 10% al regiunii"[22]. La 15 aprilie 1842, P.I. Fiodorov a expediat decizia Consiliului Regional al Basarabiei Direcţiei Şcolilor din Basarabia. Nelidov, directorul şcolilor din Basarabia, unul dintre promotorii aprigi ai politicii de rusificare, i-a declarat guvernatorului, prin adresa din 8 mai 1842: „În toate aşezămintele de învăţământ din Basarabia ştiinţele se predau în limba rusă şi, în plus, curând expiră termenul de şapte ani de acceptare a petiţiilor în limba moldovenească, din care cauză se acordă o atenţie deosebită predării limbii ruse. Însă dacă guvernul respectă doleanţa nobilimii de aici, atunci predarea limbii moldoveneşti poate fi de folos numai în şcolile din Hotin şi Bălţi, precum şi în cea din Soroca, când va fi deschisă, în timp ce limba respectivă este introdusă în Liceul Regional din Chişinău şi Şcoala Judeţeană din Chişinău. Salariul profesorului de limbă moldovenească, consider eu, poate fi stabilit corespunzător celui pe care îl primesc în cadrul şcolii judeţene profesorii de alte obiecte, adică 178 de ruble şi 57 de copeici de argint anual"[23].
A urmat procedura de aprobare la Sankt Petersburg. Prin adresa din 29 septembrie 1842, ministrul Afacerilor Interne l-a anunţat pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei relativ la decizia Consiliului Regional al Basarabiei, emisă în baza cererii nobilimii basarabene, de a introduce predarea limbii române în şcolile judeţene din Hotin şi Bălţi că Ministerul Instrucţiunii Publice „a considerat drept utilă introducerea predării în aceste şcoli a limbii moldoveneşti"[24]. Din partea sa, ministrul i-a acordat guvernatorului general dreptul de a dispune ca salarizarea profesorilor de limbă română de la şcolile judeţene din Bălţi şi Hotin să fie efectuată din contul capitalului de 10% al Basarabiei[25]. La 19 octombrie 1842, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei i-a cerut guvernatorului militar al Basarabiei să dispună în acest sens[26]. Astfel, constatăm că este incorectă afirmaţia lui T. Cibotaru, potrivit căreia intervenţia din 25 septembrie 1841 „a fost prima şi ultima încercare mai serioasă a nobililor basarabeni de a introduce limba moldovenească în şcolile regiunii"[27]. Deoarece, după cum s-a menţionat mai sus, nobilii au făcut un demers pe lângă tutorele Circumscripţiei de Învăţământ Odesa cu trei ani mai înainte. O altă tentativă, fără sorţi de izbândă chiar din start, au întreprins-o în 1866 şi pe care o detaliem în continuare.
---------------------------------------------------------------------
[1] А.Г. Рашин, Население России за 100 лет, Москва, 1956, p. 289.
[2] P. Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918, Chişinău, 1992, p. 187.
[3] C.N. Tomescu, Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în „Arhivele Basarabiei", 1936, nr. 2-3, p. 49.
[4] И. Халиппа, Очерк истории народного образования Бессарабии в первой половине XIX-го века, în „Труды Бессарабской Губернской Ученной Архивной Комиссии", Кишинев, 1902, том II, p. 179.
[5] P. Cazacu, op. cit., p. 185.
[6] A. Boldur, Istoria Basarabiei, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1992, p. 450.
[7] Полное собрание законов Российской империи, С.-Петербург, 1830, том XXXII, nr. 25441, р. 617.
[8] Авксентий Стадницкий, Исторический очерк „Благородного пансиона", учрежденного при Кишиневской Семинарии, în „Кишиневские епархиальные ведомости", 1895, nr. 20, p. 701.
[9] И. Пархомович, Духовно-учебные заведения Кишиневской епархии, în „Труды Бессарабского Церковного Историко-Археологического Общества", Кишинев, 1914, IX-й выпуск, p. 70.
[10] А. Стадницкий, op. cit., p. 702.
[11] Ibidem, în „Кишиневские епархиальные ведомости", 1895, nr. 21, p. 739.
[12] Ibidem, în „Кишиневские епархиальные ведомости", 1895, nr. 24, p. 926
[13] Gh. Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Chişinău, 2000, p. 129.
[14] ANRM, F. 88, inv. 1, d. 987, f. 1-3.
[15] Ibidem, f. 6.
[16] Ibidem, f. 4.
[17] Ibidem.
[18] Realmente, în Basarabia primele trei şcoli lancasteriene au fost deschise în 1824: în Chişinău (7 februarie), Bălţi (11 mai) şi Ismail (26 mai).
[19] Gh. Negru, op. cit., p. 119, 121. Cu excepţia sursei de arhivă indicată de Gh. Negru, documentul respectiv este prezent şi într-un alt dosar de arhivă: ANRM, F. 3, inv. 2, d. 318, f. 2-3.
[20] P. Cazacu, op. cit., p. 190-191 (conţinutul acestui act este redat în mod sumar); F. Cibotaru, Contribuţii la istoria învăţământului din Basarabia, Chişinău, Editura Cartea Moldovenească, 1962, p. 91; Gh. Negru, op. cit., p. 121.
[21] ANRM, F. 3, inv. 2, d. 318, f. 1.
[22] F. Cibotaru, op. cit., p. 91; Gh. Negru, op. cit., p. 122.
[23] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3665, f. 10.
[24] Ibidem, f. 13.
[25] Ibidem.
[26] Ibidem, f. 12.
[27] F. Cibotaru, op. cit., p. 92. footer