Există în istoria popoarelor evenimente de mare semnificaţie şi valoare naţională. Un asemenea eveniment a fost cel de la 27 martie 1918 (94 de ani) când, în condiţii deosebit de vitrege, sub ocupaţie străină, Sfatul Ţării a hotărât unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, România. Această unire deschidea seria celor trei momente ce au asigurat încheierea procesului revoluţionar de făurire a statului naţional unitar român la 1 Decembrie 1918, când Transilvania s-a unit cu România. Sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie 1917, când la Petrograd se dădeau ultimele lupte pentru dărâmarea ţarismului (revoluţia burghezo-democratică) şi înlăturarea vechiului regim, cu unul nou, guvernul provizoriu – prinţul Lvov (liberal), la 2 martie, la Chişinău şi în întreaga Basarabie era linişte deplină, menţinută de guvernatorul Voronovici, prin armată, curţi marţiale şi stare de asediu. La 5 martie abia, soseşte o telegramă oficială de la Petrograd (de la noul guvern provizoriu), prin care se anunţa că Basarabia nu mai este sub Imperiu şi că de acum înainte se poate bucura de libertate („svoboda") şi toţi cetăţenii ei erau chemaţi să susţină noul guvern. Cum la Chişinău tot ce venea de la Petrograd era ordin, au răspuns ca la comandă, în primul rând toţi funcţionarii (în majoritatea lor de alte etnii decât cea română). Ei s-au adunat după departamente, încă în uniformele ţariste şi au ales comitete profesionale cuprinzându-i pe cei de la poştă, de la zemstve, de la şcoli (profesorii), avocaţii, inginerii-hotarnici, medicii, funcţionarii administrativi şi cei de la finanţe etc. Au trimis telegrame de închinare noului regim şi blamare a celui vechi „reacţionar şi înjositor". Masele mari orăşeneşti şi rurale au rîmas în aşteptare. La 13 martie, ca şi la Petrograd şi Odessa, se constituie şi la Chişinău şi în alte oraşe basarabene soviete ale lucrătorilor şi soldaţilor din elemente străine de Chişinău şi de Basarabia (preşedinte Galiţki, secretar Izbeştsky, dovedit mai târziu ca spion rus, membrii: Crâlov, Crupovici, Vaisman, Fihman ş.a.). La 22 martie se constituie aparte Sovietul deputaţilor, muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău.

După modelul Petrogradului şi Odesei, adunările publice se înmulţesc, se votează rezoluţii pentru „guvern şi revoluţie". Din lipsă de studenţi, se constituie o „alianţă a elevilor de liceu din Chişinău". Ca ciupercile după ploaie, apar sindicate de toate felurile: al brutarilor, cotingarilor, cofetarilor, bucătarilor, chelnerilor, portarilor, vizitiilor, feciorilor de casă, servitoarelor şi servitorilor, cu comitete, preşedinţii, adunări, discursuri şi rezoluţii: „Jos cu Ţarul şi Rasputin", „revoluţie fără sânge", „pentru guvernul libertăţii" ş.a. Toate aceste manifestaţii erau chemate să reprezinte mişcarea proletariatului conştient care în Basarabia lipsea cu desăvârşire. Din ordinul guvernului provizoriu de la Petrograd:
- În toate provinciile ruseşti (şi în Basarabia), vechii administratori erau înlocuiţi cu preşedinţii zemstvelor, numindu-i comisari ai guvernului – în general marii proprietari. La primării, în locul şi pe lângă consiliile comunale, s-au format comitete executive, formate din reprezentanţi ai noilor organizaţii sociale şi politice, inclusiv soldaţi în unele locuri.
- Poliţia urbană şi rurală se înlocuieşte cu un organism nou, improvizat – miliţiile, formate din oameni absolut nepregătiţi.
- Se eliberează deţinuţii din închisori, ducând la amnistie generală. Se publică vestitul Ordin nr.1 prin care: soldaţilor să li se zică dumneavoastră şi nu grad inferior; să fie liberi de a fuma, de a saluta sau nu, de a frecventa şi face parte din cluburi şi partide politice.
- Se desfiinţează pedeapsa cu moartea, curţile marţiale şi decoraţiile, în afară de „Crucea Militară Sfântul Gheorghe".
- În justiţie, personalul a rămas acelaşi, în afară de zemsky- nacealnic (judecător-subprefect), care a fost înlocuit prin judecători aleşi, fără a li se cere titluri juridice.
- Nu s-au schimbat nici legile vechiului regim însă, încet, încet, ele nu mai sunt respectate, instalându-se anarhia.
În schimb, guvernul provizoriu de la Petrograd dezvoltă o puternică propagandă pentru „adâncirea revoluţiei". Noile partide, grupuri şi organizaţii de la centru îşi trimit reprezentanţi în toate oraşele, satele şi pe toate fronturile, deci şi în satele şi oraşele din Basarabia, precum şi printre moldovenii mobilizaţi în diferite târguri şi pe diferite fronturi.

Probleme precum: libertăţile, războiul, armata, revoluţia, disciplina, chestia agrară, chestiunile economice, sunt dezbătute peste tot de competenţi şi incompetenţi, de interesaţi şi dezinteresaţi, de dogmatici şi sceptici, de entuziaşti şi blazaţi, de proşti şi deştepţi, de toată lumea, doar este deplină egalitate, fraternitate şi libertate de exprimare. În fostul Imperiu apar şi se adâncesc mişcările naţionale: polonezii şi ucrainienii îşi manifestă împotrivirea faţă de ruşi, exemplu lor fiind urmat de basarabeni. Pe toate fronturile, ca şi în târguri, între soldaţi se produce disocierea şi clasarea grupurilor pe naţionalităţi. Peste tot apar conducători naţionali, grupurile neruseşti se susţin reciproc împotriva formei de stat unitar rus. Toate mişcările naţionale sunt rezervate la început, fără declaraţii solemne de separatism. Cât priveşte provincia românească de la est de Prut, din punct de vedere propagandistic, guvernul de la Petrograd a rezervat Basarabiei o situaţie cu totul specială, faţă de celelalte provincii ale fostului Imperiu Ţarist. Cu faima de provincie, cu multe elemente antisemite şi cu tendinţe separatiste, contrarevoluţionare, Basarabia era suspectată de a deveni Vandeea revoluţiei ruseşti. De aceea, aici s-au luat măsuri speciale şi anume trimiterea de propagandişti ai revoluţiei. Socialişti populari (Smidt şi Cristi) trimit agitatori la sate; la fel sovietul lucrătorilor, soldaţilor şi ţăranilor de la Odesa. Kerensky, şeful efectiv al guvernului provizoriu, la 19 mai trimite la Chişinău pe primul senator al revoluţiei, omul său de încredere, Socolov. Acesta şi însoţitorul său la Chişinău, Vengherov, au asistat la primul Congres al ţăranilor din Basarabia, unde s-au convins de existenţa în provincia românească a antagonismului dintre ruşi şi basarabeni şi de dorinţa de autonomie a moldovenilor. În acest spirit, ei au raportat guvernului de la Petrograd că este nevoie a se trimite în Basarabia cât mai mulţi propagandişti ai revoluţiei. Aşa ajunge în primăvara anului 1917 la Chişinău însăşi Bresco-Breşconscaia (bunica revoluţiei ruseşti), căreia Erhan îi raporta cu ocazia sosirii ei la Chişinău, că cei 40 de propagandişti trimişi erau arestaţi pe la sate de către localnici.

Ion Inculeţ, în 1929, în revista „Generaţia Unirii" publică „O revoluţie trăită", în care vorbeşte de pregătirea încă din martie a unui grup de 80 de agitatori, majoritatea soldaţi, timp de 2 luni, câte 8 pentru fiecare judeţ, care să fie trimişi în Basarabia pentru a propovădui ideile revoluţiei, inclusiv unitatea cu statul rus. Guvernul provizoriu (Lvov) a aprobat selectarea lor dintre soldaţii moldoveni, pregătirea şi finanţarea acţiunii şi trimiterea a 40 de persoane la Chişinău, începând cu 1 iunie 1917. Propagandiştii au invadat Basarabia, aducând cu ei un întreg arsenal de manifeste, apeluri şi broşuri, care expuneau sarcinile revoluţiei ruse. Sub conducerea lui A.Smidt şi V.Cristi, la Chişinău s-a înfiinţat o secţie specială, care avea sarcina de a traduce şi răspândi broşurile politice pentru „adâncirea revoluţiei ruseşti printre moldoveni". Conducătorul grupului de propagandişti aduşi în Basarabia a fost Pantelimon Erhan, cel care va deveni preşedinte al Sovietului gubernial al deputaţilor ţărani. În paralel, la Chişinău, sub imboldul dreptului la autodeterminare naţională, propagat de revoluţia rusă, se dezvoltă mişcarea naţională. La 3 aprilie se constituie Partidul Naţional Moldovenesc.Primul preşedinte a fost P.Gore; vicepreşedinte - V.Herţa; secretar general – Pan Halippa; preşedinte de onoare - V.Stroescu. S-a constituit un nucleu din români basarabeni - proprietari, intelectuali, profesori şi studenţi, la care au aderat ulterior militari din diferite centre ale Rusiei şi României, ca Odessa, Iaşi, Roman, Ecaterinoslav, Kiev, Novo-Gheorghiev, Sevastopol etc.

La 9 aprilie, Partidul Naţional Moldovenesc îşi publică programul, care printre altele cuprindea:
- autonomie administrativă, judecătorească, bisericească şi socială a Basarabiei în cadrul Federaţiei ruse;
- Dietă provincială („Sfatul Ţării);
- trimiterea unor delegaţi (reprezentanţi) la Centru şi a unui reprezentant pe lângă „stăpânirea de sus";
- administraţia şi şcolile să se afle în mâinile moldovenilor;
- naţionalizarea şcolii şi bisericii;
- naţionalizarea armatei şi oprirea colonizării Basarabiei;
- limba română în şcoli, armată, administraţie şi biserică;
- aceleaşi drepturi pentru moldovenii de dincolo de Nistru;
- în problema agrară – expropierea şi împroprietărirea ţăranilor.
Cu elaborarea programului de acţiune a P.N.M., începea în Basarabia perioada romantismului revoluţionar, care a cuprins lunile martie, aprilie, mai, perioadă în care ideea de organizare revoluţionară abia se contura. Svoboda, după 100 de ani de întuneric, era cuvântul la ordinea zilei în Basarabia. Din luna aprilie încep să se desfăşoare în Basarabia primele adunări ale diferitelor organizaţii naţionale, agrare, cooperatiste, culturale şi bisericeşti, care reprezentau majoritatea populaţiei şi care se pronunţă pentru viitorul provinciei. Astfel, la 7 aprilie, la Chişinău, are loc Adunarea Uniunii Cooperativelor. Moţiunea adoptată avea drept fundament autonomia administrativă, bisericească, culturală şi economică. Pentru realizarea autonomiei se cerea: organizarea unui corp legislativ local – Sfatul Ţării, Divanul Ţării. Problema reformei agrare nu se punea aici. Se repetau apoi în linii generale prevederi din Programul Partidului Moldovenesc.
La 18 aprilie se constituie Adunarea ofiţerilor şi soldaţilor din Odessa, formată din 10.000 ostaşi şi organizată de către Cateli, A.Crihan, N.Ciornei, toţi din judeţul Bălţi. Era prezidată de căpitan de stat major E.Cateli, ajutat de Pan Halippa, voluntarul Păscăluţă şi I.Pelivan. Adunarea a avut un mare răsunet în întreaga Basarabie, fiind compusă în majoritate din ţărani îmbrăcaţi în haină militară. Aceasta cerea:
- „Basarabia să nu mai fie ocârmuită ca o ţară supusă, ci ca o ţară slobodă", cu Sfatul Ţării compus din „deputaţii tuturor noroadelor ce locuiesc în Basarabia;
- limba română să fie introdusă în învăţământ, biserică, administraţie şi justiţie;
- pentru prima dată se aducea în discuţie problema agrară;
- problema formării cohortelor moldoveneşti. O activitate deosebită o desfăşura în această direcţie A.Crihan.

Generalul Scerbacev, comandantul frontului româno-rus de la Iaşi, prin telegrama nr.156370 a aprobat formarea şi trimiterea în Basarabia a 16 cete mobile de miliţioneri recrutaţi dintre soldaţii născuţi în Basarabia, care au fost răniţi nu mai puţin de două ori. Pentru conmducerea lor (a cohortelor) a fost stabilit un inspector al cetelor mobile în persoana lui A.Crihan. Regulamentul lor a fost aprobat de locţiitorul comandantului statului major al circumscripţiei militare Odesa - generalul locotenent Marx. Scopul cohortelor nou înfiinţate era păstrarea siguranţei personale a cetăţenilor şi lupta împotriva dezertorilor şi jefuitorilor, prevenirea dezordinii agrare, lupta împotriva anarhiei şi a contrarevoluţiei. La 24 aprilie se constituie Congresul clerului şi al mirenilor, iar la 9 mai, Congresul cooperatorilor, prezidat de G.Buruiană, membru al Partidului Naţional Moldovenesc. La 20 mai s-a constituit Congresul studenţesc la redacţia ziarului „Cuvânt Moldovenesc", sub preşedinţia lui Teofil Iancu. Între 21- 24 mai are loc primul Congres Ţărănesc, convocat de fracţia rusească, pentru a trimite delegaţi din partea Basarabiei la Congresul deputaţilor muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor. Majoritatea participanţilor erau minoritari bulgari, ruteni, ucrainieni. Congresul a adoptat hotărârea de expropriere şi împroprietărire a ţăranilor după normele ce urmau a fi elaborate de Constituanta rusă. Sub influenţa acestui Congres, Partidul Naţional Moldovenesc şi-a revizuit programul în privinţa reformei agrare. Pământul să fie socializat, adică să treacă în stăpânirea poporului, fiind repartizat de către obştile săteşti, după norme stabilite în Sfatul Ţării.

Primul Congres al învăţătorilor din Basarabia, condus de P.Gore, la care au participat 500 de învăţători printre care poetul A.Mateevici şi mitropolitul Gurie, a hotărât naţionalizarea şcolii începând cu 1 septembrie şi pregătirea învăţătorilor, precum şi o largă autonomie teritorială şi culturală a Basarabiei. Odată ce mişcarea socială şi naţională se adânceşte, participând activ militarii şi intelectualii de primă generaţie, proveniţi din rândul ţărănimii, romantismul revoluţionar este părăsit şi începe să predomine o notă de realism, în legătură cu satisfacerea intereselor imediate şi cu soarta pământului. Dacă până acum totul se lăsa pe seama Constituantei ruse, se punea de acum problema constituirii unui Organ suprem al Basarabiei, care să preia aceste sarcini majore. O primă măsură a fost constituirea la Chişinău a Comitetului Central al ostaşilor moldoveni la 23 iunie 1917, cu sarcina de a convoca un Congres al militarilor moldoveni, cu sediul la Palatul Libertăţii, avându-l ca preşedinte pe G.Pântea, care să hotărască soarta Basarabiei. În condiţiile dezordinii şi anarhiei dezlănţuite în Basarabia şi a pretenţiilor Ucrainei de încorporare a provinciei româneşti, din vara anului 1917 la 27 august, în Basarabia are loc al doilea Congres al ţăranilor, la care a participat I.Inculeţ, proaspăt venit de la Petrograd, în calitate de membru al Sovietului deputaţilor din Petrograd, ca ajutor de comisar. Acest eveniment, adresându-se majorităţii populaţiei (ţărănimea) şi principala forţă a societăţii basarabene, avea să marcheze intrarea Basarabiei într-o etapă mult mai profundă şi anume aceea a realismului revoluţionar. În continuarea acţiunilor naţional-revoluţionare, la 20 octombrie se va convoca primul Congres ostăşesc al moldovenilor. Congresul s-a desfăşurat în sala eparhială din Chişinău, fiind organizat de către E.Cateli, cu participarea unui important grup de reprezentanţi ai mişcării soldăţeşti, dar şi a celorlalte forţe radical-revoluţionare, din care făceau parte: Cijevski, Holban, Năstase, P.Halippa, P.Erhan, A.Crihan, Gr.Cazacliu, Toma Jalbă din Transnistria şi alţii.

Printre altele, Congresul a hotărât:
- unica formă admisibilă în Rusia este Republica Federativă Rusă;
- naţionalizarea unităţilor moldoveneşti şi mărirea numărului cohortelor de la 16 la 100;
- constituirea imediată a Sfatului Ţării, pentru administrarea tuturor treburilor Basarabiei autonome, fiind format din 120 deputaţi din care 84 (70%) moldoveni şi restul celelalte etnii;
- Sfatul Ţării urma să funcţioneze până la întrunirea Constituantei din Basarabia, aleasă prin vot universal, egal, direct şi secret;
- odată constituit Sfatul Ţării, toate comitetele constituite în Basarabia căpătau un caracter strict profesional, fără a se mai amesteca în treburile politice;
- toate organele administrative urmau a se supune Sfatului Ţării;
- în problema agrară - pământul constituie proprietatea poporului şi se va distribui de către Constituantă celor ce-l vor lucra;
- naţionalizarea învăţământului;
- respectarea drepturilor naţionalităţilor;
- au fost aleşi primii 44 de deputaţi ai Sfatului Ţării, chiar de acest Congres;
- s-a constituit o Comisie specială care să se ocupe de organizarea Sfatului Ţării, aceasta fiind compusă din: V.Tonţu ca preşedinte, A.Crihan, G.Pântea, I.Buzdugan, Ţurcan, Sinicliu, Zberea, Iepure, Mârzea, Iudas, Moraru şi Ignatiuc, ca membri.
Între 26-28 noiembrie au loc alegeri pentru Constituanta rusă. În condiţiile haosului din Basarabia, au participat la vot şi mase de dezertori ruşi de pe frontul româno-rus, care se aflau în drum spre provinciile lor din Imperiu, care au provocat grave tulburări agrare. La alegeri a obţinut majoritatea Partidul Social Revoluţionar Rus.

Constituanta rusă s-a întrunit la 5 ianuarie 1918 şi a funcţionat doar două zile, din cauza evenimentelor care au urmat (radicalizarea revoluţionară alungată de bolşevici). Disoluţia Constituantei ruse a provocat o mare decepţie pentru intelectualii şi ţăranii din Basarabia. Au dispărut intenţiile de integrare a Basarabiei în Federaţie şi s-a intensificat acţiunea de organizare în provincie autonomă. S-a întărit astfel curentul în favoarea organizării grabnice a Sfatului Ţării. Au fost angrenate spre a-şi desemna candidaţii, toate organizaţiile politice şi profesionale şi chiar instituţiile Basarabiei, în proporţia stabilită de Congresul ostăşesc. S-a mărit cifra deputaţilor la 150; în afara celor 44 aleşi de Congresul soldaţilor, au mai fost aleşi 30 de către Sovietul ţăranilor moldoveni, ceilalţi 76 fiind: 10 din partea zemstvelor, 11 din partea Chişinăului şi oraşelor ţinutale; 3 - Sovietul muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor; 7 din partea partidelor ( 1 de la P.S.D.,;1 de la P.S.R., 1 de la P.S.P.; şi cum era şi firesc, 4 de la P.N.M; 5 - cooperativele; 2 - căile ferate; 2- juriştii; 2 - P.T.T.; 1 - Congresul; 1 - societatea intelectuală; 1- sindicatul institutorilor moldoveni; 1 - clerul; 1 - liga femeilor; 28 - organizaţiile naţionalităţilor cu: ucrainieni – 10, israeliţi – 10, bulgari - 2, germani - 2, găgăuzi - 1, polonezi - 1, armeni - 1 şi greci - 1. Per ansamblu au fost 105 moldoveni 70% şi 45 minoritari(30%). La 21 noiembrie 1917 s-a deschis prima şedinţă a Sfatului Ţării, care a funcţionat ca parlament al Basarabiei un an, între 27 noiembrie 1917 - 27 noiembrie 1918. Adunarea a fost binecuvântată în limba română de către episcopul rus al Akkermanului, Gavriil. Prin preşedinţii lor, toate organizaţiile politice, administrative şi profesionale şi-au exprimat acordul în legătură cu înfiinţarea unei autorităţi centrale în provincie, pentru a pune capăt anarhiei în deplină creştere în Basarabia. Cei mai entuziaşti au fost reprezentanţii majorităţii moldoveneşti, care vedeau în Sfatul Ţării întruchiparea visului lor secular de a se cârmui în chip autonom, pentru a contribui la propăşirea propriei lor culturi, deosebită de cea a ruşilor.
- continuarea în numărul viitor -
---------------------------------------------------
[1]  Basarabia este denumirea dată de către Imperiul Rus, teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru, anexat prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, odată cu raiaua Hotinului şi cu Basarabia istorică (în limba turcă Bugeac) cedate de Imperiul Otoman la încheierea războiului ruso-turc dintre 1806-1812. Faptul că a fost cedat Rusiei şi o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului moldo-otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează abilităţii negociatorului francez care servea interesele ţarului.