Revista Art-emis
Retr?iri istorice PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Duminică, 11 Decembrie 2011 00:04
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu
Basarabia ?i vecin?tatea Rusiei, în viziunea lui Nicolae Iorga[1]

Pentru istoricul total care a fost Nicolae Iorga, realitatea factorului rusesc ?i apoi, sovietic, ori investigarea ?i interpretarea lui în str?lucitele-i sinteze, nu mai reprezint?, de mult, o noutate, mai ales c? savantul a cercetat, în mod special, în anii „cooper?rii" politico-militare din vremea celui de-Al Doilea R?zboi mondial, evolu?ia raporturilor bilaterale pân? la 1877, iar, ca str?lucit cronicare de pres?, îndeosebi în paginile „Neamului Românesc" (1906-1940), a re?inut ?i comentat cu promptitudine dosarul rela?iilor dintre Bucure?ti ?i Moscova. Este motivul pentru care, de aceast? dat?, vom insista numai asupra a dou? momente, re?inând op?iunile exprimate în 1921 sau în 1936, în prezen?a ziaristului I. Joldea R?dulescu. Vom re?ine pentru început c?, aflat în Italia, la 2 februarie 1921, N. Iorga a acordat corespondentului ziarului „Epoca" din Roma, interviul intitulat „România, Sovietele ?i balcanii".

Mihai Eminescu, Nicolae Iorga ?i Pamfil ?eicaru, cei trei titani ai presei noastre politice, nu au neglijat - din unghiuri ?i în perioade diferite - rolul ?i locul factorului rusesc asupra orient?rii de ansamblu a României, în rela?iile interna?ionale. F?r? nici o exagerare, aser?iunile lor în aceast? privin?? au constituit ?i au r?mas contribu?ii de referin?? ale unui tezaur, concretizat în înv???turi ?i maxime de valoare nepieritoare, la care revenim adeseori, mai pu?in pentru a ne delecta, îns?, mai cu seam?, pentru a afla sugestii, lumini ?i ra?iuni în cazuri cât se poate de concrete. Astfel c?, o dat? cu trecerea timpului, nici nu mai ?tii cui - celor nominaliza?i deja sau genera?iei de aur a anilor '20-'40 (Octavian Goga, Gh.I. Br?tianu, I. Petrovici, S. Mehedin?i, C. R?dulescu-motru, Radu R. Rosetti. P.P.Panaitescu, mircea Eliade, Mircea vulc?nescu, sabin Manuil?, C.C.Giurescu, Emil cioran, Petre ?u?ea ?i al?ii) - s?-i atribui paternitatea unei butade celebre, pe cât de „brutal?", pe atât de real?, ?i anume c?, de 300 de ani încoace, practic din 1711, când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul pozi?iei noastre geopolitice a rezultat din faptul c?, în orice moment al evolu?iei lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia ?i prea departe de Dumnezeu! Într-adev?r, mai cu seam? de la 1812 înainte, oricând, vecin?tatea Rusiei a reprezentat, pentru politica general? a Ia?ilor ?i Bucure?tilor, mai apoi a României, o premis?, o condi?ie ?i o rezultant?, de prea pu?ine ori un beneficiu ?i - vai! - cel mai adesea un dezavantaj. O obsesie ?i un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit s-a manifestat în decursul existen?ei României Mari (1918-1940), c?reia i-a pus cap?t prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, dup? cum ?i între 1944 ?i 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotriv? „prieten" ?i tutore ideologic (practic st?pân absolut - pân? prin'60), al Bucure?tilor.

Vom re?ine c?, în 1936, neîntrecutul Nicolae Iorga s-a dest?inuit jurnalistului I. Joldea R?dulescu: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atac?, trebuie s? opunem Rusiei - dac? putem, bineîn?eles - armata altora, armata Europei întregi. Dac? aceasta nu se poate, dac? Europa va fi divizat? ca în 1914-1918, noi trebuie s? st?m deoparte. Altfel suntem distru?i... Noi trebuie s? ne ferim ca de foc s? irit?m pe ru?i, întâi, fiindc? suntem prea aproape de ei, ?i, al doilea, fiindc? ru?ii sunt ca elefan?ii: nu uit? niciodat?. Oricum, trebuie precizat, prin declara?ii oficiale ?i prin pres?, c? n-avem nimic cu poporul rusesc, c? ceea ce avem este cu regimul bo?evic, care ne amenin?? lini?tea ?i siguran?a intern?." Potrivit lui N. Iorga, problema Rusiei bol?evice trebuia tratat? în context. El s-a declarat în acord cu Beridiaev, opinând c? bol?evismul reprezint? „un fenomen sufletesc specific rus, care nu poate - ?i, ad?ug?m noi, în 1990-1991, istoria a confirmat-o, nici nu a fost finalmente! - distrus cu tunul!. Totodat?, cine pune mai bine - ne întreb?m - s? circumscrie în context problema Basarabiei? S?-l urm?rim, a?adar, pe Nicolae Iorga: „... Basarabia ne-a picat în gur? ca o par? m?l?ia??, care îns? ne-a r?mas în gât. N-o s-o putem înghi?i decât dac? cineva ne va da o puternic? lovitur? de pumn în ceaf? [...] N-o putem asimila decât dac? o zguduire social? intern? ne va determina, vrând-nevrând, s? accept?m un regim politic care convine structurii ?i vecin?t??ii sale cu Rusia [...] Dar nici dac? ne vom transforma radical nu vom fi siguri de Basarabia, atâta vreme cât nu vom ?ti s? punem între Rusia ?i noi barajul unei alian?e care s?-i ?ie pe ru?i în frâu. Basarabia ne va da într-o zi de furc?. Pân? atunci ea ne va obliga la cheltuieli militare enorme care îns?, în clipa conflictului, nu ne vor folosi la nimic". Prognoza istoricului s-a dovedit corect?: în iunie 1940, sfâr?itul Basarabiei române a inaugurat procesul dezintegr?rii României Mari!

Nu vom ignora, pentru contextul precizat, rela?ia Nicolae Iorga - Ion Antonescu. Nenum?rate au fost împrejur?rile ?i considerentele care, în deceniile II-IV ale veacului XX, i-au apropiat pe N. Iorga ?i I. Antonescu. Dup? cum au existat tot atâtea condi?ii ?i temeiuri care, din nefericire, i-au desp?r?it.Ceea ce îns? a r?mas, mai presus decât orice, a fost respectul reciproc fa?? de propor?iile f?r? dubii, ale personalit??ilor implicate în „joc", cum ?i fa?? de cele mai multe dintre laturile activit??ii lor. Dac? este adev?rat c?, la un moment dat, Istoricul a intervenit pentru a bloca primirea Generalului în Academia Român?, fapt pe care acesta l-a re?inut înver?unat pe r?bojul nemul?umirilor sale, el, totu?i, ajuns Conduc?torul Statului Român, solicitat de prietenul N. Miclescu, în 1941 a avizat creditele necesare pentru continuarea activit??ii de traducere ?i terminarea tip?ririi în limba francez? a monumentalei Istorii a Românilor, în zece volume, din 1936-1939. Trecând peste extrem de numeroase elemente ce pot fi luate în considera?ie, vom re?ine c?, la 7 septembrie 1940, savantul a publicat în cotidianul „Universul" articolul intitulat simplu „Un minister Antonescu", în care îl evoc? pe militarul de excep?ie din cursul R?zboiului Unit??ii Na?ionale din 1916-1919 ?i-?i exprima convingerea în privin?a a ceea ce trebuia s? fie - ?i a fost - regimul Generalului. Tocmai având în vedere acest material, adesea neglijat, îl reproducem integral:

Un Minister Antonescu

„Regele a numit Pre?edinte de Consiliu pe Generalul Antonescu. Acest nume aminte?te rezisten?a mândriei române?ti din timpul Marelui R?zboi, sfaturile pe care tân?rul colonel de atunci le-a dat neînfrico?atului General Prezan, apoi severul director al ?coalei de R?zboi, formând ofi?eri pentru lupt?, nu pentru parad? ?i onorurui, pe acela care, în clipa când armata noastr? pornea pe calea unei organiz?ri gre?ite, opunea o concep?ie diametral deosebit? într-un memoriu pe care trebuia cândva s?-l publice ca s? se vad? r?spunderile, pe omul modest care, neputând atinge ?inta sa, nu s-a gândit decât s? se întoarc? la datorie, în sfâr?it pe omul de caracter care n-a cunoscut mijloacele prin care se ajunge mai u?or. Acesta este Generalul Antonescu pentru noi, afar? de speran?ele pe care le treze?te marea sa valoare militar?. A încerca s? se fac? din el, pentru nedreptatea pe care a suferit-o, ?eful unei revolu?ii în favoarea unei singure grup?ri politice, în moment când se cere solidaritatea româneasc?, e mai mult decât o gre?eal?. Generalul Antonescu nu poate primi acest rol".

Dup? cum se cunoa?te, Generalul Antonescu nu a primit „rolul" de care a f?cut vorbire Nicolae Iorga. Desigur, în prima etap? a guvern?rii sale (septembrie 1940-ianuarie 1941), Antonescu a cooperat cu legionarii, dar nu ?i cu crimele acestora, c?rora, mai cu seam? la 26-28 noiembrie 1940, le-au c?zut victime zeci de personalit??i, în primul rând Nicolae Iorga, Pentru toate cele întâmplate, care au amplificat tragedia României dup? pr?bu?irea grani?elor în iunie-septembrie 1940, se poate stabili indiscutabil responsabilitatea guvernului Ion Antonescu-Horia Sima, dar nu ?i una personal? a Generalului. Este adev?rat c? Generalul, în ce-l prive?te, a f?g?duit c? avea s? se perocupe de aflarea ?i pedepsirea responsabililor asasinatului. Obiective irealizabile în condi?iile r?zboiului mondial; ca ?i ulterior. În acela?i timp, nu se poate neglija c?, în ?edin?a din 28 noiembrie 1940, a cabinetului, Ion Antonescu a declarat categoric c? el nu va tolera „crimele ordinare", fiind decis s? se „retrag?". Când Pre?edintele Consiliului de Mini?tri a sosit, în diminea?a zilei de 28 noiembrie a940, ?tirea uciderii lui Nicolae Iorga, I. Antonescu - dup? ce în seara precedent? îl avertizase pe Horia Sima s? vegheze ca istoricului, r?pit de „necunoscu?i" de la domiciliul s?u din Sinaia, s? nu i se-ntâmple ceva - a fost „foarte impresionat ?i numai r?spunderea ce avea de viitorul ??rii l-a împiedicat - relateaz? fostul ministru N. Mare? - de a p?r?si conducerea Statului" . Din câte ?tim, a fost primul avertisment categoric dat de Antonescu în sensul c? divor?ul de legionari, survenit în practic? abia în urma rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, avea s? se produc?.
-----------------------------------------------------
[1]  Prim?ria Maia, Filiala Maia Catargi a Asocia?iei Na?ionale a Cavalerilor de Clio – „Retr?iri istorice în Veacul XXI" - sesiune de comunic?ri ?tiin?ifice. Coordonatori ai volumului: comandor (r) prof. univ. dr footer