Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.?.R.   
Vineri, 25 Noiembrie 2011 23:53
Nicolae Iorga La 27 noiembrie se împlinesc 71 de ani de la cea mai abominabil? crim? din istoria noastr? contemporan?. Ridicat de la vila sa din Sinaia, marele nostru savant Nicolae Iorga avea s? fie ucis mi?ele?te de o band? de legionari condus? de N. Boieru, trupul fiind-i aruncat pe marginea ?oselei Ploie?ti - Bucure?ti, în apropierea localit??ii Strejnicul. Nu e momentul s? detaliem cauzele odiosului asasinat, istoriografia româneasc? aplecându-se în nenum?rate rânduri ?i explicându-le pe îndelete. Reamintim doar împrejur?rile. În condi?iile cre?terii pericolului nazist dup? Acordul de la München din martie 1938, prin care marile puteri democratice au cedat definitiv în fa?a preten?iilor anexioniste ale lui Hitler, pe seama statelor mici ?i mijlocii, Carol al II-lea dup? ce încercase f?r? rezultat s? preia ?i conducerea Mi?c?rii Legionare, impune, a?a cum se ?tie, dictatura personal?, care printre primele obiective î?i propunea interzicerea partidelor politice ?i lichidarea Mi?c?rii Legionare. Armand C?linescu, primul prim-ministru al dictaturii îi sugereaz? regelui s? accepte suprimarea partidului G?rzii de Fier ?i arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu ?i a tuturor frunta?ilor, împiedicând astfel presiunile din exterior ale Germaniei naziste exercitate în interior prin Garda de Fier, pentru a-?i subordona România. Se folose?te, în acest drept pretext o scrisoare trimis? de C. Z. Codreanu lui N.Iorga, prin care sunt proliferate injurii ?i chiar amenin??ri la adresa consilierului regal. N.Iorga a sesizat Parchetul Militare care îi deschide proces lui Codreanu pentru „ultragiu fa?? de un ministru în exerci?iu legal al func?iunii sale". La l6 aprilie 1938 C?pitanul este arestat ?i cu toate c? între timp Iorga î?i retr?sese plângerea, se judec? procesul ?i la 19 aprilie se pronun?? sentin?a de condamnare a lui C. Z. Codreanu la 6 luni de închisoare. Abia ulterior, în luna mai, se deschide un nou proces C?pitanului ?i conduc?torilor G?rzii de Fier, în urma datelor adunate cu ocazia descinderilor ordonate de Armand C?linescu, la sedii ?i acas? la Corneliu Zelea Codreanu. Capetele de acuzare expuse prin rechizitoriul citit în ?edin?a public? din 27 noiembrie erau mult mai grave. A?a, spre exemplu: tulburarea ordinii publice; coruperea tineretului; pervertire a sufletelor; subminarea a?ez?mintelor legale ale ??rii, uneltire contra statului; tr?dare na?ional?; organizarea unei re?ele proprii de spionaj; a unei unit??i cu caracter paramilitar; a unor depozite de armament; crime de r?zvr?tire; tendin?e de acaparare a puterii ?i punere în serviciul unei puteri str?ine.

Pentru toate acestea, comandantul G?rzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a fost condamnat la 10 ani munc? silnic?, 6 ani degradare civic? ?i întemni?at la Jilava. 71 de ani de la asasinarea sa, p?rerile unei alte mari personalit??i Capetele de acuzare erau de fapt expresia fricii guvernului carlist, confruntat cu înt?rirea domina?iei celui de-al III-lea Reich în Europa Central? ?i Oriental? post Anschluss. Dup? dezmembrarea Cehoslovaciei în septembrie 1938, Carol al II-lea întreprinde o ampl? vizit? în Occident, c?utând sprijinul puterilor europene în fa?a pericolului nazist. F?r? s? ob?in? vreo garan?ie cât de cât concret?, Regele se opre?te la Berlin, încercând o apropiere a politicii române?ti fa?? de Germania. Hitler i-a cerut lui Carol al II-lea s? aduc? Garda de Fier la putere ?i în aceste condi?ii, înc? în drum spre ?ar?, din trenul regal, acesta a ordonat suprimarea c?peteniilor legionare, în frunte cu C. Z. Codreanu. A?a s-a produs masacrul din noaptea de 30 noiembrie 1938, când fiind ridica?i din închisoarea de la Adjud, C?pitanul, Nicadorii ?i Decemvirii (13 persoane) sub pretextul mut?rii la Jilava, pe ?oseaua Ploie?ti Bucure?ti, în p?durea ?ânc?be?ti, vor fi lichida?i prin ?trangulare ?i împu?care. A urmat o ampl? prigoan? ?i înc? alte zeci de arest?ri a unor comandan?i legionari, conducerea Mi?c?rii asumându-?i-o noul C?pitan Horia Sima. A?a a fost lichidat C. Z. Codreanu, iar în aceste evenimente N. Iorga nu a avut nici un fel de amestec. Sunt, drept urmare, absolut neîntemeiate învinuirile pe care chiar ?i azi i se mai aduc savantului pentru lichidarea C?pitanului ?i a Mi?c?rii Legionare. Drept urmare, am g?sit de cuviin??, ca în amintirea marelui patriot ?i om de ?tiin?? care a fost Nicolae Iorga, s? republic?m acum, când se împlinesc 71 de ani de la asasinarea sa, p?rerile unei alte mari personalit??i a culturii române?ti interbelice, Pamfil ?eicaru, exprimat? la numai doi ani de la tragicul sfâr?it al savantului.

El însu?i mare personalitate a publicisticii române?ti interbelice, Pamfil ?eicaru avea s?-l omagieze pe savantul Nicolae Iorga, de la început exprimându-?i diferen?a atât dintre preocup?rile lor, cât mai ales în ce prive?te cunoa?terea ?i interpretarea fenomenului istoric. Numindu-l cel mai mare istoric al poporului român, Pamfil ?eicaru se apropie „cu sfial?", cum el însu?i m?rturise?te, de ilustrul profesor, inventariindu-i cu respect ?i pre?uire însu?irile ?i meritele de mare c?rturar ?i înv??at al neamului, laolalt? cu capacit??ile-i fizice, aproape supraomene?ti, care i-au facilitat elaborarea operei istorice incomensurabile, la care se ad?uga o permanent? str?duin?? în alte varii domenii, precum:cel politic, cel didactic, cel literar, dramatic sau poetic. Pe bun? dreptate, marele gazetar constat? c? „Nicolae Iorga se ridic? peste efemer, cutez?tor, pentru a deveni un capitol din istoria culturii române?ti; adversit??ile se înclin? sau se retrag sfioase, în umbra mediocrit??ii, iar timpul spore?te necontenit tributul admira?iei pentru acest personaj neverosimil în capacitatea lui de munc?, în dogoarea pasiunii lui, închinat? fanatic poporului român". Nici nu se putea un omagiu mai potrivit celui care, l?sând la deoparte preocup?rile legate de propria persoan?, ?i-a sacrificat totul neamului s?u. A?a cum constat? mai to?i contemporanii care l-au cunoscut ?i printre ei Pamfil ?eicaru, iubea pân? la idolatrizare neamul din care provenea, poporul român, cu tot ce acesta a avut de-a lungul zbuciumatei sale istorii multimilenare, bun sau r?u ?i întreaga sa oper? referitoare la istoria româneasc? o închin? relief?rii adev?rurilor fundamentale ale evolu?iei societ??ii ?i mentalit??ilor române?ti de-a lungul veacurilor în condi?iile speciale geopolitice ale a?ez?rii românilor la cump?na dintre Orient ?i Occident, în poarta furtunilor, acolo unde nu a fost secol în care s? nu se confrunte direct( militar) sau indirect marile imperii ale vremii.
Pentru frumuse?ea mesajului, reedit?m integral studiul Istoricul Nicolae Iorga, publicat de Pamfil ?eicaru la doi ani de la tragicul sfâr?it al marelui savant, în revista literar? Ramuri, an XXXVIII, nr.9-10, septembrie-octombrie 1942, la Craiova.

Istoricul Nicolae Iorga

M?rturisesc c? este un act de mare îndr?zneal? s? încerc evocarea unui istoric atunci când n-am disciplina ?tiin?ific? necesar?. Este adev?rat c? ?i gazetarul este în felul lui un istoric, sau mai bine zis o form? rudimentar? a istoricului: cronicarul faptului cotidian. Evident c? nu poate râvni la o atitudine obiectiv? fiindc? tr?ie?te în tumultul pasional al imediatului, particip? la evenimente, colaboreaz? indirect la ele, este partizan sau adversar al unui curent de idei, de aceea gazetarul nu poate fi decât un martor ?i în nici un caz un judec?tor. Istoricul râvne?te s? fie judec?tor al evenimentelor pe care vrea s? le fixeze în vaste sinteze menite s? explice înl?n?uire cauzal?, s? limpezeasc? fizionomia epocilor din înv?lm??ela faptelor. Pe când gazetarul se mi?c? în cuprinsul incendiat de pasiuni sau de interese ale actualit??ii, istoricul cerceteaz? în lini?tea de cimitir a pasiunilor amu?ite, a?a cum geologul analizeaz? lava r?cit? de milenii a vulcanilor stin?i. Am putea spune: gazetarul vede copacii, istoricul p?durea. De aici o fireasc? sfial? s? evoc pe cel mai mare istoric al poporului român, strivitoarea personalitate a lui Nicolae Iorga. Pe atâ?ia vremea îi scade, ceea ce ni s-a p?rut de propor?ii uria?e, prime?te neîndurata rectificare a anilor, pân? ce se ?terge în amintirea genera?iilor urm?toare ca s? devin? doar un nume indiferent într-o carte de istorie. Nicolae Iorga se ridic? peste efemer, cutez?tor, pentru a deveni un capitol din istoria culturii române?ti; adversit??ile se înclin? sau se retrag sfioase în umbra mediocrit??ii, iar timpul spore?te necontenit tributul admira?iei pentru acest personaj neverosimil în capacitatea lui de munc?, în dogoarea pasiunii lui, închinat? fanatic poporului român. Încerci s? m?sori în ore de munc? opera lui ?i nu izbute?ti s? realizezi în limita puterilor omene?ti ca posibil? activitatea ?tiin?ific? a lui N. Iorga. Ceva a fost sacrificat, la ceva s-a renun?at ca omul s? se poat? consacra întreg, s? tr?iasc? f?r? egal cea mai patetic? pasiune închinat? na?iei lui. N. Iorga nu a participat la ceea ce formeaz? bucuriile noastre, pl?cerea de a tr?i. Acestei renun??ri voite, acestui ascetism – în care se m?rturisea un aristocratic dispre? pentru bucuriile comune – dator?m cea mai vast?, cea mai variat? activitate de care a fost capabil un om. Pentru contemporani, N. Iorga a fost o continu? contrazicere între vehementa lui participare la actualitate ?i ignorarea prezentului pentru a se confunda cu o egal? pasiune în trecut. Contemporanii I-au sim?it superioritatea, i-au suportat-o cu abia st?pânit? revolt?, iar când sentimentele lor r?bufneau într-o tumultuoas? adversitate, nu izbuteau altceva decât s? omagieze pe N. Iorga. Ce intereseaz? la un istoric? Metoda, felul în care ne înlesne?te o ini?iere în trecut, am putea spune stilul prezent?rii arhitectonice a trecutului, fiindc? materialul documentar st? la îndemâna ori?icui.

Istoria lui este o fresc? în genul lui Rubens, zugr?vit? în goana pensulei care nu-i îng?duie s? deseneze îngrijit ?i s?-?i fixeze linia înainte de a picta: dar este atât de plin, încât fizionomiile se eviden?iaz? cu mai mult? c?ldur?. Opera sa este o vast? Kermes? istoric?. Pictorul abund? ?i supraabund?; se r?sfa?? ?i se d?ruie?te generos pretutindeni. Nu are discre?ia liniei ?i, din aceast? cauz? artistul p?gube?te;o simte, î?i cere scuze, la sfâr?it de tot: „N-am fost niciodat? un supus academic, spune el, nu m-am putut dezb?ra de a scrie repede". Dac? ar fi voit s? retu?eze ?i s? îndrepte, ?i-ar fi stricat ?i mutilat opera, bine-a f?cut de-a l?sat-o a?a, vast?, plin? de mi?care ?i în multe puncte excesiv?". A?a caracterizeaz? „Memoriile lui Saint Simon" în „Causeries du Lundi", marele critic francez Saint Beuve. ?i s-ar potrivi în bun? parte operei istorice a lui N. Iorga a?a de personal?, potrivnic? acelei usc?ciuni didactice în care monotonia document?rii zvârle un v?l cenu?iu asupra trecutului. Nu putea trece indiferent pe lâng? evenimente petrecute cu secole în urm?, sensibilitatea lui vibra, actualiza cu o vibrant? putere de evocare oamenii, împrejur?rile, locurile, da peisajului istoric o c?ldur?, o prospe?ime de culoare ce anula distan?ele în timp. Ura mediocritatea în care vedea neputin?a imagina?iei, miopia în?elegerii, mu?enia sim?irii; or, istoria respinge mediocritatea, fiindc? cere imagina?ie în primul rând, puterea de a reconstitui forme de via?? disp?rute, de a da un sens înv?lm??elii de întâmpl?ri, de a sim?i climatul pasional al unei epoci trecute. Era un erudit, adic? fragmenta problemele pentru a stoarce unor spa?ii restrânse de cercetare, tot ce pot da ca în?eles al unor realit??i îngropate de curgerea vremii, c?utându-le ramifica?iile atmosfera timpului. Dar nu a socotit niciodat? erudi?ia ca un scop în sine, ci ca un mijloc, a?a cum constructorul socote?te c?r?mida, fierul, cimentul varul, elementele esen?iale, dar subordonate construc?iei. Pre?uia cercet?rile con?tiincioase, pline de r?bd?toare mig?leal?, care izbutesc s? ajung? pân? la cea mai des?vâr?it? expresie a preciziei, iar o atent? fixare a faptelor f?r? orizont, f?r? o preocupare de a încadra în ritmul unei epoci, în înl?n?uirea logic? a unui moment istoric, i se p?rea o trud? stearp?, f?r? nici un interes. Munca sistematic?, abunden?a am?nuntelor o voia însufle?it? de îndr?zneala ipotezelor, de curajul interpret?rilor, menite s? dea o armonie trecutului, f?r? s? accepte ispita transfigur?rilor romantice în t?lm?cirea lucrurilor din trecut.

În concep?ia lui N. Iorga, istoricul nu este un searb?d arhivar al trecutului, un înregistrator indiferent al unor succesiuni de evenimente legate doar cronologic între ele. Tr?ia, participa la evenimente, avea ?i î?i d?dea sentimentul unei prezen?e prin vehemen?a expresiei unor atitudini de aprobare prin c?ldura evoc?rii. D?dea documentelor relief, praful de pe scrisoarea îng?lbenit? de secole se împr??tia sub suflul unei pasiuni creatoare f?r? egal. Preocuparea lui N. Iorga era s?-?i dea sentimentul c? ai fost contemporan fiec?rei fraze a istorici, creând o comunitate cu evenimentele, te atmosferiza fiec?rei epoci, î?i d?dea culoare emotivit??ii, specificul sensibilit??ii morale, „?inând seama de tot ce se mi?c? în sufletul oamenilor din acele timpuri", cum explica el îndatorirea istoricului. În paginile lui de istorie nu aveai sentimentul c? circuli într-un muzeu cu figuri de cear?, costumate în moda fiec?rei epoci, reproducând în gesturi, în atitudini în?epenite momentele trecutului; fiecare pagin? vibra de o intens? via??, î?i d?dea tot fream?tul de odinioar?, ?oaptele vagi deveneau tot mai clare, pentru a acoperi auzul prezentului. Acolo unde al?ii bâjbâiau sfioase ipoteze, el zvârlea îndr?zne?e anticip?ri, ulterior confirmate, o intui?ie a fenomenelor istorice îi înlesnea orientarea sigur? dincolo de documente, presim?ea parc? descoperirile ulterioare ale cercet?rilor. În succesiunea formelor de via?? din istoria unui popor, N. Iorga c?uta suflul continuu, identitatea în varietatea formelor, elementele de permanen?? în manifest?rile multiple ale unei na?iuni. Se sim?ea influen?a fostului lui profesor Lamprecht în concep?ia istoriei ?i articolul scris în 1915 la moartea lui Karl Lamprecht este o pre?ioas? m?rturisire. Cit?m câteva fragmente din acest articol, care ne înlesne?te o mai cuprinz?toare ?i mai exact? în?elegere a lui N. Iorga.

Comandor (r), Prof. univ. dr. Jipa Rotaru„?tiin?a istoric? se pierdea în multe lucr?ri de erudi?ie, bogate, exacte, precise ?i mai mult sau mai pu?in inutile. Se inventaria trecutul cu o r?bdare admirabil?: exhuma?ii savante, oscior cu oscior, cu toat? putreziciunea umed? de pe dânsele. R?m??i?ele se clasau apoi cu metoda profund? ?i seac? a Capucinilor care î?i întind tot mai departe mumiile omene?ti ?i scheletele înnegrite. Era tot ?i nu era nimic. Veni atunci acest mare spirit nelini?tit. Voia s? g?seasc?, nu adev?rul faptelor ci adev?rul din fapte, nu suprafa?a singur?, ci, împreun? cu dânsa, esen?a, sensul superior al zbuciumului umanit??ii, fizionomiile pe care le îmbrac? pe rând sufletul ei mobil, drumurile sigure ale dezvolt?rii, tipurile ce-i înseamn? fiecare popas... El - Lamprecht - era ?i un mare artist, un creator de icoane, un pictor mare al epocilor. Astfel, prin intui?ia lui genial?, r?s?ri în asprele linii ale unui stil greu de gânduri noi, întreaga dezvoltare a neamului s?u, nu în linii elegante, nu în vioaie culori, nu în figuri ?i figurine, ci în toat? întinderea ?i adâncimea, în toat? grandoarea ?i intimitatea lor. „Colectiv, ca imense mase sociale" mi?cate de uria?a for?? a factorilor adânci, r?s?rir? veacurile istoriei germane, cu un caracter a?a de impun?tor, încât par a cople?i, a zdrobi pe cititor.
„Lupt? urmeaz? dup? lupt?, sfor?are dup? sfor?are, avânt dup? avânt, nu pentru a cuceri cununi ori a culege pr?zi, ci pentru a îmbog??i ?i duce mai departe spre alt? faz?, spre alt timp, sufletul na?ional. Apoi el voi mai mult: s? în?eleag? via?a lumii întregi prin aceea?i dezvoltare a timpurilor suflete?ti corective". Aducând aceste concretiz?ri istoricului Karl Lamprecht, definind cu o în?elegere plin? de admira?ie opera fostului lui profesor, Nicolae Iorga se definea pe sine însu?i în pasionata lui cercetare a tuturor avatarelor poporului român.

F?r? îndoial? c? opera lui N. Iorga - cantitativ - uime?te, poate omene?te cu neputin?? s? fie fapta unuia singur: atâtea domenii varii, în care neostenita lui energie creatoare s-a risipit cu impresionant? generozitate! Un om care nu a ?tiut ce este odihna, mereu proasp?t în entuziasmul cu care începea ?i ducea la bun sfâr?it un studiu, adnota?ia unui document, notele gr?bite de c?l?torie. Înaintând în întortochiatele înc?peri ale imperiului bizantin, sau scriind istoria imperiului otoman pentru colec?ia ce ap?rea sub îngrijirea lui Karl Lamprecht, întârziind în arhivele Vene?iei sau r?scolind prin dosarele universit??ii din Padova, la Ragusa sau la Viena, N.Iorga î?i subordona toat? aceast? activitate unei singure preocup?ri, unei singure opere: Istoria Românilor. Tot ce a strâns ca documentare, tot ce-a publicat pân? la 1934, nu a fost decât o îndelung? prepara?ie în vederea acelei monumentale lucr?ri: Istoria Românilor. O oper? de strivitoare documentare, fiecare capitol din via?a poporului român este sinteza unei uria?e activit??i, pân? la epuizarea tuturor izvoarelor. Poate s? se g?seasc? mai târziu în arhivele Vaticanului unele date, documente inedite, dar prea pu?ine, cel mult în leg?tur? cu secolul al X-lea, al XI-lea, al XII-lea, a?a de slab luminate de pu?in?tatea,documentelor. Înc? nu sunt clasate în arhivele Vaticanului documentele în leg?tur? cu aceast? epoc?, pentru noi estompat? în cea??, pân? ce vor ie?i la lumin? actele, coresponden?a cu episcopia cuman?, ce-?i avea re?edin?a la Târgul Trotu?ului, în ?inutul Bac?ului. Dar în afar? de aceste probabile contribu?ii documentare nescoase la iveal?, totul a fost cercetat de privirile iscoditoare, neobosite, ale profesorului N. Iorga. Numai o mare, o fanatic? iubire poate mobiliza constant atâta putere de munc?. Mai puternic? chiar decât grija de exactitate a istoricului a fost pasiunea de a ?ti cât mai mult despre trecutul neamului românesc; sim?i cum vibreaz? o neegalat? iubire româneasc? chiar în adnotarea celui mai neînsemnat document. Pentru N. Iorga, istoria poporului român nu era o succesiune de eroi a c?ror via?? l?mure?te continuitatea noastr? la r?spântia tuturor vitregiilor! Un singur erou colectiv: poporul român înfruntând furtunile, rezistând potopului barbar, r?s?rind dintre ruine cu aceea?i neînvins? putere de via??. Un examen de rezisten?? reînnoit în fiecare secol, statul român nu a fost o crea?ie voevodal?, ci o realitate organic? elaborat? de istorie. Sunt ??ri care creeaz? o unitate politic? ?i na?ional? care ?i-a creat forma unui stat ?i a impus unitatea politic?.

O existen?? de lupt?, f?r? s? se îng?duie poporului român speran?a unei vie?i tihnite, cel pu?in pentru un secol, fiind a?ezat în spa?iul geografic cel mai expus, în calea tendin?elor de expansiune ale unor puteri ce ne dep??eau. N-am avut nici m?car sus?inerea unei continuit??i dinastice, care s? coordoneze puterile de afirmare ale poporului român; ne-au r?v??it existen?a luptele pentru domnie ce, în oarba lor pornire, au provocat amestecul str?in în asigurarea domniilor. Irosire de puteri, îngenuncheri umile, r?t?ciri vinovate la voevozi ?i la boieri, iar sub agita?ia de suprafa?? continua via?a poporului român, munc? ner?spl?tit? ?i adesea vânturat? de iure?ul vr?jma? al întâmpl?rilor. Acestui erou colectiv, acestui erou anonim, N. Iorga i-a închinat întreaga lui via??, toat? truda lui cercet?toare, sintetizat? în vasta lui oper?: Istoria românilor, publicat? în zece volume, între anii 1935-1939. Din tot acest zbucium milenar, N. Iorga desprindea un robust optimism, o nem?rginit? încredere în destinele poporului român. De aceea socotea c? „energia noastr? etnic? ea îns??i cre?te în m?sura cuno?tin?elor serioase ?i în tinse despre toat? aceast? experien?? verificat? îndelung, a vie?ii neamurilor care se cheam? istoria". Din dep?rt?rile de legend?, când pe aceste locuri abia se îngânau stângace, de mii de forme de a?ez?ri omene?ti ?i pân? în pragul zilei de azi, defileaz? în trimiteri, în reproduceri, în note marginale, cea mai uria?? munc? pe care a putut-o realiza o neînvins? iubire de neam. Cu o încordare de voin?? cu o concentrare de preocup?ri, N.Iorga a strâns din vârtejul vremurilor, tot ce putea s? dea o nediscutat? m?rturie a titlurilor de noble?e ale poporului român. Vedea în îns??i asprimea destinului nostru, în furtunile ce necontenit ne-au bântuit semnul unei miruiri, semnul unor chem?ri de viitoare m?rire. N. Iorga credea în blazonul na?iei, „Istoria românilor" având rostul s? explice blazonul. Vedea peisajul istoriei române?ti, când un loc de umbre ?i lumini, când întunecat de norul necazurilor, când inundat de lumina bucuriei; peste aurul blazonului de noble?e se a?eza temporar întunericul, f?r? s?-i altereze relieful, str?lucirea. Aceast? credin?? în neamul românesc, acest fanatism al iubirii de neam, d? acel accent unic, acel suflu interior scrisului lui N. Iorga. A fost pedagogul reg?sirilor noastre, a fost N. Iorga îndreptarul spiritualit??ii noastre, modelatorul sensibilit??ii na?ionale.

G?sesc acest fragment caracteristic dintr-o pagin? de N. Iorga: „?i în via??, în sim?ire, în scris, în gând, când te ui?i bine r?mâne mai ales ce-ai dat altora, ce ai l?sat de la tine, ce ai jertfit. Prin înstr?inarea de tine însu?i, cape?i ?i consecven?a ?i st?ruin?a ?i caracterul ?i iubirea oamenilor. Astfel po?i r?mâne pentru multe timpuri un stâlp de lumin? cald? în jurul c?reia cre?te ?i înflore?te via?a. Altfel, bineîn?eles, po?i s? r?mâi oricât de mare, dar ca statuia de sare a lui Loth, uria??, clar?, rece ?i amar? în mijlocul pustiului ve?nic". Dar cine s-a d?ruit cu atâta pasiune neamului s?u ca N. Iorga? Cine a fost cu atâta genialitate interpretul istoriei poporului român? Cine a în?eles mai bine poporul acesta de ??rani cumin?i, rezisten?i ca stâncile înfipte în cursul neastâmp?rat al apelor? Peste tulburatele vremuri de azi se va profila imagine lui N. Iorga, mai limpede, mai luminoas?, mai dominatoare. La moartea fostului lui profesor Karl Lamprecht, scria N. Iorga: „Germania a pierdut mai mult decât o b?t?lie, ale c?rei urm?ri se pot repara,a pierdut pe Karl Lamprecht. Poporului român i s-a suprimat cel mai mare ap?r?tor al drepturilor lui istorice, în anii cei mai grei, atunci când prezen?a lui era mai necesar? ca oricând. Vânt de nebunie regizat de interese potrivnice neamului românesc, a c?lcat la margine de drum pe N. Iorga. Este un capitol din tragedia poporului român, un capitol a c?rui tain? va fi dezlegat? mai târziu, când pacea se va reîntoarce. Animatorul destinelor noastre lipse?te, dar amintirea lui st?ruie în sufletele românilor. Umbra lui N. Iorga s? ocroteasc? Neamul Românesc în drumul drept??ii care va si vin?. Ca s? poat? odihni împ?cat ?i chinuitul lui trup. footer