Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Marian Nencescu   
Miercuri, 14 Septembrie 2011 22:51
Nencescu MarianOccident - Orient, o paradigm? a „incon?tientului colectiv"
Studiu de anima?ie cultural?

În 1941, marele logician român Anton Dimitriu scria o carte despre diferen?a dintre „Orient" ?i „Occident", ca o bipolaritate menit? s? regleze structura esen?ial? a spiritului. Pornind de la pozi?ia fundamental? a plas?rii „Occidentului" într-un spa?iu strict conceptual, concluzia filosofului este c? mai degrab? „Orientul" este cel care poten?eaz? civiliza?ia occidental?, chiar ?i prin contrast. A?adar, termenul de occident / occidental, greu de descris chiar ?i pentru un pasionat al paradoxurilor, nu poate fi definit decât în oglind? cu pandantul s?u, „orientul". Cele dou? concepte reprezint? talerele balan?ei iar cel mai p?tima? critic, nu poate face diferen?a clar? între „Europa" (occidental?) ?i „??rile din Est", respectiv civiliza?ia din estul Europei. Acest aspect este relevat chiar ?i în observa?ia fundamental? c? o parte a intelectualit??ii române?ti înclin? spre Occident (fapt relativ, de altfel, dac? am lua ca punct de referin?? filosofia clasic? româneasc?, de pild?) în vreme ce „??ranul român", sau, generalizând, masa popula?iei „ortodox?", prive?te spre Bizan?. Generalizând, ??rile catolice sunt „occidentale", iar cele de confesiune „ortodox?" privesc c?tre Est. Acest gen de distinc?ie, devenit cli?eu, nu poate conduce decât spre un drum gre?it. Impresia c?, ceea ce nu este neap?rat „occidental" este gre?it, înapoiat, retrograd, c? ne situ?m în fa?a Occidentului, dezr?d?cina?i ?i devaloriza?i, este cu totul arbitrar?, cât? vreme oper?m conceptual cu acest sistem dualist. În esen??,ar trebui s? ne accept?m trecutul ?i cultura a?a cum sunt ele, mai ales c? lec?ia „ortodox?" a religiei este aceea a supravie?uirii ?i regener?rii. Fenomenul nu este deloc specific, atât în istorie, cât ?i în cultur?. Se ?tie c? Africa neagr? oricât de colonizat? a fost, p?streaz? stratul adânc al culturii indigene, iar chinezii din Hong-Kong, odat? elibera?i de sub domina?ia englez?, au revenit la vechile tradi?ii milenare. Oricât am pune aceste manifest?ri pe seama „oportunismului colonial", nu putem s? uit?m c? principalul nostru atu este tocmai „orientalismul" metropolei valahe, chiar dac?, din orgoliu intelectual, refuz?m aceast? variant?.

Despre modelul occidental al spa?iului urban dâmbovi?ean, ne vom pronun?a mai ales dup? rememorarea unor repere istorice. Arhitectul londonez (de origine român?!) ?erban Cantacuzino precizeaz? explicit : „Analizând amplasamentul ini?ial al principalelor drumuri ale urbei, ?i al câtorva dintre bisericile ?i mân?stirile sale, avem posibilitatea s? identific?m mo?tenirea bizantin? din structura ora?ului (Revista Secolului 20, nr. 4-6 (385-387), 1997). Mai mult chiar, analizând planificarea urban? ?i organizarea spa?ial? a ora?ului, autorul men?ionat semnaleaz? cu deosebire „lectura religioas? ?i sacr?" a vetrei urbane. Mai mult chiar, insist? arhitectul Cantacuzino, „folosirea astronomiei ?i astrologiei a?eaz? ora?ul într-un cadru mai larg, cosmic". A?adar, vechiul Bucure?ti avea o structur? concentric? ?i radial?, pornind de la un axux mundi, o linie imaginar? ce traversa centrul ora?ului ?i care pornea de la actuala Biseric? Sfântul Gheorghe Vechi, pân? la Patriarhie. De aici pornesc, simbolic, ?ase raze ce întâlnesc colinele pe care înainta?ii no?tri, de la voievozii Radu Vod? la Mihai Vod?, ?i-au în?l?at ctitoriile. Acest concept de spa?iu sacru, având ca motiva?ie c?utarea unei geometrii celeste în planificarea urban? a disp?rut cu timpul, estompându-se definitiv c?tre secolul al XIII-lea, sus?ine cercet?torul Dana Harhoiu, într-un articol din Revista „Simetria" („Bucure?ti, un ora? între Orient ?i Occident", 1997, Bucure?ti). Cu toate acestea, ora?ul actual p?streaz? în structura sa o mo?tenire bizantin?, relevat? chiar de actul s?u oficial de na?tere, Hrisovul de la 20 septembrie 1459, emis la ?ase ani de la c?derea Constantinopolului. Este momentul când vechea cetate Dâmbovi?a, a lui Mircea cel B?trân, rebotezat? Cetatea Bucure?tiului, este constituit? ?i înt?rit? spre a da piept cu o?tile otomane de la Dun?re.

Este meritul lui Vlad ?epe?, de trei ori domn al ??rii Române?ti ?i proprietar al unor întinse mo?ii pe aceste meleaguri, de a ordona boierilor locali s?-?i înt?reasc? gospod?riile. Hrisovul s?u, scris „pe 20 septembrie în Cetatea Bucure?tilor, la anul 1459" indic? explicit inten?ia domnitorului de a se erija în ultimul mo?tenitor al Bizan?ului ?i ap?r?tor al credin?ei ortodoxe în fa?a p?gânilor. Primele artere urbane ale ora?ului, stabilite înc? de la 1589, erau „Uli?a cea mare" sau Lipscanii, dup? numele negustorilor ce aduceau m?rfuri de la Leipzig (Lipsca) ?i Podul Târgului din afar?" (azi Calea Mo?ilor) ce ducea spre Obor. De altfel, pe actualul perimetru situat între str?zile Lipscani , ?elari ?i Stavropoleos s-au aflat ?i cele mai multe hanuri, de obicei domne?ti sau mân?stire?ti, construite înc? de la sfâr?itul veacului al XVII-lea (1683-1686), multe d?râmate odat? cu ridicarea Po?tei celei Mari (în anul 1900, arhitect Alexandru S?vulescu) ?i a CEC-ului (1896-1900, arhitect Paul Gottereau). Dintre ele, au mai r?mas în picioare Hanul cu Tei (construit în 1833), Gabroveni ?i Hanul lui Manuc (de lâng? Curtea veche). Au c?zut sub buldozere Hanul Ro?u, Hanul Zl?tari sau Hanul Grecilor situat vis-a-vis de fostul Han al lui ?erban Vod?. Toate aceste construc?ii ?i c?i de acces confereau ora?ului, dup? m?rturia secretarului italian al domnitorului Constantin Brâncoveanu, Antonio del Chiaro (Storia delle moderno rivolu?ione di Vallachia, 1914, Ed. Viitorul românesc, V?lenii de Munte) imaginea unui cerc mult l?rgit. Tot Brâncoveanu este cel care deschide actuala Cale a Victoriei (pe atunci Podul Mogo?oaiei) extinzând drumul dincolo de bariera de la „Pu?ul cu zale" (actualmente Biserica Kre?ulescu) pân? la re?edin?a sa de la Mogo?oaia. La extremitatea nordic? a Podului, domnitorul Nicolae Mavrogheni ridica în 1786 o fântân?, ce i-a purtat numele ?i care va deschide ?oseaua Kiseleff. Alt? fântân? era la intersec?ia actualei C?i Victoriei cu strada Berthelot, zis? ?i Ci?meaua Ro?ie (construit? la 1800), unde s-a aflat ?i primul teatru bucure?tean, iar alta se afla în fa?a Bisericii S?rindari (pe actualul amplasament al Cercului Militar). Apa, curat?, de izvor, fusese adus? „cu mult? cheltuial?" de Matei Basarab, de la surse de adâncime. Aceast? abunden?? de ape ?i izvoare naturale, p?strate în nomenclatura actual? a str?zilor ca ni?te m?rturii de pre? (strada Izvorul T?m?duirii, strada Izvor, strada Pu?ul cu Ap? Rece sau Pu?ul cu Plopi, Pu?ul de Piatr?, Fântânica etc., inclusiv, amintitul „Pu? cu Zale"), toate la un loc indic? interesul locuitorilor pentru sursele de ap?.

Podul Mogosoaiei 1869Revenind la Podul Mogo?oaiei, pe care „se preumbla" Vod? Brâncoveanu în drum spre Mogo?oaia sau Potlogi vom semnala ?i m?rturia cronicarului s?u de cas?, Radu Greceanu, cel care nu uit? a aminti str?lucitul alai : în frunte se afla postelnicul cu toiagul de argint, apoi sp?tarul cu armele voievodale ?i în?irui?i dup? ranguri: paharnici, stolnici, c?l?re?i ?i pede?tri, paiaci mergând pe jos, apoi calul domnului, înconjurat de comi?ei, totul alc?tuind o „s?rb?toare a ochilor ?i o bucurie a mul?imii". A?adar apa Dâmbovi?ei, sau „fluvium Dâmboviche" cum îl numesc cronicarii, a v?zut multe, când în scurgerea lui lene??, când sub furia potopului ce inunda str?zile. Ce este a?adar Bucure?tiul, cu punctul s?u de referin??, Calea Victoriei? Ne explic? Paul Morand, de la Academia Francez?, într-o lucrare tip?rit? în 1938 la Editura Plon, din Paris ?i reeditat? la noi în 1996 „Bucure?tiul este un loc de întâlnire. Este un ora? unde î?i gole?ti punga ?i te umpli de apuc?turi occidentale. Lec?ia pe care o ofer? Bucure?tiul este una de via?? : te înva?? cum s? te adaptezi, chiar ?i la imposibil. Pe parcursul destinului s?u sinuos ?i pitoresc, Bucure?tiul a r?mas un ora? vesel". Revenim astfel la întrebarea ini?ial? : este Bucure?tiul un ora? „occidental" sau cel pu?in are voca?ie occidental??". Judecând dup? „matricea stilistic?" a C?ii Victoriei, Bucure?tiul este un ora? „în curs de occidentalizare", fenomen ce presupune adaptarea spa?iului „oriental" la logica amplas?rii de tip occidental. A?a se face într-un perimetru restrâns coabiteaz? stiluri urbanistice ?i chiar mentalit??i diferite, c? oricâte planuri urbanistice am trasa, ne întoarcem la modelul bizantin, dac? nu prin arhitectur?, cel pu?in prin obiceiuri ?i comportament. Cu aproape 130 de ani în urm?, c?l?torul ?i istoricul francez Ulisse de Marsillac, stabilit definitiv la Bucure?ti, încerca, în „Journal de Bucharest" din 1873, publica?ie pe care însu?i a creat-o ?i condus-o între 1870-86, s?-?i imagineze viitorul capitalei noastre. Verva sa atingea utopia, fiind o replic? la Cetatea Soarelui de Tomaso Campanella. Iat? textul s?u premonitor : în locul Mân?stirii V?c?re?ti, Universitatea ?i campusul aferent, pe Dealul Spirii, Palatul Guvernamental, în locul b?l?ii de la Ci?migiu, o gr?din? Botanic?, la intrare, Muzeul Na?ional ?i Biblioteca, iar între ele, în pie?e, bogat ornamentate cu statui ?i basoreliefuri, fântâni monumentale purtând numele unor eroi ai neamului".

S? accept?m c? francezul avea imagina?ie ! ?i s? mai accept?m c? Bucure?tiul are multe zone, înc? nevalorificate. Cât mai ?tim ast?zi despre istoria Casei Cap?a, local de referin?? al C?ii Victoriei, înfiin?at? în 1868 ?i remarcat? de Paul Morand în evoc?rile sale, în fa?a c?reia cuconi?ele Bucure?tiului se în?irau „la coada calului" (statuia lui Mihai Viteazul) ca s? cumpere înghe?at?, în vreme ce cavalerii, curtenitori, în civil sau militari, le a?teptau în atelaje luxoase ? Sau cine mai ?tie c? „pe vremea ru?ilor", în 1877 localurile erau pline ochi, iar la „Union-Suisse" (vis-a-vis de Cap?a), cupletistul Ion D. Ionescu (transilv?nean de origine) distra sear? de sear? peste 200-300 de clien?i cu celebrele „hituri": „Colo-n gr?din?/ V?z o botin?/ De cea mai fin?/ ?i un picior/ Foarte u?or". Când, în sfâr?it, în octombrie 1877 a c?zut Plevna, I. D. Ionescu a ap?rut pe scen? c?lare, în rolul lui Osman Pa?a, într-o apoteoz? de aplauze. Era o epoc? frivol? ?i vesel?, când tropotul cailor de birj? (adic? tr?sur? cu chirie, spre deosebire de landourile de cas?) r?sunau pe bârnele de lemn ale Mogo?oaiei. Pe la 1839, locul de sta?ie al birjelor era la Caraula ce mare, pe actualul amplasament al Palatului Telefoanelor, ?i de aici se închiriau tr?suri pentru drumuri în afara ora?ului, la Her?str?u sau mai departe, la mân?stiri.
Mai târziu, acum un veac, locul birjei este luat de tramvaiul cu doi cai ce pornea de la Gara de Nord, cobora pe Grivi?a pân? la Catedrala Sfântul Iosif, apoi se opintea spre Câmpineanu, dup? ce birjarul mai ad?uga un cal la atelaj ca s? urce „rampa", pe Calea Victoriei.Odat? ajuns la Teatrul Na?ional, tramvaiul pornea fie spre Bariera Oborului fie spre ce a Vergului. Dar s? mai d?m cuvântul unui c?l?tor str?in, A.I. Veltman, care a vizitat Bucure?tii pe la 1828-29: „Fost-a?i dumneavoastr? la Bucure?ti ? Nu ! Îmi pare foarte r?u. Ce ora?, ?i ce femei sunt la Bucure?ti. De ve?i intra în Bucure?ti pe la Her?str?u, pe uli?a Mogo?oaiei, seara, la 8-a ceasuri o s? v? umple de mirare sirul cale?tilor, cu hamurile str?lucite, cu arn?u?i la scar? ?i cu cucoanele împopo?onate ca la Paris". A?adar, bel?ug, lux ?i culoare, într-un ora? care se aude zilnic îndemnul: „La bulivard, birjar! Concluzia: Bucure?tiul e un ora? diferit de altele, un puzle pestri? ?i eclectic, un amestec de balcanism, verdea?? ?i picanterii bizantine, crescut pe o generoas? por?iune neoclasic? ?i electic?, ivit pe un trunchi mitologic din care eman?, discret, o arom? înalt metafizic?. footer