Revista Art-emis
A. D. Xenopol - R?zboaiele dintre ru?i ?i turci PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Duminică, 14 August 2011 23:33
XenopolR?zboaiele dintre ru?i ?i turci din perspective unei realit??i geopolitice incontestabile: „Românii sunt prea aproape de Rusia ?i prea departe de Dumnezeu!" (A.D. Xenopol)

A recomanda valoarea de excep?ie a uneia dintre sintezele lui A. D. Xenopol (1847-1920)[1] ?ine, net?g?duit, de domeniul truismelor. De vreme ce A. D. Xenopol, deopotriv? cu D. Cantemir, M. Eminescu, N. Iorga, V. Pârvan, Gh. I. Br?tianu, Constantin C. Giurescu, Mircea Eliade sau Andrei O?etea, ?i-a câ?tigat de mult un binemeritat loc între clasicii istoriografiei române, iar operele tuturora rânduiesc din înse?i momentele apari?iei lor în rândul capodoperelor civiliza?iei na?ionale. Este ?i cazul R?zboaielor dintre ru?i ?i turci ?i înrâurirea lor asupra ??rilor române, dup? mai bine de 130 de ani de la publicarea lor (2 volume, Ia?i, H. Goldner, 1880, 219 + 393 pagini). Este remarcabil faptul c?, în ciuda trecerii timpului, cercet?rile speciali?tilor români ?i str?ini din ultimul veac l-au confirmat integral pe A. D. Xenopol – autorul R?zboaielor..., dar nu numai, ci, nu mai pu?in, ?i al Istoriei Românilor, al Domniei lui Cuza Vod?, al Teoriei lui Rösler ori ale Principiilor fundamentale ale istoriei. Atât sub raportul construc?iei ?tiin?ifice a sintezelor, cât ?i sub acela al predic?iilor. Re?inem, în acest sens, concluziilor expuse în privin?a tratamentului impus României la Berlin în 1878: „Tratatul de Berlin ar trebui s? ne înve?e dou? lucruri: întâi c? în politic? nu încap alte considera?iuni decât acele ale interesului ?i, al doilea, c? ru?ii au un singur scop asupra românilor, acela de a ?terge cât se poate mai curând numele lor de pe fa?a p?mântului. Ca proteguitori, ca alia?i ne-au dezbr?cat; ce ar putea face mai mult ca du?mani? De aceea o alian?? cu ru?ii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau în semn?tura lor, va fi totdeauna o nebunie scump pl?tit?"[2]. Ce alt? încheiere s-ar desprinde, în afar? decât aceea de a înv??a din lec?iile neiert?toare ale istoriei? Sau, în al?i termeni, cine are de auzit, s? înve?e! Sunt multiple motive, a?adar, pentru care se impune examinarea raporturilor româno-ruse prin prisma desf??ur?rilor intervenite în timpurile recente, cu consecin?e pe care le suport?m cu stoicism, dar ?i cu profund? neîn?elegere, ?i în prezent!

Mihai Eminescu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau Pamfil ?eicaru, titani ai presei noastre politice, nu au neglijat - din unghiuri ?i în perioade diferite - rolul ?i locul factorului rusesc asupra orient?rii de ansamblu a României în rela?iile interna?ionale. F?r? nici o exagerare, dar aser?iunile lor în aceast? privin?? au constituit ?i au r?mas contribu?ii de referin?? ale unui nepre?uit tezaur[3], concretizat în înv???turi ?i maxime de valoare nepieritoare, la care revenim adeseori, mai pu?in pentru a ne delecta, însa, mai cu seam?, pentru a afla sugestii, lumini ?i ra?iuni în cazuri cât se poate de concrete. Astfel c?, o dat? cu trecerea timpului, nici nu mai ?tii cui - celor nominaliza?i deja sau genera?iei de aur a anilor '20-'40 (Octavian Goga, Gh. I. Br?tianu, I. Petrovici, S. Mehedin?i, C. R?dulescu-Motru, Radu R. Rosetti, P. P. Panaitescu, Mircea Eliade, Mircea Vulc?nescu, Sabin Manuil?, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre ?u?ea s.a.) - s?-i atribui paternitatea unei butade celebre, pe cât de „brutal?" (?!), pe atât de real?, ?i anume c?, de 300 de ani încoace, practic din 1711, când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul pozi?iei noastre geopolitice a rezultat din faptul c?, în orice moment al evolu?iei lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia ?i prea departe de Dumnezeu! ?i, într-adev?r, mai cu seam? de la 1812 înainte, oricând vecin?tatea Rusiei a reprezentat pentru politica general? a Ia?ilor ?i Bucurestilor, mai apoi a României, o premis?, o condi?ie ?i o rezultant?, de prea pu?ine ori un beneficiu ?i - vai! - cel mai adesea un dezavantaj, ca s? nu spun o obsesie ?i un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existen?ei României Mari (1918-1940), c?reia i-a pus cap?t prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, dup? cum ?i între 1944 ?i 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotriv? "prieten" ?i tutore ideologic (practic st?pân absolut - pân? prin ´60) al Bucure?tilor. Despre toate acestea ne vorbe?te, pilduitor, un document inedit[4], recent descoperit în arhivele "procesului" intentat în 1946 fo?tilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu[5], mai precis o lung? scrisoare (54 pagini dactilografiate), trimis? la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil ?eicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea R?dulescu.

Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspira?ia ca, întâlnindu-i în împrejur?ri diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mare?alul C. Prezan), s?-i chestioneze, între altele, despre semnifica?ia vecin?t??ii Rusiei. A ob?inut, se în?elege, f?r? dificultate, în replic?, dezv?luiri ?i preciz?ri fundamentale, demne oricând de o antologie. Ca s? exemplific, voi re?ine c?, în 1936, neîntrecutul N. Iorga s-a dest?inuit jurnalistului I. Joldea R?dulescu: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atac?, trebuie s? opunem Rusiei - dac? putem, bineîn?eles - armata altora, armata Europei întregi. Dac? aceasta nu se poate, dac? Europa va fi divizat? ca în 1914-1918, noi trebuie s? st?m deoparte. Altfel, suntem distru?i... Noi trebuie s?ne ferim ca de foc s? irit?m pe ru?i, întâi, fiindc? suntem prea aproape de ei, ?i, al doilea, fiindc? ru?ii sunt ca elefan?ii: nu uit? niciodat?. Oricum, trebuie precizat, prin declara?ii oficiale ?i prin pres?, c? n-avem nimic cu poporul rusesc, c? ceea ce avem este cu regimul bol?evic, care ne amenin?? lini?tea ?i siguran?a intern?". Cu un alt prilej, dup? dezastrul grani?elor r?s?ritene în iunie 1940, Mare?alul C. Prezan, unul dintre coautorii victoriilor r?sun?toare din 1917-1919, ?i-a exprimat dezacordul fa?? de propunerea ca România s? fi intrat în r?zboi pentru a respinge notele ultimative ale lui Molotov privind Basarabia ?i Bucovina de Nord, motivând c? „ar fi fost o mare gre?eal?... Am fi fost zdrobi?i ?i amenin?a?i s? pierdem, poate, ?i mai mult. Cred c? ru?ii atâta a?teptau: s? fie provoca?i ca s? ne ocupe". Îns? ?ansa i-a surâs, cu adev?rat, lui I. Joldea R?dulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în func?ie al României, nimeni altul decât I. I. C. Br?tianu. Era cu pu?in timp înainte de sfâr?itul nea?teptat al marelui b?rbat de stat, unul dintre fondatorii ?i c?l?uzitorii marcan?i ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existen??. Dac? insist asupra gândurilor m?rturisite de I. I. C. Br?tianu ziaristului interesat de idei ?i convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins ca România, aflat? ?i ast?zi pe o nou? turnant? a istoriei sale, este în situa?ia când nu poate ?i nici nu trebuie s?-?i îng?duie experimente diplomatice ori s? ignore pildele ?i îndemnurile antemerg?torilor no?tri ilu?tri, fie ei fondatori de ?ar?, fie creatori ?i propov?duitori ai curentului permanent al opiniei publice na?ionale.

Xenopol - Istoria romanilorCu precizarea c?, în func?ie de momentul, de con?inutul ?i de adresa dezv?luirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Br?tianu (1864-1927), voi re?ine pentru cititor câteva din pasajele cele mai semnificative pe tema enun?at? din interviul acordat în 1927, de premierul României, ziaristului... de ocazie, care, totu?i, a fost I. Joldea R?dulescu. Men?ionez, o dat? în plus, c? textul este inedit, iar întreb?rile din paranteze apar?in reporterului de la 1927: I. I. C. Br?tianu - „?tiu c? ?i al?ii fac sfor?rii ca ru?ii s? ne recunoasc? grani?a dinspre R?s?rit; le-am f?cut ?i eu. Nu zic c? e r?u, dar nu e nici bine, fiindc? aceast? recunoa?tere ob?inut?, ne vom culca pe roze ?i vom uita de eterna primejdie ruseasc?..." La întrebarea ce era de f?cut?, Br?tianu a observat: „Nimic altceva decât s? ne men?inem mereu pe linia politic? a alian?ei cu Anglia ?i Fran?a; orice deviere, cât de mic?, de la aceast? alian??, ne va fi fatal?; cum ne-ar sim?i c? ne îndep?rt?m de protectorii no?tri pentru a-i înlocui cu al?ii, sau c? ramânem singuri, ru?ii ne vor ataca..." În asemenea situa?ie, a intervenit Joldea R?dulescu, se impunea s? le r?spundem ru?ilor?", drept care Ionel Br?tianu a replicat ferm: „Nu; dac? voi fi eu la guvern, nu vom r?spunde; dac? vor fi al?ii ?i ace?tia vor comite gre?eala s? r?spund?, î?i spun de pe acum ce se întâmpl?: vom fi zdrobi?i ?i îns??i fiin?a statului va fi în primejdie de moarte. Ru?ii ne vor cople?i cu num?rul ?i ne vor invada întregul teritoriu. Suprema în?elepciune recomand? s? nu ne batem niciodat?, în nici o împrejurare ?i oricum s-ar prezenta coali?ia. Fiindc? odat? terminat r?zboiul, prietenii de arme se vor întoarce acas?, iar noi vom r?mâne iar??i singuri, fa??-n fa?? cu haotica, n?ucitoarea amenin?are. Vecin?tatea cu Rusia - iat? principiul de la care trebuie s? porneasca nu numai politica noastr? spre R?s?rit, dar toat? politica noastr? extern?. Vecin?tatea cu Rusia - nu sentimentele, nu afinit??ile rasiale sau culturale, nu interesele economice comand? politica noastr? extern?. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi d? mai mult? certitudine c? m? va ap?ra contra Rusiei, dar nu cu armele, c?ci sor?ii unui r?zboi cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternic? armat? din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic ?i pe acela al alian?elor; din momentul în care s-a dezl?n?uit r?zboiul, partida poate fi socotit? ca pierdut?..." Jurnalistul nu s-a dat b?tut, oferind exemplul r?zboiului Crimeii, tem? care nu-i era necunoscut? premierului de la Bucure?ti. „... Crimeea – a dezvoltat Br?tianu - a fost un succes pentru alia?i, fiindc? ru?ii erau condu?i atunci de un ?ar care nu-nv??ase nimic din strategia lui Alexandru I. Dac? ru?ii se retrag în interiorul ??rii, sunt imbatabili. Armata rus? nu poate fi înfrânt? decât de acela care va ?ti sau va reu?i s-o atrag? în afar? de frontierele Rusiei!"[6].

Între cei chestiona?i de I. Joldea R?dulescu, nu putea s? lipseasc? Constantin Stere însu?i, în 1930-1931. Potrivit „Marelui Basarabean", care a avut un rol proeminent în politica României în 1914-1918, el fusese convins c?, la sfâr?itul primului r?zboi mondial, Rusia ar fi fost zdrobit?, fiind eliminat? de pe scena european? pe cel pu?in ... o sut? de ani! Nu fusese a?a, întrucât, de fapt, Rusia ie?ise regenerat? din conflagra?ie, probabil pentru c? imperialismul ?arilor a fost preluat ?i amplificat de Kremlinul Ro?u[7]. Potrivit lui N. Iorga, la care propun s? revenim, problema Rusiei bol?evice trebuia tratat? în context. El s-a declarat în acord cu Berdiaev, opinând c? bol?evismul reprezenta „un fenomen sufletesc specific rus, care nu poate - ?i, ad?ug?m noi, în 1990-1991, istoria a confirmat-o, nici nu a fost finalmente! – distrus cu tunul"[8]. Totodat?, cine putea mai bine – ne întreb?m - s? circumscrie în context problema Basarabiei? S?-l urm?rim, a?adar, pe N. Iorga: „Basarabia ne-a picat în gur? ca o par? m?l?ia??, care îns? ne-a r?mas în gât. N-o s-o putem înghi?i decât dac? cineva ne va da o puternic? lovitur? de pumn în ceaf? [...] N-o putem asimila decât dac? o zguduire social? intern? ne determin?, vrând-nevrând, s? accept?m un regim politic care convine structurii ?i vecin?t??ii sale cu Rusia [...] Dar nici dac? ne vom transforma radical nu vom fi siguri de Basarabia, atâta vreme cât nu vom ?ti s? punem între Rusia ?i noi barajul unei alian?e care s?-i ?ie pe ru?i în frâu. Basarabia ne va da într-o zi de furc?. Pân? atunci ea ne va obliga la cheltuieli militare enorme care îns?, în clipa conflictului nu ne vor folosi la nimic"[9]. Prognoza istoricului s-a dovedit corect?: în iunie 1940 sfâr?itul Basarabiei române a inaugurat procesul dezintegr?rii României Mari!

Tot în anul 1936, o dat? cu N. Iorga, I. Joldea R?dulescu s-a întâlnit cu Poklewski-Koziel, fostul ministru al lui Nicolae al II-lea la Bucure?ti, unde a r?mas dup? revolu?ia bol?evic?. Fostul diplomat ?arist constata c?, la momentul respectiv, România nu mai putea conta în Europa, dintre cei mari, decât pe Marea Britanie ?i Fran?a, neexcluzând perspectiva ca, „în clipa când acestea v? vor l?sa din bra?e, pute?i s? v? face?i testamentul"[10]. Nu aveau s? mai conteze, atunci, nici Germania ?i nici Mica În?elegere... De ce Germania - nu, s-a ar?tat intrigat Joldea R?dulescu. Considerentele expuse de Poklewski-Koziel s-au dovedit calificate: „... Germania? Germania singur? ar putea s? înfrunte Rusia, dar n-o va bate niciodat?. Aceasta nu s-ar putea întâmpla decât dac?: sau Germania va fi ajutat? de Anglia ?i Fran?a, ceea ce e exclus; sau Rusia nu va fi ajutat? de Anglia ?i Fran?a, ceea ce e pu?in probabil. Fiindc?, atunci când se va dezl?n?ui r?zboiul, el va deveni iar??i un conflict european, dac? nu chiar mondial. Rivalit??ile dintre marile puteri vor salva Rusia"[11]. În context, recomand?rile diplomatului s-au dovedit ferme ?i inspirate, confirmate integrale de evolu?iile europene dintre 1937 ?i 1947: „S? nu ie?i?i de sub tutela Angliei ?i Fran?ei; s? nu provoca?i; în cazul când sunte?i ataca?i, s? v? retrage?i frumu?el în cort ?i s? a?tepta?i; dac? Anglia ?i Fran?a înving, ve?i fi salva?i; dac? aceste dou? mari puteri vor fi înfrânte, s? v? supune?i soartei ?i s? a?tepta?i alte câteva decenii sau secole, pân? [ce] o împrejurare v? favorizeaz? s? v? recupera?i ceea ce a?i pierdut. În general, sfatul meu, pe care l-am dat tuturor oamenilor politici români, este s? evita?i pe cât posibil de a participa la un conflict armat contra Rusiei, chiar al?turi de al?ii. L?sa?i pe cei mari s? se bat? între ei, nu v? amesteca?i, sta?i departe, cât mai departe ?i cât mai mult timp departe..."[12] Totodat?, cel intervievat n-a ocolit, dimpotriv?, problema Basarabiei, prevestind c? URSS va interveni, la o „conjunctur? favorabil?", pentru a recupera teritoriul dintre Prut ?i Nistru, chiar printr-un atac military[13], iar România nu se va putea ap?ra. De ce? Întrucât cu Rusia - argumenta Poklewski-Koziel, ca ?i cum ar fi expus oficial punctul de vedere al Kremlinului stalinist - „nu se poate bate oricine. Vrei s? ?tii p?rea mea sincer?? V-a?i m?rit prea mult fa?? de puterile dv. morale... ?i, ca s? pute?i p?stra aceast? mo?tenire extrem de grea, ar trebui s? ave?i altfel de oameni, ?i nu-i ave?i (subl. Gh.B.)"[14].

Europa in balanta fortelorDe asemenea, I. Joldea R?dulescu a convorbit de-a lungul anilor cu ziaristul T. Pisani[15], cu Ion Incule?, în toamna anului 1940, dup? pr?bu?irea României Mari[16], ?i cu un fost diplomat, al c?rui nume nu-l comunic? ?i nici nu cutez?m s?-l b?nuim, f?r? riscul de a ne în?ela profund. Era tot în toamna anului 1940, iar Bucure?tii, din naivitate, se îmbarcase pe aceea?i nav? cu Germania lui Adolf Hitler, care, aprecia interlocutorul necunoscut ?i neb?nuit, deja ... pierduse r?zboiul[17]. O situa?ie în care era preferabil s? fi fost extrem de prev?z?tori, s? ne fi ?inut - a?a cum recomandase, dac? ne amintim, ?i Poklewski-Koziel - mult departe. Iar fa?? de Rusia, continua diplomatul în cauz?, nimic nu se impunea decât „o pruden?? f?r? seam?n..., o aten?ie încordat? asupra tuturor mi?c?rilor sale, sfor??ri continue pentru a p?stra cu ea raporturile cele mai bune cu putin?? ?i, în sfâr?it, grija de a r?mâne cât mai departe de vreun conflict militar cu Rusia sau de a participa al?turi de al?ii, oricine ar fi ei, la un asemenea conflict". Dat fiind c?, ne asigur? I. Joldea R?dulescu, c? ar fi conchis diplomatul: „Nu bol?evismul constituie primejdia moral? care ne pânde?te, ci Rusia. Rusia, pur ?i simplu"[18].

O concluzie se impune. A?a, de pild?, trebuie s? avem în vedere cu prioritate momentul când I. Joldea R?dulescu ?i-a redactat scrisoarea c?tre Pamfil ?eicaru, din care, tot pe atunci, i-a trimis o copie ?i inginerului N. Mare?, care, la „procesul" din mai 1946 al echipei lui Ion Antonescu, a înaintat-o autorit??ilor. F?r? nici o îndoial?, cu scopul de a fi dovedit c? el, ca fost demnitar ministerial al Mare?alului, ar fi p?strat contacte cu cei care se pronun?aser? împotriva R?zboiului din R?s?rit. Textul lui Joldea R?dulescu, datând din 17 octombrie 1943, intervenea în clipa în care soarta R?zboiului din R?s?rit fusese decis?, astfel c?, net?g?duit, expeditorului îi era mai lesne s? se pronun?e asupra deznod?mântului previzibil. Aceasta de?i Joldea R?dulescu îl asigura pe destinatar c? „sfâr?itul r?zboiului este înc? departe"[19]. Totu?i, aprecia tot Joldea R?dulescu, cel pu?in pentru România finalul „se traduce prin dezastrul nostru sigur; iar din punct de vedere strict politic înseamn? nici mai mult nici mai pu?in decât o sinucidere"[20]. De unde ?i concluzia final?, neiert?toare, lesne de formulat în octombrie 1943, dar imposibil de admis în 1940-1941. „Nu trebuia - a conchis I. Joldea R?dulescu - s? intr?m în r?zboi"[21]. Totul era, aparent, cât se poate de clar, de?i în judecarea esen?ei faptelor survenite lipsea - în chip surprinz?tor ori, cine ?tie, pentru c? a?a impunea demonstra?ia (?) – un factor determinant: dar dac? r?zboiul era purtat pentru eliberarea unor teritorii române?ti?! Se impune, în alt? ordine, ca declara?iile liderilor politici, militari ?i diplomatici în forma comunicat? de I. Joldea R?dulescu s? fie coroborate ?i cu alte surse. În nici un caz, nu trebuie s? r?mânem la un singur izvor, scrisoarea examinat? din octombrie 1943. Nu putem ignora riscul ca I. Joldea R?dulescu s? fi impus spiritul timpului prezent (octombrie 1943) declara?iilor generale sau speciale smulse liderilor chestiona?i în r?stimpul 1927-1940. Caz în care se impune s? încheiem noi cum c? declara?iile erau frumoase ?i utile, dar... nereale. Ceea ce schimb? multe, dac? nu cumva complet, datele problemei. Nu îns? ?i esen?ialul, ?i anume c? în epoca modern? ne-a preocupat ?i trebuie s? ne preocupe ori?icând vecin?tatea Rusiei, rolul ?i locul, destinul factorului rusesc în politica de ansamblu a României eterne. Pe de alt? parte, problema nu s-a aflat, mai pu?in, în aten?ia lui Ion Antonescu ?i a colaboratorilor s?i. Din contra, a ocupat un rol predominant în strategia Mare?alului, care a ales calea r?zboiului al?turi de Ax? contra URSS ?i a restului Na?iunilor Unite. Din considerente, care, ?i acelea, trebuie avute în vedere, cum a ?i fost cazul[22].

Buzatu GheorgheAjungem, în sfâr?it, la concluzia final?: Numai aparent, potrivit relat?rii lui I. Joldea R?dulescu, Mare?alul Antonescu pare s? fi ignorat, în politica sa general? ce a condus la r?zboiul României contra Rusiei Sovietice din 1941-1944, semnifica?ia profund?, cu caracter de permanen??, a factorului rus. Imposibil de admis, fie numai dac? avem în vedere educa?ia ?i experien?a Mare?alului. Dar, sub acest raport, preciz?rile ce s-ar impune sunt ample ?i numeroase, ele neintrând în tema comunic?rii noastre. Oricum, nu putem ignora preciz?rile pe care Antonescu le-a formulat, în decembrie 1942, la solicitarea jurnalistului italian Lambert Sorrentini, în sensul c? „... m? gândesc la ziua de mâine a României ?i la eventualitatea c? r?zboiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ??rii mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub amenin?area Rusiei putem sucomba [...] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfâr?itul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul ?i poate s? ajung? acolo numai traversând sau înghi?ind România [...] Eu nu fac un joc de tri?or, ca vecinii mei unguri, visând pr?bu?irea germanilor ?i sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta ?i ei nu au motive s? se team? de Rusia. Noi avem. Noi ?tim c? du?manul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare ?i a Ecaterinei a II-a, c?rora Stalin le-a r?mas credincios ?i [pe care], trebuie s? recunoa?tem, îi continu? genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înve?mântându-se ast?zi în comunism, înainteaz? în numele unei ideal care corupe intelectualitatea ?i, ascunzându-?i col?ii dup? o zdrean?? ro?ie, atrage masele de muncitori ?i ??rani. Eu voi arunca în r?zboi, spre a-i z?g?zui pe ru?i, toate for?ele pe care voi izbuti s? le înarmez, convins c? acesta este supremul bine pentru România: z?g?zuirea ru?ilor..."[23] Ulterior, în pragul sfâr?itului de la 23 august 1944, Mare?alul nu ?i-a modificat viziunea, nici chiar în momentul alegerii între r?zboi sau pace (respectiv, armisti?iu). M? refer la faptul c?, în ultima sa întrevedere cu Ion Mihalache, în seara de 22-23 august 1944, când liderul PN? i-a sugerat ca, a doua zi, s? mearg? la Palat, s? discute cu regele Mihai I, admi?ând s? semneze el armisti?iul, Ion Antonescu a etalat unul dintre factorii esen?iali care contraziceau toate calculele avansate de preopinentul s?u. Dar este preferabil s? re?inem din faimoasele „Însemn?ri din celul?", a?ternute de Antonescu în ceasurile imediat urm?toare arest?rii sale în dup?-amiaza de 23 august 1944, un pasaj exemplar în demonstra?ia noastr?: „Vecin?tatea Rusiei, reaua ei credin?? fa?? de Finlanda, ??rile Baltice ?i Polonia, experien?a tragic? f?cut? de al?ii, care au c?zut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, m? dispenseaz? s? mai insist"[24] - a punctat ?eful statului român ca r?spuns la sugestia lui I. Mihalache de-a se încrede, o dat? mai mult, în asigur?rile ?i propunerile de armisti?iu URSS-România ale Moscovei, sus?inute, cum se ?tie, de anglo-americani. S? ne fie îng?duit, în context, s? apreciem c?, în fundamentul ei, problema, atunci, ca ?i în trecut ori ca acum, era în vizor. În fond, problema atitudinii României fa?? de asigur?rile Marelui Aliat de la R?s?rit s-a pus oricând în timpurile moderne. Încheierea nu poate fi decât una singur?: Net?g?duit, ÎNCREDEREA constituie prioritatea absolut? care a fost, este ?i r?mâne pe agenda raporturilor româno-ruse.

[1] Cf. ?tefan ?tef?nescu, coordonator, Enciclopedia istoriografiei române?ti, Bucure?ti, Editura ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, 1978, p. 348-349.
[2] A. D. Xenopol, R?zboaiele dintre ru?i ?i turci ..., II, p. 377-378.
[3] Vezi Gh. Buzatu, ?tefan Lemny, I. Saizu, eds., Eminescu – Sens, timp ?i devenire istoric?, I-II, Ia?i, Editura Universit??ii, 1988-1989; Pamfil ?eicaru, Politica aistoric? a României, Bucure?ti, Editura Elion, 2002.
[4] Valorificat par?ial de noi, apud Stela Cheptea, ed., Paradigmele istoriei, II, Ia?i, Demiurg, 2009, p. 311 ?i urm.
[5] Arhiva CNSAS, Bucure?ti, fond 40 010, dosar 13, filele 109-154 (Scrisoarea lui I. Joldea R?dulescu c?tre Pamfil ?eicaru, din 23 octombrie 1943, trimis? în copie ?i lui N. Mare?, fost ministru în guvernul antonescian).
[6] Ibidem, f. 117.
[7] Ibidem, f. 116.
[8] Ibidem, f. 119.
[8] Ibidem.
[10] Ibidem, f. 121.
[11] Ibidem, f. 122.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem, f. 124.
[16] Ibidem. Acesta, într-un moment în care Bucure?tii se orientaser? deja spre Axa Berlin-Roma-Tokio, ar fi declarat: „Cu ru?ii nu te po?i bate... Ru?ii vor da mult de lucru Europei; ceea ce au f?cut acum cu noi e numai începutul. Vei vedea, vei vedea..."
[17] Ibidem, f. 126.
[18] Ibidem, f. 127.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] Ibidem.
[22] Vezi, de exemplu, Petre Mihail Mih?ilescu, România în calea imperialismului rus. Rusia, România ?i Marea Neagr?, Bucure?ti, 1944; general Platon Chirnoag?, Istoria politic? ?i militar? a r?zboiului României contra Rusiei Sovietice. 22 iunie 1941 – 23 august 1944, edi?ia a IV-a, Ia?i, Editura Fides, 1998. Motivând angajarea României în R?zboiul din R?s?rit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord ?i a ?inutului Her?a, la 24 iunie 1941, fiind primit de V. M. Molotov în vizit? de r?mas bun, Grigore Gafencu, întrebat de liderul diploma?iei sovietice ce c?uta România în tab?ra Germaniei, a replicat cu demnitate: „În ce m? prive?te, nu pot avea fa?? de evenimentele de azi, pe care istoria le va judeca, decât o atitudine de diplomat, adic? de soldat al ??rii mele. S?-mi fie îng?duit în aceast? calitate s?-mi exprim p?rerea de r?u c?, prin politica lui urmat? în timpul din urm?, guvernul sovietic nu a f?cut nimic pentru a împiedica între ??rile noastre durerosul deznod?mânt de azi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei ?i chiar a unei p?r?i din vechea Moldov?, despre care am avut prilejul s? vorbesc d-lui Molotov în mai multe rânduri, prin înc?lcarea teritoriului nostru, prin actele de for?? care au intervenit pe Dun?re [...], Uniunea Sovietic? a distrus în România orice sim??mânt de siguran?? ?i de încredere ?i a stârnit îndrept??ita team? c? îns??i fiin?a statului român este în primejdie. Am c?utat atunci un sprijin în alt? parte[...] Lovitura cea dintâi, care a zdruncinat temelia unei asemenea Românii, chez??ie de siguran?? ?i de pace, acoperire fireasc? ?i atât de folositoare a unui hotar întins ?i însemnat al Rusiei, a fost dat?, din nenorocire de guvernul sovietic. Cele ce se întâmpl? azi sunt urm?rile acestei nenorociri care a dus acum la un r?zboi între cele dou? popoare care niciodat? în istoria nu au luptat unul împotriva altuia" (apud Grigore Gafencu, Misiune la Moscova. 1940-1941, Bucure?ti, Editura Univers Enciclopedic, 1995, p. 230-231).
[23] Cf. Gh. Buzatu, coordonator, Mare?alul Antonescu la judecata istoriei, Bucure?ti, Editura Mica Valahie, 2002, p. 378-379.
[24] Ibidem, p. 291. footer