Revista Art-emis
Ștefan cel Mare - cel mai important conducător politic și militar român din Evul Mediu PDF Imprimare Email
Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române   
Duminică, 02 Decembrie 2018 20:41

Ştefan cel MareȘtefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge „că cealaltă Valahie" nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman. Cealaltă Valahie era pentru el Țara Românească pentru că prima Valahie era pentru el Moldova. Prin urmare, adevărata Valahie pentru marele domn, pentru domnul de la Suceava, era Moldova.

Ștefan cel Mare a fost un unificator al românilor, ante-litteram.

Ştefan cel Martea adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise. Adică al Munteniei. De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei. A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie românească la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei.

Dacia figurează în mărturiile veneţiene din epoca lui Ştefan cel Mare pentru câteva decenii de la Ştefan pânî la fiul său Petru Rareş, ca principal aliat al Occidentului în lupta anti-otomană. Prin urmare, Ştefan cel Mareeste « Restitutio Daciae », cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Ţării Româneşti şi conte al Transilvaniei, cu un secol înaintea lui Mihai Viteazul. Ştefan cel mare estecel mai important conducător politic şi militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, unul de talie europeană, singurul român de obârşie şi român politic pe care Papa de la Roma l-a recunoscut drept „Atlet al lui Hristos", adică luptător în prim plan alături de toată Europa, în lupta de stăvilire a avansării Semilunii spre centrul continentului.

footer