Revista Art-emis
Eroii căzuţi la Cotul Donului - Documente de arhivă (1) PDF Imprimare Email
Alexandru Moraru, Chişinău   
Duminică, 11 Noiembrie 2018 18:58

Cotul Donului-1942-1Grija Mareşalului Ion Antonescu pentru repatrierea românilor deportaţi de sovietici în Kuban şi Crimeea

La sfârșitul lunii august curent, ziarul Națiunea a publicat articolul semnat de George V. Grigore „Fenomenul Petrache Lupu de la Maglavit" din care am depistat o secvență despre război și mareșalul Antonescu. Și anume: „Apoi România a intrat în război şi bărbaţii au fost luaţi în armată. Lumea a început să se teama, crezând că acesta este sfârşitul propovăduit de Petrache Lupu. Acum soseau focul, durerea şi sărăcia, provocate de Dumnezeu. Generalul Antonescu l-a chemat atunci pe cioban şi l-a luat cu el în avion. Au zburat pe deasupra frontului, şi Petrache a spus o rugăciune pentru soldaţii români. Generalul i-a arătat pe pământ un fir argintiu, şerpuitor: era Donul. Unde râul făcea un cot, acolo era linia întâi a frontului. Petrache a privit şi după ce a spus rugăciunea, şi-a întors ochii către general: „Războiul se pierde. Vin şi trec ruşii". Atât i-a spus generalului. La aterizare, acesta a dat ordin să nu cumva să ajungă aşa vorbă la soldaţi, să îi demoralizeze".

La Cotul Donului a fost de fapt cel mai mare dezastru al Armatei Române din istorie, unde au căzut mai mult de 200.000 de ostasi romani (în unele documente și materiale 150.000). Se scriu însă foarte puţine despre acest subiect. Nu se ştie de ce, dar presupunem că și dezastrul pe o scară atât de mare a făcut ca opiniile despre eveniment să fie diferite. Nemții dădeau vina pe români, românii pe nemți, nemții pe nemți, românii pe români, ungurii pe italieni... ca la razboi. Armata Sovietică, după ce a primit ajutoare considerabile de la aliați, încerca de luni bune să respingă forţele Axei și arunca în luptă toate forţele disponibile. Atât de necesară le era această victorie, încât datorită inconsistenţelor de productie trimiteau în luptă câte un radio la patru tancuri, celebrul sistem o puşcă la doi oameni şi comisarii N.K.V.D. cu mitraliera în spatele trupelor ofensive. Adică, era ori la bal ori la cimitir pentru armata sovietică. Punctele de trecere peste Don erau două poduri, pe care comandamentul român le-a vrut distruse, însă din cauza legendarei încăpăținări germane acest lucru nu s-a întâmplat.
Armata Română epuizase echipamentul de lupta antitanc și cerea insistent aliatului german o reînarmare corespunzatoare pentru a se susține frontul fără pierderi majore, dar nici asta nu s-a realizat.

Pe 19 noiembrie 1942, Armata Roşie a declanşat Operaţiunea „Uranus". Unităţile sovietice, aflate sub comanda generalului Vatutin erau constituite din trei armate complete: Prima Armată de Gardă, Armata a 21-a şi Armata a 5-a de Tancuri, toate având un total de 18 divizii de infanterie, 8 brigăzi de tancuri, 2 brigăzi motorizate, 6 divizii de cavalerie şi o brigadă antitanc. Pregătirile pentru atac au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întăriri, dar au fos refuzaţi din nou. Slab echipată şi copleşită numeric, Armata a 3-a Română a fost pur şi simplu pulverizată de atacul masiv sovietic după o luptă crâncenă de o zi, lăsând descoperit flancul Armatei a 6-a Germană. O a doua ofensivă sovietică a fost lansată la sud de Stalingrad, în zona apărată de Armata 4-a Română. Această armată, compusă în principal din unităţi de cavarerie a cedat aproape imediat. Forţele sovietice şi-au continuat înaintarea către vest într-o mişcare de învăluire, făcând joncţiunea lângă oraşul Kalaci după două zile, încercuind fără scăpare forţele Axei. Aproximativ 250.000 de soldaţi germani, români şi italieni, ca şi câteva unităţi croate şi o serie de unităţi auxiliare de voluntari au fost prinşi în acestă încercuire. Alături de ei s-au aflat şi civili sovietici şi câteva mii de soldaţi sovietici căzuţi prizonieri în luptele cu germanii.

Ceea ce nu se prea știe este opinia celor de atunci, ca au fost trădați. Tradați de către un anume general Constantin Sănătescu, cunoscut de fapt ca principal oponent al mareşalului Antonescu. Practic, previziunile ruşilor, atacurile precise de artilerie şi anihilarea Armatei a 4-a aproape imediată au fost lucruri surprinzătoare pentru armata română, practic un masacru foarte exact și bine elaborat. Sănătescu a fost singurul general român, care nu a fost împușcat pentru înalta trădare sau încarcerat. La întoarcera in țară, Sănătescu a condus primul și al doilea guvern după arestarea mareşalului Antonescu. Sănătescu a fost ultimul general al Armatei Române înmormântat, în 1947, cu onoruri integrale datorate gradului său. La preluarea puterii de către sovietici, a fost înlăturat. Probabil, ceea ce nu știa, dar a aflat, este că nimeni nu are încredere in trădători, mai ales cei în a căror favoare ai trădat.

La Cotul Donului - 1942, în această mare tragedie românească, „s-au scurs un milion de litri de sânge al unor români nevinovaţi"! (Vasile Şoimaru, patriot și publicist din Republica Moldova). O mare parte a ostașilor și ofițerilor români, au căzut cu moarte de erou în acest loc blestemat de toată românimea și au fost îngropați în gropi comune, majoritatea drept necunoscuți. Sigur că este cunoscută și cruzimea rușilor, care în timpul războiului, după bătăliile câștigate, adunau cadavrele celor căzuți pe câmpul de luptă din armata adversă și le dădeau foc. Cu acest lucru se ocupa un serviciu special, compus parţial din criminali și tâlhari, eliberați din închisori și aduși pe front, plasați pe primele linii ale frontului.

Pe frontul Armatei a 3-a române şi a Armatei a 8-a italiene, la 16 decembrie 1942, ruşii au reluat ofensiva la Cotul Donului,Document 1 Al. Moraru-Cotul Donului înaintând vertiginos spre vest. Armata a 3-a română a fost scoasă definitiv din luptă. După aceasta, rămăşiţele celor două armate române au fost trimise în ţară pentru refacere şi reorganizare. Am menționat că majoritatea militarilor români căzuți cu moarte de erou la Cotul Donului și Stalingrad au fost acoperiți cu pământ chiar acolo, pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, în primele zile ale bătăliei, cei morți și grav răniți erau transportați în spatele frontului, parțial în Basarabia, pentru cei originari din Basarabia. Acest lucru îl confirmă documentele de arhivă românești, confiscate de autoritățile sovietice și transmise arhivelor de la Chișinău: actuala Arhivă Națională a Republicii Moldova (ANRM), actuala Arhivă a Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova (A.O.S.P.R.M. - fosta arhivă a C.C. a P.C.M.), actuala Arhivă a Serviciului de Securitate și Informații a Republicii Moldova (A.S.S.I.R.M. - fosta arhivă K.G.B. din R.S.S.M.) etc.

În cele ce urmeză, prezentăm câteva documente de arhivă extrase din fondul arhivistic al Prefecturii județului Tighina, pentru a depista eroii basarabeni, ostași și ofițeri din cadrul Armatei Române, căzuți cu moarte de erou la Cotul Donului, Stalingrad, Kuban, Sevastopol și alte localități.

DOCUMENTUL 1
Lista eroilor martiri din plasa Tighina
Se certifică de noi prezentul tabel. Prim-Pretor, Şeful cancelariei, F.112, inv.1, d.2209

Cotul Donului-1942-2DOCUMENTUL 2

PREFECTURA JUD. TIGHINA
TABEL cu eroii din cuprinsul jud. Tighina căzuţi pe câmpul de onoare în lupta contra bolşevismului
F.112, inv.1, d.2209, f.246-247

DOCUMENTUL 3

ROMÂNIA
PROTOPOPIA Jud.Tighina
1943 luna Februarie ziua 6
Nr. 295

Priveşte:
Pomenirea Eroilor
Căzuţi la Stalingrad
DOMNULE PRIM-PRETOR,
Motivat de ordinul Nr. 1838 din 6 Februarie c. Al Onor Prefecturei judeţului Tighina. Avem onoare a vă ruga să binevoiţi a aproba şi dispune transmiterea pe cale telefonică, cât de urgent posibil, a următorului ordin, tuturor parohiilor din Plasă: „În conformitate cu ordinul Domnului Mareşal Ion Antonescu, Duminică 7 Februarie c., la ora 11.00 se va oficia Parastas în biserică, în faţa autorităţilor civile şi militare, pentru pomenirea Eroilor căzuţi la Stalingrad".
L.Ş. PROTOIEREU (semnătura). D-sale, Domnului Prim Pretor al Plăşii Tighina
F.112, inv.1, d.2209, f.14

Deși războiul era în toi, probleme nenumărate în fața Conducătorului Statului, cu toate acestea mareșalul n-a lăsat fără atenție repatrierea românilor deportați de sovietici în diferite regiuni ale U.R.S.S., cum ar fi de exemplu Kuban, Crimeia și alte regiuni. Fără prea multe explicații, deoarece documentele vorbesc de la sine și fac lumină în situația creată și efortul administrației românești în susținerea conaționalilor deportați de sovietici. Propunem un mic set de documente de arhivă ale timpului, care confirmă grija permanentă a mareșalului Ion Antonescu pentru toți românii.

Documentul 4

COMANDAMENTUL DE CĂPETENIE AL ARMATEI
DEPARTAMENTUL GUVERNATORULUI CIVIL
AL TRANSNISTRIEI
Direcţia Muncii
Nr. 39273 din 12 aprilie 1943

PREŞIDENŢIA CONSILIULUI DE MINIŞTRI
Cabinetul Militar B.B.T.

La adresa Dvs. Nr. 571.377/1943, cu privire la colonizarea în Transnistria a românilor de la Est de Bug, avem onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: Propunerile noastre cu privire la organizarea planului de repatriere a populaţiei de origine etnică română de la Est de Bug, expuse şi în adresa noastră cu Nr. 25298 din 10 Martie 1943, sunt următoarele: Pentru a face loc coloniştilor în Transnistria, prin adresa susmenţionată am propus şi propunem în primul rând evacuarea şi trecerea peste Bug a evreilor şi ţiganilor, operaţiune care necesită un acord cu Autorităţile Germane de la Est de Bug şi în al doilea rând evacuarea restului de populaţie de origine neromână din localităţile destinate colonizării în alte localităţi ale Transnistriei. Plasarea coloniştilor să se facă nu pe Bug, cum se prevede în adresa cu Nr. 2683 din 1 Februarie 1943 a Subsecretariatului de stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului, ci pe malul stâng al Nistrului, în localităţile cu populaţie în majoritatea ucraineană, situate în regiunile cele mai fertile, în vecinătatea terenurilor ce oferă multiple posibilităţi de utilizare a braţelor de lucru şi în special în localităţile cele mai înfloritoare, care vor fi îndeaproape pregătite şi organizate pentru colonizare. Deplasarea coloniştilor să se facă numai în mase compacte, concomitent cu deplasarea populaţiei ce se evacuează din localităţile destinate colonizării, pentru ca populaţia ce se deplasează să-şi poată continua activitatea şi pentru a se evita fricţiunile între colonişti şi evacuaţi. Instrucţiunile ce le necesită organizarea colonizării o vom întocmi după ce vom avea răspunsul la cele propuse prin adresa noastră cu Nr. 25.298 din 10 Martie 1943 şi prin cea de faţă. În ce priveşte refugiaţii aflători la Tiraspol şi cei ce vor mai sosi pentru triere, am dispus încă de la data de 18 Martie 1943 să fie plasaţi provizoriu şi utilizaţi la diferite munci în regiunea Tiraspol.

L.Ş. GUVERNATOR (semnătura)
DIRECTORUL MUNCII - Dr.Gh.Balcăş (semnătura)
F.706, inv.1, d.262, f.168a

- Va urma -

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „2017 - 140 de ani de la Războiul de Independenţă, 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului - Stalingrad", organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

footer