Revista Art-emis
Vânătorul de care „Mareşal” (1) PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Duminică, 21 Octombrie 2018 21:46

Vânătorul de care Mareşal-1Cercetătorii istoriei vehiculelor blindate cunosc foarte bine distrugătorul de tancuri german Hetzer, dar şi echivalentele sovietice ale acestuia, SU-IT-45 și SU-IT-76. Puţini ştiu însă că o astfel de mașină a fost proiectată și testată iniţial în România. Inginerii români de aeronave şi maşini de luptă au creat modele originale și vehicule blindate, unul dintre acestea fiind vânătorul de care de luptă „Mareşal". Istoria sa a început în 1942, când armata a simțit nevoia acută de a se autodota cu un vehicul analog Panzerjager-ului german. Proiectul a fost realizat sub conducerea maiorului Nicolae Angel și a căpitanului George Sambotin, cu sprijinul locotenent-colonelului Constantin Giulai. Ei au adaptat Toate aceste adaptări au fost rodul specialiştilor români. Realizarea prototipul M-00 a început în vara anului 1943 la atelierele Malaxa, sub conducerea lui Constantin Giulai și a directorului Radu Veres şi a fost prezentat pentru teste la 30 iulie. Pâna în octombrie au fost lansate trei modele autopropulsate: M-01, M-02 și M-03. La M-00 a fost utilizat şasiul şi unele elemente ale blindatului sovietic T-60 (de la cele cca. 30 de unităţi capturate în anii 1941-1942), precum şi obuzierul tip Putilov-Obuhov 122 mm model 1904/1930 asociat cu ZB-53, construcţie preluată de prototipul M-01, întărind șasiul T-60. La prototipul M-02, sasiul T-60 a fost consolidat și prelungit ușor cu Rogifer. La M-03, șasiu T-60 a fost prelungit, dotarea cu armament a celor patru prototipuri fiind aceeaşi. Testele au continuat cu prototipul M-04 care folosea șasiul vechi, motorul a fost înlocuit cu Hotchkiss H-39 şi s-a folosit tunului anti-tanc M1943 produs la uzinele Resiţa. Corpul vehicolului a fost simplificat, proiectul „Mareşal" fiind adaptat apoi la crearea blindatului german. „Hetzer".

„Mareşal", nu era un tanc, ci vânător de care de luptă, fiind o importantă contribuţie românească la dezvoltarea vehiculelor blindate pe şenile. Avea o concepţie revoluţionară, devenind într-un final modelul experimental pentru vehiculul german „Hertzer". Proiectul a debutat la cererea Mareşalului Ion Antonescu, în decembrie 1942. Acesta credea - şi chiar aşa era, ceea ce dovedeşte înaltul său profesionalism - că slaba apărare AT a trupelor româneşti, poate fi radical îmbunătăţită prin dezvoltarea unui vânător de tancuri uşor, foarte mobil, cu o mare putere de foc, care să poată fi construit de industria românească. Mareșalul Antonescu, nu avea nicio îndoială privind succesul noii arme autopropulsate, planurile fiindu-i prezentate şi lui Adolf Hitler, care a avut cuvinte de apreciere despre mașina românească. Construirea prototipului M-04 a fost lansată în noiembrie 1943, s-a finalizat în ianuarie 1944, iar testele au început în februarie. În același interval au fost efectuate teste în prezența reprezentanţilor O.K.H. (comandamentul german). Interesul față de „Mareșal" a fost atunci atât de mare încât Hitler a ordonat personal ca proiectul românesc să fie sprijinit de experți germani, inclusiv cu participarea inginerilor și a firmelor Alkett Vomag. În urma observaţiilor făcute de cei doi specialişti germani (lt. colonel Ventz şi lt. colonel Haymann) variantele M-05 și M-06 a fost construite în perioada martie-mai 1944. Aceste ultime prototipuri au cumulat într-o simbioză românească foarte interesantă şasiul sovietic modificat, motorul francez H-39, compania de transport C.K.D., aparatul de radio Telefunken și dispozitivele optice germane. In testele comparative cu StuG III, desfășurat între 21 iulie şi 23 august 1944, creaţia românească a demonstrat superioritatea în mobilitate. În 1944 a fost emis un ordin pentru fabricarea a 1.000 de blindate „Mareşal" (200 M-05 și 800 M-06), pentru care a fost semnat un contract cu firma Hotchkiss. De asemenea, reprezentanții români au purtat negocieri cu firme din Austria, Republica Cehă, Suedia, Elveția și achiziționarea de echipamente. În plus, reprezentanții germani au exprimat interesul pentru versiunea, echipată cu tun anti-aeronave Rheinmetall de 37 mm. Interesul pentru vânătorul de care „Mareşal" a fost atât de mare încât a fost abordată inclusiv problema vânzării de licențe pentru producția de capacitatea cilindrică a motorului Praga de 160hp pentru o mai mare armonizare între „Mareşal"-ul românesc şi „Hetzer"-ul german. Partea superioară era protejată prin patru plăci blindate, vănătorul neavând turelă - o soluţie absolut ingenioasă.

Pe timpul dezvoltării vehicolului, industria a creat un tun AT foarte reuşit, Reşiţa M1943, de 75mm, ce depăşea în performanţe tunul rusesc iniţial. Tunul folosea o lovitură de tip cumulativ, ce a fost creată special pentru el, de tipul Hohllandung. S-a luat hotărârea că acesta să fie montat pe „Mareşal", iar în noiembrie '43, au început pregătirile pentru începerea producţiei de serie (s-au achiziţionat maşini unelte, S.D.V.-uri, motoare, etc.), comandandu-se în Franţa 1.000 de motoare Hotchkiss (comandă la care se va renunţă ulterior, în favoarea unui motor Diessel german de 220cp - cel francez avea 120cp). Trebuie menţionat că, germanii au fost foarte interesaţi de proiect, pe care l-au urmărit îndeaproape, contribuind cu piese şi subansamble care nu puteau fi făcute în ţară. Ei au fost impresionaţi de mobilitatea acestuia şi de viabilitatea proiectului absolut original, dar şi de inteligenţa şi ingeniozitatea proiectanţilor şi inginerilor români, care au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă, pentru a nu depinde de furnizori străini (o pildă pentru cei de astăzi, poate or învaţă ceva!). Ultimul model experimental, M-05, utiliza componente de fabricaţie românească, abandonând total modelul T-60 iniţial. La acesta, singurele componente din import - în mare parte aduse din Germania - erau: motorul şi cutia de transmisie, şenilele C.K.D., aparatul radio şi o mare parte din dispozitivul optic de ochire (acesta urma a fi asimilat in fabricaţie la I.O.R.)[2].

Într-un final s-au comandat 1.000 de care „Mareşal", începând antrenamentul echipajelor. Vănătorul de care urmă să între în dotarea Regimentului 2 Care de Luptă (32 de batalioane AT, fiecare cu câte 30 de bucăţi). Inedit la noi, nu şi în armata germană, la aceste care urma a se folosi cimentul antimagnetic şi schema de camuflaj multicolor. A venit însă 23 august 1944 şi totul s-a sfârşit! Sovieticii au confiscat tot ceea ce ţinea de „Mareşal": planuri, utilaje, SDV-uri, prototipuri, inclusiv seria O, care urmă să între în dotare în noiembrie 1944 şi aflată pe linia de fabricaţie. Aşa s-a sfârşit un proiect de excepţie şi au fost trimişi în anonimat o echipa de ingineri şi proiectanţi de elită. Germanii însă au dezvoltat proiectul, numindu-l Hertzer[3].
- Va urma -
Grafica - I.M.

----------------------------------------------------------
[1] http://www.rumaniamilitary.ro/vanatorul-de-tancuri-maresal
[2] Ibidem, op. cit.
[3] Ibidem, op. cit.

footer