Revista Art-emis
Prefectura Poliţiei Capitalei în anul 1945 PDF Imprimare Email
Col. (r) Lector univ. dr. Tiberiu Tănase   
Miercuri, 26 Septembrie 2018 07:22

Prefectura Politiei Capitalei 1945„În chip cu totul fericit, faptele, în măsura sporită în care ţin de domeniul trecutului, aparţin istoricilor, şi numai lor, care, dacă încă n-au făcut-o, trebuie să se pună la lucru, pentru a le surprinde şi reda exact, obiectiv, în toată amploarea, spectaculozitatea şi complexitatea lor, cu toate laturile lor bune sau rele, albe sau negre". (Gheorghe Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, Ploieşti, Editura Societăţii culturale Mileniul III, 2005, p. 198)

România a devenit imediat după 23 August 1944 un stat ocupat de către U.R.S.S. Ocupaţia sovietică se va accentua continuu, înregistrând în 1944-1945, stadiul incipient, cu ultimele guverne desemnate după procedura constituţională de regele Mihai şi o continuă degradare a statutului României de stat suveran[1]. A urmat perioada 6 martie 1945 - 30 decembrie 1947, când în România, Moscova a impus un guvern controlat de Partidul Comunist din România, ca tranziţie spre „democraţia populară", adică spre dictatura proletariatului de tip sovietic[2]. Printre primele măsuri luate de guvernul de largă concentrare democratică a fost şi tranformarea Ministerului de Interne într-un instrument pentru înfrngera reacţiuni şi care să servească regimului democrat popular[3].

Începând cu anul 1945 Prefectura Poliţiei Capitalei era compusă din Direcţia Poliţiei Administrative, Direcţia Poliţiei Judiciare, Direcţia Poliţiei de Siguranţă şi Serviciile Exterioare.
- Direcţia Poliţiei Administrative cuprindea Serviciul Poliţiei Administrative, Serviciul Contabilităţiişi Economatelor, precum şi Serviciul Circulaţiei Publice.
Atribuţiile cele mai importante ale Serviciului Poliţiei Administrative erau:
- organizarea, supravegherea şi coordonarea Serviciului Poliţienesc de Apărare Pasivă pentru întreaga capitală, potrivit regulilor stabilite de comandantul de Armată.
- postarea evidenţei pe categorii a tuturor localurilor de consumaţie publică (restaurante, bodegi) şi eliberarea de autorizaţii acestor localuri aprobate să funcţioneze.
- Eliberarea paşapoartelor după ce în prealabil au fost aprobate şi s-au îndeplinit formalităţile legale.
Serviciul Circulaţiei Publice ţinea evidenţa tuturor vehiculelor, elibera şi suspenda permisele de circulaţie pentru şoferi şi proprietari. Brigada de teren care supraveghea circulaţia publică în cuprinsul capitalei urmărea pe infractori în materie de circulaţie, executa echiziţii de autovehicule controlând în teren actele de identitate ale autovehiculelor şi ale conducătorilor auto. De asemenea dirija circulaţia asigurând mijloace de transport de la gări în oraş pentru călători care sosesc cu trenul în capitală.

Direcţia Poliţiei Judiciare

Această direcţie era compusă din 3 servicii: Serviciul Poliţiei Judiciare, Serviciul Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice şi Serviciul Poliţiei Sociale.
Din atribuţiile Servicului Poliţiei Judiciare mai importante erau:
- prinderea şi anchetarea infractorilor de drept comun;
- asigura legăturile dintre Capitală şi provincie, urmărindu-i pe infractorii refugiaţi în Capitală sau din Capitală în provincie;
- executatea mandatelor de arestare şi încasarea amenzilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti;
- ţinea sub pază infractorii aduşi pentru cercetare;
- urmărea şi reţinea pe autorii furturilor de buzunare de pe tot cuprinsul Capitalei, care avea o populaţie de 1.071.000 locuitori la care se mai adăuga şi 500.000 locuitori, populaţie flotantă.

Serviciul Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice deţinea amprentele infractorilor cunoscuţi şi necunoscuţi şi clasifica infractorii pe categorii de infracţiune după modul speccific al infracţiunii. Având cazierul alfabetic al urmăriţilor, căuta să identifice pe infractori după fişele şi fotografiile ce se păstrau împreună cu alte fotografii tehnice, ale împrejurărilor.

Serviciul Poliţiei Sociale cuprindea Biroul de Moravuri, Biroul pentru combaterea jocurilor de noroc, Biroul de cerşetori şi vagabonzi.
Biroul de Moravuri activa în scopul combaterii prostituţiei clandestine şi identificarea caselor în care se practica această prostituţie. Executa dispoziţiile Direcţiei Sanitare a Municipiului Bucureşti în legătură cu includerea caselor de prostituţie, cercetări şi razii pentru strângerea prostituatelor de pe străzi şi a femeilor care practicau prostituţia clandestin intgernând în spital pe cele găsite bolnave la vizita medicală.

Biroul pentru combaterea jocurilor de noroc avea misiunea de a supraveghea şi combate atunci jocurile se făceau pe bani, cei care le practicau făcându-şi din el o meserie şi un viciu, în dauna altora care erau prinşi întâmplător în cercurile lor.

Biroul pentru cerşetori şi vagabonzi urmărea trimiterea în judecată a celor care practicau cerşetoria şi vagabondajul, în loc să se încadreze într-un regim de muncă cinstită sau să-şi exercite o meserie onorabilă.
Direcţia Poliţiei de Siguranţă era compusă din Serviciul Poliţiei de Siguranţă, Serviciul Controlului Străinilor şi Biroul Central de Control al Populaţiei.

Serviciul Poliţiei de Siguranţă (Siguranţa Capitalei)[4] se ocupa cu identificarea alarmiştilor şi defetiştilor, supravegherea oamenilor politici din sfera partidelor oficiale admise, identifica persoanele care prin poziţia pe care au deţinut-o au avut acţiuni compromiţătoare. De asemenea se mai ocupa cu identificarea traficanţilor şi a stării de spirit a municitorilor, efectua razii, percheziţii, identificări în localurile publice, controlul şi paza lagărelor şi verifica situaţia celor internaţi. De remarcat faptul că Poliţia de Siguranţă (Generală) avea „ca mijloc principal de acţiune informaţia", urmând să apeleze la mijloacele de represiune „numai atunci când toate măsurile de prevenire nu au putut stăvili acţiunile contrare ordinii publice şi siguranţei statului".

Imediat după război, Poliţia de Siguranţă îşi păstra structura stabilită prin Ordinul nr. 9.000 din 4 iunie 1945, ordin care reglementa şi activitatea informativă, în ceea ce priveşte „acţiunea represivă", aceasta urma să se desfăşoare potrivit cadrului stabilit pentru Poliţia Judiciară, „fără să se recurgă, în timpul cercetărilor, la acte de violenţă asupra bănuiţilor şi infractorilor" şi asigurându-se „un tratament deosebit celor politici", astfel că teoretic lucrătorii aparatului Siguranţei erau obligaţi să respecte o strictă legalitate[5]. De asemenea, erau interzise „promisiunile, îndemnurile, ameninţările şi alte acte de constrângere, în scop de a obţine mărturisiri". Capitolul competenţelor a fost completat cu sarcini privind supravegherea cetăţenilor repatriaţi care, începând cu luna mai 1945, au început să se reîntoarcă în ţară „în grupuri compacte". Pentru operaţiunile de repatriere s-au constituit comisii speciale la Arad, Oradea şi Satu-Mare, care au funcţionat în baza Ordinului nr. 5372-S din 11 mai 1945.

Tot după război în luna aprilie 1945, în cadrul Siguranţei Generale a Statului a luat naştere Brigada Mobilă, o structură care va constitui embrionul viitoarei Securităţi, care avea competenţe în Bucureşti şi în restul teritoriului ţării , dispunând de nuclee în cadrul organelor de siguranţă şi qafost implicată în reprimarea masivă fără discernământ, atuturor celor care se opuneaocupantului sivietic, precum şi în anihilarea opoziţiei din munţi[6]. La conducerea Brigăzii Mobile a fost numit Grümberg Boris, alias Nikolschi Alexandru[7]. Noua structură a primit sarcina de a-i reprima pe toţi cei care se opuneau ocupantului sovietic, ca şi pe cei care îşi manifestau dezacordul cu practicile din import ale comunismului[8].

Servicul Controlului străinilor se ocupa cu cercetarea dosarelor supuşilor străini dând referinţe autorităţilor superioare asupra prelungirilor de termene pentru şederea în ţară, primea actele depuse de străini, la revizuirea anuală şi îndeplinea formalităţile pentru prelungirea de termene acordate conform aprobărilor autorităţilor superioare. De asemenea clarifica situaţia străinilor găsiţi în neregulă trimiţându-i în judecată pe contravenienţi.

Serviciul Central de Control al Populaţiei

Activitatea acestui serviciu cuprindea:
- păstrarea evidenţei tuturor imobilelor din cuprinsul Capitalei;
- păstrarea evidenţei şi verificarea fişelor privitoare la mişcarea populaţiei din Capitală, atât nominal cât şi strategic;
- eliberarea actelor de legitimare pentru stabilirea identităţii şi înlesnirea cercetărilor poliţiei, prin furnizarea datelor necesare privind pesoanel urmărite.

Activitatea Serviciilor Exterioare

Serviciile exteroare se compuneau din 4 chesturi de poliţie, corespunzătoare celor 4 sectoare ale Municipiului Bucureşti, 34 de comisariate de circumscripţie teritoriale şi 9 comisariate speciale distribuite pe lângă instituţiile publice importante: Palatul Regal, Palatul de Justiţie, Palatul P.T.T., Palatul B.N.R., Camera de Comerţ, Gara de Nord, Gara de Est, Gara Filaret şi Abatorul Comunal.
Atribuţiile poliţieneşti ale unui comisariat de poliţie erau multiple şi variate şi cuprindeau:
- executarea tuturor rechiziţiilor şi încarturirilor;
- cercetarea furturilor, spargerilor, crimelor etc.;
- diverse cercetări la faţa locului ordonate de justiţie şi autorităţile superioare;
- razii şi controale de tot felul;
-executarea mandatelor de aducere şi îmânare a cetăţenilor, precum şi a ordinelor cu caracter urgent de la autorităţile superioare.

Desigur evenimentele de la 6 martie 1945, care au dus la instaurarea guvernului condus de dr. Petru Groza - guvern controlat de Partidul Comunist din România - au avut repercusiuni şi asupra organizării Prefecturii Poliţiei Capitalei. Astfel, paza oraşului Bucureşti, era cu totul insuficientă din cauza masivei reduceri a efectivelor poliţieneşti şi jandarmereşti, la această situaţie s-a mai adăugat şi numărul îngrijorător de mare al infracţiunilor de tot felul, ca urmare inevitabilă a împrejurărilor create de război. Pentru a face faţă situaţiei create, Guvernul a făcut apel la organizaţiile de masă, punând la dispoziţia Prefecturii Poliţiei Capitalei un însemnat număr de cetăţeni care împreună cu jandarmii şi gardienii publici ce mai rămăseseră executau patrulări pe timpul nopţii în toată capitala.

Din activitatea infracţională a anului 1945, documentele menţionează 137 de omoruri săvârşite în diferite împrejurări, în majoritatea cazurilor fiind jaful. Au excelat furturile simple determinate de diferite motive, majoritatea fiind săvârşite din cauza lipsurilor, din tentaţie iar altele din obişnuinţă, făcute de hoţi recidivişti. Furturile maşinilor atrăseseră un număr ridicat datorită preţului excesiv al cauciucurilor, majoritatea maşinilor furate aflându-se găsite abandonate fără cauciucuri. Excrocheriile şi abuzurile de încredere majoritatea au fost săvârşite cu alimente şi cu procurareaalimentelor. Furturile de la stăpân au fost aproape toate comise de servitoare (hoaţe) angajate fără avizul poliţiei.

Pentru asigurarea serviciului permanent, fiecare ofiţer de poliţie era obligat să efectueze cele 24 de ore de serviciu continuu, prin rotaţie, muncă extenuantă, ţinând seamă de faptul că trebuie să îndeplinească şi obligaţiile menţionate mai înainte[9]. Înainte de anul 1945[10], comisariatele erau încadrate în afară de funcţionarii bugetari în număr mare, şi cu gardieni publici şi obligaţiile de serviciu erau îndeplinite cu un mare simţ de răspundere şi multe eforturi într-o perioada istorică deosebit de dificilă nu numai pentru România, ci pentru întreaga omenire. Dar, prinicipala direcţie a aparatului de sigranţa, deci şi a servicului de Siguranţa al Bucureştiului, devenea lupta împotriva terorismului întrucât elemente reacţionare, utilizând cu predilecţie această metodă de împotrivire, trecuseră deja la constutiurea de organizaţii cu carcter terorist.

Sub acest pretext, şi potrivit acestei noi orientări Poliţia de Siguranţă a arestat 70 de indivizi dintre cei ce s-au făcut vinovaţi de dezasul ţării sau erau socotiţi criminali de război: 1.800 legionari, 1.600 cetăţeni de origine germană, care au foşti trimişi la muncă în U.R.S.S. conform Covenţiei de Armistiţiu, care de fapt nu conţinea o astfel de prevedere[11]. În acest nou context se manifestau şi noile atribuţi ale Prefecturii Poliţei Capitalei şi care se va finaliza cu apariţia noilor organe ale represiunii totale moment important al procesului de sovietizare după modelul sovietic[12]: Securitatea[13], Miliţia[14] şi Direcţia de Informaţii Militare[15], care a înlocuit vechile organe de ordine şi informaţii - Siguranţa, Poliţia, Jandarmeria, Secţia a II-a de Informaţii din Marele Stat Major, Serviciul Special de Informaţii[16].

---------------------------------------
[1] Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX (1918-1948), Editura Paideia, Bucureşti, 1999 p. 490.
[2] Dinu C. Giurescu, România în al doilea război mondial (1939-1945), Editura All, 1999, p.285.
[3] Vezi pe larg în Volumul Cartea Albă a Securităţii, 23 August 1944 - 30 august 1948, vol.I (ediţia a II-a - 1996), Editată de S.C. Romcartexim, lucrarea a fost reeditată în 1997 de un colectiv coordonat de Mihai Pelin, P. 33.
[4] După Primul Război Mondial Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă (Direcţia a III-a), era formată din: Serviciul Controlului Străinilor (Biroul intrări în ţară şi prelungiri; Biroul certificate de identitate, naturalizări şi prelungiri; Biroul corespondenţă; Biroul arhivei şi registraturii) şi Serviciul de Siguranţă cu 3 secţii: Secţia mişcări subversive, curente sociale şi politice (Biroul mişcări subversive; Biroul curente politice; Biroul curente sociale); Secţia Studii, Buletin informativ şi presă (Biroul de studii; Biroul Buletin informativ; Biroul presei); Secţia armistiţiu şi evidenţa internărilor (Biroul special de aplicare a armistiţiului; Biroul evidenţei internărilor); Serviciul corespondenţei şi evidenţei (Biroul repartizări şi controlul corespondenţei; Biroul cifrului; Biroul corespondenţei diverse; Biroul registraturii şi arhivei); Serviciul radio, cu un post central de radio-emisie şi recepţie şi 3 posturi ale inspectoratelor regionale de poliţie vezi, Tiberiu Tănase, Colaborarea dintre SSI şi celelalte structuri informativeîn perioda celui de-Al Doilea Război Mondial, p.45.
[5] Cartea Albă a Securităţii, 23 August 1944 - 30 august 1948, vol.I p. 34
[6] Ibidem, p. 63.
[7] Alexandru Nikolschi, recrutat de N.K.V.D. în decembrie 1940- nn pe numele său adevărat, Boris Grunberg, născut la 2 iulie 1915,şi era fiul morarului evreu Alexandru Grunberg, In decembrie În octombrie 1944 a intrat în poliţie, iar după instalarea guvernului Groza a fost numit şef al Corpului Detectivilor, la 17 aprilie 1947, a fost numit inspector general al forţelor de securitate, iar când s-a înfinţat DGSP/DGSS, 30 august 1948, a devenit director adjunct, pentru detali vezi, Dennis Deletant, op. cit. , pp.67-68, şi Dennis Deletant, The Securitate and the Police State in Romania, 1948-1964, în Inteligence and National Security, nr.4 1993, p.13-14.
[8] Vezi, Cristian Troncotă, Istoria Serviciilor secrete româneşti, de la Cuza la Ceauşescu, p. 315-418.
[9] Vezi Direcţiei Arhivelor Istorice Centrale (DANIC) Fondul Prefectura Poliţiei Capitalei, (1941-1944), dosare din anul 1945.
[10] În anul anul 1946, Direcţiunea Generală a Poliţiei a căpătat o nouă structură în consecinţă şi Prefectura Poliţiei Capitalei a fost reorganizată pe 4 direcţii:a. Direcţia I a Poliţiei Administrative, cu 6 servicii şi 41 de birouri; b. Direcţia a II-a a Poliţiei Judiciare, cu 2 servicii şi 12 birouri; c. Direcţia a III-a a Poliţiei de Siguranţă, cu 2 servicii si 24 birouri; d. Direcţia a IV-a a Administraţiei Interioare, cu 6 servicii şi 25 birouri, Cf. Gheorghe Constantin, o
p. cit. p. 157.
[11] Cartea Albă a Securităţii, 23 August 1944 - 30 august 1948, vol.I p35.
[12] In anul 1948, autorităţile sovietice de ocupaţie împreună cu conducătorii comunişti au apreciat că regimul din România devenise suficient de puternic pentru a lichide şi vechile instituţii ale statului, vezi Cristian Troncotă, Torţionarii. Istoria instiuţiei Securităţii regimului comunist din România (1948-1964), Editura Elion, 2006, p. 18 .
[13] Prin Decretul nr.221din 30 august 1948, al Preşedintelui Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române a fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (D.G.S.P.), în structura Ministerului de Interne, Cristian Troncotă, op.cit. pp320-321.
[14] Direcţia Generală a Miliţiei a fost constituită la 23 ianuarie 1949, Cristian Troncotă, op.cit. p.323.
[15] In perioada 1947-1949, Secţia a II-a de la M.St.M. a funcţionat sub denumirea de Secţia a II-a instrucţie informativă de luptă şi legături externe, iar prin Ordinul nr.00316204 din 15 februarie 1951 se transformă în Direcţia de Informaţii a M.St.M., Cristian Troncotă, Istoria Securităţii Regimului Comunist din România 1948- 1964, vol. I 1948- 1964, Bucureşti, 2003. p.35.
[16] Serviciul Special de Informaţii, aflat în subordinea Preşedenţiei, Consiliului de Miniştri, a funcţionat în paralel cu D.G.S.P. până la 2 aprilie 1951, avînd sarcini de informaţii externe şi contraspionaj după care prin Decretul nr.50, din 30 martie 1951 a fost creată Direcţiei de Informaţii Externe , vezi Cristian Troncotă, "Istoria Servicilor Secrete Româneşti, De la Cuza la Ceauşescu", Editura Ion Cristoiu, Bucureşti,1999, p.320 şi p. 324.

footer