Revista Art-emis
Jurnal de pe Frontul de Est (9) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 23 Septembrie 2018 17:56

Cruce ostas român WW216 septembrie 1941.

Locotenent-colonelul Vasile Scârneci: „Ajungem la Kahovka... Aici întânim mulţi ostaşi şi civili basarabeni care au fost târâţi de oştile roşii la Marea Azov... Ne povestesc multe lucruri interesante. Sunt toţi numai în zdrenţe, s-au hrănit cu cartofi cruzi şi cu floarea soarelui... Aceşti basarabeni au profitat de învălmăşaeală şi au şters-o înapoi".
- Unităţile Corpului de munte continuă marşul dincolo de Nipru.
- Locotenent-colonelul Vasile Scârneci, comandantul Batalionului 3 vânători de munte, consemnează în Jurnal constatări şi impresii: „În orăşelul Berislav, aşezat pe terese deasupra Niprului, cândva o aşezare frumoasă, acum însă una cu pământul, nemţii au întocmit un cimitir, unde se odihnesc pe veci 509 bravi şi neînfricaţi ostaşi germani care s-au întrecut în măreţe fapte de arme. Ruşii au însă pierderi mult mai mari... Mijloacele noastre improvizate, sărăcăcioase, ne cam jenează (căluţii, căruţele cu coviltir etc.). Suntem însă mândri şi băţoşi că, cu aceste mijloace, ne ţinem totuşi cot la cot cu ei. Toţi voim să arătăm nemţilor că nu ne lăsăm mai prejos de ei, cu toată sărăcia noastră. Ne îndreptăm spre Kahovka. [...] Întâlnim multe camioane în care germanii îşi adună morţii, pe care îi îngroapă pe marginea şoselei, în cimitire frumos rânduite, cruci format Eiserne Kreuz (Crucea de Fier), pe care sunt încrustate numele, gradul, etatea fiecăruia. Pe fiecare cruce, casca de oţel respectivă (unele ciuruite de gloanţe), apoi multe flori. Pe o movilă, deasupra şoselei, o cruce mare neagră străjuieşte pe cei peste o sută de eroi căzuţi numai aici, pe aproape. Germanii au un deosebit cult pentru morţii lor. Mai mulţi nemţi civili şi prizonieri adună morţii ruşi şi îi îngroapă şi pe aceştia, cu destulă cuviinţă.
Ora 17. Ajungem la Kahovka, un orăşel destul de bine rânduit. Aici întânim mulţi ostaşi şi civili basarabeni care au fost târâţi de oştile roşii la Marea Azov. Au fost până la 4 000 şi au scăpat din gherele tovarăşilor, fiecare cum a putut. Ne povestesc multe lucruri interesante. Sunt toţi numai în zdrenţe, s-au hrănit cu cartofi cruzi şi cu floarea soarelui... Aceşti basarabeni au profitat de învălmăşaeală şi au şters-o înapoi".
- Pe frontul Odessei, generalul Iosif Iacobici încearcă, prin Ordinul de zi nr. 27, să ridice moralul militarilor români şi să-i impulsioneze în luptă: „Mulțumesc tuturor ofițerilor, subofițerilor şi trupei pentru eforturile depuse. Trebuie să ne aşteptăm ca inamicul, sprijinit de organizațiuni tari, va face mari eforturi pentru a ne bara drumul spre Odessa. Organizațiile lui nu vor putea fi însă de nici un folos, căci vitejia infanteristului român, verificată în luptele din zilele trecute, vor şti să zdruncine pe apărători, ce deja se află într-o situație grea. Înainte, deci, spre Odessa".
- Locotenent-colonelul Alexandru Dobriceanu, şeful de stat major al Diviziei 1 gardă, este însă mai realist şi consemnează, astfel, comportarea infanteriei în luptă: „Se mişcă greu, în formaţiuni liniare şi regulate, fapt care o face să sufere mult din cauza tragerilor de artilerie, aruncătoare şi armament automat inamice. Merge în majoritatea cazurilor numai dacă este împinsă de ofiţeri, care sunt astfel nevoiţi să gesticuleze, să alerge de la o subunitate la alta, să meargă chiar cu primul val de asalt şi să se descopere uşor inamicului, care-şi alge obiectivele înmosd special, producând multe pierderi. Soldatul este departe de a fi o individualitate pe câmpul de luptă, trebuie supravegheat şi controlat mereu. Este înfricoşat de carele de luptă şi de focul brandturilor din care cauză nu ocheşte când trage. Se pune uşor în panică, mai ales când ofiţerii au căzut. Neobişnuit cu tragerile din timp de pace nu foloseşte bine şi just focul armelor sale; nu ştie să descopere obiectivel, nu s epoate stăpâni aşteptând pe inamic să se apropie ca să-l poată distruge, ci deschide foc de la distanţe mult mai mari decît eficace, descoperindu-se, neobţinând rezultate. Nu este obişnuit cu camuflajul, din care cauză de cele mai multe ori se mişcă în vederea inamicului, nu foloseşte terenul şi mai ales, nu-l angajează repede când se opreşte.Disciplina focului nu este cunoscută, din care cauză risipa de muniţiuni, fără rezerve efective".
- Referindu-se la aceste stări de lucruri (şi la multe altele), locotenent-colonelul Alexandru Dobriceanu a urmărit doar să atragă atenţia, să îndemne la remedierea lipsurilor, la o mai bună pregătire de luptă pentru ca pierderile umane să fie cât mai mici. Din păcate, asemenea constatări aveau să fie ignorate, nefiind luate în seamă de mulţi nici astăzi, unii crezând (chiar zicând) că dacă se vorbeşte/scrie de/despre ele este afectată imaginea armatei. Dacă aş fi comandant, le-aş pune în ramă şi le-aş citi soldaţilor în fiecare zi. Dacă aş fi soldat aş lua instrucţia în serios!

17 septembrie 1941.

„În negocierile care s-au purtat în ultimul an, România, cu un larg spirit de înţelegere, a încercat să satisfacă toate dorinţele Germaniei, făcând de cele mai multe ori, şi mai ales în problemele mari şi esenţiale, sacrificii cu totul neobişnuite".
- Însoţit de generalul Alexandru Ioaniţiu, mareşalul Ion Antonescu se deplasează la comandamenul Armatei 4, la Baden. La coborârea din avion (orele 16.00), şeful Marelui Cartier General român este lovit de elice, decedând după 45 de minute. „După aterizare, generalul Ioaniţiu, din nebăgare de seamă, s-a apropiat prea mult de elice care l-a lovit în cap. Lovitura a fost puternică încât generalul Ioaniţiu a fost trântit la pământ cu capul spart. Medicii veniţi în grabă la locul accidentului au făcut sforţări uriaşe spre a-l readuce în simţire, însă toate încercările au fost zadarnice" (Jurnalul de operaţii al Armatei 4).
- Cu toată rezistența opusă de trupele sovietice şi în pofida pierderilor înregistrate pe platoul din fața Dalnikului, Armata 4 română reuşeşte să ia contact cu poziția dintre Gnileakovo şi Tatarka.
- În fața Dalnik-ului, pe frontul Diviziei 21 infanterie, comandată de generalul Nicolae Dăscălescu, luptă şi un regiment german (un batalion de infanterie şi un batalion de pionieri).
- La nord de Dalnik, acțiunile Diviziei 3 infanterie capătă aspecte dramatice, inamicul opunând îndârjite rezistențe succesive. Militarii batalionului 2 din Regimentul 30 dorobanți asaltează la baionetă în 3 - 4 rânduri, fiecare poziție treguind să fie asaltată şi curățată cu grenada.
- Un raport referitor la relaţiile economice româno-germane relevă că „în negocierile care s-au purtat în ultimul an, România, cu un larg spirit de înţelegere, a încercat să satisfacă toate dorinţele Germaniei, făcând de cele mai multe ori, şi mai ales în problemele mari şi esenţiale, sacrificii cu totul neobişnuite, chiar în raporturile economice cele mai amicale, căci în urma acestor sacrificii economia românească a luptat şi luptă cu greutăi necunoscute până acum".
- Ziarele publică lista nr. 10 cu numerele ofiţerilor şi subofiţerilor căzuţi în luptă.
- Extrasele din Buletinele zilnice al centrelor de radio-ascultare Bucureşti includ o componentă nouă - „Propaganda antiromânească" -, structurată astfel: „sovietică, engleză, din Ungaria şi Ardealul cedat".
- În lupta pentru combaterea speculei, Primăria municipiului Bucureşti anunţă că persoanle care vor contribui la descoperirea depozitelor clandestine vor prim 25% din mărfurile confiscate.

18 septembrie 1941.

Regimentul 9 dorobanţi (jurnal de operaţii): „Presiunea inamică se sfarmă de apărarea noastră, înaintarea nu poate însă progresa, date fiind pierderile şi istovirea forțelor timp de două zile de continuă încordare... În tot cursul zilei, inamicul cotraatacă neîncetat, dar fără nici un rezultat".
- Corpul de munte încheie acțiunea de trecere a forțelor la sud de Nipru, după care este dirijat spre est, înapoia Corpului 49 alpin german, care întâmpina puternice rezistențe din partea trupelor sovietice.
- Locotenent-colonelul Vasile Scârneci consemnează în Jurnal aspectul câmpului de luptă de la est de Berislav, în urma confruntărilor germano-sovietice din zilele precedente: „Vizitez câmpul de bătălie pe toată adâncimea lui de 5 km, la nord-vest de Dimitrievka. Peste tot, un furnicar de măşti individuale, căci ruşii n-au avut timp să se bage mai adânc în pământ. La un colhoz, într-un grajd mare şi murdar, mulţi răniţi ruşi. Sunt îngrijiţi de patru sanitari. Nu au medicamente şi de patru zile nu au mâncat. Unii sunt foarte tineri şi alţii chiar bătrâni, toţi murdari, obosiţi, amărâţi şi plini de păduchi. Le dăm pâine, ciorbă şi ţigări. Sunt aşa de mulţumiţi. [...] Pe câmpul de uptă cât vezi cu ochii, sute, mii de arme cu baioneta înfiptă în pământ, o întreagă pădure. Acestea marchează locul morţilor şi răniţilor, pentru a fi mai uşor descoperiţi. Mulţi sunt oribil mutilaţi şi intraţi în descompunere. Răniţilor din grajdul colhozului (unii au viermi în răni) le-am făcut rost de medicamente şi sanitarii mei i-au pansat aşa în grabă, cum au putut".
- Pe frontul de la Odessa, generalul Ilie Șteflea, comandantul Diviziei 3 infanterie, descrie modul în care reacționa inamicul în zona Dalnik: „Trăiesc de la 1 septembrie în această regiune, cunosc toate viroagele şi toate clădirile. După hartă nu se poate aprecia valoarea regiunii, cota 79,3 şi sud Kobacenko pentru apărarea spațiului liber de la sud pe unde urmează să cucerim poziția inamică. Pe teren sunt foarte multe clădiri noi, colhozuri cu zeci de case din piatră care au vederi şi focuri în flancul atacului până la Dalnik. Cu artileria nu pot fi neutralizate armele automate, aruncătoarele şi tunurile instalate în aceste acoperiri. Circulă maşini continuu prin aceste acoperiri şi abia găsim câte una din ele. Vin care de luptă cu tunuri care se ascund după aceste clădiri şi trag direct în flancul şi spatele trupelor noastre înaintate până la drumul vest şanțul anticar".
- Luptele de la Dalniţkaia sunt descrise astfel în jurnalul de operații al Regimentului 9 dorobanţi: „Plutonul sublocotenentului Dominic Alexandru, flancgardă de legătură cu Regimentul 30 infanterie, se opune dârz, dar inamicul este mult superior. Ofițerul cade mort, străpuns de o baionetă. Sergentul Roman Ioan i-a comanda şi apărarea continuă până ce cade întreg plutonul fără să se dea un pas înapoi. Infiltrarea se accentuiază în flancul rezervei batalionului 2. Compania 6, căpitan Andronescu, face față la stânga cu un pluton de puşcaşi şi o grupă de mitraliere şi reuşeşte să fixeze contraatacul de pe valea Dalnițkaia. Din față inamicul presează tot mai puternic, dar i se rezistă eroic. Observatoarele înaintate raporteză regimentului situația. Presiunea inamică se sfarmă de apărarea noastră, înaintarea nu poate însă progresa, date fiind pierderile şi istovirea forțelor timp de două zile de continuă încordare. Batalionul 3, ce se mişca în spatele batalionului 2, primeşte ordin să intervină în sprijinul maiorului Marinescu Stelian, la flancul stâng. Compania 9, căpitan Manole Petre, este împinsă la înălțimea rezervei batalionului 2. Infiltrarea produsă pe valea vest Bostanaia este răpusă şi cutezătorii rămân pe vale ca bolovanii, tăvălugiți de şeniletele sublocotenentului Ursu Aurel, de la compania antitanc. În spatele batalionului 1 este împins batalionul 3 din Regimentul 32 dorobanți. În tot cursul zilei, inamicul cotraatacă neîncetat, dar fără nici un rezultat. Batalioanele 3 din Regimentul 9 dorobanți şi 3 din Regimentul 32 dorobanți împing până pe creasta Bostanaia şi în timpul nopții înlocuiesc batalioanele 1 şi 2 care trec înapoi, la vest de valea Bostanaia, constituindu-se în rezervă".
- La fel de dramatice sunt şi luptele din sectorul Diviziei 1 gardă. „Cu toate încercările făcute şi cu tot sacrificiul fără reținere al luptătorilor. Regimentul 6 « Mihai Viteazul » n-a putut progresa din cauza rezistențelor inamice care țintuiesc fără cruțare la teren pe oricine încearcă să facă un pas înainte. Totuşi, a reuşit să înainteze cu dreapta circa 200 metri, iar cu stânga mai puțin" (Jurnalul marii unități).
- Aflat în zonă, şeful de stat major al Diviziei 1 gardă apreciază că „rezistența inamicului n-a putut fi înfrântă din cauza slabei capacități operative a unităților".
- Mai mult s-a produs şi un moment de panică. „Pentru oprirea celor ce se retrăgeau, comandantul regimentului m-a trimis la flancul drept, unde era colhozul. Se înserase bine, gloanțele șuierau pe lângă mine, dar am reușit să-i opresc, să-i organizez pe grupe, să-i încurajez să se înapoieze pe front și să-și reocupe poziția părăsită, arătându-le consecințele dezertării. Nu am întâlnit niciun ofițer în acestă situație (Fostul locotenent Gheorghe Petrescu din Regimentul 6 de gardă „Mihai Viteazul")".
- „Am văzut un convoi mare de prizonieri români duşi pe străzile Odessei, la port, pentru îmbarcare în vapoare pentru a fi transportați în Siberia prin Sevastopol." (Declaraţia prizonierului sovietic I. Bondarenko).
- Urmare Memoriului înaintat de guvernul român la 15 septembrie 1941, în problema atitudinii autorităţilor ungare în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiilor asumate la Viena la 30 august 1940, ministrul Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, solicită să fie primit de Mihai Antonescu căruia îi face cunoscut „tot loialul său sprijin" în susţinerea drepturilor româneşti şi adaugă că „este un moment politic în care trebuie câteodată să urmeze unele ordine de aspect formal pentru a evita un conflict româno-ungar în aceste împrejurări". În replică, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe român îi precizează: „noi, aici, trebuie să executăm ordinele istoriei" şi propune organizarea unei confeirnţe bilaterale în cadrul căreia să se rezolve problemele critice care puteau deveni ameninţătoare „pentru ordinea economică şi financiară internă".
- După ceremonia religioasă de la Catedrala din Chişinău, sicriul în care se afla corpul neînsufleţit al generalului Alexandru Ioaniţiu este urcat într-un avion mortuar şi trimis la Bucureşti.

19 septembrie 1941.

„A sosit vremea să înceteze dezbinările dintre noi. Să înlăturăm cauzele care ne-au separat în grupuri şi grupuleţe şi să trecem peste nimicurile vremelnice pentru că astăzi se decide soarta de mai bine şi mai rău a poporului nostru"(Ziarul „Timpul").
- Corpul de cavalerie începe trecerea Niprului la sud de Berislav.
- Pe frontul Odessei luptele sunt la fel de grele. „La ora 7 artileria pregăteşte atacul timp de 60 de minute. Îi răspunde artileria inamică, făcând să clocotească văile şi să întunece cerul de fum şi praf care întunecau şi îngreunau observaţia. La ora 8, Batalionul 3 cu companiile 9 şi 10 în linia întâi şi a 11 în rezervă debuşează la atac. Regimentul 30 dorobanţi nu poate progresa nici de data aceasta". (Jurnalul de operaţii al Regimentului 9 dorobanţi:
- Prizonierii sovietici declară că Odessa este pregătită pentru apărare, deşi populația este demoralizată.
- Feldmareşalul Gerld von Rundstedt, comandantul Grupului de armate „Sud", este decorat cu ordinul „Mihai Viteazul ", clasa III-a, pentru „modul strălucit în care a condus operaţiunile".
- „A sosit vremea să înceteze dezbinările dintre noi. Să înlăturăm cauzele care ne-au separat în grupuri şi grupuleţe şi să trecem peste nimicurile vremelnice pentru că astăzi se decide soarta de mai bine şi mai rău a poporului nostru. A căuta să despicăm firul în patru şi să bârfim atunci când trebuie să depunem toate eforturile în slujba ţării înseamnă să luptăm contra intereselor naţionale sabotându-le. Şi naţia nu are nevoie de asemenea elemente".
- În sesiunea de toamnă a Academiei Române, academicianul Ion Simionescu se referă şi la rolul instituţiei: „Academia Română trebuie să-şi continue menirea ei de trezire şi întărire a conştiinţei naţionale prin cultură şi în teritoriile azi descătuşate. În urma brazdelor trase de vrednicii ostaşi trebuie să urmeze semănătorul de cultură naţională pentru a trezi la acţiune energia dormitândă de până acum". (Editorialul „Frontul unităţii naţionale în timp de război", ziarul „Timpul"):

20 septembrie 1941.

Regimentul 27 infanterie: „Încep pierderile: comandantul batalionului 3, maior Luca Emil cade eroic pe câmpul de luptă străpuns de două gloanțe. Trece la comanda batalionului căpitanul Ceacu, care după 20 de minute este rănit. Numesc la comanda batalionului 3 pe căpitanul Donceanu Alexandru...În drum spre postul de comandă însă este şi el rănit. Căpitanul Bogdan cade rănit grav în abdomen şi evacuat. Căpitanul Mihăilescu este rănit foarte grav. [...] Este de remarcat cum în prima zi a atacului, în numai 8 ore, s-au schimbat la un singur batalion 5 comandanți" (Jurnal de operaţii).
- Generalul Erich von Manstein, comandantul Armatei 11 germane, decide să pătrundă în Crimeea cu Corpul 54 armată, prin poziţiile fortificate din istmul Perekop, în timp ce Corpul 30 armată urma să asigure flancul stâng, iar Corpul 49 alpin să respingă trupele sovietice la est de calea ferată care lega cotul Niprului cu oraşul Melitopol.
- În cadrul acestei concepţii, corpurile de munte şi de cavalerie din cadrul Armata 3 române urmau să înlocuiască (până la 25 septembrie) Corpul 49 alpin german, să consolideze capul de pod de la Berislav şi să participe la ofensivă spre est, la nord de Marea Azov.
- Pe frontul Odessei luptele devin din ce în ce mai grele.
- La orele 8.00, după o pregătire de artilerie de 10 minute, Regimentul 27 infanterie declanşează atacul pentru cucerirea satului Dalnik. „După pornire inamicul reacționează puternic cu artileria, numeroase aruncătoare şi arme automate aruncând o mare de plumb şi de oțel peste ostaşii regimentului de dorobanți. Cu tot avântul neînfricat de moarte al ostaşilor noştri, inamicul nu cedează poziția pe care o ocupa şi la mai puțin de 30 minute de la pornirea la atac angajează lupta la baionetă şi grenadă pentru cucerirea crestei cu porumb de la sud cota 61,8, operațiune destul de grea întru-cât porumbul era înțesat cu arme automate şi surprizele se iveau la tot pasul. S-a observat cum parte din inamic se ridica în picioare şi trăgeau cu armele în ostaşii noştri. Toată linia de luptă a batalionului era un vacarm sinistru. Era una din cele mai aprige încleştări cu inamicul care nu voia să părăsească poziția până nu era omorât în groapă cu grenada sau trecut prin baionetă. Am urmărit personal de la observatorul regimentului această luptă de neegalat până azi, această voință tenace a ofițerilor, subofițerilor şi trupei regimentului meu care voia să zdrobească orice încercare de rezistență a inamicului care se apăra cu ultima înverşunare. Batalioanele 2 şi 3 care se află în linia întâia sunt greu încercate. Încep pierderile: comandantul batalionului 3, maior Luca Emil, care se afla în linia întâia a companiei cade eroic pe câmpul de luptă străpuns de două gloanțe. Trece la comanda batalionului căpitanul Ceacu, care după 20 de minute este rănit şi el însă uşor şi este evacuat la postul de prim ajutor. Mulți ofițeri sunt morți şi răniți şi rândurile încep să se rărească între ei. Cu toate acestea lupta continuă şi la orele 11 creasta acoperită cu porumb de la sud cota 61,8 este cucerită. Numesc la comanda batalionului 3 pe căpitanul Donceanu Alexandru, comandantul companiei 8 mitraliere. În drum spre postul de comandă însă este şi el rănit şi evacuat la postul de comandă al regimentului. Numesc atunci la comanda batalionului 3 pe căpitanul Bogdan V., comandantul companiei 1. Se reia atacul pentru cucerirea crestei cu via de la cota 48. Inamicul opune o rezistență şi mai înverşunată. Căpitanul Bogdan cade rănit grav în abdomen şi evacuat. La comanda batalionului trece căpitanul în rezervă Mihăilescu N., care sosise între timp cu maşina de la trenul regimentar. Și căpitanul Mihăilescu este rănit foarte grav; este evacuat şi moare la ambulanță. Ține loc acum la comanda batalionului 3 locotenentul în rezervă Blănaru Gheorghe. Căpitanul A. Ceacu, care fusese rănit uşor şi era încă neevacuat, aflând de situația grea a pierderilor în care se afla batalionul, trece din nou la comandă. Faptul acesta se petrece către orele 16. Este de remarcat cum în prima zi a atacului, în numai 8 ore, s-au schimbat la un singur batalion 5 comandanți. Este lesne de înțeles că în această necruțătoare luptă inamicul ne-a cauzat pierderi serioase. Atacul totuşi continuă. Artileria grea inamică şi aviația de asalt trage asupra întregului dispozitiv de atac al regimentului. După lupte înverşunate şi continui, ceas de ceas şi minut de minut, cota 48 este cucerită la orele 17. Cu toate armele şi eforturile făcute, cu tot şirul de morți şi răniți, batalioanele 2 şi 3 îşi continuă totuşi înaintarea şi până la căderea serii reuşesc să continue atacul rămânând în strâns contact cu inamicul" (Jurnalul de operații al unități).
- „Moralul populației Odessei este scăzut. Apa de băut este amară şi sărată. Alimentele lipsesc, afară de pâine care se dă cu cartelă, 200-500 grame de om, formându-se coloane lungi pentru primirea ei. Armata este hrănită bine. Ordinul dat de Stalin este de a nu preda Odessa. Comandantul oraşului îndeplineşte ordinul căci astfel este împuşcat. Toți văd că apărarea Odessei este o imposibilitate. Frontul se menține prin teroare" (Declaraţia prizonierului sovietic Rubețki Vladimir).
- Pierderile zilei pe front: 283 morţi, 1 231 răniţi şi 188 dispăruţi. Pentru intervalul 1 august-20 septembrie: 14.017 morţi, 55.415 răniţi şi 8.003 dipăruţi, cu o medie zilnică de 1.500 de oameni.

21 septembrie 1941.

Colonelul Ion Codreanu: „Ofițerul de stat major duce ordine scurte, dar prin prezența lui stimulază trecerea la execuție, lămurește sau completează înțelegerea ordinului, ridică moralul executanților care îl văd în mijlocul lor.
- La est de Nipru, înaintarea corpurilor 30 armată şi 49 alpin germane este oprită de trupele sovietice la est de şanţul anticar de la Balki, ambele corpuri de armată trecând la defensivă, împreună cu Corpul de munte român, între Belozierka şi lacul Molocinoe.
- Trecut în întregime la est de Nipru, în zona Konstantinovka, Dimitrievka, Liubimovka, Corpul de cavalerie primeşte ordin să se deplaseze spre est pentru a ajunge în dimineața de 24 septembrie în zona Ekaterinovka, Amovka, Kalaga.
- Pe frontul de la nord de Odessa, Regimentul 27 infanterie continuă asaltul asupra Dalnikului. În luptă cade de această dată şi căpitanul Ceacu, care refuzase în ziua precedentă să fie evacuat.
- Alături de comandanţi, un rol important în desfăşurarea operaţiilor militare l-au avut ofiţerii de stat major.
- „Ofițerii de stat major au fost ochii comandantului diviziei, acolo unde acesta nu putea fi personal, au alergat înspre linia 1, au transmis ordine scrise și verbale, au văzut situația la fața locului și au luat chiar hotărâri imediate, încadrându-se, bineînțeles, în ideea directoare a comandantului, salvând prin acesta situații, care de altfel, puteau fi compromise dacă s-ar fi așteptat funcționarea normală a transmisiunilor"(General Alexandru Dobriceanu, șeful de stat major al Diviziei 1 gardă, în bătălia de la Odessa).
- „Ofițerul de stat major duce ordine scurte, dar prin prezența lui stimulază trecerea la execuție, lămurește sau completează înțelegerea ordinului, ridică moralul executanților care îl văd în mijlocul lor. Prezența ofițerului de stat major în mijlocul unui regiment sau detașament, în momente grele, inspiră comandantului calm și încredere în hotărârile ce ia" (Colonel Ion Codreanu, comandantul Brigăzii 6 cavalerie).
- Buletinul contrainformativ al Secției 2 a Marelelui Stat Major consemnează: „După ocuparea Transnistriei, populația, nădăjduind ca traiul ei să se îmbunătățească, a manifesttat încredere în trupele dezrobitoare".

22 septembrie 1941.

- Mareşalul Ion Antonescu preia interimatul conducerii Ministerului Apărării Naționale şi deleagă pe generalul Constantin Pantazi să semneze decretele referitoare la numiri în funcții şi cheltuieli materiale urgente. La rându-i, generalul Iosif Iacobici, comandantul Armatei 4, este numit şi în funcția de şef al Marelui Cartier General român.
- Generalul Gheorghe Rozin: „Mulți gradați au murit în mijlocul unităților lor, mulți servanți principali au murit străpunşi de baioneta inamică, trăgând până la ultimul lor glonț. [...] Cu durere trebuie, însă, să vă spun că au fost o parte din ostaşi care nu şi-au făcut datoria aşa cum au jurat prin jurământul de credință. În loc să lupte cu curaj au fugit ca laşii, iar unii au părăsit armamentul. Toți aceştia îşi vor primi pedeapsa cuvenită. Vor fi împuşcați ca şi cei care şi-au tras singuri în mână". Corpul de munte român primește ordin să înlocuiască Corpul 49 armată german (aflat în lupte grele cu inamicul la sud de Balki) în vederea deplasării acestuia spre istmul Perekop. Acţiunea este executată până la 25 septembrie pe un front de circa 40 km, între est Balki şi Veseloe. Concomitent, la flancul sudic, l sud de Veseloe, este introdus în luptă Corpul de cavalerie român, între diviziile 170 şi 72 infanterie germane.
- Încercând să elimine pericolul reprezentat de artilerie grea română şi germană de la nord-est de Odessa, trupele sovietic declanşează o amplă acţiune de debarcare maritimă şi aeriană în zona Cebanka (în noaptea de 21 spre 22 septembrie 1941), în urma căreia Divizia 13 infanterie este obligată să se retragă 9 km până la Kubanka, iar Divizia 15 infanterie până la 4 km sud-vest de Mal. Bujalîk.
- Referindu-se la încrâncenarea luptelor din sectorul Diviziei 13 infanterie, generalul Gheorghe Rozin în Ordinul de zi nr. 180: „În dimineața acestei zile (22 septembrie 1941 - n.r.), divizia a fost atacată de forțe mult superioare. Două regimente, trupe proaspete aduse pe Mare au atacat, susținute de artileria navală și terestră, de care de luptă și aviație de bombardament. Divizia având numai o parte din forțele sale la îndemână, deoarece majoritatea forțelor se aflau în altă parte, a luptat eroic cu toată superioritatea inamicului; cu toate că au luptat unul contra cinci și unul contra zece, au putut să oprească definitiv pe inamic, care nu a mai făcut în pas înainte... Mulți gradați au murit în mijlocul unităților lor, mulți servanți principali au murit străpunşi de baioneta inamică, trăgând până la ultimul lor glonț. În fața lor ne plecăm frunțile, ne închinăm şi îi asigurăm că vor trăi veşnic în inimile noastre. Foarte mulți ofițeri şi ostaşi răniți s-au prezentat la unități, şi-au făcut pe deplin datoria, înfruntând cu curaj şi energie atacul inamic şi luptând din răsputeri pentru respingerea lui. Datorită eforturilor supraomeneşti depuse ei au reuşit a opri pe inamic. Cu durere trebuie, însă, să vă spun că au fost o parte din ostaşi care nu şi-au făcut datoria aşa cum au jurat prin jurământul de credință. În loc să lupte cu curaj au fugit ca laşii, iar unii au părăsit armamentul. Toți aceştia îşi vor primi pedeapsa cuvenită. Vor fi împuşcați ca şi cei care şi-au tras singuri în mână. Din cauza acestora care nu-şi fac datoria suntem nevoiți să suferim pierderi zadarnice. Pentru aceste motive acei care nu au stat pe poziție vor fi împuşcați".
- În sectorul Regimentului 27 infanterie lupta capătă iarăşi aspecte dramatice. „Inamicul - consemnează jurnalul de operații al unității - nu cedează creasta imediat vest Dalnik şi este din nou asaltat cu grenada şi baioneta. Această luptă în interiorul poziției este dusă cu aceeaşi dârzenie şi spirit de sacrificiu. Comandantul batalionului 1, maiorul Knop R., care înainta cot la cot cu batalionul 2, împreună cu comandantul companiei 4 mitraliere şi cu adjutantul sunt prinşi de focul puternic al aruncătoarelor şi răniți toți trei după ocuparea crestei vest Dalnik. Numesc la comanda batalionului 1 pe căpitanul Mirea Marin de la compania comandă. Atacul se continuă în tot cursul zilei şi batalioanele reuşesc să cucerească ultima creastă care dă în Dalnik la circa 700-800 de metri de acest sat. Dacă acest atac a reuşit cu toate pierderile grele pe care le-am suferit, aceasta se datoreşte în primul rând eroismului fără pereche al ofițerilor, subofițerilor şi trupei Regimentului 27 dorobanți. Crâncena luptă care s-a dat la la vest de Dalnik constituie o pagină de glorie înscrisă de regiment".
- În luptele de la Dalnik Regimentul 27 avea să piardă 367 militari ucişi, 853 răniți şi 87 dispăruți. Relevându-le jertfa, comandantul unității consemna: „Țara va fi veşnic recunoscătoare acestor eroi care n-au precupețit nimic pentru a fi la înălțimea misiunii ce li s-au cerut. Ei sunt veşnici apărători ai credinței şi virtuților noastre strămoşeşti. Cimitirul de la Leniental, unde sunt aliniați toți aceşti martiri eroi, este o mărturie nepieritoare pentru generațiile care vor veni. Exemplul lor nu va fi uitat niciodată. Patria le datorează mult şi recunoştința ei va fi veşnică".
Pierderile zilei : 474 militari ucişi, 1475 răniți şi 1247 dispăruți.

23 septembrie 1941.

Ion Antonescu: „Oboseală, laşitate, neprevedere, uşurință? Nu ştiu ce a fost. Fapt este că aceasta mi-a deschis definitiv ochii asupra valorii combative rămase a armatei noastre".
Mihai Antonescu: „Transilvania n-am uitat-o niciodată".
- În încercarea de a opri/încetini pătrunderea trupelor germane în Crimeea, sovieticii declanşează la nord de Marea de Azov, în zona şanţului anticar Balki - Melitopol, puternice acțiuni ofensive, care aveau să se intensifice în zilele le următoare.
- Datorită insuficienței muniției pentru artileria grea, oboselii accentuate a trupei, aşteptării sosirii a 3 - 4 divizii din țară cu efective complete şi a înfrângerii înregistrate de Corpul 5 armată în ziua precedentă, atacul planificat pe frontul Odessei se amână.
- Motivându-şi decizia, mareşalul Ion Antonescu precizează (şi acuză): „Un corp de armată a fost, în condițiuni ruşinoase, dat 10 km înapoi pentru că s-a produs o defecțiune la un regiment, care a antrenat un întreg corp de armată. Un regiment inamic a cărui valoare şi forță combativă este contestabilă a produs această catastrofă ruşinoasă unui corp de armată până atunci victorios. Oboseală, laşitate, neprevedere, uşurință? Nu ştiu ce a fost. Fapt este că aceasta mi-a deschis definitiv ochii asupra valorii combative rămase a armatei noastre şi, la cerea generalului Iacobici, am contramandat acțiunea care speram să constituie ultimul efort şi ultimul pas pentru cucerirea Odessei. Defecțiunea Corpului 5 armată m-a oprit pe drumul victoriei care era asigurată. Toate sacrificiile făcute în oameni, munițiuni şi în timp pentru înfrângerea definitivă şi totală a inamicului au rămas inutile. Toate speranțele nației, ca şi mândria ei au fost spulberate".
- Cu toate acestea, cei aflați pe front au continuat să lupte.
- Pentru străpungerea pozițiilor inamice, Divizia 15 infanterie (ca și alte mari unități) constituie un batalion de asalt (batalion de infanterie întărit cu subunități de artilerie și două gupuri de asalt ale pionierilor formate din câte un pluton, comandate de sublocoteneții Ionescu și Oncescu).
- Fiecare grup de asalt – rememora Emanoil Ene, locotenent în Batalionul 51 pionieri – era dotat cu încărcături alungite de exploziv, mânuite de câte o echipă pentru crearea breșelor prin rețelele de sârmă, încărcături de exploziv concentrate de 5 kg și 2 kg pentru distrugerea crenelelor, ambrazurilor și intrărilor blindate ale cazematelor, aruncătoare de flăcări pentru incendieri, grenade explozive și armament automat pentru lupta apropiată, precum și lumânări fumigene pentru a înlesni apripierea mascată de obiectiv. Acțiunea pionierilor era susținută cu focul întregului batalion, care ataca simultan sau după cucerirea cazematei".
- În şedinţa de Guvern, Mihai Antonescu se referă şi la :
- situaţia refugiaţilor ardeleni: ,,Astăzi domnilor, după ce ne-am dezrobit pământul de la Răsărit, problema refugiaţilor rămaşi nu mai este o problemă de asistenţă, ci o problemă naţională...În acest ceas, mai mult ca oricând, trebuie să punem acest accent româmesc pe ocrotirea ardelenilor şi drepturilor lor... O serie de violaţiuni de drepturi, grave, au fost săvârşite împotriva românilor din Transilvania ocupată: şcolile, aşezămintele noastre bisericeşti au fost distruse, au fost dărâmate 16 biserici, activitatea confesională se desfăşoară cu foarte mare greutate. Învăţământul nostru este compromis; de asemenea, sub forma unui decret care dă un drept de anulare împotriva actelor de proprietate, sunt deposedaţi românii, chiar de bunurile dobândite prin împroprietărire. În sfârşit, liberii profesionişti sunt aproape în imposibilitate să-şi mai exercite profesiunile... Deoamdată ne apărăm drepturile românilor din teritoriul ocupat. De aceea, la conferinţa de după-amiază vom stabili care sunt etapele introducerii, începând de săptămâna viitoare a actelor de represalii. Eu am anunţat déjà Guvernul Reich-ului şi Guvernul italian că Guvernul român trece la represalii, acesta fiind singurul mijloc ca să poate apăra drepturile şi viaţa spirituală a românilor din Transilvania ocupată;
- acordarea decoraţiilor: „Decoraţiile prin cae Regele îşi unea viaţa cu elitele neamului, au fost transformate în instrumente de răsplată a linguşitorilor sau devotamentelor oarbe şi adesea inconştiente... Ceea ce vă rog pe dv. este să facem o selecţie autentică a celor pe care îi vom decora. Nu vreau să dăm prea multe decoraţii ca să nu cădem în exces. Primul pas pe care îl facem este să dăm puţine decoraţii şi numai elementelor de mare valoare, care, realmente, au făcut fapte de folos pentru ţara noastră sau pentru administraţia publică".
- Şedinţa Comisiei restrânse de represalii împotriva propagandei şi practicilor ungare în teritoriul românesc ocupat în 1940 (la care se referise Mihai Antonescu în şedinţa de guvern) are loc la sedul Ministerului Afacerilor Străine. Participă Dumitru Popescu (ministru de Interne), Constantin Stoicescu (ministrul Justiţiei), Radu R. Rosetti (ministrul Educaţiei şi Culturii Naţionale), Alexandru Cretzianu, Nicolae Davidescu, Eugen Zwidinek, Alexandru Bădăuţă, Valer Pop, Dumitru Negel, Sabin Manuilă, Ioan Lupaş. Din expozeul lui Mihai Antonescu (preşedintele Comisiei) rezultă idei generale care guvernau activitatea forurilor române de decizie în acest sens: contracararea politicii şi propagandei ungare referitoare la Transilvania; asigurarea condiţiilor normale de viaţă pentru populaţia română majoritară (,,fără a primi ca act definitiv Actul de arbitraj de la Viena"); demersurile externe dirijate spre eliberarea Transilvaniei (,,Nu va fi pace în Sud-Est şi nu va fi linişte în Carpaţi până când României nu i se va face dreptate, restituindu-se pământurile româneşti"). ,,În orice caz – a mai precizat Mihai Antonescu – Transilvania n-am uitat-o niciodată şi Transilvania de acum înainte va începe să se simtă că în toată vremea ne-am adus aminte de ea"[1].

----------------------------------
[1] Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 1999.

footer