Revista Art-emis
Documente secrete ale trădării Regelui Mihai (5) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Joi, 21 Iulie 2011 23:19
cop arm rosieDocumente secrete ale trădării Regelui Mihai

Poate că aprofundând într-un studiu viitor modul cum a decurs negocierea contractului de colaborare dintre Casa Regală a României şi Guvernul Sovietic vor apare aspecte noi. Prin analiza documentelor, în acest moment poate fi dovedit că acest contract a existat şi dacă analizăm ultimii ani, prin prisma evenimentelor publice referitoare la cele două părţi, putem afirma că el acţionează şi în acest moment, dacă ar fi să ţinem cont de următorul comunicat de presă din anul 2005: „Fostul suveran al României se află printre cei şase veterani de război care au fost decoraţi, ieri, la Moscova, de preşedintele Vladimir Putin, în cadrul manifestaţiilor dedicate celei de-a 60-a aniversari de la victoria împotriva nazismului", informeaza Rompres. Alături de Mihai I au fost decoraţi pentru participarea în cel de-al doilea război mondial fostul preşedinte cipriot Glafcos Clerides, preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, preşedintele Albaniei, Alfred Moisiu, preşedintele Croaţiei, Stjepan Mesic, şi fostul preşedinte polonez Wojciech Jaruzelski. Regele Mihai, unicul supravieţuitor dintre şefii de stat direct implicaţi în evenimentele de acum 60 de ani, este unul dintre cei şapte lideri ai vremii care au fost distinşi şi cu «Ordinul Victoria», acordat de U.R.S.S. şi semnat personal de către Stalin."

Deloc întâmplător ar putea să fie faptul că prinţesa Greciei, Elena, s-a ocupat ocupa personal de negocierea abdicării fiului său şi instalarea unui guvern comunist în România, timp în care sovieticii au fost foarte „corecţi" în a-şi trăda aliaţii comunişti greci şi a lăsa Grecia în sfera de influenţă occidentală, monarhică până în 1973. Ceea ce se va putea cu siguranţă înţelege este dorinţa Casei Regale româneşti de a nu pleca din România „săracă", de a-şi vinde cât mai scump avantajul poziţiei extrem de importante faţă de cei trei actori principali ai momentului: SUA, Marea Britanie şi URSS. Ce putea obţine Casa Regală - pentru că beneficiarii acestui „contract" au fost şi ceilalţi membrii ai familiei, rămaşi fideli tânărului rege - de la fiecare „negociator " în parte? SUA şi Marea Britanie, mari puteri democratice, a căror diplomaţie era tributară corectitudinii şi respectării legimităţilor nu putea oferii decât ajutorul pentru păstrarea unui regim monarhic în România, păstrarea pluralismului politic, acordarea unui statut de forţă beligerantă şi drepturile ce i se cuveneau României. Erau garanţii unei evoluţii democratice în ţara chiar aflată sub ocupaţie sovietică. Ceea ce nu s-a dorit a se cunoaşte de către români este tocmai acest aspect. Sovieticii primiseră dreptul să-şi strângă „birurile" din România, dar toate înţelegerile existente între „Cei trei" la acea dată , aşa cum am văzut că se reflectau în documentele deja prezentate în acest studiu, prevedeau asigurarea unui climat propice pentru toate statele aflate în situaţia României, şi în mod expres pentru ea, de a-şi alege singure regimul politic fără amestecul nici unuia dintre cei trei. Tocmai acest rol avea Comisia Aliată de Control.

lavrenti beriaAcceptarea de către Mihai I a unei loiale colaborări cu puterile occidentale însemna, în primul rând, acceptarea că va continua să conducă o ţară zguduită de lupte politice interne, fără o clasă politică coerentă şi mai ales cu „duşmanul" sovietic prezent fizic oriunde întorceai privirea. Această perspectivă, să recunoaştem, nu era deloc îmbietoare pentru un tânăr pe care nu-l puteai impresiona cu un sentimentalism născut din dragostea de neam, tradiţii democratice şi alte balcanisme. Ce avea el comun cu neamul românesc? Nici un gram de sânge, dar o avere enormă, pe care o putea recupera, măcar în parte, dacă se dovedea inteligent. În privinţa României sovieticii aveau de îndeplinit un testament istoric dar mai ales aveau de răzbunat înfrângerile ultimilor o sută de ani. Primiseră, mare parte din teritoriul românesc „pe tavă" la 23 august 1944 şi pentru asta îi purtau recunoştinţă regelui Mihai. Se delectaseră cu dezarmarea şi dezonorarea a peste 170 000 de ofiţeri şi soldaţi români deportaţi în Siberia şi se instalaseră deja confortabil la festinul asigurat de România ca dezpăgubire de război chiar din anul 1945, dovadă că nenorocita ţară săracă mai putea fi sărăcită. Visul muscalului dintotdeauna era să nu mai plece! Prezenţa „aliaţilor", convenţiile încheiate nu-i permiteau acest lucru şi nu era dispus să rişte un nou conflict. Muncise şi investise enorm în ultimii treizeci de ani la infiltrarea propriilor agenţi în România, dar comunismul nu se prea prindea de românul iubitor de Dumnezeu şi de ogorul lui,dar mai ales loial domnitorului său, cel dăruit de Dumnezeu să-i apere „sărăcia şi nevoile şi neamul" aşa încât numărul comuniştilor nu permitea să viseze la instalarea unui regim comunist în România în urma unor alegeri corecte.

Meritul sovieticilor este acela că au ştiut să-l evalueze corect pe tânărul rege Mihai I. Era soluţia problemei lor şi era inbatabilă. Ambele părţi primeau ce-şi doreau: Mihai I obţinea dreptul să-şi transfere mare parte din avere în lumea democratică, ba chiar şi destul din ceea ce nu-i aparţinea, dar cum şi ruşilor le rămânea suficient s-au făcut că nu văd. Importantă a fost şi veşnica prietenie şi recunoştinţă pe care U.R.S.S.-ul i-a purtat-o ex-regelui Mihai şi nu era puţin, mai ales atunci când putea să doarmă liniştit că nu va fi vânat de K.G.B.. Amănuntul legat de salvarea imaginii în faţa occidentului s-a rezolvat magistral graţie scenariului bine conceput şi mai ales magistral pus în practică, cu răbdare timp de trei ani. Chiar dacă au fost voci care au încercat să spună câte ceva despre acest odios contract, ele au sfârşit prin a nu fi luate în serios sau au fost cu grijă scufundate în trecerea timpului. Regele Mihai fusese pus în faţa unui refuz categoric al guvernelor american şi englez de a recunoaşte Guvernul roşu, Petru Groza.

O privire avizată, parcurgând prevederile constituţionale valabile la nivelul anului 1944 constată următoarele: prin Decretul Regal nr.1.626 din 31 august 1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiunii din 1866 şi cu modificările Constituţiunii din 29 martie 1923 (M.Of. 202/2 sept.1944) se revenise la Constituţia României din 1923 care prevedea clar că „Art. 88. - Regele numeşte şi revoacă pe miniştrii săi. El sancţionează şi promulgă legile. El poate refuza sancţiunea sa. El are dreptul de a ierta sau micşora pedepsele, în materii criminale, afară de ceea ce se statorniceşte în privinţa miniştrilor. El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecăţii, nici a interveni prin nici un mod în administraţia justiţiei. El numeşte sau confirmă în funcţiunile publice potrivit legilor. El nu poate crea o nouă funcţiune fără o lege specială. El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fără să poată vreodată modifica sau suspenda legile şi nu poate scuti pe nimeni de executarea lor. El este capul puterii armate. El conferă gradele militare în conformitate cu legea. El va conferi decoraţiunile române conform unei legi speciale. El are dreptul de a bate moneda conform unei anumite legi. El încheie cu Statele străine convenţiunile necesare pentru comerţ, navigaţiune şi alte asemenea; însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, trebuie mai întâiu a fi supuse Puterii legislative şi aprobate de ea."

groza, elena, mihaiCine putea în aceste condiţii să-l oblige pe regele Mihai să nu ţină cont de ceea ce-i ceruseră atât puterile occidentale cât şi toate forţele politice real democratice din ţară şi să demită Guvernul Groza? Dacă investirea lui Groza fusese făcută de regele Mihai, în virtutea acestui articol din Constituţie, demiterea aceluiaşi guvern de ce trebuia să se facă cu aprobarea celor trei mari puteri? Ele, puteau cel mult „recomanda" şi sancţiona prin nerecunoaştere dar nu puteau impune. Regele Mihai, prin simularea unei „greve regale" nu făcea alceva decât să tragă de timp, ceea ce avantaja enorm pe sovietici care îşi vedeau în continuare de planul propriu de eliminare a opoziţiei în România. Au fost lunile hotărâtoare pentru „micuţul monstru roşu" - Partidul Comunist din România, care reuşea să-şi consolideze puterea prin şantaj şi teroare şi îşi permitea să declare public în Rezoluţia Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist din România desfăşurată în zilele de 16-21 octombrie 1945: „De la 23 august până la 6 martie, Partidul Comunist, în colaborare cu toate forţele democratice, a avut un rol important la înlăturarea guvernelor în care predominau elementele reacţionare. Forţele democratice coalizate au adus la cârma ţării guvernul de largă concentrare democratică, dr. Petru Groza" („Scânteia" nr.367 din 1 noiembrie 1945)

tribunaSă înţelegem deci, că cel care făcuse de fapt atât demiterea " reacţionarilor" cât şi numirea „democraţilor " roşii , nimeni altul decât regele Mihai, era prezent în textul precedent sub numele de cod „forţele democratice"? Greva regală „dăduse bine" în ochii tuturor astfel încât dacă regele ar fi citit telegrama reprezentantului politic american în România, Burton Y. Berry, adresată secretarului de stat al SUA, la final de an , 26 noiembrie 1945 , conţinând primele concluzii ale emisarului american Mark Ethridge asupra situaţiei din România [Anexa 9] ar fi avut motive să zâmbească liniştit. Nu aş vrea să se creadă că sunt tributar unui concept anti-monarhic ! Consider că monarhia constituţională a fost pentru România anilor 1944-1945 şansa ce i se oferea pentru salvarea sa de pericolul sovietizării. Concentrarea puterii în mâna unui suveran patriot ar fi fost cu siguranţă extrem de greu de învins, chiar şi de experimentata forţă roşie a sovietelor. Bătălia s-ar fi dat oricum şi nu ar fi fost uşoară, dar trebuie să acceptăm că erau şanse să învingem, spre salvarea milioanelor de victime ale holocaustului roşu. Ceea ce este incredibil însă este modul în care, imediat după 1990 s-a reuşit propagarea rapidă a ideii că România a fost trădată şi lăsată la cheremul sovieticilor chiar de americani şi englezi. Mulţi s-au grăbit să explice lumii că „Sindromul Yalta" a fost mortal pentru poporul român şi că vinovăţia pentru marea năpastă roşie trebuie căutată la yankei. Mai că erai tentat să uiţi că rusului îi datoram modelul. Si trebuie să recunoaştem că românul a servit şi acest „adevăr" şi a devenit un pic mai atent la modul cum îşi împarte simpatiile! Dureros este că „marele actor" al vremii, simţind că nu prea le arde oamenilor să se prăfuiască prin arhive, a reapărut pe scenă. Dacă am putea să facem abstracţie de milioanele de români condamnaţi de el acum 66 de ani la calvarul ciumei roşii, am zămbi îngăduitori şi, împrumutând graiul ardeleanului i-am spune: „No, amu nu mai ţine! Ne-om deşteptat!" Dar se pare că nu avem dreptul să glumim şi cu prezentul.

De ce şi mai ales cine a lansat, după 1990, teoria abandonării României în favoarea Uniunii Sovietice de către SUA şi Marea Britanie începând cu august 1944 este un subiect extrem de important nu numai din necesitatea de restabilire a adevărului istoric dar şi ca studiu de caz, referitor la modul cum poate fi manevrată opinia publică, chiar şi cea care se consideră cunoscătoare.

Anexa 9
Telegrama reprezentantului politic american în România, Burton V. Berry, adresată secretarului de stat al SUA, conţinând primele concluzii ale emisarului american Mark Ethridge asupra situaţiei politice din România
DEPARTAMENTUL DE STAT - TELEGRAMA PRIMITA
Bucureşti, via Varşovia
Datată: 26 noiembrie 1945
Primită: 3:39 a.m.
27 noiembrie
Secretariatul de stat
Washington
FOARTE URGENT
917, 26 noiembrie, ora 1 p.m.
SECRET, PENTRU SECRETAR, DE LA ETHRIDGE

Cu toate că marţi plec de aici spre casă, vă trimit această telegramă la sfârşitul unei săptămâni foarte pline la Bucureşti din pricina unei situaţii presante. Poziţia democraţiilor vest-europene îşi pierde coeziunea cu rapiditate, poziţia Rusiei devenind din ce în ce mai puternică, şi dacă acum nu acţionăm ferm şi eficace în România, în curând va fi prea târziu.Periclităm în acest fapt încrederea poporului român în intenţia şi în capacitatea noastră de a îndeplinii angajamentele pe care le-am făcut în faţa lumii întregi. ( acesta este textul telegramei 917,domnul Ethridge sugerează ca Secretarul de Stat să repete acest text cu destinaţia Moscovei pentru Harriman). Săptămâna trecută am discutat cu cea mai mare parte dintre oamenii politici, inclusiv cu reprezentanţii britanic şi sovietic, cu regele, cu membri ai conducerii partidelor din coaliţia guvernamentală a lui Groza, cu lideri ai opoziţiei şi cu numeroase persoane reprezentând grupări ale muncitorilor şi industriaşilor. Astăzi, înainte de a pleca în provincie pentru două zile, aş vrea să rezum pe scurt, pentru informarea dvs. , impresiile mele privind situaţia din România. Deşi modalitatea de a ajunge la putere este foarte asemănătoare celei pe care am constat-o în Bulgaria,pe care semnatarii Tratatului de la Yalta să o poată accepta ca numitor comun. În al doilea rând, refuzul lui Groza de a demisiona la cererea regelui în luna august a creat din punct de vedere constituţional un impas care a dus la situaţia de acum.Ambele părţi pretind că sunt nerăbdătoare să găsească o soluţie, dar între timp situaţia politică se îndreaptă spre haos şi trebuie luată o hotărâre.În al treilea rând, problema alegerilor parlamentare este doar în stadiu de discuţii pentru că actualul guvern argumentează că în acest caz, sunt necesare pregătiri în plus.Convingerea mea este că guvernul nu se va adresa încă poporului,pentru că nu vrea să-şi riste poziţia în alegeri libere şi pentru că are nevoie de timp să-şi consolideze puterea.

Sunt ferm convins că guvernul Groza nu este reprezentativ în niciun fel în sensul formulei stabilite de Yalta, pentru că cele două grupuri politice care se bucură de sprijină vastei majorităţi a populaţiei României nu numai că nu fac parte din guvern, dar liderii lor au fost hărţuiţi de guvern, grupurile lor politic au fost în cea mai mare parte marginalizate, ziarele au fost în întregime suprimate şi toate întâlnirile publice ale opoziţiei au fost împiedicate.Partidele ţărănesc şi liberal sunt reprezentate în guvern doar de câţiva lideri dizidenţi aflaţi sub control sovietic.Partidul Social Democrat care participă la coaliţie este foarte nemulţumit de politica guvernului şi declară că aşteaptă momentul potrivit să iasă din coaliţie. Dintre partidele care formează coaliţia Groza numai Partidul Socialist poate fi considerat cu adevărat independent de directa donaţie rusească. Partidul Comunist este aproape în întregime creaţie rusească, spre deosebire de partidul din Bulgaria. Este condus de persoane de etnie neromânească şi duce o politică ce nu-şi află baza în tradiţia românească ceea ce sporeşte aici tensiunea şi rezistenţa.Frontul Plugarilor şi Uniunea Patrioţilor sunt grupuri nou create de comunişti pentru a câştiga aderenţi printre ţărani şi meşteşugari.Tătărăscu, care pare a fi samsarul care vinde complet România ruşilor a fost atât de mult discreditat de guvernarea sa anterioară, încât el este acum întru totul dependent de protecţia ruşilor. Numai Partidul Socialist îşi extrage rădăcinile din istoria României şi a câştigat evidentă popularitate în ultimii ani, deşi liderii lui admit că liderii comunişti au depus eforturi susţinute pentru a-I dezbina şi a le slăbi puterea.

Politica guvernului Groza, supravegheată îndeaproape, este concepută numai cu scopul ca în continuare Uniunea Sovietică să poată exploata în voie resursele ţării, fără a ţine seama de termenii armistiţiunlui, rezultatul fiind controlul sovietic într-un grad pe care nu l-am văzut în Bulgaria.Acest lucru este firesc, bineînţeles, pentru că România este în prezent bogată, iar convenţia de armistiţiu la care au subscris şi Aliaţi a fost ocolită printr-o serie întreagă de înţelegeri de punere în aplicare a prevederilor.Rusia a pretins deja 700 de fabrici preluate de la nemţi, este foarte interesată chiar şi în privinţa băncilor, a devenit coproprietar al întreprinderilor petroliere româneşti, al companiilor de navigaţie şi aeriene şi a evaluat în aşa fel bunurile pe care România le are de plătit ca reparaţii de război,încât aceasta plăteşte aproximativ de trei ori mai mult decât anticipase când a semnat armistiţiu.În plus, prezenţa a peste 600 000 de militari ca trupe ruseşti care trebuie hrănite, îmbrăcate şi plătite pe cheltuiala României, reprezintă un efort pe care ţara nu şi-l mai poate permite.Cinci şeptimi din cheltuielile curente referitoare la armistiţiu reprezintă întreţinerea armatei ruseşti.Companiile străine, inclusiv cele la care americanii au interese, au fost într-atât încorsetate, încât vor fi nevoite să părăsească ţara dacă nu se schimbă direcţia în care evoluează lucrurile.Peste câteva luni, Rusia va domina complet economia românească, dar modul de guvernare a ţării nu va suferii decât mici schimbări.

Groza şi Tătărăscu sunt complet aserviţi Rusiei în acţiunea de predare a României în mâinile unei armate care dictează, ceea ce este mai rău, în opinia tuturor decât chiar ocupaţia germană. În privinţa celor două mari grupări de opoziţie, ambele sunt împiedicate să se exprime public oral sau în scris- în timp ce oricine poate critica politica conservatoare din trecut a Partidului Liberal al lui Brătianu şi manevrele sterile ale lui Maniu ; aceştia, personal, reprezintă în mod cert segmentele importante, dacă nu majoritatea absolută a opiniei democratice româneşti. Maniu, în mod special, rămâne simbolul necontestat al democraţiei româneşti şi al sentimentului tradiţional democratic românesc, iar în cazul unor alegeri libere partidul lui ar câştiga cu siguranţă cel mai mare număr de voturi.Totuşi, 27 dintre liderii regionali ai partidului lui Maniu au fost închişi. Doi dintre liderii regionali ai partidului lui Brătianu sunt în închisoare şi alţi doi se ascund. Totuşi, securitatea personală a liderilor importanţi nu este încă ameninţată.

i v stalinNu se poate vorbi despre vărsări de sânge ca în cazul Bulgariei, dar domneşte totuşi un regim de extraordinară teroare şi reprimare a oponenţilor politici, prin arestări la miezul nopţii, bătăi în arestul poliţiei secrete, dispariţii şi orice alte mijloace menite să-I facă pe oameni să se supună. O consecinţă a cererii din august a regelui ca Groza să demisioneze, precum şi a refuzului său de a semna orice decret începând din acel moment, ori de a primi vreun ministru din guvern a fost creşterea propriului său prestigiu politic şi al popularităţii. El a devenit simbolul rezistenţei împotriva comuniştilor şi a Rusiei.Chiar şi comuniştii au fost de acord că el se bucură de o mare popularitate, iar şase dintre ei i-au spus că speră ca americanii vor fi în stare să găsească o soluţie a impasului constituţional dintre rege şi guvern.Bineînţeles că ei îşi doresc ca el, eventual să plece, dar n-ar îndrăznii acum să încerce să abolească monarhia.Toţi comuniştii care au încercat să găsească o soluţie impasului constituţional au subliniat că şi ei, ruşii, doresc acest lucru.Indiferent dacă Rusia doreşte ori nu o soluţionare, românii nu doresc în mod cert.Având în vedere marele prestigiu de care se bucură regele, este, totuşi posibil ca Guvernul Sovietic să accepte să facă unele concesii pe tărâm politic.Însă numai în măsura în care ele nu ar apărea că fiind făcute sub presiunea anglo-americanilor.Îl voi întâlnii pe Susaikov miercuri seara şi este posibil ca el să abordeze această problemă. Dacă nu va fi aşa, mă voi raporta, bineînţeles, la cum au decurs lucrurile.Comuniştii doresc soluţionarea, pentru că deşi sunt conduşi de ruşi, mulţi dintre ei simt româneşte şi îi sperie cele ce se întâmplă.Inflaţia creşte cu rapiditate, trasportul se înrăutăţeşte, fabricile nu mai pot obţine materii prime şi se închid, pentru că acestea ar trebui importate, iar ruşii fac asemenea stocuri de alimente încât populaţia se teme de o micşorare a raţiilor stabilite în luna februarie.

Pentru mine este limpede că aici nu se mai poate face nimic, decât dacă se va menţine presiunea spre a salva, atât cât mai este posibil, independenţa politică şi economică.Răspunsul la aceste probleme se află, ca şi în cazul Bulgariei, în intenţiile Rusiei şi în eforturile Guvernului american de a-şi rezolva toate problemele cu Rusia. S-ar putea face multe dacă noi am insista asupra transformării Comisiei Aliate de Control într-una cu un real caracter tripartit, faţă de ceea ce este ea acum, adică o autoritate sovietică, rolul nostru fiind acum doar acela de a protesta tot timpul inutil. Nu pot recomanda acum o soluţie. Poate convorbirea cu Susaikov îmi va sugera una. Acum încerc doar să subliniez gravitatea situaţiei României şi faptul că ţara a fost înghiţită din punct de vedere economic, că poporul este din ce în ce mai deziluzionat, moralul lui este tot mai scăzut şi că, dacă noi nu trecem la aplicarea principiilor pe care le-am enunţat deja, singurul rezultat este împingerea acestor oameni spre comunism, care le repugnă. Berry (Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r.667, c.689-697; The National Archives of The United States, Washington D.C., Departament of State, R.G. 59, Roll 10, Division of European Affairs,1945-1949)

Fragment din volumul „Privire sub Coroană" footer