Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Constantin Corneanu   
Joi, 23 August 2018 14:09

C.Corneanu - Sub povara marilor decizii La 23 august 1944, Uniunea Sovietic? era dispus? s? încheie un armisti?iu cu Mare?alul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat de Regele Mihai, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, f?r? niciun acord scris. Proclama?ia citit? la radio de regele Miai a fost considerat? de sovietici drept capitulare necondi?ionat? (Redac?ia).

Conjura?ia politicienilor de la Bucure?ti, defetismul unor înal?i comandan?i militari de pe front, tr?darea, incapacitatea de comand? ?i ini?iativ? în lupt? a unor conduc?tori militari, frica de r?spundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german ?i nu în ultimul rând inamicul aveau s? contribuie la pierderea B?t?liei Moldovei (19-23 august 1944) ?i, implicit, a „B?t?liei pentru Armisti?iu". În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, ?i va deveni ?ara care a favorizat, în mod substan?ial, înaintarea Armatei Ro?ii spre Sud-Estul ?i Centrul Europei, creându-se, astfel, condi?iile pentru instaurarea „regimurilor de democra?ie popular?.

Ca urmare a evenimentelor de la Viena, din 30 august 1940, precum ?i a muta?iilor de ordin geopolitic ?i geostrategic, în România s-a produs, la 4 septembrie 1940, o grav? criz? de stat soldat?, la 6 septembrie 1940, cu abdicarea Regelui Carol al II-lea, care l-a chemat pe generalul Ion Antonescu pentru a-l informa c? renun?? la tron în favoarea fiului s?u Mihai, acordând depline puteri în stat prim-ministrului care î?i asuma ?i titlul de „Conduc?tor al Statului". Generalul Ion Antonescu a crezut în rolul mesianic al Conduc?torului într-un stat, fiind convins c? „Statul a avut în toate unghiurile p?mântului ?i va avea în toate timpurile valoarea aceluia care, trec?tor, conduce". Schimbând formula de jur?mânt a Regelui Mihai I („Jur credin?? na?iunii române. Jur s? p?zesc cu sfin?enie legile statului. Jur s? p?zesc ?i s? ap?r fiin?a statului ?i integritatea teritorial? a României. A?a s?-mi ajute Dumnezeu"), generalul Ion Antonescu dorea s? sublinieze c? pe viitor na?iunea va trece întotdeauna înaintea Regelui.

În discursul ?inut, la 7 septembrie 1940, în ?edin?a Consiliului de Mini?tri, generalul Ion Antonescu a ?inut s? precizeze c? „nimeni nu va trece prin fa?a Palatului decât ca s? se închine în fa?a unui simbol", iar Regele va r?mâne numai un simbol ?i nu are dreptul s? se amestece în conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia. Generalul Ion Antonescu dorea s? p?streze Casa Regal? a României în afara treburilor politice ale statului, în acele clipe de grea cump?n?, cu speran?a c? va putea fi o solu?ie politic? în vremurile de dup? r?zboi. Vremuri pe care nimeni nu le putea b?nui, în acele clipe, cum vor ar?ta.

Jurnalul de r?zboi al Mare?alului Ion Antonescu relev? numeroase întâlniri (mic-dejun sau prânz) între Conduc?torul Statului român ?i so?ia sa, pe de-o parte, precum ?i Regele Mihai I ?i Regina-Mam? Elena pe parcursul r?zboiului, în afara vizitelor pe front ?i la ac?iunile protocolare impuse de ra?iunile de stat. Pân? la intrarea Regelui Mihai I în opozi?ie discret? fa?? de Antonescu, rela?iile au fost extrem de protocolare ?i amiabile. La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegram? de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuit? de trecerea Prutului ?i intrarea în r?zboiul împotriva Uniunii Sovietice. O telegram? de felicitare a fost trimis? Conduc?torului Statului român ?i cu ocazia trecerii Nistrului în iulie 1941.

Trecerea Nistrului a urm?rit s? împiedice reînvierea „Ucrainei Mari"

Necesit??ile operative generate de rezisten?a Armatei Ro?ii, exigen?ele r?zboiului de coali?ie ?i schimbarea direc?iei de înaintare a Grupului de Armate "Sud" reprezint? câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modern? a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului ?i-a inutilit??ii r?zboiului împotriva Uniunii Sovietice a fost „discret" alimentat? de serviciul de spionaj ?i propagand? britanic, cu efecte asupra interesului na?ional major. Protec?ia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu ?i Dinu Br?tianu, împotriva germanilor ?i-a aplic?rii regulilor r?zboiului, s-a f?cut din înalte ra?iuni de stat care au impus o astfel de conduit? Mare?alului Ion Antonescu. Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate na?ional?, r?nit? de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea r?zboiului de coali?ie, a solu?ion?rii „problemei ruse" sau a necesit??ilor militare imediate, eliminarea unei uria?e primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornic? de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului ?i nici nu avea cum s? influen?eze evolu?ia evenimentelor politico-militare din acele clipe.

O sintez? informativ? a Serviciului Special de Informa?ii (S.S.I.) din ianuarie 1944 sublinia faptul c? primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opozi?ia anti-antonescian? dateaz? din 24 ianuarie 1942, când, sub înrâurirea Reginei, anglofil? prin educa?ie ?i rela?iile de familie, spiritul Regelui a fost, treptat, format împotriva a?a-numitei domina?ii germane. Conducerea celor dou? grup?ri de opozi?ie (P.N.?. ?i P.N.L.) a decis s? încerce atragerea Casei Regale în conspira?ia împotriva Conduc?torului Statului cu ocazia serb?rii Ordinului Ferdinand din 24 ianuarie 1942. Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu ?i dr. Constantin Angelescu, în calitate de emisari ai opozi?iei, se vor întoarce entuziasma?i de la Palatul Regal, deoarece Regele Mihai I ?i Regina Mam? Elena erau definitiv câ?tiga?i pentru teza opozi?iei. Regele era formal capul o?tirii ?i comploti?tii n?zuiau c? Armata va fi atras?, astfel, de partea opozi?iei anti-antonesciene aflat? în rela?ii secrete cu Alia?ii Occidentali.

Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu înc? din 1943

Regele Mihai I va fi convins, astfel, c? numai o în?elegere cu Alia?ii Occidentali ar putea s? pun? stavil? unei expansiuni sovietice ?i c? numai o asemenea politic? poate men?ine statul român ?i monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic („dl. House"), jurnalist la „Allied News Papers" ?i aflat în drum spre Turcia, desf??urat? la Palatul Regal din Bucure?ti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cânt?rit posibilit??ile de reu?it? ale unui puci. Perspectiva ca monarhia ?i regimul partidelor democratice s? aib? soarta regimului mussolinian, în condi?iile tergivers?rii încheierii armisti?iului ?i ale form?rii unui guvern comunist în Moldova ocupat? de Armata Ro?ie, a generat ample discu?ii în Consiliul de Coroan? din 3 mai 1944. Participan?ii la acest Consiliu de Coroan? aveau s? conchid? c? nu numai Alia?ii, dar îns??i opinia public? român? va putea sus?ine cu drept cuvânt c? opozi?ia democratic?, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioas?, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural s?-?i îndrepte privirea c?tre noi forme de organizare politic? ?i social?.

Dintr-o asemenea perspectiv? se poate în?elege graba cu care Regele Mihai I ?i opozi?ia condus? de Iuliu Maniu s-au angrenat în ac?iunea de r?sturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înl?turare prin for??, iar arestarea Mare?alului figura în planul de ac?iune numai ca o solu?ie de ultim? instan??, deoarece Conduc?torul Statului trebuia determinat s? realizeze scoaterea României din r?zboi.

Regele Mihai I nu a avut nicio implicare în elaborarea ?i punerea în aplicare a legisla?iei anti-evreie?ti, precum ?i a cortegiului de suferin?e ce a urmat pentru popula?ia evreiasc?. Dar nici nu s-au înregistrat proteste oficiale ale acestuia în favoarea evreilor ?i a atenu?rii suferin?elor acestei popula?ii. Casa Regal? a României a fost ?inut? departe de deciziile politico-militare din statul român. Progresele realizate de trupele anglo-americane în B?t?lia Fran?ei, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate s? ating?, pân? la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în fa?a Var?oviei ?i pe frontul românesc.

Moscova acceptase condi?iile de armisti?iu ale lui Antonescu

Având posibilitatea s? ocupe mai repede ?i mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul întreb?rii acordul sovieto-britanic de împ?r?ire a sferelor de influen??, din 12 iunie 1944, premerg?tor celui din octombrie 1944 de la Moscova, ?i care urma s? expire în curând, iar ?ansa de a fi reînnoit sc?dea considerabil. În timp ce Alia?ii Occidentali începuser? "cursa pentru Berlin", sovieticii care se preg?teau pentru asaltul final spre linia fortificat? Foc?ani-N?moloasa-Br?ila, f?r? a fi convin?i c? o vor str?punge, aveau nevoie de o decizie politic? major? care trebuia s? înso?easc? viitoarele ac?iuni militare de pe frontul românesc, astfel încât dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest s? fie transformat în avantaj. Aceste evenimente politice ?i militare, precum ?i interesele de ordin strategic ?i politic au determinat, în opinia mea, guvernul de la Moscova s? accepte în totalitate cererile Mare?alului Ion Antonescu vizând un armisti?iu politico-militar pe frontul din Moldova.

Misterul „Telegramei de la Stockholm"

Controversele privind acceptul Moscovei de încheiere a unui armisti?iu cu Mare?alul Antonescu sunt alimentate de misterul care d?inuie asupra recep?ion?rii „telegramei de la Stockholm". Dup? opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recep?ionat? în diminea?a zilei de 23 august 1944. O dovad? c? aceasta a sosit ne este oferit? de con?inutul stenogramei ?edin?ei Consiliului de Mini?tri, din 15-16 septembrie 1944, în care se insereaz? pozi?ia lui Iuliu Maniu privitoare la armisti?iul românesc. („Am v?zut eu, dl. Buze?ti are textul, ?i v? pute?i închipui în ce situa?ie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta ?i, în special, noi care am lucrat efectiv la preg?tirea acestui armisti?iu, când ni se va pune în fa??, mâine-poimâine, faptul c? lui Antonescu i s-a promis de c?tre dl. Molotov o zon? neutr? pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu intereseaz?, v? pute?i închipui în ce situa?ie r?mânem noi. Deci, trebuie s? constat?m, numaidecât, c? noi, între condi?iile pe care le avem prin armisti?iu, era ?i punctul precis stabilit, c? tot ce s-a discutat va fi respectat în armisti?iul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buze?ti cite?te textul telegramei con?inând acest punct de vedere, privitor la recunoa?terea zonei libere")

Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele române?ti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opozi?iei politice, au sustras-o ?i, mai apoi cred c? au distrus-o. Telegrama nu a fost depistat? nici în arhivele sovietice, iar t?cerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, fa?? de acest moment delicat din evolu?ia unei mari puteri c?tre statutul de superputere amplific? misterul din jurul acestui moment istoric. Sovieticii au c?utat s? ob?in?, dup? 23 august 1944, originalul telegramei din 19 iulie 1877, prin care Marele Duce Nicolae al Rusiei solicita principelui Carol al României ajutorul trupelor române în campania din Balcani, astfel încât este greu de crezut c? nu au încercat s? g?seasc?, pentru a ascunde sau a distruge, ?i originalul faimoasei telegrame din 23 august 1944.

23 august: „Cea mai mare eroare politico-militar? din istoria României"

Membrii conjura?iei erau ferm convin?i c? meritul schimb?rii trebuia s? le revin? lor, s-au precipitat ?i astfel au pierdut "cartea" pe care Mare?alul "o juca". Sovieticii au profitat de aceast? situa?ie, generat? de ambi?ii ?i orgolii nem?surate, pentru a ocupa România ?i a nu-?i respecta, mai apoi, angajamentele luate. Opozi?ia a manifestat o grab? suspect? în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii ?i arest?rii Mare?alului Ion Antonescu, iar ac?iunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitur? de stat, care a c?p?tat aspectul unui act legal datorit? prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940.

Evenimentele petrecute la Palatul Regal din Bucure?ti, în dup?-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoa?tere ?i apreciere a situa?iei politico-militare interna?ionale ?i de pe frontul Moldovei, de graba nejustificat? a Regelui Mihai I, de antipatii ?i orgolii, iar consecin?ele au fost teribile, România urcând calvarul capitul?rii f?r? condi?ii. Decizia luat? la 23 august 1944 reprezint?, dup? opinia mea, cea mai mare eroare politico-militar?, din istoria României, cu consecin?ele de-acum binecunoscute. Conjura?ia politicienilor de la Bucure?ti, defetismul unor înal?i comandan?i militari de pe front, tr?darea, incapacitatea de comand? ?i ini?iativ? în lupt? a unor conduc?tori militari, frica de r?spundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german ?i nu în ultimul rând inamicul aveau s? contribuie la pierderea B?t?liei Moldovei (19-23 august 1944) ?i, implicit, a "B?t?liei pentru Armisti?iu".

În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, ?i va deveni ?ara care a favorizat, în mod substan?ial, înaintarea Armatei Ro?ii spre Sud-Estul ?i Centrul Europei, creându-se, astfel, condi?iile pentru instaurarea „regimurilor de democra?ie popular?".Regele Mihai I a jucat un rol important în evolu?ia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul s?u popor ?i nu numai. Tactica opozi?iei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce prive?te g?sirea unei solu?ii unanim acceptate în condi?iile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri. „Discretele" jocuri ale serviciilor secrete aliate ?i propaganda de r?zboi a Na?iunilor Unite au bulversat opinia public? româneasc? ?i factorii de decizie în stat, împiedicând, astfel, ob?inerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum ?i alegerea unei solu?ii de salvare na?ional? demne ?i corecte.

Ambi?iile Mare?alului Ion Antonescu de a realiza un „23 August", în manier? proprie, derivau dintr-o anumit? concep?ie privind onoarea ?i demnitatea unui militar, a unui conduc?tor de stat ?i a unui popor, precum ?i a unei în?elegeri privind geopolitica locurilor. Curgerea timpului a demonstrat c? modul în care r?mâi în con?tiin?a colectiv? a umanit??ii, pozitiv sau negativ, î?i influen?eaz? rela?iile ?i prieteniile viitoare.

Casa Regal? voia s? se salveze, gra?ierea lui Antonescu era iluzorie

Predarea Mare?alului Ion Antonescu ?i a echipei sale sovieticilor, prin intermediul comuni?tilor români, a fost determinat? de faptul c? reprezentan?ii P.C.R. începeau s? domine raporturile de „amici?ie" cu Casa Regal?, ?i nu numai, stabilite cu ocazia realiz?rii lui „23 August". O fermitate mai mare în aceste raporturi, în acele clipe istorice, precum ?i mai mult? hot?râre în deciziile monarhului, ar fi generat alte atitudini. Ostilitatea „camarilei regale" fa?? de Ion Antonescu avea s?-?i spun? cuvântul atunci. În perspectiva a ceea ce a urmat, este greu de acceptat faptul c? sovieticii nu ar fi încercat s?-l captureze cu orice pre? pe Mare?alul Ion Antonescu. O posibil? gra?iere a Mare?alului Ion Antonescu era iluzorie într-un context atât de delicat ?i în care Casa Regal? dorea s? se salveze ?i s?-?i salveze perspectiva existen?ial?.

23 august a aruncat în Gulag peste 160.000 de militari români

Greva regal? (1945) ?i micile gesturi de opozi?ie fa?? de ocupantul sovietic ?i aliatul s?u, comuni?tii români, nu aveau cum s? influen?eze sau s? stopeze procesul de sovietizare al României. Istoria va re?ine aceast? „rezisten?? regal?", precum ?i, totodat?, infamia de la „23 August" 1944. În contextul în care nu fusese semnat? nicio conven?ie de armisti?iu între noul guvern român ?i cel de la Moscova, respectiv Na?iunile Unite, trupele sovietice au trecut la dezarmarea ?i luarea în prizonierat a unit??ilor române?ti. Mul?i militari români - circa 150.000 de solda?i, 6.000 de subofi?eri ?i 6.000 de ofi?eri - au fost dezarma?i de c?tre sovietici ?i interna?i în lag?re de prizonieri.

În perioada de dup? 23 august 1944, procesul de destr?mare a autorit??ii statului ?i de anarhizare a maselor populare s-a dezvoltat în mod liber în condi?iile în care sovieticii ?i-au impus condi?iile, pe fondul sl?biciunilor ?i în?elegerilor cu Alia?ii Occidentali, iar partidele istorice, dup? cum remarcau ofi?erii SSI-ului, nu au dovedit spirit de adaptare la noua situa?ie, dovedind, totu?i, o total? inactivitate ?i lips? de dinamism. Casa Regal? a r?mas un simbol al speran?ei, al vremurilor trecute ce nu aveau s? mai revin? niciodat?. Abdicarea nu putea fi evitat? ?i nici m?car negociat?. Posibilit??ile Casei Regale de a mai însemna ceva pe e?ichierul politic al României, la sfâr?itul anului 1947, în contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule.

La 9 mai 2010, Regele s-a plasat de partea ocupantului sovietic

Maniera în care ex regele Mihai a fost tratat în Vest relev? faptul c? importan?a sa politic? nu a fost pe m?sura speran?elor „camarilei regale" ?i ale exilului românilor, în contextul specific R?zboiului Rece. Din p?cate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (înso?it de Radu Duda, în uniforma armatei române - n.r.) prin declara?iile f?cute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate România pentru faptul c? a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra U.R.S.S., dar mai ales pentru faptul c? a „f?cut r?zboi împotriva lor".

Pe m?sur? ce noi documente de arhiv? vor fi publicate, vor putea fi elucidate raporturile dintre Casa Regal? ?i România lui Dej ?i Ceau?escu, inclusiv problema celor 42 de tablouri de patrimoniu despre care unii zic c? au fost însu?ite de Regele Mihai I.
Casa Regal? a României s-a aflat în perioada exilului sub o atent? supraveghere a unit??ilor de informa?ii externe ale Securit??ii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a „Declara?iei de la Budapesta", de c?tre Regele Mihai I, a însemnat sfâr?itul „neutralit??ii binevoitoare" care exista între regimul de la Bucure?ti ?i locatarul de la Versoix[1].

Not?: Constantin Corneanu este doctor în istorie ?i pre?edintele Consiliului Director al Asocia?iei Europene de Studii Geopolitice ?i Strategice « Gheorghe I. Br?tianu » (AESGS) din septembrie 2009. Între 2004 ?i 2007 a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Rela?iilor cu Republica Moldova. Teza sa de doctorat a tratat situa?ia României în contextul geopolitic al celui de-Al Doilea R?zboi Mondial. Aceea?i tem? constituie ?i subiectul lucr?rii sale „Sub povara marilor decizii".

-----------------------------------------
[1] Pe larg în Constantin Corneanu, Sub povara marilor decizii, Editura Cetatea de scaun, 2013, 570p.

footer