Revista Art-emis
„Guvernul şi armata” din exil. Viena, 23 august 1944 PDF Imprimare Email
Col. (r) Lector univ. dr. Tiberiu Tănase   
Joi, 23 August 2018 13:14

Armata Nationala 1944-1945Într-o serie de lucrări şi studii cu caracter istoric, ce au analizat contextul politic intern şi extern în care s-a desfăşurat rebeliunea legionară s-au demonstrat în baza unor documente incontestabile amestecul serviciilor secrete germane Gestapo, S.S., S.D.[1], dar s-a trecut sub tăcere amestecul sovieticilor fie direct prin acţiunile serviciilor secrete[2] fie prin agenţii acestor servicii din Partidul Comunist[3]. Serviciile secrete ale Kremlinului acţionaseră în România încă din perioada interbelică, fiind preocupaţi de o multitudine de probleme, inclusiv de situaţia Mişcării Legionare (M.L.). După crearea „statului naţional-legionar", pe lângă reprezentanţii diplomatici obişnuiţi, îşi mai aveau reprezentanţi speciali: Partidul Naţional-Socialist German (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei - N.S.D.A.P.), Hitler Jugend, „Studentenverein Arbeitsamst", S.D. (Sicherheitsdienst des Reichsführers-S.S., sau S.D. - agenție de informații a S.S. și a N.S.D.A.P.), Gestapo (Geheime Stats Polizei), Waffen S.S., Abwehr (serviciu de informații și contrainformații al armatei, ce funcționa pe lângă Marele Stat Major german) şi, după octombrie 1940, Misiunea Militară Germană. Toate aceste instituţii erau reprezentate la secretariatul Mişcării Legionare, oferind consultaţii în specialitatea respectivă.

Dintre documentele care atestă amestecul serviciilor secrete germane menţionăm „Darea de seamă a legaţiei germane din România către Ministerul de Extrene al Reichului, în care ambasadorul german în România, Manferd von Killinger[4] susţinea că « o buna parte din germani sunt coautorii morali, prin aceea ca le-au dat impulsul legionarilor sa atace pe Antonescu. Judecând după încercările de mijlocire, care au început imediat, mi-am dat seama ca aceste cercuri sunt reprezentanţii de aici ai serviciului de siguranţă, o parte dintre ei cetăţeni germani, care aparţin organizaţiei din străinătate, şi probabil unii care aparţin Legaţiei, fiind apropiaţi de Siguranţă, reprezentanţii S.D.-ului, conducatorii S.S.-isti von Bolschwing, Kriminalrat S.S. Geissler, liderii S.S.-işti Koenen şi Waschinowiski » [...]"[5].

În ceea ce priveşte aspectete legate de amestecul sovieticilor prin filiera P.C.d.R., la acţiunile din timpul rebeliunii au fost publicate un număr redus de documente. Din documentele studiate de noi în Arhive (Arhivele Naționale - D.A.N.I.C.), A.S.R.I. şi ale M.Ap.N.) a rezultat implicarea în rebeliunea legionară atât a unor comunisti români cât şi ai agenţilor serviciilor secrete sovietice. În acest sens în unele documenete sunt menţionate nume ale unor comunişti infiltraţi şi identificaţi ca participanţi la rebeliune.Astfel se menţionează că: „Cu ocazia manifestaţiilor din ziua de 21 ianuarie, la care au luat parte şi un grup de muncitori ceferişti, s-a auzit strigând « Trăiască Rusia Sovietică! »". Adevăraţii legionari au părăsit pe manifestanţi, văzând singuri greşeala ce au făcut-o când au primit pe aceşti muncitori în sânul Mişcării Legionare. Persoanele care au strigat şi manifestat pentru U.R.S.S. nu s-au putut identifica, majoritatea dintre ei fiind înarmaţi cu revolvere[6].

Privitor la participarea comuniştilor la acţiunile din timpul rebeliunii în Darea de seamă pe luna martie 1941 a DGP se preciza că: „In timpul rebeliunii, între muncitorii încadraţi în C.M.L. au fost identificaţi numeroşi comunişti care au participat la demonstraţii, furturi, jafuri, crime. Sentinţele pronunţate de către tribunalele militare confirmă această afirmaţie"[7].

Unii muncitorii identificaţi ca participanţi la rebeliunea legionară, aceiaşi instituţie sunt menţionţi, într-o notă din aprilie 1941 şi anume : Vasiliu Iulius - strungar la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, comunist notoriu, înscris în cadrele Mişcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, la care a luat parte activă; Ionescu Nicolae (zis Dumitrache Nicolae), lăcătuş la Rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americane, cunoscut ca vechi comunist, se înscrisese în ultimul timp în cadrele Mişcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, când a fost văzut luând parte la acţiunile la care se dedau rebelii.Cojan Constantin, lucrător la rafinăria Teleajen a Societăţii Româno-Americană, comuist notoriu, continuă a face propagandă în rândul lucrătorilor a făcut parte în ultimul timp din mişcarea legionară şi a luat parte la rebeliune[8].

De asemenea, mai este menţionat şi Lucreţiu Vâlceanu, notoriu comunist şi fost luptător în Brigăzile Internaţinale Roşii din Spania, înscris ulterior în Mişcarea Legionară, în calitate de redactor al ziarului Biruinţa a difuzat zvonul fantezist că generalul Dragalina este de partea rebelilor[9]. Demn de semnalat este şi faptul că într-un raport al Direcţiei Generale a Poliţiei, din 28 august 1941 rezulta că „după rebeliune s-a observat că un număr însemnat dintre foştii muncitori care aderaseră la Mişcarea Legionară s-au retras şi au început să activeze în mişcarea comunistă din care făcuseră parte anterior. La Atelierele C.F.R. Griviţa, unde majoritatea elementelor comuniste trecuseră în tabăra legionarilor, astăzi se încadrează din nou în rândurile mişcării comuniste dînd mîna cu foşti tovarăşi"[10]. Documentul demostrează rolul de „agenţi provocatori" pe care l-au îndeplinit „anumite elemete comuniste" inflitrate în M.L. Activitatea „agenţilor provocatori comunişti" este confirmată şi de S.S.I., care urmărid permanent atât activitatea M.L. cât şi pe cea comunistă preciza în Nota privind rolul agitatorilor comunişti introduşi în Mişcarea Legionară faptul că „Cercurile legionare conducătoare cred că aceşti pseudo legionari (comunişti - n.n.) au fost introduşi în mişcare numai pemtru a agita şi anarhiza ţara, rămânând pe mai departe comunişti. Aşa fiind - susţin cercurile menţionate - nu poate fi cazul despre o încadrare a unor legionari în Partidul Comunist, ci despre o revenire a comuniştior în cadrele partidului după ce şi-au făcut datoria în cuiburile legionare[11].

Dar, amestecul unor comunişti în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941, este reluat şi analizat pe o bază informaţională mai largă de către SSI în Darea de seamă asupra rebeliunii, întocmită la sfârşitul lunii februarie din acelaşi an. Se argumentează prin aprobarea dată de Horia Sima ca reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (C.M.L.) să fie făcută sub conducerea lui Dumitru Grozea, „militant comunist de notorietate", aşa după cum atestau documentele din Arhiva S.S.I. Comuniştii se înscriseseră masiv în C.M.L. Deşi, comandantul Mişcării legionare observase acest fenomen şi hotărâse o epurare, primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat.

Concluzia documentului S.S.I. privind implicarea comuniştilor, în urma directivelor şi intereselor Sovietice în rebeliune se impunea de la sine: „Sovietele - cărora orice complicaţii de ordin politic intern din România le foloseau - au căutat şi reuşit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mişcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activităţii interioare a Mişcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleaşi elemente mişcări şi acţiuni anarhice conform cu interesele sovietice[12]. De altfel, şi Legaţia Sovietică din Bucureşti, „era de acord cu faptul că în Mişcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulţi dintre aceştia, cu ocazia rebeliunii, au aţâţat spiritele provocând dezordini şi chiar participând la jafuri[13]. Mai mult,„Sovietele ar fi trimis în România mari sume de bani pentru a fi întrebuinţate în propaganda legionară. Cu împărtirea lor s-ar fi ocupat conducatorii muncitorilor legionari"[14]. În volumele despre M.L., „Pe marginea prăpastiei"[15], documentele publicate în anexele acestei lucrări dezvăluie fapte şi evenimente ce cu greu pot fi contestate[16]. Concluziile autorităţilor statului prezentate Preşedneţiei Consiliului de Miniştri subliniau că jafurile, asasinatele şi devastările au dat rebeliunii un caracter revoluţionar comunist, explicabil, de altfel, prin primirea în Legiune a elementelor de stânga şi a celor de la periferia Capitalei[17].

Guvern și forțe armate cu legionari la 23 august 1944 în Germania

Actul de la 23 august 1944 a condus nu numai prăbuşirea frontului din Moldova şi sudul Basarabiei, ci şi pierderea controlul Reich-ului asupra României şi a statelor de la sud de Dunăre. Astfel, liniile de apărare pe care mizase Wehrmacht-ul
1. Carpaţii Orientali/sistemul de fortificaţii Focşani/Nămoloasa/Galaţi;
2. Carpaţii Orientali/Carpaţii Meridionali - treceau în mâinile inamicului în cea mai mare parte, făcând posibilă o înaintare foarte rapidă şi fără mari probleme pentru Armata Roşie până în centrul Transilvaniei şi aproape de Tisa. Dar, poate şi mai importantă era pierderea zonei petroliere Ploieşti-Prahova, cea mai importantă din Europa în perioada respectivă, iar situaţia aprovizionării cu combustibil a Germaniei devenise aproape disperată[18].

Pentru a face faţă acestei situaţii grave petrecute în România, Reich-ul a încercat să constituie un nou guvern român apelând la cei pe care în ultimii ani îi ţinuseră ca mijloc de şantaj la adresa mareşalului Ion Antonescu: legionarii aflaţi în lagărele sale ca „oaspeţi" sperau că astfel vor recâştiga măcar o parte din armata română. Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare, a fost eliberat la 24 august 1944 din lagărul de la Sachsenhausen-Oranienburg, transferat la Berlin, unde în urma îtrevederii cu Heinrich Muller, şeful Direcţiei a-IV-a din Serviciul de Siguranţă al Reich-ului acceptă să formeze un guvern progerman. Transportat la Rastenburg, în Prusia Orientală, la Cartierul General al Führer-ului, Sima nu este primit de Führer, dar se întâlneşte cu Andreas Schmidt, conducătorul (Volksgruppenführer-ul)[19] Grupului Etnic German din România (Deutsche Volksgruppe in Rumänien)[20], în vederea unor acţiuni comune cordonate de Reich.

Sima şi Schmidt au purtat la Rastenburg discuţii cu Heinrich Himmler, şeful S.S., şi cu Joachim von Ribberntrop, titularul Ministerului german de Externe[21]. În urma acestor înlâniri, la 24-25 august 1944, de la radio „Donau", Sima îi chema pe români să lupte contra sovieticilor şi să nu se supună autorităţilor de la Bucureşti anunţând formarea la Viena a unui „guvern naţional-român"[22]. Ulterior, la 25 august 1994 a fost difuzată la acelaşi post de radio Proclamaţia Gărzii de Fier către poporul românesc, urmată de un apel adresat la 28 august „către ţară şi armată", prin care cerea respingerea armistiţiului şi „organizarea rezistenţei alături de trupele germane"[23]. Guvernul menţionat în comunicat se constituie abia la 10 decembrie 1944, dată confirmată şi de Mihail Sturdza fost ministru de externe în primul guvern condus de generalul Ion Antonescu[24]. În vederea coordonării acţiunilor legionarilor din ţară şi străinătate, la 24 august 1944 se constituise la Viena un comandament special, afiliat serviciului german de informaţii pentru sud-estul Europei, compus din: delegaţi ai S.S.-ului german, sub conducerea căpitanului Piff şi reprezentanţii lui Horia Sima[25]. Ulterior, după căderea sa în prizonieratul german, a fost inclus în acest comandament şi generalul Platon Chirnoagă[26] în vedera constituirii unei mişcări naţionale de rezistenţă structurată pe centre de rezistenţă în anumite regiuni strategice ale ţării. Cu ocazia unei întruniri organizată la Viena la 2 septembrie 1944, Horia Sima i-a îndrumat pe legionarii prezenţi să se întoarcă în România "cu misiuni, care vor trebui să fie executate chiar cu preţul vieţii lor". Apoi, a anunţat înfiinţarea Armatei Naţionale Române de Eliberare, acţiune popularizată intens prin emisiunile posturile de de radio Donau şi Ilse[27].

Prima manifestare a „guvernului", deşi neconstituit,a fost proclamaţia către ţara adresată de Horia Sima, de la Radio Donau, în data de 26 august 1944, un mesaj către „forţele vii ale neamului, legionari şi nelegionari, de a acţiona într-o nouă cruciadă anticomunistă"[28]. Unii reprezentanţi ai Mişcării Legionare au considerat Guvernul Naţional Român de la Viena o forma instituţionalizată a reacţiilor antisovietice şi anticomuniste şi s-a dorit, încă din faza premergătoare constituirii sale să fie „expresia globală românească a reacţiei antibolşevice, şi nu doar o replică singulară a Mişcării Legionare". Deşi, de facto exista din 26 august, constituirea de jure a guvernului s-a produs la 10 decembrie 1944, când miniştrii au depus jurământul în faţa capelanului Bisericii Ortodoxe Române din Viena. O explicaţia pentru întârzierea formării guvernului o dă Mircea Dimitriu[29]: „... Pentru că Ribbentrop personal s-a opus la constituirea acestui guvern. Ribbentrop avea legăturile sale cu generalul Ion Gheorghe. Pe urmă, formarea guvernului a fost întârziată şi de nesfârşitele intrigi făcute de Papanace, Gârneaţă, Stănicel, Lefter şi, în final, de Palaghiţă"[30].

În prima sa formă Guvernul Horia Sima avea următoarea componenţă: Preşedintele Consiliului de Miniştri - Horia Sima[31], ministrul de Război - generalul Platon Chirnoagă[32], ministrul Afacerilor Externe-Mihal Sturdza[33], (fost ministru de externe în primul guvern Antonescu), minstrul Propagandei - Grigore Manoilescu[34] (fratele fostului ministru de externe român), ministrul Sănătăţii - Vasile Iaşinschi[35] vice-comandat al mişcării legionare, ministrul Economiei Naţionale - Corneliu Georgescu[36] fost membru al cabinetului legionar.

La 14 Decembrie 1944 Postul de Radio Dunărea anunţa definitivarea guvernul naţional român în următoarea formulă: Vasile Iaşinschi, devine şi ministru de interne, Mihail Sturdza - ministrul afacerilor externe şi al instrucţiunii, Corneliu Georgescu - ministrul finanţelor şi al economiei naţionale, iar Sergiu Vladimir Cristi - ministrul culturi[37], Mitropolitul Bucovinei, Visaroin Puiu[38] era la dispoziţia guvernului naţional român pentru problemele bisericeşti. Şef de cabinet al lui Horia Sima a fost numit Traian Borobaru, iar secretar al mitropolitului, Viorel Trifa[39].

Guvernul legionar îşi propusese[40]:
- culegerea de informaţii cu caracter politic, economic şi social din România;
- identificarea autorilor loviturii de stat de la 23 August 1944 aflalţi în România şi înregistarea lor pe liste negre;
- identificarea tuturor persoanelor care au aderat la noua orietarea politică în România, precum şi acelor care deţineau funcţii în stat;
- evidenţa şi jurisdicţia asupra tuturor cetăţenilor români aflaţi în Germania;
în plan militar: constituirea Armatei de Eliberare Naţională (A.N.E), iar legat de aceasta controlul şi supravegherea elementelor ce intaru în armată;
- cercetarea activităţii anterioare a prizionerilor de război, a studenţilor şi tuturor cetăţenilor aflaţi în Germania la 23 August 1944 şi care nu erau membrii ai Mişcării Legionare; întocmirea actelor şi predarea celor suspecţi Gestapoului; culegerea de informaţii cu caracter militar din România[41].

Ideea constituirii „Armatei Naţionale" aparţinuse Comandamentului German, dar punere ei în practică a revenit guvernului legionar, dar sub „asistenţa de specialitate a Reichwehrului". Un ajutor preţios a venit prin adeziunea generalului Platon Chirnoagă şi a şefului său de stat major lt. col. Ciobanu C.[42] la demersurile lui Horia Sima. Generalul Platon Chirnoagă fusese comandat al Diviziei a IV-a şi luat prizionier împreună cu trupele sale la 20 octombrie 1944. la Solnok din Ungaria. De aceea elementele „Armatei Naţionale" (Armatei de Eliberare) au fost recrutate în mare parte din ostaşi Diviziei a IV-a Infanterie. Cadrele inferioare şi ofiţeri subalterni au fost recrutaţi dintre elevii şi ofiţerii aflaţi la şcoli în Germania, care au fost mai uşor cooptaţi pentru armata naţională. Completările s-au făcut cu ofiţeri prizonieri şi în mare măsură cu elemente legionare, care se ocupau cu: pregătirea politică, propaganda, justiţia miliatră, legătura cu comandamentul german, culegerea de informaţii despre starea de spirit a ofiţerilor şi trupei, nemultumirile sau atitudinile antigermane.

Iniţial s-a dorit organizarea unei divizii de tip românesc, dar s-au constituit două regimente de infanterie[43]. Comanda supremă fusese încredinţată lui Horia Sima, şef al armatei era generalul Chirnoagă, iar şeful Statului Major era locotenet colonelul Ciobanu ajutaţi de câte un ofiţer superior german. Aceştia au fost în ordinea numiri lor, colonelul Ernst (Alfred) Ludwing[44], maiorul S.S. Gustav Wegner[45] şi apoi colonelul S.S. Wilhelm Fortenbacher[46]. Divizia astfel costituită purta numele de „Divizia română eliberatoare". Rezolvarea problemelor de adminstraţie şi recrutările intrau în atribuţiile colonelui Ludwing, iar legătura între comandamentul german şi conducerea legionară era asigurată de ostf. S.S. Mittelhauve. Pe lângă „Divizie" funcţiona şi o Curte Marţială al cărei şef era Mihail Orleanu[47] (membru al mişcări legionare). Bazele acestei diviziei au fost pus în localitea Zwttel (Austria), iar centrul de instrucţie a fost Dollersheim (circa 12 km de Zwettl şi 90 km nord-vest de Viena). Tabăra era un complex întins care cuprindea numeroase barăci de lemn care datau din timpul armatei austro-ungare. Dotarea a fost asigurată cu echipament, materiale şi armament german însă insuficint. Instrucţia era asigurată de către instructori români supravegheaţi de germani şi legionari.

Între legionari şi elementele provenite din armată au exitat permanente fricţiuni şi o totală lipsă de coeziune. Legionarii reprezentau elementul „politic", care în concepţia lor, ca şi în cea naţional-socialistă trebuia să domine armata. Acestă concepţie nu era privită cu ochi buni de către elementele provenite din armată şi a constituit o cauză principală în toate conflictele şi neânţelegerile ce au avut loc între legionari şi armată. De asemenea, în timp ce legionari ştiau ce urmăresc, elementele din armată nu erau animate de un ideal similar celui legioanar şi existau chiar elemente potrivnice lor. Neînţelegeri existau şi între saşi şi legionari provenite din lupta pentru conducere şi din tendinţa de a se afirmare a fiecărei grupări. Saşii doreau să facă din unităţiile respective o divizie cu caracter săsesc, nu românesc. Colonelul Ludwing (sas din România ) nu dorea să se subordoneze guvernului român condus de Horia Sima, considerând că şefii săi sunt numai cei de la Berlin.

Conflictul a luat o formă acută prin cerea lui Sima la Berlin de a se numi la comanda Diviziei un ofiţer german, cerere aprobată prin numirea colonelui german Fortenbach.
Neînţelegeri au existat chiar între legionari şi conducerea politică germană, în acest context este de remarcat faptul că din ianuarie 1941 şi până la sfârşitul războiului, Horia Sima nu a fost convocat niciodată la Hitler, deci Berlinul nu acorda o încredere prea mare „guvernului Sima". Aşa zisa „Armată Naţională de Eliberare" (A.N.E) constituită din cele două regimente de infanterie lipste de artilerie au fost angajate succesiv în luptele de pe Frontul de Est. Incomplet înarmate şi echipate, lipsite de logistica necesară cele două regimente au fost distruse în cea mai mare parte până la sfârşitul războiului.

În ianurie 1945, armata sovietică a lansat marea ofensivă de iarnă în partea de nord a frontului de răsărit.Cu această ocazie, forţele germane au fost alungate din Polonia. Forţele germane au ales Oderul ca ultimă linie de rezistenţă. Toate formaţiunile militare operaţionale, inclusiv regimentul 1 românesc s-au deplasate spre sectorul Oder[48]. Primul regiment a fost angajat în luptă la Kustrin în marele cot al Oderului, la data de 20 ianuarie 1945, unde a suferit pierderi considerabile. După 16 aprilie 1945 a debutat ofensiva finală sovietică vizând ocuparea Berlinului. Au fost făcute numeroase breşe de-a lungul frontului de pe Oder, unităţile Regimentului român fiind împrăştiate[49]. Al doilea regiment a primit pe 20 aprilie 1945 ordin să se transforme într-u regiment distrugător de tancuri, dar multe din efectivele sale au fost incluse în batalioane de construcţii militare din subordinea armatei a 6-a germane, efectivele rămase au fost internete în lagărele de prizionieri de război[50].

Infrângerea şi capitularea necondiţionată a Germaniei la 9 mai 1945 au lipsit de orice suport material şi moral activitatea guvernului Sima şi elementele rămase la dispoziţia sa, astfel că și „Guvernul Naţional de la Viena„ şi-a încetat existenţa după capitularea Germaniei.

Bibliografie

Documente
A.S.R.I. fond D.7494, f.174..Raport asupra Mişcării Legionare,
A.S.R.I., D.909/1944-1951, f.300, datat 5 aprilie 1949. Operaţiunile din 14-15 mai 1948
A.S.R.I., fond D, 909, f.235- 239. 3 noiembrie 1948,
A.S.R.I., fond D, dosar 144.

Lucrări generale si special
- Cartea Albă a Securităţii, 23 August 1944 - 30 august 1948, vol.I (ediţia a II-a - 1996), Editată de S.C. ROMCARTEXIM
- Dinu C. Giurescu (coordonator) Istoria României în date , Editura Enciclopedică , Bucureşti, 2003
- Marin Nedelea, Istoria României în date 1940-1995, Editura Niculescu, 1997
- Cristian Troncotă, Istoria Servicilor Secrete Româneşti, De la Cuza la Ceauşescu, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti,1999,
- Cristian Troncotă, Torţionarii. Istoria instiuţiei Securităţii regimului comunist din România (1948-1964), Editura Elion, 2006
- Deletant Dennis, Teroarea comunistă în România, Gheorghe Gheorghiu Dej şi staT5utul poliţienesc, 1948-1965, Editura Polirom, 2001

Periodice
- Dosarele Istoriei nr. 3/1996, p.45 şi 5/2001, p.25-32.
- Gh. Onişoru, Consideraţii asupra raportului dintre comunişti şi legionari 1944-1948, în Sovietizarea Nord-Vestului României 1944-1950, Ed. Muzeului Sătmărean Satu Mare
- Tănase Tiberiu, Principalele grupuri ale Mişcării Legionare şi acţiunile acestora In perioada 9 mai 1945-14/15 mai 1948, în Analele Academiei Naţionale de Informaţii nr. 11/ 2006.p. 195 .

-------------------------------------
[1] cf. INMER, Mişcarea Legionară în ţară şi exil, editura Pro Historia , Bucureşti , 2005, pp. 109- 110, ..Pentru detali vezi , Buzatu Gheorghe, „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial", ed. a II-a, Bucureşti, Editura Enciclopedică 1995 ,pp.73-89 şi Gheorghe Buzatu, Serviciile secerte ale celui de-al treilea Reich, în evenimetele din 21-23 ianuarie 1941din România, în Dosarele Istoriei nr.7/2000, p.15-21.
[2] Serviciile secrete ale Kremlinului acţionaseră în România încă din perioada interbelică, fiind preocupaţi de o multitudine de probleme, inclusiv de situaţia Mişcării Legionare.(n.n.)
[3] A.S.R.I., Dosar 7910, f.66-67.
[4] Manferd von Killinger-1886-1944, om politic şi diplomat german la 24.01.1941, vine în România, unde preia preogativele diplomatice de la Wilhem Fabricius, vezi - Rolf Push, Gerhard Stelzer, „Diplomaţi germani la Bucureşti, 1937-1944", din memorile dr. Rolf Push ataşat de legaţie şi dr. Gerhard Stelzer, consilier de legaţie, Editura All, 2001, p. 90.
[5] Vezi, Evenimentele din ianuarie 1941 în Arhivele Germane şi Române, vol.2 doc.55, p.157
[6] Vezi, Aurică Simion, Regimul politici din România în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941 şi documentele din Sintezele P.C.R.
[7] Darea de seamă pe luna martie 1941 a DGP -ANB, fond DGP d12/1941, f24).
[8] Notă privind comuniştii identificaţi ca participanţi la rebeliunea legionară, A. N. B., Raport, fond DGP, Dos.30/1941, f.346..
[9] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, Asul Serviciilor Secrete Româneşti, p.69
[10] Raport privind cercurile comuniste, A. N. B, fond DGP, Dosar 12/1941, f.29, şi 151.
[11] Nota privind rolul agitatorilor comunişti introduşi în Mişcarea Legionară, ASRI, fond D D1012/1941, f27.
[12] Cristian Troncotă, România şi frontul secret , Editura Elion, Bucureşti 2008, .p. 286.
[13] Notă a DGS, din martie 1941, A. N. B, fond DGP, Dosar 1/1941, f.2.
[14] Ordinul nr.87/1941 A. N. B., fond DGP, D.2/1941, f.11.şi f.97.
[15] Autori sunt colonelul Marin Alexandru şi un colectiv de analişti (de la Secţia a II-a a Marelui Stat Major şi SSI) pe care l-a coordonat. Toţi aceştia au realizat forma finală acceptată de Preşedinţia Consiliului de Miniştri ; Referinndu-se la lucrarea „Pe marginea prăpastiei", profesorul universitar doctor Ioan Scurtu, subiniază că lucrarea prezintă prin documente autentice, pregătirea şi desfăşurarea rebeliunii legionare din ianaurie 1941, vezi „Pe marginea prăpastiei", Ed. Scripta, Bucureşti, 1992, vol 1, p.16.
[16] Cristian Troncotă, SSI versus Mişcarea Legionară, în Dosarele Istoriei, nr.4/1997, p. 22.
[17] „Pe marginea prăpastiei".vol. I ,p.34
[18] Dorin Dobrincu , Un „23 august invers" ?Tentativa de readucere a României în Axă ( toamna 1944 - primăvara 1945) în volumul Politica externă anticomunistă(Anuarul IRIR, vol II, 2003) , Editura Polirom, 2004, p. 223.
[19] Vezi pe larg Cristian Scarlat, Minoritatea germană din România în anii celui de-al doilea război mondial 1939-1945, teza de doctorat , coordonator ştinţific, prof. univ. Dinu C. Giurescu, Bucureşti, 2003, pp. 177-228.
[20] Grupului Etnic German din România a fost constituit în baza Decretul-lege nr.3884 din 21 noiembrie 1940.
[21] Dorin Dobrincu art.cit. 24-225.
[22] Vezi, Faust Brădescu, Guvernul de la Viena. Continuarea Statului Român Naţional Legionar. 1944-1945, ediţia a II-a, definitivă, revizuită de autor, cu o prefaţă de Gheorghe Buzatu, „Cuvând către cititor" de Constnatin Dăncinescu, ediţie îngrijită de Radu-Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1997, p.158.
[23] DANIC- fond „Ministerul de Interne-Diverse", dosar 10/1944, ff.55(f.v.) 65(f.v.);
[24] Vezi, Mihail Sturdza, România şi sfârşitul Europei, Amintiri din ţara pierdută, Paris, 1994, Editura Fronde-Alba Iulia p.260.
[25] Cartea Albă a Securităţii 23 August 1944 - 30 august 1948, volumul 1, 1997, volum coordonat de Mihai Pelin, p.24
[26] Platon Chirnoagă (M.1974) General .S-a născut la Roman. Este frate cu profesorul Eugen Chirnoagă, fost rector al Şcolii Politehnice Bucureşti. În al doilea război mondial ca general, este la comanda Armatei a III-a. După 23 August 1944, cade prizonier, cu o întreagă divizie, în Campania din Ungaria, la Solnok şi se ataşează acţiunii guvernului de la Viena . Conduce apoi detaşamentul de ostaşi români care luptă pe Oder împotriva armatei roşii.Internat la terminarea războiului, în lagărul de la Glassenbach de către americani, trimite un memoriu care, ajungând la generalul Mark Klark are darul, să lămurească situaţia grupului românesc din lagărul de la Glassenbach. Românii sunt scoşi de sub orice acuzaţie si eliberaţi, putându-şi relua activităţile politice. Numele lui va rămâne legat de descrierea războiului din răsărit (Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei sovietice - 22 iunie 1941 - 23 august 1944, Madrid 1965 ) precedată de lucrarea Un chapitre d' histoire roumaine - Rio de Janeiro –1962. A scris istoria Daciei şi continuitatea Daco-Romană - 1972. Fundaţia Buna Vestire, Fundaţia Prof. George Manu, Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia Buna Vestire, 2000, p. 73. Platon Chirnoagă, Istoria Politică şi Militară a Războiului contra Rusiei Sovietice, 22 iunie 1941-23 August 1944, p. 330.
[27] Vezi, Cartea Albă a Securităţii 23 August 1944 - 30 august 1948, volumul 1, p.426.
[28] Cf. Cartea Albă a Securităţii 23 August 1944 - 30 august 1948, volumul 1, p.45.
[29] Mircea Dimitriu. Născut la 13 Martie 1913, la Panciu, în fostul judeţ Putna. Termină liceul la Tg.Mureş. Urmează Politehnica din Timişoara între anii 1932-1938, când, în urma prigoanei deslanţuită de Carol al II-lea contra Legiunii, se refugiază în Germania. Internat în lagărele naziste, se eliberează la 23 august 1944 şi face parte din guvernul de la Viena prezidat de Horia Sima. Comandant ajutor în 1935, Comandant general-ajutor 1954. Autor, sub formă de interviu, a unei istorii a Mişcării Legionare, care merge până în anul 1998. Fundaţia Buna Vestire, Fundaţia Prof. George Manu, Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia Buna Vestire, 2000, p 337.
[30] Vezi L. Vălenaş, Convorbiri cu Mircea Dimitriu, p. 80.
[31] Privitor la activitatea lui Horia Sima se mai poate consulta Dosar Horia Sima 1940-1946, ediţie critică, repere cronologice şi note: Dana Beldiman,studiu introductiv, Gheorghe Buzatu, Ediţia a II-a Editura Kullusys, Bucureşti, 2007; Horia Sima şi raporturile lui cu Mişcarea Legionară. Documente, Bucureşti, 1993 (text xerografiat, cu precizări de Nicolae Iliescu). Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia Buna Vestire, 2000, p . 254-257.
[32] Gh. Buzatu şi colab., op.cit.p.152.
[33] Mihail Sturza (1886-1980) a fost ministru de externe a României în perioada septembrie - decembrie 1940. După 1945 în exil , a desfăşurat o puternică activitate anticomunistă. Adversar al politicii nefaste pro sovietice duse de Titulescu în exil, după 1948 publică România şi sfârşitul Europei - Amintiri din ţara pierdută 1966, una din cele mai temeinice lucrări de memorii consacrate evoluţiei diplomaţiei române interbelice şi a perioadei 1940-1941 prezentată într-o ediţie de largă circulaţie în limba engleză The suicide of Europe. Memoires of Price Sturza, Former foreign Minister of Roumania ( Boston 1968), in Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia Buna Vestire, 2000.
[34] Gh. Buzatu şi colab., op.cit. p. 111.
[35] Vasile Iasinschi (1892-1978) este Ministru al Muncii , Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale în perioada septembrie 1940 - ianuarie 1941 . În exil, în primii ani este adjunct al Comandantului Horia Sima. Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia Buna Vestire, 2000.
[36] După prăbuşirea şi capitularea Germaniei naziste , încercănd să se salveze trecând în Italia este ucis pentru jaf la Mittersill (Austria), la 6 mai 1945 în Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia Buna Vestire, 2000, p. 134.
[37] Cartea Albă a Securităţii 23 August 1944 - 30 august 1948, volumul 1 p. 145.
[38] Visarion Puiu (1879-1964) . S-a născut la Paşcani . Studiază la seminariile din Roman şi Iaşi, apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1904) şi Academia Teolgică din Kiev (1907-1908).Devine monah la Roma, apoi vicar al eparhiei Dunărea de Jos. Îşi ia doctoratul în teologie la Kiev în 1909. În 1919 i se dă inspecţia mânăstirilor din întreaga Basarabie şi conducerea seminarului din Chişinău.Datorită temeinicei pregătiri teologice cât şi a calităţilor sale spirituale şi organizatorice , a fost ales episcop al Argeşului (1921-1923). Episcop al Hotinului (1923-1935), Mitropolit al Bucovinei (1935-1940), Mitropolit al Transilvanei (1943). După 23 august 1944 s-a refugiat în occident – Austria , Elveţia , Italia şi din 1949 a devenit şef spiritual al Episcopiei Române din Vest ( cu Victor Trifa secretar) cu simpatii pentru fenomenul legionar.În 1946, este condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din Bucureşti, vezi Fundaţia Buna Vestire, Fundaţia Prof. George Manu, Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia Buna Vestire, 2000, p . 242.
[39] După terminarea războiului, s-a stabilit în S.U.A., unde a condus Episcopia ortodoxă a românilor americani. Vezi în Evenimentele din ianuarie 1941 în Arhivele Germane şi Române, Editura Majadahonda Bucureşti, vol.1,1998, p. 98.
[40] Gh. Buzatu şi colab. op. cit. p. 68; Despre fricţiunile manifestate în rândurile Mişcării Legionare din exil după formarea Guvernului de la Viena vezi şi Nota informativă a SSI din 6 noiembrie 1946 publicată în Dosar Horia Sima (1940- 1946), ediţie critică, repere cronologice şi note: Dana Beldiman, studiu introductiv, Gheorghe Buzatu, Editura Evenimentul Românesc Bucureşti, 2000, pp.306-313.
[41] Dosar Horia Sima (1940- 1946), ediţie critică, repere cronologice şi note: Dana Beldiman, studiu introductiv, Gheorghe Buzatu, Editura Evenimentul Românesc Bucureşti, 2000, p.276.
[42] Şeful de Stat Major al Diviziei 4 Infanterie, înscris în Mişcarea Legionară.-orneliu Beldiman, Dana Honciuc, Ostaş Credincios Ţării şi Regelui, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2007, p. 116.
[43] După alte surse s-ar fi constituit şi un al treilea „Regimentul 331 Grenadieri" format din 2 batalioane, precum şi unui regiment de artilerie, dar informaţiile referitoare la costituirea regimentului de infanterie nu s-au confirmat - penrtu confirmare vezi şi Richard Landwer, Voluntari în Wafen-ss, 1944-45, Casa de Editură Sedan Cluj Napoca, România, 1997.p.32-57..
[44] Ernst Ludwing (sas de origine fost în armata română, apoi trecut în trupele S.S.) pentru detalii vezi Richard Landwer, op.cit. p.36.
[45] Gustav Wegner ( născut la 16 ianuarie 1905/SS nr.314183) era ofiţer în trupele SS, Este posibil ca Horia Sima să-l fi cunoscut în lagărul de la Sachshausen şi să fi recomandat numirea lui la comanda diviziei române,vezi Richard Landwer, op.cit. p.37.
[46] Willy Fortenbacher fusese mult timp ofiţer în cadrul regimentului S.S. Panzergrenadier „Deutschland" al celei de-a II -a Divizii S.S. Panzerbidem , Richard Landwer, op.cit. p.38.
[47] Mihail Orleanu, Avocat. Studii de drept în ţară şi în Franţa. A intrat în Mişcarea Legionară în anii '30. Este predat ruşilor în anul 1945 de către americani. După întoarcerea din prizonierat, este condamnat de comunişti.
[48] Cartea Albă a Securităţii 23 August 1944 - 30 august 1948, volumul 1, p.429 .
[49] Richard Landwer, op.cit. p.46.
[50] Ibidem, p.47. şi p.53.

footer