Revista Art-emis
Jurnal de pe Frontul de Est (3) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 08 Iulie 2018 19:39

Sentinela 31 iulie 1941.

- Generalul Ion Antonescu răspunde lui Hitler la scrisoarea primită în 29 iunie și-l informează despre dispozițiile date spre a asigura „unitatea de conducere" în cadrul concepției germane de desfășurarea a operațiilor militare (la dispoziţia Armatei 11 germană au fost puse 6 divizii de infanterie, 1 divizie blindată, 3 brigăzi de munte şi 3 brigăzi de cavalerie, precum şi mijoce suplimentare de artilerie grea, unităţi anticar etc.). Mai face cunoscut și faptul că a luat „toate măsurile ca transportul produselor petrolifere să se facă cu cea mai mare intensitate, punând în acest scop la dispoziție toate cisternele necesare".

- Pe front, comandanții de mari unități și unități pregătesc iminenta trecere la ofensivă spre Nistru. Unii dintre ei au probleme în a acorda prioritatea primului atac unităților și subunităților din subordine. Referindu-se la acest lucru, comandantul Regimentului 13 dorobanți consemnează: „Am pus comandanților de batalioane întrebarea: cine să treacă cel dintâi? Cei trei maiori au cerut această onoaare. Norocul meu a fost că marea unitate a hotărât, fără să mă întrebe, cel dintâi trece Batalionul I. Câtă veselie la acest batalion, în special pe maior care este basarabean". În cadrul cuvintelor de încurajare spuse apropiaților la miezul nopții le-a amintit că la 2 iulie a murit ,,Marele Voievod Ștefan, patronul regimentului", și ,,că trebuie în această zi să-i facem parastas pe pământul Basarabiei".
- Generalul Ilie Şteflea, comandantul Diviziei 3 infanterie, dislocată în jurul Capitalei, adresează o telegramă generalului Ion Antonescu: „Ofiţerii şi trupa bravelor regimente ale acestei divizii, pe ale cărei stindarde fâlfâie ordinul « Mihai Viteazul », vă roagă stăruitor a le da prilejul să dovedească în lupta cu inamicul că merită marea cinste cu care toţi se mândresc de a vă fi avut comandant".
- Luptele de la Scumpia (pe malul stâng al Prutului) sunt consemnate astfel în jurnalul de operaţii al Regimentului 7 dorobanți: „Inamicul luptă sălbatic, fără formaţie, în iureş sălbatic, cu ţipete mongolice se aruncă asupra plutonului sublocotenentului de rezervă Mihăilescu Grigore. Plutonul răspunde scurt, se încleştează om cu om în lupte strânse corp la corp. Şase mongoli se îndreaptă asupra ofiţerului, pe patru îi doboară cu focul pistolului său, dar nu mai are cartuşe. Mongolii sunt gata să-i înfigă baioneta în piept. Spontan, ofiţerul scoate masca de gaze şi o aruncă asupra lor. Neştiind ce este, mongolii o rup la fugă înapoi. Locotenentul Bilaşcu, cu compania sa, manevrând pe la est, inamicul este înconjurat şi nimicit până la unul. Tabloul este înfricoşător. Grămezi de mongoli seceraţi de mitraliere, capete rupte de explozii de grenade, piepturi străpunse de baionete acoperă terenul".
- La fel de încrâncenate sunt şi luotele de la nord de Şerbeni, duse de două plutoane și o grupă de mitraliere din Divizia 6 infanterie: „În timpul trecerii - menționează un document de epocă întocmit după mărturiile unui supraviețuitor - două plutitoare s-au răsturnat, căzând în Prut două puști-mitralieră și înecându-se doi soldați. Când să treacă și plutonul 3, au fost surprinși de focuri puternice de arme automate și aruncătoare din direcția cotei 233 și 179. Aceste două plutoane au fost contraatacate la ora 4.20 de circa două plutoane rusești după ce au pătruns 3 km est Prut și au trecut de linia Colhoz. În acestă luptă locotenentul de rezervă Popa Cezar e rănit grav. Contraatacul a fost oprit de focul plutoanelor trecute al bazei de foc de pe malul nostru și al artileriei. Rușii au contraatacat a doua oară din direcția nord-est. Subunitatea se apără cu 1/4 din efectiv, iar restul sunt în curs de retragere, însă foarte greu din cauza focurilor de mitralieră care flancau locul de trecere. În acest timp este rănit sublocotenentul Teodorescu Mihai care reușește să treacă Prutul înot. La ora 13, locotenentul Gronea, comandantul plutonului 1, reușește să treacă înapoi cu plutonul lui și o grupă de mitraliere pe la nord de satul Șerbeni, folosindu-se în executarea retragerii de un plutitor pe care curentul apei l-a dus la malul rusesc. Locotenentul Gronea raporteză că la inamic a rămas locotenentul Popa Cezar rănit grav și un număr de 6 oameni morți. O echipă din trei brancardieri trece Prutul pentru a aduce pe locotenentul Popa Cezar. În timpul când încercau să-l transporte, o mitralieră de la cota 113 deschide focul și omoară pe locotenentul Popa, 2 bracardieri și rănește un soldat, care reușește să treacă Prutul".
- Pentru a înlesni cooperarea de luptă cu trupele germane, Marele Cartier General ordonă:
„1. Fiecare mică unitate română, începând de la grupa de luptă, va avea câte un steguleţ tricolor pe care îi vor ridica şi face vizibil către trupele germane care s-ar găsi în apropiere.
2. Prezenţa trupelor române va fi anunţată prin semnale de trompetă: trei scurte unul după altul repetate la interval de câte un minut. 3. Patrule de legătură care să anunţe trupele germane de prezenţa trupelor române".
- În afara rezistenţei opusă de trupele sovietice, unităţile Diviziei 21 infanterie se confruntă şi cu condiţiile atmosferice nefaforabile: „În cursul după-amiezii şi în noptea de 1/2 iulie - consemnează jurnalul de operaţii al marii unităţi - o ploaie torenţială căzută încontinuu a făcut impracticabile drumurile din zonă, aşa că mişcarea unităţilor se face în condiţii extrem de grele".
- Aviația sovietică bombardează din nou Bucureștii, fără rezultate desosebite (o bombă a lovit o magaze din cartierul Tei, iar altele nu au explodat. În alte zone, avioane sovietice, „purtând cruce neagră şi tricolorul românesc, zburând jos, au mitraliat muncitori de pe câmp şi trupe, care crezând că sunt aviatori români sau aliaţi nu au luat măsuri să se adăpostească". Unele dintre acestea ajung până la Ploieşti.
- Drama evreilor din cele două „trenuri ale morţii" continuă pe traseul Iaşi-Călăraşi, chiar dacă în unele staţii de cale ferată li s-a oferit apă şi alimente.

2 iulie 1941.

- Regimentul 13 dorobanţi (jurnal de operaţii): ,,Entuziasmul populaţiei (din Todireşti - n.n.) este de nedescris; se trag clopotele bisericii, iar dangătul lor anunţă din nou pe credincioşi că credinţa strămoşească a reînviat şi că Dumnezeu nu poate ajuta pe cei care au dărâmat Biserica şi înjosit Crucea. Pe urmele Voievodului nebiruit, izbânda zilelei ne-a ajutat să-i facem parastas printr-o luptă demnă de vitejia lui, iar în clopotele basarabene, simţeam ecoul celor de la Putna, trase de sihaştrii ctitoriei sale".
- După „bătălia așteptării", trupele române și germane trec (cu sau fără pregătire de artilerie) la ofensiva propriu-zisă dincolo de Prut, îndreptându-se spre Nistru. În unele locuri, acțiunea de forțare a Prutului s-a făcut mai ușor, în altele cu dificultate.
- La Divizia 14 infanterie lovitura principală este executată de Regimentul 13 dorobanţi: „Batalionul I - consemnează jurnalul de operaţii al unităţii - atinge plaja la ora 3.25, compania căpitanului Lateș Ioan, cu el în frunte, se suie în bărci și în câteva clipe este pe malul opus. Abia acum inamicul observă locul de trecere și dezlănțuie barajul de foc. Bravii pontonieri germani - care nu treceau - deși cad mulți, nu se intimidează și într-un ritm foarte accelerat trec restul batalionului, lăsând însă cu durere pe fundul apei pe bravul locotenent Crețulescu Leonard, lovit de o schijă și răsturnându-se din barcă. Batalionul intră în luptă cu inamicul zăpăcit de atâta îndrăzneală și cu un curaj deosebit distruge rezistențele de pe mal și-l împinge spre Bogdănești. În acest timp trec și celelalte batalioane, întrebuințându-se o oră mai puțin decât timpul prevăzut, astfel că la ora 5.30 eram cu toții pe pământul Basarabiei, deja udat cu destul sânge din cel mai curat și nobil românesc. Lovitura a fost atât de crâncenă și neașteptată pentru inamic, încât își părăsește chiar mortierele grele, mitraliere și muniții și fuge în derută. Un contraatac inamic dinspre Zăgărancea este pus pe goană de mitralierele sublocotenentului de rezervă Adamescu. Din turla bisericii de la Bogdănești se trage asupra noastră. Câteva rafale de mitraliere de ale noastre reduc la tăcere acest cuib inamic. Cad însă răniți maiorii Ivăneanu și Goanță și căpitanul Cerne Gheorghe; bravii locotenent Condurache Grigore și sublocotenentul de rezervă Stescu Eugen sunt morți...

La ora 7 stăpânim cota 113, primul obiectiv al regimentului. Fără oprire și într-un elan de nedescris plăieșii lui Ștefan se țin după inamic fără să-i dea posibilitatea de a se reface". Urmărirea continuă, până în sera zilei, Compania cercetare intrând în Petreşti, iar Compania 6 în Todireşti. „Entuziasmul populaţiei - continuă jurnalul de operaţii - este de nedescris; se trag clopotele bisericii, iar dangătul lor anunţă din nou pe credincioşi că credinţa strămoşească a reînviat şi că Dumnezeu nu poate ajuta pe cei care au dărâmat Biserica şi înjosit Crucea. Pe urmele Voievodului nebiruit, izbânda zilelei ne-a ajutat să-i facem parastas printr-o luptă demnă de vitejia lui, iar în clopotele basarabene, simţeam ecoul celor de la Putna, trase de sihaştrii ctitoriei sale".
- În zona Diviziei 35 infanterie, forțarea Prutului se face după-amiaza, prin surprindere, la orele 16.45, în prezența generalului Ion Antonescu. Până la căderea serii, Regimentul 67 infanterie reușește să treacă două batalioane și să ocupe, cu pierderi minime, creasta Dealului Coștiuleni.
- Apar şi greşeli de concepţie şi execuţie, ceea ce face ca generalul Cristache Popescu, comandantul Diviziei 21 infanterie, să fie înlocuit de la comanda marii unități cu generalul Nicolae Dăscălescu. La Divizia 8 infanterie, artileria nu numai că nu reuşeşte să sprijine batalionul Regimentului 7 vânători care era atacat puternic de către inamic, dar execută trageri şi asupra trupelor proprii. În panica produsă, ostaşii români se retrag în dezordine spre pădurea Călineşti, trecând rîul Camenca, fiecare cum pot, unii ,,aproape dezbrăcaţi, numai în cămăşi". Pierderile se ridică la 54 militari ucişi, 91 dispăruţi şi 73 răniţi.
* Armata 4 reaminteşte că Ion Antonescu a ordonat ,,să se ia cele mai severe măsuri pentru ca în zona de operaţii ofiţerii şi subofiţerii să păstreze cea mai corectă şi civilizată atitudine faţă de populaţia civilă, chiar dacă este duşmană. Cine va îndrăzbi să jefuiescă, să brutalizeze fără niciun motiv sau să-şi apropie diferite bunuri ale populaţiei civile, care trebuie considerate ca bunuri ale statului, vor fi sancţionaţi pe loc".
- „Tribune de Lausane" recunoşte justeţea cauzei pentru care a intrat în luptă România: „În vara anului 1940 România a fost silită să cedeze Basarabia şi Bucovina pe care le redobândise în 1918. Amărăciunea a fost atât de mare cu cât aceste jertfe nu au fost singurele. A sosit ceasul de a recuceri cel puţin o parte din teritoriile pierdute".

3 iulie 1941.

- Căpitanul Petru Ceauşu: „De mult aștepta românul momentul intrării în drepturile sale. La tragerea rachetei am pornit ca la orice aplicație tactică ca niște nebunii... Nu trecuseră decât 40 minute de când porniserăm la atac și eram stăpâni pe linia lor de rezistență. Și atacul continuă către luminișul din pădure, ducând peste granița blestemată, speranța românească".
- Armata 3 română primește ordin să treacă la ofensivă pe direcția Rădăuți – Hotin pentru „a ajunge cât mai repede pe Nistru, între Rașcov și Darabani".
- Armata 11 germană acționează ofensiv spre nord-est: spre Moghilev (cu corpurile 11 armată german și 4 armată român) și spre Bălți (cu corpurile 30 și 50 armată germane).
- Armata 4 română continuă pregătirile pentru a trece şi ea la ofensivă.
- Ion Antonescu se deplasează din nou în zona frontului. La Chirileni se întreţine locuitorii, interesându-se de „felul cum au fost trataţi de ruşi". Apoi vizitează postul de comandă al Diviziei a 13 infanterie, vorbeşte cu unii dintre prizonierii sovietici, după care analizează sitiaţia militară cu generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 gemane.
- Batalioanele 1 şi 2 vânători de munte din Brigada 1 mixtă munte trec Siretul prin vad, podurile fiind distruse de inamic, după care eliberează orașul Storojineț şi constituie un cap de pod la nord de Siret. Elogiind modul în care au luptat vânătorii de munte români, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, releva următoarele în ordinul de zi nr. 9: „Înaintarea sa se izbea la tot pasul de rezistențele bine ascunse ale inamicului, într-un teren frământat și acoperit aproape în întregime cu păduri, care avantajau pe inamic. Acțiunea Brigăzii 1 mixtă munte mai era îngreunată de ploaia care a căzut aproape în tot cursul zilei și care a desfundat drumurile și potecile pe care pătrundeau vânătorii și artileria de munte. Cu toate aceste greutăți, trupele Brigăzii 1 mixte munte, manevrând cu dibăcie și îndrăzneală, reușesc până în seara zilei să ajungă pe Siret, în zona Storojineț. Orașul era ocupat de inamic, iar apele Siretului veniseră mari. Mijloace de trecere nu erau. În aceste momente, deși se lăsa întunericul, Brigada atacă Storojinețul trecând prin vaduri și reușește să-l ocupe căzând astfel adânc în flancul drept al inamicului. Prin această acțiune, Brigada 1 mixtă munte a determinat retragerea întregului front inamic".

- Brigada 2 mixtă munte înaintează pe direcţia Noua Suliţă-Hotin. „Vârful de lance" îl constituie Batalionul 15 vânători de munte. „De mult aștepta românul momentul intrării în drepturile sale – consemenază căpitanul Petru Ceaușu. La tragerea rachetei am pornit ca la orice aplicație tactică ca niște nebuni. Am coborât de pe Pietriș, în fugă, scăpând de focul inamic, am intrat într-o șa și am început urcușul pe dealul Bourului... Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât focul devenea mai puternic... Ajunși la 300 de metri începe iadul adevărat... Din adăposturi bine ascunse inamicul trăgea bine. Armele nostre automate erau imediat reperate și încadrate cu foc. O grupă de mitraliere dată ca însoțire și-a schimbat de trei ori trăgătorii de la mitraliere, răniți pe rând. Una din mitraliere era acoperită cu sânge peste tot. Și valul nostru înainta mereu. În toți ardea dorința de a merge mereu înainte...Tot frontul companiei urca ondulat, mereu înainte... Nu trecuseră decât 40 minute de când porniserăm la atac și eram stăpâni pe linia lor de rezistență. Și atacul continuă către luminișul din pădure, ducând peste granița blestemată, speranța românească".
- Brigada mixtă 4 munte atacă spre Pătrăuţi şi ajunge în seara zilei pe Siretul Mic (cu o parte din forţe spijină Divizia 7 infanterie ale cărei trupe înaintau mai greu).
- Din cauza unor disfuncționalități (materialul de trecere se afla la 2-3 km de Prut), necorelării acţiunii pionierlor şi pontonierilor cu infanteria şi artileria etc.) şi a bombardamentului inamic, generalul Nicolae Șova, comandantul Diviziei 1 gardă, solicită amânarea cu 24 de ore a forţării Prutului. Cererea nu este admisă de generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, care ordonă ca acțiunea să fie executată la data prevăzută: 4 iulie.
- Locotenent-colonelul Marcel Olteanu adună populația satului Cuconeștii Vechi, numește un nou primar și împarte la săraci zahărul găsit la cooperativa satului.
- General Gheorghe Potopeanu, comandantul Diviziei de grăniceri, avertizează regimentele „să-şi prevină oamenii a nu se încrede în soldații sovietici şi în populația civilă. Nici chiar în cea românească. Din localitățile cu populație minoritară - exceptând fireşte pe germani - se vor lua întotdeauna ostatici".
- Pentru a se evita situaţiile în care militarii români ar fi evitat să atace, generalul Gheorghe Potopeanu ordonă: „Unitățile de grăniceri care nu vor înainta cu toată vigoarea câtă vreme au în fața lor foc de artilerie amică, vor fi împinse de la spate de propriile noastre obuze".
- Informat de generalul Eugen von Scobert că la statul major al Armatei 11 germane a sosit un Detaşament de legătură ungar (condus de fostul ataşat militar în România), generalul Ion Antonescu se declară „neplăcut surprins" şi face cunoscut că numai datorită operaţiunilor în curs ,,nu a luat totuşi nicio măsură".
- Referindu-se la regimul care urma să fie aplicat Basarabiei și nordului Bucovinei după eliberare, Mihai Antonescu precizează următoarele în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri: „Țin să vă încredințez că domnul general Antonescu consideră că purificarea națională, care trebuie îndeplinită în Basarabia, ne impune o totală izolare a Basarabiei și Bucovinei de restul Regatului. După cum, din aceleași nevoi, trebuie ca organizarea acestor provincii să se facă în mod autonom, complet autonom, domnia sa luându-și răspunderea conducerii și reorganizării acestor provincii pentru ca în timpul cel mai scurt să poată scutura urmele bolșevismului din aceste teritorii și să poată reașeza instituțiile fundamentale de care avem nevoie. Din această pricină, regimul juridic al Basarabiei şi Bucovinei va fi un regim cu totul special"[1].

--------------------------------------------------------
[1] Pe larg, Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 1999.

footer