Revista Art-emis
Diplomaţia română în perioada războiului rece (4) PDF Imprimare Email
Eugen Zainea   
Duminică, 08 Iulie 2018 19:23

E.Zainea 4Situaţia României în blocul sovietic la acel moment era atât de particulară, de precară, încât sovieticii nici nu se mai străduiau să-şi ascundă antipatia, vecină cu ura, faţă de ea şi de Ceauşescu. O dovadă extrem de grăitoare în acest sens o constituie modul de-a dreptul ofensator în care ţara noastră şi conducera ei au fost "informaţi" de către sovietici cu privire la decizia de invadare a Cehoslovaciei. Tot Ion Stănescu, în lucrarea menţionată[33], relatează cum s-a luat cunoştinţă oficial de agresiunea celor cinci state împotriva Cehoslovaciei. La ora 22,30, s-a prezentat la Biroul de Informaţii al Comitetului Central al P.C.R. un funcţionar al ambasadei sovietice cu un plic deschis, în care se afla un text scris în limba rusă, cu indicaţia ca plicul să-i fie înmânat lui Ceauşescu. Căpitanul Marinescu, care era de serviciu la CC, a luat plicul şi l-a sunat pe colonelul Vasile Mihăilă, şeful Direcţiei de Contrainformaţii Militare, care era în acea seară de serviciu la Consiliul Securităţii Statului. Acesta, aflând despre ce este vorba, a mers la Comitetul Central, a luat plicul şi l-a informat pe Ion Stănescu, de la care a primit indicaţia să-i aducă plicul. Ion Stănescu s-a deplasat la reşedinţa din Primăverii a lui Ceauşescu şi l-a informat pe acesta (sculat din somn cu câteva minute mai înainte printr-un telefon de la Paul Niculescu Mizil-din căte cunosc dintr-o discuţie particulară cu acesta-care primise la rândul lui informţia despre începutul invaziei şi apariţia primilor militari sovietici şi a primelor tancuri în capitala Cehoslovaciei printr-un telefon de la corespondentul ziarului Scânteia la Praga la acea dată, Eugen Ionescu!).

Nu am cunoştinţă care a fost procedura de informare în alte cazuri, dar din documentele americane desecretizate consultate în documentarea mea [35], rezultă că Statele Unite au fost informate asupra invaziei printr-o audienţă solicitată şi obţinută de Anatoli Dobrânin, ambasadorul sovietic la Washington, la Preşedintele Lyndon Johnson, în prezenţa lui Walt Rostow, Asistent Special al Preşedintelui pentru probleme de securitate naţională, audienţă care s-a desfăşurat între orele 8,15 si 8,42 p.m. şi în cursul căreia Dobrânin, la indicaţia personală a lui Alexei Kosâghin, Primul Ministru al U.R.S.S. la acea dată, a citit textul pregătit de sovietici.

Ceea ce mi se pare cel mai semnificativ este însă faptul că, în ciuda unor afirmaţii, a unor gesturi făcute la momentul august-septembrie 1968, România se afla singură în faţa pericolului unei invazii. Analiza făcută de specialiştii din domeniul elaborării strategiei de securitate ai Statelor Unite arată că o eventuală ocupare militară a României nu ar fi pus o problemă semnificativă din punct de vedere al intereselor americane şi N.A.T.O. în Europa. Aceasta fiind o dovadă zdrobitoare că aranjamentele făcute de-a lungul numeroaselor conferinţe între foştii aliaţi din timpul şi de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial (Ottawa, Casablanca, Cairo, Teheran, Moscova, Yalta, Potsdam etc.), prin care, de fapt, făcuseră o împărţire postbelică a lumii în sfere de interese şi influenţă ale marilor puteri, în urma căreia centrul şi răsăritul Europei fuseseră cedate de Statele Unite şi Marea Britanie Uniunii Sovietice, continuau să fie în vigoare, respectate cu sfinţenie de apostolii democraţiei occidentale (şi aveau să fie respectate ca atare până la colaps-ul fostei Uniuni Sovietice...), lucru pe care Brejnev îl ştia foarte bine, ceea ce îl scutea de mari emoţii privind modul în care va fi primită o astfel de invazie în interiorul marii stâne ce-i fusese repartizată Uniunii Sovietice de Roosevelt şi Churchill. El fiind convins, şi pe bună dreptate, că un astfel de gest nu va fi taxat decât cu retorica comunicatelor oficiale despre care liderul de la Kremlin ştia că, oricum, nu valorau mai mult decât hârtia pe care erau tipărite. Tocmai de aceea, apare cu atât mai important gestul Preşedintelui Lyndon Johnson, de a introduce în discursul său, (axat pe probleme interne), ţinut în 30 august, la Austin-Texas, în faţa unei întruniri a producătorilor de lapte, un pasaj referitor la situaţia internaţională, în care spunea:

„Repet în această seară, niciun agresor să nu se înşele în privinţa politicii americane în timpul acestei administraţii. Exprim speranţa şi credinţa că nu va exista nicio ignorare a agresiunii şi că nu vor putea fi linistiţi cei ce dau târcoale de-a lungul frontierelor naţionale, din partea acestei administraţii şi din partea oricărei alte administraţii americane. Mai important, vă spun că am urmărit cu inima îndurerată şi îndeaproape evenimentele din Cehoslovacia în ultimele câteva zile. Este clar pentru mine că liderii de la Moscova au simţit că interesele lor erau ameninţate de apariţia chiar a unor modeste dovezi de independenţă naţională şi de libertate umană în Europa de Est. Într-o mişcare tragică, ei au aplicat întreaga măsură a forţei militare în Cehoslovacia, unde în această seară, sute de tancuri înconjoară capitala. Există chiar zvonuri, târziu în această seară, că această acţiune ar putea fi repetată în zilele următoare în altă parte în Europa de Est. (subliniera mea. E. Z.) De aceea, vă spun în această seară, dumneavoastră şi lumii, că nu mai putem şi că nu mai trebuie, în acest an 1968, să ne întoarcem la o lume a agresiunii nestăpânite.

Cu siguranţă, este prea târziu astăzi ca naţiunilor mici să le fie negat dreptul la existenţă naţională. Carta Naţiunilor Unite consfinţeşte acest drept fără deosebire de ideologie, alianţe sau diferenţe politice. Nu trebuie să existe nicio îndoială din partea oricui ar fi privind atitudinea Statelor Unite ale Americii într-o problemă fundamentală a păcii întregii omeniri. Nu există nicio problemă care să nu poată fi şi să nu trebuiască să fie rezolvată prin mijloace paşnice, dacă guvernele îşi găsesc timpul şi răbdarea necesare pentru a încerca să le rezolve prin mijloace paşnice. Aşadar, nimeni să nu dezlege câinii războiului. Nimeni, chiar în această perioadă încărcată de preocupări şi dezbateri interne, să nu se îndoiască vreun moment cu privire la adevaratele opinii ale poporului american în această privinţă." (Sublinierea mea, E, Z.)[28].

Gestul preşedintelui a fost deosebit, din motive pe care le voi arata în cele ce urmează. Într-un memorandum înaintat de John Leddy, asistent al Secretarului Departamentului de Stat pentru Afaceri Europene, Preşedinte al Grupului Interdepartamental Regional pentru Afaceri Europene, către Nicholas Katzenbach, Subsecretar de Stat, datat 1 octombrie 1968[23], pregătit pentru reuniunea Grupului Superior Interdepartamental din 4 octombrie se sublinia: "Chiar acum, România se simte ameninţată, în ciuda faptului că, spre deosebire de Cehoslovacia, are un partid care controlează absolut situaţia şi a faptului că nu are frontieră cu Germania « revanşistă ». În mod similar, Yugoslavia, chiar dacă nu este şi nu a fost niciodată membră a Tratatului de la Varşovia, nu este sigură de intenţiile sovietice, ceea ce o face să creadă că o mişcare militară împotriva ei este posibilă". În cazul în care, apreciază Leddy, sovieticii ar considera necesar un regim dur de ocupaţie în Cehoslovacia, „asta ar sugera că o majoritate dură doreşte să escaladeze acţiunile militare pentru a înlătura orice erezie şi ar prefigura o nelinişte crescandă faţă de « deviaţionismul » României, în special în domeniul politicii externe sau faţă de atacuri politice din partea Yugoslaviei. În acest caz, mişcări împotriva României şi Yugoslaviei ar ridica problema dacă Uniunea Sovietica ar considera violarea neutralităţii Austriei, pentru un motiv sau altul, drept cale de a-şi proteja interesele în Europa Centrală. Într-o astfel de desfăşurare a evenimentelor, acţiuni periculoase împotriva Berlinului n-ar putea fi excluse".

Simptomatic pentru ceea ce eu aş numi „spiritul Yaltei", care i-a împins adesea pe americani şi pe aliaţii lor din Europa Occidentală să treacă cu vederea provocări sovietice dintre cele mai grave, cum au fost intervenţiile militare de la Budapesta, din 1956 şi de la Praga, din august 1968 (să nu uităm sinistra formulă utilizată de Michel Debre, ministrul de externe al Franţei în 1968, potrivit căruia invadarea Cehoslovaciei trebuia privită ca "un incident de parcurs, care nu trebuie să afecteze destinderea între est şi vest") este următorul pasaj din memorandum-ul la care mă refer, în care se afirmă textual: "Chiar dacă dorim să-i descurajăm pe sovietici într-o mişcare împotriva României, de exemplu, fapt este că o invazie şi ocupaţie a acestei ţări nu ar afecta serios interesele vitale ale N.A.T.O. şi nu ar conduce la o schimbare semnificativă în balanţa strategică între N.A.T.O. şi forţele Pactului de la Varşovia". Mai mult de atât, mai departe se preciza cu cinism că „Se poate argumenta că o invadare a României ar slăbi potenţialul de război al Pactului de la Varşovia, căci forţe adiţionale sovietice ar fi necesare pentru a neutraliza diviziile romăneşti, ca în Cehoslovacia" (sublinierile mele - E.Z.) Şi, dacă mai era nevoie de o demonstraţie suplimentară pentru modul rece şi impersonal în care erau privite lucrurile, exclusiv prin prisma intereselor directe ale Statelor Unite şi ale N.A.T.O., în continuare, memorandum-ul preciza: „Cazul Yugoslaviei ar fi de o cu totul altă dimensiune, iar ameninţarea la capătul extrem al spectrului, Berlinul, ar fi mult mai acută şi ar impune o întreagă serie total diferită de răspunsuri politice şi militare". (Sublinierile mele, E. Z.).

Este evident din lectura acestor pasaje că, în cazul în care Uniunea Sovietica şi-ar fi materializat, până la urmă, planurile, aşa cum fuseseră ele elaborate, România s-ar fi aflat, practic, singură în faţa agresiunii şi nu ar fi avut de aşteptat de la „lumea liberă" altceva decât declaraţii, mai mult sau mai puţin formale, mai mult sau mai puţin sincere, de condamnare a agresiunii, în nota amintitei declaraţii ruşinoase a lui Michel Debre, care nu i-ar fi folosit la nimic. În această privinţă, memorandum-ul este cât se poate de clar: „O invazie sovietică în România, chiar dacă posibilă, apare acum mai puţin probabilă decât în urmă cu o lună (reamintesc că documentul este datat 1 octombrie 1968, deci la o lună după discursul preşedintelul Johnson, la care m-am referit anterior). Chiar dacă NATO şi Statele Unite nu au angajamente de securitate faţă de România, o invazie din partea Uniunii Sovietice ar fi un motiv de preocupare pentru vest. Ea ar semnifica dorinţa sovietică de a recurge în continuare la forţa militară în problemele internaţionale.. O astfel de mişcare ar sugera, de asemenea, o putere numerică în creştere a forţelor gata de luptă ale Pactului de la Varşovia şi ar reprezenta o ameninţare crescută faţă de Yugoslavia, unde interesele strategice ale N.A.T.O. sunt în discuţie în mod mult mai direct. O contraintervenţie militara N.A.T.O. în România este improbabilă, fiindcă ar constitui un pas către al treilea război mondial, iar eforturile Statelor Unite ar trebui îndreptate în special asupra acţiunilor politice. Trebuie avute în considerare, totuşi, măsuri de asistenţă de o anumită natură, în cazul în care românii rezistă (!). Orice presiune posibilă trebuie întrebuinţată pentru a împiedica orice agresiune militară viitoare sau ameninţare la adresa securităţii Europei." (Sublinierile mele - E.Z.).

Din document rezultă preocuparea planificatorilor americani de a-şi prezerva şi câştigurile şi avantajele care decurgeau pentru ei din politica independentă a României, dar, totodată, fără a afecta ceea ce am numit "spiritul Yaltei", care-i îndemna să nu reacţioneze altfel decât prin declaraţii lipsite de conţinut la acţiuni sovietice de orice natură (inclusiv invazii militare) executate în sfera sovietică de influenţă şi de interese, aşa cum fusese ea trasată în preajma sfârşitului celui de- Al Doilea Război Mondial. Astfel, în documentul pe care îl comentez în acest moment, la capitolul „Preocupări americane", se specifică: „Mişcarile de politică externă din ce in ce mai independente ale României începând din 1964 au coincis cu eforturile noastre post-razboi mai substanţiale pentru a ne îmbunătăţi relaţiile cu Uniunea Sovietica şi ţările din Europa de Est. Îmbunătăţirea treptată a relaţiilor noastre cu România a constituit un plus solid în politica noastră faţă de Europa de Est. Totuşi, nu se poate uita că noi nu avem angajamente faţă de conducerea comunistă română, care nu a ezitat să folosească măsuri represive pentru controlul populaţiei."

La capitolul „Obiective de acţiune ale Statelor Unite", documentul precizează: „Obiectivul nostru fundamental trebuie să fie împiedicarea unei agresiuni viitoare. Noi am putea îndeplini cel puţin parţial acest obiectiv, dacă am fi dispuşi să folosim mijloacele militare. Acest curs este impracticabil din următoarele motive:
a. Dacă N.A.T.O. ar acţiona militar, aceasta ar putea iniţia Al Treilea Război Mondial, căci ne-ar implica într-o confruntare directă cu Uniunea Sovietica într-o regiune în care nu avem angajamente de securitate şi în care Uniunea Sovietică consideră interesele sale dominante.
b. Chiar dacă o intervenţie militară N.A.T.O. ar fi considerată de dorit şi necesară, este îndoielnic că am putea aduce în timp util suficiente forţe terestre pentru a împiedica completa ocupare a României de forţele Pactului de la Varşovia.
c. Opinia publică ar avea dificultăţi în a înţelege de ce securitatea vestului ar fi periclitată pentru salvarea unui regim comunist care nu ezită să folosească metode staliniste asupra propriei populaţii (utilizarea unui astfel de argument într-un document din anul 1968 ne demonstrează două lucruri, deopotrivă de întristătoare: modul în care responsabili de prim plan american exagerau până la deformare realităţile interne din România acelui moment-şi nu numai!-, respectiv uriaşa manipulare şi diversiune mediatică prin care se fabrica stupefianta creduluitate a americanului de rând şi capacitatea lui de a sprijini cu entuziasm patriotic unele dintre cele mai de neînţeles şi mai condamnabile decizii politice ale administraţiilor americane-nota mea - E.Z.). În mintea publicului, („modelată" dupa cum aminteam anterior-nota mea - E.Z.) experimentul cehoslovac evoluând către o formă mai democratică şi mai umană de socialism (la care s-a referit, în tot cursul anului 1968 şi conducerea României!-nota mea - E.Z.) ar fi meritat mai degrabă lupta pentru salvare decât forma românească naţionalistă de comunism".

Cât de puţin erau Statele Unite dispuse să se implice în mod real în ajutarea României în circumstanţele dificile pe care le-a avut de traversat în vara şi toamna anului 1968, rezultă foarte clar din recomandările (dar şi din unele precizări interesante) făcute în cadrul memorandum-ului: „Posibilitatea şi momentul apariţiei unei eventuale solicitări româneşti de asistenţă militară sau economică sunt nepredictibile. Ajutorul militar pare să fie impracticabil. Decizia dacă şi cum să se acorde asistenţă economică depinde de tipul, condiţiile (termenii), necesităţile şi disponibilităţile (rezerve şi mijloace de transmitere). Dar chiar şi o asistenţă economică americană extinsă de orice natură către România poate fi considerată o provocare de către sovietici. (sublinierea mea - E.Z.). Au apărut elemente evidente, în special în cererile formale ale românilor către statele Europei de Vest de a achiziţiona bunuri româneşti, care atestă că anumite pieţe tradiţionale în U.R.S.S. şi Europa de Est sunt cel puţin temporar închise pentru mărfurile româneşti. Interesant este că românii nu s-au îndreptat către noi. Dacă o fac, trebuie să promitem că vom căuta posibilităţi pemtru o rapidă expansiune a comerţului".

De un cinism de-a dreptul revoltător este prevederea din document care apare la punctul care se referă la posibilitatea unei „Lovituri de stat condusă de sovietici în România": „Am putea face extrem de puţin. Am putea şi ar trebui, totuşi, să exploatăm o astfel de evoluţie în scopurile propagandei noastre. Am putea, de asemenea, să ne rechemăm ambasadorul până la ţinerea unor « alegeri » şi până când un nou regim e « legalizat » şi situaţia se stabilizează (sublinierile mele). Şi, ca să fie cât se poate de clar că se pregătea chiar abandonarea formală, oficială a României în faţa eventualei dorinţe a Moscovei de aplicare şi în cazul României a „Doctrinei Brejnev a suveranităţii limitate", enunţată oficial într-un articol din Pravda din 26 septembrie 1968, la capitolul „O invazie de tip cehoslovac" (care ar fi avut loc, de această dată, împotriva Românei - nota mea-E.Z.), se specifică în document: „Într-o întalnire cu Dobrânin, secretarul (de stat american, nota mea - E.Z.) ar trebui să avertizeze asupra oricărei viitoare mişcari a sovieticilor şi să facă să fie foarte clar că orice încălcare a Yugoslaviei, Austriei, Berlinului sau Germaniei va fi de o cu totul altă dimensiune şi va risca să provoace al treilea război mondial" (sublinierea mea - E.Z.).

Ca o dovadă a nivelului de cunoaştere şi de informare al Statelor Unite despre diverse state ale lumii, mai citez doar o mostră, descalificantă în sine pentru imaginea falsă (în cazul de faţă, mincinoasă şi jignitoare la adresa României!) pe care acest nivel ajunge să o proiecteze în documente oficiale, pe baza cărora trebuie să se ia decizii de maximă importanţă pentru securitatea lumii. Spune memorandum-ul pe care îl citez, la punctul „Neaşteptat de puternica rezistenţă românească": „Nici capacitatea armatei române, nici experienţa istoriei României nu sugerează posibilitatea unei rezistenţe militare prelungite, a unui razboi de guerillă sau chiar, măcar, a hărţuirii de tipul executat de cehoslovaci în primele zile ale invaziei sovietice. În eventualitatea improbabilă că astfel de evenimente se materializează, totuşi, nu putem sa nu luăm în considerare orice optiuni s-ar putea prezenta, care să presupună riscuri limitate".

- Va urma -

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „2017 - 140 de ani de la Războiul de Independenţă, 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului - Stalingrad", organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

---------------------------------------------------------
[23] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Memorandum from the Chairman of the Interdepartmental Regional Group for European Affairs (Leddy) to the Undersecretary of State (Katzenbach), October, 1, 1968, doc. no. 23.
[28] Lyndon, B. Johnson, 1968-1969 (in two books): Containing the Public Messages, Speeches and Statements of the President, Book 2, pages 917-920.
[33] Stanescu, Ion, Marturisiri din anii unor entuziaste angajari si a unor inalte raspunderi, Editura&Tipografia PACO, Biblioteca Socialista, 2008.
[35] Foreign Relations of the United States, 1964-1968, volume XVII, Eastern Europe, Summary of Meeting, in Cabinet Room, Tuesday, 20, 1968, 8,15-8,42, with the President, Soviet Ambassador Anatoly F. Dobrynin and Walt Rostow, doc. no. 80.
footer